PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 62 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
2008 Diverse (1)

 

 

DIVERSE 2008 (1)

 

 

Vaticanul recomandă testarea psihologică a viitorilor preoţi

Ziua, 31 octombrie

Cei care vor să devină preoţi catolici ar trebui să treacă prin teste psihologice al căror scop este să-i depisteze pe candidaţii heterosexuali incapabili să-şi controleze nevoile sexuale şi pe bărbaţii cu puternice tendinţe homosexuale, a declarat joi Vaticanul, relatează Reuters şi AFP.

Vaticanul a aprobat joi pentru prima dată eventuala recurgere la psihologi in formarea seminariştilor, pentru a fi indepărtaţi candidaţii homosexuali, insă testele nu vor fi obligatorii, iar viitorii preoţi vor avea intimitatea apărată.

Intr-un nou document - al doilea in decurs de trei ani care tratează efectele scandalului abuzurilor sexuale care a zguduit Biserica in urmă cu şase ani - Vaticanul spune că depistarea timpurie la bărbaţi a unor defecte psihologice "uneori patologice", inainte ca aceştia să devină preoţi, va ajuta la evitarea unor consecinţe tragice.

Rectorii de seminarii şi alţi oficiali ar trebui să recurgă la experţi din afară dacă nu pot administra ei inşişi această evaluare, se arată in document, potrivit NewsIn.

Recurgerea la psihologie şi mai ales la teste de evaluare a seminariştilor este privită cu mare prudenţă de Biserica Catolică. Ea cere ca expertul-psiholog să obţină in prealabil consimţămantul scris al candidatului inainte de a-şi divulga concluziile către responsabilii seminariilor.

Documentul intitulat "Orientări pentru folosirea psihologiei in admiterea şi formarea candidaţilor la sacerdoţiu" era in pregătire de peste şase ani. El a fost prezentat intr-o conferinţă de presă de către Congregaţia pentru educaţie catolică. Oficial aprobat de Papa Benedict al XVI-lea, textul aminteşte că "greşelile de a discerne vocaţia nu sunt rare" şi că "multe inaptitudini psihice, mai mult sau mai puţin patologice, nu se manifestă decat după hirotonisire. Descoperirea lor la timp va permite evitarea multor drame", precizează textul. "Recurgerea la psihologi poate fi utilă in anumite cazuri", pentru că ei "pot să ofere un aviz cu privire la diagnostic şi la terapia eventuală a problemelor psihice", au apreciat autorii documentului.

Printre semnele unei grave imaturităţi, care ar putea fi descoperite cu ajutorul psihologilor, se află o "identitate sexuală nesigură" şi "tendinţe homosexuale puternic inrădăcinate".

Vaticanul pune totuşi anumite limite, respingand posibilitatea ca cei care sunt candidaţi la o viaţă religioasă să fie supuşi obligatoriu unor teste psihologice inainte de a intra in seminar. "In niciun caz nu trebuie să fie lezat dreptul la bună reputaţie de care se bucură orice persoană, nici dreptul la a-şi apăra propria intimitate. Acest lucru inseamnă că se va putea proceda la consultarea unui psiholog doar in urma unui consimţămant prealabil, informat, explicit şi liber exprimat din partea candidatului", potrivit recomandării Vaticanului.

Sfantul Scaun pune şi o condiţie prealabilă - pshihologii să adere la "concepţia creştină a personalităţii umane", mai ales in materie de sexualitate şi celibat. "Biserica vrea să spună că nu trebuie să se cadă in excesele vreunei psihologii aparute in anii '60 in fomarea unor seminarişti din lumea anglo-saxonă sau din Franţa", a explicat un specialist in problemele Vaticanului, sub acoperirea anonimatului. "Vaticanul susţine că psihologia poate prezenta un interes, insă nu trebuie să fie o condiţie prealabilă", potrivit sursei citate.

Biserica Catolică a fost afectată in mai multe ţări de scandaluri sexuale, precum cel care a dus in august 2004 in Austria la inchiderea unui seminar transformat intr-un loc de desfrau homosexual. Biserica a fost afectată şi de descoperirea in ultimii ani a unor agresiuni pedofile comise de preoţi in Statele Unite, America Latină şi in mai multe state europene.

Aceste scandaluri nu au fost "principala cauză" a publicării acestui document, pentru că "Biserica se gandeşte de mai mult de 30 de ani la relaţia dintre credinţa religioasă şi psihologie", a declarat monseniorul Jean-Louis Bruguès, secretar al Congregaţiei pentru educaţie catolică, la o conferinţă de presă. Insă ele au provocat o "accelerare" a demersului şi au fost "cu siguranţă o cauză determinantă", a recunoscut el.

Z.O.

 

Dragostea dureaza doi ani, sase luni si 25 de zile

Ziua, 30 octombrie

Conform ultimelor cercetari, speranta de viata a pasiunii in cuplu dupa rostirea juramintelor de nunta este de aproximativ 2 ani, 6 luni si 25 de zile. Dincolo de acest interval, daca nu moare, relatia intima este predispusa la a intampina greutati, in conditiile in care partenerii nu mai acorda la fel de multa importanta ca la inceput aspectului lor fizic. Astfel, barbatii nu mai sunt la fel de preocupati de felul in care arata, in timp ce femeile nu se mai aranjeaza cu la fel de mult interes pentru jumatatile lor. Pana la a treia aniversare a casatoriei, 83% dintre subiectii chestionati au marturisit ca nici macar nu se mai obosesc sa celebreze evenimentul in cauza. Studiul, care a fost efectuat pe un esantion de 5000 de persoane casatorite de peste zece ani, a scos la iveala faptul ca mai mult de jumatate dintre acestea au trait sentimente de frustrare si subapreciere vizavi de partenerul de viata. 7 barbati din 10 au marturisit ca din pricina familiaritatii excesive au lasat deseori sosete, pantaloni sau lenjerie intima folosita prin diverse locuri ale casei. Mai mult decat atat, 80% dintre repondenti au recunoscut ca nu mai lasa capacul de la closet jos, dupa utilizare. Doua treimi dintre femeile chestionate nu mai depun efortul suplimentar de a se aranja pentru soti, in timp ce peste jumatate dintre ele renunta la machiaj. Atunci cand se intorc de la serviciu, in jur de 60% prefera tinutele lejere, confortabile, aparent neglijente, in locul celor elaborate. 83% dintre cuplurile care au participat la studiu au marturisit ca obisnuiau sa se tina de mana la inceputul mariajului, in timp ce doar 38% mai practica acest obicei la zece ani dupa casatorie. Compania care a operat interviurile a ajuns la concluzia ca rutina este cea care omoara in ultima instanta pasiunea - dupa 2 ani, 6 luni si 25 de zile. (A.R.)

 

Bolnavii de cancer nu primesc ajutor psihologic

Alexandra-Livia Dordea

Evenimentul Zilei, 29 Octombrie 2008

Sprijinul psihologic, discuţiile prin care pacientul este încurajat să îşi exprime sentimentele şi susţinerea lui, joacă un rol important în întregul proces de diagnosticare, tratament, vindecare sau agravare a bolii şi moartea.


Sistemul de sănătate românesc a făcut un prim pas în acest sens, unul timid, ce-i drept. Există unele spitale care şi-au angajat psihologi şi psihoterapeuţi special pentru a le oferi pacienţilor suport emoţional pe întreaga perioadă a tratamentului. Din păcate, nu există o activitate „coerentă” în acest domeniu, după cum ne-a mărturisit preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae.


„În mod normal, în fiecare spital ar trebui să existe echipe de psihologi, să se preocupe de bolnavi, nu numai de cei cu cancer, pentru că unele persoane sunt ipohondre, altele sunt sperioase. Toată lumea are frică de boală”, sugerează Astărăstoae.


Reprezentantul Colegiului Medicilor susţine însă că aceşti specialişti nu există în spitale pentru că nu sunt create posturile destinate unor astfel de nevoi .


"Orientarea este determinată de piaţa muncii. Dacă am introduce prin acte normative astfel de posturi, imediat am primi solicitarea pe educaţie, medicii ar fi formaţi din şcoală, ar avea şi un loc de muncă asigurat şi ar fi şi în avantajul pacientului. Cât timp o asemenea cerere nu există pe piaţă, nimeni nu se îndreaptă spre acest domeniu. Cine ar face o pregătire ca după aceea să rămână şomer”, explică acesta.


Psihologul clinician Bogdana Bursuc susţine aceeaşi idee. În opinia ei, Ministerul Sănătăţii ar trebui să îşi asume o parte a responsabilităţii acestei probleme.


„Ar trebui să fie mai multe posturi de psiholog în spitale sau la mai multe secţii. În plus, serviciile psihologice ar trebui să fie trecute pe Casa de Asigurări, pentru că sistemul de sănătate românesc trebuie să răspundă complet la nevoile de sănătate ale pacientului, iar unele cuprind această parte emoţională, psihologică a pacientului”, ne-a declarat Bogdana Bursuc.


Însă, profesorul Daniel David de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj susţine că în România există buni profesionişti, fie ei medici sau psihologi, dar, „din păcate, nu ştie să existe protocoale/ghiduri clinice care să fie implementate riguros pentru asistenţa psihologică a acestor bolnavi”.


Bogdana Bursuc apreciază că un sistem funcţional are nevoie şi de ajutorul structurilor nonguvernamentale, care pot suplini lipsurile existente în sistemul de sănătate, chiar dacă „nici ele nu au forţa să ocupe nevoia”.


Fundaţia Renaşterea acoperă nevoile unor pacienţi


O astfel de organizaţie non-guvernamentală este Fundaţia Renaşterea, care are un program de suport psihologic ce se desfă
șoară în cadrul Institutului Oncologic București la Centrul de informare medicală Renaşterea. Însă, în cadrul acestui cabinet lucrează un singur psiholog. Laura Radu colaborează de şase ani cu Fundaţia Renaşterea în vederea acordării suportului psihologic pentru bolnavii de cancer și familiile acestora, atât în perioada de dinaintea confirmării diagnosticului, cât şi după şi în timpul tratamentului.


„Munca mea în cadrul acestui centru este de psihooncolog, specialitate despre care în ţara noastră nu se vorbeşte deloc. Ca să ajuţi pacientul oncologic este necesar pe de o parte să ai cunoştinţe medicale de specialitate şi pe de altă parte studii de psihologie şi psihoterapie”, a precizat psihoterapeutul Laura Radu.


Astfel, ea indică faptul că cea mai importantă este relaţia medic-pacient şi că de acolo ar trebui să înceapă pregătirea personalului medical pentru lucrul cu pacienţii cu boli grave.


„În timpul studiilor de medicină generală se fac atât cursuri de etică medicală, cât şi de psihologie, dar sunt destui cei care văd medicina doar ca pe o ştiinţă şi se limitează la abordarea strict mecanicistă a bolii. În facultate şi rezidenţiat învăţăm totul despre boli, investigaţii, tratamente, dar nu şi despre ce înseamnă boala pentru bolnav”, ne-a detalitat Laura Radu, subliinind că pledează atât pentru educarea medicilor prin cursuri despre relaţia medic-pacient, cât şi pentru educarea pacienţilor asupra relaţiei pacient-medic.


Vindecarea din interior


În Canada, însă, există o altă metodă prin care pacientul învaţă să facă faţă crizei, "vindecarea din interior". Acesta este progamul "Healing Journey", prin care pacienţii sunt încurajaţi să se ajute singuri, folosind puterea latentă a minţii şi spiritului lor. În ultimii 27 de ani, mii de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi membri ai familiilor lor au urmat acest program la un centru important de tratare a cancerului din Toronto, Canada.


„Am început acest program după ce m-am convins de importanţa minţii într-o boală fizică, fiind conştient că pacienţii nu primeau niciun fel de susţinere în a-şi folosi resursele mentale şi spirituale. Bolnavii învaţă concepte, precum ideea că mare parte din disconfort este cauzat de reacţia la diagnostic decât boala în sine”, ne-a mărturisit doctorul Alastair Cunningham, cel care a pus bazele acestui program în 1982.


Programul are cinci etape şi este organizat în trepte, astfel încât pacientul se poate opri atunci când doreşte.


Primul modul, numit „Cum să facem faţă stresului provocat de cancer”, este unul introductiv, cuprinzând patru şedinţe de grup a câte o oră şi jumătate. În această etapă sunt explicate teroria auto-vindecării şi două metode de relaxare profundă. „Am introdus şi tehnici de "thought management" (management al gândirii) şi "goal setting" (stabilirea unor ţinte)”, a subliniat doctorul Cunningham.


Al doilea modul, intitulat „Calităţi pentru tămăduire” are opt şedinţe în care pacienţii sunt încurajaţi să ţină un jurnal şi să mediteze. În cadrul nivelului următor, „Paşi spre tămăduirea spirituală”, pacienţii examinează împreună cu psihologii tendinţa universală de a judeca, sentimentul de vinovăţie, şi proiecţia vinovăţiei asupra altora.


În cel de-al patrulea modul sunt consolidate cunoştinţele acumulate până atunci, iar în ultimul nivel sunt studiate texte spirituale, pentru ca pacienţii să realizeze că procesul de vindecare implică autocunoaşterea.


„În urma studiilor noastre am dovedit că programul îmbunătăţeşte calitatea vieţii şi poate chiar prelungi speranţa de viaţă a pacienţilor. Pentru cei ca noi, cu experienţă în domeniu, era evident, însă comunitatea medicală în general nu a acceptat pe deplin acest lucru”, precizează doctorul Alastair Cunningham, coordonatorul programului care este folosit şi în alte centre din Anglia, Noua Zeelandă, Olanda şi SUA.


Dovada vie este Steluţa Ardelean, una dintre pacientele care a urmat programul în totalitatea şi complexitatea lui şi care a ajuns în al nouălea an de viaţă după ce medicul oncolog îi mai dăduse doar 18 luni de viaţă.

 

Gesturi simple pentru sănătatea creierului

Oana Antonescu

Jurnalul National, 28 Octombrie

Socializează, fii activ, fii curios la ce se întâmplă în jurul tău, învaţă mereu lucruri noi şi dă o mână de ajutor vecinilor. Sunt cinci reguli care te vor ajuta să-ţi păstrezi sănătatea mintală, susţin specialiştii britanici.

Specialiştii organizaţiei guvernamentale britanice Foresight au alcătuit o listă a activităţilor care ne fac mai împliniţi, mai fericiţi şi ne îmbunătăţesc starea psihică. Cei peste 400 de specialişti care au întocmit această listă au propus chiar crearea unei campanii care să încurajeze aceste activităţi care fac bine creierului, în mod similar campaniilor care promovează consumul de legume şi fructe, care ne îmbunătăţesc sănătatea fizică. "Am descoperit că există cinci categorii de activităţi care contribuie la starea de bine a oamenilor. Fiecare dintre ele este susţinută ştiinţific. Aceste activităţi sunt atât de simple, încât oricine ar trebui să încerce să le îndeplinească zilnic, aşa cum respectă sfatul de a mânca cinci porţii de legume şi fructe pe zi", spune dr Felicia Huppert, profesor de psihologie al Universităţii Cambridge şi unul dintre coordonatorii proiectului.

SFATURI

Fii prietenos cu cei din jurul tău şi te vei bucura de sprijinul lor. Este unul dintre sfaturile specialiştilor. Oferă, la rândul tău, sprijin celor din jur şi te vei simţi mai împlinit. Fii activ practicând zilnic un sport sau un hobby care să te ţină mereu în formă. Să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău presupune să savurezi orice moment şi să te bucuri de aspectele sale plăcute, chiar şi

atunci când te îndrepţi spre serviciu, când iei prânzul sau când te întâlneşti cu prietenii. Lucruri noi putem învăţa luând lecţii de pian, vioară sau pur şi simplu reparând o bicicletă. Aceste obiceiuri ar trebui să le respectăm zilnic, potrivit profesorul de psihologie Felicia Huppert.

5 paşi spre fericire

- Fii sociabil

Construieşte o relaţie apropiată cu familia, prietenii, colegii şi vecinii. Te vei putea bucura astfel de sprijinul lor şi te vei simţi mai împlinit, ceea ce este foarte important pentru starea ta de bine.

- Fii activ

Sporturile, hobby-urile ca grădinăritul sau dansul şi chiar plimbările te ajută să te menţii în formă şi contribuie la sănătatea creierului tău.

- Fii curios

Apreciază frumuseţea momentelor aparent banale din viaţa ta şi reflectă asupra lor. Vei putea descoperi astfel ceea ce contează cel mai mult pentru tine.

- Învaţă

Repară o bicicletă, găteşte sau învaţă să cânţi la un instrument. Provocările şi satisfacţiile pe care ţi le aduc activităţile de acest fel îţi vor da mai multă încredere în tine.

- Fii solidar

Dacă dai o mână de ajutor prietenilor şi chiar străinilor din jurul tău, te vei simţi mai împlinit şi mai fericit, iar sănătatea ta mintală va fi mai bună

 

Noile reguli ale infidelităţii

Cosmin Popan

Cotidianul, 28 octombrie


Oamenii înşală în cuplu mai mult ca oricând, iar femeile ajung din urmă bărbaţii la călcat pe alături.


Veche de când familia, infidelitatea a fost şi este în continuare o realitate greu de cuantificat. Cea mai mare dilemă pe care o întâmpină studiile făcute pe această temă este dacă fiecare dintre noi recunoaşte că îşi înşală partenerul atunci când răspundem unui chestionar pe această temă.


Dacă ar fi să ne uităm la unul dintre cele mai recente studii de gen, publicat în această vară în “The Journal of Family Psychology”, am crede că rata infidelităţii este relativ redusă, observă “New York Times”. Din totalul de 4.884 de femei măritate din SUA, chestionate faţă în faţă, doar un procent au declarat că au fost infidele soţilor în decurs de un an. Când aceste femei au fost “citite” cu ajutorul unor chestionare electronice anonime, procentul a sărit la 6%.


O serie de noi studii dau însă peste cap percepţia de cuminţenie maritală, atât de o parte, cât şi de cealaltă. Infidelitatea este în creştere, în special în rândul persoanelor mai în vârstă, dar şi al cuplurilor mai tinere. Iar cel mai interesant lucru este că femeile recuperează teren: cele tinere par să înşele aproape la fel de frecvent ca partenerii lor.


Un sondaj realizat de către Universitatea din Chicago spune lucrurilor pe nume. După ce au analizat un eşantion reprezentativ din populaţia americană, sociologii au scos la iveală procente mai consistente: de-a lungul timpului, 12% dintre bărbaţi şi 7% dintre femei au avut relaţii sexuale în afara căsniciei.


O analiză care s-a concentrat pe perioada 1991-2006, întreprinsă de Universitatea din Washington, are rezultate şi mai detaliate. Infidelitatea totală a bărbaţilor trecuţi de 60 de ani a sporit de la 20% în 1991 la 28% în 2006. În cazul femeilor, diferenţele sunt şi mai mari: de la 5 la 15 procente. Şi în căsătoriile recente, schimbările sunt importante. De la 15% (bărbaţi) şi 12% (femei), rata a ajuns la 20% respectiv 15%.


Explicaţiile pentru noile cifre par a fi noile medicamente şi tratamente precum Viagra, estrogenul sau testosteronul pentru persoanele mai în vârstă. “Aceste persoane au sănătatea suficient de bună pentru a-şi exprima sexualitatea chiar şi la vârste mai înaintate”, adaugă şi antropologul Helen E. Fisher.


De cealaltă parte, în cazul cuplurilor mai tinere, infidelitatea este încurajată de pornografia tot mai abundentă de pe Internet, care defineşte adulterul ca pe o practică normală.


Cât despre femeile care calcă tot mai mult pe urma bărbaţilor, cercetătorii nu au găsit explicaţii unanime. Jena femeilor de până acum în a-şi recunoaşte infidelitatea ţine de o serie de factori, de la prăpăstia istorică între genuri până la presiunile culturale care cataloghează o femeie infidelă ca fiind promiscuă, faţă de un bărbat, privit ca fiind viril.


În ziua de azi, însă, femeile petrec mai multe ore la birou şi călătoresc adesea în interes de afaceri. Iar cele care stau acasă au acces la telefoane mobile, e-mail şi mesagerie instantă, lucru care le permite relaţii mai intime, observă terapeuţii de cuplu.


În ciuda ratei în creştere a infidelităţii, majoritatea oamenilor condamnă adulterul, iar cei mai mulţi parteneri par să fie credincioşi în cuplu.

 


Adio traume! Amintirile dureroase vor putea fi sterse, la propriu, din mintea umana

Ziua, 23 octombrie

Amintirile dureroase dintr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat, care, dintr-un motiv sau altul nu au putut fi depasite, vor fi, in curand, inlaturate de specialisti. Ceea ce initial pare o secventa desprinsa din cunoscutul film "Eternal Sunshine of the Spotless Mind", este pe cale sa devina realitate. Si asta dupa ce revolutionara descoperire a oamenilor de stiinta americani ar putea aduce linistea mult visata de persoanele incercate de soarta.

Oamenii de stiinta de la Georgia College of Medicine sustin ca testele efectuate pe soareci au demonstrat ca sunt foarte aproape de a reusi sa realizeze o metoda menita sa stearga toate amintirile neplacute din memoria unei persoane. Neurobiologii cred ca, in curand, vor putea detecta, la nivel cerebral, temerile si amintirile neplacute, pe care le vor indeparta cu ajutorul unui procedeu chimic revolutionar, potrivit "Daily Mail".

Cercetatorii se arata increzatori ca descoperirea ii va ajuta pe cei care au trecut prin socul participarii la un razboi sau conflict dur sa treaca peste aceste tragedii. "Amintirile au un rol deosebit de important in deciziile pe care le luam pentru a putea supravietui sau pentru a ne putea adapta unei situatii. Descoperirea noastra ar inlatura toate aceste traume, care pot genera adevarate drame in existenta unui om", a afirmat neurobiologul Joe Tsien, citat de presa britanica.

Procedura descoperita de specialistii americani consta intr-o interventie asupra structurilor moleculare ale subiectilor, fara a avea efecte daunatoare asupra celulelor craniene. Testele experimentale efectuate de experti au reusit sa izoleze practic "molecula memoriei" unui cobai si au sfarsit prin a indeparta, practic, trauma. In cazul cobailor, traumele erau legate de electrosocurile aplicate inainte de a recolta molecula, cu ajutorul unei enzime de calciu.

Specialistii au declarat, insa, ca experienta nu va putea fi folosita in alte scopuri decat acelea de a vindeca o amintire dureroasa, si nu in cazul dramelor amoroase pe motiv ca, in acest caz interventia medicilor ar dezechilibra viata sociala a unei persoane. "Daca cineva a trecut printr-o relatie nefericita, pastila nu va fi o solutie in stergerea amintirilor legate de acea legatura", a mai spus Tsien. Acesta din urma a tinut sa precizeze si ca procedura este departe de a fi finalizata, drept pentru care oamenii nu ar trebui sa se astepte sa poata testa, foarte curand, pe propria piele, revolutionara metoda.

Experimentul prin care persoanele greu incercate de viata ar putea sa depaseasca momentele traumatizante care le macina sufletul aminteste, intr-o masura, de subiectul unui film de succes, "Eternal Sunshine of the Spotless Mind" (Stralucirea eterna a mintii neprihanite-n.r.), aparut pe marile ecrane in urma cu patru ani. Povestea lui Joel (Jim Carrey), care, socat de faptul ca prietena sa Clementine (Kate Winslet) si-a sters din memorie, la propriu, toate amintirile relatiei lor, apeleaza la un inventator al procedurii de "spalare" a creierului. In disperare de cauza, ii cere acestuia sa ii stearga si lui din memorie toate amintirile despre fosta partenera. Pe masura insa ce amintirile ii dispar, insa, Joel incepe sa redescopere dragostea pentru Clementine si isi doreste sa se elibereze din mrejele ciudatului experiment.

C.S.

 

ADN-ul poate reactiona la limbajul vorbit al omului

Bogdan Munteanu

Gandul, 22 Octombrie


O „noua medicina“ ar putea „convinge“ genele, prin frecvente radio si luminoase, sa-si repare singure cromozomii cu defecte


Descoperirea arata de ce gândirea pozitiva poate avea asa o mare influenta asupra organismului

ADN-ul uman din tesuturile vii (nu si cel din eprubeta) cunoaste regulile sintactice si semantice de baza ale limbajului uman, astfel ca îsi poate modifica structura daca „i se vorbeste”, a descoperit o echipa de cercetatori rusi, condusa de biofizicianul Piotr Gariaev. Astfel, nu ar fi nevoie de interventiile de tip „chirurgical” pentru a altera genele, ci de a „comunica” cu ele, daca un medic doreste corectarea unui cromozom cu un anumit defect, care predispune la o boala genetica.


În timp ce , în Occident, cercetatorii „diseca” lantul ADN pentru a extrage anumite gene sau doar mutatia, academicianul Piotr Gariaev propune „convingerea” genelor sa actioneze singure. El a descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale folosite în toate limbajele umane. Desigur, genelor nu li se poate vorbi direct prin cuvinte, ci prin modularea frecventelor radio si luminoase care actioneaza asupra lor, modulare efectuata în functie de cuvinte si structurarea lor în propozitii.

 

Câta vreme structura acidului dezoxiribonucleic (ADN-ului) uman pare fi aceeasi cu a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii pentru a-l influenta, mai ales ca, la nivelul cromozomilor, exista un sistem ideal de receptie a frecventelor luminoase. Cromozomii vii functioneaza exact precum computerele holografice, folosind pentru transferul de informatii o radiatie laser generata endogen, chiar în interiorul ADN-ului. Pentru Gariaev, membru al Academiei de Stiinte a Rusiei, ideea de „chirurghie moleculara” – când geneticienii occidentali separa genele „rele” de cele „bune” – este o „barbarie”, câta vreme potentialul „geneticii vibrationale” (comunicarea cu genele) se arata imens.


Majoritatea geneticienilor occidentali considera ca 90% din ADN este „inutil” în formarea corpului uman. În acest scop, organismul fiecaruia dintre noi ar putea fi „reconstruit” din informatia suficienta stocata numai într-o zecime din informatiile continute de lantul ADN. Totusi, lingvistii rusi au descoperit ca tocmai aceasta parte de 90% respecta în cea mai mare masura regulile gramaticale si ar fi susceptibila „a raspunde” la mesaje structurate în functie de aceste reguli, chiar daca sunt transmise prin unde radio sau luminoase, nu vorbire propriu-zisa.


Cercetarile confirma „puterea gândului“


Descoperirea echipei lui Gariaev atesta ceea ce stiinta seculara a ultimelor veacuri a respins, anume ca organismul uman este „programabil” prin cuvânt, prin limbaj, prin gând. Fie ca programarea vine „din voia lui Dumnezeu” (prin intermediul sfintilor), fie în urma unor „formule magice” (folosite de samani, spiritisti, hipnotizatori), ea este posibila.


De-a lungul secolelor, numai „cei initiati” în diferite tehnici spirituale puteau sa comunice direct cu organismul lor sau al altora, însa cercetatorii rusi cred ca ar putea construi un dispozitiv medical care sa comunice cu ADN-ul, la o frecventa adecvata pentru a obtine vindecarea de diverse afectiuni.

 

Paranoia, boala secolului al XXI-lea

Constantin Vlad

Evenimentul zilei, 21 Octombrie


O persoana din patru sufera de temeri irationale, alimentate în special de izolarea sociala.

Începutul secolului XXI marcheaza debutul unei „Epoci a Paranoiei“, sustine reputatul psihiatru britanic dr. Daniel Freeman, citat de „The Daily Mail“. Dr. Freeman, care de un deceniu desfasoara cercetari de pionierat asupra acestei boli mintale, este de parere ca 25% dintre oameni sufera în mod curent de temeri irationale, simtindu-se amenintati sau în pericol. Paranoia, spune el, este mult mai raspândita decât se credea anterior, iar numarul bolnavilor este în continua crestere.


„În prezent nu mai îndraznim sa ne lasam copiii sa se joace afara; suntem suspiciosi cu strainii; camerele de supraveghere sunt omniprezente“, a declarat Freeman, de la Institutul de Psihiatrie al King’s College din Londra. „Se pare ca am intrat într-o epoca a paranoiei. Si exista indicii ca situat ia nu poate decât sa se deterioreze“, a subliniat el. În opinia omului de stiinta britanic, de vina ar fi o combinatie între mai multi factori. Unul ar fi cresterea numarului de oameni din mediul urban. Pentru prima oara în istorie, populatia urbana o depaseste numeric pe cea rurala.


În 1800, doar 5% din populatia planetei traia la oras. Pâna în 2030, proportia va fi de 65%. Aceasta în conditiile în care incidenta cazurilor de paranoia este dubla în mediul urban fata de cel rural, arata Freeman. „Legaturile sociale sunt mai slabe în orase decât în comunitat ile mici, rurale, unde exista retele de sprijin relativ stabile“, explica acesta. „Izolarea sociala, un dezavantaj des întâlnit al vietii urbane, este asociata îndeaproape cu gândurile paranoide“, afirma Freeman, mentionând ca un alt rol major în accentuarea paranoiei îl joaca distributia inechitabila a bogatiei. O piata a muncii tot mai flexibila si mai axata pe contractele de scurta durata alimenteaza, de asemenea, nesiguranta si stresul. Angajatii sunt chiar încurajati sa-si considere colegii drept rivali si potentiale amenintari.

 

Vindecati de fanatism


Andreea-Daniela Raicu

Ziua, 20 octombrie


Detinutii musulmani care prezinta semne de extremism religios urmeaza sa fie reeducati


Psihologii din cadrul armatei vor incerca sa amelioreze intensitatea convingerilor politice, insotita adesea si de comportament distructiv (indreptat catre propria persoana sau catre altii), ale prizonierilor cu ajutorul unor terapii litigioase, similare celor aplicate in cazul "reeducarii" membrilor cultelor religioase.

Publicatia "Daily Mail"a intrat in posesia informatiei conform careia ministerul britanic de justitie a delegat o unitate speciala care urmeaza sa foloseasca tratamente experimentale in acest sens. Sursele jurnalistilor care au dezvaluit opiniei publice faptul au asigurat ca terapia face parte dintr-un plan international ale carui strategii vizeaza combaterea extremismului islamic.

Actualmente, in inchisorile Angliei se afla cateva sute de prizonieri incarcerati pentru acte de terorism - oficialitatile din minister se tem ca, daca nu vor interveni eficient si in timp util, interpretarea jihadista a textelor religioase se va raspandi si in randul altor detinuti. Numai la Whitemoor (Cambridgeshire), unul dintre cele mai sigure amplasamente de profil din Marea Britanie, 35% dintre prizonieri sunt musulmani. Acestia au contribuit deja la convertirea religioasa a mai multor colegi de detentie. Chiar daca nu se cunosc inca toate motivele, un lucru este cert - multi prizonieri au recunoscut ca au imbratisat islamismul din pricina statutului inferior si a senzatiei de vulnerabilitate.


Englezii tineri, tinte ale jihadului


O sursa din ministerul de justitie britanic a apreciat ascensiunea musulmanilor drept neasteptata, in conditiile in care minoritatea religioasa nu reprezinta tocmai un avantaj la inchisoare. Necesitatea abolirii extremismului confesional este, in acest context, cu atat mai acuta.

Sursa a subliniat ca exista posibilitatea ca tinerii englezi vulnerabili, debusolati, expusi influentei islamice, sa imbratiseze convingerile religioase ale musulmanilor si sa dezvolte, in timp, comportamente deviante din acest punct de vedere. Desi nu exista dovezi care sa sprijine acest fapt, sursa a tinut sa precizeze ca amenintarea este cat se poate de reala.

Psihologii din cadrul unitatii ministeriale specializate desfasoara ample activitati de documentare in vederea eventualelor maniere de abordare a "reeducarii" extremistilor musulmani. Surse din cadrul proiectului au dezvaluit ca intentioneaza sa aplice metoda cognitiv-behaviorista (terapia vizeaza modificarea comportamentului prin intervenirea asupra perceptiilor si convingerilor).


Nu oricine poate fi modelat


"Este evident ca nu vom putea aplica acest tip de tratament tuturor. Din pacate, convingerile intime ale extremistilor legate de lideri nu vor putea fi modificate sub nicio forma, mai ales ca ele sunt inoculate inca din copilarie, prin intermediul culturii jihadului. De cele mai multe ori, informatiile servite minorilor, incepand cu varste fragede, deter­mina modul de viata de mai tarziu, acestia imbratisandu-le drept realitate, unica forma de legitimare pe care o cunosc. Din fericire insa, exista si cazuri in care terapia da rezultate pozitive. Unica noastra preocupare ramane reducerea riscului de vatamare in randul prizonierilor, si, nu in ultimul rand, al cetatenilor...", a fost de parere una dintre surse, citata de Daily Mail. "Nu vizam decat abolirea violentei", a adaugat aceasta. Psihologii si psihoterapeutii vor lucra cu fiecare detinut in parte, pentru a evalua masura in care acestia pot fi eliberati sau nu, cu conditia sa nu reprezinte o amenintare la adresa semenilor.

Expertii vizeaza substituirea aprecierii extremiste a religiei cu o viziune noua, bazata pe propriile convingeri. De fapt, aspectul vital al demersului de reabilitare religioasa, daca se poate numi asa, este acela de a inlatura justificarea religioasa a violentei. O alta preocupare majora a oficialilor se regaseste in identificarea detinutilor care prezinta risc de propagare a fanatismului, fara a leza in vreun fel cetatenii musulmani care nu au nicio legatura cu extremismul.

 

Internetul bun pentru creier


Ziua, 16 octombrie


Internetul contribuie la cresterea capacitatii de functionare a creierului in cazul persoanelor de varsta a doua sau a treia, potrivit unui studiu efectuat de Universitatea California din Los Angeles. Echipa de la universitatea americana a stabilit ca, in momentul in care utilizatorul cauta ceva pe Internet, in creier sunt stimulati centrii nervosi responsabili pentru luarea deciziilor si pentru operatiunile de gandire complexe. Cercetatorii au spus ca navigarea online ar putea contracara schimbarile psihologice care intervin o data cu imbatranirea si care determina incetinirea proce-selor din creier. Studiul a fost publicat in American Journal of Geriatric Psychiatry si precizeaza ca, pe masura ce creierul imbatraneste, apar o serie de schimbari, inclusiv diminuarea si reducerea activitatii celulelor nervoase, care influenteaza performanta. S-a crezut mult timp ca activitatile care mentin creierul activ, cum ar fi dezlegarea de cuvinte incrucisate, ar putea ajuta

la minimalizarea impactului diminuarii proceselor mentale, aparuta in urma inaintarii in varsta. Studii recente au aratat ca in lista de procese elaborata anterior se poate adauga si navigarea pe internet. "O sarcina cotidiana simpla, precum efectuarea de cautari pe internet, pare sa imbunatateasca circuitul din creierul adultilor in varsta, ceea ce demon­streaza ca creierele noastre sunt sensibile si pot continua sa invete chiar si atunci cand imbatranim", a declarat unul dintre realizatorii studiului. "Aceste descoperiri se adauga cercetarilor anterioare, care sugereaza ca oamenii in varsta si de varsta medie pot reduce riscul de dementa prin efectuarea de activitati care le stimuleaza creierul", a declarat Rebecca Wood, Chief Executive Alzheimer's Research Trust. (D.M.)

 

Diferenta de vârsta uneste sau desparte?

Sabina Nicolae

Evenimentul zilei, 15 Octombrie

Prejudecatile celor din jur, nevoia de control si relatia de subordonare sunt doar câteva dintre problemele unui astfel de cuplu.


Vârstele mult diferite ale partenerilor unui cuplu sunt considerate un impediment în calea unei familii fericite, dar multi dintre cei implicati spun ca ar trebui sa dam mai multa importanta asemanarilor si sa lasam deoparte diferentele.


„O relatie de dragoste este, de fapt, un parteneriat, iar cei doi se aleg în functie de modul în care fiecare poate raspunde la nevoile celuilalt. Diferenta de vârsta este reglementata mai mult sociocultural“, explica Bogdana Bursuc, psiholog si psihoterapeut.


Când extremele se atrag


Diferenta de mentalitate este cea care separa un cuplu, nu cea biologica, spun specialistii site-ului ivillage.com. În cazul în care diferenta de vârsta dintre parteneri este mai mare de 15 ani, aceste deosebiri de mentalitate îsi fac simtita prezenta din ce în ce mai suparator. Fie ca este vorba despre stilul preferat de muzica, fie ca apar discutii cu privire la statutul femeii si rolul ei în familie si societate, cu siguranta tensiuni apar oricum. Aspectul pozitiv în aceste situatii este cel în care „extremele se atrag“.


„Eu am 30 de ani, iar el 48. Eu sunt aiurita, energica, el pragmatic si romantic. Eu sunt atrasa de calitatile lui, el de ale mele, si astfel ne completam reciproc. Avem un baietel de 2 ani, primul copil pentru amândoi, si am învatat împreuna sa-l crestem. Simt ca sotul meu ma «perfectioneaza» ca om, în timp ce eu îl determin sa ramâna tânar“, sustine Ilinca V., din Bucuresti.


Depinde cum se maturizeaza cel mai tânar


Diferentele de educatie si de mediu din care provin partenerii îsi pun amprenta pregnant într-o relatie. Când este vorba despre o diferenta mare de ani, pentru reusita relatiei conteaza foarte mult modul în care se realizeaza maturizarea celui mai tânar.

Multe femei care au parteneri mai în vârsta se plâng ca acestia le controleaza permanent, ca le trateaza ca pe niste copii si ca aceste comportamente devin, cu timpul, frustrante. „Persoana mai tânara trebuie sa se bucure de ceea ce îi ofera relatia respectiva si sa o ia ca pe un context de dezvoltare personala“, afirma Bogdana Bursuc.

Barbatii care înteleg nevoia de maturizare si evolutie a sotiilor lor mai tinere sunt însa mult mai mult apreciati. „Am fost 11 ani sotia mai tânara cu 33 de ani a unui barbat fermecator, care m-a facut foarte fericita. Când ne-am cunoscut eu aveam 27 de ani si l-am iubit cu avânt, fara retinere si fara sa ma gândesc ca va veni un sfârsit. Mi-a murit în brate acum trei ani si, daca ar fi s-o iau de la început, l-as iubi la fel“, declara Dorina Z.


Armata SUA pregateste "Telepatia sintetica": E-mail sau voice mail transmise doar prin puterea gandului

Alina Olteanu

Ziua, 14 octombrie

Dupa aparitia telefonului, a e-mailului si a mesajelor vocale, armata doreste acum sa creeze o posta...telepatica. Cunoscuta sub numele de telepatie sintetica, tehnologia se bazeaza pe citirea activitatii electrice a creierului cu ajutorul electoencefalografului (EEG). Potrivit lui Mike D'Zmura, coordonatorul departamentului de cercetari stiintifice din cadrul Universitatii Irvine din California, dincolo de aplicatiile militare ale tehnologiei, acesta va deveni in cele din urma pur si simplu un alt mod de a comunica, relateaza MSNBC.

"Cred ca acesta va ajunge in cele din urma pur si simplu un alt mod de a comunica. Va necesita multa cercetare si mult timp, dar exista, de asemenea, si numeroase aplicatii comerciale, nu doar militare", a aratat el. Cercetatorii vor folosi in acest scop electroencefalograma, o metoda prin care poate fi masurata activitatea electrica la nivel cerebral cu ajutorul unor electrozi plasati pe scalp. Ideea comunicarii cu ajutorul exclusiv al gandului nu este una noua, aminteste MSNBC. In anii 1990, un cercetator s-a conectat la un electoencefalograf si, cu ceva antrenament, a invatat sa-si opreasca sau porneasca undele cerebrale alfa, astfel incat sa compuna mesaje in limbajul Morse. In prezent, armata isi propune aplicarea unui procedeu compus din doua etape. Prima este compunerea unui mesaj cu ajutorul "acelei mici voci din capul tau", dupa cum s-a exprimat D'Zmura. A doua etapa consta din transmiterea respectivului mesaj catre un anume individ sau obiect (ca de pilda un radio), de asemenea cu ajutorul exclusiv al gandului. Odata ce mesajul ajunge la destinatarul sau, el poate fi citit ca un text sau ca un mesaj vocal. Tehnica este deja folosita in lumea jocurilor video, a precizat pentru MSNBC Paul Sajda de la Universitatea Columbia. Castile comerciale EEG le permit celor care le poarta sa manipuleze obiecte virtuale doar cu ajutorul gandului, dar, a notat Sajda, una este gandesti "misca piatra" si alta e sa spui: "Hai sa ne intalnim cu totii la Starbucks la ora cinci si jumatate!". Una dintre problemele fundamentale in perfectionarea tehnologiei este ca aceste casti nu sunt foarte precise, ele putand localiza semnalul intr-un perimetru redus, de unul pana la doi centimetri. Daca electrozii ar fi plasati intre craniu si creier, "citirea" mesajelor ar fi mult mai precisa, insa acest procedeu ar costa foarte mult si ar presupune o chirurgie invaziva. Pentru a depasi aceasta problema, oamenii de stiinta trebuie sa inteleaga mai bine ce fraze si cuvinte stimuleaza diferitele parti ale creierului. De aceea, pentru a crea o harta mai detaliata a creierului, cerectatorii vor utiliza imagistica prin rezonanta magnetica functionala (MRI) si magnetoencefalograma (MEG). Fiecare tehnologie are punctele sale forte si punctele sale slabe. EEG detecteaza activitatea cerebrala numai in partea exterioara a creierului, in timp ce MEG poate citi activitatea cerebrala si in zonele interioare, insa necesita o aparatura prea grea pentru a fi pusa pe cap. FMRI detecteaza activitatea cerebrala mai precis decat toate, dar costa foarte mult si are deasemenea o greutate foarte mare. Totusi, o harta generata de toate cele trei tehnologii ar putea ajuta un software creat tocmai in acest scop sa ghiceasca la ce cuvant sau fraza s-a gandit o persoana. Software-ul ar transpune apoi aceste ganduri in cuvinte scrise sau vorbite. "Exista obstacole tehnice care trebuie intai depasite, dar sa nu uitam ca, in urma cu 20 de ani, oamenii ar fi crezut ca este imposibil ca noi sa vorbim cu cineva pe Skype de pe cealalta parte a planetei", a explicat Sajda.

 

Depresia si schizofrenia, cele mai comune afectiuni mintale de care sufera europenii


Pana in anul 2020, depresia va fi cea mai raspandita boala din Europa


Ziua, 10 octombrie

Peste 450 de milioane de persoane din intreaga lume sufera de afectiuni mintale, cele mai frecvente boli de acest tip in randul europenilor fiind depresia si schizofrenia, potrivit unui raport al World Federation for Mental Health, lansat vineri, cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii Mintale. "La momentul acesta, cele 450 de milioane de persoane se confrunta cu o problema de sanatate mintala, comportamentala sau psihologica reprezinta 12% din populatia lumii. Dintre acestia, 50 de milioane sufera de boli mintale grave. Foarte multi bolnavi de acest fel sufera singuri si in tacere, fara a primi tratament specializat, din cauza barierelor impuse de societate - stigmatizarea si prejudecatile fiind cele mai importante obstacole pentru oferirea de servicii medicale de calitate", se arata in raport. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), 76% dintre tarile lumii au o legislatie specifica in domeniul sanatatii mintale, dar o treime dintre acestea nu au un buget special alocat pentru acest tip de afectiuni.

O problema identificata de OMS este aceea a deficientei de personal medical specializat in tratarea pacientilor cu afectiuni mintale, in tarile sarace media fiind de 0,05 psihiatri la 100.000 de locuitori. Problema este accentuata in foarte multe tari de migratia personalului medical specializat. OMS recomanda ca sanatatea mintala sa devina o prioritate globala, pentru ca afectiunile de acest tip sa nu mai fie neintelese si tratate superficial. Potrivit organizatiei nonprofit Mental Health Europe (MHE), peste 27% dintre adultii europeni sufera de cel putin o forma de boala mintala pe parcursul unui an. MHE estimeaza ca, pana in anul 2020, depresia va fi cea mai raspandita boala din Europa.


8% dintre romani sufera de o afectiune psihica

In Romania, Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Alexandru Obregia" a inregistrat, in anul 2007, peste 21.000 de internari, cele mai multe cazuri fiind de depresie (peste 35%) si schizofrenie (peste 15%). Cum societatea noastra este intr-o permanenta transformare, romanii au ajuns sa se alinieze standardelor europene si la capitolul boli psihice. Viata din ce in ce mai agitata a romanilor si grijile cotidiene au dublat, in ultimii 20 de ani, numarul afectiunile psihice usoare, dar si al persoanelor care ajung in spitalele de psihiatrie. In prezent, o persoana din 12 sufera de o afectiune psihica, iar o persoana din patru va avea o tulburare mintala de-a lungul vietii. Potrivit Comisiei de Psihiatrie a Ministerului Sanatatii, 8% dintre romani sufera de o afectiune psihica. Afectiunile cel mai des intalnite sunt depresia, schizofrenia si tulburarile obsesiv-compulsive. Mai grav este ca multi oameni evita cabinetele de psihiatrie si chiar nu accepta ca au o problema psihica, de teama sa nu fie izolati de societate.

O.R.

 

Cât de dependenti sunt copiii de calculator?

Andreea Dogar

Evenimentul zilei, 10 Octombrie


Initial, copilul descopera ca jocul pe calculator si privitul la televizor sunt distractive. Parintii sunt mândri ca micutii lor sunt priceputi în a mânui tastatura si telecomanda cu abilitatea unui adult. Apoi, pruncul sta tot mai mult în compania ecranului cu imagini miscatoare. Acesta devine, încet-încet, cel mai bun prieten al sau. Urmeaza zile când ajunge sa nu se mai desparta de ecran timp de 12-13 ore. Jocul, chat-ul sau televizorul ajung o dominanta în viata sa si îi ofera satisfactii majore. Dependenta nu e decât la un pas.


Dependenta de televizor si de jocurile la calculator este o boala care face parte din categoria adictiilor, adica a activitatilor care fac placere si care au tendinta de a se repeta, aceasta repetitie ducând la dezorganizarea si fragmentarea vietii obisnuite, spune medicul Constantin Oancea, profesor consultant la Clinica de Psihiatrie a Copilului si Adolescentului de la Spitalul Alexandru Obregia din Bucuresti.


Copiii devin solitari, nervosi si obositi


Copiii care petrec prea mult timp în compania ecranului, fie ca este vorba de televizor sau de computerul personal, devin la maturitate oameni dezorganizati, haotici, adesea rupti de realitate, izolati si de cele mai multe ori nefericiti, avertizeaza doctorul Oancea.


Foarte multi dintre copiii cu o asemenea dependenta sunt nervosi, tipa sau încearca sa se impuna în fata parintilor. Ei nu mai sunt interesati de scoala, refuza sa îsi faca lectiile sau sa se culce. Sufera de insomnii, adesea stau nopti întregi pe Internet, iar a doua zi sunt prost dispusi si obositi.


De asemenea, studii ale American Academy of Pediatrics (AAP) au demonstrat ca exista o legatura între obezitate si privitul excesiv la televizor: copiii sunt inactivi în acele momente si manânca junk food.


Însa si copiii din România se uita tot mai mult la televizor. Cel mai recent studiu al Consiliului National al Audiovizualului, realizat la nivel national în colaborare cu Metro Media Transilvania în perioada septembrie-octombrie 2007, a aratat ca, în timpul liber, 98% dintre copiii cu vârste cuprinse între 6 si 15 ani prefera sa se uite la televizor, iar 45% se joaca pe video sau pe calculator.


Pe de alta parte, televizorul este obiectul care le-ar lipsi cel mai mult copiilor daca nu ar exista: 58% dintre ei i-ar duce dorul, în timp ce 16% ar simti lipsa calculatorului.


Desi unul dintre argumentele pentru folosirea Internetului de catre copii este acela ca ei pot afla o multime de informatii interesante si îl pot utiliza în procesul de învatare, studiul CNA a demonstrat ca 50% dintre ei se joaca atunci când îl folosesc, iar 47% stau pe chat-uri.


"Viata ne este data, dar trebuie sa o mobilam"


“Dependenta de televizor ascunde un gol interior, o lipsa de preocupari în viata obisnuita, de angajare în realitate, o fuga de propria existenta. Ca sa consumam mai putin televizor trebuie sa ne facem viata mai frumoasa, trebuie sa avem initiativa. Viata ne este data, dar trebuie sa o mobilam”, spune medicul Oancea.


Adictiile apar la copiii neglijati, care nu petrec suficient timp în activitati cu alte persoane. Parintii sunt multumiti de faptul ca micutii lor stau linistiti în fata ecranului, însa efectele asupra copiilor sunt negative.


"Daca nu au succes în viata sociala, au succes în viata virtuala. Aceasta poate sa creeze ceea ce se numeste un surogat de succes. Si acest surogat de succes poate sa fie suficient pentru unii tineri", e de parere Oancea.


Satisfactii exista. "Dar e o bucurie solitara, trista", adauga el.


"Video-copilul"


În cartea sa, ”Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune si post-gândirea”, politologul italian Giovanni Sartori ofera o previziune sumbra despre viitorul copiilor nostri. Termenul de "video-copil", inventat de Sartori, denumeste copilul format de vedere, care este, de cele mai multe ori, ”un înrobit pe viata de videogames”.


„Video-copilul de astazi, al primului val, se margineste sa etaleze un creier atrofiat din punct de vedere logic si rational; cel multimedializat de mâine, din al doilea val, va fi, prin urmare, tot un eu dezintegrat, un eu care va popula clinicile psihiatrice”, spune Sartori în cartea sa, a carei idee centrala e ca video-copilul ramâne marcat pe viata de o predispozitie la joc.


Nu mai mult de doua ore pe zi


Daca s-a ajuns la dependenta, parintii trebuie sa faca singuri o evaluare a copilului lor: e plictisit, neglijat, petrece prea mult timp singur? Daca problema nu se rezolva cu ajutorul familiei, parintii ar trebui sa consulte un psiholog.


E important ca activitatea de adictie sa fie înlocuita cu activitatea din viata reala. Copilul trebuie integrat în activitati de grup, sociale, precum sportul sau dansul.


Constantin Oancea recomanda ca un copil sa nu petreaca mai mult de o ora, doua pe zi uitându-se la televizor sau jucându-se pe calculator. De asemenea, conform AAP, copiii sub doi ani nu ar trebui sa se uite deloc la televizor, iar cei de peste doi ani nu mai mult de doua ore pe zi.


În România însa, cifrele care arata cât timp pe zi stau copiii la televizor sunt îngrijoratoare: 35% stau peste doua ore, 23% mai mult de trei ore, iar 16% depasesc patru ore, a relevat studiul CNA.


Dependenta poate fi diminuata, în timp, prin grija parintilor si prin ajutorul oferit de un psiholog. Însa profesorul Oancea avertizeaza ca nimeni nu îi va putea da copilului înapoi timpul steril petrecut în compania ecranului: „E o pierdere de neînlocuit în existenta cuiva. Am avut cazuri de copii care au stat 4-5 ani pe aceasta activitate”, spune el.


Givanni Sartori este însa pesimist si nu are încredere în capacitatea parintilor de a-si ajuta copiii, ba chiar dimpotriva: „parintii din 1999 sunt la rândul lor fosti video-copii care se vad pe ei însisi în odraslele lor”, iar „parintii lui mereu da (care include da-ul privitului la televizor timp de ore si ore în sir) concura la crearea copilului viciat”, conchide Sartori în cartea sa.

 

Romanii, tot mai afectati de boli psihice


Ziua, 3 octombrie

Rata afectiunilor psihice s-a dublat in ultimii 20 de ani


Se stie ca orice schimbare genereaza stres si cum societatea noastra este intr-o permanenta transformare, romanii au ajuns sa se alinieze standardelor europene si la capitolul boli psihice. Viata din ce in ce mai agitata a romanilor si grijile cotidiene au dublat, in ultimii 20 de ani, numarul afectiunile psihice usoare, dar si al persoanelor care ajung in spitalele de psihiatrie. In prezent, o persoana din 12 sufera de o afectiune psihica, iar o persoana din patru va avea o tulburare mintala de-a lungul vietii, potrivit Realitatea TV.

Depresiile sunt cele mai frecvente tulburari psihice in randul romanilor. De regula, totul porneste de la stres sau de la saracie, intrucat in Romania, conform studiilor, sunt trei milioane de oameni care traiesc la limita subzistentei. Un depresiv netratat isi pierde treptat pofta de viata, independenta, capacitatea de munca si ajunge sa se izoleze social. Unii se refugiaza in alcool, droguri sau medicamente si aprximativ una din zece persoane ajunge sa-si puna capat zilelor. Potrivit Comisiei de Psihiatrie a Ministerului Sanatatii, 8% dintre romani sufera de o afectiune psihica. Afectiunile cel mai des intalnite sunt depresia, schizofrenia si tulburarile obsesiv-compulsive. Mai grav este ca multi oameni evita cabinetele de psihiatrie si chiar nu accepta ca au o problema psihica, de teama sa nu fie izolati de societate.

A.E.G.

 

Infidelitatea, o greseala de iertat?

Simona Tucaliuc

Evenimentul zilei, 01 Octombrie

O aventura poate însemna sfârsitul casniciei, dar si revigorarea unei relatii monotone.


În orice cuplu, mai devreme sau mai târziu, unul dintre parteneri se îndoieste macar o data de fidelitatea celuilalt. Ispite exista la tot pasul, iar credinta pâna la adânci batrâneti este pentru cei mai multi doar un final fericit de poveste.


Rata divortului creste îngrijorator, iar infidelitatea este de foarte multe ori motivul destramarii casniciilor. Se poate trece peste aceasta greseala, cine câstiga, relatia de ani întregi sau aventura de o noapte? Iar daca relatia supravietuieste unui astfel de soc, va mai fi la fel?


Vina poate fi si a celui care însala si a celui înselat


„O doamna a venit la psihoterapie pentru ca se simtea tradata. Dupa multi ani de casnicie, în care s-a înteles foarte bine cu sotul, au comunicat si au cooperat, el a înselat- o cu o femeie mult mai tânara. Cei doi soti aveau o relatie frumoasa, dar treptat accentul a cazut pe prietenie, si nu pe intimitate. Sotia era ba o prietena, ba o mama, dar mai putin o iubita, iar relatia s-a transformat într-una de educatie reciproca. În timpul terapiei, ea a înteles ca sotul nu-si pierduse capul dupa o pustoaica, ci a încercat sa-si împlineasca o nevoie afectiva. Cei doi soti au decis sa continue relatia, dar într-un alt fel, de data aceasta, ei se bazeaza pe intimitate si afectivitate si nu-si mai tin lectii unul altuia“, povesteste psihoterapeutul Anda Pacurar una dintre experientele sale.


Pentru un tango este nevoie de doua persoane, iar daca una dintre ele se împiedica, ritmul se pierde, completeaza psihologul Adriana Dragos. „Un cuplu este un traseu în doi. De multe ori cauza infidelitatii se regaseste la cel care nu însala“, mai spune psihologul.


Trei cauze ale înfidelitatii

Motivele pentru care unul dintre parteneri însala sunt monotonia, dorinta de razbunare sau dorinta de a iesi din relatia care nu mai merge. Nevoile celui care recurge la infidelitate nu mai sunt satisfacute de partenerul de viata, si nu neaparat cele sexuale. Într-o relatie trebuie sa ai împlinit sentimentul de apartenenta, trebuie sa stii ca esti valorizat si sa ai siguranta unui viitor împreuna.


Primul sentiment la aflarea unei vesti ca ai fost înselat este cel de furie, iar primul gând este acela de a rupe relatia. „Reusesc sa treaca peste criza unei aventuri cei care doresc relatia si care se orienteaza catre gasirea solutiilor si nu adopta o atitudine acuzatoare sau, dimpotriva, o atitudine de victima. Partenerul care a fost înselat detine puterea. El poate decide daca o foloseste pentru a coopera sau pentru a acuza“, este de parere psihoterapeutul Pacurar.

Adriana Dragos îndeamna la o analiza a relatiei, dupa un astfel de soc. Daca legatura mai merita pastrata, daca puteti trai cu urmele care ramân, atunci infidelitatea nu înseamna sfârsitul relatiei.


O casnicie sau o relatie de durata este în continua schimbare, daca nu stiti sa va adaptati si apar sentimente de coplesire sau suprasolicitare, nu este recomandat sa întretineti o astfel de legatura. Daca focul nu mai arde, ci doar mocneste, riscul de a se stinge este mult prea mare.

În cazul ideal, cel care a înselat se simte vinovat. Sfârsitul relatiei poate veni si de la cel care tradeaza. Pornind de la o aventura, acesta realizeaza faptul ca legatura în care era blocat de ani întregi nu îl multumea. Viitorul nu suna promitator daca cel care a înselat doreste continuarea casniciei din mila pentru cel tradat sau doar de dragul copiilor.


Varianta optimista


Mai exista varianta în care un pas strâmb poate însemna revigorarea casniciei. Fie pentru ca cel care însala sterge toate urmele si secretul este numai al lui, fie pentru ca se caieste si realizeaza ca îsi iubeste partenerul atunci când e pe cale sa îl piarda si îi arata mai multa atentie decât înainte, o aventura poate avea si parti bune. Cel înselat detine acum controlul, cu care se poate juca, iar tradatorul se chinuieste sa-i recâstige încrederea, în situatiile ideale.


Copiii nu trebuie sa influenteze decizia


Decizia de a trece sau nu peste infidelitate trebuie sa apartina numai celor doi implicati în relatie. O aventura este o problema a relatiei de cuplu si nu a familiei. Desigur, deciziile se iau mai greu când sunt implicati si copii, dar important este ca nevoile parintilor sau conflictul lor sa nu afecteze atmosfera familiala, pentru ca în acest fel cei mici au mai mult de pierdut decât de câstigat. Atunci când copiii nu mai sunt asa mici, este recomandat sa li se spuna adevarul. Chiar daca au puterea de a judeca, de a învinovati, cei mici nu trebuie sa decida soarta parintilor din acest punct de vedere. De asemenea, o relatie nu trebuie sa continue numai de dragul copiilor sau pâna mai cresc putin. Atmosfera din sânul familiei va fi una încordata, iar copiii vor adopta un model gresit pentru conceptul de relatie de dragoste.


Anda Pacurar, psihoterapeut: "Reusesc sa treaca peste criza unei aventuri cei care doresc relatia si care se orienteaza catre gasirea solutiilor si nu adopta o atitudine acuzatoare."

 

Credinta în Dumnezeu tine loc de anestezic

Vasile Decu

Evenimentul zilei, 30 Septembrie


Potrivit unui experiment stiintific, oamenii credinciosi suporta mai usor durerea.

Timp de multe secole, rugaciunile au fost principalul „medicament“ recomandat pentru a usura suferinta bolnavilor, însa, acum, cercetatorii britanici afirma ca durerea chiar poate fi combatuta prin credinta. O echipa de cercetatori de la Universitatea Oxford, formata din cercetatori stiintifici, filosofi si teologi, a descoperit ca oamenii credinciosi pot suporta durerea mai bine decât semenii lor fara credinta, sugerând astfel ca rezistenta martirilor în fata torturii nu ar fi doar un mit. Universitarii, care lucreaza în cadrul „Centrului pentru Studierea Mintii“, au ajuns la aceasta concluzie în urma unui experiment în care au „torturat“ 12 catolici si 12 atei, scrie publicatia britanica „The Daily Telegraph“.


Icoana le ofera credinciosilor un sentiment de siguranta


În timp ce le erau administrate socuri electrice, participantii la experiment au fost rugati sa priveasca doua picturi. Este vorba despre „Fecioara Maria“ a pictorului italian Sassoferrato si „Doamna cu hermina“ a lui Leonardo da Vinci. Cercetatorii au explicat ca primul tablou a fost ales în speranta ca imaginea Fecioarei Maria le va induce un sentiment religios credinciosilor, în timp ce lucrarea lui Da Vinci a fost selectata datorita efectului sau de calmare a privitorului.


Voluntarii au petrecut jumatate de ora în interiorul unui tomograf MRI, contemplând pictura corespunzatoare grupului din care faceau parte, în timp ce li se administrau 20 de socuri electrice în patru reprize. La finalul experimentului, credinciosii au declarat ca imaginea Fecioarei Maria i-a facut sa se simta în siguranta, calmi si linistiti, ca si cum ar fi fost în mâinile divinitatii. Pe baza datelor analizate, cercetatorii au afirmat ca se poate spune ca acestia au simtit cu 12% mai putina durere atunci când au privit pictura religioasa, comparativ cu tabloul lui Leonardo.


Ateii nu pot alunga durerea


Explicatia stiintifica a performantei lor a fost dezvaluita de tomograf, care a aratat ca, în timpul „torturii“, emisfera dreapta a creierului credinciosilor devenea foarte activa, indicând activarea mecanismelor de blocare a durerii. Cercetatorii nu au înregistrat o activitate similara în cazul ateilor, care au experimentat un nivel constant de durere si anxietate.


Concluzia studiului a fost ca cel putin o parte dintre persoanele religioase îsi pot reduce perceptia durerii daca încearca sa o priveasca într-un mod oarecum pozitiv.


Arhiepiscopul anglican Tom Wright a salutat descoperirea cercetatorilor. „Credinta poate modifica felul în care functioneaza creierul sau perceptia emotiilor, asa ca nu ma surprinde“, a declarat Wright.


Cu toate acestea, psihologul Miguel Faria, unul dintre cercetatori, spune ca liber-cugetatorii pot obtine rezultate similare. „Ar trebui sa gasim imaginea cuiva care poate trezi sentimente foarte puternice, precum imaginea mamei sau a tatalui“, spune Faria.

 

Când te întorci la serviciu dupa cei ai nascut?

Alexandra-Livia Dordea

Evenimentul zilei, 30 Septembrie


În România, mamicile sunt încurajate, prin lege, sa ramâna acasa cu bebelusul timp de doi ani dupa nastere, deoarece copilul este dependent de mama, are nevoie de atentie, grija si iubire constanta. Reprezentantii departamentelor de Resurse Umane din companii recunosc însa ca, dupa un astfel de concediu de maternitate, multe femei risca sa îsi piarda slujba. Decizia finala îi apartine proaspetei mamici, care trebuie sa puna în balanta oportunitatile profesionale si stabilitatea afectiva pe care ar putea-o oferi copilului.

Psihoterapeutul de la Cabinetul Sensart, Cristiana Levitchi, sugereaza ca o ruputura între mama si nou-nascut, la doar câteva luni de la nastere poate avea efecte negative asupra personalitatii copiilor.


„De obicei, societatea noastra workaholica nu încurajaza statul mamei acasa cu copilul. Ceea ce nu este potrivit pentru copil. El trebuie sa aiba pe cineva stabil în viata în primii doi ani, pentru ca altfel ne miram de ce sunt atâtia schizofreni si oameni cu traume psihice. Categoric, cea care si-a asumat rolul de mama ar fi bine sa stea macar un an si jumatate acasa, pentru ca altfel o sa ajungem sa avem o societate de descreierati”, a transat problema Cristiana Levitchi.


Întelegere tacita de renuntare la slujba


Un concediu de maternitate de doi ani este de neconceput pentru personalul din Resurse Umane sau pentru carieristele convinse.


„În general, daca opteaza pentru un concediu postnatal, asa cum prevede legea, exista riscul foarte mare ca sa i se puna conditia, în mod neoficial, ca în momentul în care termina postnatalul sa plece si sa îsi caute altceva, mai ales daca vorbim de pozitiile de middle si top management. Pentru ca, în general, o companie nu poate sa tina locul acela blocat timp de doi ani”, explica Daniela Necefor, managing partner TBS.


Partea proasta este ca, dupa doi ani, este greu sa îti mai gasesti un alt job. „Am cunoscut femei care în timpul acestor doi ani de zile au facut un MBA, diverse alte studi. Si, cu toate acestea, au avut probleme la reangajare. Practic, s-a considerat ca s-au rupt de activitate si ca nu mai au continuitate, ca au pierdut din legislatie si din schimbarile care au avut loc”, a mai aratat Necefor.


Astfel, cele mai multe femei care nu vor sa îsi distruga cariera revin la locul de munca cam dupa trei luni, maximum sase luni.


Cum poti face despartirea mai usoara


În opinia psihologului clinician de la Mind Institut, Bogdana Bursuc, femeile ar trebui sa înteleaga ca sacrificiul nu este deloc sanatos si ca femeile ar trebui sa învete sa devina pentru ele însele o prioritate. „Sigur, trebuie sa raspunda nevoilor copilului sau ale celorlalti care sunt pentru ea o prioritate, dar în primul rând nevoilor lor”, subliniaza Bogdana Bursuc.


Pentru a învata aceste lucruri este necesar ca femeia sa îsi planifice, în concediul de maternitate, activitati dedicate propriei persoane „Astazi ce fac? Fac lucrul acesta pentru X, lucrul celalalt pentru Y, dar sa pun în program si un lucru pe care îl fac pentru mine. Eu trebuie sa îmi planific o serie de activitati diferite de activitatile de îngrijire ale copilului”, explica Bogdana Bursuc cum pot face proaspetele mamici plecarea la serviciu mai usoara.


Contrar opiniei psihoterapeutului Cristiana Levitchi, Bogdana Bursuc considera ca planificarea unor activitati departe de copil îi fac bine si micutului. „Pentru ca daca nu ar exista perioadele de separare de scurta durata dintre mama si copil, bebelusul poate dezvolta o anxietate de separare în momentul în care aceasta s-ar produce brusc. În sensul ca, prima oara când va face fata unei perioade lungi în care mama lipseste, copilul va suferi”, sustine aceasta.


În plus, o astfel de planificare a activitatilor destinate femeii, si nu mamei, le poate arata amândurora ca „separarea nu este periculoasa”. În acest context, atunci când mama decide sa se întoarca la munca va vedea plecarea ca pe o alta activitate.


Pe lânga aceasta pregatire afectiva de a te întoarce la locul de munca, Tania Cristea, consilier juridic la Vitrina Advertising aminteste si de rigurozitatea legii care specifica examinarea persoanei la întoarcere din concediul postnatal.

 

Educatia violenta, o trauma psihica pentru copii


Nicolae Leahu

Adevarul, 28 septembrie

Chiar daca întelepciunea populara afirma contrariul, bataia nu este rupta din Rai! Dezvoltarea psihica a copilului are deseori de suferit din cauza corectiilor fizice pe care parintii le aplica.


„Educatia" prin corectii corporale aplicate copilului este, în ultimii ani, un subiect ce naste polemici din ce în ce mai aprinse între psihologi. În conditiile unei societati care provoaca frustrare si care ofera premisele dezvoltarii comportamentelor violente, corectiile corporale aplicate copiilor le provoaca traume psihice, avertizeaza psihologii.


Copiii ocupa, în acest context, o pozitie extrem de vulnerabila, fapt ilustrat si de statistici. Spre exemplu, anul trecut, în România, au fost înregistrate peste 7.000 de cazuri de violenta asupra copilului, conform cifrelor furnizate de Asociatia Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului. Un sondaj realizat în urma cu câtiva ani, în Franta, arata ca 58% din parinti au declarat ca si-au lovit "frecvent" copiii.


26% sustineau ca n-au facut acest lucru decât în mod cu totul "exceptional", iar 16%, "niciodata". În ceea ce priveste modalitatile de aplicare a corectiilor corporale, 74% din parinti au declarat ca si-au lovit copilul "pe fata, pe mâna sau la fund", iar 26% au declarat ca si-au lovit copilul doar la fund.


Însa parintii si copiii recunosc cu greu violenta, iar abuzul fizic este perceput ca o metoda „normala", ba chiar de multe ori, „benefica", de educare, acceptata si asimilata în egala masura de parinti si de copii.


Solutie rapida


„Îl bat ca sa fac om din el" sau „Unde da mama, creste" sunt zicale ce ilustreaza mai degraba o mentalitate învechita referitoare la educatia unui copil. Astfel de solutii „rapide", aplicate de pe pozitii de forta, elimina dialogul si întelegerea nevoilor personale ale copiilor. Adesea, corectiile corporale se transforma în abuzuri fizice asupra celor mici.


Înca din anii ‘60 un pediatru american, Henry Kempe, a adus în atentia specialistilor americani si ai lumii întregi consecintele dramatice ale bataii asupra dezvoltarii copilului. În SUA s-a desfasurat o intensa campanie de educare a parintilor împotriva pedepselor corporale aplicate celor mici.


Urmarea: procentul parintilor care îsi bateau copiii a scazut în mod simtitor. De altfel, în ultimele decenii, masurile punitive în educatia copilului sunt din ce în ce mai contestate de specialisti.


Fata de generatiile anterioare, parintii de astazi apeleaza mai des la o forma "diplomatica" de educare a propriilor copii. Pedopsihologii observa din ce în ce mai des ca dialogul are o mai mare pondere în fata corectiilor corporale, fata de anii trecuti. „Corectiile corporale sunt de fapt o manifestare a esecului autoritatii parentale" - remarca Didier Pleux, doctor în psihologie si director al Institutului Francez de Terapii Cognitive (RET) din Paris - „însa autoritatea parentala nu poate exista fara masuri punitive".


Tipologiile parentale


Întrebarea fundamentala este legata de modul în care parintii trebuie sa aplice pedepsele si sub ce forma. Un studiu efectuat de Francois de Singly si Claire Galland, doi specialisti în sociologia familiei, a creionat câteva tipologii în functie de modul de aplicare a principiilor educative de catre parinti. Primul tip este cel denumit "contractual", când parintii insista asupra responsabilizarii copiilor. Parintii care aplica acest gen de educatie au tendinta sa-si pedepseasca adesea copiii, însa le pun în vedere dinainte "termenii contractului" ("Data viitoare când vei mai face acelasi lucru, vei fi pedepsit").


Un al doilea tip este cel denumit "directiv". Parintii încearca sa-si impuna autoritatea fara a da prea multe explicatii copiilor ("Trebuie sa ne asculti"). Al treilea tip este cel "consensual", când parintii cauta mai degraba "pacea domestica" fara sa recurga prea des la sanctiuni sau corectii fizice.


Pedeapsa corporala este dezavuata de majoritatea pedopsihologilor, care descriu aceasta metoda de educare drept "ineficienta", chiar "daunatoare". Daca se generalizeaza, metoda pedepsei corporale se poate transforma foarte usor, sustin specialistii, în maltratare.


"Riscul unei batai este acela ca mâna se lasa condusa de instinct, si nu de ratiune", remarca un specialist în educatie infantila, Daniel Marcelli. Cu alte cuvinte, parintii excedati, debordati în plan emotional, încep sa-si bata copiii pentru a se descarca în plan emotional, nu neaparat pentru a-i pedepsi.


Marcelli sustine ca o mica palma nu trebuie sa faca niciodata rau copilului, ci sa fie doar o atentionare pentru ca acesta sa nu mai repete greseala. "Ideal este sa te faci ascultat de copil fara sa exerciti asupra lui un act de putere", explica Daniel Marcelli. Pe de alta parte, copiii au adesea "arta" de a împinge lucrurile pâna la limita rabdarii. Tocmai de aceea, parintii trebuie sa iasa din astfel de conflicte adoptând o atitudine diplomatica.


Pentru a rezolva conflictele, unii apeleaza la umor, altii exploateaza anumite interese ale copiilor pentru a evita cearta, iar altii îi trimit în camera lor înainte sa recurga la bataie. Didier Pleux militeaza pentru impunerea unor exigente si a unor "contracte" pe care copilul trebuie sa le respecte. Acesta trebuie educat sa constientizeze faptul ca este parte a unui sistem social, cu anumite reguli, ca nu este singur pe lume.


În momentul în care nu respecta "clauzele contractuale", sanctiunea vine din faptul ca legaturile dintre ei si cei din jurul lor (parinti, bunici, matusi etc.) se rup. Indiferent daca sunt mai mult sau mai putin îngaduitori cu corectiile corporale, psihologii sunt unanimi în ceea ce priveste importanta dialogului parinte-copil. Este necesar ca adultii sa explice copiilor riscurile la care se expun daca încalca anumite limite, tocmai pentru ca cei micisa înteleaga de ce sunt mai apoi sanctionati.


84% din copii declara ca sunt pedepsiti fizic de catre parinti prin bataie


„Ideal este sa te faci ascultat de copil fara sa exerciti asupra lui un act de putere” Daniel Marcelli


Pedepse excesive


Studiile efectuate de Asociatia „Salvati Copiii" în cadrul centrelor de consiliere pentru familie si copii, au evidentiat ca 84% din copii declara ca sunt pedepsiti fizic de parinti prin bataie, în timp ce parintii declara ca utilizeaza bataia ca metoda de disciplinare a copilului, în 47,2% din cazuri.


Potrivit unui alt sondaj din mediul urban si rural, cea mai utilizata metoda pentru corectarea greselilor copiilor la noi în tara este bataia. 80,9 la suta din copii considera ca bataia nu este o metoda eficienta de educare, iar 82,3 la suta considera ca bataia trebuie interzisa prin lege.

 

Singurătatea şi izolarea provoacă senzaţia de frig


Vasile Decu

Evenimentul zilei, 29 Septembrie 2008


Cercetătorii au stabilit o legătură între solitudine şi nevoia de căldură.


Frigul sau senzaţia de rece sunt adesea asociate de cei mai mulţi oameni cu singurătatea sau cu sentimentul de excludere. Acum însă, cercetătorii de la Universitatea din Toronto au descoperit că legătura dintre sentimentul însingură rii şi senzaţiile de frig are un fundament ştiinţific, relatează BBC.


În urma a două experimente, psihologii canadieni au stabilit că oamenii care se simt excluşi social au senzaţii de frig şi preferă, în proporţie semnificativă, supă sau băuturi calde precum ceai şi cafea.


Oamenii singuri vor băuturi calde


Într-un prim experiment, la care au participat 65 de studenţi, cercetătorii au împărţit subiecţii în două grupuri. Primul grup a fost rugat să rememoreze o experienţă personală în care au fost excluşi social sau au trăit sentimente de singurătate, iar al doilea grup a trebuit să relateze o experienţă în care au fost acceptaţi de ceilalţi.


La final, toţi participanţii au fost rugaţi să estimeze temperatura încăperii în care se aflau. Răspunsurile au oscilat între 12 şi 40 de grade Celsius, însă rezultatul a fost clar. Cei din prima grupă, care au rememorat sentimentele de însingurare, au estimat o temperatură mult mai scăzută decât cei din a doua grupă, care se simţeau mult mai confortabil.


În cel de-al doilea experiment, 52 de studenţi au fost rugaţi să participe la un joc video în care o minge era pasată între ei. Jocul era conceput astfel încât să-i favorizeze pe unii dintre participanţi, care primeau deseori mingea, în timp ce alţii erau excluşi. La finalul jocului, toţi voluntarii au fost întrebaţi care este băutura pe care ar vrea să o primească. Cei excluşi din joc au cerut, într-o proporţie mult mai mare, supă fierbinte sau cafea, indicând astfel că există o legătură directă între sentimentul de singurătate şi nevoia de căldură.


„Am descoperit că sentimentul de excludere socială provoacă senzaţii de frig. Acesta ar putea fi motivul pentru care, pentru a descrie sentimentele de acceptare sau excluziune socială, sunt folosite metafore cu trimiteri la temperatură“, a explicat Chen-Bo Zhong, şeful echipei de cercetători.


Ca revers al medaliei, psihologii canadieni spun că descoperirea lor poate fi utilă pentru tratarea sentimentelor de tristeţe sau singurătate, precum şi a depresiei de sezon.


Depresiile ar putea fi tratate prin căldură


Până în prezent, despre această afecţiune psihologică se credea că are la bază scăderea, pe perioada iernii, a numărului de ore ale zilei, însă acum cercetătorii cred că temperaturile scăzute favorizează depresia de sezon.


„Este o descoperire foarte interesantă, care arată unele dintre cauzele psihologice ale emoţiilor. Mi-a plăcut în mod special ideea că, atunci când oamenii se simt descurajaţi sau singuri, îi putem ajuta să se simtă mai bine doar prin creşterea temperaturii“, consideră dr. Lesley Prince, profesor de psihologie la Universitatea din Birmingham.

 

Sexul pe Internet provoaca depresie


Cancan, 27 septembrie 2008

Dana Arama

Sexul online, pe internet, poate provoca stari de anxietate si depresie, conform unui studiu realizat de specialistii australieni. "Am studiat tipul de comportament al barbatilor care sunt dependenti de sexul virtual si rezultatele sunt chiar ingrijoratoare", a afirmat psihologul australian Marcus Squirrell, de la Swinburne University of Technology din Melbourne. Expertul australian a realizat si portretul clasic al utilizatorului de cybersex, acesta fiind o persoana cu varsta cuprinsa intre 18 si 40 de ani, cu un bun nivel cultural si care petrece cel putin doua ore pe zi pe internet, pe pagini dedicate exclusiv sexului. "Dar poate fi vorba si de persoane mai in varsta, pentru ca sexul este o chestiune care preocupa o multime de oameni, indiferent de varsta", a spus Squirrell. In urma studiului, la care au participat 1.325 de barbati din Australia si Statele Unite, a reiesit ca 65% dintre cei care intra zilnic pe internet in cautare de sex virtual o fac pentru ca sunt nemultumiti de lipsa totala a vietii intime personale.

Nu au viata sociala


"Din nefericire pentru ei, sexul pe chat, la distanta, prin intermediul webcam-ului, descarcarea de filme si imagini pornografice de pe net si schimbul de emailuri cu tenta erotica, nu au cum sa satisfaca nevoia reala de sex.

Acesta este si motivul pentru care acest obicei le provoaca, in timp, stari de anxietate si depresie si le pune sanatatea in pericol", a explicat expertul australian. Dintre barbatii care au participat la studiu, 27% sufereau de depresie grava, 39% aveau niveluri foarte crescute ale starii de anxietate, iar 35% sufereau de stres accentuat. In timp, aceste stari provocate de dependenta de sexul online nu fac decat sa inrautateasca starea mintala a celor care recurg la astfel de metode. "In plus, pentru ca se refugiaza in lumea cybersex, o lume artificiala, internautii au si o viata sociala extrem de redusa, devenind, in timp, incapabili sa aiba relatii amoroase cu parteneri reali", a adaugat australianul.

 

Activităţile menite să alunge stresul nu mai au nici un efect


de Mădălina Chitu

Gandul, 25 Septembrie 2008


Specialiştii susţin că stresul afectiv este cel mai periculos


Stresul este o afecţiune greu de combătut, mai ales că oamenii trăiesc fiecare clipă la foc continuu, afirmă psihologii. Indivizii îşi fac tot felul de probleme care nu au o bază realistă, spun specialiştii. „Un exemplu destul de concludent este acela că mămicile se stresează din simplul fapt că micuţul lor nu ar putea fi apreciat la adevărata lui valoare, sau drumul parcurs de acasă la şcoală şi invers. Acest stres este unul imaginar. Mamele îşi fac astfel probleme din lucruri imaginare”, precizează psihologul Claudiu Ganciu.


Specialiştii susţin că individul parcurge de-a lungul vieţii diferite momente tensionate, care de cele mai multe ori determină apariţia stresului.


„În multe perioade din viaţă simţim o presiune foarte mare, un număr apăsător de probleme pe care nu le putem gestiona. Apare sentimentul că nu mai putem face faţă situaţiilor, iar astfel apare stresul. Acest aspect apare dintr-un stil de viaţă nepotrivit, unde omul nu se mai regăseşte pe sine şi cu atât mai mult nu îşi mai face timp pentru plăcerile sufleteşti şi trupeşti. Individul din ziua de azi îşi canalizează toată energia asupra lucrurilor pe care le are de rezolvat”, precizează psihologul Mihaela Sahlean.


Psihologii susţin că de cele mai multe ori oamenii nu reuşesc să se detaşeze complet de problemele lor cotidiene, astfel îndepărtarea stresului este foarte dificilă.


„Remedii împotriva stresului sunt multe, ca, de exemplu, vacanţele. Adevărata problemă intervine atunci când luăm problemele de la serviciu în locul pe care l-am ales pentru a ne relaxa. Într-o asemenea situaţie se depăşeşte stresul care este resimţit la serviciu, dar intervine o altă problemă şi anume ce se întâmplă la locul de muncă în lipsa ta”, afirmă psihologul Claudiu Ganciu.


Specialistul mai susţine că şi luarea unor pauze atunci când situaţiile au ieşit de sub control poate ajuta la depăşirea stresului atâta timp cât individul nu recurge la acest lucru pentru a medita asupra problemelor deja existente. Psihologul Mihaela Sahlean precizează că lecturile de calitate, plimbările, mersul la teatru, la cinematograf şi ieşirile cu prietenii ar ajuta la depăşirea stresului. „Împărţirea rezonabilă a timpului, o alternare între efort şi relaxare are rolul de a detensiona şi de a-l determina pe individ să se simtă bine în pielea lui. De reţinut este faptul că fiecare dintre noi este responsabil de calitatea vieţii proprii”, precizează Mihaela Sahlean.


Stresul poate ajuta în luarea unor decizii bune


Psihologii susţin că stresul determinat de activităţile concurenţiale poate fi benefic pentru luarea unor decizii cât mai bune. „Stresul poate fi bun mai ales când ne aflăm într-o situaţie de concurenţă. Această stare poate fi stimulativă, iar în unele situaţii stresul poate fi benefic, pentru că ajută la găsirea unor soluţii într-un timp mult mai scurt”, afirmă Claudiu Ganciu. Acesta mai precizează că stresul este împărţit în două categorii şi anume stresul gândirii şi cel afectiv.


„Stresul afectiv este cel mai periculos. Acesta are rădăcini încă din copilărie şi se referă la aprecierile negative pe care un copil le-a primit din partea colegilor de clasă sau a prietenilor de joacă. Ajuns la maturitate, individul este foarte preocupat de felul în care arată, cum se îmbracă, cum este privit de cei din jur. O astfel de persoană va fi mereu stresată, fiecare pas pe care îl face va produce în sinea individului o nelinişte”, precizează psihologul Ganciu.

 

Bolile fizice pe fond nervos pot fi tratate numai de psiholog


de Elena Hirtan

Gandul, 24 Septembrie 2008

Conştientizarea suferinţelor psihice şi acceptarea acestora pot vindeca bolile localizate la diferite organe. Inima, tubul digestiv şi sistemul respirator sunt afectate de tulburările emoţionale


Stresul, depresia şi stările nevrotice au un impact major asupra sănătăţii fizice. Specialiştii vorbesc tot mai des de boli cronice care au fost cauzate de tulburări emoţionale netratate. În timp, se creează un adevărat cerc vicios, deoarece agravarea stării de sănătate accentuează simptomele tulburărilor psihice, care la rândul lor pot provoca alte boli fizice.


„Atunci când stresul, supărările, tensiunile şi frustrările nu se exprimă prin gânduri şi cuvinte, ele generează suferinţe corporale, sunt o formă somatică de manifestare a unor suferinţe psihice. Metoda de tratament constă în conştientizarea acestor probleme psihice şi în recunoaşterea faptului că există ceva care ne solicită psihic însă nu credem că este atât de deranjant încât să cerem ajutor. Bolile fizice pe sistem nervos pot fi tratate numai prin psihoterapie”, susţine psihologul Anca Munteanu de la Centrul de psihologie de acţiune şi psihoterapie. Specialista spune că există o serie întreagă de factori care pot declanşa tensiuni psihice: examene, şcoala, serviciul, angajare, căsătorie sau evenimente care au avut loc sau urmeză să se întâmple în viitorul apropiat.


Metodele obişnuite de relaxare nu mai au nici un efect


Dr. Munteanu susţine că de multe ori medicii specialişti nu pot da un tratament pentru afecţiunile localizate pentru că nu îşi au originea în corp ci la nivel mental. În aceste cazuri, metodele obişnuite de relaxare nu mai au nici un efect. „Oamenii au nevoie de odihnă, concediu, plimbări în aer liber şi alte activităţi care îi fac să se simtă bine, însă mulţi spun că nu au timp, că nu merită sau că pot trăi fără acestea. În momentul în care a apărut suferinţa fizică pacienţii trebuie ajutaţi să conştientizeze că au probleme emoţionale şi să vorbească despre ele.


Unii se vindecă repede pentru că ajung să facă legătura între corp şi psihic, însă alţii sunt incapabili să facă aceste conexiuni, iar psihoterapia poate doar ameliora suferinţele în care oamenii s-au complăcut”, explică psihologul Anca Munteanu. Medicul spune că somatizarea tensiunilor psihice este întâlnită la fiecare categorie de vârstă, însă copiii şi adolescenţii par să fie mai afectaţi de aceasta.


Stresul este cel mai nociv factor pentru bolile de inimă şi digestive


Conform statisticilor organizaţiilor internaţionale de cercetare în psihologie, cele mai comune afecţiuni apar la nivelul sistemelor cardiovascular, respirator şi gastrointestinal. Specialiştii spun că, o dată instalate aceste boli, devine mult mai greu de tratat şi afecţiunea emoţională care le-a provocat.


La nivel gastrointestinal poate apărea indigestie sau sindromul colonului iritabil, deoarece nervii care controlează digestia sunt foarte sensibili la orice fel de stimul. Simptomele indigestiei sunt dureri abdominale, balonări, diaree sau constipaţie, iar în cazul colonului iritabil apar greţuri, stări de vomă şi dureri acute. „Viaţa modernă şi stresantă atacă în primul rând inima şi tubul digestiv. Milioane de oameni suferă de tulburări funcţionale ale tubului digestiv cauzate de stres şi alte tulburări emoţionale. Aceştia se confruntă cu probleme de tranzit, colon iritabil sau ulcer. Stresul psihic este unul din principalii factori declanşatori ai acestor afecţiuni”, susţine dr. Carol Stanciu, preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie.


Din punct de vedere cardiovascular, anxietatea duce la boli de inimă şi coronariene, iar atacurile de panică triplează riscul de infarct. „Categoric, bolile emoţionale provoacă afecţiuni ale inimii. Este demonstrat prin măsurători că parametrii sângelui sunt buni atunci când persoana este liniştită şi sunt mai puţin buni atunci când este depresivă sau anxioasă. Organismul agresat devine anxios dacă e gata să se apere sau depresiv dacă nu mai are nici o putere pentru a face acest lucru. Studiile au arătat că persoanele cu o dominantă depresivă riscă accidente cerebrale şi alte afecţiuni cardiologice”, explică prof. dr. Mircea Cinteză. La nivel respirator, tulburările emoţionale pot provoca astm, boli pulmonare cronice date de pierderea elasticităţii la aceste organe şi greutate în respiraţie.

 

Viata sexuala la adolescenta duce la depresie

Ziua, 22 septembrie

Fetele tinere care au o viata sexuala activa sunt mult mai predispuse la depresii decat cele virgine. Potrivit unui nou studiu al unor cercetatori americani, sexul in adolescenta este urmat de sentimente de vinovatie si contribuie la pierderea increderii in propria persoana. Studiul, realizat pe mai mult de 14.000 de adolescente cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani, a demonstrat ca sentimentele de vinovatie si rusine sunt cauza directa a activitatii sexuale, si nu a altor factori, cum ar fi dificultatile in familie sau crizele varstei. "Daily Mail" scrie ca studiul arata ca sexul in adolescenta dubleaza riscul tinerelor de a avea depresii. Astfel, 19% dintre fetele care si-au inceput viata sexuala si doar 9,2% dintre cele virgine manifesta simptome majore ale depresiei. Acelasi studiu a aratat ca sanatatea mintala a baietilor, din aceeasi grupa de varsta, nu depinde in nici un fel de viata sexuala. Studiul cercetatorilor americani completeaza un altul, realizat in anul 2007 de catre reprezentantii Asociatiei Psihologice Americane, care avertiza ca mediatizarea excesiva a implicarii tinerelor in scandaluri cu tenta sexuala afecteaza sanatatea mentala a tinerelor. Medicul Trevor Stammers a spus ca noul studiu confirma faptul ca cele mai multe fete "regreta raporturile sexuale incepute devreme".

"Studiul arata, precum noi deja am deomnstrat, ca este o legatura evidenta intre cresterea riscului depresiei la adolescentele care si-au inceput viata sexuala la varste fragede. Din experienta mea, depresia, regretul si rusinea sunt sentimente des intalnite la fete", a adaugat Stammers.

Cu toate acestea, psihologul David Cowell a declarat ca aceste descoperiri ridica inca semne de intrebare.

"In general, fericirea este provocata de anumiti factori, printre care stabilitatea, succesul profesional si o familie unita. Insa, mai sunt si diferente intre normele culturale etnice. Adolescentii britanici sunt foarte diferiti de cei americani", a precizat Cowell, adaugand ca studiul "nu este adevarat".

A.E.G.

 

Femeile spun, cu nonşalanţă, cel puţin opt minciuni pe zi


de Mădălina Chitu

Gandul, 22 Septembrie 2008

Psihologii spun că minciunile sexului slab sunt foarte bine elaborate. Bărbaţii, trădaţi de privire şi de gesturile necontrolate


Femeile au puterea de a privi în ochi persoana pe care o mint pentru că acestea îşi elaborează atât de bine minciuna încât la un moment dat ar putea şi ele să creadă ceea ce spun, afirmă psihologii. „Femeile sunt foarte atente la toate detaliile şi de aceea îşi structurează o întreagă poveste, pentru ca aceasta să devină cât mai credibilă. De cealaltă parte sunt bărbaţii, care folosesc cele mai simple moduri de a minţi. Iniţiativa de a minţi la bărbaţi este una spontană, nicidecum gândită. Bărbatul minte cu brutalitate, pentru că este conştient că resursele sunt la el, că el este cel care deţine puterea, iar faptul că este sau nu crezut este mai puţin important pentru acesta.


De cealaltă parte, femeia trebuie să îşi asigure credibilitatea, pentru că numai aşa nu se poate face de ruşine în cazul în care este deconspirată. Femeile se gândesc la tot felul de detalii atunci când elaborează o minciună, pentru a avea răspunsuri chiar şi pentru cele mai neobişnuite întrebări, pe când bărbaţii spun doar ce le vine în minte”, precizează psihologul Hanibal Dumitraşcu. Acesta mai afirmă că bărbaţii nu pot minţi la fel de bine ca femeile pentru că organismul lor îi dă de gol. „Bărbaţii nu pot privi în ochi persoana care este minţită pentru că nu au exerciţiul minciunii.


Mai mult, numai gândul că urmează să spună o minciună îi face să roşească sau să îi bufnească râsul. De cele mai multe ori, atunci când un bărbat se pregăteşte să mintă îşi caută un refugiu, un loc în care să privească”, menţionează Hanibal Dumitraşcu. Nevoia femeilor de a minţi, potrivit specialiştilor, vine de la dorinţa acestora de a fi pe picior de egalitate cu bărbaţii.


„Femeia consideră că poate supravieţui mai bine şi mai confortabil dacă apelează la minciuni. Astfel, acest lucru a devenit o parte importantă a segmentului feminin”, susţine psihoterapeutul Mihaela Săhleanu. Totodată, aceasta precizează că cele mai frecvente minciuni folosite de femei sunt acelea din compasiune, de supravieţuire şi cele de îmbunătăţire a unei situaţii. Specialiştii precizează că femeile folosesc minciunile pentru a ascunde unele aspecte minore, iar bărbaţii, de regulă, lucrurile mai grave. „Femeile de regulă ascund lucruri legate de preţul real al unui produs. Bărbaţii, de cele mai multe ori, ascund existenţa unei alte relaţii. Mai mult, femeile mint pentru a proteja partenerul de o realitate care poate provoca durere, iar bărbatul se foloseşte de minciună pentru a ascunde realitatea”, susţine psihologul Dumitraşcu.


Dorinţă compulsivă de a exagera


Ultimul studiu de specialitate, realizat sub bagheta cercetătorilor de la Univesitatea din New York, cu participarea a 20.000 de femei din întreaga lume, a arătat că persoanele de gen feminin emit, în medie, opt minciuni pe zi. Femeile au o dorinţă compulsivă de a exagera, care degenerează în minciuni repetate emise în starea de conştienţă, afirmă specialiştii.


„Persoanele de gen feminin mint atunci când dorinţa este mai mare decât planul real. Prin minciună individul nu face nimic altceva decât să evite sau să amâne planul real, care la un moment dat va ieşi la suprafaţă, iar impactul cu realitatea poate fi destul de dureros pentru cei la care minciuna a devenit un lucru obişnuit”, susţine psihologul Claudiu Ganciu.

 

Şef dificil? Înfruntaţi-l!

Camelia Burduja-Iancu

Evenimentul zilei, 22 Septembrie 2008

Experţii în resurse umane recomandă angajaţilor nemulţumiţi de superiorii lor să le spună acestora, deschis şi cu tact, tot ce nu le convine.


Nimic nu-i convine, orice ar face subalternii lui. Este imposibil de mulţumit, pentru că tot timpul vrea „mai mult“. Foarte interesat să-şi păstreze fotoliul, face zile fripte subalternilor, în special printr-o atitudine schimbătoare. Este vorba despre şeful dificil pe care specialiştii în resurse umane îl asociază unui bufon. „Acum e calm, apoi ţipă, acum bate cu pumnul în masă, după care te mângâie pe creştet. Are fluctuaţii de comportament şi trece cu uşurinţă de la un discurs logic şi coerent la ameninţări şi afirmaţii greu de suportat“, creionează Mihaela Forgaciu, vicepreşedinte al Assess Group Romania, portretul-robot al şefului dificil.


Discutaţi politicos şi ferm


Experţii în resurse umane spun că, pentru a te înţelege cu bossul cel dificil, trebuie, în primul rând, să comunici deschis. În acest caz, este recomandat ca subalternul să spună şefului, imediat, care îi sunt nemulţumirile. „Scoate în evidenţă ce apreciezi la el, iar apoi ceea ce te nemulţumeşte. Propune-i metode de relaţionare, având un ton politicos, dar ferm“, recomandă Alina Botezatu, managing partner al Perspective Group.


Recunoaşterea greşelii


De cele mai multe ori nemulţumirea şefului are legătură cu atribuţii neîndeplinite. În cazul unei greşeli, este recomandată recunoaşterea şi acceptarea acesteia. Dacă se mai poate repara, este indicată propunerea unei soluţii pentru rezolvarea ei. „Nu exagera cu explicaţiile. Găseşte problema şi apoi soluţia ei. Dacă ai greşit, fă-ţi un plan de reparare şi soluţionare a cauzei“, spune specialista Mihaela Forgaciu.


Mai bine fără plângeri


Chiar dacă angajatul este aproape tot timpul ţinta şefului dificil, nu este cazul să aibă mentalitate de victimă. Cu cât acesta va fi mai slab, cu atât va fi „atacat“ mai mult. „Şefii au nevoie de angajaţi puternici, stabili, care vin cu planuri de rezolvare, cu soluţii, nu cu probleme“, spune Mihaela Forgaciu.


Business-coach-ul Alin Ghizăşan este de părere că persoanele care se victimizează au foarte mult de pierdut. „Trebuie să iei taurul de coarne şi să rezolvi problema. Găseşte soluţii şi propune-le şefului, cu argumente. Motivele pentru care n-ai putut să faci ceva nu-l vor interesa. El va dori doar rezolvarea situaţiei“, consideră Alin Ghizăşan.


Dacă tehnicile aplicate nu dau roade, este recomandată apelarea la un expert în resurse umane. „De multe ori o situaţie de acest tip nu poate fi rezolvată de unul singur. Apelează la un coleg experimentat, la un mentor sau la cineva care are influenţă pozitivă asupra acestui şef“, sugerează Alina Botezatu.


Atenţie! Abordarea acestui subiect cu o altă persoană nu trebuie să sune a bârfă.


VARIANTĂ


Demisia, ultima soluţie


Statisticile arată că 60% din cei care aleg să-şi schimbe jobul au ca motiv conflictele cu şefii sau colegii. Când se epuizează toate posibilităţile de bună înţelegere cu şeful şi nimic nu dă roade, este cazul să se schimbe departamentul sau chiar compania. „Şi asta pentru că astfel de şefi consumă timpul şi nervii oamenilor eficienţi, care muncesc pentru companie. Ajunşi la un grad mare de epuizare fizică şi intelectuală, şi cei mai buni angajaţi demisionează“, susţine Mihaela Forgaciu.

 

Starea psihica determina optiunile politice


Ziua, 20 septembrie 2008


Cercetatorii care au analizat alegatorii din Statele Unite au ajuns la concluzia ca opiniile politice ar putea avea legatura directa cu caracteristicile psihologice ale fiecarei persoane.


Studiul, publicat in revista Science, arata ca persoanele sensibile la frica sau amenintari sunt cele care sustin de regula dreapta politica. Pe de alta parte, cei care percep pericolele in serii de imagini si sunete sunt inclinati sa ii sprijine pe politicienii liberali, relateaza Mediafax.

Autorii studiului considera ca informatiile pe care le-au aflat sunt de natura sa explice de ce opiniile alegatorilor sunt atat de greu de schimbat.

In cadrul studiului, realizat in Nebraska, 46 de voluntari au fost chestionati in legatura cu opiniile lor politice pe o serie de chestiuni, de la ajutorul strain acordat de Statele Unite in razboiul din Irak la pedeapsa capitala si patriotism. Persoanele cu opinii puternice au fost invitate sa ia parte la a doua parte a experimentului, care a implicat inregistrarea reactiilor lor psihologice la serii de imagini si sunete.

Imaginile au inclus poze ale unei persoane speriate cu un paianjen mare pe fata si ale unei rani deschise cu viermi pe ea. Subiectii au reactionat la acestea uneori prin reactii vocale puternice. Prin masurarea conductiei electrice a pielii voluntarilor si a frecventei cu care acestia au clipit, cercetatorii au stabilit gradul de frica pe care acestia o experimentau, sensibilitatea la imagini si sunete.

Astfel, oamenii de stiinta au stabilit ca subiectii care au fost cel mai usor de surprins au viziuni politice de dreapta, ei fiind favorabili pedepsei capitale si alocarii de bugete mai mari pentru aparare, insa opunandu-se avorturilor. Cercetatorii au subliniat faptul ca studiul lor nu este relevant pentru lumea politica, insa spun ca ar putea explica totusi motivul pentru care este foarte greu sa schimbi opiniile pe care le are cineva in cadrul unei dezbateri politice. (D.M.)

 

Ne place munca, dar ştim să ne ferim de ea

Dana Balan

Evenimentul zilei, 14 Septembrie 2008


Românii au cel mai încărcat program de lucru săptămânal, cu două ore mai mult decât media europeană, însă pierd vremea pe internet. Pentru români, o zi petrecută la birou fără messenger şi pauze de ţigară pare să fie la fel de încântătoare ca o porţie dublă de spanac rece. În mod surprinzător, muncim peste media europeană mai mult cu o oră şi 42 de minute, chiar dacă suntem printre cei mai prost renumeraţi europeni. În schimb, un studiu efectuat de BestJobs, în perioada 29 august-1 septembrie, arată că 40% dintre angajaţii români utilizează messengerul la locul de muncă.


Astfel, descoperim că programul zilnic, de minimum opt ore de lucru, este „îndulcit“ cu tot soiul de activităţi cronofage de aproape jumătate dintre angajaţii români.


Angajaţii abuzează de resursele firmei


Specialiştii în resurse umane spun că tendinţa angajaţilor români este de a răpi din timpul efectiv de lucru pentru satisfacerea unor nevoi personale. Ne verificăm compulsiv căsuţa poştală personală, din sfert în sfert de oră, avem tabieturi în pauza de ceai, care ar stârni şi invidia unui englez, purtăm discuţii telefonice interminabile cu familia. În tot acest timp, şefii se întreabă dacă nu cumva personalul lor taie frunze la câini sau, dimpotrivă, munceşte peste program ca să facă impresie.


Specialistul în resurse umane George Butunoiu consideră că, în România, angajaţii tind să abuzeze nu numai de messenger, ci şi de restul resurselor firmei la care lucrează, precum telefon sau maşină.


„Ar trebui să existe un acord între angajat şi angajator privind utilizarea messengerului, care să fie folosit doar în anumite condiţii şi intervale de timp“, spune Butunoiu. El crede că, în România, productivitatea este mult mai mică decât în Europa. Recuperăm prin statul peste program, deşi este o metodă proastă, pentru că nu volumul de muncă este cel care contează, ci volumul afacerii.


Nu lucrăm ordonat


Despre angajaţii care rămân peste program, specialistul crede că aceştia se simt obligaţi să finalizeze proiectele neterminate.


„Faptul că se stă mai mult la serviciu este şi o consecinţă a lipsei procedurilor din România. Cea mai mare problemă a noastră este că nu ne-am obişnuit să lucrăm ordonat. Spre exemplu, în străinătate nu există să ajungi «la şi un sfert» sau să stai la cafeaua «de dimineaţă». Nu se compară orele lucrate în România cu cele lucrate în Germania, spre exemplu“, afirmă specialistul în resurse umane. Pe de altă parte, în urma experienţelor sale, un angajat care rămâne peste program în mod sistematic este o persoană care se sperie de timpul liber.


Specialiştii rămân peste program


Faptul că românii petrec la serviciu cu aproape două ore mai mult decât media europeană nu îi surprinde pe specialiştii din domeniul resurselor umane. Eduard Ezeanu, consilier în cariere, crede că depăşirea programului de 40 de ore de muncă pe săptămână se explică prin creşterea economiei, care suprasolicită forţa de muncă.


„Pe de altă parte, unii angajaţi stau la birou câte 12 ore pe zi pentru că lucrează în domenii precum cel juridic, creativ sau de audit financiar, unde se înregistrează o lipsă de profesionişti“, explică Eduard Ezeanu. Astfel, companiile preferă să îi „exploateze“ pe profesioniştii deja formaţi, în loc să investească în formarea noilor angajaţi. „În general, pentru un post pe anumite domenii, angajaţii ştiu că salariul primit implică şi 50 de ore muncite pe săptămână“, spune consilierul în cariere. Acesta avertizează însă că orice exagerare la locul de muncă nu face decât să ducă la o scădere a productivităţii angajatului, pe termen lung.


Unii fumează, alţii conversează on-line


În ceea ce priveşte modul de petrecere a timpului efectiv de lucru, Eduard Ezeanu spune că trebuie luate în calcul şi momentele necesare de relaxare. „Nu poţi munci constant opt, zece, douăsprezece ore. Oamenii se destind diferit. Unii ies la pauze de ţigară, alţii stau pe messenger de vorbă cu prietenii“, spune consilierul, care recunoaşte şi utilitatea acestui mijloc de comunicare. „Eu personal îl folosesc, pentru a sta de vorbă cu potenţiali clienţi sau cu colaboratorii.“


"Ar trebui să existe un acord între angajat şi angajator privind utilizarea messengerului, care să fie folosit doar în anumite condiţii şi intervale de timp.", George Butunoiu specialist în resurse umane


COMPARAŢIE


Românii şi bulgarii muncesc pe mărunţiş


Potrivit unui studiu realizat de Federaţia Angajatorilor Europeni referitor la salariile din mediul privat, un angajat român câştigă 2,2 euro pe oră, cu un euro mai mult decât vecinii lui de la sud de Dunăre, care primesc pentru o oră de muncă nici mai mult, nici mai puţin decât 1,2 euro.


Astfel, bulgarii încasează de 13 ori mai puţin decât un angajat din Marea Britanie şi de 19 ori mai puţin decât unul din Germania, având un salariu minim pe economie de 110 euro. Printre cel mai bine plătiţi angajaţi din noile state membre ale Uniunii Europene se numără slovenii, cu 6 euro pe oră, şi cehii, cu o medie de 5 euro pe oră.


"Nu poţi munci constant opt, zece, douăsprezece ore. Oamenii se destind diferit. Unii ies la pauze de ţigară, alţii stau pe messenger.", Eduard Ezeanu, consilier în carieră


ANGAJAŢII SE APĂRĂ


„Pauzele de ceai, şedinţe de departament“


Diana N. (25 de ani) este consilier profesional la Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră şi Plasament (CIPO) din Iaşi, unde petrece 8 ore pe zi. Despre messenger, Diana crede că acesta este doar un mijloc de comunicare folosit în interes de serviciu: „Stabilim detalii şi întâlniri sau trimitem rapid documente persoanelor cu care colaborăm des. În timp ce conversezi pe mess, poţi să faci şi alte lucruri“. La CIPO, pauzele de relaxare au loc chiar din iniţiativa şefei. „Pauzele de cafea şi ceai devin de multe ori şedinţe de departament“, spune Diana.


Printre motivaţiile unui angajat de a nu pierde timpul la locul de muncă, tânăra crede că se numără şi sentimentul de a se şti util. „Dacă i se dă impresia că nu este util, face altceva. Oricum, o doză mică de timp pierdut trebuie. Nu poţi lucra ca un robot. Chiar şi la ţigară, sunt sigură că te gândeşti cum să rezolvi o problemă“. În opinia Dianei, angajaţii care stau ore întregi peste program sunt cei care „preferă să stea la serviciu decât să ajungă acasă“.


„Propunem ştiri pe mess“


Despre utilitatea messengerului, cel mai bine ar putea vorbi Irina U. (23 de ani), editor de presă on-line pentru un site de ştiri. Petrece la birou 9 ore pe zi şi stă peste program doar dacă întârzie dimineaţa. La şase seara, Irina închide calculatorul şi se pregăteşte de plecare. „Sunt o persoană punctuală şi îmi place să respect programul de muncă“, spune tânăra. De fapt, încearcă să respecte mottoul redacţiei: „La zece minute, încă o ştire!“.


„Cei care stau peste program vor să-şi impresioneze şefii“


Pentru Irina, messengerul face parte din munca obişnuită a unui editor. „Redactorii comunică prin intermediul messengerului cu editorul coordonator. Noi găsim ştirile şi le propunem, cu titlu şi link, pe messenger. Suntem o redacţie numeroasă şi nu avem cum să vorbim toţi în acelaşi timp“, explică Irina. În ceea ce priveşte pauzele lungi şi dese, de ţigară şi cafea, acestea nu durează mai mult de zece minute, pentru că fiecare angajat şi le „administrează“ cum crede de cuviinţă. În viziunea Irinei, cei care stau peste program „fie vor să-şi impresioneze şefii, fie să termine o treabă nerezolvată, fie pur şi simplu să nu plece acasă, pentru că nu au la cine“.

PĂREREA ANGAJATORULUI


Interzicerea messengerului duce la revoltă


Unii angajatori nu sunt încântaţi de faptul că subalternii îşi pierd timpul pe messenger, aşa că au încercat să ia măsuri, fără succes însă. „Am încercat să le interzic angajaţilor să mai intre pe messenger. Am apelat la departamentul nostru de IT care le-a restricţionat accesul la acest program.


Din păcate, acest lucru nu a funcţionat. Din contră, a avut un efect negativ, şi asta pentru că există foarte multe programe gen messenger - prin care poţi să stai de vorbă cu amicii. Subordonaţii au început să facă acest lucru în secret. Nu am reuşit decât să le ridic nivelul de stres oamenilor. Deşi erau speriaţi de faptul că ar putea fi prinşi, nu au renunţat. Atunci am decis să se revină la vechiul obicei. Pentru că ştim cu toţii că ceea ce ne este interzis ne tentează şi mai mult“, spune Mihai Apostolache, directorul general al unei companii de imobiliare din Iaşi.

 

Cum scăpaţi de fobii

Teama de animale poate fi tratată şi acasă, cu exerciţii simple, în timp ce frica de înălţime, mai complexă, trebuie vindecată la psiholog.

Exerciţiile de relaxare şi privitul la televizor pot fi metode simple de tratare a fricii de animale, care pot fi abordate şi acasă. Un studiu recent al cercetătorilor de la King’s College din Londra, citat de publicaţia „Daily Mail“, arată că frica de stomatolog poate fi înlăturată pe moment cu ajutorul mirosului de levănţică. Fobiile mai complexe, cum ar fi cea de spaţii strâmte sau de înălţime, trebuie tratate la psiholog, deoarece pot ascunde traume din trecut.

Mirosul de levănţică alungă frica de medic

Expunerea la parfum de levănţică în timpul mai multor şedinţe la stomatolog scade nivelul de anxietate cu până aproape la jumătate. Cercetătorii de la King’s College din Londra au monitorizat 340 de participanţi timp de patru săptămâni, iar nivelul de anxietate a fost măsurat prin intermediul unui chestionar. Jumătate dintre ei au fost expuşi la mirosul emanat de o lumânare de levănţică în timpul vizitei la stomatolog. Dacă nivelul anxietăţii persoanelor care nu au fost supuse terapiei cu levănţică a fost de 10,7 unităţi, cel al voluntarilor expuşi la parfum a fost de 7,4. „Rezultatele studiului arată că levă nţica poate fi folosită ca un tratament pe loc, pentru înlăturarea anxietăţii care apare cât timp aşteptaţi să intraţi în cabinet, şi nu ca tratament de lungă durată“, sugerează doctorul Koula Asimakopoulu, coordonatoarea studiului, citat de publicaţia „Daily Mail“.

Terapie în mai mulţi paşi pentru teama de lift

Frica de câini, şerpi sau insecte poate fi înlăturată pas cu pas. „Ce se poate face singur acasă este relaxarea şi desensibilizarea. Dacă ne e frică de câini, putem desena unul sau îl putem privi la televizor. De asemenea, putem respira profund, astfel încât să-i transmitem creierului senzaţia de relaxare“, explică psihoterapeutul Cristina Leviţchi. Atunci când frica devine iraţională, chiar dacă este vorba de un animal inofensiv, psihoterapeutul recomandă ajutor profesionist.

„Psihoterapeutul vă învaţă cum să gestionaţi frica. De exemplu, teama de lift poate fi înlăturată treptat. Primul pas este să staţi în faţa liftului 15 minute, timp în care intensitatea fricii scade la jumătate. Următorul pas ar fi să vă urcaţi în lift. Puteţi face acest lucru şi singur, dar psihoterapeutul propune şedinţele de expunere când ştie că există şanse să fiţi pregătit pentru ele. Dacă nu sunteţi pregătit, veţi fi tentat să renunţaţi la orice ajutor“, afirmă Eugen Hriscu, medic psihiatru specializat în dependenţe.

Ionela Croitorescu

Evenimentul Zilei, 16 Septembrie 2008

 

Obstacole pe drumul spre orgasm

Femeile ajung mult mai greu la finalitate decât bărbaţii

Persoanele analitice riscă să ajungă mai greu la orgasm, pentru că această stare de eliberare presupune pierderea controlului, afirmă psihologii. „Orgasmul şi somnul din timpul nopţii sunt singurele momente din viaţa unui om când acesta pierdere contactul cu realitatea. Orgasmul nu presupune doar relaxarea tuturor muşchilor, ci şi renunţarea la control. Persoanele care gândesc nu pot renunţa la control. Acestea doresc să fie conştiente de tot ceea ce se întâmplă, să nu le scape nimic. În timpul orgasmului te rupi de realitate, iar pe lângă masa musculară se relaxează şi creierul”, susţine psihologul Claudiu Ganciu.

O altă problemă cu care se confruntă societatea secolului XXI este aceea de a atinge perfecţiunea, un alt impediment în atingerea orgasmului, precizează specialiştii. De asemenea, aceştia consideră că este foarte greu pentru o persoană care tinde spre perfecţiune să poată renunţa la ideile preconcepute. Mai mult, specialiştii precizează că perfecţiunea nu are anumite standarde, ci noi suntem singurii care o putem defini, iar acest lucru ţine de fiecare individ în parte. Femeile ating mult mai greu orgasmul, comparativ cu bărbaţii, pentru că acestea nu pot renunţa la problemele de zi cu zi, menţionează psihologii. „Femeile au o problemă cu deţinerea controlul în exces, iar acestea nu pot renunţa la tot felul de inhibiţii.

Acestea se gândesc mereu să nu facă ceva greşit, iar singura modalitate de a nu greşi este aceea de a nu face nimic, iar astfel femeilor le este mult mai greu să se elibereze total de toate gândurile care le macină chiar şi în timpul actului sexual. Mai mult, din punctul lor de vedere, pierderea controlului creează o stare de frică, de nelinişte, iar în aceste momente femeile sunt mult mai vulnerabile decât de obicei ”, afirmă Claudiu Ganciu.

Absenţa comunicării şi a înţelegerii în cuplu distruge relaţia intimă

Specialiştii dau vina pe societatea în care trăim pentru că aceasta nu ne învaţă cum să relaţionăm cu persoanele din jur.

„Societatea secolului XXI ne dă tot felul de soluţii din care noi putem deţine controlul. Dacă într-o relaţie dintre doi oameni nu există comunicare, înţelegere şi mai ales apreciere, atunci cele două persoane nu vor avea nici puncte comune într-o relaţie intimă. Modelul, pe care cu toţii, din păcate, avem tendinţa de a-l copia, este familia. Dacă mama nu încearcă să se ataşeze, să construiască acele conexiuni importante, ajuns la maturitate individul nu va dori nimic altceva decât să tragă numai pentru el. De cele mai multe ori, astfel de persoane care aleargă după orgasm îl vor atinge cu dificultate pentru că se gândesc aşa de mult la el încât, puşi în faţa faptului, clachează şi nu se mai pot elibera”, afirmă psihologul Ganciu.

Totodată, specialistul precizează că pentru bărbaţi este foarte important să îşi facă partenera să se simtă cât mai bine, mai ales în timpul actului sexual. „Zâmbetul de după, de pe faţa unei femei, îi dă bărbatului o senzaţie de împlinire deplină, pentru că a reuşit să îşi vadă satisfăcută partenera, lucru ce îi dovedeşte masculinitatea”, afirmă Claudiu Ganciu.

Gandul, 16 septembrie 2008

Mădălina CHIŢU

 

Studiu UNICEF: Elevul roman se crede inteligent, smecher si cu tupeu

Pentru elevul de astazi succesul la scoala inseamna sa fii popular atat in randul colegilor, cat si in randul profesorilor. Notele trec pe locul doi. In plus, recunoaste ca este bine vazut in scoala daca are bani si haine scumpe.

Acesta este portretul pe care si-l creioneaza elevul roman de astazi, dupa cum reiese dintr-un studiu realizat de UNICEF si Centrul Educatia 2000A. Studiul mai arata ca elevul roman se crede inteligent, smecher si are tupeu. Profesorii in schimb, cred ca ii lipsesc cei sapte ani de acasa si spun ca o parte dintre elevii-problema provin din familii instarite. "Pun accentul foarte mult pe haine, pe bani, pe altceva pe care pune un copil care a venit sa invete si dintr-o data ei se deosebesc" a declarat directorul Liceului Ion Creanga, Florica Alexandrescu, citat de Realitatea TV. Psihologii explica manifestarile elevilor si prin prisma relatiilor pe care acestia le au cu elevii. Potrivit studiului realizat de Unicef, exista trei categorii de profesori: exigenti, toleranti si cei care nu au respect fata de elevi. Cele mai multe probleme cu elevii le au profesorii care le tolereaza comportamentul.

(Z.O.)

Ziua, 15 septembrie

 

Visul zilnic

In sfirsit, s-a gasit o explicatie stiintifica a inventivitatii romanului. Acesta e cam lenes, viseaza cu ochii deschisi, gindeste anapoda, nu se concentreaza asupra chestiunilor de la serviciu, nu-l obsedeaza eficienta, isi pune intrebari "stupide", fara de raspuns, traieste in trecut sau viitor, numai in prezent nu, si se pierde in fantezii mentale, mai degraba diurne decit nocturne. Conform unor studii recente, portretul robot mentionat anterior apartine celor care sint inventivi si trag dupa ei lumea inainte.

Jonah Lehrer, intr-un articol din "The Boston Globe", citeaza psihologi si neurologi care au cazut impreuna de acord ca visatul cu ochii deschisi nu este un viciu, nu este un semn al delasarii, ci chiar esenta gindirii umane, ce ne perfectioneaza specia, deoarece tocmai punindu-ne probleme care au solutii aparent imposibile, reusim sa facem salturi in cunoastere. Gindirea "eronata" este cheia de bolta a inventatorului. A chibzui liber, neconcentrindu-te asupra temelor impuse si predate, fie ca sint scolare, sociale ori politice, nu face parte dintre atitudinile dorite de catre o societate aflata in goana doar dupa ordine si eficienta. Le poruncim copiilor sa fie atenti la zicerile noastre didactic(ist)e, in loc sa-i invatam a visa cu ochii deschisi.

In timpul reveriilor, mintea umana nu mai este ingradita de nimic. Orice viitor este posibil, orice trecut poate fi re-modelat, orice loc este accesibil, din orice colt al Universului. Spatiul si timpul nu mai sint bariere. Ideile zburda in voie. Omul se poate proiecta in situatii aparent imposibile. Savantii spun ca, in aceasta stare, creierul realizeaza noi asocieri si conexiuni, impingind omul catre (r)evolutie. Cei care nu poseda acest dar "lenes" ramin fiinte limitate.

Un cercetator englez, mirat ca multi elevi aveau o imaginatie saraca atunci cind isi scriau compunerile, a constatat ca banalitatea ideatica este o urmare a lipsei din "programul" scolarilor a timpului asa-zis "pierdut". Absenta stimulilor externi, predati sau impusi, forteaza creierul sa genereze "fantasme". Cercetatorul a observat ca, din pacate, conform unor stupide obiceiuri, copiii s-au obisnuit sa isi umple vremea de relaxare cu emisiuni televizate. In locul imaginilor "interne" care stimuleaza fantezia, se prefera imaginile externe, gata preparate mediatic. Mintea care nu mai zburda imbatrineste inainte de vreme. Contemplatia si reveria sint "vitaminele" care dau o tinerete prelungita. Starile de aparenta letargie permit mintii ne-stimulate din exterior sa se auto-descopere si sa isi dezvolte nebanuite conexiuni, deoarece niciodata creierul nu ia o pauza de lucru.

Concluzia ce incheie articolul este simpla: atunci cind sintem intepeniti intr-o problema aparent insolvabila trebuie sa ne cufundam intr-o reverie; aceasta nu e o fuga din calea greutatilor, ci insasi cheia succesului.

Am insa o nedumerire. Daca noi continuam sa visam cu ochii deschisi in vreme ce parlamentarii nostri de astazi ramin treji ca vampirii, se aleg unii pe altii si se itesc iarasi in scaunele lor moi, ca barzaunii in balega, asta inseamna ca peste patru ani romanii vor lua premiile Nobel pentru chimie, fizica si literatura?

Ziarul de Iasi, 11 septembrie

Dan MITITELU

 

Psihologia teroriştilor: nu sunt zombi, ci oameni maleabili

Radăcinile fundamentalismului religios nu se află nici în sărăcie, nici în conflicte, ci în mentalitatea de grup promovată de şcolile religioase, arată un studiu britanic

Contrar prejudecăţilor curente, fundamentaliştii nu au profil de „zombi“ spălaţi pe creier şi nici nu sunt nişte zănatici scăpaţi din azilul de nebuni. Din contră, „unul dintre cele mai de temut lucruri este că teroriştii sunt în mod remarcabil nişte oameni normali, cu o bună educaţie şi nu dau dovadă de nici un fel de tulburare mintală în felul în care relaţionează cu lumea“, afirmă David Canter, director la Centrul de Psihologia Crimei de la Universitatea din Liverpool, citat de site-ul BBC News. Psihologul a prezentat de curând rezultatele unui studiu inedit dedicat profilului psihologic al teroriştilor. Cercetarea sa a inclus interviuri cu 49 de terorişti.

Publicitate

Cu toţii sunt adepţi ai Jihadului, proveniţi majoritatea din Pakistan şi întemniţaţi în India pentru omucideri şi atentate cu bombă.

Într-o declaraţie pentru televiziunea CBS, Canter atrăgea atenţia că ne îmbătăm cu apă rece dacă ne închipuim că fundamentaliştii se trag din medii sărăce şi izolate din punct de vedere social. „O bună parte dintre aceştia nu vin dintr-un context degradat sau plin de privaţiuni. Indiferent dacă vorbim despre 11 septembrie sau despre atentatele din Marea Britanie şi Spania, mulţi dintre terorişti provin din familii cu tradiţie şi cu o bună situaţie economică“, spune psihologul din Liverpool. El precizează că, adesea, fundamentaliştii acţionează contra dorinţei familiei, care încearcă să-i deturneze de la angajamentele lor radicale.

Teroriştii sunt „persoane în stare să argumenteze într-un stil perfect logic şi coerent“, spune Canter, citat de CBS. Altfel, aceştia nu s-ar fi putut adapta mediului de afaceri şi negocieri, crede specialistul în psihologia crimei. El dă exemplul unuia dintre prizonierii intervievaţi care au reuşit, în condiţii de claustrare, să pună pe picioare o mică afacere, din care acesta a obţinut un profit suficient pentru a plăti nunta fetei sale. „E clar că acest om nu e un individ bizar. E cineva care poate negocia cu alţii şi îşi poate face contacte sociale strânse“, observă Canter. Psihologul mai spune că mulţi dintre subiecţii studiului său s-au dovedit persoane „maleabile“, deschise către eventuale schimbări şi dispuse să recunoască faptul că liderul grupului terorist nu era mai bun decât ţintele violenţei.

Interviurile conduse de profesorul Canter demonstrează că terorismul este un efect al „unei serii de contacte dintre terorişti şi alţi indivizi, care pot fi prieteni, asociaţi sau rude, însă de cele mai multe ori este vorba despre o persoană pe care o privesc cu respect. Poate fi un individ mai vârstnic dintr-o organizaţie teroristă sau un învăţător care, simt ei, le conferă încredere de sine şi importanţă dacă iau parte la activităţile violente“. De aceea, cercetătorul britanic este de părere că şcolile religioase (indiferent despre ce confesiune este vorba) sunt o pepinieră foarte periculoasă pentru viitorii fundamentalişti.

„Sunt de părere că şcolile confesionale reprezintă un pericol teribil. În momentul în care totul pleacă de la diviziuni bazate de credinţă, nu e de mirare că de aici vor ieşi persoane care se cred alese, aparte“, spune Canter, citat de ziarul „The Daily Telegraph“. De aceea, crede el, lupta contra terorismului are puţine şanse de izbândă în ţările unde elevii învaţă în şcoli segregate după confesiune. Iar aici nu este vorba doar despre şcolile musulmane extrem de numeroase în Pakistan (madrasa). Psihologul englez nu are nici o îndoială asupra faptului că segregarea religioasă prezentă în Irlanda de Nord a contribuit semnificativ la apariţia mişcărilor extremiste. „O soluţie fezabilă ar fi înfiinţarea unor şcoli incluzând elevi din mai multe confesiuni, care să recunoască şi să încurajeze acţiunile bune din diversele religii, fără să inducă sentimenul separatist“, propune Canter, citat de ziarul britanic „The Guardian“.

În concluzie, mult invocata luptă contra terorismului va trebui să înceapă tocmai prin înfrânarea mentalităţii de grup, indiferent de formele pe care le ia - de la fundamentalismul musulman la suporterii înfocaţi de pe stadioane. Morala studiului ar fi că adesea înţelegem superficial motivaţiile care împing anumiţi indivizi la acte teroriste. Aceste persoane nu sunt nici sărace, nici atinse de vreo boală mintală, iar dacă „încercăm să pricepem psihologia lor, există o posibilitate reală să-i deradicalizăm“, concluzionează Canter.

Atentate văzute în globul magic

Ţintele viitoarelor atacuri teroriste ar putea fi prevăzute cu ajutorul computerului, anunţau la începutul acestui an cercetătorii de la Universitatea din Alabama. Ei au strâns date relevante din ultimii 5 ani privitoare la corelaţiile dintre diversele evenimente legate de actele teroriste şi speră să poată anticipa, în parte, asupra cui vor fi îndreptate următoarele atacuri teroriste. „Cercetarea noastră nu va putea prezice că atacul cutare va avea loc asupra civililor în piaţa oraşului la ora 9.30“, precizează cercetătorul Wes Coley. Programul implementat de americani va putea însă anunţa care sunt cele mai probabile ţinte ale violenţelor fundamentaliste.

Cotidianul, 11 Septembrie 2008

Victor Popescu

 

Cel mai bun energizant pentru motivaţia la serviciu

Succesul companiei se bazează pe motivarea angajaţilor. Pentru a creşte gradul lor de implicare nu este nevoie de bani. Secretul îl ştiu doar cei care au descoperit ce vor să fie în viaţă.

Pe piaţa de instruire au explodat cererile pentru cursurile de Coaching, Work-Life Balance, Life Management, Life Coach, Training for Life, Your Life NLP... Titulatura indică sursele de import – ţările occidentale, unde interesul pentru viaţa personală devine o preocupare chiar de la vârste mici. Moda a prins şi la noi de curând, mai precis din momentul în care piaţa muncii a încetat să mai fie generoasă. Răsturnarea echilibrului balanţei dintre angajaţi şi angajatori în favoarea primilor, a dus la apariţia unor programe menite să-i înveţe cum să-şi facă o carieră pe măsura aşteptărilor personale de la viaţă.

„Şi sloganurile publicitare au avut o contribuţie însemnată“, este de părere Romeo Creţu, senior consultant la HRD. „«Trăieşte clipa!», «Sete de viaţă!», «Felicitări că faci ce vrei!» sunt laitmotive care au contribuit la schimbarea mentalităţii tinerei generaţii. Absolvenţii vor o carieră, dar nu se mai simt constrânşi să rămână într-o companie, aşa cum se întâmpla înainte. În funcţie de etapa la care se află în viaţă şi de nevoile specifice acesteia, tinerii caută o firmă care să îi satisfacă pentru un interval de doi-trei ani. După care se duc în altă parte, unde găsesc alte oferte, pe care le consideră adecvate următorului stadiu din viaţă.“

Companiile mari, orientate pe termen lung, au început să-şi schimbe metodele de atragere şi reţinere a tinerilor, dar fluctuaţia personalului întrece efortul depus în elaborarea planurilor de carieră. Schemele de motivare se dovedesc a fi mai degrabă cheltuieli decât investiţii. Experţii în resurse umane spun că nicio companie nu poate oferi angajatului motivare. Ea poate veni cu instrumente de susţinere a acesteia, pentru că motivarea există în interiorul omului. Sau nu există!

Studiile sociologice arată că oamenii nu-şi găsesc liniştea până nu află ce vor să fie şi să facă pe acest pământ. Frustrările, starea de nefericire nu se diminuează proporţional cu mărirea salariului sau a câştigurilor, atâta timp cât sufletul caută altceva. Cum descoperi? Consultantul de la HRD are răspunsul. Cu ajutorul „Life Management Platform“, un program care te ajută să descoperi cine vrei să fii cu adevărat. „A fi, a face şi a avea sunt cele trei axe prin care te defineşti. Cea mai puternică este axa «a fi», pentru că de aici începe managementul vieţii“, detaliază Romeo Creţu.

Construcţia „platformei“ pentru conducerea vieţii şi a programului de instruire a pornit de la o întâmplare banală. Romeo Creţu povesteşte că a fost invitat la nunta unui fost student, unde a constatat cu uimire că acesta s-a alăturat orchestrei şi a început să cânte cu mult talent. După „recital“ a recunoscut că acesta este visul lui. Să strângă bani pentru a-şi cumpăra un local unde să poată cânta pentru prieteni. Locul în care munceşte nu este decât un scop pentru a-şi atinge cât mai repede ţinta şi, pentru a se apropia cât mai repede de ea, îşi face treaba cât poate mai bine. „S-a setat mental pentru viitor. Şi-a făcut un plan în care sunt, probabil, şi unele lucruri care nu-i plac. A atinge un anumit nivel de succes înseamnă să îţi recreezi, zi de zi, starea potrivită pentru a face tot ceea ce ţi-ai propus. La fel ca şi actorii când intră în pielea personajului pe care-l interpretează, în atmosfera piesei“, explică sociologul de la HRD.

Cu cât angajaţii descoperă mai devreme ce vor să fie în viaţă, cu atât nivelul de motivaţie la serviciu va fi mai mare, pentru că el este direct proporţional cu obiectivele din plan personal. Este descoperirea pe care câteva companii din străinătate au început să-şi construiască strategiile de resurse umane. Pare o poveste frumoasă. Dar moda vine şi la noi!

Sfatul consultantului Ia viata bucata cu bucata

Romeo Creţu, senior consultant HRD

• Cum mănânci un elefant? Bucată cu bucată!

• Cum asamblezi un puzzle cu 1.000 de piese? Bucată cu bucată!

Jocul de puzzle mi se pare foarte sugestiv pentru a ilustra modul în care trebuie să-ţi construieşti viaţa pe care ţi-o doreşti. Şi în joc, la fel ca în viaţă, este vorba de viziune şi de o grămadă de piese care trebuie astfel aranjate, încât să genereze imaginea dorită. Aşadar, cum asamblezi un puzzle cu 1.000 de piese? De unde porneşti?

1. CAUTA COLŢURILE! Caută cele mai relevante piese pentru tine, cele care contează cel mai mult şi de la care porneşte totul. Stabileşte ce vrei să fii, să faci şi să ai. Când ai colţurile, îţi este mai uşor să afli pe unde o iei şi ce ai de făcut. Colţurile pot fi viaţa profesională, cea personală, distracţie, dezvoltare personală etc.

2. UNEŞTE COLŢURILE! Caută piesele care unesc colţurile şi trasează astfel conturul puzzle-ului. În felul acesta, delimitezi zona în care ai de construit restul imaginii. Toate piesele care ţi-au rămas trebuie să le aşezi în interior. La fel ca şi în viaţă. Tot ceea ce ai de făcut este să lucrezi în interiorul tău, acolo unde este realitate pură şi de unde pornesc toate. Mi-a plăcut ce am găsit într-o carte: „Cine nu intră înăuntru rămâne pe dinafară!“. Logic.

3. ARANJEAZA PIESELE ÎN INTERIOR! Cum? Uitându-te din când în când pe imagine să vezi ce piese îţi sunt necesare şi cum să le asamblezi. Ia-ţi timp şi fă totul în linişte.

Ce treabă au toate lucrurile astea cu motivarea? Simplu. Cum asamblezi un puzzle cu 1.000 de piese? Bucată cu bucată. Atunci când vrei să construieşti marele puzzle al vieţii tale ai nevoie de trei lucruri:

1. Asigură-te că ai toate piesele necesare. Degeaba încerci să creezi imaginea dacă ai piese lipsă. Dacă totuşi sunt piese lipsă, ia-ţi timp şi le caută.

2. Asigură-te că ai metoda de lucru potrivită pentru a asambla cele 1.000 de piese (aşa cum am trecut cei trei paşi de mai sus).

3. Asigură-te că ai răbdare! Uneori este posibil să nu îţi fie clar ce ai de făcut sau parcă nu îi dai de capăt unei bucăţi din imagine. Trage aer adânc în piept şi reia lucrurile cu încredere. O să vezi că e tot mai simplu.

Ţi se pare cam ciudat? Calm. Răbdare. Ia viaţa bucată cu bucată. Împarte totul în bucăţele mici, digerabile.

Metode de actiune

Pentru a-ţi gestiona cu succes viaţa (Life Management Platform), ai la dispoziţie o mulţime de metode.

1. Încercare – eroare. Este metoda cea mai frecventă, dar şi cea mai riscantă, pentru că ia timp şi nu ai controlul asupra rezultatelor.

2. Alege 10 trăsături fundamentale care te definesc. Fă corelaţii între ele pentru a te defini şi a vedea apoi ce vrei să faci în viaţă. De obicei, oamenii procedează invers: se definesc prin ceea ce fac. Greşit!

3. Ia în calcul ce se spune despre tine. Aprecierile pot să-ţi arate care este talentul tău şi te vor ajuta să te îndrepţi în acea direcţie în care sufletul te îndeamnă.

4. Foloseşte-ţi cercul de prieteni. Vezi cum reuşesc ei să fie mulţumiţi, motivaţi şi fericiţi. Întreabă-i de ce radiază în viaţă? Adaptează modelul după tiparul personalităţii tale.

5. Cumpără cărţi de specialitate. Conţin metode verificate, din care le poţi alege pe cele care ţi se potrivesc. În plus, au şi exerciţii care te ajută să „lucrezi“ cu tine.

6. Mergi la un curs special despre Life Management. Acolo vei afla o mulţime de metode şi vei învăţa tehnicile de acţiune corecte.

7. Mergi la un consilier/coach/psihoterapeut. La început, vor fi întâlniri mai dese, până reuşeşti să te autoanalizezi şi să-ţi faci un plan de acţiune. Ulterior, relaţia cu specialistul va fi numai pentru monitorizarea rezultatelor.

Autor: Viorica Ana Chişu

Capital, 11 Septembrie 2008

 

Din dragoste:

Doamna psiholog aducea droguri in Penitenciarul Rahova pentru iubit, dar si pentru prietenii lui

Şase persoane, intre care o femeie psiholog al Penitenciarului Rahova, o studentă, trei condamnaţi şi o şomeră, sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au dezvoltat o reţea de trafic de droguri in penitenciar, informează Inspectoratul General al Poliţiei Romane, printr-un comunicat. Surse judiciare au declarat pentru NewsIn că psihologul implicat in reţea se numeşte Eliza Stroe. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Romane, cei şase acuzaţi, S.M., de 32 de ani, condamnat la 10 ani de inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, T.G., de 32 de ani, condamnat la 7 ani inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, B.A., de 23 de ani, condamnat la 5 ani inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de viol, S.E., de 26 de ani, din Comuna Bucsani, Judeţul Damboviţa, psiholog in cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Rahova, I.A., de 20 de ani, din Bucureşti, studentă şi T.D., de 32 de ani, fără ocupaţie, din Bucureşti, aveau sarcini bine definite, astfel că in ultima perioadă de timp au introdus in penitenciar o cantitate insemnată de heroină, aproximativ 900 de grame. Ancheta arată că S.M. era capul reţelei. Drogurile erau procurate de studentă şi şomeră şi erau introduse in penitenciar de psiholog. Cercetările arată că angajatul penitenciarului ascundea drogurile in telefoane mobile şi ulterior i le inmana lui S.M., care le porţiona in bile. Ceilalţi doi condamnaţi le vindeau, iar la sfarşit banii erau impărţiţi in mod egal. Potrivit unor surse judiciare, psihologul Penitenciarului Rahova ar fi fost atrasă in această reţea după o idilă cu şeful reţelei, condamnat la 10 ani de inchisoare pentru săvarşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Aceleaşi surse susţin că heroina era cumpărată din afara penitenciarului cu 3 milioane de lei vechi şi era vandută. Poliţiştii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au percheziţionat, la inceputul acestei luni domiciliile studentei şi şomerului, precum şi in două camere din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Prahova.

In urma desfăşurării acestor percheziţii, au fost ridicate in vederea cercetărilor 5 telefoane mobile şi cartelele aferente cu care suspecţii comunicau. Probarea activităţii infracţionale a suspecţilor s-a derulat pe o perioadă de 4 luni, iar operaţiunea a fost derulată de poliţiştii antidrog, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul DIICOT; Serviciul Teritorial Bucureşti şi cu sprijinul reprezentanţilor Penitenciarului de Maximă Siguranţă Rahova.

In aceeaşi cauză, in cursul anului 2008, in mai multe randuri, poliţiştii antidrog au capturat in total aproximativ 40 de grame de heroină, cu un grad ridicat de puritate, pe care suspecţii intenţionau să o introducă şi să o vandă in incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Rahova. Cu toate acestea, informaţiile deţinute de anchetatori arată că prin intermediul psihologului au fost vandute in penitenciar peste 900 de grame de heroină la un preţ de zece ori mai mare decat pe piaţa din Capitală. Sursele judiciare susţin că heroina era cumpărată din afara penitenciarului cu 3 milioane de lei vechi gramul. Cei şase urmează să fie prezentaţi in faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru săvarşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Ioan Băla, a declarat, miercuri, in cadrul unei conferinţe de presă, că unii dintre angajaţi din sistemul penitenciar au devenit complicii deţinuţilor. Astfel, directorul ANP a facut public faptul că a sesizat Parchetul in legătură cu unul dintre angajaţii Penitenciarului Rahova, deoarece ar fi fost depistat aducand telefoane mobile şi substanţe interzise unui deţinut. Angajatul a fost demis in cursul zilei de marţi, a spus Băla. De asemenea, potrivit acestuia, la Penitenciarul Jilava, in urma unei anchete interne, au fost demişi de curand un agent şi un ofiţer, pentru că ar fi transmis unor persoane din afară informaţii secrete din penitenciar. Parchetul a fost de asemenea sesizat in legătură cu aceste cazuri.

Z.O.

Ziua, 10 septembrie

 

Iubire contra droguri la Penitenciarul Rahova

Psihologul Penitenciarului Rahova, Eliza Magdalena Stroe, a invocat în faţa procurorilor că s-a îndrăgostit de deţinutul Mihai Scarlat

Prinsă că îi ducea droguri şi telefoane mobile iubitului ei condamnat, Eliza Stroe va fi cercetată în stare de libertate, însă riscă ani grei de puşcărie pentru trafic de droguri.

Eliza Stroe a colaborat cu procurorii şi a indicat în amănunt filiera prin care aproape un kilogram de heroină a fost cumpărată, introdusă în penitenciar şi distribuită.

Potrivit unor surse judiciare, psihologul a invocat în faţa anchetatorilor că era îndrăgostită nebuneşte de deţinutul Mihai Scarlat şi nu îşi mai putea controla acţiunile. Ea a arătat că îl ştia pe Mihai Scarlat dinainte de a fi arestat, dar iubirea s-a înfiripat în închisoare.

Mihai Scarlat, student la "Finanţe - Bănci"

Mihai Scarlat, iubitul psihologului şi "creierul" întregii filiere, este condamnat la zece ani şi trei luni de închisoare pentru trafic de droguri.

El este după gratii din aprilie 2003, când în urma unui flagrant a fost depistat cu 130 de bile de heroină, ascunse într-un pachet de ţigări. În momentul arestării, Scarlat era student la Finanţe - Bănci la o universitate particulară şi lucra ca taximetrist.

Tânărul era cunoscut în cartierul Ştefan cel Mare ca dependent de droguri. La audieri el a arătat că heroina era pentru vânzare, dar şi pentru consum propriu, deoarece se droga de câţiva ani şi nu reuşea să se lase.

Ulterior, el a retractat aceste afirmaţii, susţinând că atunci când le-a făcut era în sevraj şi nu era conştient, iar toate bilele erau pentru consum propriu.

„Lale" l-a băgat după gratii

Lenuţa Marilena Moldoveanu, cunoscută în cartierul Baicului ca "Lale", a fost prinsă în 2003 cu heroină asupra sa. Tânăra care avea un copil minor în creştere a decis să colaboreze cu procurorii şi le-a dezvăluit că "dealerul" de la care se aproviziona era Mihai Scarlat.

Ea a făcut declaraţii complete şi a arătat că a cumpărat de 3 ori câte 10 doze de heroină de la Mihai Scarlat. Ea a acceptat să "facă" şi flagrantul împotriva acestuia pentru a putea beneficia de clemenenţa autorităţilor.

„Deconspirată" de telefonul mobil

Mihai Scarlat s-a folosit de prieteni pentru a pune pe picioare cele mai organizate reţele de distribuţie de heroină din penitenciarele din România. Heroina era cumpărată de două fete, o studentă şi o şomeră. Eliza Stroe ascundea "marfa" în telefoane mobile şi o plasa iubitului în penitenciar.

Mihai Scarlat o porţiona în bile, îşi păstra o doză pentru el, iar restul o distribuia cu ajutorul altor doi deţinuţi: un violator şi un dealer de droguri.

Anchetatorii au reuşit să descopere filiera după ce asupra unuia dintre cei doi distribuitori au găsit un telefon mobil, care apelase numărul de telefon al psihologului penitenciarului. Convorbirile telefonice ale Elizei Stroe au fost interceptate, fiind descoperite astfel toate conexiunile grupului.

Eliza s-a retras în casa părintească

De când a ieşit la iveală povestea de dragoste dintre psihologul Penitenciarului Rahova şi unul dintre deţinuţi, Eliza Stroe s-a ascuns de lume. Ea refuză să vorbească despre ce s-a întâmplat în penitenciar, ascunzându-se acum în comuna Bucşani din judeţul Dâmboviţa, în casa în care locuiesc mama şi fratele ei.

Tanti Mioara, cum o ştie toată lumea prin sat pe mama Elizei, a intrat de câteva zile în concediu medical. Trecută de 50 de ani, femeia rămasă văduvă acum un an încearcă să-şi apere fiica. Alături de fratele Elizei, mama tinerei refuză să dea cel mai mic detaliu despre fiica ei.

„Nu vrem să vorbim cu nimeni. Şi aşa s-au zis destule nenorociri despre familia noastră. Tot ce vrem este să ne lăsaţi în pace", a ţipat tanti Mioara. Vecinii familiei Stroe spun că fata era foarte cuminte şi nu îşi pot explica cum a "căzut" în plasa traficantului de droguri. (Florin Preda)

„Nu vrem să vorbim cu nimeni. Şi aşa s-au zis destule nenorociri despre familia noastră. Tot ce vrem este să ne lăsaţi în pace.” Mioara Stroe, mama Elizei

Adevarul, 13 septembrie

de Liliana Nastase, Ionel Stoica

 

Femeile percep durerile emoţional, în timp ce bărbaţii le analizează cu luciditate


Persoanele de gen feminin au în jur de 34 de terminaţii nervoase pe centimetru pătrat pe faţă, în timp ce bărbaţii au în medie 17

Expunerea la agresiuni fizice nu îi întăreşte pe bărbaţi, ci le induce o toleranţă scăzută la dureri

Psihologii susţin că femeile suportă mai bine durerile decât bărbaţii pentru că acestea se confruntă, de-a lungul vieţii, cu suferinţe mult mai intense şi pe o perioadă de timp mai lungă. “Femeile trec mai frecvent, de-a lungul vieţii, prin episoade de durere fizică. Acestea încearcă să se obişnuiască cu senzaţia de disconfort prin simplu fapt că îşi impun să treacă peste senzaţia de durere. Cele mai multe teorii care au încercat să explice aceste diferenţe se bazează pe diferenţele genetice şi hormonale dintre cele două sexe, dar nici factorii sociali şi psihologici nu pot fi neglijaţi”, afirmă psihologul Mirela Zivari. De asemenea, specialistul mai precizează că bărbaţii şi femeile aleg strategii diferite în combaterea durerii.

Astfel, femeile se concentrează pe aspectele emoţionale ale durerii, în timp ce bărbaţii se concentrează strict pe aspectele fizice. “Femeile, concentrându-se pe aspectele emoţionale, resimt durerea în mod mult mai acut, probabil pentru că emoţiile asociate durerii sunt negative”, precizează Mirela Zivari. În urma studiilor realizate prin scanarea creierului, pentru a se observa reacţia la stimulii care provoacă durerea, s-a constatat faptul că există zone comune la ambele sexe. Astfel, în creierul de sex feminin s-a observat o activitate mai intensă în centrii bazaţi pe emoţii.

La bărbaţi s-a observat o activitate mai intensă în regiunile cognitive sau în centrii de analiză. Totodată, specialiştii afirmă că femeile au mai mulţi receptori pentru durere. Astfel, s-a constatat că femeile au aproximativ 34 de terminaţii nervoase pe centimetrul pătrat, pe faţă, în timp ce bărbaţii au în jur de 17 terminaţii nervoase. Mai mult, femeile au o capacitate mult mai ridicată de a percepe sunetele puternice decât bărbaţii.

Durerile copilăriei creează starea de imunitate scăzută la adult

Specialiştii susţin că expunerea la durere din copilărie creează adultului o stare de sensibilitate în faţa durerii. “Băieţeii care se lovesc sau cad sunt învăţaţi de părinţi să îşi păstreze numai pentru ei sentimentul de durere şi să îşi înfrunte plânsul. Expunerea la durere fizică determină o sensibilitate crescută la factorii externi, iar astfel bărbaţii resimt durerea mult mai intensă comparativ cu femeile. De cealaltă parte sunt fetiţele, care, prin faptul că sunt încurajate să plângă din orice, devin nişte femei imune la durere”, afirmă psihologul Mugur Ciumăgeanu.

Psihologii consideră că singurii vinovaţi pentru intensitatea pe care o simt bărbaţii sunt părinţii acestora, pentru că, prin dorinţa de călire, nu fac nimic altceva decât să creeze o stare de intoleranţă asupra durerii. “Fiecare persoană reacţionează diferit în faţa durerii, iar acest mod este influenţat de doi factori primordiali, şi anume factorii culturali şi cei fiziologici. Cei culturali se referă la felul în care copiii sunt învăţaţi să accepte şi să suporte durerea. Factorii fiziologici se referă la durerile la care sunt supuse femeile de-a lungul vieţii, iar cel mai bun exemplu este cel al naşterii. În acest moment cei mai mulţi bărbaţi, care asistă la venirea pe lume a copilului, au stări de leşin numai la vederea efortului depus de către parteneră”, susţine psihologul Hanibal Dumitraşcu.

Gandul, 09 septembrie 2008

Mădălina CHIŢU

 

Psihologi britanici pentru alinarea celor ce au pierdut o plantă dragă

Leigh Hunt şi echipa sa de opt persoane sunt obişnuiţi să dea oamenilor veşti proaste şi să-i vadă trecând prin toate etapele normale: furie, şoc, negare, amuţire şi lacrimi. Foarte multe lacrimi. Leigh nu este, aşa cum s-ar crede, un medic. El are o meserie care îmbină aptitudini necesare unui detectiv, unui consilier, unui om de ştiinţă şi ale unui antreprenor de pompe funebre.

Din fericire, singurele cadavre cu care se ocupă sunt cele de plante. Echipa de consilieri de la Societatea Regală de Horticultură din Surrey, Marea Britanie, nu a fost nicicând mai ocupată ca anul acesta. Peste 50.0000 de telefoane, e-mailuri şi vizite în persoană trebuiesc rezolvate anul acesta, cu 15% mai mult faţă de anul trecut. Mulţi dintre cei 360.000 de membri ai Societăţii au probleme relativ simple şi care se rezolvă în general printr-o udare mai atentă sau administrarea de îngrăşământ, scrie publicaţia britanică The Daily Mail. Sunt însă şi unii – din ce în ce mai numeroşi – care au probleme serioase. În ultima vreme, Leigh a remarcat o creştere mare a numărului de oameni afectaţi de ceea ce el numeşte “doliul după o plantă”.

“Oamenii devin din ce în ce mai ataşaţi de plantele lor. Noii grădinari nu au învăţat lecţia dureroasă că unele plante pur şi simplu nu supravieţuiesc” explică specialistul. “Cele mai grele cazuri le întâlnim atunci când există un ataşament emoţional faţă de plante. Poate că a fost planta favorită a unei persoane care a murit sau a fost plantată în memoria unei persoane moarte. Apoi, brusc, planta moare. Când oamenii ataşează o asemenea sarcină unei plante, este greu să le explici de ce, atunci când plantezi un copac, acesta are şanse să nu supravieţuiască”, detaliază el. Ultimii doi ani au fost în special dificili pentru Leigh şi echipa sa: schimbarea climaterică a dat peste cap temperaturile, 2006 a adus cea mai caldă vară din ultima perioadă, iar 2007 cele mai multe ploi, ceea ce a dus la decesul multor plante iubite şi, în consecinţă, la tot mai multe persoane “îndoliate”.”Când le spui oamenilor, spre exemplu, că planta lor moare din cauza unei ciuperci, parcă le transmiţi o sentinţă la moarte” spune Leigh, care recomandă, celor neîncrezători, analize mai aprofundate. Echipa lui a fost chiar nevoită să ia lecţii de consiliere a celor care au suferit o pierdere, pentru a face faţă apelurilor disperate ale iubitorilor de plante. “Avem de-a face cu etapele normale ale durerii. Prima dată este : Dumnezeule, a murit!. După aceea: De ce a murit? Apoi este furie împotriva vremii nefavorabile sau costurilor. Apoi este vinovăţie că nu au avut grijă mai bine de plantă. Există şi furie”.

“Unii oameni sunt aşa de ataşaţi de plantele lor, încât dacă un Streptocarpus este bolnav, se îmbolnăvesc şi ei. Este o chestie foarte britanică loialitatea asta faţă de o plantă” crede consiliera Jenny Bowden, membră a echipei lui Leigh. (A.I.)

Gandul, 26 AUGUST 2008

 

Creierul femeilor este făcut din alt material genetic decât cel al bărbaţilor

Femeile sunt mai predispuse la depresie, iar bărbaţii la autism, deficit de atenţie şi schizofrenie

Antidepresivele şi analgezicele au efecte diferite la cele două sexe pentru că funcţiile neurologice variază

Femeile şi bărbaţii gândesc diferit pentru că au creierul construit din material genetic diferit, susţin cercetătorii americani. Aceştia au constatat că reacţiile diferite ale celor două sexe pot fi puse pe baza diferenţelor anatomice care apar ca urmare a diferenţei de material genetic, precum şi a faptului că funcţiile creierului sunt diferite la femei faţă de cele ale bărbaţilor. Până acum s-a presupus că diferenţele de comportament sunt provocate de activitatea hormonală şi contextul social, însă studiile au arătat că funcţionalitatea creierului este mult mai complexă de atât. Astfel, există diferenţe pe circuitul care transmite mesaje între neuroni, fapt explicat şi prin variaţiile chimice care apar la sistemul neurologic al celor două sexe.

Concluziile acestui studiu ar putea explica o serie de alte informaţii care până acum păreau incerte. De exemplu, oamenii de ştiinţă vor putea analiza de ce femeile şi bărbaţii sunt predispuşi la probleme diferite de sănătate mintală, sau de ce unele medicamente îşi fac efectul la persoanele de un anumit sex şi la celelalte nu. Conform statisticilor, femeile sunt de două ori mai predispuse decât bărbaţii să facă depresii. Explicaţia ar fi aceea că la nivelul creierului feminin se produce doar jumătate din cantitatea necesară de serotonină, hormon care induce starea de bine. Un studiu suedez a arătat că problema femeilor nu este nepărat cantitatea de serotonină, ci faptul că ele au mai puţine căi de trasmitere a acestui hormon în organism.

Astfel se explică de ce femeile diagnosticate cu depresie răspund mai bine la tratamentul cu medicamente care acţionează asupra serotoninei dar nu au nici un afect la alte antidepresive. În schimb, bărbaţii sunt mai predispuşi la autism, sindromul Tourette, dislexia, deficit de atenţie sau schizofrenie. Aceste boli sunt provocate de lipsa unei substanţe care are rolul de a „masculiniza” creierul şi de a-l feri de aceste tulburări.

Diferenţe apar şi la hipotalamus, care este implicat, printre altele, în reglarea poftei de mâncare. Deşi studiile de până acum au evitat folosirea creierului femeilor, deoarece rezultate sunt mai greu de explicat din cauza ciclului menstrual şi a variaţiilor de estrogen şi progesteron, tot mai mulţi oameni de ştiinţă sunt convinşi că hormonii feminini şi cei masculini influenţează activitatea cerebrală şi sunt influenţaţi de aceasta, tocmai pentru că, structural, creierul femeilor este construit diferit de cel al bărbaţilor.

Diferenţele de structură cerebrală produc diferenţe de comportament

Specialiştii de la Harvard, care au analizat timp de câţiva ani creierul femeilor şi al bărbaţilor, au constatat că structurile diferă la cele două sexe. De exemplu, anumite părţi din lobul frontal sunt mai mari la femei decât la bărbaţi. Aceste regiuni sunt responsabile de luarea deciziilor şi găsirea soluţiilor la diferite probleme. Mai mare este şi o parte a cortexului responsabilă de emoţii, fapt care ar explica de ce femeile sunt mai sensibile decât bărbaţii. Aceştia au mai dezvoltate acele părţi ale creierului care procesează semnalele transmise de diferite organe şi cele care influenţează comportamentul social şi sexual. În plus, diferenţele structurale ale creierului se observă şi în interpretarea unor situaţii date.

Cercetătorii au constatat că bărbaţii sunt atenţi la aspectele generale, pe când femeile se concetrează pe detalii. Aceasta se explică prin faptul că femeile şi bărbaţii procesează diferit informaţiile, folosind mecanisme cerebrale diferite. Tot mecanismele sunt vinovate de percepţia diferită pe care o au cele două sexe în ceea ce priveşte durerea cronică. De-a lungul vieţii, femeile suferă de mai multe ori de durere decât bărbaţii, însă ele o şi resimt mai puternic decât aceştia. O echipă de cercetători greci a constatat că există un circuit diferit la cele două sexe, prin care se suprimă durerea. Se pare că la femei există o anumită dereglare pe acest traseu, consecinţă a blocării unui neuroreceptor. Astfel se explică şi de ce unele analgezice funcţionează mai bine la bărbaţi decât la femei.

Elena HÎRŢAN

Gandul, 26 AUGUST 2008

 

I-a înghițit messu’

Un sfert dintre români au ID de messenger. Devenit o obișnuință zilnică și acasă și la serviciu, între 5 și 10% dintre utilizatori devin dependenți de conversațiile on-line. Aceeași cifră este valabilă și în cazul dependenților de alcool, conform unui studiu al Ministerului Sănătății. Cu toate că este recunoscută deja de către medici drept o boală patologică, dependența de messenger va figura abia în următorii ani în cărțile de specialitate. Între timp, messengerul se extinde și se dezvoltă din ce în ce mai mult. Economic și rapid, cu messu’-ul poți face comandă la pizza, la taxi sau poți apela diverse servicii de informare. Mai nou, începând din acest an, Yahoo! are propriul manager în România, al cărui rol nu este decât de a rostogoli și mai tare noul bulgăre de aur al comunicării.

“Își scria singură mesaje”

Este greu de crezut că un simplu canal de comunicare poate să-ți ia mințile. Ei bine, Ioanei, o adolescentă din Iași, i s-a întâmplat. “Petrecea atâtea ore «vorbind» pe Internet și accesând site-uri de legat prietenii încât a ajuns să-și trimită singură mesaje de dragoste și considera că le primea de la pretendenții virtuali”, povestește Virginia Marinescu, medic primar psihiatru la Spitalul Socola. Ioana însă nu este singura ieșeancă “furată” de lumea virtuală. În ultimii ani, la Spitalul Socola s-au prezentat patru ieșeni dependenți de net care au necesitat tratament psihoterapeutic și chiar antidepresiv. “Una era o tânără care nu avea mai mult de 25 de ani, foarte frumoasă și chiar cu un loc de muncă, la o bancă. Pierdea toate nopțile conversând pe Internet cu iubitul pe care l-a cunoscut virtual”, spune Virginia Marinescu.

Simptomele

Dependența de messenger, la fel ca și cea de alcool se instalează la persoanele cu “trăsături labile de personalitate, care prezintă o incapacitate de frânare”. Roșeața ochilor, sensibilitatea la lumină și izolarea sunt câteva dintre simptomele dependenței despre care medicii spun că se instalează la aproximativ trei luni de la folosirea serviciului. Practic, pentru mai mult de opt-nouă ore pe zi de discuții virtuale, activitatea electrică începe să scadă din ce în ce mai mult. “Electroencefalogramele pe care le facem pacienților veniți cu astfel de afecțiuni nu arată practic nici o activitate electrică a creierului. În cazul celor care nu se mai pot dezlipi de ecran se poate ajunge și la epilepsie”, completează Virginia Marinescu.

Plătit să stea pe messenger

În timp ce pentru unii statul de vorbă pe messenger în timpul serviciului este o tentație pe care trebuie să și-o stăpânească, pentru alții este obligație de serviciu. Pe Alex Ciobanu, șeful îl critică dacă nu a intrat pe messenger imediat cum a ajuns la birou. La 22 de ani, Alex este consilier educațional la Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră și Plasament din cadrul Universității “Al. I. Cuza”. Printre atribuțiile din fișa postului se numără și conversațiile on-line pe care le are cu studenții.

Patru ore pe zi, el este “available” pentru orice nelămurire a studenților, iar acestea nu sunt deloc puține. “Messenger-ul e plin, avem 500 de contacte în listă. În perioadele aglomerate, cum este cea a admiterii de exemplu, au fost și 57 de ferestre deschise cu discuții. Se blocaseră toate calculatoarele”, spune Alex Ciobanu în timp ce, bineînțeles, tastează în cele șapte ferestre de “mess” deschise pe monitorul său.

Pentru studenți, internetul este cea mai rapidă și mai economică metodă de a afla răspunsuri la întrebările lor. “Înainte de admitere pe blogul nostru erau în jur de 2500 de comentarii. Tinerii preferă să apeleze la net și la messenger mai degrabă decât să dea telefon sau să vină la birou”, mai spune Alex Ciobanu.

Omul Yahoo!

“Eu petrec 10-12 ore on-line, dar pus cap la cap, vorbesc una sau două. Yahoo Messenger este o formă de comunicare, fiecare o folosește atât cât simte că are nevoie. Nu cred că există o limită minimă sau maximă”, spune Bobby Voicu, cel care face, practic, legătura între utilizatorii români și gigantul Yahoo! El a fost numit “community manager” în urma unor schimburi de mail-uri și intervievări on-line cu reprezentanții companiei. Bobby are 30 de ani, este licențiat în “finanțe-bănci” și a devenit consultant în domeniul on-line, specialist în blogging și “social media”. Rolul său este de a asigura puntea între nevoile și necesitățile utilizatorilor români în paralel cu dezvoltarea și modernizarea serviciului de mesagerie instantă. “România este complet diferită față de celelalte piețe din regiune pentru că avem aproape 90-95% cota din piața de instant messaging. Românii iubesc Yahoo Instant Messenger! Parte din ceea ce va face Bobby va fi să clădească pe asta”, declara la începutul acestui an, Darren Patterson, business development director al companiei Yahoo! pentru publicația Wall-Street.

Din cei 500 de milioane de utilizatori Yahoo! din întreaga lume, șapte milioane sunt în România. Cu un profit net de 542 milioane de dolari, gigantul Yahoo! intenționează ca în toamna acestui an să lanseze Yahoo.ro. Tot atunci este preconizat să apară și varianta în limba română a Yahoo Messenger.

-----------

A început în anii ‘70

Strămoșul messu’ului îl găsim undeva prin anii ‘70, când primele mesaje instant se trimiteau doar între utilizatorii aceleiași mașini. Apoi s-a evoluat la a trimite mesaje între utilizatorii aceleiași rețele și abia apoi prin internet. În prezent, aproape 20% din populația globului folosește mesageria instantă. Cei mai împătimiți sunt americanii (17.8%) în timp ce în Africa messengerul este cunoscut și folosit doar de 1% din populație.

-------

ID pe Yahoo, mail pe GMail

Dacă la români YMessengerul prinde foarte bine, Yahoo-ul pierde utilizatori când vine vorba de adresa de mail. Mulți dintre români preferă să folosească contul de pe gmail.com, în defavoarea aceluiași serviciu oferit de Yahoo! Specialiștii în IT spun că Google s-a orientat foarte bine la nivel global în ceea ce privește serviciul de poștă electronică, prin oferte de e-mail făcute universităților și întreprinderilor mici și mijlocii. Yahoo! a încercat să recupereze teren cumpărând, anul trecut, compania Zimbra, care oferea în plus posibilitatea de a “monetiza” site-urile, prin serviciul de vânzare a spațiului publicitar.

---------

10% dintre utilizatorii de messenger devin dependenți

Ecaterina Bodron

7est, 21 August 2008

 

Incapacitatea de a avea o relaţie stabilă, asociată cu impotenţa psihică

Bărbaţii afemeiaţi sunt de fapt nesiguri, susţin psihologii

Stresul acumulat la serviciu, incapacitatea de a avea o parteneră stabilă sau imaginea proastă de sine sunt câteva dintre cauzele care le pot induce bărbaţilor o impotenţă psihică, susţin psihologii. „Stresul este un factor extrem de important. Când vorbim despre stres, cei mai mulţi se gândesc la asta într-un mod general, ca fiind o stare de oboseală. Aceasta se manifestă şi în cazul impotenţei psihice, determinată în mod esenţial de stilul de viaţă pe care îl are omul în societatea contemporană. În momentul în care avem un loc de muncă unde satisfacţia este foarte scăzută, sigur că se acumulează elementele acestea de stres, care se răsfrâng asupra activităţii sexuale şi, prin urmare, în toată fenomenologia clinică a impotenţei psihice”, afirmă psiholog Hanibal Dumitraşcu, conf. univ. dr. la Universitatea Bucureşti.

Acesta consideră că absenţa unei partenere stabile conduce cel mai adesea la impotenţa psihică. „Donjuanismul, alergarea de la o parteneră la alta, sigur că nu are cum să contribuie la armonizarea relaţiei. Atunci când un bărbat practică acest «sport» şi îşi schimbă partenera foarte des înseamnă că el are probleme de încredere; e şi asta o formă psihologică – incapacitatea de a avea o legătură stabilă. În concluzie, donjuanismul, care este caracteristic mai ales bărbaţilor celibatari, poate să devină un element extrem de important în formele acestea de impotenţă psihică.

Dar dacă bărbaţii ar avea o relaţie stabilă şi o parteneră care să le ofere încredere, afectivitate, formele acestea de dezorganizare a vieţii sexuale ar fi mult mai mici”, subliniază psihologul. Specialiştii spun că incapacitatea de a avea o relaţie stabilă are efecte negative asupra performanţelor sexuale, pentru că un partener nou înseamnă o nouă „investiţie” din punct de vedere afectiv, iar actul sexual este un cumul de factori de natură emoţional-afectivă foarte importanţi.

„Sunt şi alte elemente extrem de importante, cum ar fi senzualitatea, pe care le pierdem din vedere atunci când practica sexuală înseamnă doar actul mecanic, fizic. Din punctul de vedere al personalităţii, bărbatul poate ajunge să aibă o imagine de sine deteriorată, slabă, din varii motive. Poate nu are o relaţie intimă stabilă sau raporturile cu partenera sunt tensionate, iar epuizarea aceasta fizică duce la cea funcţională şi, de aici, se poate ajunge la anxietate, angoasă – o întreagă patologie, cu un rol important în ceea ce priveşte impotenţa psihică”, afirmă psihologul Hanibal Dumitraşcu.

Boala se vindecă prin psihoterapie

Spre deosebire de impotenţa fizică, cea psihică apare devreme. Potrivit psihologului, această disfuncţie a cărei cauză este una psihică poate să fie prezentă şi la bărbaţii tineri, de sub 35 de ani, iar după această vârstă, experienţa negativă acumulată de către fiecare face ca manifestarea psihopatologică să apară mai des. „De la 35 de ani încolo, foarte mulţi bărbaţi suferă de această formă de impotenţă; pe măsură ce înaintăm în vârstă, impotenţa apare din ce în ce mai des. În plus, această formă de impotenţă psihică este mult mai frecventă decât cea organică”, spune psihologul.

Specialiştii ne liniştesc însă, spunând că impotenţa psihică poate fi vindecată, spre deosebire de cea organică. Psihologii apreciază că, în primul rând, ar trebui să se „umble” la factorii care declanşează această formă de impotenţă, respectiv la înlăturarea stresului şi a oboselii, la îmbunătăţirea imaginii de sine, la armonizarea relaţiei cu partenera, la permanentizarea unei relaţii – în situaţia în care bărbatul respectiv nu are o parteneră stabilă. Boala se vindecă prin psihoterapie, în funcţie de stadiul fiecăruia, într-un interval de câteva săptămâni sau câţiva ani, în cazul formelor profunde, susţin psihologii.


Gandul, 12 august 2008

Milena NIŢĂ

 

“Nonverbal Magazine”

revista online dedicata comunicarii

Incepand cu 1 august, ai la dispozitie Nonverbal Magazine, prima revista online din Romania dedicata comunicarii nonverbale. O poti citi online, pe adresa www.nonverbal.ro .

Nonverbal Magazine este o revista cu un concept inovativ, adaptata erei Web 2.0 si actualizata permanent cu informatii pe teme legate de comunicarea nonverbala. Revista a fost creata pentru a veni in intampinarea celor interesati de castigarea unui avantaj competitiv in cariera, cum sa isi construiasca un raport interpersonal de exceptie cu cei din jur, cum sa descifreze mesajele corpului si a semnificatiilor acestora, cum sa descopere tehnici de influentare si de detectare a minciunii.

Deoarece comunicarea nonverbala are un impact foarte important asupra vietii – atat sub aspect profesional cat si personal, editorii revistei si-au propus sa prezinte studii si cercetari stiintifice, articole si informatii concrete despre secretele comunicarii nonverbale. Alte noutati vor fi interviuri cu personalitati recunoscute ca experti in acest domeniu fascinant al psihosociologiei aplicate, stiri despre cursuri si evenimente dedicate, precum si alte resurse importante (lansare de carte, Nonverbal Coaching Club, Biblioteca Nonverbala, etc.).

Informatiile prezentate in revista se raporteaza la 6 aspecte principale:

• Miscarile corpului;

• Comunicarea tactila (atingerea)

• Artefacte si aspectul fizic;

• Folosirea spatiului;

• Expresiile faciale si privirea;

• Paralimbajul.

Sectiunea speciala „Secretele mesajelor nonverbale in” a fost creata cu scopul de a aduce informatii practice din cateva domenii de interes (business, resurse umane, comunicare, seductie, politica, psihologia minciunii, justitie, cultura, etc.).

Cititorii interesati de acest domeniu se pot abona la un newsletter lunar (Nonverbal E-zine), o alerta saptamanala cu sfaturi rapide si practice (Body Language- Tip of the week). De asemenea, exista posibilitatea abonarii prin RSS la zonele de interes de pe site, sondaje si cercetari, precum si postarea de comentarii si intrebari la fiecare articol si sectiune din revista.

Nonverbal Magazine este un proiect al companiei Acta Nonverbal, cunoscuta pe piata romaneasca pentru serviciile de consultanta si training in domeniul comunicarii verbale si nonverbale.

Web: www.nonverbal.ro

 

 

Copernic "tatal" nevrozei

Epoca moderna l-a imbolnavit pe om cu tot soiul de forme de nevroze. Un invatat spunea ca nevroza moderna a inceput cu descoperirile lui Copernic. Stiinta l-a facut pe om sa se simta mic, aratandu-i ca Pamantul nu este centrul Universului. Notiunea de "nevroza" a trecut de mult limitele medicinei si a intrat in limbajul cotidian, fiind folosita, cu acceptiuni diferite, de psihologi, literati, sociologi, pedagogi, filosofi si de oameni cu felurite meserii, scrie dr. E. Roisman. "Inventat" de doctorul scotian Cullen (in "Bazele medicinii practice, 1777), si preluat apoi de prof. Pinel (in "Tratatul de nosologie, 1785), conceptul de nevroza a facut cea mai extraordinara cariera din medicina moderna. Spre sfarsitul secolului 19, dr. Beard lanseaza, la New York, notiunea noua de "neurastenie", care exprima "slabiciunea iritabila a sistemului nervos". Americanul atribuia aceasta slabiciune aparuta in conditiile "luptei feroce cu viata", adica unui reflex negativ al civilizatiei.

Cand vorbim de nevroza sau neurastenie, trebuie retinut ca termenul defineste o tulburare psihica functionala, adica fara un substrat organic (lezional) cerebral. Nevroza poate avea diverse forme, "organizandu-se" in jurul unui simptom dominant. Dictionarul Flamarion inregistreaza sapte forme de nevroze, dar numarul lor poate fi mult mai mare. Mai frecvente sunt:

1. Nevroza de angoasa (anxiety neurosis)

2. Nevroza de esec

3. Nevroza obsesionala

4. Nevroza fobica

5. Nevroza de asteptare

6. Nevroza de neadaptare

Nu orice stare nervoasa, nu orice stare de nervi inseamna insa nevroza. Omul de pe strada crede ca stie ce este nevroza. El vorbeste despre "nervii distrusi" prin supramunca, suprasolicitare etc. In fond, bolnavii vor sa spuna ca nu se simt bine, ca acest sentiment de inconfort, durere, depresiune s.a.m.d nu este localizat si se proiecteaza pe un nedelimitabil plan de oboseala si tristete. Aceasta stare de rau general, adesea nelocalizata, difuza, dar existentiala, este caracteristic nevrozelor.

Bolnavul nevrotic se analizeaza cu atentie si caracterul acesta egofob l-a realizat literar Jerome KK. Jerome in povestirea "Trei intr-o barca", unde prezinta un personaj care, citind o enciclopedie medicala, isi gaseste toate bolile, exceptand una singura.

Adesea nevroticii sufera de insomnie, dar chiar si o insomnie usoara poate capata uneori proportii uriase, obsesive. Un simptom aproape nelipsit al nevrozei este oboseala. Ea are un caracter special, neplacut si apasator, e cu totul deosebita de oboseala pe care o resimte omul in mod natural dupa un efort fizic. Nevroticii au dureri de cap, de obicei in regiunea cefei, care se manifesta printr-o senzatie de apasare, de strangere, de tensiune.

Astazi se cunosc, in general, doi factori mai importanti raspunzatori de aparitia nevrozei: factorul psihogen (adica tulburarile sufletesti) si factorii predispozanti. Cauzele sufletesti (psihice) sunt variate si de obicei invers proportionale cu efectul declansat. Se poate vorbi in toate aceste cazuri si despre stress si influenta nefavorabila a socurilor emotionale.

Nevroza sau neurastenia este o boala functionala, trecatoare si vindecabila, cu conditia respectarii depline a tratamentului prescris de medic. Ea se grefeaza pe un tip constitutional tensionat atunci cand creierul capituleaza in fata inclestarilor sufletesti pe care le-a avut de indurat.

Cel mai bun sfat medical este sa nu te lasi robit proastei dispozitii. Marele psihiatru Sigmund Freud spunea: "Proasta dispozitie este un fel de a fugi de realitate, in timp ce buna dispozitie, dimpotriva, inseamna a o accepta asa cum este".

Al. Nichita

[Ziua, Nr. 4303 de miercuri, 6 august 2008 ]

 

 

Zeci de milioane de oameni sufera de dependenta de internet, comparata cu alcoolismul

Printre simptome se numara sexul cibernetic, povestile de dragoste online, pornografia si jocurile de noroc.


Internetul a devenit spatiul in care oamenii isi petrec din ce in ce mai mult timp iar, in unele cazuri, dependenta de spatiul virtual ajunge sa afecteze negativ viata persoanelor. Printre simptome se numara sexul cibernetic, povestile de dragoste online, pornografia si jocurile de noroc.

Potrivit studiilor realizate de psihologul Kimberly Young din Statele Unite, pana la 30 de milioane de americani au devenit victimele dependentei de internet. Web-mania incepe sa-si faca loc si in tari in curs de dezvolatare precum China, Coreea de Sud sau Taiwan, unde fenomenul www este mult mai popular decat in SUA. Aproximativ 30 de procente din locuitorii acestor tari folosesc frecvent internetul, in special pentru a comunica cu alti locuitori ai planetei, si ei prinsi in plasa spatiului virtual.

Cresterea numarului persoanelor care stau online intre 14 si 18 ore pe zi a dus la aparitia unor centre specializate in tratarea victimelor internetului. Desi, la inceput, oamenii sunt capabili sa-si petreaca mare parte din timp in fata monitoarelor fara a fi prinsi de web-manie, dupa o vreme utilizatorii ajung sa piarda controlul si sa dezvolte o dependenta asemanatoare alcoolismului, sustine Colin Moore, un angajat al unui centru de consiliere a ''victimelor'' internetului, relateaza Pravda.

Totusi, forurile de specialitate din Statele Unite nu se arata prea dornice sa includa dependenta de internet pe lista afectiunilor psihice, neexistand dovezi clare ca web-mania este o dereglare. Frecventarea site-urilor specializate in jocuri de noroc spre exemplu, reprezinta numai o dependenta fata de jocuri nu si fata de internet, argumenteaza specialistii.

Suporterii ideii de dependenta spun insa ca web-mania este o afectiune cat se poate de reala si poate avea efecte devastatoare asupra vietii normale a individului. In prezent, Kimberly Young, alaturi de alti colegi din domeniu, incearca sa afle cat mai multe despre comportametul celor care isi petrec mare parte din zi surfand pe web. Ei spera ca, in urmatorii ani, dependenta de internet sa fie luata in serios de intreaga comunitate medicala si sa fie inclusa in mod oficial pe lista afectiunilor psihice.

Testul de dependenta poate fi facut la

http://images.businessweek.com/ss/06/12/1214_internetquiz/index_01.htm?campaign_id=msnbc_internet

A.E.

[Ziua, Nr. 4302 de marti, 5 august 2008 ]

 

 

Ofiţerii echipelor de operaţiuni psihologice (PSYOPS) fac presă în zone de conflict


Trupele PSYOPS "controlează" psihologic inamicul şi populaţia din zonele de conflict. Ei transmit mesaje pacifiste inserate în mass-media despre vedete, dragoste şi sport.


Metallica, Madonna, David Beckham şi alţi artişti în vogă sunt nume în spatele cărora se ascund operaţiuni concepute de echipe PSYOPS ale Armatei Române.


Articole apărute în reviste editate în condiţii grafice de excepţie conţin mesaje prin care opinia publică din zonele de conflict şi chiar combatanţii inamici primesc mesaje pacifiste. Şi acum există reviste special editate care se distribuie gratuit în Bosnia, Kosovo sau Afganistan. Acelaşi rol îl au şi posturile radio şi TV.


Afganistan: "Vocea Libertăţii", în trei limbi


Cei doi ofiţeri PSYOPS care au acceptat dialogul cu ziariştii "Adevărul" sunt căpitanul - comandor Mircea Pribek, din Biroul de Operaţii Psihologice al Statului Major General (SMG), şi locotenent-colonelul Sorin Cîrstea, din Centrul de Operaţii Psihologice de la Domneşti.


Ambii au uniforme albastre, ca de aviator. Ca toţi ceilaţi specialişti PSYOPS, şi ei au cunoştinţe de psihologie, sociologie, etnologie şi antropologie. Nu e un moft, ci o necesitate, pentru că sarcina PSYOPS este "să influenţeze" adversarii, fie ei militari sau civili.


În Afganistan, românii scot o revistă „Sada e azadi" („Vocea Libertăţii") destinată localnicilor, cu articole în trei limbi: engleză, dari şi pashtu, şi asigură funcţionarea unui post de radio cu emisiuni în limbile dari şi pashtu. Revista are un tiraj de 400.000 de exemplare, iar postul de radio cu acelaşi nume emite non-stop. PSYOPS au ca scop educarea populaţiei din Afganistan, dar oferă şi un ajutor economic, întrucât revistele sunt tipărite de două case de presă locale.


Kosovo: „4U Magazine"


În Kosovo, românii asigură funcţionarea Radio KFOR, cu emisiuni în limbile sârbă şi albaneză, şi editează revista "4U Magazine", cu un tiraj de 70.000 de exemplare. Revista apare în limbile albaneză, sârbă şi engleză, iar în unele şcoli este folosită şi ca material didactic pentru învăţarea limbii engleze.


În Kosovo emit cam 100 de posturi de radio, dar cel "românesc", Radio KFOR, este prima sursă de informare a sârbilor şi este pe locul al doilea, ca audienţă, în rândurile albanezilor.


"Ni s-a cerut să ajungem pe primul loc şi pentru albanezi, dar am explicat că nu se poate. Pentru albanezii din Kosovo, pe primul loc este un post de radio naţionalist. Noi încercăm să fim imparţiali, mai ales în condiţiile în care sârbii din Kosovo nu agreează misiunea KFOR", spune căpitanul-comandor Pribek.


Iar în Bosnia, cea mai cunoscută publicaţie a fost până în anul 2004, când şi-a încetat apariţia, o revistă pentru adolescenţi, "Mirko", editată de români.


Vedete internaţionale pe frontul invizibil


Pentru a-şi face audienţă, revistele PSYOPS exploatează imaginea unor vedete din lumea sportului sau a muzicii uşoare. Revistele includ articole cu "priză" la adolescenţi – teste de tipul "Cum afli dacă el te place", topuri muzicale, prezentarea ultimelor tipuri de calculatoare sau a jocurilor la modă pe internet.


Printre ele sunt intercalate articolele serioase, de genul "Armele ilegale ucid dragostea". Dar ori de câte ori e posibil, specialiştii PSYOPS intră în contact direct cu "adversarul".


În Bosnia, PSYOPS a derulat campanii pentru a convinge populaţia să predea armele deţinute ilegal, în Kosovo există mesaje anti-crimă şi anti-violenţă, iar în Afganistan se doreşte convingerea părinţilor pentru a-şi trimite copiii la şcoală (analfabetismul fiind foarte ridicat în această ţară).


În toate zonele de conflict, PSYOPS încearcă să asigure o imagine cât mai bună militarilor români în ochii populaţiei, pentru a se reduce atacurile împotriva lor: "Creând o imagine pozitivă militarului, îi creezi protecţie", spune locotenent-colonel Sorin Cârstea. De exemplu, se distribuie materiale scrise în zonele unde sunt amplasate frecvent dispozitive explozive, urmărindu-se diminuarea acestui fenomen.


La unele acţiuni de influenţare ale PSYOPS, efectele se văd mai repede – cum ar fi în cazul campaniilor de predare a armamentului. În alte situaţii, efectele se văd pe termen lung, spune Mircea Pribek: "Pentru reconcilierea interetnică, ai nevoie să crească o nouă generaţie. Atitudinea nu se schimbă la ordin!"


Ofiţerii români sunt bine cotaţi


Misiunile internaţionale ale specialiştilor PSYOPS români au început în anul 2000, în Kosovo, şi au continuat în Bosnia şi în Afganistan. În prezent, militarilor români le sunt repartizate câteva funcţii internaţionale foarte importante – cea de locţiitor al comandantului PSYOPS la operaţiunea ISAF (Afganistan), cea de şef al PSYOPS în comandamentul KFOR din Kosovo, precum şi funcţii tehnice în Afganistan şi în Kosovo.

Mihai Diac

[Adevarul, 5617 Marţi, 5 August 2008]

 

 

Animalele de companie, cei mai buni psihologi pentru cei mici


Câinii le ţin de urât copiilor atunci când ...

Când ne referim la o „familie", nu îi luăm de multe ori în calcul şi pe membrii ei necuvântători. Animalele de companie sunt însă un element foarte important pentru dezvoltarea psihică şi emoţională a copiilor şi un factor de echilibru pentru adulţi.


Nenumărate studii au demonstrat de-a lungul timpului efectul benefic pe care îl au asupra oamenilor animalele de companie. Una dintre ipotezele majore referitoare la relaţia om-animal – „biophilia hypotesis"— a fost enunţată de Erich Pinchas Fromm şi afirmă existenţa unei nevoi umane fundamentale – susţinută şi genetic – de a fi în comuniune cu celelalte organisme vii.


O altă teorie, emisă de Mugford Si M’Comsky în 1975, consideră animalul de familie ca un „catalizator social" care facilitează interacţiunile între indivizi, iar Allen, în urma studiilor, consideră că a avea un animal ameliorează sănătatea fizică, mentală şi starea emoţională.


Se consideră în prezent că psihologul american Boris Levinson a fost iniţiatorul cercetărilor ştiinţifice legate de rolul terapeutic al animalelor domestice.


Nevoia de „viu"


În cazul copiilor, relaţia cu animalele are un caracter special. Deşi, la prima vedere, dorinţa pentru un animal de companie pare un capriciu al copiilor răsfăţaţi de societatea modernă de consum, nevoia de „viu" este generată, spun psihologii, nu numai de elementele amintite anterior, ci şi din cauza modului de viaţă urban care îndepărtează copiii de viaţa în natură.


Dacă la început, pasiunea celor mici pentru lumea animală se rezumă la observaţii inocente, dorinţa de a avea un animal de companie creşte odată cu vârsta. Paleta de opţiuni este din ce în ce mai mare: de la câini şi pisici până la papagali, peşti, şerpi, tarantule sau iguane, denumite generic în ultimii ani NAC („Noile Animale de Companie").


Profesorul Hubert Montagner, neurobiolog şi cercetător la Institutul naţional al sănătăţii şi cercetării medicale (Inserm), explică faptul că un animal de companie exprimă de fapt nevoile afective ale copilului. Psihologii susţin chiar că un animal de companie este un veritabil indicator al stărilor emoţionale prin care trece copilul.


Profesorul Montagner împreună cu un colectiv de specialişti de la Inserm au studiat comunicarea dintre copii şi câinele familiei, care sunt parcă făcuţi unul pentru celălalt. „Caii, pisicile, dar mai ales câinii au o capacitate excepţională de a reda copiilor încrederea în sine, de a se simţi utili, de a-şi găsi locul în familie sau de a-şi exprima emoţiile", explică Boris Cyrulnick, psihiatru şi etolog francez.


„Copilul are nevoie de câine pentru că este izolat în mediul urban, iar familia nu are timp suficient pentru nevoile lui emoţionale", subliniază specialistul. De altfel, Reinhold Bergler, profesor de psihologie la universitatea din Bonn, a efectuat în urmă cu câţiva ani un studiu pe un grup de 75 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani şi care aveau câine.

 

Studiul a cuprins de asemenea şi un grup de 75 de femei divorţate, cu copii, dar care nu aveau câine. Concluziile cercetărilor au arătat că prezenţa unui câine în preajma copiilor, dar şi în preajma femeilor divorţate este cu adevărat benefică.


Pe de o parte, femeile sunt mai puţin angoasate şi agresive, iar pe de altă parte, copiii au parte de prezenţa unui animal drăgăstos, atent şi care oferă un refugiu pentru cei mici în momentul când există conflicte în familie.


În prezent există însă şi o schimbare de atitudine vizavi de locul unui animal de companie, care a devenit un adevărat partener cu drepturi în cadrul familiei, susţin specialiştii. Câinele sau pisica devin din ce în ce mai mult entităţi cărora li se recunosc personalitatea şi drepturile.

 

De multe ori, mai ales în cadrul familiilor fără copii, adulţii suferă de ceea ce veterinarii comportamentalişti numesc „antropomorfism excesiv", adică animalul de companie este confundat cu un bebeluş şi i se acordă mai multă atenţie decât are nevoie. În ceea ce îi priveşte pe copii, aceştia trebuie să înţeleagă nevoile unui animal de companie, să fie conştienţi că animalul nu este o jucărie.


Părinţii trebuie să le explice regulile de convieţuire cu acesta şi să îi facă să înţeleagă că un animal nu reacţionează ca un om. Atât psihologii, cât şi veterinarii susţin necesitatea de a educa un copil înainte de a-i cumpăra un animal de companie.

 

Copilul trebuie să înveţe că, pentru a convieţui cu un animal, este nevoie de răbdare şi de înţelegere. Prietenul necuvântător reprezintă la urma urmei o provocare pentru toată familia, deoarece are la rândul lui nevoie de curăţenie periodică, de un dresaj minim, de respectarea anumitor reguli, de hrană, de joacă, de plimbări zilnice, de îngrijiri medicale, lucruri pe care atât adulţii, dar mai ales copiii dintr-o familie trebuie să le cunoască foarte bine.


Toate acestea înseamnă de fapt un capital de timp pe care familia trebuie să îl rezerve acestui nou membru. Şi în cele din urmă, de acest timp alocat amicului necuvântător depinde reuşita unei relaţii armonioase şi răsplata pentru eforturile depuse.


"Caii, pisicile, dar mai ales câinii au o capacitate excepţională de a reda copiilor încrederea în sine, de a se simţi utili, de a-şi găsi locul în familie sau de a-şi exprima emoţiile." Boris Cyrulnick, psihiatru


Nicolae Leahu

[Adevarul, Duminică, 27 Iulie 2008]

 

 

Magicienii si manipularea creierului

Plecand de la metodele folosite de magicieni pentru manipularea perceptiei spectatorilor, oamenii de stiinta au analizat ce fel de stimuli-cheie sunt implicati in distragerea atentiei, scrie revista germana Focus, consultata de Agerpres. Potrivit autorilor studiului legat de perceptia umana, in unele cazuri, creierul se lasa usor inselat, iar cercetarea psihologica se face vinovata de neglijarea trucurilor folosite de magicieni, din care stiinta ar avea multe de invatat.

Gustav Kuhn, psiholog la universitatea din Durham, arata ca a face ca obiectele sa "dispara" este unul din cele mai usoare trucuri practicate de magicieni. Succesul unui truc depinde de cat de bine ii reuseste magicianului care il realizeaza sa distraga atentia spectatorilor de la ceea ce se intampla cu adevarat. Kuhn si colegii sai au elaborat in acest scop un truc special, prezentat chiar de catre de savant. Cercetatorul incearca cu miscari complicate sa aprinda o tigara, pe care o face mai apoi sa dispara, impreuna cu bricheta. Desi, la prima vedere, este vorba de un truc ieftin, mai mult de jumatate din spectatori nu observa din prima incotro ajung tigara si bricheta, noteaza Focus. Observand cu ocazia unui test incotro se uita spectatorii, savantii au constatat ceva uimitor. Unele persoane participante la test si-au fixat privirea direct pe tigara si cu toate acestea nu au observat cum aceasta cade in poalele magicianului. Cercetatorii au putut constata, insa, si fenomenul invers: unii spectatori vedeau tigara cazand desi in acel moment ei priveau la pocnitul din degete al magicianului. Cel mai usor de indus in eroare sunt acei spectatori care vad pentru prima oara reprezentatia de iluzionism, pentru ca, nestiind care este scopul ei final, trebuie sa fie atenti la tot in acelasi timp, motiv pentru care atentia indreptata asupra miscarilor cu adevarat importante ale magicianului scade. Intr-adevar, noteaza Focus, testele efectuate arata ca spectatorii realizeaza trucul lui Kuhn in momentul cand se uita mai tarziu la o inregistrare video a acestuia.

Unele din mecanismele ce duc la crearea unei iluzii sunt deja cunoscute, un stimul-cheie pentru perceptia umana reprezentandu-l, de exemplu, contrastul puternic. Tigara deschisa la culoare iese astfel mult mai in evidenta pe fundalul reprezentat de haina neagra a magicianului decat bricheta inchisa la culoare, motiv pentru care relativ multe persoane observa in ce loc lasa magicianul sa cada tigara, insa abia daca exista vreuna care sa observe incotro dispare bricheta. Multe din mecanismele pe care le folosesc magicienii raman, insa, necunoscute stiintei cognitive, subliniaza autorii studiului. De aceea, trebuie cercetat mai in amanunt de ce se lasa creierul pacalit asa de usor in anumite cazuri. Indicii deosebit de valoroase legate de perceptia umana ar putea fi furnizate chiar de comportamentul publicului, considera cercetatorii.

Alina OLTEANU

[Ziua, 4293 de vineri, 25 iulie 2008 ]

 

 

Melbourne: Primul caz de tulburari psihice generate de schimbarile climatice

[ Un tanar de 17 ani crede ca, daca va bea apa, milioane de oameni vor muri in urmatoarele zile ]

Schimbarile de clima, diferentele bruste de temperatura si deviatiile de presiune atmosferica pot influenta energia care circula prin corpul nostru, iar in timp ce vremea calduroasa ii binedispune pe cei mai multi dintre noi, ploaia se rasfrange negativ si ne provoaca indispozitie. Atunci cand afara e foarte frig sau excesiv de cald, dar si in perioadele de tranzitie, bolile latente, de care sufera unii dintre noi, se pot acutiza. De pilda, un tanar de 17 ani crede ca, daca va bea apa, milioane de oameni vor muri in urmatoarele zile, acesta fiind primul caz de tulburari psihice generate de teama privind efectele schimbarilor climatice. Diagnosticul a fost pus de doctorii Joshua Wolf si Robert Salo, de la Royal Children's Hospital. Specialistii afirma in "Australian and New Zealand Journal of Psychiatry" ca un astfel de caz reprezinta un fenomen fara precedent, relateaza Hotnews.
Medicii povestesc ca, dupa opt luni de depresie si de viziuni apocaliptice, adolescentul a fost internat la sectia psihiatrica a spitalului din Melbourne. "Tanarul crede ca, din cauza epuizarii resurselor planetei, simplul fapt de a bea apa va determina, in cateva zile, moartea a milioane de oameni", au spus doctorii. "Ma simt vinovat in momentul in care beau apa", a afirmat tanarul in fata doctorilor. In momentul in care medicii au incercat sa-i explice ca nu are dreptate, tanarul s-a dovedit incapabil sa inteleaga ca ideile sale nu se sustin in realitate, invocand studii aparute pe internet.

O.R.

[Ziua,  10 iulie]



Moda "cyber-drogurilor"

[Muzicoterapia poate avea si efecte negative. Este vorba de asa-numitul "cyber-drog" care s-ar putea raspandi fara control]

Alarma a fost data de GAT, din Italia, care se ocupa de fraudele telematice, si care a descoperit pe Internet trafic cu "note halucinogene", informeaza Corriere della Sera. "Frecventele pe care lucreaza creierul uman pot declansa cele mai diferite reactii cerebrale. Exista unele unde care au efecte euforizante sau excitante. E suficient sa inserezi aceste infrasunete - pe care urechea umana nu le percepe - intr-o bucata muzicala si jocul e facut", a explicat comandantul GAT. El a mai precizat ca "in strainatate acestea sunt folosite in discoteci, pentru a-i calma pe tineri. Au fost folosite si in domeniul militar". (B.M.)

[Ziua, 3 iulie]

 


"Cyber-drogurile" ar putea inlocui drogurile clasice

Daca meloterapia poate face bine si chiar vindeca, exista si varianta negativa a muzicii, numita "cyber-drog", un fenomen nou in Italia, ce ar putea lua amploare. Alarma a fost data de GAT, nucleul special privind fraudele telematice al Garzii de Finante, care a descoperit pe Internet un trafic cu "note halucinogene", informeaza Panorama si Corriere della Sera, citate de Rompres.
"Undele cuprinse intre 3-30 Hertz, infrasunetele, cu alte cuvinte frecventele pe care lucreaza creierul uman, sunt in masura sa declanseze cele mai diferite reactii si sa solicite de o maniera intensa activitatea cerebrala. Undele alfa, de exemplu, care merg de la 7-13 Hertz, au un efect potential relaxant, dar exista altele care obtin efectul opus, cu alte cuvinte euforizant sau excitant. Este suficient sa inserezi aceste infrasunete - pe care urechea umana nu le percepe - intr-o bucata muzicala si jocul e facut", a explicat colonelul Umberto Rapetto, comandantul GAT. El a mai precizat: "Utilizarea acestor infrasunete este cunoscuta de fortele de politie, care in strainatate le folosesc drept descurajare, de exemplu in discoteci, pentru a-i calma pe tineri. Au fost folosite si in domeniul militar".


"Droguri" gratis pe internet
Pe Internet se gasesc gratuit si nelimitat atat inregistrari audio "stupefiante" cat si software-ul pentru a le asculta. Moda se extinde rapid, asa cum s-a intamplat in Spania. Mii de pasionati discuta in retea, fac schimb de impresii si sfaturi privind modalitatile si tehnicile de administrare.
Site-ul sectorului este i-doser.com. Aceste "i-dose" (radacina numelui este aceeasi ca la i-phone si i-pod) au efecte similare drogurilor, file-urile purtand chiar numele drogului, in functie de rezultat: "cocaina", "marijuana", "heroina", "peyote", "ecstasy", "efect orgasmic".
"Efectul este amplificat daca aceste sunete sunt ascultate cu casca, in intuneric, in liniste si sunt asociate cu o muzica speciala precum si cu ingerarea de alcool", precizeaza GAT.
Prejudiciile reale aduse sanatatii si riscul de dependenta mai necesita inca certificari, "dar cu siguranta aceste sunete interactioneaza cu creierul, indeosebi la subiectii predispusi mintal", a precizat Rapetto. El a mai relevat ca potentialul de raspandire al iDoser este enorm.
Agentii informatici ai Garzii de Finante monitorizeaza in prezent acest fenomen, foarte raspandit in strainatate dar in faza embrionara in Italia. Pentru moment, i-dose sunt daruite pe web sau cedate la un pret simbolic. Spre deosebire de droguri pot fi "consumate" iar apoi pot trece din mana in mana. Exista deja o firma care ofera online, pe propriul site, un fisier mp3 (de tipul popularului WinAmp) care contine "doza" audio si care propune contra cost propriile sunete, prezentandu-le drept deosebit de eficiente si calitative.


Promovare pe YouTube
Dozele pot fi reperate usor printr-o simpla cautare pe Google. Se ajunge la site-uri care gazduiesc link-uri si arhive de file precum Rapidshare. Cateva clicuri si ai pe computer o fila care dezvaluie sute de "doze" si "cum sa faci sa functioneze o doza in proportie de 100%". Aceasta in timp ce YouTube este plin de video care ilustreaza presupusele efecte asupra tinerilor (si adesea foarte tinerilor) consumatori.
Prin urmare, piata este precum cea a cocainei si hashish-ului: prima doza de incercare este gratis, apoi clientul devine dependent si este dispus sa plateasca. Pe site-urile specializate se afla si modul de folosire precum si comentariile celor care au consumat deja produsul, cu sfaturi privind tehnicile de administrare si descrieri entuziaste ale senzatiilor incercate.
"Faptul ca stimularea sonora ad hoc poate avea consecinte deosebite asupra creierului nu este o surpriza", a comentat Michelangelo Iannone, cercetator la Institutul de Stiinte Neurologice. "Am observat si masurat recent efectul de "insumare" al sunetului si al ecstasy asupra creierului unor animale de laborator. Am administrat unor cobai o doza minima de ecstasy, incapabila sa produca vreun efect neurologic si acelorasi cobai le-am administrat o doza de sunet la 95 decibeli, maximul permis, teoretic, in discoteci, constatand o potentare a efectelor ecstasy. Mai mult, crescand doza initiala de ecstasy am obtinut prin sunet o potentare a efectului care a durat cinci zile", a mai spus cercetatorul.

M.N.
[Ziua,  2 iulie]



Regulile fericirii

Ingredientele folosite de cei care sunt căsătoriţi de peste 10 ani şi se declară mulţumiţi de mariaj.

Toţi cei care au o căsnicie fericită au îndeplinit nouă sarcini psihologice. Aceasta este concluzia la care a ajuns autoarea cărţii „The Good Marriage: How and Why Love Lasts“, Judith S. Wallerstein, psiholog, în urma unei cercetări publicate în revista „Journal of Family Psychology“.

Cele nouă ingrediente ale fericirii în cuplu sunt:

1 S-au separat emoţional de familia în care au crescut. „Asta nu înseamnă că s-au înstrăinat. Doar că au pus pe primul loc propria lor familie“, spune cercetătoarea Judith S. Wallerstein.

2 Au construit o relaţie bazată pe intimitatea împărtăşită, pe respectarea celuilalt şi, în acelaşi timp, au stabilit reguli pentru a nu încălca autonomia partenerului. „Cu cât partenerul se simte mai sufocat, cu atât mai intens caută gura de aer în altă parte. Sentimentul de libertate include implicit şi încrederea în partener“, declară psihologul Ovidiu Brazdău.

3 Au stabilit o relaţie sexuală bogată şi, cel mai important, nu au lăsat ca problemele de la muncă sau obligaţiile familiale să le afecteze această relaţie.

4 Partenerii cu copii au împărţit obligaţiile de creştere şi educare, lucru care a făcut ca mama să nu aibă senzaţia că totul „cade pe umerii ei“. „Împărţirea acestor activităţi nu numai că destresează mama, dar îi şi apropie foarte mult pe cei doi parteneri“, este de părere psihologul Andreea Chirtic.

5 Comunicarea foarte bună atunci când au apărut crizele atât de inevitabile în viaţă.

6 Menţinerea unei relaţii puternice între parteneri în faţa adversităţilor. Căsnicia poate fi foarte bună şi în astfel de momente dacă ambii parteneri îşi exprimă furia, ceea ce-i deranjează etc.

7 Evitarea plictiselii şi a izolării de prieteni.

8 Satisfacerea nevoilor celuilalt, oferirea suportului şi a confortului de care are nevoie.

9 Păstrarea romantismului şi acceptarea schimbărilor care se produc în timp la fiecare partener.

Gina Gheoca
[Evenimentul Zilei, 02 Iulie 2008]

 


Studiu: Miercuri, cea mai deprimanta zi a saptamanii

Nu ziua de luni, ci miercuri este cea mai deprimanta zi a saptamanii, releva un studiu efectuat de niste cercetatori de la Universitatea din Sydney, informeaza Ananova. Miercuri este ziua in care angajatilor le piere cheful de munca si, desi isi dau seama ca nu mai sunt decat doua zile pana in week-end, perspectiva apropierii sfarsitului de saptamana nu reuseste sa le imbunatateasca starea de spirit
Psihologii de la Universitatea din Sydney au colectat informatii de la 550 de persoane, care au fost intrebate in ce dimineata sau seara a saptamanii se simt cel mai bine si, respectiv, cel mai rau. In paralel, printr-un studiu separat, s-a incercat identificarea starii lor reale de spirit, in cursul fiecarei zile a saptamanii in parte. Astfel, cercetatorii au aflat ca oamenii se tem de diminetile de luni, insa numai cand privesc in perspectiva. In realitate insa, starea lor de spirit nu variaza prea mult in primele ore ale celei dintai zile a saptamanii.
Mitul zilei de vineri, considerata in general ceva mai "euforica", a fost deasemenea desfiintat de oamenii de stiinta, care au constatat ca, si in acest caz, starea de spirit a subiectilor nu varia prea mult in comparatie cu celelalte zile ale saptamanii, in ciuda asteptarilor pozitive pe care obisnuim sa le proiectam asupra ei. In schimb, a relevat studiul, dimineata zilei de miercuri este intr-adevar dificila pentru majoritatea oamenilor, miercurea fiind mijlocul saptamanii si, in consecinta, aflandu-se la doua zile "distanta" atat de week-end-ul precedent, cat si de cel urmator.

A. OLTEANU
[Ziua, 2 iulie ]

 

 

Regretul de a doua zi

Constantin Vlad

(Evenimentul Zilei, 27 Iunie 2008)


După o aventură de o noapte, femeile se simt „ruşinate şi folosite“, spre deosebire de bărbaţi, care sunt mai mulţumiţi şi mai încrezători.

Femeile au sentimente negative după o aventură ocazională, iar partidele sexuale care nu se concretizează într-o relaţie pe termen lung le fac să fie nefericite. Aşa arată un studiu realizat de o echipă de cercetători ai Universităţii Durham, din Marea Britanie.

Potrivit cotidianului „The Daily Telegraph“, membrii echipei conduse de prof. Anne Campbell au apreciat că deşi societatea permisivă apărută în timpul anilor ’60 ar fi trebuit să permită femeilor să se bucure de „aventuri“ în egală măsură cu bărbaţii, acest lucru nu s-a întâmplat.

Studiul, publicat în ediţia din această lună a revistei ştiinţifice „Human Nature“, relevă că 84% dintre bărbaţii intervievaţi au pe ansamblu sentimente pozitive după o partidă de sex ocazională, faţă de doar 54% dintre femei. Bărbaţii descriu că după un astfel de episod se simt mai satisfăcuţi sexual, mai mulţumiţi şi mai încrezători în sine.

De asemenea, ei sunt mai înclinaţi să povestească prietenilor. De cealaltă parte, femeile se simt mai degrabă folosite, dezamăgite şi ruşinate.

Ele sunt îngrijorate de potenţialele daune asupra prestigiului personal, în caz că prietenii sau prietenele lor află de aventură, şi totodată găsesc experienţa sexuală ocazională mai puţin satisfăcătoare.

Calitatea, mai presus decât cantitatea

Dintr-o perspectivă foarte largă, studiul După o aventură de o noapte, femeile se simt „ruşinate şi folosite“, spre deosebire de bărbaţi, care sunt mai mulţumiţi şi mai încrezători conchide că femeile „nu s-au adaptat“ sexului ocazional deoarece acesta nu li se potriveşte în actualul stadiu al evoluţiei.

Bărbaţii au şanse mai mari să se reproducă şi, deci, să beneficieze de pe urma relaţiilor pasagere numeroase. Pentru femei, calitatea pare să fie mai importantă decât cantitatea.

De asemenea, pentru ele este mai importantă găsirea unui partener cu calităţi genetice superioare. Din acest motiv, se crede că ele preferă să aibă o relaţie sexuală ocazională doar atunci când există şansa formării unei relaţii pe termen lung.

58% dintre femei nu ar mai repeta experienţa

„În termeni evoluţionişti, femeile poartă povara îngrijirii parentale, opinia generală fiind că este în avantajul lor să îşi aleagă partenerii cu grijă şi să le rămână credincioase, asigurându-se astfel că jumătăţile lor nu au motive să creadă că ar creşte copilul altcuiva“, a explicat Campbell. Studiul a mai arătat că doar 23% dintre bărbaţi încearcă regrete în „dimineaţa de după“, în timp ce 58% dintre femei au declarat că nu ar mai repeta experienţa.

„Ceea ce pare să fie obiecţia femeilor nu este atât scurtimea relaţiei, ci faptul că bărbaţii nu au părut să le aprecieze. Femeia presupune că această lipsă de recunoştinţă ar sugera că el crede că ea face acelaşi lucru cu toată lumea“, a adăugat Anne Campbell.

 

 

Un sfert dintre adultii britanici vor fi supusi unui test "anti - pedofilie"


A. OLTEANU

(Ziua, 26 iunie 2008)

O agentie guvernamentala din Marea Britanie va supune peste 11 milioane de adulti unui test "anti - pedofilie", urmand sa verifice trecutul si comportamentul acestora pentru a se stabili daca sunt demni de incredere pentru a fi lasati singuri cu copiii sub 16 ani, informeaza The Telegraph. Masura, ce face parte dintr-un amplu program de protectie a copiilor, dar care este criticata de anumiti sociologi, a fost introdusa dupa ce Ian Huntley, care se ocupa cu ingrijirea copiilor dupa terminarea programului scolar, a ucis doua fetite de 10 ani in 2002.
Testul anti-pedofilie va fi facut pentru inceput pe voluntari, cum ar fi adulti care lucreaza alaturi de copii in cluburi sau pe terenurile de sport. Desi sunt considerate de unii controversate, putand duce la "otravirea" relatiei dintre adulti si copii, autoritatile refuza sa renunte la aceste masuri . Ele avertizeaza ca riscurile ca cei mici sa fie abuzati de straini, pe strada, sunt mult mai mici decat cele care apar in momentul in care copiii sunt lasati acasa cu persoane in care au incredere, dar care nu sunt verificate suficient inainte.
Printre cei mai aprigi contestatari ai noilor masuri se numara sociologul Frank Furedi de la Universitatea din Kent, care avertizeaza asupra posibilitatii aparitiei unei rupturi serioase intre generatii, amplificate de atmosfera de suspiciune creata de aceste teste anti-pedofilie. Persoanele testate, a aratat el, dintre care unii sunt deja parinti, se vad puse in situatia de a fi privite si tratate ca potentiali pedofili. Mai mult, a avertizat sociologul, numerosi adulti se gadesc acum de doua ori inainte de ajuta un copil aflat la ananghie, de teama ca nu cumva gestul lor sa fie intrepretat in mod gresit. Testele, sustine Furedi, i-au transformat pe parinti "in imaginatia publicului in potentiali pedofili, carora le este interzis orice contact cu copiii pana cand baza de date nu le da unda verde"."Ar trebui sa ne intrebam daca este normal ca comunitatile sa priveasca proprii tati ai copiilor cu suspiciune, dar sa se eschiveze in a ajuta un copil pierdut sa-si gaseasca drumul spre casa", a spubliniat Furedi. In plus, a adaugat el, aceste teste nu ofera nicio garantie ca un copil va fi in siguranta cu un anume adult, ci doar ca acel adult nu a fost condamnat in trecut pentru pedofilie.
Incepand de anul viitor, precizeaza The Telegraph, organizatia Independent Safeguarding Authority va cere ca orice adult care intra in contact cu copii sa fie supus testului anti-pedofilie.

 

 

Aventurile extra conjugale salvează căsniciile
de Nicolae Leahu

(Ziarul Adevarul, 22 iunie 2008)


O aventură scoate oamenii din starea de inerţie, ...
Ce mecanism ascuns face ca anii petrecuţi alături de cineva drag să fie dintr-o dată daţi uitării şi înlocuiţi cu o aventură extraconjugală? Psihologii încearcă să ofere un răspuns.

O aventură sentimentală poate salva un mariaj în derivă, potrivit rezultatelor unui studiu foarte controversat realizat de un reputat psiholog american, informează telegraph.co.uk.

Director al Institutului Chestnut Hill - un centru de psihoterapie şi cercetare din Boston, Massachusetts, specializată de 30 de ani în psihoterapia cuplurilor, Mira Kirshenbaumsusţine că „genul potrivit" de aventură poate fi un lucru pozitiv care ar scoate oamenii din starea de inerţie.

Autoare a unei cărţi de succes – „When Good People Have Affair" („Când oamenii buni au aventuri"), publicată recent, Mira Kirshenbaum susţine că societatea nu a reuşit până în prezent să adopte o atitudine de simpatie vizavi de infidelitate.

Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori laturile pozitive ale acestui comportament sunt de-a dreptul ignorate. Potrivit datelor din lucrarea amintită, 47% dintre bărbaţii căsătoriţi şi 35% dintre femei ar fi dispuşi să se implice emoţional sau sexual într-o relaţie cu o altă persoană. Kirshenbaum este de părere că cel infidel nu trebuie să mărturisească partenerului său faptul că a avut o aventură, deoarece o astfel de dezvăluire poate afecta relaţia mai mult decât mascarea acesteia.

„În anumite cazuri, afirmă autoarea americană, o relaţie extraconjugală poate fi cea mai bună modalitate pentru persoana care a fost infidelă de a-şi da seama de ce simte nevoia de schimbare", a explicat Kirshenbaum pentru „The Observer".

„Nu încurajez aventurile", a declarat aceasta, explicând în acelaşi timp că infidelitatea poate fi un indicator care arată că ceva nu funcţionează în relaţie şi că anumite lucruri trebuie schimbate. În opinia autoarei, majoritatea bărbaţilor infideli sunt persoane bune, drăguţe, care caută cu adevărat fericirea şi dragostea.

Mira Kirshenbaum este de părere că studiul ei nu se referă de fel la acei „Casanova" care îşi fac un hobby din aventurile sentimentale, ci la persoanele rezonabile, care conştientizează perfect faptul că prin implicarea într-o aventură comit o mare greşeală.

„Asemenea persoane suferă teribil şi au nevoie să scape de sentimentul de vină şi ruşine, deoarece astfel de emoţii pot fi de-a dreptul paralizante", explică psihologul american. În mod surprinzător, Mira Kirshenbaumsusţine că o aventură are chiar rol benefic.

„Dacă este potrivită, o aventură poate avea efect terapeutic, clarifică lucrurile (în cadrul cuplului – n.r.) şi scoate oamenii din starea de inerţie", subliniază Kirshenbaum. „În cazul în care căsnicia este în stop cardiac, o aventură poate fi un adevărat defibrilator", afirmă specialista americană.

Mira Kirshenbaum este convinsă că aventura nu trebuie niciodată să fie mărturisită, nici atunci când partenerul întreabă direct. „Este un domeniu în care adevărul poate provoca mai multe distrugeri pe termen lung", a explicat aceasta. „Dacă îţi pasă atât de mult de onestitate, vezi cu cine vrei să fii, angajează-te în acea relaţie şi consacră-ţi restul vieţii în a o face cea mai onestă legătură posibilă", dezvăluie psihologul.

Această abordare a infidelităţii a atras evident şi critici din partea altor psihologi care sunt de părere că durerea imediată provocată de o aventură extraconjugală nu trebuie subestimată.

„Ultimul lucru pe care vor să-l audă partenerii infidelilor este să dea dovadă de compasiune faţă de persoana care i-a trădat şi s-a purtat ca un şarpe", susţine Phillip Hodson, de la British Association for Counsellors and Psychotherapists. Hodson este de părere că, poate, acest studiu merge prea departe, dar că aventurile trebuie privite şi din punct de vedere sociologic.

Infidelii caută afecţiune

Pe de altă parte, studii mai vechi susţin totuşi teoriile emise de Mira Kirshenbaum, arătând că, de fapt, nici femeile şi nici bărbaţii nu înşală din motive sexuale, ci mai degrabă din cauza unor probleme ce ţin de latura afectivă.

În urmă cu câţiva ani, dr. Debbie Layton-Tholl, doctor în psihologie în Statele Unite, a realizat un studiu legat de aventurile extraconjugale, analizând peste 3.000 de subiecţi care au răspuns întrebărilor ei. Rezultatele obţinute au fost surprinzătoare: nici femeile şi nici bărbaţii nu înşală din motive sexuale.

Peste 90% dintre cei studiaţi şi-au înşelat partenerul sau partenera din nevoi pur afective. Femeile şi bărbaţii care înşală caută de fapt la noul partener „fiorul" de început al dragostei, emoţia începutului unei relaţii, senzaţia de a fi privit cu admiraţie, de a se simţi special. „M-a făcut să mă simt femeie", sau „Mă simt din nou bărbat" sunt fraze bine cunoscute.

Toate aceste trăiri nu sunt însă neapărat legate de plăcerea sexuală, ci au mai degrabă darul de a-i face pe amanţi să se simtă din nou interesanţi şi atrăgători. Pe de altă parte însă, relaţiile „triunghiului conjugal" provoacă tuturor celor implicaţi multă suferinţă, teamă, sentimente de vinovăţie şi confuzie.

Re-experimentarea senzaţiilor unei aventuri, intensitatea trăirilor generate de o nouă idilă îl acaparează nemilos pe cel căzut în capcana „seducţiei extraconjugale".

Un alt psiholog, dr. Howard Markman, arată în cartea sa „Combatant pentru mariajul vostru" că aventurile extraconjugale pot să apară în mariaje „deşirate", la fel de bine cum pot să apară şi în căsnicii fericite şi împlinite. Markman arată că infidelitatea apare acolo unde există ceea ce el numeşte „deficit de raport".

Cu alte cuvinte, unul dintre partenerii mariajului consideră că una/unele dintre nevoile sale (nu neapărat sexuale!) nu sunt satisfăcute şi caută rezolvarea într-o relaţie extraconjugală. De altfel, mulţi consideră greşit că dacă nu au un raport sexual cu o altă persoană, în afara partenerului „oficial", nu se poate spune că au o relaţie extraconjugală. „Greşit!", afirmă dr. Layton-Tholl.

„Am descoperit că din totalul relaţiilor extraconjugale pe care le-am analizat doar o parte infimă erau bazate pe dorinţa sexuală. Orice aventură începe de fapt printr-o relaţie fundamentală: prietenia", explică psihologul american.

„Multe femei sunt legate afectiv de un amant, însă îşi păstrează trupul doar pentru soţ", explică Layton-Tholl. Complicaţiile afective ce apar într-o relaţie extraconjugală sunt asemănate de un alt psiholog american, dr. Willard Harley, cu „nisipurile mişcătoare", din care greu se mai poate ieşi.

Potrivit acestuia, există trei motive care meţin „focul idilei" aprins: amanţii îşi pun în evidenţă unul altuia părţile bune; fiecare îşi ignoră defectele; convingerea că sexulcu partenerul secret estecel mai bun.

În concluzie, psihologii sunt oarecum unanimi în privinţa faptului că evadarea din spaţiul conjugal derivă din sentimentul lipsei de afecţiune. Chiar şi în secolul XXI, romantismul contează! De aceea, sfatul este să oferiţi iubire înainte de a aştepta de la celălalt dovezi de dragoste şi să spuneţi cuvinte tandre mai des, chiar dacă au trecut 10-20 de ani de când sunteţi împreună.

47% dintre bărbaţii căsătoriţi şi 35% dintre femei ar fi dispuşi să se implice emoţional sau sexual într-o relaţie cu o altă persoană

"În cazul în care căsnicia este în stop cardiac, o aventură poate fi un adevărat defibrilator"
Mira Kirshenbaum, psihoterapeut

 

 

 
Psihologie