PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 96 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Revista Presei

 

REVISTA PRESEI

 

- Topul întrebărilor ciudate puse la interviuri de mari angajatori precum Google şi Apple


- Mă simt frustrat, dar refuz să mă tratez


- Prejudecăţi despre depresie


- Dilema săptămânii: Jocurile video, distracţie sau dependenţă?


- De ce să nu le dai crezare femeilor?


- Muzica poate avea aceleaşi efecte ca sexul, banii şi drogurile


- La angajare contează prezentarea şi personalitatea, nu universitatea absolvită


- 10 metode prin care poţi afla dacă te înşală


- Mâncărurile nesănătoase funcţionează ca un drog


- Secretele relaţiilor care trec testul timpului


- Obiceiurile care ne «secătuiesc» de energie


- Recrutare prin recomandare


- Cu trecutul la psiholog


- Cea mai eficientă metodă de studiu


- Oficial american: ARMATA SUA ŞI DIVIZIA SECRETĂ DE "MANIPULARE A MINŢILOR"


- Bolile corporatiştilor


- Şofatul pe timp de noapte – risc de accident


- De ce ne plac bărbaţii indiferenţi?


- Cum îl scoţi pe Baubau de sub patul copilului


- Tehnici de fericire deprinse la psiholog sau la estetician


- Inamicii online ai copilului tău


- Ce se ascunde în spatele vieții de birou


- În ţara fetiţelor-mame, educaţia sexuală e un tabu


- Cele mai ciudate boli psihice din lume


- Terapeutul de cuplu, ultima barcă de salvare


- Am o relaţie cu un coleg de muncă. Câte companii mai tolerează asta. 3 la sută dintre români au fost surprinşi în „situaţii compromiţătoare” la birou


- HafenCity: Cum să dai viaţă unui nou cartier cu psihologia mediului


- Meditaţia, între credinţă şi cercetare ştiinţifică


- Senatorii nu vor examinare psihologică şi psihiatrică a candidaţilor la alegeri


- Portretul utilizatorului român de Internet


- Bărbaţii vor deveni mai DEPRESIVI decât femeile


- Obiceiul beţiilor are o explicaţie genetică


- Topul inamicilor relaţiei de cuplu. Zece motive care duc la despărţire


- Cum arată creierul criminalilor. Oamenii de ştiinţă, despre modificările care dau comportamentul antisocial


- Care sunt beneficiile căsniciei. De ce bărbaţii sunt privilegiaţi


- Bărbaţii vor femei bune la cratiţă şi docile, iar femeile, parteneri cu serviciu şi inteligenţi


- Criza, o piatră de încercare la temelia cuplului?


- Un nou motiv pentru care femeile refuză să facă sex: se simt prea grase


- Facebookul, responsabil de un divorţ din cinci


- Gheorghiţă Geană, antropolog: Românii acceptă lucrurile cu sentimentul firescului, fără să îşi dea seama dacă sunt sau nu benefice


- Generatia Y, gata de un nou război cu angajatorii


- Femeile vor dragoste, iar bărbaţii, sex


- Prea multa fericire duce la divort


- Cercetătorii americani au descoperit ce se petrece în creierul unei femei în timpul orgasmului. 20 la sută dintre femei nu ating niciodată punctul culminant


- De ce grădiniţa sau creşa nu ar trebui să devină o ,,a doua şcoală”. PSIHOLOGII: ,,Acordaţi copiilor voştri un timp pentru a pierde timpul!"


- 10 lucruri pe care NU trebuie să le spui la interviul de angajare


- Vârsta a doua, epoca de aur a creierului


- Româncele, de două ori mai depresive decât bărbaţii lor


- Mâncarea, esenţială pentru tonusul psihic


- Învaţă să-ţi cultivi intuiţia!


- Cum influenţează relaţia de cuplu telefonul mobil şi internetul


- Femeile regretă mai mult ca bărbaţii relaţiile eşuate


- O femeie din trei este tristă după o partidă de sex. Cum se manifestă disforia postcoitală


- Certurile din familie afectează dezvoltarea copiilor


- Problemele psihologice din copilărie au un impact de lungă durată


- Secretul familiei fericite: două fiice


- "Nu mă mai bucuram de nimic, dar mimam că sunt bine"


- Cei mai inteligenți oameni de pe planetă

 

.

 

 

Topul întrebărilor ciudate puse la interviuri de mari angajatori precum Google şi Apple

 

Raluca ION

Gandul, 2 ianuarie

 

Vânătoarea de locuri de muncă cere acum mai multă pricepere decât oricând, iar marii angajatori nu dau semne că ar vrea să le facă mai uşoară viaţa candidaţilor. Unele întrebări puse în timpul interviurilor îi pot lăsa şi pe cei mai bine pregătiţi dintre aceştia cu gura căscată

"Dacă ai fi micşorat până la dimensiunile unui creion şi băgat într-un blender, cum ai ieşi?", i-au întrebat, în 2010, recrutorii de Goldman Sachs pe cei care vânau un post de analist. Iar aceasta nu este singura întrebare ciudată pusă de un mare angajator în timpul unui interviu, scrie Huffington Post, care a făcut un top al exemplelor de acest fel.

Compania americană de asigurări Aflac, de exemplu, a vrut să ştie de la candidaţii la un job pe vânzări care este filozofia din spatele artelor marţiale. O firmă americană de consultanţă le-a cerut celor care voiau un job în acest domeniu să explice ce s-a întâmplat cu SUA în ultimii zece ani. Iar Google a vrut să afle de la candidaţii pentru un job de analist câte mingi de baschet încap în sala în care avea loc interviul.

Cine a vrut să primească anul trecut un job de inginer software la Apple trebuia să ştie răspunsul corect la următoarea problemă legată de mere, mai scrie Huffington Post: "Ai trei cutii, una care conţine doar mere, una care conţine doar portocale şi una care conţine şi mere, şi portocale. Cutiile au fost incorect etichetate, astfel încât nicio etichetă nu se potriveşte cu fructele care se află în interiorul ei. Dacă deschizi o singură cutie şi, fără să te uiţi înăuntru, iei un singur fruct, cum poţi eticheta imediat corect toate cutiile, uitându-te la acest fruct?". Fructele le-au făcut viaţa grea şi celor care vânau un post de manager de proiect la compania de software Epic Systems: "Un măr costă 20 de cenţi, o portocală costă 40 de cenţi, iar un grapefruit costă 60 de cenţi. Cât costă o pară?". Iar unii dintre candidaţii pentru un job la US Bank au fost puşi în încurcătură de nişte inofensive dulciuri: "Cum se fac bombonelele M&M?". Alte întrebări ciudate puse de marii angajatori americani în 2010 au fost: "Câte semafoare sunt în New York?", "Câte sticle de bere sunt băute în oraş în timpul săptămânii?", "Ce au în comun lemnul şi alcoolul?" sau "Ce ai face dacă tocmai ai fi moştenit o pizzerie de la unchiul tău?".

 

Întrebări care testează viteza de reacţie şi inventivitatea

Specialiştii în resurse umane au explicat pentru gândul care este motivul pentru care angajatorii pun astfel de întrebări în timpul interviurilor. "Ne întâlnim mult prea des ca recrutori cu o serie de «candidaţi formataţi», aceia care postulează şi merg la multe interviuri. Cunosc întrebările pe de rost, interviul nu mai poate aduce nimic spontan. Dacă întrebările se derulează toate după un şablon, publicat pe toate site-urile specifice, în cărţi sau articole dedicate, ne putem aştepta ca şi răspunsurile să fie formatate. Adică, pe scurt, inutilizabile", spune Viorel Ghete, Managing Partner al BPI Group. Acesta spune că nu există răspunsuri corecte la o întrebare precum "Dacă ai fi micşorat până la dimensiunile unui creion şi băgat într-un blender, cum ai ieşi?". "Întrebările descrise au cel puţin două meniri: să testeze capacitatea candidaţilor de a reacţiona într-o situaţie neaşteptată şi capacitatea de a gândi - cum spun americanii - «out of the box» (de a ieşi din tipare, de a veni cu soluţii neaşteptate). Nu există răspunsuri «bune», un candidat inventiv, creativ va găsi un mod potrivit de a-şi surprinde intervievatorul", completează Viorel Ghete. Potrivit lui, recrutorii trebuie să îi scoată pe candidaţi din situaţii arhicunoscute, să îi surprindă fără însă a-i intimida sau a încălca eticheta. "De exemplu, de foarte multe ori, candidaţii pe poziţii de top management sau cei din vânzări sunt persoane deosebit de încrezătoare în propriile forţe şi realizări. Ştiu să se valorizeze şi le place să fie valorizaţi. Acest lucru nu înseamnă că nu au propria doză de «incertitudine». În loc să-i întrebăm despre «defecte» - o întrebare la care cei mai mulţi ar răspunde fără să clipească - căutăm să sondăm această zonă de incertitudine, să aflăm ce fel de evenimente sau relaţii le creează disconfort", adaugă Viorel Ghete

 

 

 

Mă simt frustrat, dar refuz să mă tratez

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 2 ian 2011

 

Problemele de la locul de muncă îi fac pe mulţi să se simtă nedreptăţiţi

Psihologii şi psihoterapeuţii afirmă că mulţi români se plâng că nu au suficienţi bani, că nu duc o viaţă bună, dar puţini iau măsuri pentru a schimba lucrurile. Birocraţia, lipsa de amabilitate, banii puţini, munca peste măsură, toanele şefului şi chiar deciziile acestuia ne fac să ne simţim frustraţi.

„Urăsc să mă duc la ghişeu să-mi plătesc taxele. Invariabil, dau peste o doamnă care are altceva de făcut, desigur mult mai important. Şi stau şi aştept să-şi facă timp", spune Andreea A., în vârstă de 30 de ani. Nu numai că o enervează lipsa de amabilitate, dar se simte frustrată. „Mi se pare că nu sunt tratată ca o fiinţă umană", explică tânăra.

Pe Mihai M., în vârstă de 33 de ani, îl deranjează că munceşte mult pe bani puţini. Este profesor şi spune că, dacă ar fi avut norocul să se fi născut în altă ţară, lucrurile ar fi stat mult mai bine. E nemulţumit şi de condiţiile de lucru, de faptul că „sistemul de învăţământ este subfinanţat" şi s-a săturat să audă asta, dar şi să-şi exprime mereu aceste frustrări, mai ales că, spune el, nu se aşteaptă la nimic bun în perioada următoare.

Spre deosebire de Mihai, Ana N., în vârstă de 36 de ani, lucrează în sectorul privat. De salariu este relativ mulţumită, dar nu şi de volumul de muncă. Lucrează mult peste program şi nu mai are timp de nimic altceva în afară de serviciu. „Pot să înţeleg că e criză, dar nu pot să înţeleg de ce nu-mi sunt respectate drepturile. Nu pricep de ce trebuie să devin un fel de sclavă doar ca să primesc un salariu decent", afirmă Ana N.

Şi ea consideră că, dacă ar fi lucrat în Occident, ar fi fost tratată altfel. „Am prieteni care au plecat din ţară. Programul de lucru e program de lucru, orele suplimentare se plătesc sau se recuperează. Ai timp şi pentru viaţa ta personală", spune Ana. Dincolo de timpul petrecut la serviciu, o deranjează foarte mult şi faptul că, uneori, deciziile şefului său nu sunt argumentate.

„Când aud chestii de genul «Tu nu întrebi de ce, tu faci ce ţi se spune!», simt că-mi vine să mor. Chiar dacă eşti subordonatul cuiva, ar trebui să ţi se explice, măcar câteodată, de ce trebuie procedat într-un anumit mod. Nu spun că şeful meu n-ar avea dreptate. Poate are, poate n-are, dar măcar să înţeleg care este motivul", afirmă femeia, adăugând că, în acest fel, simte că nu are cum să evolueze din punct de vedere profesional. Şi de aici apare frustrarea.

 

Mediul de lucru, factor de stres

Lipsa timpului este una dintre principalele nemulţumiri

Un studiu recent realizat de site-ul Myjob.ro arată că şeful şi salariul reprezintă principalii factori de stres pentru români. Aproape o treime (30,93%) se declară stresaţi de salariul pe care îl au la locul de muncă, în timp ce un sfert dintre angajaţi (24,66%) consideră că şeful este cel mai important factor de stres la job. De asemenea, românii cred că mediul de lucru constituie un factor de stres în proporţie de 20%, iar alţi 17,41% din participanţii la studiu afirmă că sunt stresaţi de programul de muncă.

Totodată, studiul a scos la iveală faptul că şefii îi stresează în special pe cei care au studii superioare, în timp ce salariul le dă dureri de cap mai ales angajaţilor cu studii medii şi celor care au specializări de tip doctoral.

Dacă 42,53% din lucrătorii din industria uşoară se plâng de mediul de lucru, 45% din angajaţii din Guvern sau din instituţii publice sunt deranjaţi de salariu. Leafa nu este mulţumitoare nici pentru 42% din cei care lucrează în agricultură şi în silvicultură şi nici pentru 38,2% din cei din serviciul militar.

Românii care lucrează în educaţie consideră şeful şi mediul de lucru principalii factori de stres.

 

Sentiment de nedreptate

Problemele financiare ne indispun rapid

Psihologul Aniela Minu spune că „vorbim de frustrare atunci când un scop important nu poate fi realizat complet, iar persoana respectivă traieşte acut sentimentul că este nedreptăţită". Potrivit ei, frustrarea este un fenomen psihologic real şi reprezintă modul personal de a avea sentimentul că eşti privat de ceva ce-ţi doreşti.

 

"De multe ori, la cabinet vin oameni care au vieţi bune, dar care nu reuşesc să se bucure pentru că au în minte faptul că părinţii le-au spus mereu că viaţa este grea." Cătălina Hetel, psihoterapeut

 

"Frustrările cel mai des invocate de români sunt legate de lipsa de timp, de resursele financiare, de cele necesare pentru atingerea scopurilor, de pierderile de ordin material." Aniela Minu, psiholog

 

O meteahnă moştenită

„De multe ori i-am numit pe români «frustraţi de meserie». Frustrarea se transmite ca o «valoare» din generaţie în generaţie", consideră psihoterapeutul Cătălina Hetel. De multe ori, la cabinetul ei vin oameni care au o viaţă bună, dar care nu reuşesc să se bucure, pentru că au în minte expresii pe care le-au auzit de când se ştiu - „Viaţa e grea", „Oamenii sunt răi", „În viaţă nu faci ce-ţi place".

„Am întâlnit adeseori oameni care refuză inconştient să se maturizeze, pentru că, în mintea lor, a fi adult înseamnă o figură încruntată, griji şi stres. Uneori, oamenii ajung chiar să‑şi copieze părinţii, repetând exact acele comportamente care îi deranjează. Ajung să fie nervoşi şi să nu-şi mai permită mici bucurii deoarece scenariul din mintea lor nu le permite asta", explică psihoterapeutul.

 

Sisteme de referinţă diferite

Certurile cu partenerul ne schimbă starea de spirit

Specialiştii în comportament uman afirmă că, din punct de vedere psihologic, frustrarea apare atunci când îţi doreşti ceva, dar crezi că nu poţi obţine. „Suntem frustraţi că nu avem bani, dar nu facem nimic să-i avem, să începem o afacere, de pildă. Ideea «Noi nu suntem făcuţi să fim bogaţi» ne întunecă într-un fel acţiunile. Întâlnesc adolescenţi care se tem de viaţă, pentru că «ştiu ei» că nu au cum să reuşească", mai spune Cătălina Hetel.

Psihologul Aniela Minu afirmă că „frustrările pot să declanşeze stări emoţionale puternice, care dezorganizează pe moment activitatea subiectului".

 

„În funcţie de anumite componente psihologice de bază ale personalităţii (motivaţia, modul personal de evaluare şi de interpretare a situaţiei, deosebirile în planul sensibilităţii, al voinţei şi al caracterului, măsura vulnerabilităţii unei persoane şi a toleranţei de care dă dovadă), indivizii trăiesc ca frustrantă o anumită situaţie din viaţa lor în care se simt nedreptăţiţi sau în care se interpune un obstacol în calea realizării scopului propus", explică psihologul Aniela Minu.

 

Probleme în familie

Psihoterapeuţii spun că frustrarea apare şi în viaţa de cuplu, acolo unde partenerii adoptă false valori familiale, construindu-şi relaţia pe principiul  „femeia trebuie să îndure, bărbatul poate face orice".

„Este un stil de viaţă care generează mari frustrări, care se transmit copiilor. Adesea, acestea se traduc prin tulburări de comportament ale copilului sau prin anxietate şi tulburări de alimentaţie. De obicei, la terapeut se ajunge după apariţia acestor simptome. „Terapia te ajută să constaţi ce ai şi ce poţi sau nu să obţii", spun specialiştii.

 

Poţi scăpa de frustrări!

Psihologii americani afirmă că persoanele care se simt frustrate pot înlătura această stare, mai ales dacă la mijloc sunt cauze de natură profesională.

1 Învaţă să fii fericit! Specialiştii în comportament uman recunosc că e mai uşor de zis decât de făcut, dar atrag atenţia că autosugestia funcţionează. Iar faptul că îţi imaginezi că ai o senzaţie de bine ajută, întrucât memoria nu face distincţie între ce se întâmplă în realitate şi ceea ce vizualizezi.

2 O amintire plăcută poate fi utilă. Psihologii spun că este mult mai uşor să-ţi menţii starea de bine dacă te gândeşti la o întâmplare din trecut care te-a făcut fericit.

3 Evită negativiştii! Când cei din jurul tău nu contenesc să se plângă, trebuie să pleci de lângă ei, spun psihologii. Oricum, dacă nu eşti într-o dispoziţie bună, nu ai cum să-i ajuţi.

 

 

 

Prejudecăţi despre depresie

 

Cristina Lica

Evenimentul zilei, 3 ianuarie

 

Depresia e o boală "adevărată" care "se vede" la analize. Nu se tratează cu muncă în exces, dar nici cu pastile toată viaţa. Femeile acceptă mai uşor problema, iar bărbaţii suferă pe ascuns.

 

O persoană din şase este atinsă de "microbul" corăbiilor înecate la un moment dat. La o aşa incidenţă a depresiilor, "leacurile băbeşti" şi miturile abundă. Psihiatrii le comentează mai jos.

 

1. Munca ţine depresia la distanţă

 

FALS. Unul dintre miturile intens vehiculate spune "să-ţi îneci amarul" în muncă. Nimic mai greşit, susţin spe cialiştii. Munca poate vindeca într-adevăr tristeţea pasageră, dar munca în exces şi epuizarea pot agrava depresia deja instalată.

"O persoană cu depresie are într-adevăr o calitate a vieţii mai bună dacă lucrează. Sunt însă persoane care îşi desconsideră boala şi lucrează adictiv, până la epuizare. Este ca o curbă sinusoidă, până la un punct e bine, după care e rău", explică Gabriel Diaconu, psihiatru la Sapiens Medical Center, din Bucureşti.

 

2. Depresia nu e o boală în adevăratul sens

FALS. Depresia este o boală severă care se "citeşte" la investigaţii. Activitatea creierului şi legăturile dintre neuroni (neurotransmiţători) sunt perturbate.

"Depresia nu este o boală imaginată, este o boală a creierului, anumite părţi ale acestuia funcţionează defectuos. Există modificări vizibile la RMN funcţional. Netrată, se agravează continuu", atrage atenţia specialistul Gabriel Diaconu.

 

3. Depresivii nu fac decât să se plângă

FALS. Într-o lume "perfectă", este foarte uşor de pus etichete celor care îndrăznesc să se plângă. Însă, depresivii nu sunt leneşi, "plângăcioşi" sau victime eterne şi nu-şi doresc să trăiască toată viaţa în depresie.

"E mai mult o prejudecată. În aparenţă, o persoană depresivă pare că mereu se plânge. În esenţă, e un simptom al depresiei, nu întreg tabloul. Nu e un mod de a-i manipula pe cei din jur. Aşa văd ei lumea: polarizat, dihotomic", adaugă psihiatrul.

 

4. Medicamente pe viaţă

FALS. "Generaţia Prozac" este doar un mit. Pastilele sunt doar o parte din întreg arsenalul de tratare a depresiei. Psihoterapia este la fel de eficientă ca pastilele în cazul depresiei uşoare sau moderate. Chiar şi aşa, pastilele antidepresive nu trebuie luate o viaţă întreagă.

"Doar o minoritate a bolnavilor iau medicamente pe viaţă. Este nevoie într-adevăr de medicamente pentru depresie câteva luni, dar acestea au un efect de câţiva ani", vine specialistul cu lămuriri.

 

5. Depresie, adică lacrimi

FALS. Nu toţi depresivii varsă şiroaie de lacrimi sau acţionează violent, alţii se închistează şi suferă pe acuns. Lipsa tabloului dramatic nu înseamnă că problema nu există.

 

6. Discuţiile despre boală înrăutăţesc simptomele

FALS. Bolnavii erau odată sfătuiţi să nu vorbească despre problemele lor, pentru că nu fac decât să se deprime. Astăzi, studiile au demonstrat că "discuţiile" avizate vindecă boala. "Dimpotrivă, discuţia pe faţă, cu vocabularul corect, este primul pas spre vindecare. Nu pot să vindec un pacient dacă acesta nu recunoaşte că are o problemă. Am avut un pacient care m-a rugat să-l ajut să găsească sensul vieţii, dar nega că ar avea vreo depresie", explică psihiatrul.

 

7. Tinerii, nefericiţi de la natură

RELATIV. Nu toţi tinerii sunt "nefericiţi", însă tristeţea care nu trece în două săptămâni se transformă în depresie şi ajunge să afecteze 1 din 11 tineri.

"Adolescenţa este o vârstă particulară. Acum se schimbă funcţiile creierului, apare un fel de revoluţie a creierului, se pierd un sfert din sinapse. În momentul în care creierul intră în renovări, sunt scoase la iveală vulnerabilităţi mai vechi", explică psihiatrul.

Depresia adolescentului poate fi letală, mai ales că sunt predispuşi să consume droguri şi să se apuce de fumat. "Combinaţia depresie- droguri poate fi o explicaţie pentru explozia de sinucideri la adoles cenţi. Aş putea spune că explică 8 din 10 tentative de suicid", atrage atenţia medicul.

 

8. Se tratează greu

FALS. Potrivit unui studiu de mare amploare realizat de Institutul American pentru Sănătate Mintală, 70% dintre bolnavii care s-au tratat cu pastile (chiar dacă nu din prima) s-au şi vindecat.

Primul lucru pe care trebuie să-l facă bolnavii de depresie este să caute ajutor specializat, adică psihiatric. "9 din 10 persoane înţeleg prin asta psiholog. Însă psihologul, deşi poate face un bilanţ al bolii, nu poate prescrie tratament. Iar dacă prescrie un tratament greşit, pacientul poate muri", explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

 

9. Bărbaţii, diagnosticaţi mai greu

RELATIV. Bărbaţii de regulă evită să discute despre problemele lor de natură emo ţională, spre deosebire de femei. Bărbaţii nu pozează în persone slabe şi se manifestă atipic: nu sunt trişti, ci mai degrabă violenţi, iritabili şi neliniştiţi. De obicei, îşi îneacă amarul în alcool şi droguri.

 

10. Depresia vine pe furiş

ADEVĂRAT. Depresia se dezvoltă gradual, de aceea este şi greu de acceptat şi de depistat. Zilele proaste devin rutină, bolnavii încep să lipsească de la muncă, de la şcoală sau se izolează de prieteni. Acest tip de depresie poate sabota ani de zile viaţa profesională şi socială, realaţiile sau chiar viaţa.

"O persoană cu depresie are întradevăr o calitate a vieţii mai bună dacă lucrează. Sunt însă persoane care îşi desconsideră boala şi lucrează adictiv, până la epuizare."  GABRIEL DIACONU, psihiatru

 

 

 

Dilema săptămânii: Jocurile video, distracţie sau dependenţă?

 

Florin Marin

Adevarul, 8 ian 2011

 

Impactul dintre lumea omului şi a maşinii este din ce în ce mai puternic

 

Lumile virtuale creează noi maladii, însă cumpătarea ţine şi de educaţie. În rubrica din această săptămână aducem în discuţie ce se întâmplă la graniţa dintre amuzament şi dependenţă şi în timpul petrecut între „play game“ şi „exit game“.

Istoria a consemnat anul 1948 în mod oficial ca fiind punctul de plecare în dezvoltarea jocurilor video, iar ca autori ai invenţiei i-a acreditat pe americanii Thomas T. Goldsmith Jr. şi pe Estle Ray Mann.

Televizorul devenise noua minune a secolului al XX-lea, iar cei doi fizicieni şi-au imaginat şi o altă menire pentru tubul catodic, în paralel şi pe atunci fără nicio legătură cu computerele. Ceea ce apărea pe ecran semăna izbitor cu informaţiile afişate de un radar militar: un punct luminos avea rolul unei ţinte fixe, iar cu ajutorul unor manete puteau fi reglate viteza şi direcţia altor puncte pe post de rachete.

Pasionaţii jocurilor video de astăzi zâmbesc, probabil, imaginându-şi simplitatea acestui sistem, dar aşa a început tot ceea ce ei experimentează astăzi, chiar dacă nu s-a numit un joc video în actualul sens al expresiei.

Următoarea încercare i-a aparţinut britanicului Alexander Shafto Douglas, profesor de calculatoare la Universitatea Cambridge. A fost primul joc grafic, o replică a celebrului „X şi O", realizat pe computerul instituţiei de învăţământ, alintat „Bebeluşul". Acesta a fost unul dintre rezultatele cercetărilor sale doctorale despre interacţiunea om - maşină. Pentru prima dată, omul juca împotriva unei maşinării, dotată însă cu algoritmi de calcul.

Următorul temerar a fost fizicianul american William Higinbotham, cu jocul „Tenis pentru doi", în 1958, care putea fi jucat de două persoane cu ajutorul unor manete. Aceasta a fost odiseea vremurilor de aur ale jocurilor video. În zilele noastre, creatorii acestui tip de distracţie au la îndemână o tehnologie aflată la ani-lumină distanţă faţă de cea de acum şase decenii, dar care se depreciază moral din ce în ce mai repede.

O dată cu evoluţia acesteia, impactul dintre lumea omului şi a maşinii este din ce în ce mai puternic, iar riscul dependenţei este mare. Jocurile creează acum lumi ideale care oferă totul şi nu cer nimic, în care poţi deveni oricine fără să fii întrebat cine eşti. Aşa se ajunge la psiholog, când timpul petrecut alături de speciile de extratereştrii aliate sau rivale este mai mare decât acela consumat în compania prietenilor, chiar şi la un fast-food.

 

„Orice viciu începe prin a fi o distracţie"

Psihologul Lena Rusti spune că un jucător trece din starea de distracţie în cea de viciu atunci când comportamentul devine mai puternic decât el. „Jocurile video devin un viciu în momentul în care în timpul oricăror activităţi te gândeşti tot la ele, când îţi amâni alte lucruri pentru a te juca, când nu te poţi opri, deşi trebuie să o faci şi ai altceva de făcut.

Un alt semn ar fi atunci când eşti nevoit să te opreşti sau altcineva îţi spune că este cazul să o faci şi te enervezi. La fel dacă minţi sau dacă spui că nu poţi ieşi cu prietenii, dar în schimbi te joci. Cu alte cuvinte, preferi să nu socializezi şi să stai la calculator", explică specialistul.

 

Cum începe

Medicii spun că, dacă o persoană consumă o bere pe zi pentru o anumită perioadă, cantitate care nu-l îmbată neapărat, devine alcoolic în sensul că organismul se va obişnui cu doza zilnică.

La fel se poate întâmpla şi în cazul jocurilor, adaugă Lena Rusti: „În plus, sunt persoane dispuse la dependenţă. Depinde mult şi de vulnerabilitatea interioară. În cazul unora îşi face loc viciul, în cazul altora, zona de independenţă rămâne intactă. Pe de altă parte, unii sunt pregătiţi să piardă, alţii se înverşunează atunci când pierd în faţa extratereştrilor sau a mai ştiu eu cui".

Dacă vorbim de dependenţă cronicizată, continuă psihologul, atunci drumul către vindecare trebuie să conţină un tratament psihiatric, terapeutic, cu crearea unui proces de desensibilizare a persoanei, pentru a se reprograma pentru un comportament normal.„Ca orice animal, oamenii învaţă comportamentele, şi le însuşesc.

Astfel, vindecarea de viciu presupune învăţarea unui nou comportament, adecvat, care să aducă acelaşi tip de plăcere, dar pozitivă, şi care să nu te distrugă interior", mai spune psihologul.Lena Rusti atrage atenţia tinerilor că avertismentele psihologilor nu sunt vorbe mari: „Jocurile creează o altă lume, una paralelă, în care cel aflat în spatele ecranului îşi îndeplineşte nevoia de socializare, dorinţa de a fi acceptat într-o societate, de a fi puternic. Reuşesc ceea ce n-au reuşit în viaţă".

 

"Sunt persoane dispuse la dependenţă. Depinde mult şi de vulnerabilitatea interioară." Lena Rusti psiholog

 

„Şi casetele VHS cu Chuck Norris dădeau dependenţă"

Andrei Ene este unul dintre prezentatorii emisiunii Zon@IT de la TVR şi se ocupă de jocuri. Ca să vorbească despre ele, testează multe aventuri virtuale. Are o întreagă colecţie şi ţine legătura cu amatorii acestui tip de distracţie prin intermediul reţelelor de socializare sau al blogurilor.

El consideră că problema dependenţei nu trebuie genealizată, chiar dacă sunt semnale-problemă dinspre Statele Unite, China sau Coreea, unde câţiva puşti s-au jucat până la epuizare. În opinia sa, un tip de dependenţă o dădeau şi casetele VHS de pe vremuri cu Chuck Norris, când se umplea sufrageria de fani ai filmelor pe video.

„Jocurile se pot numi un viciu pentru jucătorii de sâmbătă sau duminică, adică grupuri de prieteni care se întâlnesc în acest scop. Distracţia poate începe cu Wii, considerată o consolă de familie, şi se termină atunci când unul dintre participanţi vede competitiv situaţia. Competiţia e bună, e creativă, dar nu când mă supăr că cineva a dat cu pumnul mai bine decât mine".

Jucătorii români se plâng foarte mult de calitatea produselor încercate, arată Andrei Ene, dar uită să spună că au dificultăţi tehnice din cauză că nu şi-au cumpărat jocurile din magazin: „Gamerul român se plânge mult şi se joacă piratat. Nu banii sunt problema, pentru că în buzunar are nu ştiu ce telefon de 500 de euro. În plus, n-are cultura jocului cumpărat şi cei mai mulţi folosesc PC-ul".

El le recomandă părinţilor să le cumpere celor mici jocuri adecvate vârstei, iar pentru început pe cele mai vechi, care stimulează imaginaţia. Oricum, educaţia spune tot despre un gamer, adaugă el.

"Gamerul român se plânge mult şi se joacă piratat." Andrei Ene analist jocuri video

 

 

 

De ce să nu le dai crezare femeilor?

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 9 ian 2011

 

Femeile care se uită în sus caută, de fapt, ajutor,masarea urechii trădează îngrijorare pe când buzele ţuguiate denotă mânie

 

Limbajul trupului trădează secrete. Specialiştii în domeniu spun că, dacă le înţelegi gesturile, poţi afla ce gândesc doamnele în realitate, unele lucruri fiind însă valabile şi pentru domni. Muşcarea buzelor, încrucişarea picioarelor, ridicarea sprâncenelor. Fiecare gest are o anumită însemnătate, explică specialistul britanic în limbajul nonverbal Peter Collet.

În cartea sa, recent publicată, „Book of Tells" („Cartea semnelor", în trad.), Peter Collet dezvăluie ce transmit o serie de gesturi făcute de femei, dar şi de bărbaţi, notează cotidianul „The Daily Mail".

Privirea îndreptată în sus. Când Prinţul Charles urma să-şi rostească jurământul la căsătoria cu Lady Diana s-a uitat în sus. Gestul său era, în fapt, un strigăt de disperare - se uita spre ceruri, căutând ajutor, afirmă expertul. Indiferent care sunt credinţele religioase ale unei persoane, dacă priveşte în sus, înseamnă că este în căutarea unei intervenţii salvatoare.

Clipirea rapidă. Persoanele care clipesc des sunt fie îngrijorate peste măsură, fie mint, fiind forţate de împrejurări să scornească ceva pe moment.Scărpinatul nasului. Există toate şansele ca persoanele care fac acest gest să mintă. Când nu spun adevărul, oamenii au tendinţa să încerce să acopere sursa minciunii, afirmă experţii.

Cum ar fi prea evident să ducă mâna la gură, îşi scarpină nasul.Ţuguierea buzelor. Persoanele furioase îşi ţuguiază adesea buzele întrucât gestul le împiedică să spună ceva ce ar putea regreta mai târziu. Acestea gândesc, fără să conştientizeze că este mai bine să tacă pentru a nu avea ulterior neplăceri.

Muşcarea buzelor. Dacă vrei să afli dacă o persoană este sau nu stresată trebuie doar să-i priveşti buzele. În cazul în care-şi muşcă buza de sus, cea de jos sau chiar colţul uneia dintre ele înseamnă că face eforturi susţinute să nu spună ce are pe suflet. Înclinarea capului. Femeile care lasă capul într-o parte încearcă, de fapt, să pară mai atractive.

Este semn că doresc să flirteze. Înclinându-şi capul, realizează trei lucruri care le fac mai atrăgătoare în ochii bărbaţilor: îşi micşorează înălţimea, imită un bebeluş care-şi pune capul pe umerii mamei şi îşi scot în evidenţă gâtul. Masarea urechii. Când o persoană este îngrijorată are tendinţa să-şi ducă mâna la ureche şi să o maseze, găsind în acest gest o anumită doză de confort.

Trecerea mâinii prin păr. Un astfel de gest are toate şansele să atragă atenţia celor din jur. Este, de asemenea, un truc folosit de femei pentru a părea mai atrăgătoare. Odată cu înaintarea în vârstă, părul îşi pierde din flexibilitate, dar trecerea mânii prin el le face pe doamne să pară mai tinere.

Ridicarea sprâncenelor. În momentul în care o persoană îşi arcuieşte sprâncenele pare mirată. Gestul trădează însă faptul că persoana în cauză încearcă să pară interesată de ceea ce spune interlocutorul. Coborârea sprâncenelor. Este un gest folosit mai ales de bărbaţi. Semnificaţia? „Poate că mă uit eu la tine, dar tot eu sunt şeful!" Depărtarea picioarelor. Persoanele care stau în această poziţie lasă să se înţeleagă că sunt de neînduplecat.

Balansarea greutăţii. Când o persoană vrea să scape dintr-o conversaţie îşi balansează greutatea din spate în faţă. Totuşi, unii bărbaţi fac acest gest în discuţii cu femeile dintr-un alt motiv: încearcă să pară mai energici. Încrucişarea picioarelor.

Dacă eşti într-o discuţie cu o persoană care stă într-o astfel de poziţie, te pândeşte o plictiseală ca la carte. Gestul se traduce prin: „nu am nici cea mai mică intenţie să mă mişc".Deschiderea palmelor. O persoană care-şi arată palmele face, de fapt, un gest prietenos prin care se declară receptivă, dispusă să accepte noi idei şi bine intenţionată.

Ascunderea mâinilor. Cei care nu-şi lasă mâinile la vedere transmit un mesaj clar: nu vor să dezvăluie nimic. Dacă o persoană îşi ţine mâinile în buzunare, lăsând la vedere numai degetele mari, înseamnă că are o personalitate dominantă.

Ocuparea unui spaţiu cât mai mare. Persoanele care atunci când se aşază undeva îşi ţin braţele desfăcute, picioarele depărtate şi întind în faţa lor obiectele pe care le au încearcă să demonstreze că au ocupat teritoriul şi îl domină.

 

 

 

Muzica poate avea aceleaşi efecte ca sexul, banii şi drogurile

 

Gandul, 10 ianuarie

 

Plăcerea intensă resimţită de oameni în timp ce ascultă muzică declanşează la nivelul creierului secreţia de dopamină, un neurotransmiţător implicat în apariţia senzaţiei de plăcere, provocată de preparatele gustoase, actul sexual, bani şi droguri, potrivit unui studiu recent, informează AFP.

Dopamina este o moleculă chimică a "sistemului de recompensare" ce serveşte la stimularea anumitor comportamente indispensabile supravieţuirii (alimentaţie) sau care joacă un rol important în procesul de motivare (recompensă secundară prin intermediul banilor).

Cercetătorii de la Universitatea McGill din Montreal (Canada) au dorit să afle în ce fel este implicată dopamina în declanşarea unei plăceri abstracte, precum cea apărută în timp ce oamenii ascultă muzică, o senzaţie care nu este indispensabilă pentru supravieţuirea speciei. În acest scop, oamenii de ştiinţă au selecţionat 10 voluntari, cu vârstele cuprinse în intervalul 19-24 ani, dintre cele 217 persoane care au răspuns anunţului postat de universitatea canadiană, ce dorea să găsească acele persoane care au experimentat senzaţia unor "frisoane" - semnal al unei plăceri extreme - în timp ce ascultau muzică.

Cu ajutorul unor dispozitive de imagistică, savanţii canadieni, coordonaţi de Valorie Salimpoor şi Robert Zatorre, au măsurat secreţia de dopamină şi activitatea cerebrală. În paralel, câţiva senzori transmiteau informaţii utile despre ritmul cardiac şi cel respirator al voluntarilor, temperatura corporală a acestora şi declanşarea frisoanelor de plăcere la nivelul epidermei.

Potrivit rezultatelor acestui studiu, ce a fost publicat în revista Nature Neuroscience, dopamina este secretată atât în perioada de anticipare a plăcerii cauzate de muzica ascultată, cât şi în perioada declanşării "frisonului de plăcere", considerat momentul de vârf din punct de vedere emoţional. Este vorba de două procese fiziologice distincte, ce implică zone diferite din centrul creierului.

În timpul momentului în care s-a înregistrat maximul de plăcere, s-a activat nucleul accumbens, implicat în senzaţia de euforie, cauzată de administrarea unor psihostimulente precum cocaina. Cu puţin timp înainte, în momentul de anticipare, secreţia de dopamină a fost înregistrată într-o altă zonă a creierului - nucleul caudat.

Secreţia de dopamină variază în funcţie de intensitatea emoţiei şi a plăcerii resimţite, în comparaţie cu măsurătorile efectuate de savanţi, în timp ce voluntarii ascultau o "muzică neutră".

"Rezultatele noastre ne ajută să explicăm motivele pentru care muzica are o valoare atât de mare în toate societăţile umane", au declarat cercetătorii. Acest studiu ne ajută să înţelegem mai bine "de ce muzica poate fi utilizată cu mare eficienţă în timpul unor ritualuri, în marketing şi în filme, cu scopul de a induce o stare hedonică", au adăugat autorii studiului

 

 

 

La angajare contează prezentarea şi personalitatea, nu universitatea absolvită

 

Andreea Archip

Evenimentul zilei, 11 ianuarie

 

Absolvenţii au obţinut mai mult de jumătate dintre abilităţile pe care le au la locul de muncă tot la locul de muncă. În plus, la interviul de angajare prea puţini angajatori iau în calcul ce instituţie au absolvit tinerii, arată un studiu recent.

 

Angajatorii nu prea se uită la ce specializare au absolvit tinerii care vin cu CV-ul în mână la uşa lor, nu le pasă nici ce nume poartă universitatea pe băncile cărora aceştia au stat cel puţin trei ani. Contează însă foarte mult cum se prezintă şi ce personalitate au.

Însă, cel mai tare îi mişcă pe angajatori experienţa pe care o au tinerii. Şi, au şi un motiv pentru care cer experienţă de muncă încă din prima zi de la absolvire, pentru că, în opinia lor, fostul student ar trebui să-şi caute un job de pe băncile facultăţii. Pe de altă parte, 55% dintre cunoştinţele şi abilităţile de care tinerii au nevoie la job au fost dobândite sau deprinse tot la locul de muncă şi doar puţin peste 30% la facultate. O spun chiar absolvenţii care au participat la realizarea raportului „Absolvenţi recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii”.

 

De la un job la altul, pentru bani şi poziţie

Vechea polemică referitoare la faptul că la facultate aduni o groază de noţiuni teoretice, dar prea puţin despre practică. Atât angajatorii, cât şi absolvenţii spun la unison că există prea multe programe de studiu în învăţământul românesc. „Ceea ce caută angajatorii la o primă angajare este existenţa unor competenţe transversale, este interesat de orice tip de angajare din timpul studiului. Se pierde din vedere faptul că un student care lucrează alocă mai puţin timp învăţării”, explică Mălina Voicu, expert pe termen lung în proiectul DOCIS, prin care s-a realizat cadrul naţional al calificărilor din învăţământul superior.

Dacă părinţii noştri îşi schimbau de trei ori locul de muncă pe parcursul întregii cariere, tinerii pot să treacă acum prin cel puţin trei birouri în cinci ani. Asta se întâmplă în special pentru a obţine un salariu mai bun, pentru aproape 90% dintre absolvenţi. „Ceea ce ne arată că e un proces de căutare activă. Cei care au absolvit ştiinţe economice schimbă mai multe locuri de muncă decât alţii. În general, trec de la un job la altul în căutarea unei poziţii şi unui salariu mai bun”, a mai adăugat Mălina Voicu.

Prea puţini dintre angajatorii privaţi se uită şi la specializarea absolvită, iar dacă o fac, o fac pentru că au în administrare un domeniu foarte tehnic.

 

Doar la stat contează diploma

În ceea ce priveşte instituţiile bugetare, reprezentanţii acestora se uită în primul rând la diplomă, lucru ce a creat şi unele probleme în sistem, potrivit ministrului educaţiei, Daniel Funeriu: „Peste 80% dintre români îşi schimbă locul de muncă în cinci ani de zile de mai mult de trei ori. Anterior legii educaţiei, dau un exemplu, un tânăr cu o o diplomă de fizică, care a lucrat în alt domeniu şi, după cinci ani, este expert în informatică pentru că s-a specializat la locul de muncă, nu poate fi angajat la stat. Legislaţia nu-mi dă voie să angajez un om care a lucrat într-o firmă de IT şi este calificat, pentru că nu are o diplomă de informatician”.

Asemănător se întâmplă şi cu cadrele didactice. „Avem învăţători cu liceul pedagogic şi cu experienţă şi cei cu studii superioare şi există o diferenţă la salarizare, în detrimentul celor cu liceu pedagogic, cu toate că poate ei făceau o muncă mai bună la clasă”, a adăugat ministrul educaţiei.

În ceea ce priveşte absolvenţii care îşi găsesc cel mai repede un job, pe primul loc se află cei de urbanism şi arhitectură, iar cel mai prost se descurcă cei cu o diplomă de ştiinţele naturii sau silvicultură. „O explicaţie ar fi faptul că cei de la urbanism lucrează încă din timpul facultăţii, astfel că experienţa îşi spune cuvântul”, a completat Mălina Voicu. În acelaşi timp, specializarea profesională printr-un masterat pare să nu conteze mai deloc, potrivit raportului realizat în 2010, pe absolvenţii din ultimii cinci ani.

 

Ministerul Educaţiei a lansat „Facebook-ul universităţilor româneşti”

Ce ştie de fapt un tânăr care a terminat Dreptul la Bucureşti şi ce ştie unul de la Iaşi, care este mai calificat dintre cei doi pentru un anumit job? Poate că măcar o dată un angajator s-a aflat în această situaţie, cântărind două CV-uri. Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior ar trebui să le răspundă de acum, printr-un simplu click, la această dilemă. Această platformă lansată ieri de Ministerul Educaţiei centralizează toate programele de studiu ale universităţilor româneşti, dar şi competenţele pe care le obţine un student după ce urmează cursurile unei anumite specializări. Mai exact, aşa cum l-a descris Eugen Zaharia, managerul de proiect, acest portal ar fi „Facebook-ul universităţilor româneşti”.

 

Ce trebuie să ştie un absolvent

„Elementul-cheie este că va permite o mai bună racordare a învăţământului superior la piaţa muncii. Este un registru care, pentru fiecare specializare în parte, va spune foarte clar care sunt cerinţele pieţei muncii pentru acea specializare. Iar, prin discuţii cu angajatorii, adică cu beneficiarii, se definesc competenţele şi cunoştinţele pe care trebuie să le aibă un absolvent. Universităţile vor putea să-şi adapteze cât mai bine oferta universitară ca aceasta să corespundă cu piaţa muncii. Lucrurile nu se vor mai face după ureche. Studenţii vor şti mai bine ce le oferă universităţile, universităţile vor putea să-şi adapteze programele de studii şi angajatorii vor şti mai bine ce oferă fiecare universitate”, explică acest proiect Daniel Funeriu.

Totodată, şeful de la Educaţie crede că astfel se vor curăţa programele de studiu care nu sunt de calitate. „Ies la iveală programele de studiu făcute pe genunchi. Să nu ne mai ascundem. Există multe programe care sună foarte atrăgător, european, dar care nu au nicio finalitate în formarea tinerilor”, a completat acesta.

În opinia specialiştilor, Registrul Calificărilor va determina universităţile să creeze programe de studiu cât mai inovative, concurând astfel între ele, iar angajatorii vor şti exact cine este mai potrivit pentru job doar uitându-se la competenţele pe care ar trebui să le aibă. Totodată, aceştia cred că şi angajatorii străini vor fi ajutaţi de acest registru, atunci când vor avea în faţă CV-ul unui tânăr român. În plus, înainte de a participa la admitere, absolvenţii de liceu vor putea să arunce un ochi pe acest portal şi îi va fi mai uşor să aleagă între universităţile care oferă acelaşi programe de studiu.

 

 

 

10 metode prin care poţi afla dacă te înşală

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 11 ianuarie

 

Infidelităţile partenerului pot provoca traume emoţionale serioase

 

Femeile care se tem că bărbaţii lor calcă strâmb trebuie să fie atente la câteva semne care, spun psihologii, pot trăda lipsa de fidelitate. Psihologii specializaţi în terapia de cuplu afirmă că unii bărbaţi sunt mai înclinaţi spre infidelitate. Numai că femeile îşi pot da seama care sunt şansele să fie înşelate.

Pe baza mai multor studii privind relaţiile de cuplu şi a părerilor psihoterapeuţilor, cotidianul britanic „The Daily Mail" a întocmit o listă cu semnele care indică faptul că un bărbat nu-i este fidel partenerei de viaţă.

 

1 Ea câştigă mai mult. Potrivit unei cercetări din 2010, bărbaţii care sunt dependenţi financiar de partenera de viaţă sunt de cinci ori mai predispuşi s-o înşele.

 

2 El lucrează peste program. Studiile arată că, dacă bărbaţii îşi petrec mai puţin de 10% din timp alături de partenera de viaţa, există 10% şanse să fie infideli.

 

3 Aţi locuit împreună înainte de căsătorie. Sondajele arată că 40% din cei care locuiesc împreună fără a se căsători sunt mai predispuşi spre acte de infidelitate.

 

4 Tătăl lui a avut aventuri. Cercetătorii au descoperit că există o genă a infidelităţii, astfel că trecutul amoros al bărbaţilor din familia lui trebuie luat în calcul.

 

5 El a mai fost căsătorit, ea - nu. Oamenii de ştiinţă au descoperit, în urma unui studiu din 2009, că un divorţ la activ este un bun indicator pentru funcţionalitatea unei relaţii.

 

6 Trăiţi în mediul rural. Un sondaj făcut în Marea Britanie de o companie de întâlniri amoroase online a arătat că adulterul este comis în special la sate.

 

7 El a primit o educaţie strictă. Specialiştii sunt de părere că persoanele care au crescut într-un mediu cultural sau religios cu multe restricţii încearcă să găsească metode de a evada.

 

8 El este amator de reţele de socializare. Conform unei firme britanice de avocatură specializată în divorţuri, bărbaţii care-şi petrec mult timp în reţelele de socializare sunt mai predispuşi la adulter.

 

9 El îi antipatizează prietenii. Dacă bărbatul nu se simte bine în cercul tău de amici, există o mai mare probabilitate să fie infidel.

 

10 El are un IQ mai mic. Psihologul Satoshi Kanazawa de la London School of Economics a ajuns la concluzia că, pe măsură ce coeficientul de inteligenţă (IQ) al unui bărbat creşte, scade probabilitatea ca el să-şi înşele soţia.

 

 

 

Mâncărurile nesănătoase funcţionează ca un drog

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 12 ian 2011

 

În ciuda eforturilor, unele persoane nu reuşesc să se abţină de la dulciuri

Cei care sunt dependenţi de dulciuri, de produse fast-food sau de alimente grase nu reuşesc să slăbească întrucât circuitele lor cerebrale se modifică, afirmă cercetătorii. Oamenii care mănâncă peste măsură se plâng că le vine greu să se oprească. Şi chiar dacă fac eforturi să-şi schimbe obiceiul, după un timp pot recidiva.

De când se ştie, Claudia s-a luptat cu greutatea. „Am fost dolofană de mică, iar când am ajuns în gimnaziu, colegii mei făceau tot soiul de glume pe seama mea. Eram foarte supărată şi am încercat să slăbesc", povesteşte Claudia, care are acum 35 de ani.

Prima dată nu i-a fost greu. A renunţat doar la pâine şi la dulciuri şi a reuşit să dea jos cam 14 kilograme într-un an. „Eram de nerecunoscut. Când m-am întâlnit cu mătuşa mea, care stă într-un alt oraş, am văzut-o cum se uita la mine şi nu-i venea să creadă", îşi aminteşte femeia. Numai că, după un timp, a căzut din nou în patima dulciurilor.

„Când am dat din nou de gustul dulce, parcă intrasem în vrie. Pur şi simplu, nu mă mai puteam abţine. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că mâncam chiar mai multe dulciuri ca înainte", spune Claudia. S-a îngrăşat iar. Şi iar a încercat să slăbească.

Pe măsură ce înaintează în vârstă îi este tot mai greu să dea jos kilogramele acumulate. Este conştientă de faptul că fluctuaţiile de greutate îi afectează sănătatea. „Când încep să mănânc, mai ales ce-mi place, parcă nu mă mai pot abţine", mărturiseşte femeia.

Florian, în vârstă de 34 de ani, spune că se consideră un tip gurmand, dar şi dependent de anumite alimente. „Am perioade în care nu rezist fără să mănânc peşte, pastă de peşte sau peşte afumat. Cu pâine cu unt. Şi cu dulciurile se întâmplă la fel. Parcă nu mă pot opri", spune bărbatul.

Probleme cu greutatea nu are, pentru că, deşi consumă o serie de alimente în exces, are grijă să nu depăşească un anumit număr de calorii zilnic. „Poate că pare ciudat ca un bărbat să-şi numere caloriile. Dar mi se pare normal să renunţ la anumite produse dacă de unele aproape că sunt dependent. Nu mi-e bine dacă nu le consum", afirmă bărbatul.

 

De la stres la mâncare

Medicii şi psihologii afirmă că multe persoane care se simt stresate mănâncă mai mult decât este cazul, adesea alimente nesănătoase, în

încercarea de a scăpa de senzaţia de anxietate. În Statele Unite, de pildă, potrivit Asociaţiei Americane de Psihologie, 40% din adulţi au avut acest comportament în luna decembrie a anului trecut, înainte de Sărbători.

Un alt studiu făcut în SUA a ajuns însă la concluzii şi mai îngrijorătoare. Consumul excesiv de alimente este întâlnit şi în cazul copiilor care se simt stresaţi, uneori starea de anxietate fiindu-le transmisă de părinţi. 27% din micuţii supraponderali au afirmat că mănâncă pentru a se linişti. Mai grav este că acest comportament nu dispare cu vârsta, ba chiar se accentuează, au arătat mai multe cercetări realizate în ultimii ani în Germania.

Mulţi oameni care consumă anumite alimente peste măsură riscă să aibă probleme cu greutatea. Numai că lupta cu kilogramele în plus se dovedeşte adesea dificilă, mai ales în cazul doamnelor.

 

Femeile nu au voinţă

Potrivit unui studiu recent, publicat de cotidianul britanic „The Daily Mail", doamnele nu au suficientă voinţă pentru a urma o dietă pe termen lung. Cercetarea, comandată de o companie care comercializează produse pentru slăbit, a luat în calcul răspunsurile a 1.000 de femei şi a scos la iveală că numai 4% sunt mulţumite de modul în care arată.

Nesiguranţa legată de înfăţişare este evidenţiată de faptul că 42% din doamne şi domnişoare încearcă în mod obişnuit să dea jos câteva kilograme. Majoritatea afirmă că au luat decizia de a slăbi după ce au fost „îngrozite" de ceea ce au văzut când s-au uitat în oglindă. Totuşi, după o perioadă de numai opt zile, doamnele şi domnişoarele care şi-au propus să scape de kilograme s-au lăsat păgubaşe.

Dacă la început acestea au reuşit să-şi impună limite severe în ceea ce priveşte dieta, după o săptămână, voinţa lor a dispărut ca prin farmec, cedând în faţa alimentelor preferate.

 

Capcana ciocolatei

Cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că persoanele înnebunite după ciocolată suferă modificări la nivel cerebral asemănătoare celor produse de consumul de substanţe interzise. Un alt studiu, făcut în Canada, a arătat că, dacă ar fi puse să aleagă între sex şi ciocolată, 40% din femei s-ar afla în mare încurcătură.

 

Un comportament schimbat

Cercetătorii de la Universitatea Yale din SUA spun că, în multe cazuri, dietele sunt greu de urmat întrucât consumul unor alimente peste măsură funcţionează precum consumul unui drog. „Motivaţia pentru a lua cocaină în cazul unui dependent de droguri implică, la nivel cerebral, circuite similare ca în cazul motivaţiei unei persoane flămânde de a mânca", afirmă Ralph DiLeone, neurolog şi profesor de psihiatrie la Universitatea Yale, citat de LiveScience.

Potrivit cercetătorilor, cel puţin la nivelul animalelor, mâncărurile dulci şi cele grase „pot funcţiona, la nivelul creierului, ca un drog". Iar consumul excesiv de astfel de produse pot duce, pe termen lung, la schimbări la nivel cerebral. Oamenii de ştiinţă spun că se modifică acele circuite din creier care controlează comportamentul legat de modul în care ne hrănim.

„Legătura mâncare-drog vine din faptul că atât creierul animalelor, cât şi cel al oamenilor prezintă circuite care ne fac să ne simţim bine atunci când mâncăm şi chiar foarte bine atunci când consumăm dulciuri sau produse ce conţin grăsimi, cu multe calorii", explică Ralph DiLeone.

„Dependenţa de droguri constă în «deturnarea» unora dintre aceste circuite ce implicau, iniţial, consumul alimentar pentru supravieţuire." Oamenii de ştiinţă specifică însă faptul că mâncarea nu dă o adicţie precum cocaina, de pildă, însă există tot mai multe dovezi potrivit cărora, în cazul în care consumi cantităţi mari din anumite alimente în copilărie sau în adolescenţă, creierul poate suferi modificări asemănătoare celor generate de stupefiante.

 

În căutarea plăcerii

Profesorii de farmacologie de la Universitatea din Pennsylvania, SUA, au analizat modificările apărute la nivel cerebral în cazul unor şoareci de laborator care au fost hrăniţi de când erau pui cu alimente grase, devenind obezi la maturitate.

Mai precis, au analizat zonele din creier asociate cu plăcerea, ce suferă modificări în cazul dependenţei de droguri. „Am descoperit că la animalele obeze apar schimbări radicale în aceste zone", a explicat cercetătoarea Teresa Reyes, care a lucrat la studiu.

Ca urmare, pentru a atinge un anumit nivel de plăcere, aceste animale erau nevoite să consume mai multe grăsimi în comparaţie cu cele care fuseseră hrănite normal. Potrivit cercetătoarei, în acest fel s-ar putea explica de ce copiii care suferă de obezitate au aceeaşi problemă şi la maturitate.

 

Cu paşi mici spre o viaţă sănătoasă

Doctorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, spune că alimentele industriale, cele rafinate şi gustoase, creează dependenţă şi te fac să mănânci din ce în ce mai mult.

„Acest fapt duce la un exces de calorii, iar organismul este conceput să facă faţă unui deficit de calorii, nu unui exces", explică nutriţionistul, care adaugă că din aceste cauze apar bolile civilizaţiei moderne. Mencinicopschi pune pe lista alimentelor care dau dependenţă mâncarea de tip fast-food, dulciurile, băuturile carbogazoase şi produsele de patiserie.

„Pentru a evita riscurile adicţiei alimentare trebuie să mâncăm sănătos şi să ne obişnuim cu un stil de viaţă benefic, care să combine dieta echilibrată cu mişcarea", mai spune specialistul în alimentaţie. La rândul său, psihologul Elisabeta Ilie spune că persoanele care vor să-şi schimbe stilul de viaţă pot apela şi la psihoterapie, ca o metodă complementară.

„Consilierea te ajută să atingi un echilibru emoţional, să nu te mai consolezi mâncând. Pacientul învaţă să valorifice toate aspectele vieţii care îi pot provoca plăcere, în afară de consumul de alimente", explică psihologul.

Elisabeta Ilie adaugă că în astfel de cazuri este recomandată „metoda paşilor mici, dar siguri". „Rezultatele nu apar peste noapte. Pentru

a-ţi schimba modul de viaţă trebuie să-ţi fixezi obiective clare, ce pot fi atinse", conchide psihologul.

 

Traume emoţionale

În general, persoanele care mănâncă peste măsură, ajungând la o creştere semnificativă în greutate, au o stimă de sine scăzută.

„Aspectul fizic este taxat adesea de cei din jur, astfel că starea de spirit a celor care au probleme cu greutatea nu este tocmai bună", spune psihologul Elisabeta Ilie.

 

 

 

Secretele relaţiilor care trec testul timpului

 

Andreea Romanovschi, Mihaela Dincă

Adevarul, 20 ian 2011

 

Atracţia dintre parteneri nu duce la o relaţie solidă

Pasiunea e bună pentru început, iubirea contează pe termen lung, dar nu este nici ea suficientă. Preocupările comune şi o viziune asemănătoare asupra vieţii fac diferenţa. Nepotrivirea de caracter şi diferenţele de comportament pot împinge un cuplu spre despărţire. Dacă sunt întrunite de la început câteva criterii, scade riscul eşecului.

 

Ilinca are 27 de ani şi se consideră o persoană pragmatică. Chiar şi când vine vorba despre relaţiile de cuplu. „Mi se pare normal să iau în calcul câteva aspecte pe care eu le consider foarte importante. Dacă nu avem preocupări comune, dacă nu privim la fel importanţa carierei, dacă nu percepem în acelaşi mod studiile şi, mai ales, dacă nu acordăm aceeaşi valoare banilor, e clar că relaţia nu va merge, chiar dacă la început e vorba de pasiune", spune Ilinca.

Tânăra recunoaşte că nu a gândit mereu aşa. „La început, mă aruncam cu capul înainte într-o relaţie. Şi tocmai de asta am fost dezamăgită de multe ori", mărturiseşte ea. În timp, a învăţat să fie atentă şi la alte aspecte, să nu-i pese doar de atracţie. Spre deosebire de Ilinca, Ovidiu (30 de ani) spune că nu prea se gândeşte la chestiunile care pot duce, în timp, la consolidarea unei relaţii. „Văzând şi făcând", spune el. „Mi se pare normal ca atunci când te gândeşti să te căsătoreşti să-ţi pui problema preocupărilor comune, a modului în care înţelegi să cheltuieşti banii, dar până atunci... Mi se pare absurd să stai să te gândeşti", afirmă bărbatul.

„În plus, chestiunile astea se conturează pe parcurs", consideră el. „Eu cred că-ţi dai seama de la primele întâlniri dacă ai sau nu lucruri în comun cu persoana în cauză", spune Ovidiu.Zicala potrivit căreia „extremele se atrag" a fost infirmată recent de cercetătorii americani. Potrivit unui studiu făcut de psihologii de la Universitatea din Michigan (SUA), oamenii au tendinţa de a-şi găsi un partener care are trăsături similare de personalitate.

 

Trăsături comune

Cercetătorii au descoperit că soţii au personalităţi asemănătoare şi au încercat să afle dacă partenerii de viaţă s-au adaptat în timp unul la celălalt sau dacă similitudinea a existat de la bun început. Ca atare, aceştia au intervievat 1.296 de cupluri căsătorite de o perioadă cuprinsă între 2 şi 19 ani. Participanţii la studiu au fost rugaţi să completeze un chestionar cu 198 de întrebări, menit să furnizeze informaţii despre personalitatea lor, despre comportamentul de care dau dovadă şi despre trăsături precum ambiţia, obiectivitatea, voioşia şi predispoziţia spre agresivitate. Cum în urma analizării răspunsurilor nu a reieşit că trăsăturile în cauză ar fi suferit modificări de-a lungul timpului, mai precis în urma căsătoriei, cercetătorii au tras concluzia că similitudinile joacă un rol-cheie în căsniciile fericite şi de durată. Psihologii de la Universitatea din Michigan spun că şi agenţiile matrimoniale merg pe aceeaşi idee, încercând să propună doritorilor să-şi caute ca pereche persoane care au trăsături similare de personalitate.

 

Eforturi susţinute

Pe de altă parte, susţine psihoterapeutul de cuplu american Ellen Kreidman, combinaţia perfectă între personalitatea lui şi a ei nu este suficientă. „O relaţie, ca şi o corporaţie, constă în îmbinarea personalităţilor, dar are o viaţă de sine stătătoare. Aşa cum o corporaţie, are nevoie de dedicarea şi de concentrarea fiecărui membru pentru ca lucrurile să meargă bine, aşa are nevoie şi o relaţie", arată terapeutul pe site-ul său personal www.lightyourfire.com. În cele din urmă, partenerii de viaţă trebuie să ştie exact ce-şi doresc unul de la celălalt, iar cum aşteptările nu sunt universal valabile, nu se poate vorbi despre o reţetă care asigură automat succesul.

 

Au rezistat de-a lungul anilor

- Soţii Nina şi Ion Iliescu au la activ 60 de ani de mariaj. Fostul preşedinte şi-a cunoscut soţia în liceu.

- Cuplul de actori Victor Rebengiuc – Mariana Mihuţ, a trecut, de asemenea, testul timpului. S-au căsătorit acum 46 de ani.

- Şi actorii Mircea Diaconu şi Diana Lupescu, un alt model de longevitate, sunt căsătoriţi din 1980.

 

50 la sută sentimente, 50 la sută raţiune

Femeile sunt mai raţionale decât bărbaţii când vine vorba de o relaţie, mai ales datorită faptului că ele sunt „programate“ să-şi aleagă parteneri stabili, spune Cristiana Leviţchi, psihoterapeut Sensart. „Din acest punct de vedere, femeia este sexul tare“, explică Leviţchi. Ea demontează mitul relaţiilor bazate doar pe dragoste şi atracţie sexuală şi recomandă partenerilor ca la primele întâlniri să încerce să afle cât mai multe unul despre celălalt. „Nu trebuie să fie un interogatoriu, dar membrii viitorului cuplu trebuie să afle lucruri despre familie, despre statutul social şi financiar, dar şi despre defectele partenerului“, spune specialistul. Cristiana Leviţchi adaugă că, din cauza filmelor, oamenii au tendinţa să creadă în tot felul de mituri moderne. „Au impresia că, dacă nu există o atracţie sexuală puternică de la început, relaţia este ratată. Fals. Multe relaţii de durată se nasc din prietenie. O relaţie bazată doar pe atracţie sexuală, fără ca partenerii să aibă valori şi planuri comune, nu ţine mai mult de trei ani“, mai spune psihoterapeutul.O reţetă perfectă ar fi 50% sentimente şi atracţie sexuală şi 50% pragmatism. În plus, psihoterapeutul declară că într-o relaţie este bine totuşi să existe şi mici diferenţe. Astfel se poate ajunge la un echilibru.

 

Chestiuni inacceptabile

În cazul în care o femeie doreşte să aibă copii, iar bărbatul are unele vicii cum ar fi alcoolul sau jocurile de noroc, partenera ar trebui să înţeleagă că aceste probleme nu se vor rezolva. În plus, dacă bărbatul se află la a patra căsătorie, sunt şanse mari să existe şi a cincea sau a şasea.

O altă situaţie, valabilă şi la femei, şi la bărbaţi, este cea a întemeierii unei relaţii din postura de amant. „E posibil să ne aflăm şi noi apoi în poziţia de înşelat“, spune Cristiana Leviţchi. O diferenţă majoră, care duce de cele mai multe ori la despărţiri, este legată de viziunea diferită asupra viitorului familiei - când un partener îşi doreşte copii, iar celălalt nu.

“O relaţie bazată doar pe atracţie sexuală, fără ca partenerii să aibă valori şi planuri comune, nu ţine mai mult de trei ani." Cristiana Leviţchi psihoterapeut

 

 

 

Obiceiurile care ne «secătuiesc» de energie

 

Adina Radu

Adevarul, 22 ian 2011

 

Pentru a avea mai mult timp şi mai multă energie, evită să foloseşti internetul şi telefonul mobil în mod abuziv

Te simţi lipsit de vlagă, iar apatia a început să devină o constantă indiferent de activitatea pe care încerci să o desfăşori? Specialiştii spun că lipsa de energie poate avea diverse cauze, iar multe dintre acestea ţin chiar de stilul nostru de viaţă. Pentru a avea mai multă energie, este indicat să consumi alimente în cantităţi mici la fiecare 3-4 ore.

Tot mai multe persoane se plâng de faptul că se simt obosite mai mereu, că sunt iritabile şi parcă „stoarse" de energie. Într-un astfel de context, ele sesizează că nu se mai pot concentra, că întâmpină dificultăţi atunci când trebuie să vină cu idei noi şi interesante, că sunt lipsite de inspiraţie în general şi că nu mai îndeplinesc activităţile de zi cu zi cu randament maxim. Astfel de probleme sunt normale în perioadele mai solicitante, dar în anumite cazuri, lipsa de energie parcă se cronicizează, iar orice activitate devine o corvoadă. Iată care pot fi cauzele unor astfel de neplăceri.

 

Hiperactivitatea în lumea virtuală

Dacă ai tendinţa de a folosi în mod excesiv internetul sau telefonul mobil, este bine să ştii că aceste obiceiuri pot avea numeroase consecinţe negative. Astfel, verificarea permanentă a mesajelor de pe telefon sau de pe e-mail, discuţiile pe chat sau pe site-urile de socializare consumă mult timp şi energie, îţi distrag atenţia, te obosesc şi te împiedică să-ţi desfăşori activităţile de zi cu zi. În plus, numeroase studii au demonstrat că persoanele dependente de calculator nu fac suficientă mişcare, fiind predispuse către obezitate şi către alte probleme asociate acesteia. Aşadar, încearcă să îţi organizezi mai bine activităţile de zi cu zi şi nu permite ca internetul sau telefonul mobil să te acapareze cu totul.

 

Nerespectarea orelor de somn

Studiile arată că, la nivel global, circa 65% din populaţie nu doarme suficient în timpul săptămânii şi încearcă să recupereze somnul pierdut în weekenduri. Acest lucru duce la dereglarea ceasului biologic şi cauzează o serie de tulburări la nivelul întregului organism. Rezultatul? Lipsă de energie şi stări de iritabilitate. Pentru a evita acest lucru, respectă recomandările medicilor în ceea ce priveşte cele 7-8 ore de somn pe noapte şi încearcă să mergi la culcare şi să te trezeşti zilnic la aceleaşi ore.

 

Alimentaţia dezechilibrată

Multe persoane sunt convinse că dacă mănâncă mai mult vor avea mai multă energie şi vor fi mai active. Astfel, acestea au şi tendinţa de a consuma alimente bogate în carbohidraţi şi în zaharuri, ce îngreunează funcţionalitatea întregului organism şi provoacă somnolenţă. Pentru a avea mai multă energie, este indicat să consumi alimente în cantităţi mici la fiecare 3-4 ore.

 

Consumul excesiv de cafea

Deşi cafeaua este cea care te ajută să-ţi începi ziua în forţă, dacă depăşeşti două ceşti pe zi vei obţine exact efectul opus. Astfel, cu cât vei bea mai multă cafea, cu atât te vei simţi mai lipsit de energie, deoarece această băutură deshidratează, iar organismul depune un efort suplimentar pentru a elimina reziduurile rezultate.

 

Timpul îndelungat în spaţii închise

Lipsa aerului proaspăt duce la o acumulare de toxine în organism, creşte nivelul de stres şi scade activitatea neurologică. De aceea, potrivit specialiştilor, persoanele care petrec mult timp în încăperi închise se simt mai lipsite de energie şi sunt mai predispuse către depresii. Aşadar, ia din când în când câte o pauză şi fă cât mai multe plimbări în aer liber!

 

Nu-ţi neglija problemele emoţionale!

Specialiştii susţin că sentimentele precum ura sau furia, mila sau tristeţea afectează starea mentală şi te „secătuiesc" de energie. De aceea, dacă te confrunţi cu astfel de emoţii negative, este important să încerci să găseşti o soluţie pentru a le depăşi şi pentru a-ţi redobândi vitalitatea. În caz contrar, există riscul de apariţie a depresiei sau a altor tulburări emoţionale.

 

Atenţie: Abuzul de cofeină şi somnul insuficient duc la scăderea vitalităţii şi la stări de iritabilitate.

 

Specialistul nostrum, Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Există obiceiuri care ţin de activităţi şi obiceiuri care ţin de atitudini, ambele putând avea un impact copleşitor asupra randamentului unei persoane de-a lungul unei zile. Faptul că obişnuim să fumăm, să bem alcool, faptul că mâncăm mai mult decât avem nevoie, că alegem să ne enervăm în situaţii în care am putea fi calmi, că dorim să avem mereu dreptate, faptul că ne supraîncărcăm de sarcini şi apoi ne simţim copleşiţi de ele ne secătuiesc de energie. În plus, emoţiile negative precum furia, ura sau dorinţa de răzbunare ne consumă vitalitatea, ne sapă în interior şi ajungem epuizaţi şi sărăciţi în profunzime.

 

 

 

Recrutare prin recomandare

 

Mihaela Dima

Adevarul, 23 ian 2011

 

Tot mai multe persoane care îşi caută job cer ajutor prietenilor

Cunoscuţii îţi pot semnala noi oferte de locuri de muncă și îţi pot pune chiar o vorbă bună pentru a fi selectat mai uşor pentru interviu. Recomandările prietenilor sunt o bună metodă de recrutare, spun specialiştii. Iar de beneficii au parte toate părţile implicate.

Marian a bifat deja şase locuri de muncă până la 30 de ani. „N-am contribuit cu plicuri, sacoşe cu caltaboşi sau cu sticle cu vin pentru a facilita angajarea mea. Nu m-am bazat nici pe scrisori de recomandare. Unele sunt chiar frumoase şi profesioniste, dar până acum, deşi am solicitat şi am şi primit astfel de documente de la foşti angajatori, nu mi-au folosit la absolut nimic", scrie Marian pe www.imicautjob.ro, un blog de nişă adresat celor care îşi caută o slujbă.

A obţinut prin intermediul recomandărilor directe de la profesori, prieteni, cunoştinţe - chiar şi mai îndepărtate -, foşti colegi de serviciu sau chiar de la un fost angajator patru dintre joburile avute până în prezent. O reţea extinsă de cunoştinţe este foarte importantă atunci când ieşi „la vânătoare" de locuri de muncă, spune el, pentru că îţi poate da acces la mai multe informaţii de interes pentru tine.

 

Urmăriţi aici un clip despre cum să foloseşti reţelele sociale pentru a obţine un job

„Gândiţi-vă la câtă informaţie are acces pe Facebook o persoană cu 5.000 de prieteni comparativ cu o persoană cu 50 de prieteni. Cât despre  prietenii reali, aceştia au propriile lor cunoştinţe, citesc, se uită la TV şi pe internet; prin urmare, pot fi consideraţi ca o extensie a capacităţii tale de căutare şi de relaţionare", explică Marian. De exemplu, adaugă el, îţi pot spune de un anunţ de angajare pe care l-au văzut pe un site cu joburi sau de faptul că un cunoscut de-al lor, antreprenor, are nevoie de un om pentru contabilitate.

 

Cum soliciţi sprijinul amicilor

Mulţi români sunt încă în căutarea unui nou loc de muncă. Angajatorii au înregistrat un număr-record de aplicaţii în primele zile ale anului 2011, cu 107% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut şi de patru ori mai mare decât în ianuarie 2008, după cum arată statisticile site-ului de recrutare Myjob.ro.

Căutarea lor se bazează însă în mare măsură pe metodele tradiţionale, iar condiţiile pieţei s-au schimbat, spun specialiştii. „În contextul actual, dorinţa angajatorilor de a găsi oameni foarte bine pregătiţi şi potriviţi din punct de vedere al personalităţii a crescut foarte mult. Activitatea agenţiilor de recrutare a scăzut simţitor şi companiile se descurcă, în general, fără ajutorul lor. Şi‑atunci modalitatea cea mai simplă prin care un CV ajunge să fie selectat la departamentul de Resurse Umane este recomandarea", spune Irina Dumitrache, consilier în carieră la www.cariera.me.

 

Aceasta spune că oamenii sunt deschişi spre a căuta un loc de muncă în acest mod, dar, de multe ori, nu ştiu cum să o facă. „Dacă îţi vei suna un prieten pe care nu l-ai mai văzut de jumătate de an şi o să-l rogi să te recomande undeva, probabil nu vei obţine cel mai dorit răspuns", spune ea. De aceea, trebuie luate în considerare două aspecte înainte de a începe căutarea: cine sunt persoanele la care apelezi şi ce vrei exact să obţii de la ele - să afli o informaţie?, să te recomande în organizaţia în care lucrează?. „Mesajul este simplu: «Sunt în căutarea unui nou loc de muncă». Apoi vine rugămintea. Nu uitaţi un amănunt important: mulţumiţi pentru sprijinul primit", spune consilierul în carieră de la www.cariera.me.

 

Companiile încurajează recomandările

Căutarea unui loc de muncă prin intermediul recomandărilor directe nu este un proces într-un singur sens, dinspre candidat spre companie, ci şi inversul este valabil.Reprezentanţii companiei Adobe şi-au dat seama de potenţialul pe care îl are căutarea unui angajat prin intermediul cunoştinţelor celor interesaţi de domeniul în care activează, aşa că au lansat, în vara anului trecut, campania „Puneţi prietenii să lucreze pentru tine". Oamenii erau încurajaţi să trimită CV-urile prietenilor care aveau aptitudinile necesare pentru un anumit job, primind ca recompensă 1.000 de euro dacă prietenul recomandat era cel ales.

Cei de la Adobe spun pe blogul companiei că, deşi nu duc lipsă de oferte, sunt siguri că pe piaţă există şi alţi oameni buni de care nu au dat şi pe care i-ar putea cunoaşte astfel. Ca sfat pentru cei care voiau să intre în joc, aceştia recomandau căutarea prietenilor potriviţi pe reţelele de socializare LinkedIn,Facebook, căutarea lor în folderul de prieteni de pe e-mail, pe Yahoo Messenger sau în compania în care lucrau.

 

Avantaj doar la selecţia CV-ului

Chiar dacă unii dintre candidaţi sunt recomandaţi de prieteni, iar alţii vin la interviu prin alte metode de recrutare, toţi sunt trataţi la fel, spun specialiştii în resurse umane. „Singura etapă pe care este posibil să o sară o persoană recomandată este selecţia CV-ului pentru interviu. În plus, o recomandare poate veni cu unele comentarii suplimentare care să convingă, în cazul în care criteriile de bază sunt îndeplinite. Mai departe nu există însă nicio diferenţiere", spune consilierul Irina Dumitrache. „Persoana care recrutează trebuie să vadă dacă respectivul candidat este potrivit postului. Cel care îl recomandă nu ştie întotdeauna cerinţele jobului respectiv. Plusul este recomandarea, dar apoi candidatul intră în procesul normal de selecţie", spune şi Daniela Necefor, managing partner al companiei Total Business Solutions (TBS).

Nimeni nu doreşte să angajeze o persoană incompetentă doar pentru că a fost recomandată de X sau de Y, spune Marian, de la www.imicautjob.ro. „Procesul de recrutare în sine are o anumită doză de subiectivism, ca orice alt proces din lume condus de oameni. Stă în puterea specialistului să evite influenţele externe ce ar putea perturba selecţia. Profesioniştii cu experienţă evită uşor capcanele", spune el.

 

"Modalitatea cea mai simplă prin care un CV ajunge să fie selectat la departamentul de Resurse Umane este recomandarea." Irina Dumitrache consilier în carieră

 

Relaţiile contează

Un studiu realizat de o multinaţională specializată în consultanţă în managementul carierei arată că tot mai multe persoane care îşi caută job cer ajutor prietenilor. Rezultatele au arătat că relaţiile cu prietenii au dus la obţinerea unui loc de muncă în cazul a 45% din candidaţi, faţă de 41% în anul precedent.

 

„Instrucţiuni" de utilizare

Ali Chambers, vicepreşedinte al companiei de recrutare ClearRock, vorbeşte în revista „Fortune" despre cum să foloseşti reţelele de socializare pentru a găsi un loc de muncă.

1 Gândeşte-ţi imaginea digitală ca pe un brand;

2 Alătură-te grupurilor de pe LinkedIn sau Facebook în care sunt oameni din domeniul în care activezi;

3 Elimină orice discrepanţe între CV-ul tău şi profilurile online;

4 Dedică un spaţiu pe Facebook şi prezentării tale profesionale;

5 Include scurte referiri despre joburile care te-ar putea interesa în statusurile şi în postările tale, măcar din când în când;

6 Asigură-te că profilurile de pe reţelele sociale sunt publice;

7 Include link-ul profilului de LinkedIn în semnătura e-mailului tău;

8 Foloseşte headline-ul de pe LinkedIn pentru a-ţi demonstra abilităţile;

9 Poziţionează-te ca expert în zona în care activezi;

10 Updatează-ţi în permanenţă profilurile de social media!

 

„Socializarea" poate fi folosită ca un instrument-cheie

Peste 80% din angajatorii americani apelează acum la LinkedIn şi la alte reţele sociale pentru a căuta candidaţi potriviţi şi pentru a afla mai multe despre persoanele ale căror CV-uri le au pe masă, scrie revista „Fortune".Şi românii au început să folosească din ce în ce mai mult internetul ca sursă de căutare a unui nou job, fie că o fac trimiţând CV-uri şi scrisori de intenţie pe site-urile de recrutare, fie că folosesc reţele de socializare precum LinkedIn, Facebook sau Twitter.

 

„Unelte" de recrutare

Reţelele sociale au fost introduse şi de specialiştii în resurse umane ca instrumente în procesul de recrutare.„Există companii care folosesc aceste site-uri ca pe oricare altele de specialitate, consacrate deja în România. Nu sunt multe însă. Românii sunt mai conservatori şi acceptă greu noile metode de contactare - mă refer şi la angajatori, dar şi la angajaţi", spune consilierul în carieră Irina Dumitrache.

Daniela Necefor de la Total Business Solutions spune că şi compania din care face parte a introdus reţelele sociale ca unelte de lucru de doi-trei ani, dar că se bazează mai mult pe cea specializată - LinkedIn. „Vezi deja CV-ul, iar dacă nu e bun, nu îl mai contactezi. E mai simplu. Are şi adresa privată pe care îi poţi transmite un mesaj. Iar răspunsurile au fost pozitive", spune Necefor, care adaugă că se foloseşte această reţea pentru găsirea unor candidaţi pentru funcţii de la middle la top management şi pentru poziţii din zona economică sau PR.

 

Nu toţi te vor ajuta

Totuşi, reţelele sociale pot întinde şi capcane, întrucât nu toate cunoştinţele de acolo sunt şi prieteni reali. Marian a început să scrie despre cum îţi poţi folosi prietenii pentru a găsi un nou job pornind tocmai de la o discuţie de pe LinkedIn, declanşată de o utilizatoare care era dezamăgită pentru că nu reuşea de doi ani să-şi găsească o slujbă folosindu-şi reţeaua de cunoscuţi.

„Când vorbim despre «prietenii virtuali» - care, de fapt, sunt persoane necunoscute nouă - ne referim la relaţii virtuale. Găsirea unei slujbe e un proces cât se poate de concret, iar recomandările înglobează în ele şi un capital de încredere al individului care face acest gest. De ce ai recomanda o persoană pe care nu ai văzut-o niciodată, nu i-ai văzut reacţiile în diferite situaţii?", explică Marian, adăugând că o recomandare eronată îţi va dizolva rapid capitalul de credibilitate, periclitând, de fapt, o relaţie reală. „Deocamdată, reţelele sociale rămân o sursă bună şi rapidă de informare, în câţiva ani vom putea stabili mai clar cât de important poate fi rolul lor în găsirea unui job", completează el.

 

Un proces prin care  toate părţile câştigă. O recomandare poate aduce o recompensă

Recomandările le aduc beneficii atât candidaţilor, cât şi celor din departamentele de resurse umane şi celor care au făcut recomandarea respectivă. „Angajaţii de la Resurse Umane se pot baza mai mult pe o recomandare făcută de o persoană din interiorul organizaţiei sau de un cunoscut decât pe un CV venit, de cele mai multe ori, pe cale electronică, impersonal", spune Irina Dumitrache, consilier în carieră. Tocmai de aceea sunt şi organizaţii care chiar îşi recompensează angajaţii care au făcut recomandări şi acestea s-au transformat în colaborări, adaugă ea. „Recompensăm lucrurile bune, care vrem să se repete. De-aceea sistemul recomandărilor va continua şi va funcţiona", explică Irina Dumitrache.

Acelaşi lucru este subliniat şi de Daniela Necefor. Aceasta adaugă că şi agenţiile de recrutare au un sistem propriu de căutare a celor mai buni candidaţi prin intermediul recomandărilor. „Avem şi noi networkingul nostru. Atunci când cunoaştem câteva persoane foarte bune pe un domeniu, cu care am mai colaborat, le sunăm şi le întrebăm dacă ştiu pe cineva pentru poziţia respectivă. Sau avem candidaţi care nu acceptă jobul respectiv şi atunci îi întrebăm dacă nu ştiu pe altcineva pe care l‑ar putea recomanda", spune Daniela Necefor, de la TBS.

Acesta este doar unul dintre motivele pentru care sistemul recomandărilor directe se va dezvolta în viitor. Al doilea motiv este creşterea numărului de utilizatori ai reţelelor sociale, zone în care căutarea este mult mai eficientă - poţi atinge un public-ţintă foarte mare în foarte scurt timp.

 

 

 

Cu trecutul la psiholog

 

Mihaela Dincă

Adevarul, 24 ianuarie

 

Comportamentul părinţilor lasă urme adânci asupra profilului psihologic al tinerilor

Alături de bagajul genetic, luăm de la părinţii şi bunicii noştri o serie de trăsături psihologice legate de comportament, iar de multe ori repetăm greşelile din tinereţe ale acestora. Alegerea partenerilor şi rolul pe care vrem să-l jucăm în societate ţin de trecutul familiei. Nu sunt mituri, sunt lucruri demonstrate de specialiştii în psihogenealogie.

Ioana N. are 28 de ani şi a apelat la ajutorul unui psiholog pentru că are „un blocaj". Aşa îl numeşte ea: „blocaj de personalitate". În traducere, cea mai mare problemă a ei este că nu reuşeşte să-şi găsească un partener de viaţă.

„Până acum doi ani, a fost tot timpul cineva în viaţa mea, dar niciodată persoana potrivită. De doi ani însă nu reuşesc să-mi fac ordine în gânduri. Nu am mai avut o relaţie de 24 de luni", explică Ioana. Psihologul care ar trebui s-o ajute să iasă din acest blocaj nu a identificat o problemă majoră în urma unor prime discuţii. „Analiza unui caz durează însă ceva mai mult", spune specialistul.

În urmă cu câteva zile, s-a decis să-i facă Ioanei o genogramă - o analiză a arborelui genealogic în funcţie de profilul psihologic al membrilor familiei. „Şi atunci am descoperit una dintre cauze. Mama Ioanei s-a căsătorit la 32 de ani. Între 26 şi 31 de ani a avut un blocaj similar cu al ei", afirmă psihologul.

De cele mai multe ori, temerile pe care le au tinerii sunt reflecţii ale anxietăţilor părinţilor sau ale bunicilor, spun specialiştii. „Aşchia nu sare departe de trunchi nici când vine vorba de trăsături psihologice", spune şi Cristiana Leviţchi, psihoterapeut la Sensart. Aceasta susţine că trecutul familiei ne influenţează de cele mai multe ori deciziile.

 

Programare psihologică

„Dacă mama a avut o relaţie foarte bună cu soţul, iar copilul, să zicem fată, o apropiere deosebită faţă de tată, ea îşi va alege un partener care să semene cu părintele", explică Leviţchi un mit vechi din străbuni. Totuşi, dacă tatăl consuma mult alcool şi îşi bătea soţia, copilul se va feri toată viaţa de un partener violent sau care are anumite vicii.

De cele mai multe ori moştenim lucruri legate de meserii, de parteneriat, de modalitatea de trai în cuplu, dar şi sentimente de fericire, de împlinire sau de nefericire. Toate aceste preluări nu sunt altceva decât o programare psihologică inconştientă. Cristiana Leviţchi a alcătuit şi o listă de cazuri clare de psihogenealogie.

Încărcătura numelui. Numele dat copiilor este şi o etichetă psihologică. În cazul în care cel mic este botezat după un bunic, acesta ia o parte din destinul acestuia. Astfel, nu este bine să punem copilului numele unui bunci sau al unui unchi care a avut un destin tragic.

Copiii de înlocuire. „Un copil născut la câteva săptămâni sau chiar luni după decesul unui membru important al familiei sau după moartea unui frate este de multe ori văzut de ceilalţi ca un înlocuitor pentru cel decedat", explică Leviţchi. Copilul va avea toată viaţa de suferit din punct de vedere psihologic pentru că persoanele din jur se aşteaptă să repete destinul celui care a încetat din viaţă. Cristiana Leviţchipovesteşte cazul unei fetiţe de 6 ani şi 7 luni care s-a aflat în această situaţie.

„Fata suferea de pareză de nerv facial. Aparenţa ei este băieţoasă, este tunsă scurt. Este nedezlipită de mamă la propriu, şi mama de ea (anxietate de separare) şi neşcolarizată. Nu a fost dată niciodată la grădiniţă, sub pretextul mamei că nu «stă singură». Mama doarme, desigur, cu ea în pat. Mai are două surori şi un frate mai mari ca ea. Înaintea ei, familia a mai avut un copil, un băiat care a decedat la 1 an şi jumătate, după ce a căzut într-o oală cu lichid fierbinte. Desigur, mezina este copil de înlocuire pentru acel băiat", spune Leviţchi.

Secretele de familie. Psihologii spun că nu este bine să ascundem lucruri precum faptul că un copil a fost adoptat sau că este „din flori". „La fel, nu este bine să ascundem violenţe, crime, vicii. Aceste temeri se transmit la nivel psihologic şi sunt repetate inconştient", mai spune psihoterapeutul. Leviţchi îşi aminteşte de cazul unei fete de 16 ani care a făcut un avort la această vârstă. Din analiza arborelui genealogic a reieşit că şi mama fetei a avut un avort tot la 16 ani, însă acest lucru a fost ţinut secret.

Sensibilităţile psihologice. Comportamentul părinţilor faţă de cei din jur, dar şi unele trăsături de personalitate sunt transmise din generaţie în generaţie. La fel, sensibilităţile psihologice ale părinţilor se accentuează în cazul copiilor, în situaţii declanşatoare.

 

"Aşchia nu sare departe de trunchi nici când vine vorba de trăsături psihologice. Toate caracteristicile pe care le moştenim sunt, de fapt, o programare inconştientă."

Cristiana Leviţchi, psihoterapeut

 

Consiliere de familie pe baza emoţiilor moştenite

Cel mai nou domeniu în care este folosită psihogenealogia, şi implicit genogramele, este consilierea de familie. „Probleme din cadrul unui cuplu sau dintr-o căsnicie sunt analizate din punct de vedere al trăsăturilor şi comportamentelor părinţilor celor doi soţi", afirmă Cristiana Leviţchi. Potrivit specialiştilor, genograma poate fi utilă pentru a determina diferenţele fundamentale dintre indivizi, dar şi pentru a găsi acele lucruri considerate inacceptabile de către unul dintre parteneri.

Multe defecte şi diferenţe dintr-un cuplu sunt puse în oglindă cu problemele din alte familii. Comportamentele care nu au fost acceptate de mamă la soţ vor fi acceptate cu greu de fiică, atunci când este în interiorul unui cuplu. La fel, psihogenealogia poate oferi răspunsuri clare când vine vorba de relaţia cu copilul.

„De multe ori se ajunge la conflicte în interiorul unei familii din cauză că unul dintre parteneri nu se poartă cu copilul aşa cum şi-ar dori celălalt", mai spun psihologii. Aceştia susţin că, dacă unul dintre membrii cuplului a crescut într-o familie violentă, acesta ar putea avea o serie de accese de furie faţă de propriul copil.

„Aceste comportamente se pot corecta doar prin terapie şi prin consiliere familială. Partenerul trebuie să accepte că defectele nu dispar peste noapte şi că o persoană se schimbă foarte greu", explică specialiştii. Şi în cazul cuplurilor tinere este bine ca partenerii să cunoască trecutul celuilalt. „Nu trebuie să fie un interogatoriu, dar membrii viitorului cuplu trebuie să afle lucruri despre familie, despre statutul social şi financiar", adaugă Leviţchi.

 

Sărac sau bogat?

Aceasta spune că fericirea şi nefericirea în cuplu se moştenesc, la fel ca satisfacţia financiară. „Sărăcia şi bogăţia sunt lucruri care se învaţă din familie. Dacă unul dintre parteneri a crescut cu ideea că este bogat, nu se va putea adapta unei stări financiare precare."

În acelaşi timp, cei care au moştenit sărăcia ca o normalitate, vor face greşeli în momentul în care vor deveni bogaţi. Unele dintre aceste greşeli pot consta în îndepărtarea partenerului de cuplu sau în crearea unei imagini de sine eronate.  În cazul fericirii, dacă unul dintre membrii cuplului a crescut într-o familie dezbinată, acesta se va bucura mai greu de o stare de armonie în cuplu.

 

Genograma sau cât de sănătoasă e familia ta

Instrumentul de lucru folosit de psihologi pentru rezolvarea unor astfel de cazuri este genograma. De fapt, un tablou al relaţiilor interumane ale familiei, dar şi al bolilor de care au suferit strămoşii noştri, potrivit genealogytoday.com. Primele genograme au apărut în 1985 şi au fost făcute pornind de la arborele genealogic al unei persoane. Şi acum genogramele se alcătuiesc în acelaşi mod, stabilind în cazul fiecărui membru al familiei ce relaţii a avut cu alte rude, de ce boli grave a suferit, dar şi modul în care s-a comportat cu copiii.

La început, acestea erau folosite pentru rezolvarea unor cazuri medicale şi pentru identificarea unor boli ereditare. Cercetătorii de la mai multe universităţi de medicină din Marea Britanie au încercat să găsescă şi o legătură genetică pentru cazurile de cancer, folosindu-se de genograme. Ulterior, acestea au devenit relevante şi în domeniul specialiştilor care studiază  comportamente umane.

Astfel, în prezent, genogramele sunt folosite de consilieri în carieră, de psihologi, de traineri personali, dar şi de specialişti în genetică. Genogramele oglindesc trăsăturile psihice, alături de cele de personalitate luate de la părinţi, şi sunt o analiză a comportamentelor înaintaşilor, moştenite, care pot fi însă educate, spun şi experţii citaţi de site-ul genealogytoday.com.

 

 

 

Cea mai eficientă metodă de studiu: rezultatele surprinzătoare ale unei cercetări publicate în revista Science

 

Raluca ION

Gandul, 24 ianuarie

 

O cercetare publicată săptămâna trecută în revista Science arată că studenţii care citesc un pasaj, iar apoi dau un test din el îşi amintesc cu 50% mai multe informaţii decât cei care folosesc alte metode de învăţare

 

Într-unul dintre experimentele conduse de Jeffrey Karpicke, psiholog la Universitatea Purdue, din SUA, studenţii erau rugaţi să prevadă cât de mult îşi vor aminti după o săptămână de la momentul la care au folosit o anumită metodă de învăţare. Cei care au dat un test după ce au citit un pasaj au estimat că îşi vor aminti mai puţine decât ceilalţi studenţi, însă rezultatul a fost exact opus, relatează The New York Times. "Crede că învăţarea înseamnă recuperarea informaţiilor, reconstruirea cunoştinţelor noastre", a declarat Jeffrey Karpicke.

"Studenţii care au dat testele pot recunoaşte lacunele pe care le au şi pot «revizita» ideile în minte", este de părere Marcia Linn, profesor de ştiinţele educaţiei la University of California, Berkeley. Când li se cere mai târziu să îşi amintească ce au învăţat, continuă ea, studenţii pot recupera şi organiza mai uşor cunoştinţele.

Oamenii de ştiinţă au implicat 200 de studenţi în două experimente, spunându-le să citească o serie de paragrafe dedicate unor subiecte ştiinţifice - cum funcţionează sistemul digestiv, de pildă, sau care sunt diferitele tipuri de ţesut muscular la vertebrate. În primul experiment, studenţii au fost împărţiţi în patru grupuri: unul dintre ele nu a făcut altceva decât să citească textul pentru cinci minute. Cel de-al doilea a studiat respectivul pasaj în patru sesiuni consecutive de câte cinci minute. Cel de-al treilea grup a cartografiat conceptele, organizând informaţiile într-o serie de diagrame.

 

Modul de a învăţa s-ar putea schimba

Iar cel din urmă grup a dat un test. Astfel, studenţilor li s-a cerut să scrie un eseu care să conţină informaţiile pe care şi le amintesc. O săptămână mai târziu, tuturor participanţilor la experiment li s-a dat un test care evalua capacitatea acestora de a-şi aminti datele şi de a trage concluzii logice pe baza acestora. Cel de-al doilea experiment s-a axat, potrivit The New York Times, pe schiţarea de diagrame şi pe teste. Iniţial, cei care şi-au făcut scheme din materia citită au fost capabili de cunoştinţe mai detaliate ale materiei. Însă o săptămână mai târziu, studenţii care dăduseră teste s-au descurcat mult mai bine decât cei care au făcut scheme ale conceptelor enunţate. Primii au avut rezultate mai bune nu doar atunci când li s-a cerut să dea răspunsuri scurte, ci şi atunci când li s-a cerut să deseneze o schemă din memorie.

"Atunci când redai informaţii din memoria unui computer, nu schimbi nimic, este un simplu playback. Dar atunci când ne folosim memoria pentru a recupera informaţii, schimbăm calea de acces. Ceea ce ne amintim devine mai uşor de amintit ulterior. Într-un fel, exersezi ceea ce va trebui să faci mai târziu", explică Robert Bjork, psiholog la University of California, Los Angeles, care nu a luat parte la realizarea studiului. O altă posibilă explicaţie pentru eficienţa acestei metode ar putea fi faptul că studenţii care o aplică sunt conştienţi de lucrurile pe care nu le ştiu. Prin comparaţie, cei care citesc textul de mai multe ori îşi spun: "E uşor, am citit deja asta".

 

 

 

Oficial american: ARMATA SUA ŞI DIVIZIA SECRETĂ DE "MANIPULARE A MINŢILOR". Ce au vrut militarii să le "inducă" senatorilor americani

 

Gandul, 25 ianuarie

 

Armata americană a ordonat, în mod ilegal, unei echipe de soldaţi specializaţi în "operaţiuni psihologice" să-i manipuleze pe senatorii americani, pentru a obţine mai multe fonduri de la aceştia, precum şi suplimentarea trupelor din Afganistan, scrie, în ediţia de joi, revista americană de politică şi cultură populară Rolling Stone. Ea citează declaraţiile lui Michael Holmes, un oficial al armatei americane.

Ordinele au venit de la locotenentul general William Caldwell, care se ocupă de trupele americane din Afganistan. Pe o perioadă de patru luni din anul trecut, toţi oamenii politici importanţi care vizitau tabăra americană din Kabul erau manipulaţi de soldaţi specializaţi. "Treaba mea este să mă joc cu minţile oamenilor, să-i fac pe duşmani să se comporte cum vrem noi (n. r. armata americană) să se comporte. Dar nu am voie să fac asta oamenilor noştri. Dacă îmi ceri să manipulez proprii senatori şi congressmani, deja întreci măsura", mărturiseşte locotenentul colonel Michael Holmes, şeful diviziei de Informaţii Operaţionale (IO) a armatei americane.

Lista vizitatorilor manipulaţi este lungă, susţine Rolling Stone. Ea îi include pe şeful Armatei americane, pe şeful departamentului care alocă fondurile de război, pe ambasadorul ceh în Afganistan, precum şi pe cinci senatori, printre care John McCain, şi mai mulţi lideri de opinie din SUA.

Rolling Stone notează că incidentul arată disperarea trupelor americane din Afganistan de a primi fonduri pentru un război în care prezenţa americanilor e tot mai criticată. Conform definiţiei Departamentului de Apărare american, "operaţiunile psihologice", care reprezintă folosirea propagandei şi a tacticilor psihologice, în vederea influenţării gândirii şi a comportamentului, ar trebui folosite exclusiv pe trupe străine şi ostile.

 

Cum se desfăşurau întâlnirile cu congressmanii

Când Holmes şi patru adjuncţi ai săi au ajuns în Afganistan, în noiembrie 2009, misiunea lor era să evalueze efectele propagandei americane asupra talibanilor şi a populaţiei afgane. După doar o lună, însă, şeful diviziei IO a primit ordine să manipuleze congressmanii care vizitau tabăra. Holmes, care a participat la cel puţin douăsprezece întâlniri cu diplomaţi, susţine că lt. gen. Caldwell i-a cerut, pentru început, să întocmească profilul fiecărui demnitar, care să includă istoricul voturilor acestora, temele predilecte ale discursurilor lor şi simpatia sau antipatia faţă de alţi politicieni. Conform Rolling Stone, principala grijă a lui Caldwell era "cum să îi conving pe tipii ăştia (n.r. demnitarii) să ne dea mai mulţi oameni? Ce trebuie să le bag în cap?".

"Este un abuz să foloseşti propaganda împotriva propriilor tăi oameni. Nu miroase deloc bine", susţine analistul militar John Pike. Asta mai ales că trimiterea diviziei de IO în Afganistan costă cel puţin 6 milioane de dolari pe an, bani suportaţi de americanii de rând, prin taxe. Dar Caldwell părea mai interesat să avanseze în carieră decât să-i învingă pe talibani. "În primele patru luni (n.r. de când Holmes a venit în Afganistan), ordinele au fost să manipulăm doar americanii. După care ni s-a spus să umblăm şi în minţile populaţiilor din NATO", mărturiseşte Holmes. La un moment dat, conform şefului diviziei IO, Caldwell a vrut să "dizolve" divizia şi să-şi pună propriul purtător de cuvânt să manipuleze demnitarii.

De altfel, lt. gen. Caldwell este un personaj foarte controversat, scrie Rolling Stone. În trecut, el a militat ca armata să poată folosi Wikipedia şi blogurile, pentru a influenţa mai eficient populaţia americană şi străină. De asemenea, ar fi făcut presiuni, pentru a rescrie definiţia pe care Departamentul de Apărare o dă operaţiunilor psihologice, probabil pentru a elimina partea cu "ar trebui folosite exclusiv pe trupe străine şi ostile", dar a eşuat.

 

Cât de eficientă a fost manipularea ordonată de Caldwell

Rolling Stone scrie că, în ianuarie 2011, Caldwell a cerut administraţiei Obama suplimentarea trupelor din Afganistan cu 70.000 de soldaţi, precum şi două miliarde de dolari, pentru a îi instrui. Dacă va fi aprobată această cerere, costul războiului din Afganistan va ajunge la 11 miliarde de dolari, bani suportaţi de americanii de rând. Iar unul dintre principalii susţinători ai cererii lui Caldwell este senatorul Carl Levin, care a vizitat tabăra din Kabul anul trecut. (Mihai Schiau)

 

 

 

Bolile corporatiştilor

 

Cristina Lica

Evenimentul Zilei, 26 ianuarie

 

Tuse seacă, iritaţia ochilor, a gâtului şi a pielii, somnolenţă şi iritabilitate sunt simptome care apar după opt ore de muncă într-o hală neaerisită.

 

Nu doar coloana vertebrală suferă la birou, ci şi plămânii, gâtul, ochii, pielea, stomacul şi creierul. Sistemele de ventilaţie şi de umidificare a aerului sunt adevărate pepiniere de fungi şi bacterii, care, de multe ori, ajung în plămânii angajaţilor. În plus, sistemele de ventilaţie poartă infecţiile respiratorii sau conjunctivitele de la o persoană la alta.

Aerul "închis" din halele fără ferestre usucă pielea şi mucoasele, creierul nu mai primeşte suficient oxigen şi apar durerile de cap. Singurele care pot fi oarecum prevenite sunt afecţiunile musculare şi articulare: staţi cu spatele drept, picioarele la podea, monitorul la o jumătatate de metru de privire, mouse-ul cât mai aproape de tastatură şi mâinile rezemate pe mânerele scaunului.

 

"Sindromul clădirii de birouri"

Pe lângă stres şi alţi factori psihologici, calitatea precară a aerului şi sistemele de ventilaţie, zgomotul, poziţia defectuoasă, iluminarea, radiaţiile, praful şi acarienii sunt factori de risc omniprezenţi care îmbolnăvesc angajaţii la birou.

Infecţiile respiratorii, oftalmologice şi dermatitele au cea mai mare incidenţă în rândul corporatiştilor. Aceste afecţiuni cumulate sunt cunoscute drept "sindromul clădirii de birouri". Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, acesta este caracterizat de iritaţia gâtului, ochilor şi pielii, senzaţia de "uscăciune" a ochilor, oboseală excesivă, stare de somnolenţă, tuse seacă, senzaţie de vomă şi iritabilitate.

Dacă mai mulţi angajaţi care lucrează în aceeaşi clădire acuză aceste simptome cât sunt la muncă, dar spun că se ameliorează după ce pleacă, este vorba despre SBS (sick-building syndrom). Principala cauză ar fi expunerea îndelungată la doze mici de substanţe toxice, dar şi calitatea slabă a aerului din interior şi umiditatea în exces.

 

De la conjunctivite la boli digestive şi metabolice

De asemenea, sistemele de ventilaţie favorizează transmiterea infecţiilor cu fungi, bacterii şi contaminează aerul din încăpere. "Virozele respiratorii, pneumopatiile, durerile de cap, otitele, rinitele alergice, conjunctivitele virale sau crizele de astm sunt doar câteva dintre infecţiile care apar ca urmare a inhalării acestor microbi prin sistemele de aer condiţionat şi de umidificare", atrage atenţia Magdalena Ciobanu, pneu molog la Institutul "Marius Nasta", din Bucureşti.

Unul dintre cei mai agresivi germeni, Legionella pneumophila, duce la apariţia legio nellozei, o boală pulmonară gravă, care, netratată la timp, poate duce la moarte. În plus, cei care au un sistem imunitar scăzut se îmbolnăvesc frecvent de laringite, amigdalite şi sinuzite.

 

Şi mesele "pe fugă", bogate în grăsimi şi zahăr, servite deasupra tastaturii declanşează şi agravează boli digestive (gastrite, ulcer), dereglează metabolismul (obezitate, colesterol crescut) şi transportă bacteriile din tastatură în stomac.

 

RĂUL MAI MARE

 

Computerul bate munca pe şantier

Deşi, mult timp, bolile musculare şi articulare au fost asociate cu munca fizică şi ridicatul greutăţilor, în prezent computerul bate orice risc. Poziţia rigidă a spatelui şi a braţelor şi tastatura prea înaltă duc la compresia vaselor de sânge şi a nervilor, la deformarea coloanei şi la apariţia unor boli precum hernia de disc, sindromul tunelului carpian şi spondiloza cervico-lombară.

"Sindromul tunelului carpian, întâlnit la cei care lucrează peste patru ore pe zi la calculator, reprezintă uzura articulaţiei pumnului, provocată de inflamarea tendoanelor. Fără tratament se poate ajunge la paralizia degetelor", atrage atenţia or to pedul Dia Ahmad, de la Poli - clinica Titan din Bucureşti.

Pentru a preveni sindromul, medicii recomandă ca tastatura şi mouse-ul să stea cât mai apropiate, iar tastatura să fie aşezată la o înălţime corespunzătoare, astfel încât antebraţele să facă un unghi drept cu braţele. "Injecţiile cu steroizi, antiinflamatoarele, masajul şi fizioterapia sunt soluţii pe termen scurt, pentru că, de cele mai multe ori, recidivează", adaugă ortopedul.

În plus, când lucraţi mult la calculator, pentru a evita tensiunea musculară, reglaţi înălţimea scaunului astfel încât coatele şi genunchii să formeze unghiuri drepte. "Scaunul trebuie să fie drept, picioarele aşezate pe podea, mâinile rezemate din când în când pe mânerele de sprijin, ecranul monitorului uşor înclinat pe spate şi plasat la o distanţă de 45-50 cm de ochi", mai recomandă medicul.

 

 

 

Şofatul pe timp de noapte – risc de accident

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 27 ianuarie

 

Trei ore petrecute la volan noaptea îi fac pe şoferi să conducă la fel de prost ca persoanele care s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, informează Daily Mail. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cardiff din Marea Britanie, care susţin că acest efect apare din cauza oboselii, care este la fel de gravă ca şi şofatul sub influenţa alcoolului.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au supus un grup de voluntari unor teste pentru a se verifica puterea de concentrare pe timp de noapte sau sub influenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul testului a arătat că, după două ore petrecute la volan, subiecţii care nu au băut au început să facă aceleaşi greşeli pe care le fac persoanele cu o concentraţie de alcool în sânge de 0,05%. După încă o oră, comportamentul lor la volan semăna cu cel al unor persoane cu o concentraţie a alcoolului în sânge de 0,08%.

Statisticile din Marea Britanie arată că o cincime dintre accidente sunt provocate de oboseala la volan, iar unul din trei şoferi recunoaşte că aţipeşte când conduce noaptea.

 

 

 

De ce ne plac bărbaţii indiferenţi?

 

Stela Moisescu

Unica, 2 februarie

 

Reprezentantele sexului frumos adoră să primească dragoste şi atenţie, dar nu în mod constant şi nu în cantităţi industriale. Ţinem dietă şi pe acest plan şi preferăm..

... afecţiunea masculină în porţii mici. Cum altfel ne-am putea explica faptul că atâtea femei sunt îndrăgostite lulea de bărbaţi care  se află cu un picior în cadrul relaţiei şi cu altul în afara ei?

Bogdan, un amic, îmi spune încântat la o cafea că a reluat legătura cu o fostă iubită. Iniţial ea l-a părăsit pe motiv că „el era prea bun pentru ea.” Ei bine, scuza nu era doar o ficţiune drăguţă cu care să-i dea papucii.

Ea a preferat să se despartă de Bogdan, pentru a relua legătura cu un bărbat care i-a frânt inima. Numai că respectivul a repetat figura, iar ea s-a trezit singură, fără consolare. Bogdan n-a mai foat acolo să o susţină, deşi ea l-a căutat de mai multe ori. Acum cei doi sunt împreună, dar Bogdan îmi spune că va păstra puţin distanţa şi o va trata mai rece, culmea, pentru a o ţine lângă el! Experienţa l-a învăţat că femeile nu vor un bărbat serios şi de încredere nici măcar după ce au văzut cât de mult pot suferi lângă alt bărbat egoist şi indiferent.

Dacă şi tu faci parte din femeile care au renunţat la un tip de treabă în favoarea unuia mult mai controversat, psihologii îţi explică de ce ai acţionat aşa.

 

Psihoterapeutul Toni Coleman îţi prezintă cele mai comune replici rostite de femeile atrase de indiferenţa masculină:

•    Niciodată nu mă plictisesc alături de el. Totul este palpitant!

•    Este un bărbat puternic, agresiv şi cu atitudine. Mă simt protejată în preajma lui.

•    Nu este vina lui. Măcar încearcă să se adapteze la o relaţie serioasă.

•    N-am mai întâlnit pe cineva care să mă facă să mă simt aşa.

•    Este un tip pasional, acesta este şarmul lui.

•    Îmi face tot felul de complimente, deci trebuie să simtă ceva pentru mine.

•    Deşi nu o arată, ştiu că are nevoie de cineva ca mine.

•    Felul lui de a fi denotă că nu este un bărbat slab sau disperat.

•    Nu îmi vine să cred că îmi dă tocmai mie atenţie.

 

Dacă te regăseşti în replicile de mai sus, atunci eşti într-o relaţie unilaterală, în care tu oferi şi el primeşte. Întrebarea este de ce...

Acelaşi specialist spune că există trei mari motive pentru care femeile stau lângă un bărbat indisponibil din punct de vedere emoţional.

Acestea ar fi: un respect de sine scăzut, o incapacitate de a relaţiona la un nivel mai intim şi rolurile jucate în plan social de-a lungul timpului.

Dacă primul motiv este oarecum logic, al doilea ne surprinde, pentru că opusul ar trebui să fie valabil. Se pare însă că şi femeilor le este greu să se apropie de un bărbat, de aceea ele îl aleg pe cel care se poartă indiferent. În acest fel nici ele nu sunt forţate să se implice foarte tare, iar un bărbat dintr-o bucată le poate încuraja mai mult decât altul care pare perfect, să se poarte natural, fără să îşi ascundă defectele.

Cât despre rolurile jucate de-a lungul vieţii, dacă de mică ai fost nevoită să îngrijeşti alte persoane şi să faci sacrificii pentru binele lor, atunci vei fi tentată să joci acelaşi rol şi în relaţia de cuplu, mai spune Coleman.

 

 

 

Cum îl scoţi pe Baubau de sub patul copilului

 

Cristina Olivia Moldovan

Evenimentul zilei, 7 februarie

 

Când "monstrul" îi tulbură somnul celui mic, ia-l în serios şi inventează un ritual de eliminare a "bestiei".

Stările de teamă însoţite de manifestări precum crize de plâns şi tremurat, agăţarea de un picior al părintelui, insomniile, coşmarurile şi chiar durerile de cap ori de stomac sunt semne clare că cel mic are temeri pe care nu ştie să le gestioneze.

De cele mai multe ori este vorba de teama de întuneric, de monştri şi fantome care îi bântuie somnul ori, când este mai mare, de frica de accidente ori de moartea celor dragi. Toate acestea sunt absolut normale: aflat în plin proces de explorare şi cunoaştere, copilul are reacţii exagerate neştiind să diferenţieze realitatea de fantastic.

 

Temerile dispar pe măsură ce creşte.

Cele mai frecvente greşeli pe care le fac părinţii când cei mici sunt speriaţi fără motiv temeinic este să îi ironizeze sau să trateze temerile lor drept mofturi.

Psihologul Maria Mate recomandă părinţilor să respecte frica micuţilor, să-i încurajeze să vorbească despre teama lor şi să-i ajute să înţeleagă diferenţa dintre real şi imaginar.

Un alt sfat al psihologului este expunerea gradată a copilului la factorii ce-i provoacă stres, dar doar atunci când este absolut necesar. "Dacă îi este frică de apă nu îl aruncaţi în bazin ca să-i treacă, iar dacă are teamă de câini arătaţi-i imagini cu aceştia, coloraţi împreună planşe cu această temă, vorbiţi-i despre ei şi lăsaţi-l să-i urmărească de la distanţă o perioadă", spune psihologul.

 

Atenţie la cuvintele folosite pentru încurajare

Comunicarea cu cel mic, atunci când făpturi fioroase îi tulbură liniştea, nu trebuie să lase loc interpretărilor. "Dacă îi spui unui copil de patru ani că doar bebeluşii se tem de monştri, nu faci decât să-i confirmi că aceştia sunt în camera lui şi să îi induci ideea că e un neputincios de vreme ce se comportă ca un bebeluş", arată Maria Mate.

 

Alungarea fantomei cu bagheta magică

Alexandrei, o fetiţă de 6 ani, îi este frică de "fantomiţe". Când vine seara, mama sau tata îi aprind veioza de veghe şi nu pleacă din cameră până nu alungă fantomiţele cu bagheta magică.

"Deschidem dulapul, ne uităm cu lanterna sub pat, facem un «hocus-pocus» cu bagheta şi copilul doarme liniştit", povesteşte mama fetiţei.

Ea îşi aminteşte cum, în copilăria ei, înainte de culcare îşi imagina cum se va deschide o groapă de la cimitirul din satul bunicilor şi cum o va înghiţi pământul. "Probabil că mi s-ar părea o prostie să alung fantome cu bagheta dacă nu mi-aş aminti cât de teamă îmi era mie de acea groapă şi cum mi-aş fi dorit să ia în seamă ai mei ceea ce spuneam fără să creadă că sunt prostii".

O lumină lăsată aprinsă, o noapte bântuită de monştri dormită cu părinţii ori un ritual de "securizare" a camerei sunt metode ce-i ajută pe cei mici să-şi învingă temerile.

Multe dintre spaimele copilăriei sunt induse chiar de părinţi: dacă mama sare ca arsă când vede un paianjen, copilul va prelua acest comportament.

Tot părinţii au prostul obicei de a-i ameninţa pe cei mici că, dacă nu mănâncă tot din farfurie sau nu se comportă cum trebuie, vor chema vrăjitoarea sau vreun monstru care să-i ducă departe.

 

Alte temeri generate de neatenţia părinţilor vin din ceea ce văd cei mici la televizor.

"Un copil care se uită cu părinţii ori bunicii la ştiri şi aude despre catastrofe, moarte, boală, război va crede că şi lui ori celor dragi li se va întâmpla acelaşi lucru", atenţionează psihologul Maria Mate.

Ea spune că expunerea celui mic la informaţii aflate mult peste nivelul lui de înţelegere îl poate determina să facă propriile scenarii dramatice. De aici întrebări precum: "Mami, dacă eşti răcită, o să mori?".

 

"Copilul trebuie expus progresiv, nu direct şi brutal la ceea ce îi provoacă frică."  MARIA MATE, psiholog

 

ETAPE

Fiecare vârstă are temerile ei

Cele mai frecvente frici ale copiilor în funcţie de vârstă sunt:

- bebeluşi - sunt speriaţi de zgomote puternice, precum claxoane, aspirator, mixer etc. În jurul vârstei de opt luni sunt speriaţi de persoanele străine, iar această teamă poate dura până la un an. O altă sursă de disconfort pentru bebeluşi este teama de despărţire, în special de mamă, această frică manifestându- se uneori chiar prin dificultatea de a adormi.

- 2-7 ani - este frecventă teama de animale, de tunete, de monştri şi de fantome.

- 7-9 ani - se menţine frica faţă de personaje supranaturale, dar apar şi temeri noi: frica de moarte, de boală, de accidente.

 

 

 

Tehnici de fericire deprinse la psiholog sau la estetician

 

Alina Dan

Evenimentul zilei, 8 februarie

 

Cunoscută în epoca modernă drept "well-being", starea care desemnează împăcarea cu sine şi cu ceilalţi, fericirea, este uşor de atins dacă se cunosc micile ei secrete.

 

O seară după serviciu împreună cu prietenii la un ceai, o sesiune de shopping - că tot este sezon de reduceri, iar studiile recente au arătat că plăcerea de a face cumpărături este echivalentă cu plăcerea sexuală -, o muzică bună, la un concert sau în fotoliul de acasă, o glumă bună, un compliment venit la momentul oportun, puţină cochetărie, toate sunt surse de bunăstare psihică.

Din păcate, despre multe dintre acestea, psihologii spun că sunt de scurtă durată. Împărţite pe două categorii, fericirile sunt parte din noi, fie că suntem conştienţi sau nu de ele. Dintr-un foc le putem enunţa pe acelea pe termen scurt, dar în ceea ce priveşte fericirile pe termen lung, ne trebuie mai mult timp de gândire până să le putem aşterne pe hârtie.

 

Puţinul care ne face fericiţi

Din punct de vedere psihologic, sursele de stare de bine de scurtă durată sunt plăcerile vieţii, sportul, shoppingul, aspectul fizic îngrijit şi frumosul ca atare. Ne mai bucură reuşitele, succesul, umorul, pentru că atunci când râdem secretăm endorfine, care joacă rol de analgezice. Ne trec durerile dacă râdem, ne scade anxietatea şi ne relaxăm.

Privind ca stare şi nu neapărat ca finalitate, jocul este la rândul lui o sursă de fericire. De aceea, mai ales marile companii pun la dispoziţie angajaţilor spaţii special amenajate pentru relaxarea prin joc, sau pachete preplătite pentru divertismentul după program.

"Din când în când ai nevoie să redevii copil pentru a te împrospăta mental şi emoţional. Starea de joc păstrează mintea flexibilă şi amplifică emoţiile pozitive. Ieşi din tipare, te amuzi, greşeşti fără să te superi, îi cunoşti pe ceilalţi şi experimentezi lumea în mod plăcut, fără a o mai lua atât de în serios", ne-a spus psihologul Patricia Cihodaru în cadrul seminarului organizat la centrul de înfrumuseţare La Biblioteque.

 

Fericirea din oglindă

Fumuseţea are darul de a readuce speranţa şi de a încânta atât ochiul, cât şi sufletul, spun specialiştii. Frumuseţea este hra nă pentru suflet, indiferent că admirăm un chip frumos, ne delectăm cu un peisaj sau cu o operă de artă ori ascultăm muzică.

"Mai ales pentru doamne, în făţişarea este garanţia stării de bine. Un păr frumos şi îngrijit, un machiaj potrivit, un accesoriu vestimentar care înveseleşte sunt, fără îndoială, alţi stropi de fericire. Deloc costisitoare, micile trucuri au întotdeauna efectul garantat", susţine Natalia Nirca, specialist La Bioestetique.

 

Cu iubire, fericiţi pe viaţă

Mai profunde şi mai greu recognoscibile sunt fericirile longevive. Un simplu exerciţiu a demonstrat că suntem capabili să răspundem prompt la întrebarea "Ce v-ar face fericit acum?" şi putem înşira o lungă listă de bucurii mărunte. La nivel mai profund însă, este mai dificil.

Iubirea este sursa de fericire pe termen lung. În acest caz, "esenţiale sunt trei «ingrediente»: intimitatea afectivă (iubesc şi mă simt iubit), pasiunea (atracţia erotică) şi angajamentul (ceea ce construim împreună - fie că e vorba de o căsnicie, a face un copil, a construi un vis, a elabora şi a demara un proiect etc. - pe scurt, ce direcţie dăm energiei cuplului)", spune psihologul Patricia Cihodaru.

La fel de importante sunt prieteniile, altruismul şi autocunoaşterea. "Cu prieteniile, lucrurile sunt mai delicate în prezent, din cauza reţelelor de socializare. Ajungem să avem pe Facebook sau pe Twitter sute de prieteni, dar nu ieşim cu săptămânile la o plimbare sau la un ceai cu vreunul dintre ei. Nimic nu înlocuieşte o strângere de mână sau o vorbă faţă în faţă", spune Ioana Vlad, 26 de ani.

 

Gânduri despre darurile vieţii

Psihologii spun că ne pot face fericiţi şi micile daruri sau gesturie pe care le facem fără să aşteptăm ceva în schimb, dar şi recunoştinţa pe care le-o arătăm celorlalţi sau vieţii, pur şi simplu.

"Faptul de a te gândi în fiecare zi, timp de câteva minute, pentru ce anume eşti recunoscător a scos oameni din depresie. Dar nu e nevoie să ajungi depresiv pentru a conştientiza cât de multe lucruri le primim fără efort, câte daruri primim de la viaţă şi considerăm că ni se cuvin", spune specialistul.

"Din când în când ai nevoie să redevii copil pentru a te împrospăta mental şi emoţional. Starea de joc păstrează mintea flexibilă şi amplifică emoţiile pozitive.", PATRICIA CIHODARU, psiholog

 

 

 

Inamicii online ai copilului tău

 

Mihaela Dincă

Adevarul, 8 feb 2011

 

Majoritatea copiilor încep să folosească internetul de la 6-7 ani

Site-urile pornografice, furtul de date personale sau abuzurile pe internet îi pândesc pe cei mici la fiecare click. Sociologii şi reprezentanţii organizaţiilor care se ocupă de protecţia copiilor spun că responsabilitatea de a-i proteja pe cei mici revine, în primul rând, adulţilor.

Peste un milion de imagini pornografice cu copii există în acest moment pe internet şi alte 200 sunt încărcate zilnic. De multe ori, în faţa calculatorului pe care rulează astfel de imagini sunt tot copii. Pornografia infantilă nu este însă singurul pericol online care poate da peste cap viaţa celor mici.

Foarte mulţi minori care au conturi pe reţele sociale ajung să fie victimele unor furturi de date personale pentru că singuri îşi postează pe internet contacte şi informaţii reale. Mai mult, abuzurile survenite în urma unor conversaţii cu persoane necunoscute sau accesarea unor site-uri cu conţinut obscen sau neadecvat tulbură copilăria a sute de minori din România.

Andrei F. are 13 ani şi recunoaşte deschis că a intrat de mai multe ori pe site-uri cu conţinut obscen sau că a primit link-uri neadecvate de la persoane necunoscute. Foloseşte internetul cel puţin patru ore pe zi pentru a căuta informaţii şi pentru a comunica. „Ştiu despre pericolele online, dar nu am discutat niciodată acest subiect cu părinţii", povesteşte tânărul.

Nici la şcoală nu a primit explicaţii referitoare la această temă şi nu ştie de existenţa unor programe de informare sau a unor portaluri prin care se pot semnala abuzurile de pe internet.

Din nefericire, cazul lui Andrei nu este singular. Potrivit statisticilor oficiale ale Comisiei Europene, în UE, peste 75% din copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 17 ani folosesc deja internetul, iar 60% din ei sunt contactaţi prin intermediul internetului de pedofili şi 40% răspund la aceste apeluri. În România, peste 90% din adolescenţi utilizează mediul online pentru socializare. Dintre aceştia, 18% afirmă că transmit informaţii personale pe internet către alte persoane, iar 14% discută cu necunoscuţi.

 

Profil public

Copiii încep să folosească internetul la vârste din ce în ce mai fragede. Astfel, potrivit unei cercetări EU Kids online, efectuată pe 25.000 de copii cu vârste de 9-16 ani, din 25 de ţări,  vârsta medie la care cei mici încep să intre online este de 7 ani în Danemarca şi în Suedia, şi de 8 ani în cele mai multe ţări din nordul Europei. La nivelul ţărilor care au participat la studiu, o treime dintre copiii de 9-10 ani care folosesc internetul intră online în fiecare zi, iar ponderea creşte la 80% în cazul celor de 15-16 ani.

În privinţa scopului, 85% din copiii de 9-16 ani navighează pe internet pentru a-şi face temele, 83% - pentru a se juca, 76% - pentru a vedea clipuri video şi 62% - pentru a folosi site-uri de instant message. Mai mult, 59% din ei au profil pe reţele sociale. Acest tip de site-uri este mai popular în ţări precum Olanda, Lituania şi Danemarca şi mai puţin popular în România, Turcia şi Germania.

 

Cât stau minorii pe internet

Din utilizatorii de reţele sociale, 26% au profil public, procente mai însemnate înregistrându-se în Ungaria (55%), Turcia (46%) şi în România (44%). La noi, 22% din minori îşi declară adresa reală.  Potrivit cercetării, la nivel european, 14% din copii sunt victime ale hărţuirii, 24% primesc mesaje sexuale, iar 22% dezvăluie date personale în reţelele sociale.

În cazul copiilor români se înregistrează cele mai mari procente referitoare la hărţuire. În privinţa timpului pe care copiii şi-l petrec pe internet, media europeană este de 88 de minute pe zi. „Copiii mai mari stau mai mult, 105 minute, cei mici, 57 de minute", explică Anca Velicu, cercetător al  Institutului de Sociologie al Academiei Române, care s-a ocupat de partea studiului efectuată în România.

 

Adulţii nu ştiu

Copiii români au probleme şi când vine vorba de a se apăra singuri de pericolele de pe internet: la nivel european, 64% din minori ştiu să blocheze un mesaj, în timp ce procentul înregistrat în România este mult mai mic, 52,2%.

36% din copiii europeni spun că ştiu mai mult decât părinţii lor în ceea ce priveşte utilizarea internetului, în timp ce 33% afirmă contrariul. „Percepţia părinţilor cu privire la comportamente este foarte scăzută", mai spune Anca Velicu.

În cazul minorilor care au declarat că au găsit imagini pornografice pe internet, doar 44% din părinţi ştiau acest lucru. La fel, 52% din părinţii ai căror copii au primit mesaje sexuale declară că nu s-a întâmplat acest lucru.

 

Ziua Siguranţei pe Internet

Data de 8 februarie este declarată Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet, fiind marcată prin programe educaţionale şi de informare. În România, Organizaţia Salvaţi Copiii a organizat ieri evenimente de acest gen, pentru al patrulea an consecutiv.

 

Sanda Foamete  Manager pentru Responsabilitate Socială, Microsoft: „Părintele limitează, copilul e protejat"

Campanii de responsabilitate socială cu privire la siguranţa pe internet desfăşoară şi firme mari din IT. Sanda Foamete de la Microsoft susţine că soluţiile tehnice ale companiei trebuie prezentate încă de acum pentru a avea impact peste 10-20 de ani.

 

„Adevărul": Ce proiecte pentru siguranţa utilizării internetului are Microsoft în acest moment?

Sanda Foamete: Microsoft colaborează cu Salvaţi Copiii şi cu alte entităţi interesate de siguranţa online. Cred că sunt peste şapte ani de când ne implicăm în programe educaţionale. Prima colaborare de care îmi amintesc a fost cu Salvaţi Copiii, când am tradus în limba română o resursă de lecţii, care este acum în curricula opţională a şcolilor.

 

Care sunt soluţiile tehnice pe care le oferiţi pentru a securiza accesul copiilor pe internet?

Microsoft are facilităţi în limba română pentru sistemul Windows care permit părintelui să facă o setare prin care copiii să nu poată accesa site-uri ce conţin anumite cuvinte-cheie. Există tot în sistemul Windows şi o funcţie pe care părintele poate să o activeze în dorinţa de a limita în ziua respectivă accesul copiilor la internet. Nu o face împotriva minorului, ci împreună cu el. Părintele ar trebui să stabilească împreună cu cel mic un program pentru internet, un orar al vieţii virtuale.

 

Care sunt, de fapt, pericolele reale cele mai importante care îi pândesc pe cei mici pe web?

Având în vedere că un copil poate fi atras de ceea ce este interzis, tentaţia de a se duce către site-uri cu conţinut maliţios, obscen sau neadecvat vârstei lui este mare. Dacă părintele îi limitează accesul, îl protejează. Copilul educat este responsabil.

 

Spuneţi că cea mai mare responsabilitate este de fapt a părinţilor. Aş zice că, în primul rând, este datoria părinţilor. Cine pe cine învaţă?

Părintele îl învaţă pe copil. Părintele trebuie să-i arate copilului cum să se protejeze. Noi facem prezentări şi adulţilor.

 

De ce este aşa important ca o companie mare să aibă astfel de programe?

Numărul utilizatorilor de internet creşte pe zi ce trece, iar programele de calculatoare şi de internet se rafinează pe zi ce trece. Microsoft vrea să-şi dezvolte afacerea, dar şi responsabilitatea socială.

 

Aveţi colaborări cu autorităţile? Care sunt lacunele legislative în privinţa riscurilor de pe internet?

Există o iniţiativă legislativă referitoare la reglementarea pornografiei pe internet şi sperăm că se va materializa foarte curând. Partenerii Microsoft participă la programul sigur.info, alături de furnizori de internet şi ministere.

 

Care este impactul acestor programe din altă perspectivă, asupra afacerii?

Un om are nevoie de 12 ani pe băncile şcolii pentru a ieşi cu un bagaj de cunoştinţe. Noi suntem în piaţă de şapte ani. Impactul asupra business-ului s-ar putea să nu fie imediat. Dacă nu educăm astăzi tinerii cu privire la soluţii, atunci impactul nu va fi nici peste 10-20 de ani, aşa cum ar trebui.

 

Între riscuri şi responsabilitate

„Există trei metode prin care un copil poate fi hărţuit pe internet: ca receptor, când minorul primeşte conţinuturi neadecvate, atunci când copilul este «contact», şi atunci când acesta este actor în comunicare. Există hărţuire venită de la copii sau de la aduţi", explică Anca Velicu de la Institutul de Sociologie.

 

Aceasta consideră că adulţii ar trebui să ia atitudine faţă de oricare din aceste activităţi. Psihologii vorbesc şi despre o serie de lucruri negative care au loc în viaţa copilului atunci când este agresat pe internet. Copiii pot avea reţineri în a discuta cu cei mari aceste probleme.

Mai mult, dependenţa de internet îi poate face să-şi piardă capacităţile de socializare, odată cu înaintarea în vârstă. „Internetul îi izolează pe copii de ceilalţi şi îi poate face victime ale unor abuzuri ce au impact negativ la nivel psihologic", spun specialiştii.

 

Portal de sesizări şi soluţii pentru consiliere

În România, Organizaţia Salvaţi Copiii desfăşoară de câţiva ani programe educaţionale pentru informarea asupra riscurilor pe care internetul le poate aduce în viaţa copiilor. Principalul portal al programelor este sigur.info.

Platforma dezvoltată de organizaţie, împreună cu parteneri din mediu privat, dar şi cu reprezentanţi ai ministerelor, are trei componente, spune Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Salvaţi Copiii România.

„Programul sigur.info are o componentă de consiliere, de helpline, şi una de hotline, adică de protecţie şi de raportare a conţinuturilor ilegale şi neadecvate", a explicat Gabriela Alexandrescu.

Portalul hotline a înregistrat anul trecut peste 1.000 de raportări, dintre care 106 au fost valide. Dintre acestea, 40 vizau pornografia adultă accesibilă, 36, pornografia infantilă şi 10 raportări, abuzuri şi hărţuire. Prin program, 16.000 de copii şi 21.000 de adulţi - părinţi şi profesori - au fost informaţi până acum cu ajutorul broşurilor, afişelor şi al altor materiale.

La helpline au fost înregistrate peste 500 de sesizări, cele mai multe pentru hărţuire online (23%), şantaj-înşelăciune (5%) şi folosirea datelor personale (9%). „Salvaţi Copiii va lansa în perioada următoare un ghid pentru utilizarea în siguranţă a internetului, dar şi o serie de dezbateri", a mai spus preşedintele organizaţiei.

 

 

 

Ce se ascunde în spatele vieții de birou

 

Răzvan Amariei

Capital, 10 Februarie

 

Angajații sau antreprenorii care-și sacrifică viața personală în favoarea slujbei ori afacerii au șanse mari să constate, atunci când vor trage linie, că nu ies deloc pe plus.

 

Un om de afaceri, aflat în vacanță pe o plajă din Mexic, observa zi de zi un pescar care se întorcea din larg, la scurt timp după ce plecase, cu doar câțiva pești în barcă. Curios, îl întrebă de ce nu stă mai mult pe mare ca să prindă mai mult pește. „Păi, prind destui cât să îmi hrănesc familia“, răspunse pescarul. „După care mă întorc acasă, să mă joc cu copiii mei. Mâncăm, iar după prânz, tragem cu toții un pui de somn. Iar seara merg cu prietenii la taverna din sat – mancăm, bem, cântăm la chitară şi dansăm“, mai spuse el.

Omul de afaceri clătină nemulțumit din cap: „Ar trebui să petreci mai mult timp pescuind, astfel încât să câştigi mai mulţi bani. Cu acești bani îţi poţi cumpăra o barcă mai mare, cu care să prinzi mai mult peşte. Apoi, încetul cu încetul, îţi vei permite să cumperi mai multe bărci. Pentru că vei prinde foarte mult pește, va trebui apoi să investești într-o fabrică de conserve. Cu asta vei câștiga și mai mulți bani, astfel încât îți vei putea extinde afacerea în toată țara și, de ce nu, în toată lumea.“ Pescarul vru să afle continuarea: „Și după aceea?“ „După aceea vei fi foarte bogat și îți vei permite să-ți petreci restul vieții pe o plajă, să te joci cu copiii, să-ți faci siesta cu soția și să-ți petreci serile cu prietenii“, veni răspunsul.

Poate că istorisirea de mai sus va fi socotită de mulți drept simplistă, însă zeci de milioane de oameni din întreaga lume și sute de mii de români ar recunoaște aici unele asemănări cu viața lor. Întreprinzători, top-manageri, șefi de departamente, dar și simpli angajați în funcții de execuție muncesc din greu, mult peste cât și-ar dori cu adevărat, sacrificându-și de multe ori viața personală, relațiile cu familia ori prietenii sau pasiunile reale, doar pentru că speră, mai mult sau mai puțin conștient, că astfel vor reuși să urce pe scara profesională și pe cea socială și vor ajunge, la un moment dat, la un nivel de confort financiar care să le aducă, prin miracol, timp liber, afecțiune, prieteni, fericire.

 

Luăm pe mere, dăm pe pere

Dincolo de „daunele“ la nivel psihic sau social, lipsa acută de timp se transformă, în cele mai multe cazuri, în pierderi financiare destul de ușor cuantificabile.

„Lucrez șase zile din șapte, de la 10 dimineața la 10 seara și chiar mai târziu, uneori. Așa că în ziua liberă nu pot și nu vreau decât să mă relaxez și să petrec ceva timp cu fata mea“, povestește Teodora N., manager într-o firmă bucureșteană din domeniul comunicării. „Faptul că muncesc atât de mult îmi aduce, desigur, cheltuieli suplimentare. Pe lângă grădinița privată (300 de euro pe lună), la care am apelat pentru simplul fapt că are un program mai flexibil decât cele de stat (îți poți duce copilul și mai târziu de opt-opt și jumătate și îl poți lua și mai târziu de cinci-cinci și jumătate), am și o bonă care se ocupă de copil seara și uneori sâmbăta. Care mă mai costă 200 de euro pe lună. De curățenie și alte treburi gospodărești (spălat rufe ori călcat) se ocupă o doamnă pe care o mai plătesc cu 100 de lei pe zi. Vine de trei ori pe săptămână, așa că înseamnă undeva la 300 de euro pe lună. În plus, cu excepția micului dejun și a meselor de duminică, mănânc numai la birou, fie de la firma de catering din clădire, fie comand. Asta estimez că mă mai costă vreo 50 de lei pe zi, adică aproximativ 300 de euro pe lună“, spune ea.

Dar costurile pe care le generează programele supraîncărcate de muncă nu se opresc aici. „Nu ajung aproape niciodată într-un supermarket sau hipermarket. Știu că sunt unele cu orar nonstop, dar sunt prea departe față de traseul meu birou-casă, așa că îmi fac mare parte din cumpărături la magazinul de la parterul blocului. Unde sunt conștient că prețurile sunt și cu 50% mai mari“, arată George, șeful departamentului de marketing dintr-o multinațională din domeniul alimentar.

„Iar când e să-mi cumpăr de îmbrăcat sau de încălțat, merg la mall, intru în primul magazin și în maximum un sfert de oră am terminat. Probabil că, dacă ai timp să cauți, găsești aceleași lucruri sau altele și mai frumoase sau mai de calitate la jumătate de preț, dar asta e“, spune el.

Cheltuielile legate de aspectul fizic sunt și ele mai mari în astfel de situații: mereu presați de timp, cei care muncesc mult peste cele 40 de ore „regulamentare“ apelează la cele mai convenabile soluții (sala de fitness cea mai apropiată de birou sau salonul de cosmetică cu cel mai generos program de lucru, indiferent dacă raportul preț-calitate nu este nici pe departe cel mai grozav). Nu în ultimul rând, stresul și suprasolicitarea lasă urme adânci la nivel fizic și psihic. Și chiar dacă majoritatea joburilor de acest tip vin la pachet cu o asigurare medicală generoasă la o clinică privată, sănătatea pierdută nu ți-o poate reda nimeni cu adevărat, indiferent de suma pusă în joc.

 

Cine ia piciorul de pe accelerație?

Mulți dintre cei care au joburi ce le cer 10, 12 ori chiar 14 ore de muncă pe zi par a fi destul de conștienți de lucrurile pe care le pierd, atât la nivel spiritual, cât și din punct de vedere material. Totuși, de ce o fac? „În țările bogate, consumul constă în oameni care cheltuiesc bani pe care nu-i au pentru a cumpăra lucruri de care nu au nevoie pentru a impresiona oameni pe care nu-i plac“, spune sociologul german Joachim Spangenberg. Consumul pe credit este, într-adevăr, unul dintre principalele lucruri care te pot face prizonierul unei cariere profesionale suprasolicitante. Celălalt motiv important este, într-adevăr, dorința de a epata, confirmă psihologul Aurora Liiceanu. Iar cele două aspecte se împletesc și se completează deseori.

„La noi, oamenii se iau unii după alţii cu uşurinţă, există o concurenţă la nivelul exteriorului unui individ şi nu a interiorului lui, iar afişarea standardului financiar este agresivă“, explică ea.

După zeci de ani de consumerism și idealizare a carierei profesionale, ce era obligatoriu să aibă un singur sens, ascendent, în țările din vest a apărut și se manifestă din ce în ce mai vizibil o reacție de respingere a acestui mod de a trăi. Downshifting-ul (tehnic, să treci motorul într-o treaptă inferioară de viteză) este un curent care promovează un stil de viaţă mai relaxat, mai sănătos, mai cumpătat, mai prietenos cu natura și pune în discuție relaţiile dintre individ şi timp și raportul muncă-viaţă. Astfel, potrivit unor studii științifice, între 1990 și 1996, 19% din americani au luat o decizie voluntară de a-și schimba stilul de viață (alta decât ieșirea la pensie), care le-a adus o scădere a veniturilor, arată sociologul Juliet Schor.

O cercetare similară în Australia a stabilit că 23% din adulții cu vârste cuprinse între 30 și 59 de ani au luat decizii identice în ultimul deceniu al secolului trecut. „Criza economică ar trebui să faciliteze downshifting-ul şi probabil că în străinătate se întâmplă acest lucru, deşi nu trebuie confundată supravieţuirea (survival) cu self-sufficiency“, spune Aurora Liiceanu.

Lucrurile nu stau tocmai la fel când ne uităm la ce se întâmplă la noi. Blogul viatalatara.wordpress.com prezintă experiența unei familii bucureștene care a ales să reducă turația și să se mute într-un sat din Muntenia. Însă astfel de situații sunt, încă, privite ca niște curiozități. „Societatea românească este foarte polarizată între supravieţuire şi extravaganţă, opulenţă a noilor îmbogăţiţi.

Ambele extreme nu au nimic de-a face cu downshifting-ul, pentru că acest fenomen este consecinţa unei atitudini faţă de viaţă, în care sărăcia şi excesul nu există. Societatea românească valorizează mult dimensiunea materialistă a vieţii, iar cei cu mulţi bani consideră că reuşita în viaţă trebuie exhibată prin obiecte şi stil de viaţă exorbitant“, explică Aurora Liiceanu.

Ea crede că în România va mai trece ceva vreme până când oamenii vor înţelege că valorile majore ale vieţii nu sunt banii, casele inutil de mari sau inutil de multe, petrecerea vacanţelor în hoteluri scumpe - ca spaţiu al exhibiţionismului financiar - ori relaţiile superficiale. Și totuși, pot fi cu adevărat acuzați de consumerism excesiv niște oameni care și-au petrecut prima parte a vieții într-o penurie generală?

 

PRO ȘI CONTRA

 

BANII „Suntem înconjurați de filozofia «Cumperi acum, plătești mai târziu» și am uitat valorile adevărate. Limitați-vă datoriile și preveniți cheltuielile exagerate renunțând la cardurile de credit. Cu cât cheltuiești mai mult, cu atât trebuie să muncești mai mult pentru a plăti.

Amintiți-vă: cele mai bune lucruri din viață sunt gratis. Reînvățați valoarea banilor și trăiți la un nivel pe care vi-l permiteți.“ („Manifestul downshifting-ului“, Tracey Smith)

 

TIMPUL „Când îți schimbi perspectivele asupra modului de petrecere a timpului, o nouă lume se deschide. Ce s-a întâmplat cu jocurile, lectura, discuțiile, interacțiunea din familie? Am uitat, pur și simplu, bucuria pe care aceste lucruri ți-o pot aduce. La ce bun să ai mulți bani dacă nu ai timp să-i cheltuiești? Cel mai important dar este timpul, care trebuie petrecut împreună cu cei mai importanți oameni din viața voastră.“ („Manifestul downshifting-ului“, Tracey Smith)

invers „Downshifting-ul e un simptom, nu o soluție. Se spune că cei care fac asta riscă să intre în faliment, își pot pierde valoarea pe piața muncii, pot deveni un model prost pentru copii/familie și riscă să alunece la marginea societății. Toate aceste scenarii au sens dacă îți privești viața de sus în jos. Dacă, însă, te uiți de jos în sus, îți rămâne doar să apelezi la tehnica upshifting-ului până la un nivel la care te simți confortabil. Avantajele sunt că, în loc să renunți la ceva, poți să te bucuri de orice, în loc de riscuri, vezi doar posibilități și, deodată, lucrurile mici fac diferența.“ (Petterj Kontiol, „Cum să câștigi un milion înainte să împlinești 30 de ani“)

 

 

 

În ţara fetiţelor-mame, educaţia sexuală e un tabu

 

Andreea Archip

Evenimentul zilei, 11 februarie

 

Cei mai mulţi dascăli se sfiesc până să şi predea "aparatul reproducător", iar părinţii amână cât pot discuţia despre viaţa sexuală.

 

În reclame, la televizor, oriunde arunci privirea, decolteele sunt din ce în ce mai adânci, iar fetele par să se îmbrace, indiferent de anotimp, doar în pantaloni foarte scurţi sau chiar în slip.

Tabloidele nu se vând cu aceeaşi interdicţie precum cea impusă ţigărilor şi alcoolului - adică, nu există limita de "peste 18 ani" -, iar când din toate părţile parcă se strigă "sex", rămâne întrebarea: cine-i mai învaţă pe elevi noţiunile elementare de educaţie sexuală şi câtă vreme îi mai lăsăm să-şi facă "documentarea" pe in ternet, din reviste sau de la televizor.

Părinţii amână cât de mult posibil să le vorbească copiilor despre acest subiect tabu în România, iar marea majoritate a pro fesorilor se simt ruşinaţi până şi atunci când trebuie să predea "aparatul reproducător" din cărţile de biologie.

 

Discuţiile despre sex, în şoaptă

Opţionalul "Educaţie pentru sănătate", care se predă de la clasa I până la a VIII-a, conţine capitole despre "Sănătatea reproducerii şi a familiei", dar a fost adoptat de prea puţine şcoli.

Aşa că discuţia despre sex cade de multe ori în sarcina diriginţilor, aceeaşi profesori de motivaţi, cu salarii mici şi multe îndatoriri. Şi, la rândul lor, părinţii amână cât pot discuţia, speriaţi probabil de faptul că a tunci când îşi vor aborda copiii li se va răspunde la fel ca în celebrul banc: "Da, ce vrei să ştii despre sex?".

În timp ce în alte ţări cunoaşterea corpului uman începe la grădiniţă, discuţiile despre sex rămân în şcoala românească la coada programei sau la nivel de şu şoteli între colegi. Astfel că veştile despre fete rămase însărcinate şi la 11 ani rămân o normalitate a ştirilor de la ora 17.00.

"Să se introducă în toate şcolile secundare, pentru elevii ajunşi la pubertate, educaţia sexuală, care trebuie considerată solidară cu educaţia morală şi religioasă. (...) Paralel cu acţiunea şcolii în această latură a e ducaţiei, să se înceapă o energică acţiune extraşcolară pentru combaterea pornografiei", se arăta în "Educaţia. Revistă pentru şcoală şi familie", din 1929.

Însă nici acum, după mai bine de 80 de ani, şcoala românească nu e mai tolerantă cu subiectele tabu, iar uşile psihologilor şcolari nu prea sunt deschise de elevi, de multe ori jenaţi să iniţieze o discuţie despre sex.

 

"Tabuurile din familie sunt preluate de copii, mai ales că părinţii încearcă să amâne cât pot de mult momentul.",

DANIELA CEREDEEV, profesor

 

DISCUŢII DESPRE "PROSTII"

 

Părinţii evită, dascălii se ruşinează

La şcoala generală din localitatea suceveană Vatra Moldoviţei, profesoara Daniela Ceredeev a iniţiat proiectul "Prea cu rând să fiu mamă", prin care încearcă să scoată pe uşa din dos reţinerile când se pune problema să se vorbească liber despre experienţele de acest gen.

"Proiectul a fost gândit pentru liceu, apoi a fost extins şi către şcolile generale. Iar, în iunie intenţionăm să facem şi un marş. Noi am realizat nişte forumuri de discuţii între elevi şi cu personal specializat, psihologi şi consilieri şcolari, dar, din păcate, nu am fost foarte mulţumiţi de cum s-au desfăşurat. Elevii sunt reticenţi, au venit mai mult din curiozitate la întâlnire, dar nu au avut curaj să-şi împărtăşească experienţele. În plus, au existat şcoli unde elevii au luat în derâdere iniţiativa", explică dascălul.

Toată "ruşinea" de a spune lucrurilor pe nume are şi o cauză. "Tabuurile din familie sunt preluate de copii, mai ales că părinţii încearcă să amâne cât pot de mult momentul în care să vorbească despre acest subiect cu ei", adaugă Daniela Ceredeev, care a hotărât să facă acest demers după ce a aflat despre cazuri în care fetele au rămas însărcinate la vârste fragede, dar şi fiindcă a observat "o deviere de la principiile morale sănătoase".

 

Întâi corpul uman, apoi plantele şi animalele

Diferenţele dintre rural şi urban se văd şi atunci când se pune problema de a dezbrăca de secrete un subiect atât de necesar, mai ales pentru adolescenţi. Robert este elev în clasa a XI-a la Colegiul "Spiru Haret", din Capitală şi spune că ar fi mai bine dacă la disciplina "Biologie" s-ar începe cu anatomia umană.

"Părerea mea este că, la ora de biologie, ar fi prioritar să se predea tot ce se poate despre corpul uman. După aceea, putem vorbi despre plante, animale şi restul lucrurilor. Şi aşa, să fim serioşi, după ce-ţi umpli capul cu plante şi animale, te mai concentrezi tu să reţii ceva din ce ţi se predă despre om? O să înveţi mecanic precum ai învăţat şi restul lucrurilor, iar după vacanţa de vară eşti praf, praştie, un zero tăiat în 24", spune elevul.

Îşi aminteşte şi că, în şcoala generală, profesoara de biologie a sărit peste ora în care trebuia să predea "aparatul reproducător". Motivul: "Noi eram mici şi râdeam de această temă. Nu că n-am râde şi acum, dar o facem mai puţin".

"Educaţia sexuală în şcoli cred că ar fi folositoare şi i-ar ajuta pe unii, mai energici ca să zic aşa, să înţeleagă de fapt la ce riscuri se expun când iau decizia de a face actul sexual. Părerea mea este că ar fi oarecum folositoare, dar după câteva ore cred că ar deveni plictisitoare şi probabil că nici nu m-aş mai o bosi să merg", glumeşte liceanul. A avut însă în liceu şi profesori cu care a discutat liber.

 

Dirigintele să preia iniţiativa

Şi reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) susţin că o mare responsabilitate o are dirigintele.

"Profesorul-diriginte trebuie să aibă o discuţie cu fetele şi băieţii, separat, cel puţin o dată pe semestru, mai ales că ne confruntăm cu o precocitate a maturizării sexuale. E ideal ca discuţia să aibă loc şi în prezenţa cadrului medical al şcolii. Este important de urmărit şi dacă fiecare şcoală are un psiholog şcolar. Copiii sunt curioşi, sunt interesaţi să fie informaţi. Din pă cate, am rămas însă mult în urmă, mai ales în mediul rural", e de părere Marian Banu, purtător de cuvânt al ISMB.

Primii care trebuie să poarte însă o discuţie cu copiii sunt părinţii, crede acesta. "Părinţii acasă, dar şi dirigintele, psihologul, medicul şcolii ar trebui să aibă un rol primordial în a discuta cu copiii, lăsând la o parte a ceastă falsă ruşine", conchide Banu.

 

EDUCAŢIE DESPRE SĂNĂTATE

 

Viaţa sexuală, doar în anumite şcoli

"Diferenţe între fată şi băiat (relaţii sociale)", "Percepţii reciproce ale băieţilor şi fetelor", "Modificări corporale la pubertate", "Cum am apărut eu pe lume?", "Ceasul organismului feminin, ceasul organismului masculin", "Comportament sexual responsabil: atitudini faţă de debutul vieţii sexuale", "Mituri legate de sexualizare/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă de manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)", "Sarcina nedorită şi avortul - servicii sociale: planificare familială, consiliere". Sunt câteva dintre temele pe care elevii din şcolile româneşti le abordează la disciplina Educaţie pentru sănătate.

Reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei care se ocupă de proiect susţin că din ce în ce mai multe şcoli au început să introducă în orarul elevilor şi acest opţional. Nu suficiente însă.

"Se discută despre transformările organismului la pubertate, despre valorile familiei şi aş vrea să subliniez că noi nu încurajăm începerea vieţii sexuale la aceste vârste, dar, dacă se întâmplă, vrem să fie în cunoştinţă de cauză. Pentru consiliere cu fiecare în parte, dirigintele şi consilierul şcolar este responsabil. Însă acum, în ceea ce priveşte riscurile începerii vieţii sexuale, boli venerice, toate acestea trebuie prezentate de către medicul de familie, lui îi revine responsabilitatea", explică Dana Călugăru, responsabil de proiect în minister.

"Comunitatea locală a devenit în timp mult mai deschisă în a introduce în şcoală această disciplină. Iar de la elevi am primit un feedback pozitiv, aceştia îşi doresc ca Educaţia pentru sănătate să devină o disciplină obligatorie", mai spune reprezentanta ministerului. Dana Călugăru, de altfel profesoară de biologie la bază, ştie că pentru a putea avea o discuţie productivă cu elevii despre aceste subiecte delicate trebuie să existe o relaţie specială cu profesorul.

"Trebuie păstrată decenţa în discuţie şi profesorul trebuie să fie foarte bine informat, profesorii trebuie să fie cu copiii pe aceeaşi lungime de undă, pentru că tulburările hormonale nu sunt uşor de înţeles. Elevii şi profesorul trebuie să fie prieteni", este de părere specialistul. Aceasta îşi propune să atragă mai multe şcoli să introducă obiectul în programă, mai ales pe cele din zonele defavorizate şi din mediul rural.

"Din discuţiile cu elevii, în taberele care s-au făcut, e adevărat că mai mult elevi de 16-17 ani sunt interesaţi de cum să scape de acnee şi de curele de slăbire. Este însă necesar să li se ofere informaţii în şcoală despre orice subiect care-i frământă, în funcţie de vârstă. Iar acolo unde profesorul nu se simte confortabil să vorbească despre asta, se poate chema un medic", adaugă aceasta.

 

DECALOGUL SEXUALITĂŢII

 

Zece lucruri pe care ar trebui să le ştie un elev

- Igiena corectă a organelor sexuale

- Modificări corporale la pubertate

- Atitudini faţă de debutul vieţii sexuale

- Mituri legate de sexualitate/comportament sexual (reacţii comportamentale faţă de manifestările anatomo-fiziologice ale pubertăţii)

- Infecţii cu transmitere sexuală - comportamente cu risc în transmiterea HIV/SIDA

- Concepţia şi sarcina - riscurile sarcinii la pubertate şi adolescenţă, pentru mamă şi copil. Planificare familială, consiliere

- Disfuncţii sexuale la femeie şi la bărbat

- Metode de contracepţie

- Identitate şi orientare sexuală

- Violenţa în sexualitate, abuzul sexual

 

PROBLEMĂ

Predarea educaţiei sexuale, influenţată de religie

În funcţie de cât de tare este legată şcoala românească de religie, educaţia sexuală se face diferit. Aceasta este una dintre observaţiile lui Borbala Koo, directoarea Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală.

"Nu există foarte multe ţări în care educaţia sexuală este integrată în programa şcolară, deci nu stăm mai prost decât alţii. De departe, ţările nordice au făcut paşi semnificativi. Depinde însă mult cât de legată este şcoala de religie. Putem să facem o comparaţie între Franţa şi Italia din acest punct de vedere. În ambele ţări, cu o populaţie preponderent catolică, există diferenţe între felul în care se predă educaţia sexuală", adaugă Borbala Koo.

Specialistul crede că, până când elevii români nu vor deprinde cum să ia o decizie, să comunice şi să accepte diversitatea, educaţia sexuală va fi făcută superficial: "Integrarea educaţiei sexuale în programele şcolare nu înseamnă doar introducerea în orarul elevilor a unei ore care să se cheme educaţie sexuală. Dacă elevii nu dezvoltă anumite abilităţi de a lua o decizie, de a comunica fără să ia pe cineva de guler, de a înţelege, a respecta şi a tolera diversitatea, atunci nu se poate vorbi despre o educaţie sexuală temeinică. Copilul trebuie însă să aibă, chiar şi aşa, cunoştinţe".

 

"Au nas, au şi penis"

Părinţii trebuie să fie primii care discută cu copiii lor despre acest subiect. "Cum au nas, copiii trebuie să ştie că au şi penis", este tranşant specialistul.

"Am întâlnit o mămică care i-a prezentat aşa înspăimântător problema menstruaţiei unei fetiţe, că, atunci când a venit la mine, copilul credea că va muri. Nu ştiu în seama cui lasă părinţii discuţia acestor lucruri normale", explică şi psihologul şcolar Aida Ivan.

La uşa cabinetului său bat copii, însoţiţi de părinţii care i-au găsit masturbându-se sau micuţi care şi-au surprins părinţii în timpul actului sexual.

 

"Nu ştiu în seama cui lasă părinţii discuţia acestor lucruri normale.", AIDA IVAN, psiholog şcolar

 

DECIZIE CAN. Reclamele la prezervative, permise la TV doar după miezul nopţii

Şi, de parcă lipsa educaţiei sexuale în familie şi în şcoală nu ar fi de ajuns, aceasta va lipsi, pe viitor, şi de la televizor şi radio. Asta, mulţumită unei decizii luate ieri de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Concret, potrivit HotNews, aceştia au hotărât să modifice actualul Cod al audiovizualului şi să interzică difuzarea la TV şi radio a reclamelor la prezervative până la ora 24.00. Permise doar după miezul nopţii vor fi şi reclamele la publicaţii şi filme erotice.

"Am început capitolul privind publicitatea, stabilind principiile generale, respectiv protecţia minorilor, informarea corectă, respectarea demnităţii umane şi asigurarea unei concurenţe loiale. Publicitatea pentru convorbiri erotice este interzisă, iar publicitatea la produse pentru igienă sexuală, cum ar fi prezervativele, la publicaţii şi filme erotice va fi permisă numai după ora 24.00. Publicitatea la produse cu caracter pornografic este şi rămâne interzisă", a explicat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, după votul Consiliului.

În sedinţa de ieri a CNA, Narcisa Iorga, membru al Consiliului, a declarat că au fost situaţii de emisiuni serioase în care a fost inserată reclama la prezervative: "Au fost situaţii de show-uri serioase, iar în pauze s-a difuzat reclamă la prezervative". E drept că, până în prezent, publicitatea la prezervative era interzisă, acestea fiind considerate produse cu caracter sexual, potrivit legislaţiei audiovizuale.

Totuşi, televiziunile au difuzat publicitate la prezervative, după ora 22.00 şi cu semnul de încadrare "15" (producţii audiovizuale interzise copiilor sub 15 ani), considerând ca aceste reclame au un rol educativ. Răsvan Popescu a mai spus că speră că, în aproximativ două săptămâni, CNA să finalizeze modificările la actualul Cod al audiovizualului, care va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.

 

 

 

Cele mai ciudate boli psihice din lume

 

Erika Chivu

Unica, 11 februarie

 

Dacă te plângi de o banală gripă sau răceală, imaginează-ţi cum ar fi să ai o boală care te face să-ţi rozi degetele sau să crezi că eşti mort.

 

Sindromul Ierusalim - efectul Oraşului Sfânt

Această boală psihică apare la cei care vizitează Ierusalimul şi durează câteva săptămâni sau până când se termină călătoria. Persoane care au fost toată viaţa sănătoase din punct de vedere psihic devin psihotice atunci când ajung în Oraşul Sfânt, având obsesii sau halucinaţii religioase.

 

Autocanibalismul -  mutilarea propriului corp

Această boală genetica rară afectează atât fizicul, cât şi psihicul. Copiii afectaţi au un retard mental moderat şi un comportament violent, îndreptat inclusiv asupra propriei persoane. Ei îşi muşcă limba, buzele şi chiar ajung să-şi roadă degetele sau să-şi lovească capul de diferite obiecte. Pentru a-i proteja, medicii sunt nevoiţi să le scoată dinţii.

 

Sindromul Capgras – cei apropiati devin impostori

Sindromul Capgras este o boală pshihică care îi face pe cei afectaţi să creadă că apropiaţii lor sunt nişte impostori. Astfel, un bărbat poate crede că locul soţiei lui a fost luat de o femeie care arată exact la fel, dar nu este cea „originală”. Sindromul Capgras este asociat cu schizofrenia, demenţa, dar şi cu loviturile la cap.

 

Pica – pofta de var sau cenuşă

Cei care suferă de această boală au o poftă nestăpânită de produse care nu sunt comestibile – pământ, var, cretă, hârtie, lemn, săpun, cenuşă – sau de produse alimentare de bază – făină, cartofi cruzi, cocă etc. Boala este rară şi se întâlneşte mai ales la gravide, copii mici şi persoane cu probleme psihice.

 

Sindromul Alice în Ţara Minunilor – vedere distorsionată

Această boală ciudată este de natură neurologică. Ochii sunt sănătoşi, însă creierul interpretează greşit informaţiile primite de la el. Aşa se face că unele obiecte sau chiar părţi din propriul corp par mai mari sau mai mici, mai departe sau mai aproape decât sunt cu adevărat.

De exemplu, uitându-se în jos, bolnavul are impresia că pământul este foarte departe, ca şi cum el ar fi foarte înalt.  Sindromul Alice în Ţara Minunilor se poate declanşa din cauza unei migrene, unei tumori sau la cei care folosesc droguri psihoactive. Poate semnala şi începutul unei infecţii cu virusul Epstein Barr, virusul care provoacă boala sărutului, mononucleoza.

 

Sindromul Zombie – oameni care se cred morţi

Din motive pe care psihiatrii nu le cunosc încă, oamenii care suferă de această boală rară au impresia că le lipsesc anumite părţi ale corpului sau că sunt morţi. Ei au declarat chiar că simt miros de cadavru sau că simt viermi care le umblă pe piele. Crezându-se morţi şi văzând că pot să meargă, bolnavii deduc că sunt zombie şi deci că au devenit nemuritori.

În consecinţă se expun la tot felul de pericole sau renunţă la mâncare, convinşi că nu mai au nevoie de ea. Unii cred că nu mai au sânge în vene şi sunt dispuşi să-şi provoace răni grave pentru a demonstra asta. Din fericire, boala este atât de rară încât nu se cunosc nici măcar 10 cazuri în toată lumea.

 

 

 

Terapeutul de cuplu, ultima barcă de salvare

 

Mihaela Dima

Adevarul, 13 feb 2011

 

În cadrul şedinţelor de terapie, pentru a se împăca, fiecare dintre cei doi este încurajat să-şi spună părerea despre problema pe care o are

În timp ce multe cupluri celebrează dragostea, altele încearcă să-şi salveze relaţiile. Cele mai multe cer însă ajutor abia când lucrurile devin grave. Problemele simple se pot rezolva într-o singură şedinţă de terapie. Pentru cele mai dificile însă e nevoie de mai mult timp. Specialiştii le recomandă cuplurilor să nu întârzie vizita la un cabinet.

 

„Sunt căsătorită de doi ani - locuim împreună de patru - avem permanent conflicte pe diverse teme, cea mai des invocată fiind lipsa afecţiunii lui. În prezent, situaţia e destul de complicată: nu reuşim să cădem de acord că obiectivul comun este refacerea relaţiei, raporturile sexuale sunt foarte rare şi, obosiţi de atâtea reproşuri, evităm să mai deschidem subiecte de discuţie. Nici nu ştiu ce anume sper să rezolv pentru că sunt aşa de multe probleme. Poate că mi-aş dori să ştiu ce să fac cu viaţa mea, pentru că eu nu reuşesc să găsesc soluţii, nu ştiu de unde să încep", scrie pe un forum de pe un site cu profil medical o utilizatoare în vârstă de 28 ani, care simte că nu poate găsi soluţia pentru a rezolva problemele pe care le întâmpină în viaţa de cuplu. La fel ca ea, multe alte persoane cu probleme vor să-şi salveze relaţiile, dar nu ştiu ce să facă, de unde să pornească. Iar posibilitatea de a merge la un terapeut de cuplu încă este văzută cu destul de multă reticenţă.

 

Niciodată nu este prea târziu

Foarte puţine cupluri merg de la primele probleme la terapeut, spun specialiştii. Unii tineri ajung la cabinet pentru consiliere premaritală, dar cei mai mulţi dintre cei cu probleme întârzie însă foarte mult în a lua această decizie.

„Ca o glumă, partenerii de cuplu, neîncrezători, înainte de a merge la avocatul de divorţ, se gândesc să treacă puţin pe la psihoterapeut, poate, poate... Sunt neîncrezători în psihoterapeuţi şi în abilităţile lor de a rezolva conflictul", spune Romona Covrig, terapeut de cuplu şi autoarea cărţii „Psihologia infidelităţii. Manual de supravieţuire", apărută în acest an la editura Institutului de Psihologie şi Psihoterapie Adleriană.

Psihologul şi sexologul Jeni Chiriac spune că oamenii ajung la terapeut când problemele sunt deja destul de grave. „Este de preferat să se înţeleagă că niciodată nu este prea târziu, însă cu cât mai târziu, cu atât drumul petrecut alături de specialist poate fi mai lung", explică ea.

Terapia de cuplu începe la telefon, spune Ramona Covrig. „Sunt interesată cine sună, care este problema în două cuvinte, sunt interesată să ştiu de ce a sunat el/ea". După ce le spune condiţiile de prestare a acestui serviciu, preţul şi durata sesiunii, le aminteşte despre confidenţialitate, dar şi despre limitele psihoterapiei.

 

Ascultarea ambelor adevăruri

„Dacă cei doi ajung în cabinet «de bună voie», primul pas este acela de a asculta ambele adevăruri, al lui şi al ei. De bine ce într-o relaţie de cuplu sunt două persoane implicate, mă interesează subiectivitatea ambilor. Aşa că în timp ce unul vorbeşte, celălalt tace. Acesta poate întrerupe numai dacă nu înţelege sau dacă doreşte amănunte", explică terapeutul.

Apoi, cei doi vorbesc despre cum problema lor comună interferează cu ariile vieţii lor: muncă, relaţiile de prietenie, timpul liber. „Sunt interesată să ştiu când le este totuşi mai bine, ce ştiu că fac, cum ar fi viaţa lor dacă nu ar avea această problemă, cine mai este implicat în ea şi cine nu ştie - poate părinţii lui sau ai ei", spune Ramona Covrig. Stabilesc apoi câteva obiective şi când anume să evalueze dacă acestea au fost atinse.

Cei doi pot primi şi teme pentru acasă, „teme de gândire, idei despre cum să reînveţe să facă ceea ce altădată făceau pur şi simplu, fără intervenţie de afară". Uneori este posibil ca terapeutul să-şi dea seama că unul dintre cei doi are nevoie şi de psihoterapie individuală sau de tratament pentru depresie sau atacuri de panică. Atunci îi recomandă să solicite un consult la psihiatrul cu care colaborează. „Cam aşa are loc o şedinţă de psihoterapie. 50 de minute trec repede, însă un psihoterapeut eficient poate ajuta de cele mai multe ori încă de la prima sesiune", spune Ramona Covrig.

 

Idei distorsionate

Dacă problemele de suprafaţă se pot rezolva în câteva sesiuni, pentru cele de fond este nevoie de mai mult, spune psihoterapeutul. „Atunci când oamenii vin în cabinet pentru psihoterapie de cuplu pe ultima sută de metri, ei nu-şi amintesc că problemele lor derivă de cu patru - şapte ani în urmă şi că aşteptările lor sunt nerealiste atunci când gândesc că totul trebuie să se rezolve cât mai repede", explică Ramona Covrig.

În general, adaugă ea, oamenii vin la cabinet cu trei idei distorsionate: terapia trebuie să dureze cât mai puţin, să coste cât mai puţin şi să ridice altcineva greutăţile pentru ei. „Terapeutul este ca un antrenor, însă nu ajută la nimic ca acesta să ridice greutăţile în locul pacienţilor. Uneori îţi ia mai mult să înţelegi că secretul stă în asumarea responsabilităţii cu privire la ceea ce eşti sau vrei să devii. Tocmai de aceea, uneori, pacienţii sunt supăraţi când psihoterapeutul nu învârte inelul magic şi spulberă problema într-o fracţiune de secundă".

"Atunci când oamenii vin în cabinet pentru psihoterapie de cuplu pe ultima sută de metri, ei nu-şi amintesc că problemele lor derivă de cu patru - şapte ani în urmă." Ramona Covrig psihoterapeut

 

De reţinut

Psihoterapia de cuplu funcţionează în baza a patru coordonate: nu dă sfaturi, nu pledează în favoarea unuia sau altuia dintre parteneri, nu împarte „dreptatea" şi nu „acuză", nu caută vinovaţi.

 

Când este necesară psihoterapia de cuplu?

Dificultăţile de comunicare se află printre cele mai uzuale probleme ale cuplurilor Foto: Shutterstock

Psihologul şi psihoterapeutul Ştefania Niţă de la Asociaţia Română de Psihanaliză de Cuplu şi Familie enumeră câteva dintre momentele în care cuplurile au nevoie de ajutorul unui terapeut:

1 În perioadele premaritale: de decizie a căsătoriei. Sunt perioade ce conţin o încărcătură afectivă puternică atât la nivel conştient, cât şi la un nivel mai profund, inconştient. Temerile şi senzaţia de a o lua la fugă pot apărea, aparent, din senin în astfel de momente. Izbucniri de furie, nemulţumiri, certuri şi reproşuri sunt doar câteva manifestări din ceea ce se poate ivi în cadrul unei relaţii aflate în etapa de stabilire a lui «împreună la bine şi la greu».

2 Perioade pre-parentale: ezitările interioare legate de un astfel de moment. Pot vorbi atât despre ceea ce se întâmplă în mintea şi în sufletul fiecărui partener în parte, legat de rolul de părinte, cât şi despre ceea ce se întâmplă în cadrul cuplului şi cât de matur şi de pregătit este cuplul pentru rolul de cuplu parental. Dincolo de aspectele imediat observabile (dorinţă, nevoia de a avea un copil, uneori «trebuie să avem un copil»), decizia de a face loc în viaţa cuplului unui copil este una importantă, care atrage după sine o sumă întreagă de tensiuni, plăcute şi neplăcute. Temerile şi ezitările apar din întrebarea mai mult sau mai puţin conştientizată: sunt pregatită/pregătit să fiu mamă/tată?

3 Întreruperea de sarcină: un eveniment traumatizant nu doar pentru femeia care îl parcurge, ci şi pentru starea de stabilitate şi încredere a cuplului. După o întrerupere de sarcină, multe cupluri au de suferit şi, uneori, relaţia se poate dizolva încet, aproape fără să ne dăm seama de ce, cum, când a apărut înstrăinarea şi neîncrederea care au condus la dizolvarea unei relaţii ce părea funcţională.

4 Dificultăţi de comunicare verbală şi emoţională, stări de conflict şi tensiune aparent nemotivate şi care, de obicei, preced perioade de separare sau divorţul.

 

Metamorfoza de după şedinţele de terapie

Oamenii sunt destul de sceptici în ceea ce priveşte terapia de cuplu, recunosc specialiştii. „Sunt neîncrezători în psihoterapie şi în psihoterapeut, nu valorizează prea mult munca acestuia", spune Ramona Covrig. Un psihoterapeut experimentat sau instruit n-o va lua personal, ci va avea răbdare ca pacienţii să se simtă în siguranţă în cabinet, mai spune terapeutul.

 

„Psihoterapeutul este ca un mecanic care poartă după sine o ladă de scule şi, în funcţie de necesităţi, scoate instrumentul cel mai util pentru acel moment. El nu este plătit pentru ceea ce este, ci pentru măiestria cu care foloseşte cel mai potrivit instrument la momentul cel mai propice. El ştie să lovească acolo unde este nevoie ca «maşinăria» aceasta fascinantă numită Om să se pună în mişcare şi să funcţioneze în zona utilă a vieţii", explică ea.

 

Luptă pentru salvarea relaţiei

Deşi se spune că bărbaţii sunt mai rezervaţi în a merge la psihoterapeut, specialiştii spun că nu există o diferenţă între sexe.

„În funcţie de tematica ce se impune a fi abordată, ambele sexe pot găsi dificilă comunicarea cu un specialist, însă odată trecut acel impas generat de temerea judecăţii şi prejudecăţilor sau a dării de seamă, şi bărbatul, şi femeia se pot dovedi parteneri de lucru serioşi şi responsabili", spune psihoterapeutul Jeni Chiriac.

 

Reacţiile pe care le-a primit după şedinţele de psihoterapie au fost variate şi deosebite, spune ea. „Oamenii au o deosebită capacitate de a lupta şi de a continua să meargă înainte. În urmă cu câteva luni, de exemplu, am primit un e-mail de la un cuplu deosebit, prin care îmi prezentau un nou membru al familiei, un prichindel superb de 2 luni, ca succes al «colaborării» noastre! Recunosc că micuţul m-a impresionat, ca şi fratele lui mai mare de altfel, dar şi ei, ca şi cuplu", spune Jeni Chiriac.

La fel de impresionată de reacţiile pozitive ale oamenilor este şi Ramona Covrig. „Când vin la cabinet oamenii nu mai ştiu cum sunt, au o impresie greşită despre calităţile lor şi despre multele lor defecte. Sunt descurajaţi şi nu mai văd luminiţa de la capătul tunelului. În primele sesiuni sunt înneguraţi şi uneori «pământii» la faţă, şi apoi, aşa dintr-odată, de la o săptămână la alta, cresc doi-trei centimetri în înălţime, coloana vertebrală li se îndreaptă, faţa li se destinde, zâmbetul îşi face loc pe faţă, iar metamorfoza a avut loc. S-au făcut «mari». Uneori suferinţa te face mare!", conchide psihoterapeutul Ramona Covrig.

Părerea specialistului: „Un demers de cunoaştere şi de înţelegere a relaţiei" - Ştefania Niţă psiholog, Asociaţia Română de Psihanaliză de Cuplu şi Familie

Începutul unei relaţii demarează de cele mai multe ori cu starea de îndrăgostire şi credem că simţim, gândim şi reacţionăm la fel sau foarte apropiat de partener/parteneră. Diferenţierea între ceea ce este comun cuplului ca trăiri, aşteptări şi proiecte şi ceea ce este diferit şi distinct fiecărui partener este greu de făcut. Aceasta este etapa de «împreună fuzional» în care trăim din plin senzaţia de «doi într-unul», de «găsire a jumătăţii» şi de «întregire».

Această etapă variază ca durată şi diferă de la relaţie la relaţie ţinând cont pe de o parte de particularităţile individuale ale celor doi parteneri, iar pe de altă parte, de particularitatea dinamicii relaţiei celor doi. Alegerile parteneriale pe care le facem în anumite etape existenţiale nu sunt deloc întâmplătoare, ci ele vin să satisfacă o nevoie afectivă pregnantă pe care o avem în perioada respectivă şi de care suntem mai puţin conştienţi.

Psihoterapia de cuplu este un demers terapeutic de cunoaştere şi de înţelegere a dinamicii relaţiei celor doi parteneri, adică a înţelegerii contractului inconştient pe care s-a fundamentat alegerea partenerului/partenerei. În măsura în care cei doi parteneri reuşesc să înţeleagă ce stă în spatele alegerii pe care au făcut-o şi pe ce baze emoţionale se construieşte relaţia pe care o au, aceştia pot să se aşeze mai conştient şi mai asumat în cuplul deja format sau pe care vor să-l formeze.

 

 

 

Am o relaţie cu un coleg de muncă. Câte companii mai tolerează asta. 3 la sută dintre români au fost surprinşi în „situaţii compromiţătoare” la birou

 

Gandul, 15 februarie

 

Am o relaţie cu un coleg de muncă. Câte companii mai tolerează asta. 3 la sută dintre români au fost surprinşi în „situaţii compromiţătoare” la birou

Participanţii unui studiu online, iniţiat de Bestjobs.ro, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de recrutare a forţei de muncă din România, spun că locul de muncă poate fi util în căutarea unui potenţial partener, dar precizează că, în ultimii ani, situaţia a devenit mult mai delicată. Deşi un loc de muncă implică mult timp petrecut alături de colegi, majoritatea românilor nu mai sunt atât de deschişi unei relaţii extraprofesionale la birou. ,,Astăzi companiile nu mai tolerează relaţiile personale între colegii de muncă", explică Mădălina Mariş, Sales&Development Manager la BestJobs Recrutare SA.

 

• Realizat pe un eşantion de 6249 de participanţi, dintre care 64% bărbaţi şi 30% femei, cei mai mulţi absolvenţi de studii universitare, sondajul a cuprins un calup de şase întrebări:

1. Ai avut o relaţie/te-ai căsătorit cu un coleg de muncă - 15.66%

2. Ai avut o relaţie cu un client - 3%

3. Ai avut o pasiune secretă pentru unul din colegii tăi - 7%

4. Ai avut o aventură cu unul din colegii tăi, deşi unul dintre voi era căsătorit/într-o relaţie - 6.34%

5. Ai fost surprins într-o situaţie compromiţătoare cu unul dintre colegii tăi - 3%

6. Nu ai avut niciun fel de relaţie cu niciunul dintre colegii tăi - 65%

 

Conform studiului efectuat de BestJobs, bărbaţii sunt mai deschişi relaţiilor la locul de muncă, mai mult de jumătate dintre ei declară că au avut o relaţie, o pasiune secretă pentru o colegă de muncă sau au fost surprinşi într-o situaţie compromiţătoare la job.

 

Doar 15, 66% dintre participanţi, cu vârste cuprinse între 25-35 de ani, au avut o relaţie la locul de muncă, urmată de o căsătorie. Potrivit sursei citate, unii tineri de peste 18 ani se declară ispitiţi din curiozitate sau teribilism de perspectiva unei relaţii la locul de muncă, în timp ce alţii exclud din start această posibilitate de teama pierderii jobului. ,,Nu este profesionist să mă implic într-o astfel de relaţie, iar un eventual eşec ar putea cauza probleme pentru amândoi şi, în consecinţă, pentru întreprinderea la care lucrez. Şi, în plus, menţin oricum întotdeauna o linie strictă între relaţiile personale şi cele profesionale, pe care nu o depăşesc niciodată", a povestit, pentru gândul, Cosmin Marcu, student la University of Edinburgh şi angajat part-time la o firmă IT din Marea Britanie.

 

Studentă la Universitatea din Bucureşti, Maria Timiş, care lucrează ca model la o agenţie, spune că nu-şi doreşte să amestece lucrurile: ,,Nu aş fi de acord să am o relaţie cu un coleg de muncă, pentru că eu consider că munca nu trebuie amestecată cu viaţa intimă". (Aurica Stan)

 

 

 

HafenCity: Cum să dai viaţă unui nou cartier cu psihologia mediului

 

Matei Dobrovie

Adevarul, 23 feb 2011

 

HafenCity se vrea un model de mini-oraş climate-friendly.

Responsabilii celui mai mare proiect de dezvoltare urbană din Europa îşi pun acum problema creării unui sentiment comunitar în viitorul cartier central al Hamburgului. HaffenCity se construieşte sub semnul psihologiei mediului: noii rezidenţi sunt invitaţi să deseneze restul.

Noul district al importantului port interior german, care se va întinde pe 1,5 kilometri, între centrul vechi şi râul Elbe, este un şantier zgomotos în timpul zilei, dar pustiu noaptea. Mulţi se tem că din cauza preţurilor mari ale noilor imobile zona se va transforma într-un „ghetou al bogaţilor” - mai ales al pensionarilor bogaţi, ai căror copii i-au părăsit demult şi care s-au retras aici pentru o viaţă liniştită. Nu ar fi primul eşec de a atrage oameni de toate categoriile într-o astfel de comunitate. Tot în Hamburg, City Nord, un proiect de dezvoltare comercială din anii 1960 menit să adune companiile care nu găsesc spaţiu în centru, nu a reuşit să atragă şi populaţia care să dea viaţă locului.

Consorţiul care construieşte Hafen City încearcă să evite un rezultat similar prin folosirea „psihologiei mediului”. Secretul ar fi prevenirea separării între zone rezidenţiale, clădiri de birouri şi comerciale, care caracterizează multe oraşe germane reconstruite la scurt timp după al Doilea Război Mondial, explică Jürgen Bruns-Berentelg, directorul executiv al HafenCity Gmbh, citat de revista germană Der Spiegel. În opinia sa, instituţii culturale şi sociale precum galeriile de artă, muzeele şi universitatea ce urmează a fi construite în HafenCity trebuie amestecate cu magazine şi locuinţe. Iar vecinii bogaţilor care trăiesc în apartamente luxoase să poată fi dintre cei cu venituri mai mici, graţie ofertei de locuinţe pentru toate buzunarele.

Pe lângă amestecul „corect” de rezidenţi, planificatorii menţin un dialog constant cu noii locuitori, chemaţi să participe direct la construirea comunităţii şi a sentimentului de apartenenţă. Dezvoltatorii imobiliari au angajat un sociolog a cărui misiune este să identifice nevoile celor care se mută în noul cartier. Lipsa unei grădiniţe şi a unui loc de joacă pentru copii a fost prima problemă identificată, şi rezolvată printr-un efort egal de finanţare al Hafen City Gmbh şi al părinţilor. „Pentru ca oamenii să se ataşeze de un nou cartier, ei trebuie să aibă un cuvânt de spus în modelarea mediului. În cazul în care dezvoltarea imobiliară este complet terminată înainte ca ei să se mute acolo, ei nu au şansa să-şi creeze propriul mediu”, explică Gerda Speller, care a studiat problema relocărilor în Marea Britanie.

 

Critica nesustenabilităţii

O problemă şi mai mare a fost identificată de Consiliul pentru Viitor din Hamburg, un organism local care include şi sindicalişti, şi arhitecţi. Consiliul susţine că HafenCity este un mini-oraş prea puţin verde, prea zgomotos şi numai pentru bogătaşi. Şi contestă chiar sustenabilitatea proiectului, pe care planificatorii bat monedă în vânzarea imaginii noului cartier. „Sustenabilitatea cere un echilibru pe termen lung între stabilitatea economică, sustenabilitatea ecologică şi dreptatea socială. Cea din urmă lipseşte în cazul HafenCity, pentru că aici sunt cele mai mari preţuri la metru pătrat iar discrepanţele de venit între locuitori sunt uriaşe”, se arată în concluziile raportului.

În plus, Consiliul constată că spaţiile verzi sunt foarte puţine, în comparaţie cu zonele de birouri şi locuinţe, iar construirea unei magistrale de metrou va consuma cantităţi gigantice de resurse şi de material. Chiar şi faptul că exproprierile necesare au fost făcute în secret, autorităţile locale căutând să împiedice astfel speculaţiile imobiliare, este considerat de Consiliu drept o dovadă că planificarea s-a făcut de sus în jos, societatea civilă nefiind de fapt implicată. Ca urmare, organismul cere nici mai mult nici mai puţin decât stoparea lucrărilor.

Până atunci, chiar şi celebra revistă Der Spiegel se pregăteşte să se mute în noul cartier, într-un sediu care va fi proiectat de unul dintre marii arhitecţi ai vremii. Iar Berentelg, creierul proiectului, recunoaşte: „în Hafen City se mută cei care au reuşit deja, acolo nu poate locui oricine”. Pot aceşti oameni de succes să insufle viaţă unei noi comunităţi?

 

Stilul verde

- Pentru a crea un mini-oraş armonios, în Hafen City au fost invitaţi “starhitecţi” precum olandezul Rem Koolhaas, care a proiectat un impresionant Centru Ştiinţific, şi irakiana Zaha Hadid, care a creat o nouă promenadă de legătură cu oraşul vechi.

- HafenCity se vrea un model de mini-oraş climate-friendly. Planificatorii au decis să reducă densitatea şi varietatea traficului în cartier şi să le impună investitorilor un nivel cât mai redus de emisii de dioxid de carbon ale clădirilor. La licitaţii sunt favorizate proiectele bazate pe energii regenerabile, precum cea solară.

 

 

 

Meditaţia, între credinţă şi cercetare ştiinţifică

 

Sandra Scarlat

Adevarul, 27 feb 2011

 

Meditaţia îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare asupra sarcinilor de serviciu

Practicată pentru spirit, meditaţia se dovedeşte tot mai utilă fizicului. O serie de studii demonstrează că nu trebuie să fie o experienţă mistică pentru a fi benefică. Exerciţiul repetat al meditaţiei îmbunătăţeşte capacitatea de atenţie, reduce anxietatea, stresul şi reacţiile emoţionale necontrolate.

E nevoie de doar zece minute pentru a-ţi activa energia interioară pe care n-ai ştiut până atunci că o ai. Trebuie să-ţi goleşti mintea de gânduri şi sufletul de emoţiile negative. Se va întâmpla însă numai dacă-ţi doreşti cu adevărat, explică Mihaela Bălăşescu, preşedintele Asociaţiei Sahaja Yoga -  România.

Această energie poartă numele de Kundalini. Rădăcina ei se află la baza coloanei vertebrale, imediat sub osul sacru. De acolo urcă pe şira spinării spre creştetul capului şi conectează fiinţa umană la „energia cosmică", la divinitate, explică Bălăşescu. „Se regăseşte în toate religiile, în toate tradiţiile spirituale, doar experienţele sunt diferite - botez, nirvana, zen. Toţi sfinţii, toţi asceţii au activată această energie şi sunt în conexiune cu universul", adaugă ea.

Iar în tipul de yoga practicat de organizaţia pe care o conduce, această experienţă este, teoretic, accesibilă oricui în câteva minute de meditaţie ghidată. După cum explică, într-o înregistrare, fondatoarea Sahaja Yoga, Shri Mataji Nirmala Devi - născută în India, în 1923 - trebuie întâi să te ierţi pe tine şi pe cei din jurul tău, să scapi de toate emoţiile negative şi să-ţi goleşti mintea de gânduri. Restul vine de la sine.

Nu este însă atât de uşor pe cât pare. Pentru că o minte neantrenată, a omului obişnuit, se agaţă fie de viitor, fie de trecut. „Noi trăim de pe vârful unui gând pe altul. Realitatea, prezentul, se află însă între două gânduri. Este acea secundă pe care trebuie să învăţăm s-o lărgim. Asta facem prin meditaţie", explică Bălăşescu.

 

De la sacru la cotidian

La origini, acesta a fost scopul meditaţiei, accesibilă doar celor care cred în conexiunea fiinţei interioare cu divinitatea, prin izolarea de lumea materială, nesemnificativă. O ipoteză hilară pentru toţi ceilalţi, care trăiesc în lumea materială. Poate chiar ipocrită în România, unde yoga înseamnă MISA şi scandalurile sexuale legate de numele liderului spiritual Gregorian Bivolaru (fugit din ţară în 2005, după ce pe numele său au fost deschise mai multe dosare penale pentru diverse infracţiuni, printre care trafic de persoane şi raporturi sexuale cu minore).

Cercetătorii din întreaga lume au reuşit însă s-o scoată din sfera mistică, după ani întregi de studii. Iar rezultatele au început să apară şi confirmă afirmaţiile călugărului budist Matthieu Ricard.

„Antrenamentul ne permite să ne transformăm mintea, să depăşim emoţiile distructive şi să risipim suferinţa", spune Ricard, citat de revista „New Scientist". Oricine poate face asta, crede călugărul, este nevoie doar de entuziasm şi de perseverenţă.

Meditaţia a ieşit astfel din sfera sacră şi a devenit un instrument, folosit şi în psihoterapie. „În forma exerciţiilor de vizualizare, de respiraţie, de relaxare, joacă un rol important", explică psihologul Dorin Victor Vasile, de la Psihoterapie.net. „Cu ajutorul acestor exerciţii pot fi luate sub control anumite simptome, pot fi iniţiate şi consolidate schimbări."

"Antrenamentul ne permite să ne transformăm mintea, să depăşim emoţiile distructive şi să risipim suferinţa."

Matthieu Ricard, călugăr budist

 

Cum funcţionează meditaţia

Mintea poate fi antrenată să ne izoleze de haosul din jur

Atenţia fiecăruia dintre noi se concentrează în mod normal spre exteriorul nostru, ne adaptăm la ceea ce se întâmplă în jur, suntem atenţi pentru a putea reacţiona, explică psihoterapeutul Dorin Victor Vasile. Meditaţia înseamnă o redistribuire a atenţiei. „Atunci când ne reorientăm atenţia spre interiorul nostru, pe o imagine sau pe propria respiraţie, iniţiem un proces de disociere a stării noastre conştiente obişnuite", spune aceasta.

„Într-o formă simplă de relaxare putem înregistra ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar fără să mai ataşăm o «explicaţie raţională» pentru ceea ce auzim, vedem, simţim. Este ca şi cum am «pune între paranteze» pentru un timp scurt partea noastră conştientă, raţională."

Pentru a putea realiza asta este nevoie de exerciţiu. Există diferite tehnici de meditaţie, în funcţie de obiectivul propus. Dorin Victor Vasile dă exemplul unui exerciţiu accesibil oricui: să ne aşezăm într-o poziţie confortabilă, cu ochii închişi, şi să ne concentrăm asupra respiraţiei, fără s-o modificăm în vreun fel, „să fim doar un spectator pasiv al propriei respiraţii".

Va fi greu la început. Poate o să înceapă să vă mănânce un picior sau o să vă gândiţi la ce aţi făcut şi la ce mai aveţi de făcut. Sau poate o să adormiţi, cum i s-a întâmplat lui Michael Bond, consultant al revistei „New Scientist", cel care a adunat într-un articol toate studiile ştiinţifice despre meditaţie. Perseverenţa este însă cheia succesului. În timp, acest exerciţiu va deveni tot mai uşor.

 

Îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare

Cercetătorii au studiat creierul celor care practică meditaţia

„Timpul pe care-l petreci investigându-ţi propria minte nu are cum să nu-ţi fie de folos", afirmă Clifford Saron de la Universitatea din California, SUA, cel care coordonează proiectul Shamatha, una dintre cele mai ample cercetări ştiinţifice asupra meditaţiei. Cercetătorul spune că nu ai neapărat nevoie de un mentor spiritual pentru a profita de efectele meditaţiei.

Unul dintre studiile realizate în acest proiect, coordonat de Katherine MacLean, de la Facultatea de Medicină a Universităţii „John Hopkins" din Baltimore, a măsurat capacitatea de atenţie a 60 de voluntari, meditatori cu experienţă.

Fiecare dintre ei trebuia să privească ecranul unui computer pe care apăreau succesiv linii verticale şi să apese pe mouse de fiecare dată când una dintre linii era mai scurtă decât celelalte. În cele trei luni ale experimentului, voluntarii au dat tot mai multe răspunsuri corecte şi le-a fost tot mai uşor să se concentreze pe perioade lungi.

Teoria, confirmată şi de alte studii, este demnă de luat în seamă, scrie „New Scientist", deoarece capacitatea de concentrare este crucială pentru atât de multe aspecte ale vieţii - de la învăţare, până la deciziile luate în fiecare zi sau capacitatea de a ne concentra asupra sarcinilor de serviciu.

 

Controlarea emoţiilor

Rezultate surprinzătoare au obţinut şi oamenii de ştiinţă care au studiat efectele meditaţiei asupra bunăstării emoţionale. Un alt studiu realizat în cadrul proiectului Shamatha a concluzionat că meditaţia are un rol important, pentru că participanţii la cercetare au devenit mai puţin anxioşi, conştienţi de propriile trăiri şi capabili să le controleze.

Indicii despre aceste descoperiri au avut şi cercetătorii care i-au pus pe voluntari să privească liniile care apăreau succesiv pe ecran şi să apese pe mouse de fiecare dată când vedeau o linie mai scurtă. Coordonatorul studiului, Baljinder Sahdra, de la Universitatea din California, explică rezultatele: meditaţia îi învaţă pe oameni „să-şi reprime reacţiile impulsive faţă de o serie de stimuli interiori, unii chiar de natură emoţională". Această abilitate s-ar putea dovedi extrem de utilă în echilibrarea afectivă.

Teoria potrivit căreia cei care practică meditaţia sunt mai puţin impulsivi este întărită şi de rezultatele obţinute cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică funcţională (fMRI). O echipă coordonată de Julie Brefczynski-Lewis, de la West Virginia University, a comparat imaginile creierelor persoanelor care meditau şi a constatat că amigdala  - zonă cerebrală care joacă un rol crucial în procesarea emoţiilor - era mult mai puţin activă la experţi decât la începători.

Această abilitate ar putea duce şi la îmbunătăţirea condiţiei fizice. Studiile au demonstrat că meditaţia poate ajuta persoanele care au tulburări alimentare, sunt dependente de alcool sau de droguri, au boli de piele, suferă de depresie sau dureri cronice. Psihologul Fadel Zeidan, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Wake Forest, tot din SUA, a anunţat că voluntarii pe care i-a folosit în studiul său au declarat o sensibilitate scăzută la durere după doar câteva şedinţe de meditaţie. Potrivit acestuia, meditaţia nu face durerea să dispară ci-i ajută pe cei aflaţi în suferinţă să-şi controleze reacţia emoţională.

 

Ne poate face mai altruişti?

Controlarea emoţiilor ar putea sta la baza celor mai interesante studii despre meditaţie care au loc la ora actuală şi a căror miză este să afle dacă ne poate face mai altruişti şi mai milostivi. Există indicii în acest sens şi în imaginile creierelor persoanelor care practică meditaţia şi care arată că zonele asociate cu empatia şi împărtăşirea emoţiilor sunt mult mai active la cei care fac asta de vreme îndelungată.

„Pentru a putea fi milostiv cu cineva trebuie întâi să-ţi dai seama că persoana respectivă are o problemă. Apoi să ştii ce reacţie benefică ai putea avea. Apoi trebuie să fii motivat să ajuţi", explică Margaret Kemeny de la Universitatea din California, San Francisco. Concluzia fiind că oamenii nu pot ajunge la compasiune dacă nu-şi îmbunătăţesc echilibrul emoţional. Universitatea Stanford din California a deschis în 2009 un institut dedicat studiului compasiunii şi altruismului, finanţat de cercetători în neurologie, antreprenori din industria IT şi de Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului.

Centrul îşi propune să afle cum tehnicile de meditaţie prin care practicanţii îşi propun să-şi sporească altruismul pot afecta creierul şi pot genera sentimente de compasiune.

Psihologul Paul Ekman şi învăţătorul budist Alan Wallace au mers chiar mai departe şi au venit cu ideea unor centre de „gimnastică" a creierului, care să le permită oamenilor să urmeze cursuri pentru a-şi îmbunătăţi echilibrul emoţional, să-şi dezvolte capacitatea de compasiune şi chiar să-şi măsoare nivelul de stres.

 

Limitele lumii interioare

Teoria conform căreia meditaţia ar putea deveni o alternativă la tratamentele medicamentoase este însă controversată, pentru că nu există suficiente dovezi care s-o susţină. Ce rămâne indubitabil este faptul că meditaţia are efecte benefice şi oricine se poate bucura de ele, potrivit „New Scientist". Şi nu trebuie să fii expert sau să petreci ore întregi în fiecare zi meditând.

Studiul realizat la Universitatea Wake Forest a demonstrat că şi voluntarii care au meditat doar 20 de minute pe zi, timp de trei zile, au reacţionat diferit la durere. „Este posibil să schimbi substanţial funcţionarea creierului prin practicarea meditaţiei o perioadă scurtă de timp", explică Richard Davidson, directorul laboratorului Waisman de la Universitatea Wisconsin. El susţine că datele dintr-un studiu realizat în laboratorul său, dar nepublicat încă, demonstrează că există schimbări la nivelul creierului după doar două săptămâni în care voluntarii au meditat 30 de minute zilnic.

Chiar dacă astfel de rezultate sunt îmbucurătoare pentru cei care vor să se apuce de meditaţie şi să aibă rezultate imediate, impactul asupra creierului este însă direct proporţional cu durata exerciţiului. Studiul realizat de Brefczynski-Lewis sugerează că meditatorii experimentaţi fac un efort cognitiv minim pentru a-şi păstra concentrarea. Dar acest efect a fost cu adevărat evident în cazul oamenilor care aveau o experienţă de aproximativ 44.000 de ore de meditaţie - echivalentul a 25 de ani de muncă într-un job full-time.

 

 

 

Senatorii nu vor examinare psihologică şi psihiatrică a candidaţilor la alegeri

 

Gabriel Pecheanu

Gandul, 1 martie

 

Membrii Comisiei pentru drepturile omului din Senat au avizat negativ, marţi, propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor care candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, iniţiată de patru senatori independenţi

"Am dat un aviz negativ pentru că propunerea nu corespunde prevederilor nici constituţionale, nici de drept comun. Este o discriminare negativă, impune unui viitor demnitar de a face un control psihiatric sau psihologic. Este în afara cadrului legislativ al României şi al ţărilor UE", a declarat preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat, Gyorgy Frunda (UDMR).

 

El a mai spus că legea nu putea fi aplicată actualilor parlamentari.

"Toate obligaţiile pot fi adoptate pentru viitor, deci retroactivitatea legii e interzisă prin Constituţie. Cei aleşi acum nu pot fi supuşi unui control, cu toate că în anumite cazuri nu ar fi o idee rea. Domnul Câmpanu acum are probleme mult mai serioase decât să-şi susţină iniţiativele legislative. Nu ştie în care partid politic este şi are o mică dilemă pe care şi-o rezolvă astăzi", a adăugat Frunda.

 

"Se încalcă dreptul la viaţa privată"

La rândul său, senatorul PNL Puiu Haşotti a precizat că avizul negativ a fost dat cu unanimitate de voturi pentru că propunerea legislativă încalcă prevederile legale.

"Tehnic, nu se poate face ceea ce propun aceşti parlamentari. Se încalcă dreptul la viaţă privată şi la confidenţialitatea vieţii private, ceea ce nu este deloc în regulă. Poate iniţiatorii ar trebui să dea dovadă dânşii, să ne prezinte la rândul lor, pentru prima dată, aceste certificate psihologice şi psihiatrice sau poate cel mai bine ar fi ca aceşti iniţiatori, parlamentari aşa-zis independenţi, să facă o propunere legislativă care să interzică migraţia politică. Sau, şi mai bine, să-şi dea demisia din Parlament", a afirmat Haşotti.

Propunerea legislativă privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor care candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, în administraţia locală sau care ocupă funcţii de înalt funcţionar public sau îndeplinesc calitatea de secretar general, secretar de stat sau ministru în cadrul ministerelor a fost iniţiată de senatorii independenţi Liviu Câmpanu, Sorin Serioja Chivu, Cezar Mircea Măgureanu şi Vasile Nedelcu.

 

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului este cea care va întocmi raportul care va fi dezbătut în plenul Senatului, iar forul decizional este Camera Deputaţilor.

 

 

 

Portretul utilizatorului român de Internet

 

Gandul, 3 martie

 

Românii îşi petrec mai mult de jumătate din timpul liber online. În cursul săptămânii, ei preferă să acceseze reţelele de socializare şi să citească ştiri online, iar în weekend folosesc internetul pentru căutarea de informaţii şi socializarea pe mesagerii instant, arată un studiu realizat de Daedalus Millward Brown, citat de portalul de ştiri Digital IQAds.

 

• Caută informaţii - 33,4%

• Folosesc reţelele de socializare - 21,1%

• Folosesc mesageriile instant - 19,6%

• Urmăresc materiale audio sau video - 14,4%

• Se joacă - 8,5%

 

Media tradiţionale, învinse de internet

Timpul acordat presei tradiţionale (televiziune, presă tipărită, radio) este de 44,8%. Un mare procent din acest timp este petrecut în faţa televizorului (30,7%), în timp ce presa tipărită le ocupă respondenţilor doar 1,7 la sută din timp.

Studiul a arătat că internauţii români au activităţi diferite în weekend spre deosebire de zilele lucrătoare. Sâmbăta şi duminica ei spun că petrec mult timp căutând informaţii şi folosind mesageriile instant (Yahoo Messenger, MSN Messenger, ICQ etc). La muncă, cei chestionaţi spun că folosesc reţele de socializare şi citesc ziarele, revistele şi paginile de ştiri online sau scriu comentarii pe bloguri şi pe forumuri. De asemenea, la sfârşitul săptămânii creşte procentul timpului petrecut pe Internet cu aproape şase procente (de la 53,5% la 59,4%). (Alexandra Pele)

 

 

 

Bărbaţii vor deveni mai DEPRESIVI decât femeile

 

Gandul, 3 martie

 

Numărul bărbaţilor care vor suferi de depresie va creşte din cauza schimbărilor din societăţile occidentale, se arată într-un studiu publicat în Revista Britanică de Psihiatrie şi citat de BBC.

 

Concret, bărbaţii vor suferi deoarece joburile tradiţional masculine (cele din fabrici sau care presupun munca fizică) vor dispărea, fie prin mecanizare, fie prin mutarea acestor joburi în alte ţări (mai sărace).

În acelaşi timp, articolul precizează că, în acest moment, de educaţie superioară au parte mai multe femei decât bărbaţi, deci numărul gospodăriilor în care ele vor câştiga mai mult va creşte. Acest factor contribuie şi el la depresia bărbaţilor, susţine Dr. Boadie Dunlop, de la Şcoala de Medicină Emory din Atlanta (SUA).

El precizează că "secolul XXI va fi greu pentru bărbaţii occidentali, în special cei cu o educaţie precară", deoarece bărbaţii se identifică, în general, cu munca, iar şomajul îi afectează mult mai tare pe ei decât pe femei.

Psihologul Cosmo Hallstrom susţine că, "dacă timp de 20 ani ai turnat oţel şi se închide fabrica, nu poţi să te apuci imediat de altceva. Criza mondială afectează atât sănătatea mentală, cât şi cea fizică a bărbaţilor. Nu e prea plăcut să-ţi trimiţi soţia la muncă, iar tu să trăieşti ca un parazit".

Directorul Men's Health Forum, Peter Baker, spune că o altă deosebire între femei şi bărbaţi este că aceştia din urmă nu caută ajutor medical în cazul depresiei, preferând să se refugieze "în baruri". (Mihai Schiau)

 

 

 

Obiceiul beţiilor are o explicaţie genetică

 

Liliana Micu

Gandul, 5 martie

 

Cercetătorii americani au arătat de ce alcoolismul "se transmite" în familie, identificând o genă a beţiei. Înainte nu era clar dacă obiceiul de a bea întâlnit la membrii aceleiaşi familii are o cauză de natură genetică sau culturală.

Însă, în urma efectuării unor teste, s-a arătat că dorinţa de a bea în exces este legată de o genă care activează o proteină - TLR4 - într-o parte a creierului, numită complexul amigdalian (un grup de nuclee nervoase aflate în interiorul lobilor temporali mediani).

Cercetătorii de la Universitatea Maryland din SUA au descoperit că şoarecii de laborator cărora li se dădea să consume alcool au început să bea mai puţin după manipularea producerii de TLR4. Astfel după ce oamenii de ştiinţă au stimulat artificial TLR4 şi alţi receptori din creier pentru a simula senzaţiile plăcute obţinute prin consumul ocazional de alcool în exces, şoarecii nu au mai fost interesaţi de alcool timp de două săptămâni.

Profesorul şi psihologul Harry June, de la Universitatea Maryland, a spus că proteina TLR4 ar putea fi folosită pentru dezvoltarea unor medicamente pentru tratarea alcoolismului. Complexul amigdalian, cunoscut şi drept centrul fricii şi al plăcerii, a mai fost legat de dependenţa de alcool.

"Terapia genetică ar putea oferi alternative benefice la tratamentele psiho-sociale şi farmaceutice obişnuite, dar identificarea genelor-ţintă va fi o provocare", a spus June.

Rezultatele acestui studiu au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences, iar cercetările continuă pentru a folosi TLR4 în combaterea beţiilor ocazionale.

Beţiile ocazionale, practicate de tineri, echivalează cu minimum opt unităţi de alcool consumate de un bărbat şi peste şase în cazul unei femei (o unitate de alcool înseamnă 10 mililitri de alcool pur, o bere având trei unităţi, un pahar de vin de 175 ml - două, iar 25 de mililitri de tărie - o unitate).

Studiile au arătat că a bea mult într-un timp scurt este mai dăunător pentru sănătate decât a bea puţin şi des, din cauză că în primul caz ficatul este solicitat mai mult.

În Marea Britanie, se estimează că 23% dintre bărbaţi şi 9% dintre femei se îmbată ocazional. În cazul celor cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, până la 36% dintre bărbaţi şi 27% dintre femei beau excesiv cel puţin o dată pe săptămână.

 

 

 

Topul inamicilor relaţiei de cuplu. Zece motive care duc la despărţire

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 6 martie

 

Televizorul, programul încărcat de la muncă, lipsa comunicării şi gelozia sunt doar câţiva dintre factorii care influenţează în mod negativ evoluţia unei relaţii. Consilierii de cuplu citaţi de site-ul uk.lifestyle.yahoo.com au realizat o listă cu cei 10 duşmani ai unei relaţii.

● Televizorul stinge flacăra pasiunii. Renunţi la cina luată în faţa ecranului, deoarece acesta distrage atenţia şi vă face să neglijaţi prezenţa partenerului. Pentru ca o relaţie să dureze trebuie să existe comunicare, iar televizorul nu vă mai permite să vorbiţi cu persoana iubită.

● Statul în casă. Odată cu oficializarea relaţiei, tot mai multe cupluri au tendinţa de a renunţa la cinele luate la un restaurant sau la întâlnirile în oraş. Singurele ieşiri sunt cele din obligaţie faţă de vreo cunoştinţă. Specialiştii recomandă ca cel puţin o dată pe lună să vă surprindeţi partenerul cu escapade.

● Munca în exces. Consilierii de cuplu subliniază faptul că orele suplimentare sunt inamici de temut ai unei relaţii. Potrivit experţilor, dincolo de faptul că partenerul este tot mai des neglijat, atitudinea dumneavoastră este una destul de irascibilă, iar când ajungeţi acasă sau ieşiţi în oraş munca este singurul subiect de discuţie pe care îl aveţi. Oboseala îşi pune amprenta şi asupra vieţii sexuale. Astfel, specialiştii recomandă să vă faceţi un program strict de muncă.

● Lipsa intimităţii. Faptul că vă cunoaşteţi de mult timp şi că vă împărtăşiţi cele mai ascunse gânduri nu înseamnă că nu aveţi dreptul la intimitate. Acest lucru creează un mister între cei doi parteneri, iar flacăra rămâne mereu aprinsă.

● Gelozia dusă la extrem. O vorbă din popor spune că cine nu este gelos nu iubeşte. Gelozia este una dintre cele mai frecvente cauze care duc la eşecul relaţiilor. Specialiştii precizează că în cazuri extreme, ea poate duce la violenţe şi abuzuri. Încrederea este criteriul de bază într-o relaţie. Dacă acest lucru nu există, atunci nu vă aşteptaţi să vă petreceţi restul vieţii împreună.

● Lipsa comunicării este absolut nefastă pentru relaţia de cuplu. Consilierii spun că, dacă partenerii nu ştiu să îşi împărtăşeacă gândurile, bucuriile, frustrările şi opiniile, relaţia nu are cum să meargă. Se mai întâmplă ca din când în când cei doi să nu aibe ce să îşi comunice sau pur şi simplu să nu dorească să vorbească, dar dacă tăcerea în cuplu devine un obicei, cel mai indicat ar fi să vă adresaţi unui specialist.

● Abstinenţa. Sexul joacă un rol esenţial în relaţia de cuplu. Mai mult, specialiştii susţin că din cauza abstinenţei sexuale pot apărea probleme hormonale, dar mai ales emoţionale, precum depresiile sau nevrozele. Persoanele care nu au raporturi sexuale regulat pot suferi dezechilibre în plan hormonal şi metabolic.

● Minciuna, trădarea şi incapacitatea de a vă ţine de cuvânt. Specialiştii afirmă că aceşti trei factori vor determina partenerul să nu mai simtă nicio motivaţie de a mai continua relaţia.

● Lipsa planurilor. Pentru ca o relaţie să fie de durată, ambii parteneri trebuie să îşi facă zilnic planuri împreună pentru ziua de mâine. Astfel, se va crea o legătură strânsă între parteneri, iar monotonia nu va interveni în relaţia de cuplu.

● Neglijenţa. Nu spune nimeni că zilnic trebuie să aruncaţi banii pe cadouri scumpe, dar în nici un caz nu trebuie să oferiţi atenţii partenerului doar cu ocazii bine stabilite, cum ar fi ziua de naştere. Consilierii recomandă să vă surprindeţi partenerul, atunci când se aşteaptă mai puţin.

 

 

 

Cum arată creierul criminalilor. Oamenii de ştiinţă, despre modificările care dau comportamentul antisocial

 

Raluca ION

Gandul, 6 martie

 

Creierele anumitor tipuri de criminali sunt diferite faţă de cele ale oamenilor obişnuiţi, arată un studiu recent, citat de LiveScience.com.

Neurologii de la clinica americană Mayo au analizat 21 de persoane care sufereau de tulburarare de personalitate antisocială, întâlnită la mulţi dintre criminalii condamnaţi. Cei diagnosticaţi cu ea "nu fac diferenţa dintre bine şi rău şi încalcă deseori legea şi drepturile celorlalţi", spun cercetărorii care le-au scanat creierele. Studiul a arătat că, în comparaţie cu oamenii obişnuiţi, cei care sufereau de tulburarare de personalitate antisocială aveau două secţiuni ale lobului frontal al creierului cu 18%, respectiv cu 9%, mai mici în volum decât oamenii obişnuiţi.

Un alt studiu asupra creierului, publicat în SUA în 2009, a comparat creierele a 27 de psihopaţi cu creierele a 32 de oameni normali. În cazul psihopaţilor, oamenii de ştiinţă au remarcat o deformare a altei părţi a creierului, amigdala - o aglomerare de celule nervoase situată sub lobul temporal, implicată în analiza stimulilor şi producerea emoţiilor. Volumul acestei părţi a creierului era cu 18% mai mic în cazul criminalilor, a relevat cercetarea. "Amigdala este leagănul emoţiilor. Psihopaţilor le lipsesc emoţiile. Le lipsesc empatia, remuşcarea, vina", a declarat Adrian Rine, şeful departamentului de Criminologie de la Universitatea Pennsylvania, care a făcut parte din echipa care a realizat studiul.

Cercetătorii avertizează însă că astfel de particularităţi nu te fac însă automat să încalci legea, după cum nici toţi criminalii condamnaţi nu au o structură a creierului diferită faţă de cea a oamenilor obişnuiţi.

 

 

 

Care sunt beneficiile căsniciei. De ce bărbaţii sunt privilegiaţi

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 8 martie

 

Odată cu oficializarea relaţiei, viaţa bărbaţilor se îmbunătăţeşte simţitor. Aceasta este concluzia unui studiu britanic bazat pe cercetări asupra vieţii de cuplu

 

Prelungeşte speranţa de viaţa, previne apariţia bolilor de inimă, diminuează stresul, îmbunătăţeşte viaţa sexuală şi ţine la distanţă depresia. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care căsătoria le are asupra sănătăţii, informează The Huffington Post.

Cercetătorii britanici de la Universitatea Cardiff din Ţara Galilor au analizat mai multe studii privind beneficiile căsătoriei asupra sănătăţii şi au ajuns la concluzia că bărbaţii sunt mai privilegiaţi decât femeile.

Persoanele căsătorite trăiesc mai mult decât cele care preferă celibatul. Potrivit experţilor, căsnicia semnifică, pentru bărbaţi, o viaţă lipsită de griji. Acest ritm prelungeşte viaţa unui bărbat cu aproximativ zece ani. În privinţa femeilor, experţii nu au constatat nicio creştere a speranţei de viaţă.

Căsătoria te scapă de vicii. Odată cu oficializarea relaţiei, ambii parteneri îşi schimbă radical stilul de viaţă. Cercetătorii au constatat că mariajul are un impact puternic asupra obiceiurilor bărbaţilor. După cel puţin un an de la convieţuire, bărbaţii au precizat că numărul ţigărilor şi al paharelor băute s-a înjumătăţit. În plus, viaţa de cuplu i-a ajutat să-şi schimbe obiceiurile alimentare.

Depresia este o afecţiune care afectează mai multe femei decât bărbaţii. Experţii au constatat că femeile căsătorite prezintă un risc scăzut de a suferi de această boală, iar rata de vindecare este ridicată, comparativ cu femeile singure.

Căsătoria îi scapă pe bărbaţi de stres. Odată oficializată relaţia, bărbaţii scapă de tensiune. Oamenii de ştiinţă au constatat că într-o căsnicie femeia are mai multe griji şi îndatoriri decât bărbaţii. Astfel, nivelul de stres în cazul femeii creşte odată cu legalizarea relaţiei, deoarece aceasta trebuie să se ocupe singură de treburile casnice.

Bărbaţii slăbesc după ce s-au căsătorit, în timp ce femeile iau în greutate. Un studiu recent arată că după un an de căsătorie una din cinci femei ajunge să se îngraşe cu până la 9,5 kilograme. Explicaţia cercetătorilor constă în faptul că bărbaţii au parte de un regim alimentar echilibrat, în timp ce femeile încep să se neglijeze.

Relaţia de cuplu pare să ţină la distanţă bolile cardiovasculare, cancerul, Alzheimerul şi chiar diabetul. Experţii au constatat că bărbaţii necăsătoriţi prezintă un risc de două mai mare de a se îmbolnăvi de inimă.

Calitatea vieţii sexuale se îmbunătăţeşte în cazul ambelor sexe. Potrivit cercetărilor, atât femeile, cât şi bărbaţii au declarat că fac sex regulat şi sunt mulţumiţi de calitatea vieţii sexuale de când şi-au oficializat relaţia.

 

 

 

Bărbaţii vor femei bune la cratiţă şi docile, iar femeile, parteneri cu serviciu şi inteligenţi

 

Diana MARCU

Gandul, 10 martie

 

Reprezentanţii sexului tare visează la zeiţe casnice şi dulci, capabile să reziste într-o lume macho, în vreme ce femeile-şi doresc bărbaţi "adevăraţi", dispuşi să se implice emoţional. Astfel rezumă psihologii aşteptările celor două sexe în cel mai nou studiu GfK

 

Femei sensibile şi înţelegătoare, afectuoase şi loiale, asta îşi doresc bărbaţii din ziua de azi. Dacă doamnele îl au mai pe vino-ncoace şi ştiu să şi gătească, atunci idealul chiar a fost atins, arată un studiu recent GfK privind aşteptările ambelor sexe. În timp ce bărbaţii visează la femei blânde (98%) şi atractive (95%), sexul slab aspiră la bărbaţi adevăraţi, tradiţional vorbind. Asta înseamnă să aibă serviciu (97%), succes (96%) şi inteligenţă (93%). Aspectul fizic e în plan secund, arată cercetarea. Dincolo de ceea ce declară că-şi doresc, ambele sexe au nevoie de suport emoţional.

 

Pentru bărbaţi nu contează succesul partenerelor

Superfemeile îşi doresc superbărbaţi, aceasta este concluzia cercetării. Potrivit studiului, majoritatea bărbaţilor doresc ca partenerele lor să fie sensibile şi să dea dovadă de înţelegere, să fie afectuoase şi loiale, dar şi inteligente (98% în fiecare caz). În plus, aproape la fel de mulţi bărbaţi îşi doresc ca jumătăţile lor să fie atractive (95%) şi să fie capabile să gătească bine (93%). Comparativ, este mai puţin important pentru bărbaţi ca femeile să fie de succes (84%), să fie înstărite financiar (72%), independente (86%) şi să meargă la serviciu (80%).

Studiul relevă şi dorinţele femeilor. Astfel, acestea se aşteaptă ca bărbatul să fie angajat (97%), de succes (96%), inteligent (93%), loial (92%) şi independent (89%). Tandreţea (87%) şi sensibilitatea (81%) sunt alte două atuuri ale sexului tare care impresionează o femeie. Studiul citat relevă că 81% dintre femei şi-ar dori parteneri înstăriţi financiar. În comparaţie, este mai puţin important ca un bărbat să arate bine, doar 79% dintre femei declarându-se interesate de acest aspect. Talentul de a fi un bucătar priceput contează pentru 69% dintre femei. Se pare că doamnele caută încă bărbatul clasic, tradiţional, care asigură traiul fiind înzestrat nu doar cu serviciu, ci şi cu inteligenţă emoţională.

 

Femeilor nu le plac "blegii"

"Se pare că bărbaţii şi-ar dori o zeiţă casnică dulce şi drăguţă, care este, în acelaşi timp, femeia independentă şi capabilă a secolului 21, care poate sta pe picioarele ei într-o lume a bărbaţilor. Dar nu vă înşelaţi, este valabil în ambele sensuri. Bărbaţii trebuie şi ei să îndeplinească exigenţele femeii de azi. Prin urmare, ei ar trebui să fie bărbaţi "adevăraţi" şi nu blegi, dar, totuşi, nici "infirmi emoţional" - rezumă plastic rezultatul cercetării Angelika Kofler, psiholog social. "Puternica nevoie de sprijin emoţional, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, având în vedere exigenţele reciproce ridicate, reprezintă pur şi simplu însumarea modelelor de rol noi şi vechi, ceea ce nu este deloc surprinzător. Dar, aşa cum confirmă statisticile privind divorţul, a-ţi propune să îndeplineşti aceste cerinţe este încă o provocare destul de mare pentru ambele sexe, nerezolvată încă", mai spune Kofler.

 

Pentru adulţii între 30 şi 49 de ani, femeia trebuie să aibă serviciu

Va fi mai simplu pentru generaţia tânără? Din dorinţele pe care respondenţii le-au exprimat, nu iese în evidenţă nicio tendinţă generaţională clară, explică psihologul austriac. Grupul de vârstă de 30-49 ani, este cel care, mai presus de toate, crede că o femeie ar trebui să aibă serviciu - respondenţii tineri îşi exprimă acest punct de vedere mai rar. Grupul de vârstă mijlocie spune că o femeie ar trebui să fie independentă, în timp ce la cei sub 30 de ani este mai puţin probabil să-şi exprime această opinie. Cercetarea mai arată că, cu cât sunt mai tineri, atât bărbaţii, cât şi femeile consideră mai des că femeile ar trebui să fie înstărite financiar. "Asta nu înseamnă neapărat că generaţia mai tânără devine mai conservatoare din nou", spune Angelika Kofler. "Puteţi înţelege la fel de bine acest lucru ca pe un semn că o femeie independentă, cu carieră, a devenit ceva normal pentru tineri." Considerând acest lucru din punct de vedere educaţional, o educaţie redusă se corelează cu o viziune tradiţională privind rolurile de gen, conchide psihologul.

 

 

 

Criza, o piatră de încercare la temelia cuplului?

 

Oana Antonescu

Adevarul, 11 martie

 

Numărul divorţurilor nu este mai mare decât înainte de criza economică, deşi mulţi se aşteptau la un asemenea fenomen. Află ce poţi face pentru a nu lăsa banii să-ţi destrame relaţia.

O treime din cei 1.200 de americani căsătoriţi chestionaţi în cadrul unui sondaj intitulat sugestiv „Studiul privind generozitatea maritală" au declarat că relaţia le-a fost pusă la încercare de criza economică. Totuşi, potrivit sondajului, pentru aproape acelaşi procent de americani intervievaţi, recesiunea a avut efectul invers: le-a consolidat căsnicia.

Acest rezultat vine în contradicţie cu ceea ce au „previzionat" specialiştii şi au sperat avocaţii specializaţi în divorţuri, şi anume că multe căsnicii se vor destrăma ca urmare a problemelor financiare cu care o mare parte din populaţia Globului se confruntă.

 

Cum intervin banii între cei doi

Criza economică este o probă a iubirii şi a stabilităţii relaţiei, iar unele cupluri nu reuşesc să o treacă. Lipsa banilor a fost şi este cu atât mai mult în zilele noastre un factor generator de stres, de insomnii, de irascibilitate şi de deprimare. Dezechilibrul emoţional se răsfrânge inevitabil şi asupra relaţiei de cuplu.

Apar discuţiile pe tema gestionării banilor, cei doi învinuindu-se reciproc de lipsă de responsabilitate în cheltuieli, iar preocuparea centrală devine aceea de a face rost de bani, în detrimentul vieţii de cuplu. Problemele economice lovesc şi viaţa intimă, căci interesul pentru sex scade şi pot să apară disfuncţii sexuale. Majoritatea problemelor de acest tip au la origine stresul şi nemulţumirile. Pentru bărbaţii care îşi întreţin familia, pierderea acestui statut are un impact psihic puternic.

 

Împreună din raţiuni materiale

O parte dintre cei care intenţionau să divorţeze înainte de criză au renunţat poate la idee tocmai de teama responsabilităţilor financiare mai mari ce i-ar fi aşteptat. În Marea Britanie, de exemplu, datele Oficiului Naţional pentru Statistici au arătat o scădere a numărului de divorţuri, iar un motiv important, spun analiştii, este scăderea preţurilor proprietăţilor, care a făcut dificilă vânzarea caselor de către cupluri. În acelaşi timp, cumpărarea pe cont propriu a unei locuinţe este mai dificilă acum.

În unele cazuri, cuplurile în care efectele crizei economice s-au făcut simţite nu se despart legal, dar nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. Între cei doi dispar interacţiunile sociale şi sexuale. Pentru multe dintre aceste cupluri, imposibilitatea de a oficializa despărţirea din considerente materiale poate însemna o a doua şansă, căci este posibilă reclădirea relaţiei. Consilierea psihologică ar fi de mare ajutor în aceste cazuri.

 

Dificultăţile pot uni

Datele privind rata divorţurilor arată însă că valorile familiei nu s-au pierdut. Există încă multe persoane care gândesc şi simt că trebuie să fie alături la greu şi să depăşească neajunsurile împreună şi există încă persoane care nu pun pe primul plan în viaţa lor aspectul financiar nici chiar atunci când însăşi supravieţuirea le este ameninţată.

 

Care este secretul supravieţuirii

Scăderea veniturilor nu poate zdruncina relaţiile în care există comunicare şi înţelegere. Cei doi parteneri pot stabili împreună priorităţile, pot cădea de acord mult mai uşor asupra ajustării bugetului şi pot avea discuţii constructive în locul certurilor. Banii nu pot destrăma aceste cupluri nici chiar atunci când neajunsurile financiare impun o modificare drastică a stilului de viaţă: mai puţine ieşiri în oraş, mai puţine cumpărături şi mai mult timp petrecut la serviciu.

 

 

 

Un nou motiv pentru care femeile refuză să facă sex: se simt prea grase

 

Adrian MACARIE

Gandul, 12 martie

 

Dacă se simt prea grase femeile refuză să facă sex. Cel puţin aşa susţine cotidianul Daily Mail care citează un studiu al Universităţii din Oxford. Sondajul, realizat pe un număr de 4.000 de subiecţi, relevă faptul că 52% dintre femeile britanice sunt nemulţumite de "formele" lor şi nu mai au chef de sex cu partenerii de viaţă. În rândul bărbaţilor, însă, numărul celor care se simt prea graşi pentru a face sex este mult mai mic. Doar 19% dintre bărbaţi au spus că nu fac sex cu partenerele din acest motiv.

Altfel, pentru femei, nu acesta este principalul motiv pentru care nu fac sex, ci oboseala. 72% dintre femei spun că şi-au refuzat partenerii pentru că se simţeau obosite, iar pe lista de motive se mai regăsesc: nu se mai simt atractive (34%), probleme de sănătate (33%) şi stres (32%).

Dr Catherine Hood, specialist în psihologia sexuală, care susţine cursuri la Universitatea din Oxford, spune că "femeile se simt sub presiunea de a se ridica la o imagine a perfecţiunii care nu este deloc reală". Şi, ca un argument în acest sens, sondajul de opinie a scos la iveală faptul că 13% dintre femei au făcut sex cu toate luminile stinse pentru că le era ruşine să fie văzute dezbrăcate.

Toate aceste probleme duc la scăderea libidoului, pentru că, explică Dr Catherine Hood, "libidoul este o combinaţie între factori fizici şi psihici - este diferit pentru fiecare femeie şi, dacă l-ai pierdut, îţi trebuie timp să-l redescoperi".

Acest studiu realizat de cei de la Oxford a fost comandat de o firmă care produce o "pastilă a pasiunii" şi a încercat să afle care este starea sexuală a naţiunii engleze.

 

 

 

Facebookul, responsabil de un divorţ din cinci

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 12 martie

 

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Layola din Chicago arată că Facebookul este responsabil de un divorţ din cinci, informează site-ul nerve.com.

 

Cercetarea s-a bazat pe statisticile oferite de către Academia Americană a Avocaţilor, care arătau că acest site de socializare este tot mai des menţionat ca motiv sau probă de divorţ. În plus, studiul arată că 81% din avocaţi au constatat, în timpul ultimilor cinci ani, creşterea numărului de dovezi oferite de site-urile reţelelor de socializare, printre care şi Facebookul. Datele mai arată că MySpace e răspunzător pentru 15% dintre divorţuri, în timp ce Twitterul pentru 5%.

Un studiu recent realizat în 14 ţări de Microsoft MSN arată că 48% dintre persoane folosesc internetul pentru a-şi menţine relaţia. Cercetarea mai arată că  19% dintre persoanele intervievate au spus pentru prima dată "te iubesc" persoanei iubite folosind e-mailul, iar 9% dintre ei au folosit această metodă de comunicare pentru a-şi cere persoana iubită în căsătorie.

În ceea ce priveşte infidelitatea virtuală, studiul arată că 47% dintre respondenţi au afirmat că au trimis sau că au primit mesaje romantice sau indecente de la persoane care nu erau partenerii sau partenerele lor. Conform datelor, 16% dintre persoane şi-au surprins partenerii că trimiteau mesaje cu un conţinut sexual altcuiva.

 

21% dintre români încheie o relaţie cu ajutorul emailului

Dintre românii care folosesc e-mailul pentru a trimite mesaje romantice, 16% au fost surprinşi în timp ce trimiteau mesaje cu conţinut intim sau indecent, în timp ce erau la birou, 59% din respondenţi păstrează e-mailurile romantice primite de la persoana iubită şi aproape jumătate dintre români au transmis prin e-mail informaţii pe care nu le-ar putea discuta faţă în faţă cu interlocutorul, precum o minciună sau un subiect delicat.

Potrivit studiului, 21% dintre români preferă să termine o relaţie printr-un e-mail, iar 7% din respondenţi au lansat o cerere în căsătorie folosind acest mijloc de comunicare. Dintre români, 84%  şi-au prins persoana iubită trimiţând mesaje sau imagini indecente unei alte persoane, iar 39% şi-au creat o altă adresă de e-mail pentru a flirta cu necunoscuţii întâlniţi pe internet.

 

 

 

Gheorghiţă Geană, antropolog: Românii acceptă lucrurile cu sentimentul firescului, fără să îşi dea seama dacă sunt sau nu benefice

 

Noémi Varga, Mihaela Stoica

Adevarul, 14 mar 2011

 

Profesorul Gheorghiţă Geană vorbeşte despre schmbările produse în comportamentul românilor

Între Orient şi Occident s-a născut tipul omului adaptabil, iar românii se încadrează perfect în acest tipar, cu părţi şi bune, şi discutabile, afirmă antropologul Gheorghiţă Geană într-un interviu acordat adevarul.ro. Profesorul universitar dr. Gheorghiţă Geană atrage atenţia că românii, obsedaţi de valorile străine, tind să le uite pe cele naţionale.

Scurtă carte de vizită:

- s-a născut în 1942 în oraşul Mărăşeşti, în fostul judeţ Putna (actual Vrancea)

- 1965: absolvent al Facultăţii de Filosofie Universitatea din Bucureşti, urmat de un doctorat în filosofie (1977)

- 15 octombrie 1967: şi-a început cariera în cercetarea ştiinţifică la Centrul de cercetări Antropologice (în prezent Institutul de Antropologie ”Francisc I. Rainer”- Academia Română)

- din 1991 este profesor de antropologie la facultăţile de Filosofie şi de Sociologie, Universitatea din Bucureşti

- este specializat în antropologie culturală, având contribuţii atât în cercetările de teren, cât şi de ordin teoretic

- unele dintre lucrările sale au apărut în volume şi reviste tipărite de importante edituri din străinătate (Routledge, Cambridge University Press, Wiley etc.)

- a colaborat la realizarea unor filme documentare pentru televiziune: Mioriţa, Simion Mehedinţi, Mircea Vulcănescu, Francisc I. Rainer.

 

Cum anume a evoluat românul comportamental, de la 1800 încoace?

În general, eu nu agreez termenul de „evoluţie". De ce? Atunci când vorbim de evoluţie trebuie să avem în vedere o finalitate, un ţel final unde ajungem. Or, ceea ce se întâmplă şi în natură, şi în societate e o trecere de la o serie de fenomene la altele. Prefer conceptul de „devenire". La scara reală a societăţii e mai dificil să adoptăm termenul de evoluţie, ar trebui să ştim unde ne îndreptăm, unde e capătul procesului.

 

Aşadar, nu vorbim de evoluţie. Totuşi, cum s-a schimbat comportamentul?

Societatea românească a fost şi ea supusă, ceva mai târziu decât celelalte societăţi europene, la un proces de modernizare. Îar în unele privinţe ne-am modernizat foarte repede.

Am rămas, însă, din alte puncte de vedere, la marginea Europei. Totuşi, mie îmi place să consider că noi nu suntem un popor marginal, pentru că nu am venit de nicăieri. Suntem unul dintre foarte puţinele popoare care nu au venit de nicăieri. Nu e logic a se considera că suntem marginali. Atâta timp cât nu ştim unde ne îndreptăm, nu se ştie dacă acest ritm mai lent al societăţii româneşti nu era cumva benefic.

Aşadar, lumea românească s-a schimbat şi ea. După mica Unire de la 1859, aceasta a fost o preocupare constantă a statului român. Un stat pentru a se putea dezvolta trebuie să-şi creeze instituţii puternice, stabile. Or, lumea românească a fost despărţită de nişte hotare interioare multe secole. La 1859 s-a făcut o primă ştergere a hotarului dintre Moldova şi Ţara Românească, iar Marea Unire de la 1918 a desfiinţat celelalte hotare interioare. Deci, abia de atunci se poate vorbi de formarea statului modern românesc.

 

S-a ajuns la o omogenizare a populaţiilor din cele trei mari regiuni ale ţării? Mai există diferenţieri?

Sigur că există diferenţieri, de ordin psihologic, de fire. Ştiţi că se spune despre ardeleni că sunt mai molcomi, că ei gândesc mai lent, despre moldoveni - tot aşa - că sunt mai domoi, despre munteni că sunt mai iuţi.

Ibrăileanu are o carte foarte interesantă de la începutul secolului al XX-lea - „Spiritul critic în cultura românească”. El spune că moldovenii sunt mai teoreticieni, poate şi mai boemi, spre deosebire de munteni care au dat oameni mai activi, mai pragmatici, în politică de exemplu - pe Nicolae Bălcescu, pe Tudor Vladimirescu. Sigur, nu se pot face discriminări.

 

Acest fenomen e specific nouă, românilor, sau se întâlneşte şi la alte popoare?

Este principiul general al diferenţierii. Peste tot există diferenţiere, relativism cultural care acţionează în relaţia noastră cu lumea extraromânească.

În epoca globalizării, a integrării de tot felul, problema se pune cu ce intrăm acolo! Ce înseamnă acest proces de globalizare? Înseamnă o ştergere a diferenţelor, se va ajunge la un „sat mondial", adică la o singură comunitate antroposferică. Nu. Nu se poate ajunge acolo! Principiul acesta al diferenţierii şi al unităţii în diversitate e general, în natură, în societate.

 

Există vreo trăsătură caracteristică nouă, românilor, în comportament?

Noi suntem obsedaţi de valorile materiale ale lumii europene, la care încercăm să ne racordăm. Trebuie să devenim conştienţi de propriile valori şi să nu le abandonăm. Noi nu trebuie să intrăm în lumea mare ca o societate lipsită de proprii ei piloni.

Părerea mea este că am intrat în Europa fără să fim foarte bine structuraţi. Schimbarea de la 1989 a fost, fără doar şi poate, o revoluţie, o schimbare radicală în ceea ce priveşte proprietatea, libertatea cuvântului, sistemul politic şi aşa mai departe. Dar revoluţia aceasta a fost nepregătită. Toate revoluţiile din istorie au fost anterior pregătite. Revoluţia franceză a fost pregătită cu aproape 100 de ani înainte, încă de la Jean Jacques Rousseau. Revoluţia comunistă din Rusia a fost pregătită cu câţiva zeci de ani înainte. Nu s-a prevăzut nimic în legătură cu revoluţia de la noi. A fost un seism social şi toate seismele produc confuzie, dezordine, iar noi n-am apucat să ne restructurăm.

 

„Şi Europa are nevoie de noi, nu numai noi de ea”

Punctul meu de vedere este că Europa are nevoie de noi, cât şi noi de ea. La Apus sunt câteva ţări suficient de mari - Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania. În Răsărit este Rusia, iar în zona noastră, după destrămarea Iugoslaviei, ţări ceva mai mari au rămas Polonia şi România. Nu se poate configura o Europă fără România. Iar noi trebuie să fim conştienţi, oarecum, de lucrul acesta şi să exploatăm acest fapt: şi Europa are nevoie de noi, nu numai noi de ea.

 

A cui este vina pentru că nu conştientizăm importanţa României în spaţiul comunitar?

Avem o oareşicare vină care ţine de specificul nostru etnic. Avem anumite trăsături de caracter, iar una dintre acestea este sentimentul firescului. Noi fiind un popor care nu a venit de nicăieri, avem o percepţie îndreptată spre noi înşine. Vorbesc de firea străveche a românului care s-a consolidat de-a lungul mai multor „ispite istorice" (ca să-l citez pe Mircea Vulcănescu) - „ispita" dacică, „ispita" romană... Noi suntem un popor aplecat, mai degrabă, să lucreze, să se închine. Românul tradiţional se raportează mai mult la Dumnezeu decât la lume. Noi nu suntem conştienţi de propriile noastre valori. Acceptăm lucrurile aşa cum le primim fără să ne dăm seama dacă ne fac bine, dacă nu ne fac bine.

La Soveja, în Vrancea, s-a descoperit Mioriţa acum 165 de ani. Nici măcar zidurile vechii mănăstiri nu mai există, nu mai vorbesc de pus o placă pe undeva. Sunt obiecte în ţara asta pe care, dacă alţii le-ar avea, le-ar pune sub clopot de sticlă. Noi ne neglijăm, însă, valorile.

 

Consideraţi că românii îşi neglijează trecutul, îl dau uitării?

Da, îl neglijăm. Şi vă mai spun încă ceva cu riscul de a mă socoti un naţionalist prea înfipt în solul ăsta. Vă spun că noi pierdem câteva priorităţi mondiale dintr-o neglijenţă care e deja o caracteristică la niveluri înalte, ale conducerii de stat, ale strategiei culturale.

Noi pierdem prioritatea lui Traian Vuia. El a fost cel dintâi care a zburat cu un aparat cu mijloace proprii de bord. E adevărat că fraţii Wright au zburat în Statele Unite, dar erau doi: unul din ei stătea în carlingă, iar celălalt împingea de aripă. Eu, când mă duc pe la conferinţe prin străinătate, le spun confraţilor mei antropologi (mai în glumă, mai serios): „Să ştiţi că zburaţi pe două invenţii româneşti” . A fost Vuia, iar pe urmă Coandă.

Când scriem o dată, un an, folosim o născocire a unui om al locului. Nu pot să spun că e român pentru că pe vremea aceea nu exista România, dar a existat un călugăr scit născut în Dobrogea, Dionysius Exiguus, care a trăit între 470 şi 540 d.Hr. El a plecat la Roma, unde era în termeni buni cu Papa, căruia i-a sugerat că împărţirea timpului istoric ar trebui să înceapă nu cu anii de domnie ai lui Diocletian, cum se proceda pe vremea aceea, ci cu momentul naşterii lui Hristos.

 

Câţi dintre români ştiu că, atunci când scriu, o fac cu un instrument inventat de un român: Petrache Poenaru. Este o invenţie brevetată la Paris.

Avem priorităţi şi în zborul cosmic. Traiectoria primului satelit artificial al Pământului a fost calculată prin contribuţia mai multor savanţi, matematicieni şi fizicieni din spaţiul fostei zone comuniste. Printre ei s-a aflat şi un profesor de la Iaşi, Dimitrie Mangeron, care a dat cel mai bun calcul privind traiectoria satelitului.

 

Că tot aţi vorbit de priorităţi, care erau priorităţile românului de rând în secolul al XIX-lea?

Omul tradiţional românesc voia să fie un bun gospodar, acesta era idealul de personalitate al românului. Idealul de bun gospodar se întemeia pe o casă bine aşezată, pe un pământ-proprietate - pe care să poată lucra şi să-şi susţină familia - pe un cult al familiei, al neamului şi al lui Dumnezeu. Ţăranul român a crescut şi s-a constituit ca tip uman în cadrul a ceea ce Blaga numea „satul-idee”, satul situat în centrul lumii.

 

Cum a influenţat regimul comunist idealul „satului românesc”?

S-a produs o transformare teribilă în anii ‘ 48-’50. Înainte ţărănimea era „talpa ţării”, temelia ţării. Dintr-o dată a venit regimul comunist care susţinea că forţa fundamentală în societate este proletariatul. Ţăranul a fost marginalizat, fiind considerat parte dintr-o clasă duplicitară pentru că avea ceva de care să se ţină: pământul, proprietatea. Proletarul are ce? El n-avea decât lanţurile, era o formulă celebră în teoria marxistă: „În revoluţie, proletariatul n-are de pierdut decât lanţurile", de aceea era clasa radicală.

 

„Este o laudă să fii ţăran”

Astăzi auzim pe stradă, în autobuz, când cineva este incomodat într-un fel: „Băi, ţărane!”. Dar este o laudă să fii ţăran. Liviu Rebreanu şi-a ţinut discursul de recepţie la Academie cu titlul „Laudă ţăranului român”. Lucian Blaga şi-a ţinut discursul la Academie cu titlul „Elogiu satului românesc”. Deci, nu e o vină, nu e un titlu de ruşine să fii ţăran. Cam acesta este tipul românului până în anii 1948-1950: bunul gospodar.

 

Iar astăzi? Care este tipul românului din prezent?

Sigur că s-a schimbat mult. Regimul politic care ne-a acaparat, ne-a asuprit aproape 50 de ani, nu avea nimic comun cu lumea românească. El a fost adus cu tancurile, deşi nouă ni se spunea la lecţiile de marxism că nu există import-export de revoluţie. Este clar că a fost impus, dar am rezistat.

Într-adevăr, s-a atentat la suportul teluric al ţăranului, la proprietate. I s-a luat pământul. S-a atentat şi la celălalt punct de sprijin, la Dumnezeu. Dar nu au reuşit să rupă legătura dintre om şi Dumnezeu. Nu s-a rupt nici la oraş, pentru că oraşele mai noi au un mare fond de aluviuni din zona ţărănească. Societatea românească n-a fost niciodată atee şi nici nu va fi. Fireşte că există o erodare a sentimentului religios, dar el nu va dispărea pentru că acesta este profund uman.

 

Cum s-a schimbat comportamentul românului din prisma îndeletnicirilor?

Îndeletnicirile au structurat idealul şi construcţia personalităţii românului de altădată. M-aţi întrebat dacă există trăsături specifice ale românului. Există două diagnoze foarte interesante. Una a fost a lui Rădulescu-Motru care constata individualismul românilor, ce nu este unul social, de tip liberal ca în Occident. Românii merg, uneori, cu acest individualism până la a dispreţui pe vecin, a-l invidia. Ajungem la o competiţie nu întotdeauna principială, până la a ne da în cap unul altuia. Cum ajunge unul să facă ceva, imediat se găseşte un altul care să-l bârfească, să emită o judecată de valoare depreciativă.

Un alt lucru interesant l-a spus Mihai Ralea. În 1927, el a scris un eseu intitulat „Fenomenul românesc”. Acolo face o tipologie. În Occident, s-a născut tipul omului activ, practic, iar în Orient  tipul omului fatalist.

 

„Aici s-a născut tipul omului adaptabil”

Noi ne aflăm între Orient şi Occident, iar aici s-a născut tipul omului adaptabil. Adaptabilitatea cere multă inteligenţă, iar aceasta este o trăsătură caracteristică românului. Însă adaptabilitatea este o trăsătură cu două tăişuri. Se poate manifesta foarte uşor şi prin evaziune, prin laşitate, prin superficialitate. În comunism, însă, s-a distribuit această adaptabilitate pe cap de locuitor şi a îmbrăcat forma „fiecare se descurcă cum poate”. Efectul social a fost năucitor.

În prezent, continuăm acest comportament individualist şi adaptabil cu orice preţ, nu ne interesează, călcăm în picioare orice numai să ne atingem scopul. Trebuie conştientizat acest lucru şi nu se poate fără voinţă socială. Nouă ne lipseşte civilitatea. Individualismul de care vorbeam ne-a împiedicat să menţinem acea civilitate care a existat în vechile obşti ţărăneşti.

 

„Etica muncii a fost distrusă de lichidarea proprietăţii private”

A existat o etică pozitivă a muncii. Îmi spune cineva la un moment dat: „Mama când ajunsese la peste 80 de ani şi nu mai putea să muncească, şedea locului. Iar lumea îi spunea: ‘De ce nu te culci?’ Iar ea răspundea: ‘Eu să dorm? Lumea munceşte şi eu să dorm? E păcat!’”. „Păcat”, în sensul creştin al cuvântului. Deci a existat această etică pozitivă a muncii, ea a fost distrusă tocmai de lichidarea proprietăţii private, de instalarea acelei proprietăţi colective care era o abstracţie. Omul trebuie să ştie ce e şi cât e al lui. În Occident, în capitalism, există poziţia de acţionar, iar acesta ştie câte acţiuni are la o firmă. Pe când, la noi, muncitorul în fabrică sau ţăranul nu ştia care e cota lui parte din aşa-zisa coproprietate asupra fabricii sau asupra pământului.

Asta este situaţia, lucrurile merg înainte. Evoluează, dacă vreţi, să vedem încotro. Modernitatea face să dispară mult din frumuseţea şi puritatea lumii vechi. Întrebarea e: Cu ce rămânem dacă atâtea lucruri se schimbă? Trebuie să rămânem măcar cu un cult al strămoşilor. Când nu-l vom mai avea pe acesta, ne destrămăm ca societate şi, pur şi simplu, nu mai suntem nici oameni.

 

 

 

Generatia Y, gata de un nou război cu angajatorii

 

Mirona Hriţcu

Capital, 17 Martie 2011

 

Mai întâi huliti pentru tupeul cu care-si făceau loc pe piata muncii, fără experientă, dar cu pretentii, mai apoi compătimiti pentru ghinionul de a fi căzut primii victime ale concedierilor, membrii Generatiei Y, a celor născuti după 1980, se pregătesc să iasă din criză. Încotro?

 

Din cele peste zece puncte de vedere la care am apelat pentru acest articol, am tras câteva concluzii clare: în ciuda părerii generale, avem de-a face cu o generatie care nu se dă în vânt după performantă, îi pasă mult mai mult de felul în care îsi petrece timpul liber decât de fisa postului si, surpriză, odată încadrată în câmpul muncii, e mult mai putin preocupată de salariul primit decât de restul aspectelor de la serviciu. Sau, cu cuvintele Simonei Miholca, director de HR al GTS Telecom (companie în care peste jumătate din angajati au sub 30 de ani), „observ adesea că acceptă provocări profesionale interesante fără să le pese în mod deosebit de implicatiile financiare. În cursul diferitelor procese de recrutare, discutând cu tinerii candidati despre motivul schimbării jobului actual, am auzit frecvent trimiteri la „chestiuni de principiu“, de natură non-financiară (de exemplu: „compania mi-a promis că….“, „după atâta timp pe acelasi post, mă asteptam să trec pe…“, „am refuzat oferta financiară mai bună în cadrul companiei fiindcă mi se părea o retrogradare în carieră“ ). Replici care mă fac să cred că acesti tineri sunt neiertători fată de încălcarea promisiunilor făcute de angajatori.“

 

Interesul mai redus pentru salariu are, crede Simona Miholca, o justificare la îndemână: „majoritatea nu sunt căsătoriti, nu au copii, nici obligatii financiare. Si, chiar dacă tinerii au fost cei mai expusi la pierderea locului de muncă, nu lipsa banilor i-a îngrijorat cel mai tare, fiindcă au în continuare la îndemână o resursă solidă: părinții dispusi încă să îi sustină.“

 

Întretinuti de familie, dar până când?

Până când vor simti că devin din nou importanti pentru angajatori. Asteptati-vă, în acel moment, la revenirea pretentiilor care le-au scos peri albi angajatorilor în intervalul 2006-2008. „Cred că în ultima perioadă am asistat la o adaptare comportamentală temporară a generaţiei Y la contextul crizei, care a însemnat oferte mai puţine şi, implicit, intensificarea competiţiei, salarii mai mici etc. Însă e o generatie aflată încă în plină maturizare si e greu de crezut că ar fi suferit vreo revizuire radicală de mentalitate de-a lungul recesiunii. Din această perspectivă privite lucrurile, e foarte probabil ca, odată cu ieşirea din criză şi intensificarea cererii pe piaţa muncii, să asistăm la o revenire treptată la aşteptări mai mari din partea tinerilor în privinţa oportunităţilor oferite de angajator“, avertizează Monica Bolocan, HR director Bergenbier S.A. Si Mădălina Teodorescu, HR manager Avangate (companie parte a grupului Gecad, în cazul căreia media de vârstă e de 28 de ani, iar 80% din angajati fac parte din Generatia Y), crede că „acesti tineri asteaptă în continuare oportunităti de dezvoltare, lideri care să le fie modele, respect din partea managementului. Si, odată cu revenirea mediului economic, vom vedea rezultatele deciziilor top managementului referitoare la angajati în perioada crizei si adevărata rată de retentie a talentelor“.

 

Cui îi pasă de diferentele de vârstă

Pentru multi dintre noi, această clasificare tripartită (baby boom, X si Y) poate părea abstractă, pretioasă si inutilă. Potrivit sociologilor si consultantilor în management, este însă esentială. „Analiza generatională are o bază foarte solidă: membrii aceleiasi generatii au trăit aceleasi evenimente, au avut aceleasi experiente formatoare, fapte care evident le vor forma un comportament cumva comun si la locul de muncă. Este normal, deci, ca un reprezentant al generatiei X să interpreteze aceleasi fapte complet diferit fată de unul din Y, ceea ce poate duce la neîntelegeri si conflicte“, explică Tamara J. Erickson, considerată unul dintre cei mai buni sociologi din lume.

 

Iar dovadă că sintagma „conflictul dintre generatii“ nu e doar o vorbă-n vânt stă o campanie dusă de un an în câteva state americane, campanie care pe români i-ar lăsa cu gura căscată. Prin postere de mărimea unui bloc, oamenii sunt îndemnati la întelegere pentru noua generatie: pe afise apare un pusti îmbrăcat usor neconventional, iar mesajul este: „Scuze că tastez în timp ce vorbesc cu tine, dar repar în acelat timp si computerul  vecinului meu.“ Asadar, iertati-i pentru tupeu, pentru că aveti de-a face cu prima generatie care poate descurca mai multe probleme în acelasi timp, si nu în câteva zile, ci pe loc.

 

Ana Glavce este director al companiei de curierat TNT de peste zece ani, timp în care a gestionat angajati din toate cele trei generatii încă active pe piata muncii- baby boom, X si Y. Crede că, înainte de orice consideratie, „trebuie tinut cont de faptul că, pe lângă diferentele între generatii, firesti si prezente în orice colt al lumii, istoria României ne-a supus unor presiuni suplimentare de adaptare; generatii întregi s-au născut si format în lumi cu totul diferite de cele în care mai apoi au fost nevoite să se adapteze la vârsta adultă“. Detaliind, „generatia X, spre exemplu, e compusă din indivizi care si-au ales meseriile într-o perioadă foarte diferită de cea în care mai apoi au profesat. Marea majoritate a trebuit să se reprofileze sau să învete lucruri noi, în timp scurt, pentru a face fată. Generatia Y nu a mai fost supusă acestor presiuni si, probabil, acesta este motivul pentru care au luat lucrurile mai «usor»“.

 

Pe alocuri, poate prea usor

Potrivit Barometrului calitătii, studiu realizat de Asociatia Română de Asigurare a Calitătii în Învătământul Superior (ARACIS), nu mai putin de sapte din zece studenti sunt de părere că diploma este utilă doar pentru că îi ajută la obtinerea unui loc de muncă. Consecintă firească a acestui tip de atitudine, dacă într-un raport anterior al institutiei 42% dintre cadrele didactice spuneau că peste jumătate dintre studenţi sunt „buni“, în eşantionul din 2010, cifra s-a diminuat considerabil, către 19%. Studiul acordă un spatiu generos felului în care se raportează tinerii la piata muncii. Rezumând, este de ajuns să redăm opinia unui student citat în Barometru, D.B, de la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitătii Babes-Bolyai: după ce afirmase că nu are planuri de viitor, afirmă că „din punct de vedere profesional, îmi văd viitorul foarte strălucit. Ceva european, Comisia Europeană. Presimt că o să am un loc de muncă pe care o să-l agreez la maxim.“ De unde concluzia realizatorilor: „în discursul studenţesc se reliefează acest tipar: proiectarea unui ţel sigur, dar fără a şti paşii prin care trebuie ajuns acolo.“

 

OPINII

Din celebrul high-potential, în ultima roată la cărută

De-a lungul ultimului deceniu, recrutori si manageri, angajatori si antreprenori, deopotrivă, s-au plâns de Generatia Y, si pe seama lor au fost puse o gramadă de caracteristici mai mult sau mai putin stereotipale. Ne-am plâns de lipsa lor de loialitate si de răbdare, de individualismul exagerat, că sunt nejustificat de pretentiosi, că vor să aibă rezultate imediate si nu au răbdarea necesară să aprofundeze. Dar să nu uităm că ei sunt cei care adus schimbări benefice în mediul de business românesc, cei care au educat angajatorii si managerii prin presiunea pe care o pun. Lor le datorăm o parte din evolutie si progres, fiind în acelasi timp  generatia cea mai receptivă la schimbare, dar si generatia care induce schimbarea. Dacă membrii Generatiei Y nu ar fi asa cum sunt, probabil nu am fi auzit niciodată de program de lucru flexibil, de echilibru între muncă si viata personală, de mediu de lucru orientat către rezultate. Tot lor le datorăm o mare parte  a progresului din  domeniul practicilor motivationale si declinul autoritătii ierarhice. Vorbim de o categorie de angajati care sunt performanti doar în măsura în care sunt motivati să fie performanti.

 

Totusi, profesional vorbind, segmentul cel mai echilibrat si mai „matur“ pe piata fortei de muncă este reprezentat în continuare de Generatia X. Ei se autoevaluează cel mai corect din perspectiva competentelor, sunt candidatul-tintă pentru majoritatea pozitiilor de specialist si middle management. Sunt performanti, orientati către carieră, dispusi să facă eforturi pentru a evolua profesional, au o mare capacitate de muncă si rezistentă la efort. Aceasta si datorită faptului că au trecut prin multe greutăti, fiind de altfel adesea identificati cu „generatia de sacrificiu“; au fost nevoiti să se adapteze si să construiască pas cu pas. Deoarece actuala situatie „de criză financiară“ a determinat multe companii să îsi reducă costurile cu personalul, mai ales cele din zona de training si dezvoltare, această generatie ar putea fi preferată cu precădere de către angajatori, având atuul experientei deja consolidate.

 

Aida Tudoroiu, HR director, Smartree

Y Management

Când România nu a încetat să mai fie locul în care curgea lapte si miere, schimbarea-cheie a fost aceea că asteptările tinerilor angajati au fost restabilite la normalitate. Loialitatea a intrat în mentalitatea lor – desi, poate, nu asa cum o iau în considerare managerii de resurse umane. În orice caz, mă astept la o mare „dorintă de schimbare“, ce va reveni în cazul în care se vor reîntoarce oportunitătile.

De asemenea, cred că CV-urile au redevenit un pic mai oneste. În trecut, am văzut prea multe CV-uri ale tinerilor de 25 de ani care pretindeau că detin o experientă profesională similară cu aceea a unor manageri experimentati din Generatia X (dar, din cauza lipsei reale de experientă, era de obicei usor să „corectăm“ astfel de opinii, în timpul interviurilor).

În general, Generatia Y poate fi considerată ca fiind mai deschisă si mai curioasă decât Generatia X. Generatia Y este mai susceptibilă de a contesta regulile si regulamentele, în timp ce Generatia X tinde să accepte lucrurile asa cum sunt, mai ales dacă sunt impuse pe cale ierarhică.

Evident, educatia universitară s-a schimbat destul de mult, în sensul că teoriile moderne de management au fost introduse în sălile de curs, iar internationalizarea (concepte, limbaje, studii în străinătate) au căpătat un aspect esential. De asemenea, se poate observa dorinta de a merge mai departe în privinta activitătilor din afara curriculum-ului (stagii, proiecte etc.). Mai mult, indivizii generatiei Y sunt mult mai dedicati comunicării digitale (e-mail, internet si nu în ultimul rând Facebook etc.). Adoptă o comunicare mai sistematică si informală, comunicarea fată-n-fată nefiind obligatorie.

Manfred Schmauch, Ensight Management Consulting

 

 

 

Femeile vor dragoste, iar bărbaţii, sex

 

Mihaela Dima

Adevarul, 18 mar 2011

 

Mutatul sub acelaşi acoperiş este perceput diferit de cele două sexe

Femeile acceptă să coabiteze cu partenerii deoarece privesc acest lucru ca pe un pas spre căsătorie. Bărbaţii o fac pentru că vor sex periodic. Rezultatele unui studiu american ridică semne de întrebare privind coabitarea. Presupune locuitul împreună aceeaşi implicare din partea ambilor parteneri precum căsătoria?

Aproximativ patru milioane de britanici trăiesc împreună, fără să fie căsătoriţi. Potrivit cotidianului „The Daily Mail", aceştia reprezintă 14% din cupluri, faţă de 9% cu un deceniu în urmă, în timp ce rata căsătoriilor a scăzut cu o treime în 30 de ani.

 

Un studiu publicat în „Journal of Family Issues" („Jurnalul problemelor familiale" - în trad.) arată că bărbaţii şi femeile sunt de acord în ceea ce priveşte multe dintre beneficiile mutatului în aceeaşi casă, precum petrecerea unei perioade mai mari de timp împreună şi împărţirea costurilor. „Ideea că locuitul împreună le oferă mai multe oportunităţi pentru a face sex, în comparaţie cu situaţia în care cei doi stau separat, a fost subliniată în studiul nostru mai mult de bărbaţi, decât de femei. Bărbaţii au legat mult mai puţin căsătoria de locuitul împreună decât femeile.

Ei văd mutatul în aceeaşi casă ca pe un «test», fără conexiuni specifice cu mariajul, faţă de doamne, care tind să discute despre locuitul împreună ca despre o perioadă scurtă premergătoare căsătoriei", spune profesoara Penelope Huang, coordonatoarea studiului. Ea şi colegii ei, cercetători la Universitatea California Hastings din San Francisco, SUA, au intervievat aproximativ 200 de persoane, bărbaţi şi femei în jurul vârstei de 20 de ani, despre motivele pro şi contra mutatului împreună. Femeile au menţionat dragostea drept cel mai puternic motiv pentru a locui cu partenerul de trei ori mai des decât bărbaţii. Ei, în schimb, au menţionat sexul de patru ori mai mult decât femeile.

 

Căsătorie de „închiriat"

Întrebaţi care este cel mai mare dezavantaj al locuitului împreună, femeile au spus că acest lucru are mai puţină legitimitate decât căsătoria. Bărbaţii s-au arătat îngrijoraţi de faptul că nu se vor mai bucura de stilul de viaţă specific burlacilor.

„Pentru femei şi bărbaţi, gradul de angajament atunci când stau împreună pare a fi diferit. Ele şi-ar dori o căsătorie, ei, doar s-o «închirieze»." Pauline Rennie-Peyton, psiholog specializat în relaţii, spune: „A locui cu cineva nu este neapărat un angajament pe termen lung. Femeile care cred că este o piatră de temelie pentru căsătorie, ar trebui să se asigure de la început de acest lucru."

"Ei văd mutatul împreună ca pe un «test», fără conexiuni cu mariajul, faţă de doamne, care tind să îl vadă ca o perioadă scurtă, premergătoare căsătoriei."

Penelope Huang

Cercetătoare

 

 

 

Prea multa fericire duce la divort

 

Buna ziua Iasi, 19 Martie

 

Se pare ca si fericirea ne poate duce la divort. La fel se poate intampla si daca femeia este prea frumoasa sau daca ea castiga multi bani. Ultimele studii arata ca persoanele care au fost fericite in adolescenta sunt mai mult expuse riscului de a divorta.

Cercetatorii britanici au facut teste in care i-au rugat pe studenti sa-si evalueze nivelul de fericire, energie si prietenie la varsta cuprinsa intre 13 si 15 ani, scrie editia engleza a revistei Men's Health.

Cercetatorii au studiat aceleasi persoane de-a lungul vietii pentru a afla informatii in legatura cu implicarea lor sociala, educatia si starea civila. Cei care au avut o situatie fericita in adolescenta erau mai expusi cu 35% riscului de a divorta cand vor fi adulti, afirma cercetatorii.

"O explicatie poate fi faptul ca astfel de persoane au un nivel mai ridicat al aprecierii propriei persoane si isi doresc mai mult sa iasa dintr-o casnicie atunci cand nu sunt multumite", arata studiul. In continuare, enumeram factori care cresc semnificativ riscul de divort:

 

Banii

Cercetatorii de la Universiattea din Washington afirma ca femeile care castiga mai multi bani isi reevalueaza relatiile in care sunt implicate. Ele au nevoie de complimente si apreciere in acest sens din partea barbatilor cu care traiesc. Astfel, totul va decurge normal in continuare.

 

Frumusetea

Studiile arata ca femeile mai frumoase sunt implicate in relatii de scurta durata. In cazul barbatilor, nu se aplica aceeasi regula, afirma Rob Burris, profesor doctor la Universitatea din Chester, Anglia.

In cazul barbatilor, este important si cati bani castiga si, de asemenea, cat de increzatori sunt ei in propriile forte.

 

Discutiile

A vorbi intr-o relatie doar despre trecut sau viitor este un semn al pericolului care pandeste. Este ceea ce afirma Terry Real, autorul unei carti in domeniu.

Daca vrei sa indrepti lucrurile, trebuie sa incepi sa vorbesti cu partenerul despre viitor, despre planurile de pensionare si despre vacantele pe care le veti avea impreuna. Poti adauga si cateva detalii despre prima voastra intalnire.

 

 

 

Cercetătorii americani au descoperit ce se petrece în creierul unei femei în timpul orgasmului. 20 la sută dintre femei nu ating niciodată punctul culminant

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 19 martie

 

Cercetătorii americani au descoperit ce se petrece în creierul unei femei în timpul orgasmului sursa Publimedia

 

Un grup de cercetători americani de la Universitatea Rutgers din New Jersey au reuşit să descifreze, cu ajutorul unui scanner, ce se petrece în creierul femeilor atunci când au orgasm, informează Daily Mail.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, coordonaţi de profesorul Barry Komisaruk, orgasmul activează peste 30 de zone diferite ale creierului, precum cele responsabile cu generarea emoţiei, centrii tactili, centrii bucuriei, ai satisfacţiei şi ai memoriei. În acelaşi timp, orgasmul acţionează şi ca un anestezic, susţin oamenii de ştiinţă.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii au solicitat unui grup de 8 femei să se stimuleze sexual singure, în timp ce se aflau în interiorul unui scanner cu rezonanţă magnetică, dispozitiv în formă de tub folosit pentru detectarea tumorilor.

Rezultatele tomografului au arătat că majoritatea femeilor au avut nevoie de mai puţin de 5 minute pentru a avea primul orgasm. În toată această perioadă scannerul folosit a înregistrat imagini ale creierului la intervale de câte 2 secunde, pentru a evidenţia zonele cerebrale care deveneau active în timpul orgasmului.

Potrivit specialiştilor, aceste studii ar putea oferi noi răspunsuri cu privire la manifestarea unor disfuncţii sexuale sau la cazurile de scădere a libidoului.

Specialiştii au promis că pe viitor vor realiza un astfel de studiu şi cu subiecţi bărbaţi, pentru a vedea dacă creierul femeilor şi cel al bărbaţilor percepe diferit atingerea punctului culminant.

 

20% dintre femei nu au niciodată orgasm

Doar 32% dintre femei ajung la orgasm în timpul unui act sexual, în timp ce 63% dintre bărbaţi ating punctul culminant la fiecare contact intim, arată un studiu realizat recent de o companie de produse farmaceutice. Mai mult, potrivit datelor prezentate, 20% dintre femei nu au niciodată orgasm.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 26.000 de persoane din 26 de ţări, arată că italienii, spaniolii, mexicanii şi sud-americanii sunt în top - 66% dintre ei ajung la orgasm aproape la fiecare contact sexual. Şi brazilienii sunt aproape, 65% dintre aceştia simţind fiorii orgasmului aproape la fiecare raport intim. La polul opus se află chinezii şi locuitorii din Hong Kong - 24% - care ajung cel mai rar la orgasm, urmaţi îndeaproape de către japonezi.

 

 

 

De ce grădiniţa sau creşa nu ar trebui să devină o ,,a doua şcoală”. PSIHOLOGII: ,,Acordaţi copiilor voştri un timp pentru a pierde timpul!"

 

Aura STAN

Gandul, 21 martie

 

Noile cercetări în domeniul psihologiei infantile arată că bombardarea preşcolarilor cu informaţii care depăşesc capacitatea lor de înţelegere poate avea efecte inverse celor anticipate de părinţi.

"Părinţii stresaţi sunt atât de dornici să îi înveţe cât mai multe lucruri pe copiii lor, încât ajung să le citească cărţi bebeluşilor încă de când aceştia se află încă în burtă mamei. Tot părinţii îi presează pe institutori să transforme grădiniţa sau creşa într-un soi de şcoală", cred experţii specializaţi în psihologia copilului, citaţi de slate.com. Mai mulţi părinţi, educatori sau chiar politicieni interesaţi de sectorul educaţional din Statele Unite ale Americii se întreabă dacă cei mici nu ar trebui lăsaţi să facă "propriile lor descoperiri", în loc să fie forţaţi să studieze anumite materii la vârste extrem de fragede. "Nu ar trebui ca celor mici să li se permită să exploreze ceea ce-i înconjoară, să întrebe, să se joace şi să facă propriile lor descoperiri? Poate că integrarea într-un mediu instituţional îi ajută pe copii să dobândească competenţe, dar curiozitatea şi creativitatea sunt lăsate deoparte, iar aceste abilităţi sunt chiar mai importante pentru învăţarea pe termen lung", afirmă aceştia.

Vorbind despre situaţia din România, unde Noua Lege a Educaţiei prevede învăţământul obligatoriu de la 6 ani, Daniela Gheorghe, psiholog şi reprezentant al României în Consiliul Europei pe probleme de protecţia copilului, crede că această vârstă e destul de nepotrivită pentru a începe şcoala "serios". "Jocul se diminuează într-un cadru instituţionalizat, unde copilul dobândeşte şi alte instrumente de învăţare. Poate ar fi potrivită vârsta asta dacă s-ar crea condiţii speciale, manuale şi un mobilier adaptate vârstei lor, o curriculă care să nu le ofere şi să le ceară mai mult decât pot", spune psihologul.

Peste Ocean, două proiecte de studii referitoare la educaţia timpurie şi la rolului ei în dezvoltatea cognitivă a copiilor au fost demarate de profesorii de psihologie de la două două mari universităţi americane (MIT, şi Berkeley), în parteneriat cu revista "Cognition". Împreună, aceştia pledează pentru ca grădiniţa şi creşa să NU devină o ,,a doua şcoală", ci să-şi păstreze statutul iniţial: locurile în care cei mici interacţionează unii cu ceilalţi prin joacă sau prin activităţi în aer liber, descoperind pas cu pas lumea care îi înconjoară. Ei speră să găsească cât mai multe argumente în favoarea teoriei lor.

"Ceea ce învaţă de la un educator îi poate ajuta pe copii să formuleze un răspuns mult mai rapid, învăţat, dar îi determină să nu mai fie interesaţi în a afla lucruri noi sau în a găsi ei înşişi soluţii sau răspunsuri spontane şi originale", afirmă experţii implicaţi în proiect. Ei susţin că o asemenea reacţie în cazul preşcolarilor e provocată de teama de a greşi şi de a nu oferi un răspunsul "corect" sau, pur şi simplu, de garanţia că oricum îl vor afla de la cineva avizat.

Profesorul Laura Schulz (MIT), asistată de studenţii ei, a observat modul în care copii de 4 ani au aflat despre o nouă jucărie alcătuită din patru tuburi, fiecare dintre acesta având o mică surpriză în interior (o oglindă ascunsă, o imagine etc). Unui grup de copii, psihologul le-a stârnit interesul prin afirmaţia: "Tocmai am găsit această jucărie!". Accidental, experta a scăpat jucăria de mai multe ori pe jos. Copiii au putut vedea astfel că jucăria de formă tubulară e ca un fel de "Kinder cu surprize". Preşcolarii au fost curioşi să vadă cum e alcătuită, au început să o dezasambleze şi să mute componentele dintr-un tub în altul. Cu cealaltă grupă, psihologul a aplicat metoda tradiţională didactică. "Am de gând să vă arăt cum funcţionează jucăria mea. Uitaţi-vă la asta!", le-a spus ea copiilor, după care a luat fiecare tub în parte şi i-a dezvăluit surpriza din interior, după care i-a lăsat pe cei mici să o manevreze. REZULTATUL: Copiii din primul grup s-au jucat mult mai mult, au descoperit ei înşişi cum funcţionează jucăria. Colegii lor, familiarizaţi deja cu instrucţiunile de folosire, s-au dovedit mai puţin curioşi în a se juca sau a jongla cu elementele fiecărui tub şi au abandonat repede noul obiect.

 

Psiholog: părinţii îşi revarsă propriile frustrări asupra copiilor, deveniţi "executanţi"

Psihanalistul Alfred Dumitrescu are o explicaţie pentru tendinţa de a "îmbuiba copiii cu informaţii" de la vârste fragede. El crede că părinţii îşi transferă propriile temeri asupra micuţilor. "E vorba de anxietatea părinţilor. De aceea, ei le oferă toate instrumentele şi echipamentele necesare, uneori exagerând, pentru a le asigura copiilor ceea ce ei numesc «succesul în viaţă». E un fel de cursă a alarmărilor: cinci limbi străine, cursuri de informatică, balet, înot". Riscul major e că cel mic devine un simplu executant al unui scenariu creat de alţii şi aşa va fi şi mai târziu, în calitate de adult" . Tocmai pentru a preîntâmpina această situaţie, expertul le dă un sfat părinţilor: "Acordaţi copiilor voştri un timp pentru a pierde timpul: de a visa, de a călători cu mintea în universul poveştilor, de a crea situaţii ipotetice".

 

 

 

10 lucruri pe care NU trebuie să le spui la interviul de angajare

 

Gandul, 21 martie

 

Decalogul oricărui om care se prezintă la interviu. 10 lucruri pe care să NU le spui angajaţiilor în timpul interviului.

 

Experţii în resurse umane au realizat o listă a celor mari greşeli pe care le poţi face în timpul unui interviu. Ei îi avertizează pe candidaţii la un job că un singur răspuns neadecvat sau o atitudine necorespunzătoare în timpul discuţiei cu angajatorul le poate ruina şansele de primi slujba visată. Şi le dau, totodată, sfaturi pentru a trece cu bine de interviu.

 

1. Nu complimenta angajatorul sub nicio formă.

Între angajator şi intervievat trebuie menţinută o anumită distanţă, pentru ca lucrurile să nu capete un alt înţeles. Trebuie evitate complimentele dar, mai ales, criticile aduse de către intervievat angajatorului, scrie foxbusiness.com.

Aşa NU: "Îmi plac mult pantofii dumneavoastră"

"Complimentele despre look-ul angajatorului sunt semn de apropiere, de intimitate. Tu te afli acolo cu un scop şi angajatorul doreşte să fie păstrată acea linie a discuţiei. Dacă nu păstrezi o anumită distanţă şi un anumit nivel de respect, angajatorul poate să-şi creeze o părere greşită", povesteşte Patricia Lenkov, director executiv al agenţiei Agility Executive Search.

În cazul în care eşti un bărbat şi complimentezi o femeie, poţi incomoda recrutorul şi poţi lăsa impresia că eşti un sexist. Complimentele făcute între persoane de acelaşi sex pot fi interpretate drept linguşiri şi se pot întoarce împotriva ta.

Dacă chiar eşti o persoană căreia îi place să facă conversaţie, te poţi documenta bine înainte de interviu şi poţi combina anumite elemente în interviu, fără a evidenţia documentarea ta.

Aşa DA: "Mi-a plăcut să citesc despre succesul companiei în ziar săptămâna trecută."

 

2. Nu te plânge şi nu plânge.

Dacă izbucneşti în lacrimi de la prima întâlnire nu vei face o bună impresie. Angajatorii vor crede că eşti o persoană instabilă şi că nu vei rezista sub presiune.

Aşa NU: "A fost cel mai greu lucru prin care am trecut. Şi acum îmi vine să plâng când mă gândesc."

"Dacă îi araţi angajatorului că îţi poţi stăpâni emoţiile, îi arăţi că la fel te vei descurca şi în a stăpâni munca sau oamenii din subordine", adaugă Patricia Lenkov.

Dacă este posibil, încearcă să eviţi ca discuţia să se apropie de subiectele sensibile pentru tine. Şi dacă simţi că această poveste e importantă pentru tine şi vrei să fie auzită, încearcă să repeţi modalităţi de a o spune acasă, ca să înveţi să îţi controlezi emoţiile. "Dacă spui o poveste care te face să plângi de 50 de ori, a 51 oară s-a putea să nu mai plângi", sfătuieşte Lenkov.

Aşa DA: "A fost dificil, dar am reuşit să trec peste."

 

3. Nu pomeni bolile de care suferi decât dacă e relevant.

Aşa NU: "Mă omoară spatele şi, în perioada asta a anului, încep şi alergiile."

Nu merită pomenite eventualele boli decât dacă sunt relevante pentru activitatea pe care o vei desfăşura. Dacă există anumite perioade de timp în care ai fost spitalizat şi se observă timpul în care nu ai fost ocupat în CV-ul tău, atunci poţi explica pe scurt ce s-a întâmplat.

Încă o dată, nu dramatiza şi nu te arăta mai sensibil decât este nevoie. "Stai deoparte de orice îl va face pe angajator să îi fie milă de tine", explică Lenkov. Compasiunea pe care o vei stârni va strica relaţia dintre angajator şi tine.

Aşa DA: "În timpul pauzei din CV-ul meu, mă recuperam în urma unei intervenţii chirugicale care nu m-a mai deranjat de atunci."

 

4. Nu vorbi despre probleme de la fostul loc de muncă.

Aşa NU: "Aveam atâtea probleme cu foştii colegi, nu puteam să îmi duc munca la bun sfârşit."

Dacă nu intenţionezi să spui cum ai reuşit să rezolvi problemele şi să le întorci în beneficiul tău, mai bine nu mai menţiona deloc faptul că ai întâmpinat dificultăţi la fostul loc de muncă. "Nu lăsa recrutorului impresia că fostul loc de muncă a fost o serie continuă de probleme pentru tine", sfătuieşte David Adams, vicepreşedinte al Departamentul de Dezvoltare şi Training al firmei Adecco.

Dacă angajatorul te întreabă despre anumite dificultăţi întânite la fostul loc de muncă, o face pentru că vrea să afle cum ai depăşit situaţia. Chiar daca îi explici anumite situaţii de acest gen, nu uita să foloseşti cuvântul "dar" şi să arăţi ce ai făcut pentru a trece cu bine peste aceste momente.

Aşa DA: "Am avut de-a face şi cu perioade mai grele, dar le-am depăşit cu succes."

 

5. Nu forţa procesul de cunoaştere între tine şi angajator.

Aşa NU: "Observ că aveţi copii. Eu iubesc copiii!"

Chiar dacă obiectele din biroul angajatorului trădează anumite preferinţe şi gusturi ale acestuia, nu încerca să faci o conexiune şi să insişti pe lucrurile ce le aveţi în comun.

În caz că te lansezi în astfel de comentarii, fii pregătit să şi răspunzi la nivelul curiozităţii. Dacă observi un trofeu câştigat la tenis şi întrebi de provenienţa acestuia, fii pregătit să continui o conversaţie despre acest joc. Altfel vei părea o persoană falsă care vrea doar să câştige puncte uşor în ochii angajatorului.

Nu te speria de pauzele din conversaţii. Angajatorul are nevoie de puţin timp pentru a îşi nota anumite lucruri pe care vrea să le reţină despre tine.

Aşa DA: "Birourile companiei arată bine. De cât timp se află compania în acest sediu?"

 

6. "Nu" este răspunsul greşit când eşti întrebat dacă ai nelămuriri sau alte curiozităţi.

Aşa NU: "Nu. Nu am întrebări. Cred că aţi punctat tot ce trebuia spus. La revedere!"

"Dacă nu ai întrebări este ca şi cum ţi-ai luat deja gândul de la slujbă", spune Michael Neece, co-fondator al site-ului JobTacToe.com. Faptul că nu vrei să afli nimic în plus arată angajatorului că nu te intereseaza detalii despre companie, ci te interesează doar salariul. Dacă nu ai nimic de întrebat cu adevărat, atunci caută ceva întrebări general valabile pentru a părea interesat de munca oricărei companii.

Candidaţii la job care nu pun întrebări par neinteresaţi şi nepregătiţi.

"Angajatorii sunt mult mai interesaţi de întrebările pe care le pui decât de răspunsurile pe care le dai. Ei află din întrebările tale care sunt interesele tale şi pe ce te concentrezi", adaugă Neece.

Aşa DA: "Care sunt trei lucruri pe care le căutaţi la mine ca angajat?"

 

7. Nu spune că ai fost concediat de la fostul job.

Aşa NU: "La ultimul meu job, am fost dat afară."

Chiar dacă asta este realitatea, nu folosi expresia asta pentru că este o informaţie greu de digerat pentru angajator. Odată aflat acest lucru, interviul va lua o altă întorsătură şi angajatorul va începe să caute la tine defectele şi atitudinile greşite care te-au putut conduce în acea situaţie la ultimul job, în loc să se concentreze pe calificările tale şi pe trăsăturile pozitive pe care le deţii.

Angajatorul poate afla în ce condiţii ai părăsit ultimul loc de muncă, aşa că nu încerca să spui că realitatea a fost alta. Încearcă mai degrabă să explici situaţia în care ai ajuns şi să spui cu alte cuvinte că ai fost concediat.

Aşa DA: "Nu am fost omul potrivit pentru jobul meu ulterior, dar am învăţat cum îmi pot folosi abilităţile şi vreau să aduc aceste învăţături la noul meu loc de muncă.

 

8. Nu îţi programa un interviu la scurt timp după altul.

Aşa NU: "V-aş ruga să scurtăm interviul pentru că trebuie să ajung şi la un altul."

Niciun angajator nu va fi mulţumit de o astfel de replică. Trebuie să le laşi tuturor recrutorilor impresia că îţi doreşti cu adevărat acest job şi că acesta este prioritatea ta.

Aşadar, nu îţi programa un al doilea interviu la scurt timp după un altul, pentru că aceste selecţii pot dura mai mult decât ţi-ai planificat tu. Angajatorul trebuie să rămână cu impresia că el este singurul în care eşti interesat.

Aşa DA: Sfatul este să îţi rezervi zile diferite pentru interviurile la care eşti chemat.

 

9. Nu îi trata ca şi cum ei au nevoie de tine, ci lasă să se vadă că şi tu ai nevoie de ei.

Aşa NU: "Compania dvs. are neapărată nevoie de un om ca mine."

Lucrurile spune în aşa manieră îi pot face pe intervievatori să nu fie interesaţi în tine. Trebuie să îi laşi să vadă că nu eşti o persoană egoistă şi care nu suportă critica. Prezintă-ţi calităţile într-o manieră care nu lasă loc de intepretări.

Angajatorii sunt cei care fac legea în timpul interviului, aşa că trebuie să îi laşi să deţină controlul. O persoană cu prea multă încredere este evitată în aceeaşi măsură în care sunt evitate persoanele timide şi inhibate. Lasă-le impresia că eşti un om care poate lucra în echipă şi care poate fi omul perfect pentru compania lor.

Aşa DA: "Am încredere în calităţile mele şi sper că le veţi găsi potrivite pentru compania dumeavoastră."

 

10. Nu folosi răspunsurile standard. Angajatorii le recunosc imediat.

Aşa NU: "Cele trei defecte ale mele sunt obsesia pentru perfecţiune, minuţiozitatea şi obsesia pentru muncă."

Angajatorii cunosc foarte bine răspunsurile învăţate de acasă sau mai nou, de pe Internet. Răspunsul la întrebarea "Care sunt trei defecte ale tale?" este un lucru la care nu mulţi ştiu să răspundă fără a îşi ruina şansele la acel post.

Întrebările standard nu cer neapărat răspunsuri standard. Angajatorii vor să obţină de la tine o informaţie proprie, care îi poate face să te reţină mai uşor. Nu răspunde ca un robot la întrebările prin care angajatorii vor să te cunoască personal. Adaptează-te pe parcurs, în funcţie de angajator.

Aşa DA: Chiar dacă crezi că te cunoşti, nu vei fi niciodată bine pregătit pentru întrebări din tipolgia celor folosite în interviuri. Încearcă să fii pregătit cu informaţii personale relevante pentru jobul la care aplici. (Laura Holban)

 

 

 

Vârsta a doua, epoca de aur a creierului

 

Sandra Scarlat

Adevarul, 24 mar 2011

 

Creierul oamenilor trecuţi de 50 de ani funcţionează mai bine decât cel al tinerilor

Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe. Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.

Cu toţii ne gândim la bătrâneţe. Ne este teamă de suferinţă. Dar nu ne întrebăm ce se va întâmpla cu mintea noastră. Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la „The New York Times" şi autoare a cărţii „Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie".

Ajunsă la această vârstă, Barbara Strauch a crezut că ştie răspunsul la întrebare. S-a dovedit însă că se înşelase. A descoperit că este înconjurată de oameni de vârstă similară care, deşi nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de „The Daily Mail".

Schimbările prin care trece corpul sunt de necontestat. „În ciuda eforturilor mele - alerg regulat, înot, fac yoga - am luat în greutate 10 kilograme, mai mult ca niciodată", explică Strauch. În plus, acum are nevoie de trei perechi de ochelari, una pentru citit, alta pentru condus şi încă una pentru scrisul la computer.

Cercetătorii - sociologi, psihologi şi neurologi - au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur.

 

Mai logici şi mai optimişti

Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan. De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani.

Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani. Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta. Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte zone. Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.

Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele negative.

 

Puterea gândurilor obscene

Maestrul memoriei Ed Cooke, cel care l-a antrenat pe campionul la memorie al Statelor Unite, Joshua Foer, susţine că imaginaţia sexuală îmbunătăţeşte capacitatea de a reţine. Acesta explică pe site-ul său că, pentru a ne putea aminti ceva, trebuie să ni se pară interesant şi să-l înţelegem. „Când nu ai nicio relaţie emoţională cu materialul pe care încerci să-l memorezi, trebuie să-l aduci la viaţă cu ajutorul imaginaţiei", explică Cook. Iar imaginaţia sexuală s-a dovedit extrem de eficientă, pentru că ne captează atenţia şi creează amintiri şocante.

 

 

 

Româncele, de două ori mai depresive decât bărbaţii lor

 

Georgeta Petrovici

Evenimentul zilei, 24 martie

 

Una din patru femei va primi tratament pentru depresie la un moment dat, comparativ cu unul din zece bărbaţi, femeile din România fiind de două ori mai depresive decât bărbaţii, arată statistici prezentate azi.

De aceea, Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) împreună cu Liga Română pentru Sănătate Mintală, cu sprijinul companiei AstraZeneca, lansează programul “Nu eşti singură. Nu eşti singura!". Acesta atrage atenţia, prin conferinţe, în principalele oraşe din ţară, asupra impactului pe care depresia îl are în ceea ce priveşte calitatea vieţii, dar şi să semnaleze faptul ca ea poate fi tratată.

 

"Societatea în care trăim e generatoare de depresie"

Depresivii în România nu se tratează pentru că se tem să fie stigmatizaţi ca "bolnavi cu capul". Aproximativ o treime din populaţia ţării suferă diverse forme de depresie, dar mai puţin de jumătate ajung la psihiatru, spune prof.univ.dr. Pompilia Dehelean, preşedinta ARPP. "Societatea în care trăim este generatoare de depresie. Alergăm, muncim până seara, dar ne pierdem capacitatea de a mai avea răbdare să ne ascultăm unii pe alţii", spune psihiatrul.

Obiectivul programului este informarea publicului larg despre depresie, pentru ca pacienţii să recunoască din timp manifestările acestei boli şi să se adreseze medicului psihiatru.

“Depresia se poate vindeca", a mai spus prof.dr. Dehelean.

 

 

 

Mâncarea, esenţială pentru tonusul psihic

 

Oana Antonescu

Adevarul, 24 mar 2011

 

Alimentele fast-food cresc aciditatea în creier şi duc la atacuri de panică

Creierul are nevoie de nutrienţi precum acizii graşi, enzimele şi mineralele pentru a putea transmite impulsurile nervoase. Forma psihică depinde în mare măsură de alimentele pe care le consumăm. Acestea pot preîntâmpina sau, din contră, favoriza depresia şi nervozitatea.

Deşi cântăreşte numai 2 la sută din greutatea corpului, creierul consumă nu mai puţin de 20 la sută din aportul caloric zilnic. Dacă ne privăm de hrană, funcţiile cerebrale vor fi direct afectate. A fost demonstrat încă din anii 1944-1945, în cadrul unui studiu elaborat de cercetătorii de la Universitatea Minnesota din SUA, că dietele prin înfometare predispun la depresie şi chiar la isterie. Prin urmare, chiar dacă nu mâncăm nimic, procesele cerebrale tot vor fi influenţate.

 

Fast-foodul dă nervozitate

Funcţiile cerebrale şi starea psihică depind de modul în care impulsurile nervoase sunt transmise între neuroni. În acest proces, un rol esenţial îl joacă neurotransmiţătorii, cei mai importanţi fiind dopamina, endorfinele, serotonina şi glutamina. Pentru ca organismul să le poată produce, are nevoie de enzime, acizi graşi, aminoacizi, minerale şi proteine, deci de majoritatea nutrienţilor. O dietă dezechilibrată, care nu-i conţine, reduce producţia de neurotransmiţători.  Scăderea nivelului de dopamină şi de serotonină este asociată cu tristeţea, cu depresia şi cu irascibilitatea.

„Alimentaţia ne poate furniza precursori ai acestor substanţe chimice. De exemplu, triptofanul este un precursor al serotoninei, iar consumul de alimente care-l conţin asigură un tonus psihic bun", explică dr. Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe al Universităţii de Medicină „Carol Davila". Triptofanul se găseşte în brânza de vaci, carne, banane şi în alune de pădure. Unele alimente inhibă secreţia neurotransmiţătorilor care ne influenţează psihicul. Uleiurile nesănătoase din alimentele fast-food întrerup producţia de serotonină în creier, având ca efect instalarea nervozităţii. Transmiterea impulsurilor nervoase depinde şi de integritatea tecii de mielină ce înveleşte fibrele nervoase. Acesta are nevoie de acizi graşi esenţiali, pe care organismul nu-i poate produce.

 

PH-ul acid duce la atacuri de panică

Şi pH-ul alimentelor ne poate influenţa starea psihică. „El modifică pH-ul sangvin, iar neuronii sunt celule sensibile la acţiunea lui", spune dr Radu Braga. Cercetătorii de la Universitatea Iowa din SUA susţin că pH-ul acid al mediului intern, care este favorizat de consumul de alimente rafinate, de carne şi de lactate, poate induce atacuri de panică.

 

 

 

Învaţă să-ţi cultivi intuiţia!

 

Oana Antonescu

Adevarul, 25 mar 2011

 

Când eşti într-o situaţie nouă sau în faţa unei persoane noi, nu ignora primele impresii

Unii oameni se nasc cu acest „al şaselea simţ” numit intuiţie, care-i ajută în multe situaţii. Cei care se simt mai puţin norocoşi din acest punct de vedere nu trebuie să dispere. Intuiţia se poate educa.

Cu siguranţă că, cel puţin o dată pe parcursul vieţii, ai luat o decizie ţinând cont mai degrabă de un îndemn lăuntric decât de raţiune. Şi cu siguranţă că nu ai putut găsi o justificare, o explicaţie logică pentru care decizia luată sub imboldul intuiţiei a fost bună. Sunt încă multe întrebări fără răspuns în jurul acestui sentiment pe care oamenii de ştiinţă nu au reuşit să-l descifreze întru totul.

Cert este că, în foarte multe cazuri, capacitatea intuitivă a adus schimbări pozitive în viaţa unor oameni şi chiar a salvat vieţi. Dacă ai crezut până acum că este vorba de un dar pe care doar unii îl primesc la naştere sau că este un simţ specific femeilor, trebuie să ştii că fiecare dintre noi are o latură intuitivă ce poate fi exploatată.

 

Fii atent la cei din jur

Mulţi psihologi sunt de părere că intuiţia este o componentă a inteligenţei emoţionale. Iar aceasta poate fi cultivată în primul rând acordând o atenţie mai mare mediului în care trăim. Dacă observăm comportamentul celor din jur şi încercăm să le înţelegem reacţiile, ulterior vom putea să le anticipăm gesturile şi deciziile.

Succesul profesional, precum şi bunul mers al relaţiei de cuplu depind în mare măsură de modul în care reuşim să înţelegem cum „funcţionează" oamenii cu care intrăm în contact. Prin urmare, trebuie să devenim mai buni observatori pentru a ne spori capacitatea de intuiţie.

 

Nu trece totul prin filtrul logicii

Nu este deloc uşor să ai încredere într-un sentiment ce apare din senin şi care nu este fondat pe niciun raţionament logic. Pentru o persoană calculată, care nu crede în lucruri greu de explicat şi de înţeles, intuiţia nu este un sistem de gândire de încredere, ci unul riscant. Tocmai de aceea, încearcă să elimine din minte orice gen de astfel de „presentiment", combătându-l cu argmente care ţin de logică.

De exemplu, majoritatea persoanelor sunt de părere că prima impresie nu este relevantă pentru a trage o concluzie despre caracterul unei persoane cu care intrăm în contact. De multe ori însă, acel prim gând ce ni se înfiripă în minte se dovedeşte a fi cel corect. Informaţiile care vin din afara noastră nu sunt mai importante decât sentimentele noastre şi nu ar trebui să ni le reprimăm!

 

Nu neglija reacţiile corpului

Îţi poţi urma intuiţia şi bazându-te pe semnele date de corpul tău. De exemplu, atunci când sunt puse în situaţia de a lua o decizie, unele persoane simt o „strângere" în abdomen vizavi de una dintre opţiuni şi astfel decid care este cea corectă. Altele au senzaţia de furnicături sau de căldură în tot corpul.

Înainte de a lua o decizie, concentrează-te asupra fiecărei opţiuni pe care o ai şi încearcă să descoperi dacă primeşti o reacţie din partea corpului. Apoi, învaţă să recunoşti ce înseamnă acea senzaţie verificând în ce măsură decizia luată a fost cea corectă.

 

Nu neglija, totuşi, realitatea

Nu orice gând care ne apare din senin merită urmat. Ia întotdeauna în calcul lucrurile care ar putea sta la originea lui. De exemplu, un sentiment negativ ar putea fi urmarea faptului că ai sărit peste micul dejun şi ai glicemia scăzută. Alteori, o reacţie de respingere poate avea legătură mai degrabă cu o fobie decât cu un gând intuitiv.

 

Eliberează-ţi gândurile!

În condiţiile în care suntem copleşiţi de grijile zilnice, este destul de dificil să mai acordăm timp şi atenţie tuturor gândurilor pe care le avem. Dacă vrei să-ţi dezvolţi intuiţia, acordă-ţi cel puţin zece minute de relaxare zilnic pentru a te elibera de grijile care te acaparează. Acestea blochează senzaţiile pe care simţurile ţi le transmit cu scopul de a te avertiza în anumite situaţii. Fiind în permanenţă încordaţi, nu vom putea să le sesizăm.

 

Specialistul nostrum, Lena Rusti, psiholog psihoterapeut

Aparent, intuiţia funcţionează iraţional. Ea este activarea inconştientă a convingerilor noastre privind propria persoană şi lumea în care trăim. Această primă impresie este o reflexie care uneori trece pe lângă noi, pe care căutăm să o ignorăm, dar care este adusă în conştient mai ales atunci când ea este confirmată.

Uneori, o stare de anxietate legată de un eveniment nou la care suntem expuşi şi cu care nu ne simţim confortabil poate fi percepută doar senzorial. Recunoscând trăirile corpului tău, îţi dai voie să conştientizezi ce simţi în raport cu situaţia respectivă şi să-ţi realiniezi aşteptările şi disponibilitatea de a face lucrul respectiv.

 

Utilitate

Când nu avem informaţii complete, intuiţia ne poate ajuta să luăm decizia bună.

 

 

 

Cum influenţează relaţia de cuplu telefonul mobil şi internetul

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 26 martie

 

Tot mai multe cupluri folosesc internetul şi telefonul mobil pentru a comunica. Consilierii de cuplu citaţi de site-ul helium.com spun că aceste mijloace de comunicare pot afecta sau întări relaţia dintre două persoane. Poşta electronică şi SMS-urile pot provoca neînţelegeri şi frustrări, susţin specialiştii. Potrivit acestora, partenerii pot interpreta greşit unele mesaje sau emailuri, deoarece tonalitatea vocii şi mimica feţei ajută la conturarea mesajului. Chiar dacă tehnologia dispune de "smileys", ele nu pot transmite trăirile exacte ale emiţătorului, deoarece astfel de opţiuni sunt limitate.

Pentru că telefonul a devenit un obiect nelipsit din buzunarul nostru, experţii în terapia de cuplu au constatat că partenerii nu mai au ce să îşi comunice la sfârşitul zilei, când se întâlnesc, pentru că păstrează permanent legătura. Astfel, riscul apariţiei monotoniei într-o relaţie este destul de crescut. Pe de altă parte, gadgeturile pot îmbunătăţi relaţia de cuplu, mai ales că în ultima perioadă s-a constatat că tot mai multe cupluri folosesc acest tip de comunicare pentru a-şi transmite mesaje incitante.

Potrivit experţilor, comunicarea "fierbinte" nu dăunează relaţiei de cuplu, ci, dimpotrivă, îi dezinhibă pe parteneri. În plus, mesajele deocheate, transmise prin intermediul internetului, au un rol de afrodisiac pentru parteneri, acestea îmbunătăţind calitatea vieţii sexuale. Un alt avantaj al comunicării prin intermediul tehnologiei este că partenerii se cunosc mai întâi virtual, iar de aici apare şi dorinţa de a face sex chiar de la prima întâlnire faţă în faţă.

 

 

 

Femeile regretă mai mult ca bărbaţii relaţiile eşuate

 

Mihaela Dincă

Adevarul, 28 mar 2011

 

Femeile se gândesc cu părere de rău la trecutul lor amoros

Pe durata vieţii acumulăm permanent regrete. În cazul femeilor, cele legate de viaţa sentimentală sunt cele mai sâcâitoare. În topul regretelor, pe lângă cele despre relaţiile eşuate, se află şi unele care privesc educaţia, familia şi situaţia financiară.

În timp ce multe proverbe ne îndeamnă să nu trăim în trecut, un nou studiu demonstrează că o persoană are foarte multe regrete, iar cele legate de relaţiile romantice există în cazul tuturor. Femeile însă îi întrec pe bărbaţi în această privinţă, aceştia din urmă punând regretele legate de locul de muncă înaintea celor romantice, spun cercetătorii citaţi de LiveScience. Studiul a intervievat 370 de americani cărora li s-a cerut să vorbească despre regretele lor majore.

 

Cele mai întâlnite au fost părerile de rău legate de relaţiile de cuplu, de familie, de educaţie, de carieră şi de situaţia financiară. „Regretele sunt o parte frecventă a vieţii noastre şi le putem observa, de-a lungul vieţii, în cazul multor persoane", afirmă cercetătorul Neal Roese, profesor de marketing la Şcoala de Management din cadrul Universităţii Northwestern (SUA). El crede că, uneori, regretele pot fi benefice. „Partea negativă este evidentă. Partea bună este că ne ajută să privim lucrurile în perspectivă", spune Roese.

În legătură cu regretele iubirilor trecute, cercetătorul spune că acestea te ajută să-ţi identifici idealurile şi lipsurile atunci când începi o relaţie nouă. Multe cercetări în domeniul regretelor au fost realizate cu ajutorul studenţilor şi elevilor, în cazul cărora strângerea datelor costă mai puţin - ei trăiesc în campusuri universitare, iar recrutatea lor este simplă. Studiul citat de LiveScience a fost realizat prin telefon şi a cuprins respondenţi de toate vârstele. Roese susţine că noutatea pe care o aduce această cercetare faţă de studiile anterioare este faptul că fostele relaţii sunt principala sursă a regretelor, întrecând educaţia.

Totuşi, există diferenţe notabile. În timp ce 45% din femei au identificat regrete majore legate de relaţiile eşuate, doar 20% din bărbaţi au făcut acest lucru. În acelaşi timp, aproximativ 35% din masculi au spus că au păreri de rău în legătură cu locul de muncă, în comparaţie cu 30% din femei.

 

Oportunităţi pierdute

Studiul demonstrează că există şi o serie de diferenţe în ceea ce priveşte regretele legate de acţiuni trecute şi lucruri ratate. „Oportunităţile ratate rămân mai mult timp întipărite în creier şi ne sâcâie o perioadă mai lungă. Lucrurile pe care le-am făcut ne deranjează pe moment, iar apoi dispar", explică Neal Roese.

Psihologul Joachim Krueger afirmă că şansele să trecem mai uşor peste regretele oportunităţilor pierdute scad odată cu înaintarea în vârstă. „Pe măsură ce îmbătrânim, oportunităţile ratate se acumulează. Tinerii acceptă ideea că mai au ceva timp la dispoziţie să îndrepte lucrurile", spune psihologul.

 

"Partea negativă a regretelor este evidentă. Partea bună este că ne ajută să privim lucrurile în perspectivă.

Neal Roese, cercetător American

 

 

 

O femeie din trei este tristă după o partidă de sex. Cum se manifestă disforia postcoitală

 

Mădălina CHIŢU

Gandul, 31 martie

 

Deşi experţii în sexologie au afirmat în nenumărate rânduri că, după o partidă de sex, în organism se eliberează endorfine, cunoscute sub denumirea de hormoni ai fericirii, un studiu recent arată că o femeie din trei este tristă la sfârşitul actului.

Potrivit unei cercetări efectuate de o echipă de la Queensland Institute of Technology din Australia, s-a constatat că sexul provoacă stări de anxietate, mai ales în rândul femeilor tinere.

"De regulă, sexul este o sursă de plăcere pentru majoritatea persoanelor care îl practică. Cu toate acestea, disforia postcoitală este o tulburare care poate să apară la orice persoană activă sexual. După consumarea actului sexual, persoana care se confruntă cu această tulburare resimte o stare preponderent negativă, care intră în contradicţie cu orgasmul", spune Robert Schweitzer, autorul studiului.

Printre manifestările disforiei postcoitale se numără tristeţe accentuată, nelinişte şi nervozitate. "Persoana în cauză poate manifesta o stare de neacceptare a partenerului sau a propriei persoane", precizează cercetătorul.

Deşi nu pot explica cauza exactă care determină această tulburare, specialiştii sunt de părere că factorii care influenţează apariţia disforei postcoitale nu sunt de natură organică, ci psihologică.

Pentru a ajunge la această concluzie, experţii au chestionat peste 200 de femei cu privire la starea avută după o partidă de sex.

 

 

 

Certurile din familie afectează dezvoltarea copiilor

 

Alina Boghiceanu

Adevarul, 1 aprilie

 

O ceartă minoră între doi adulti poate fi un factor de stres pentru un copil. Află în ce mod tulbură conflictele dintre părinti echilibrul emotional al viitorilor „oameni mari”.

 

Un copil care trăieste într-un mediu ostil, în care domnesc tensiunea şi certurile părinţilor, prezintă riscul de a ajunge un adult traumatizat, sustin psihologii. Aceasta deoarece, până la vârsta de 18 ani, părintii reprezintă singurul punct de reper. Potrivit psihologilor, situatia ideală este aceea în care certurile dintre adulti nu au loc în prezenta copiilor. Însă, de cele mai multe ori, unele discutii în contradictoriu izbucnesc spontan si, inevitabil, copiii devin martori nevinovaţi. Desi în aparentă par banale, astfel de situatii, repetate frecvent, generează în timp sentimente de teamă si de incertitudine care influenţează negativ evoluţia la vârsta adultă.

 

Conflictele, sursă majoră de stres

Oamenii de stiintă americani de la Universitatea din California au observat că, în familiile în care certurile sunt la ordinea zilei, copiii sunt la fel de stresati precum un adult îngrijorat de siguranta locului de muncă. Stresul la care sunt supusi zilnic generează, la un moment dat, întrebări de genul: „Ce se va întâmpla cu mine?", „Oare părintii mă mai iubesc?", „Oare eu sunt vinovat de faptul că se ceartă?" În cele mai multe situaţii, pentru a face fată stresului, copilul îsi va găsi refugiul în mâncare (risc de obezitate) sau se va interioriza si va refuza să comunice cu cei din jur (încep să se contureze problemele emotionale).

 

Nu vor şti să gestioneze situatiile conflictuale

Unele certuri nu pot fi evitate, dar pot fi transformate într-un exemplu de gestionare a unei situatii conflictuale. De exemplu, dacă în prezenta copilului începeti o discutie în contradictoriu ce are toate sansele să degenereze, trebuie să încercaţi să o aplanati. Ideal ar fi să ajungeti la un punct comun sau măcar unul dintre voi să cedeze. Aceasta deoarece, atunci când se va afla într-o situatie similară, copilul va sti că nu este bine să permită unui conflict minor să se transforme într-o ceartă. În caz contrar, există riscul să ajungă un adult care va transforma orice nemultumire într-o sursă permanentă de ceartă.

 

Au rezultate proaste la şcoală

Un studiu realizat de psihologii americani într-o scoală din Washington a scos la iveală faptul că un copil care trăieste într-un mediu ostil are rezultate slabe la scoală si este nedisciplinat. Copilul nu reuseste să se concentreze la cursuri, deoarece gândurile îi sunt îndreptate către discutiile la care asistă zi de zi acasă. În primul rând, acesta este frământat de sentimentul de  nesigurantă. Mai exact, se întreabă ce se va întâmpla cu el în situatia în care părintii săi se despart. În plus, îi este frică de momentul în care va trebui să aleagă cu care dintre părinti să locuiască.

 

Pot ajunge adulţi depresivi

În general, copiii nu arată că certurile dintre părinţi îi deranjează, deoarece orice nemulţumire este interiorizată. În timp, un astfel de comportament devine o sursă de anxietate. Studiile arată că persoanele care trec prin stări de angoasă în copilărie devin depresive la vârsta adultă. De asemenea, acesti copii se vor teme să se implice afectiv, să-şi asume relaţii, de teamă să nu ajungă în situaţia părinţilor săi. Şi astfel se creează un cerc vicios. Totodată, s-a mai observat că acei copii care trăiesc în medii tensionate au o stimă de sine scăzută si vor întâmpina dificultăţi în a-şi construi o carieră.

 

Specialistul nostrum, Lena Rusti, psiholog, psihoterapeut

Pentru un copil, una dintre primele nevoi este cea de a fi în siguranţă. Cât timp familia îi oferă un mediu echilibrat şi armonios, copilul se va simţi în siguranţă, poate să se dezvolte şi să se ocupe de lucruri fireşti pentru vârsta sa. Când însă între părinţii săi apar certuri, ele pot constitui un factor de dezechilibru interior. De cele mai multe ori, certurile sunt interpretate ca un pericol pentru siguranţa sa, mai ales când nu înţelege motivele care le-au declanşat. Copilul începe să se întrebe dacă nu este cumva vina sa, dacă schimbările îl vor afecta. Preocupat de siguranţa sa, copilul poate să dezvolte convingeri defensive cu privire la oameni, pierzându-şi încrederea în ei.

 

Efect: Atunci când părinţii se ceartă, copiii au tendinţa de a se învinovăţi.

 

 

 

Problemele psihologice din copilărie au un impact de lungă durată

 

Liliana Micu

Gandul, 2 aprilie

 

Analiza informaţiilor colectate despre aceste persoane, încă din prima săptămână de viaţă, iar apoi în următoarele cinci decenii, a scos în evidenţă faptul că acele persoane care s-au confruntat cu grave probleme de natură psihologică în copilărie aveau, după 50 de ani, venituri mai mici cu aproximativ 25% comparativ cu persoanele care nu au fost afectate de acele dificultăţi.

În plus, copiii care au suferit stigmate psihologice s-au dovedit, ajunşi la vârstă adultă, mai puţin conştiincioşi la locul de muncă, s-au căsătorit de mai puţine ori, iar relaţiile din viaţa lor personală erau mai puţin stabile decât în cazul celorlalţi.

Studiul a fost coordonat de James Smith, economist la RAND Corporation, un organism de cercetări şi analize fără scop lucrativ din Statele Unite ale Americii.

Potrivit autorilor, problemele grave de sănătate psihică din primii ani de viaţă se fac vinovate de o reducere cu 9%, în medie, a veniturilor unei persoane, după 50 de ani, prin comparaţie cu ceilalţi participanţi la studiu care nu au suferit din cauza acelor probleme.

Această scădere este de 3% în cazul problemelor de sănătate minore.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 17.634 de persoane născute în Marea Britanie în prima săptămână din anul 1958.

Ceilalţi doi autori ai studiului sunt Alissa Goodman şi Robert Joyce, de la Institutul de Studii Fiscale din Londra.

Studiul a fost publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

 

 

 

Secretul familiei fericite: două fiice

 

Dorin Irimia

Adevarul, 6 aprilie

 

Un cuplu care are două fiice are parte de o viaţă mai liniştită

Cercetătorii britanici demontează mitul conform căruia cel mai bine este ca un cuplu să aibă o fată şi un băiat . Secretul armoniei în familie constă în numărul de fiice şi fii, iar cuplurile care au două fete au parte de mai puţine certuri şi de mai puţină gălăgie.

Cercetătorii britanici spun că nu mai este loc de îndoială: cele mai liniştite familii sunt cele în care există două fete. Asta pentru că două surori nu se ceartă prea des, se joacă împreună şi nu îşi supără părinţii, arată un studiu comandat de site-ul dedicat părinţilor Bounty.com. În plus, afirmă oamenii de ştiinţă, când există două fete la părinţi, acestea nu se ignoră şi tind să se confeseze mamei sau tatălui, notează cotidianul britanic „The Daily Mail".

Totuşi, cercetătorii atrag atenţia că un număr dublu de fete nu dublează şi satisfacţiile. Dimpotrivă, familiile cu patru fete sunt cel mai puţin fericite. În vederea realizării acestui studiu au fost luate în calcul răspunsurile a 2.116 părinţi privind formula ideală pentru o familie armonioasă, toţi având fii sau fiice cu vârste sub 16 ani. Au fost exceptate cazurile în care exista un singur copil la părinţi.

Majoritatea familiilor cu două fiice au spus că acestea sunt înţelegătoare şi comunicative, că ajută la treburile casei şi că se înţeleg, în general, foarte bine. Însă cele cu patru fete s-au plâns de faptul că au zilnic de aplanat discuţii. Mamele şi taţii care au patru copii, de orice sex, descriu viaţa de familie ca fiind mai degrabă „o luptă". Conflictele apar, potrivit studiului, în special dimineaţa, când toată lumea se pregăteşte să plece de acasă, şi seara, înainte de culcare.

 

Mai puţine dispute între fete şi băieţi

Părinţii cu mulţi copii admit şi faptul că, în anumite situaţii, nu au cum să le acorde tuturor aceeaşi atenţie. Cercetarea britanicilor a arătat că, pe locul doi în topul celor mai bune combinaţii de copii, se află perechile formate dintr-un băiat şi o fată. 86% din părinţii care au un fiu şi o fiică au afirmat că aceştia se înţeleg foarte bine. Explicaţia? Doi fraţi de sexe diferite se ceartă rar din cauza jucăriilor, iar părinţii se pot înţelege mai bine cu ei. Totuşi, pe măsură ce înaintează în vârstă, copiii încep să nu mai aibă interese comune.

 

A treia combinaţie favorabilă a fost desemnată cea formată din doi băieţi. Părinţii care au doar doi fii spun că aceştia îşi acordă multă atenţie unul altuia şi că sunt prieteni apropiaţi.

 

Topul celor mai bune combinaţii

1. Două fete

2. O fată şi un băiat

3. Doi băieţi

4. Trei fete

5. Trei băieţi

6. Patru băieţi

7. Două fete şi un băiat

8. Doi băieţi şi o fată

9. Trei băieţi şi o fată

10. Trei fete şi un băiat

11. Două fete şi doi băieţi

12. Patru fete

 

 

 

"Nu mă mai bucuram de nimic, dar mimam că sunt bine"

 

IRINA MUNTEANU

Jurnalul National,  6 aprilie 2011

 

În 2020, depresia va fi a doua boală ca răspândire, după bolile cardiovasculare, iar în 2050 va fi pe primul loc.

 

Acum, în lume, 121 milioane de oameni suferă de depresie. Alina a avut primele simptome când a ajuns, imediat după Revoluţie, în Occident. Până azi a încercat tratamente alopate şi terapii alternative, dar suferinţa a rămas aceeaşi. Mihai a făcut depresie după ce i s-au dat tratamente neadecvate; şi-a pierdut încrederea în sine şi acum, la 43 de ani, e şomer, deşi înainte avea o muncă de răspundere. Cu psihoterapie ar putea să îşi revină, însă nu îşi permite să plătească şedinţele necesare. Aurelia a început să se viseze moartă imediat după sinuciderea Mădălinei Manole, care a fost intens mediatizată. În cazul ei, tratamentul a fost de folos şi acum se simte mai bine.

Psihiatrii pledează pentru abordarea clinică a depresiei şi arată că boala duce, în cazurile grave, la micşorarea masei hipocampului. Ei admit că efectul medicamentelor este potenţat de psihoterapie. Însă, în România nu sunt suficienţi psihiatri, iar psihoterapia nu este decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Preotul crede că dacă îţi găseşti duhovnicul potrivit, care să te asculte cu dragoste, e mai uşor să treci prin depresie. Psihoterapeutul e convins că, dacă am fi mai buni unii cu alţii şi dacă am ierta mai uşor, am fi mai puţin singuri şi mai puţini predispuşi la depresie.

Dintr-un raft de bibliotecă, o poză arată o fată râzând în soare; în spatele ei se zăresc ruinele unui templu grecesc. "În august 1998, eram în concediu în Grecia. Pe Acropole mi s-a făcut rău din cauza căldurii; nu mă mai puteam bucura, aveam o stare de colaps, mă prăbuşeam în mine însămi. Dar mimam că sunt bine. Vedeam în ceaţă, aveam palpitaţii puternice şi simţeam că nu mă mai pot bucura de nimic. Dar mimam...", povesteşte Alina, o femeie de 47 de ani.

Ea a avut primul episod important de depresie când a ajuns prima oară în Occident, dar a avut mereu predispoziţie spre această boală, din cauza fondului genetic. "Am terminat Facultatea de Hidrotehnică în 1987 şi am primit repartiţie la Râmnicu Vâlcea. Am stat şase luni la întreprinderea de construcţii hidrotehnice. Era de fapt un şomaj mascat, stăteam degeaba la slujbă şi nu suportam asta, m-a lucrat insatisfac­ţia", îşi aminteşte Alina.

În 1990, a stat timp de o lună în Elveţia la nişte rude. "M-am întors traumatizată, după ce am văzut la ce standarde înalte trăiesc cei din Occident. Acolo era totul foarte curat, dar de suprafaţă. Spiritual, elveţienii sunt seci, goi. Am avut şi o poveste de iubire care nu s-a terminat bine. Occidentul e de o răutate incredibilă! Aveam 26 de ani şi ştiam că aici nu pot realiza nimic. Dar acolo nu mi se recunoştea nici liceul. Nu te primea nimeni să munceşti altfel decât la negru. Am făcut o boală autoimună, la figurat, am început să-mi neg propria fiinţă. A fost o bulversare de valori, ca, peste nişte ani, să aflu că jumătate din populaţia Elveţiei e analfabetă."

Aşa cum presimţea, nici în ţară situaţia nu era prea fericită pentru cei mulţi: "În 1990, au sărit în aer toate institutele de proiectare; angajarea se făcea pe şpagă şi pe criterii politice. Am lucrat o vreme la Institutul de Proiectări Hidroenergetice. De acolo, după un examen aranjat, pe care nu l-am trecut, mi-am dat demisia. Timp de şase ani am trăit din chiria unui apartament. Am făcut cursuri de limbă franceză, cursuri de engleză, sport. Am încercat să mă updatez".

Alina s-a gândit că yoga ar putea să o ajute. La începutul anilor ’90, yoga era la modă. "Yoga iniţial îţi face bine. Nu m-am dus ca la un guru, ci ca la terapie alternativă. Am simţit un bine, dar un bine ciudat. La un moment dat, mi-am dat seama că e vorba despre o spălare a creierului", mărturiseşte Alina. Imediat ce a renunţat la aceste cursuri, a mers la psihiatru prima oară. I s-a prescris Eglomil. A urmat o perioadă bună, în care şi-a găsit serviciu, dar boala s-a întors. "Vedeam în ceaţă, aveam sindrom vertiginos, anxietate. Într-o zi, am rugat o colegă să mă ducă la baie, apoi am cerut o maşină să mă ducă acasă", îşi aminteşte Alina.

Ea a făcut tratament homeopatic timp de cinci ani şi spune că a ajutat-o mult; dar, la un moment dat, medicul i-a spus că boala e prea puternică. "După acupunctură şi homeopatie, am fost convinsă că am scăpat, dar din punct de vedere intelectual nu mai eram la fel. Nu mai puteam să învăţ, să asimilez, să memorez. Altădată era o joacă pentru mine calculul diferenţial, acum nici calcule aritmetice nu mai puteam să fac." A renunţat din nou la serviciu şi a luat alte medicamente: Suromontil, Lexotanil, Haloperidol, Romparkin, Carbamazepin, Ikaran.

După ce a suferit o intervenţie chirurgicală, i s-a schimbat medicaţia: "Mi-au schimbat antidepresivele, mi-au prescris Amitriptilină, care mi-a produs sindrom suicidar. Eram singură acasă. O forţă din subconştient care devenea mai puternică decât conştientul îmi spunea: «Aruncă-te în faţa tramvaiului!». Era noiembrie, ploua, era şi teama de singurătate. Profesorul mi-a spus să îl sun şi asta m-a ajutat să depăşesc momentul. Deşi pe prospect scrie: «În primele trei săptămâni poate da sindrom suicidar», medicii îţi dau aceste pastile şi te trimit pe stradă. Ei nu ştiu ce antidepresiv se potriveşte fiecăruia şi aşa înnebuneşti".

Pe Alina o ajută faptul că merge la biserică. Acolo a cunoscut şi alţi oameni care suferă de aceeaşi maladie, dar comunicarea cu ei e dificilă. Acum face tratament cu Mianserin, pe care i-l aduce tatăl ei din Austria. Alina spune: "M-am întrebat ce-mi lipseşte şi mi-am răspuns: Sfântul Duh. M-am apucat să citesc Scriptura şi Psaltirea. Sunt o muribundă, dar nu mă dau bătută. Regret tot ceea ce am amânat să fac, trăind în viitor, greşeală pe care o fac majoritatea oamenilor. Ar trebui ca noi să ne trăim viaţa, nu viaţa să ne trăiască pe noi...".

Mihai s-a îmbolnăvit de depresie după ce a ajuns la psihiatru. Despre cum a ajuns să fie consultat de psihiatru, deşi nu avea nici un fel de simptome, soţia sa, Bianca, nu vrea să vorbească. "M-a sunat şeful lui şi mi-a spus că e internat la spital. Iniţial, am crezut că a avut un accident. Dar şeful lui a precizat: «A trebuit să se interneze la psihiatrie pentru un control»" Când a ajuns a doua zi la spital, a reuşit să îl găsească pe medicul psihiatru, care i-a explicat: "E vorba despre un episod psihotic. Se mai întâmplă. Are nişte idei neconforme cu realitatea. O să-i facem un tratament şi o să fie bine".

Mihai a stat în spital 21 de zile, a mers acasă în concediu medical, apoi a revenit. A făcut tratament cu Rispolept, Romparkin şi Carbamazepin. "Nu mai era om. Devenise o legumă. Era teleghidat şi când mergea pe stradă. Când am mers din nou la psihiatru, l-am întrebat: «Are soţul meu schizofrenie?». El mi-a spus că nu. I-am explicat că Mihai nu e violent acasă, că nu a vorbit niciodată aiurea, că nu a provocat niciodată conflicte." Bărbatul a mers şi la un alt medic, la alt spital, unde i s-a pus diagnosticul de "depresie" şi i s-a spus că va trebui să ia tratament toată viaţa. "Să ştiţi că tratamentul ăsta dă impo­tenţă. Dar cel mai important e să fie sănătos la cap", i-a explicat psihiatrul soţiei.

Bianca a observat şi alte efecte secundare: "Medicaţia l-a transformat în legumă. Nu mai vorbea, se uita în tavan, de parcă nu te auzea. I se cojea pielea, începuse să aibă ticuri ale mimicii – îi tremura buza. Îi cădea părul, îi tremurau mâinile. Se uita la filme, ca înainte, dar era absent. Nu mai era omul vesel dinainte".

Din cauza bolii, Mihai a trebuit să-şi părăsească serviciul, unde avea o funcţie de răspundere, şi să iasă la pensie la vârsta de 43 de ani. A reuşit totuşi să-şi dea examenele la Facultatea de Drept la care se înscrisese şi să treacă în anul II. "Poate o să îmi folosească facultatea la un moment dat", i-a spus soţiei, deşi acum refuză ideea de a-şi găsi un serviciu. Şi-a pierdut încrederea în sine. "Îi spun ce să ia de la piaţă, să meargă să plătească facturile, să dea cu aspiratorul. Face dacă îi spun", povesteşte Bianca. Psihiatrul i-a recomandat lui Mihai să facă şedinţe de psihoterapie, dar veniturile familiei sunt prea mici pentru a plăti aceste şedinţe.

Georgiana a aflat că sora ei, A., suferă de o formă de depresie, de la mama ei, care i-a spus la telefon: "Nu ştiu ce se întâmplă cu sora ta. Se visează moartă. Şi că ia substanţe din astea toxice cu care se spală cada, toaleta". A. i-a mărturisit şi ea apoi că începe să tremure şi să transpire numai când se apropie de bucătărie, de locul unde ţine substanţele de curăţat.

Totul a început imediat după ce Mădălina Manole s-a sinucis, iar moartea ei a fost intens mediatizată. "Eu numai asta visez. O visez pe ea moartă şi mă visez şi pe mine", spunea A., care nu mai putea să doarmă şi era într-o stare de nelinişte continuă. Îi era frică să stea singură în casă, i se părea că cineva o urmăreşte. "Se visa că se sinucide. Se vedea aşa şi când era trează. Stătea în permanenţă cu temerea să nu-şi facă rău. Nu suportă să i se vorbească despre morţi", povesteşte sora ei, care a convins-o pe A. să meargă la psihiatru. După ce a început tratamentul, s-a simţit mai bine. Apoi doctorul i-a schimbat un medicament, s-a simţit iarăşi rău şi a revenit la medicamentul iniţial.

Psihiatrul a trimis-o şi la psihoterapeut, iar A. lucrează cu el la recăpătarea stimei de sine. "I-a explicat faptul că e important să te accepţi pe tine aşa cum eşti, să-ţi conştientizezi propria valoare, dar şi să-i vezi pe cei din jur cu bunele şi cu relele pe care le au", povesteşte Georgiana. "Merge şi la preot, care are răbdare să o asculte şi o înţelege. Sora mea simte că atunci când se spovedeşte se eliberează de tot răul.

Acum, după opt luni de când s-a îmbolnăvit, se simte mai bine. Mai are momente când e mânioasă sau neliniştită, şi asta atunci când e foarte stresată. Dar A. merge la serviciu în continuare şi, pentru că îşi iubeşte meseria, o face cu plăcere, în ciuda bolii. Nu a abandonat nimic, chiar dacă la începutul bolii nu se mai putea concentra asupra proiectelor de la serviciu. Şi-a impus să nu reununţe la nimic din ce-i plăcea să facă, deşi a făcut totul cu eforturi ieşite din comun", spune Georgiana.

 

 

 

Cei mai inteligenți oameni de pe planetă

 

Capital, 7 Aprilie

 

Să măsori IQ-ul este o știință inexactă, motiv pentru care Cartea Recordurilor a eliminat această categorie în anul 1990. Asta pentru că, rezultatele testelor diferă de la examen la examen, iar testele însele sunt realizate după metode mai mult sau mai puțin testate și autorizate.

Astfel, lista de mai jos este bazată pe subiectivism, însă putem conveni că măsurarea IQ-ului rămâne cea mai populară metodă de măsurare a inteligenței umane.

Astfel, pe ultimul loc se afl actrița americană Sharon Stone, care are un IQ de 154 de puncte, ceva mai mic decât Paul allen, co-fondator al Microsoft, care are un IQ de 160 de puncte.

Omul de știință Stephen W. Hawking are un IQ similar. El este cel care a declarat că cei care își măsoară IQ-ul din start își arată neinteligența.

Celebrul jucător de șah Robert Byrne are un IQ de 170 de puncte, la fel ca șahista Judit Polgar și Sir Andrew Wiles, unul dintre teoreticienii actuali din matematică.  A intrat în Cartea Recordurilor, ca fiind cel care a rezolvat cea mai grea problemă de matematică din lume.

Tot 170 are și Jacob Barnett, care nu a scos un cuvânt până la 3 ani, dar a început apoi să spună alfabetul de la cap la coadă și invers. Tânărul american spune ca poate extinde teoria relativității a celebrului Albert Einstein.

Benjamin Netanyahu are un IQ de 180 de puncte, figurând și pe lista celor mai influenți oameni din lume în 2010. Tot 180 avea și celebrul șahist Bobby Fischer, alături de cubanezul John H. Sununu și actorul american James Woods.

Marilyn vos Savant obișnuia să intre în Cartea Recordurilor în fiecare an, din 1985 până în 1990, fiind femeia cu cel mai mare IQ din lume. La unele teste, ajunsese la punctaje de 228.

Șahistul azer Garry Kasparov are un IQ de 190 de puncte alături de nigerianul Philip Emeagwali.

Christopher Michael Langan, un muncitor în construcții și pompier, capabil să realizeze ecuații complexe mintal, a fost desemnat cu un IQ de 195 de puncte.

Kim Ung-Yong, cu un IQ de 210, vorbea fluent la 6 luni si era invitat la universitatea de fizică de la Harvard la 3 ani. Era invitat la NASA la vârsta de 16 ani si preda la caea vîrstă la cele mai prestigioase universităti din Coreea.

Christopher Hirata are un IQ de 225 de puncte. La 16 ani lucra cu NASA la un proiect care viza explorarea si colonizarea planetei Marte. La 18 ani era deja doctor in Astrofizică.

Terrence Tao este, se pare, cel mai destept om de pe planetă, cu un IQ de 230 de puncte. La 20  ani era capabil să sustină un examen de admitere la doctorat la Princeton University, iar la 24 de ani a devenit cel mai tânăr profesorla UCLA.

 

 
Psihologie