PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 84 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
2010 Revista Presei [1]

 

 

 

REVISTA PRESEI (1)

 

 

 

 

Proştii – adulteri

Sînziana Stancu

Jurnalul National, 2 martie

Cu cât bărbaţii au coeficientul de inteligenţă mai mare, cu atât îşi înşală soţiile mai puţin. Concluzia aparţine psihologului evoluţionist Satoshi Kanazawa, de la London School of Economics and Political Science, scrie Daily Mail.

Teoria sa se bazează pe faptul că, de-a lungul istoriei, s-a dovedit că bărbaţii au fost "poligami moderaţi". Specialistul afirmă că atitudinile conservatoare sunt "primitive" şi le corespunde o medie a IQ de 97, iar cele liberale sunt avansate, corespunzându-le o medie a IQ de 103.

 

Cât de mult întreţine gelozia o relaţie şi cât o erodează?

Andreea Marin

Adevarul, 3 martie

Nici după ani buni de căsnicie, nu dispar suspiciunile că perechea ascunde ceva

„Cine nu iubeşte nu e gelos“, spune o vorbă veche din popor. Însă, cât de mult întreţine gelozia o relaţie şi cât o erodează? „Unde umblă la ora asta şi cu cine?“ „De ce i-a zâmbit tipei care tocmai a trecut?“ „Nu mi se pare: o fixează deja de zece minute“. Asemenea frământări ţes o pânză de păianjen în mintea celor care iubesc.

Măriuca şi Tudor s-au luat acum un an, la numai o lună după ce s-au văzut prima oară. Ea avea 24, iar el, 28. La numai trei luni de la cununie, s-au decis să meargă cu prietenii la mare. „Toate bune şi frumoase până într-o seară când am ieşit la terasă. Stăteam amândoi, împreună cu alţi doi prieteni, la o masă", povesteşte Măriuca.

În faţa lor, la o altă masă, trei fete beau bere. „La un moment dat, după ce băieţii «au recitat» toate bancurile din repertoriu, au decis să se mute la masa vecină. Nu am băgat de seamă decât după câteva minute, iar când m-am întors înspre ei l-am văzut pe Tudor aplecat către una dintre fete, la o distanţă de numai câţiva centimetri de ea. În mintea mea uşor «aburită» de alcool, am văzut deja ce urma să se întâmple, adică să se sărute. Aşa că, în secunda următoare, m-am trezit că-i lipesc tipei o palmă zdravănă pe obraz. Ruşinată, dar şi enervată de scenă în sine, am fugit pe faleză să mă calmez", îşi aminteşte Măriuca, vizibil iritată.

 

„Nu pot să mă stăpânesc"

Nu-i face nicio plăcere să povestească întâmplarea pentru că, spune ea, „nu-i niciun motiv de mândrie în asta". „Sunt geloasă foc şi nu pot să mă stăpânesc atunci când îl văd pe Tudor flirtând cu cineva", recunoaşte tânăra. Nu-şi aminteşte ca înainte de a-l cunoaşte pe soţul ei să fi avut asemenea „apucături": le-a acordat întotdeauna libertate totală iubiţilor ei.

Cu fiecare mărturisire realizează că toată această furie pe care o simte atunci când o fată îi acordă atenţie soţului ei sau când, invers, lui Tudor îi face plăcere să flirteze cu vreo tânără, vine din nesiguranţa dată de faptul că „s-au luat" repede, fără a avea destul timp să se cunoască îndeajuns de mult.

„Dacă ar veni cineva la mine mâine şi mi-ar spune că l-a văzut pe Tudor cu altcineva, aş începe să fierb. În secunda doi aş pune mâna pe telefon şi l-aş suna să-l întreb «de ce», nu dacă e adevărat. Recunosc că sunt o fire impulsivă şi că poate greşesc reacţionând prea violent, însă şi el se manifestă la fel când e cu mine. Suntem extrem de geloşi, dar încercăm să ne «tratăm» discutând despre orice, oricând", spune Măriuca.

 

„Nu porni cu stângul!"

Spre deosebire de Măriuca, Ionela M. (29 de ani) nu a putut înţelege şi nici suporta gelozia iubitului ei. „Îmi punea zilnic întrebări: «cu cine ai fost», «unde ai fost», «cât ai stat», «cine te sună», «ce vrea ăsta de la tine»? Aşa au trecut patru ani. Timp în care ştiam un singur lucru: îl iubeam, nu era omul care să mă înşele, făcea totul pentru mine, dar mă înnebunea cu gelozia lui", povesteşte Ionela.

Se întreba dacă-şi doreşte cu adevărat să-şi petreacă restul zilelor lângă un om care, deşi o iubea, nu putea înţelege că are nevoie de spaţiul ei, de prietenele ei, de o anumită libertate.

După trei ani şi jumătate de relaţie, Ionela şi prietenul ei s-au mutat împreună. La numai câteva luni, tânăra şi-a căutat un apartament cu chirie, şi-a luat bagajele şi a plecat.

„N-am vrut să risc să-mi fie frică toată viaţa de omul care susţinea că mă iubeşte. Ar fi însemnat să nu pot vorbi sau dansa cu cineva la o petrecere pentru că ar fi urmat noi şi noi scene de gelozie. Acum, am un prieten care nu mă întreabă niciodată cine mă sună sau de ce ies cu o prietenă şi nu cu alta. Cred că am făcut alegerea potrivită. Dacă porneşti cu stângul, îţi va părea rău la scurt timp după", consideră Ionela.

 

Căsătoria nu vindecă gelozia

Posesivitatea masculină este cultivată şi încurajată în cultura noastră, observă Jeni Chiriac, psihoterapeut în probleme de cuplu. Totuşi, există multe femei care manifestă simptomele geloziei. „Credinţa conform căreia «căsătoria vindecă gelozia» este un mit. Adesea, ce era iniţial un coşmar se poate transforma în teroare. Cei care abia se cunosc nu sunt cuprinşi de gelozie de la bun început.

În funcţie de particularităţile lor de personalitate şi de experienţa proprie de până atunci, ei devin suspicioşi şi cad ceva mai târziu în braţele geloziei. În cazul celor care au trăit experienţa infidelităţii sau a trădării, travaliul interior începe cu orice ezitare a partenerului, cu orice secundă de întârziere a propriilor aşteptări", explică Chiriac.

 

Lobul frontal al creierului se activează când devenim geloşi

Furia geloziei: moştenire sau mecanism natural?

Specialiştii în probleme de cuplu consideră că rădăcinile geloziei se împletesc în noi într-un mod diferit, în funcţie de cum suntem construiţi psihologic. Astfel, neîncrederea în propria persoană, stima scăzută de sine, orgoliul, experienţele de viaţă traumatizante, frica de singurătate, sentimentele de culpabilizare, moştenirea familială, dar şi propriile convingeri sau prejudecăţile ridicate la rang de adevăruri supreme îngustează câmpul conştiinţei şi stau la baza naşterii unei gelozii feroce, arată psiho-sexologului Jeni Chiriac.

Potrivit psihoterapeutului Ramona Covrig, „gelozia nu are sex. Ea apare din scopul neconştientizat care se rezumă la: ce obţin prin intermediul manifestărilor tipice geloziei". Mai mult, o posibilă cauză a înrădăcinării acestui sentiment în conştiinţa individului poate fi şi lecţia de iubire pe care unii dintre părinţii noştri alegeau să ne-o predea. Aceasta începea cu „te iubesc dacă..."

În timp ce unii oameni se ascund în spatele scuzei „a fi gelos înseamnă să iubeşti", alţii se întreabă dacă gelozia este direct proporţională cu intensitatea iubirii.

„Uităm însă că iubirea în esenţă este un sentiment necondiţionat", spune Jeni Chiriac. Specialistul în comportament uman afirmă că, deşi fiecare dintre noi ajunge să cunoască măcar o singură dată ce înseamnă gelozia, maniera în care alegem să reacţionăm diferă extraordinar de mult.

Cu toate că numeroase studii susţineau până nu demult că bărbaţii şi femeile simt gelozia în mod diferit, o cercetare recentă arată că, în creierul nostru, gelozia activează o anumită zonă.

 

Aproape o durere fizică

Potrivit unui experiment realizat de profesorii de psihologie de la Universitatea din Kentucky, gelozia activează în creier aceeaşi zonă ce devine activă şi atunci când resimţim durerea fizică, informează „The Daily Mail".

Concluzia vine după ce oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele imagisticii prin rezonanţă magnetică la care au fost supuşi 19 studenţi voluntari. Astfel, cercetătorii au descoperit că, atunci când subiecţii devin geloşi, o parte a lobului frontal al creierului devine mult mai activă decât celelalte regiuni. Această zonă mai coincide şi cu punctul numit „schadenfreude", care se activează când creierul percepe mulţumire faţă de necazul altei persoane, atunci când „moare capra vecinului".

Coordonatorul acestui studiu, doctorul Hidehiko Takahashi crede că rezultatele demonstrează care este mecanismul de funcţionare a creierului nostru în momentele de furie extremă pe care le provoacă în noi gelozia. Matthew Lieberman, un alt profesor participant la studiu, susţine că gelozia declanşează în creierul nostru un proces asemănător celui stârnit de sentimentul de foame sau de sete. „Cu cât ţi-e mai foame sau mai sete, cu atât mai bine te simţi atunci când te saturi într-un final", explică Lieberman.

 

Nu poţi stăpâni o fiinţă ca pe un obiect

„Gelozia denotă ignoranţă faţă de ceilalţi şi faţă de relaţii", spune Jeni Chiriac. Oamenii cred, în mod fals, că ştiu ce este dragostea. „Prin dragoste înţeleg de fapt un fel de monopol, fără a pricepe un lucru simplu: în momentul în care posezi o fiinţă vie ca pe un obiect, ai ucis persoana respectivă", observă Chiriac.

 

Un cerc vicios

Psihoterapeutul expune o situaţie întâlnită adesea în rândul cuplurilor care i-au trecut pragul cabinetului: „Iubiţi o femeie ori un bărbat şi vreţi să posedaţi acea persoana numai de teamă că poate mâine se va duce cu altcineva. Teama pentru ziua de mâine distruge de fapt ziua de azi şi se creează astfel un cerc vicios. Dacă fiecare zi este astfel distrusă, mai devreme sau mai târziu persoana respectivă îşi va căuta un alt partener pentru că nu sunteţi decât o pacoste.

Şi, atunci când bărbatul începe să caute altă femeie, ori femeia începe să meargă cu un alt bărbat, credeţi că gelozia voastră a fost justificată. În realitatea, gelozia e cea care a generat întreaga problemă", explică psiho-sexologul.

Pentru ca o relaţie să poată dura, partenerii sunt nevoiţi să înţeleagă că nu trebuie să-l pună stăpânire unii pe alţii ca pe nişte simple obiecte.

 

Perfecţionismul: calitate sau defect?

Claudia Georgevici

Adevarul, 5 martie

Preocuparea ca totul să fie perfect poate deveni obsesie

Tot ceea ce faci trebuie să fie perfect până la ultimul detaliu? Grija ca totul să îţi iasă ca la carte este normală, însă când se transformă într-o obsesie, perfecţionismul devine o povară.

Imaginează-ţi următorul scenariu: vrei să inviţi la masă câţiva colegi, printre care şi şeful tău. Chiar dacă mai sunt câteva zile până atunci, începi să-ţi faci imediat tot mai multe griji: cu ce îi vei servi, cum vei aranja masa, ce se va întâmpla dacă nu o să le placă mâncarea, de exemplu.

Vrei ca totul să fie bine pus la punct până la ultimul detaliu. Chiar şi atunci când totul iese bine, tot ţi se pare că nu ai fost la înălţimea aşteptărilor şi că mai lipsea ceva pentru ca totul să fie perfect. Tu ţi-ai făcut vreodată astfel de griji? Dacă da, este foarte posibil să fii obsedat de perfecţiune.

 

De ce vrem ca totul să fie ca la carte?

Când perfecţionismul devine un stil de viaţă, acesta ne poate trăda unele temeri ascunse, lipsa de încredere în forţele proprii sau frica de a nu ne ridica la înălţimea aşteptărilor celor din jur. Pentru a înţelege de ce ne preocupă în permanenţă să facem totul perfect, trebuie să ne întrebăm care sunt grijile sau frământările care ne „forţează" să fim astfel.

Perfecţionismul poate fi un motor al reuşitei în viaţă, cu condiţia ca acesta să fie moderat şi să se limiteze la ceea ce putem realiza cu adevărat. În forma sa exagerată, patologică, această trăsătură poate ascunde o tulburare obsesiv-compulsivă, un tip de anxietate însoţită de gânduri şi de temeri nejustificate.

 

Idealuri: De obicei, perfecţioniştii au tendinţa să îşi propună obiective greu de atins.

Se învaţă în familie

Psihologii susţin că printre trăsăturile pe care le moştenim de la părinţi se numără şi perfecţionismul. Astfel, această trăsătură este foarte probabil să fie transmisă copilului dacă părinţii îl cresc în spiritul ideii că valoarea unui individ se măsoară în principal prin prisma succesului său.

Aceşti părinţi vor inocula copilului exigenţe personale foarte ridicate şi ideea că nu vor fi apreciaţi decât după succesele pe care le vor obţine.

 

Când devine <<nesănătos>>

Frédéric Langlois, psiholog şi profesor la Universitatea din Québec, Canada, defineşte perfecţionismul „sănătos" ca dorinţa de a ne îmbunătăţi performanţele având aşteptări realiste, iar pe cel „nesănătos" ca pe impunerea unor standarde de excelenţă, de cele mai multe ori imposibil de atins.

Conform psihologului, se poate vorbi despre latura patologică a perfecţionismului atunci când un individ consideră că valoarea lui depinde numai de reuşitele sale, atunci când persoana în cauză are mereu aşteptări peste măsura posibilităţilor, când caută obsesiv perfecţiunea chiar şi în lucruri lipsite de importanţă şi când este mereu nemulţumit de ceea ce face.

Dacă este moderat, perfecţionismul este constructiv.

Minitest: Eşti sau nu perfecţionist?

1) Când pleci în vacanţă, preferi să:

a) pui la punct toate detaliile cu cel puţin şase luni înainte.

b) compari cele mai bune oferte.

 

2) Nu reuşeşti să duci la îndeplinire sarcina încredinţată. Reacţia ta este:

a) „Sunt un nimeni."

b) „Mă voi strădui să nu mai dau greş."

 

3) De obicei, întârzii să termini un lucru din cauză că:

a) ai verificat de mai multe ori detaliile, pentru a fi sigur că nu ţi-a scăpat ceva.

b) te mişti mai greu.

 

4) Ceri ajutorul celorlalţi când nu reuşeşti să termini ce ai de făcut?

a) Nu, din cauză că ar putea fi interpretat ca o slăbiciune.

b) Da.

 

Rezultat: Dacă ai răspuns cu A la majoritatea întrebărilor înseamnă că eşti o persoană preocupată de perfecţiune.

Specialistul nostru, Lena Rusti, psiholog psihoterapeut

Perfecţionistul se pierde în detalii. Neputând face lucrul perfect, preferă să nu îl mai facă deloc, iar acest lucru poate să ducă la probleme în asumarea sarcinilor. Din dorinţa de a face totul perfect, ca angajat ajunge să nu mai respecte termenele, pentru că se blochează în detalii nesemnificative. Ca şef, devine obositor pentru angajaţi, pentru că nu va fi niciodată mulţumit şi va avea tendinţa de a controla totul.

Riscă să saboteze munca în echipă încetinind ritmul prin nevoia de a controla lucrurile. Un perfecţionist temperat este un angajat pe care poţi conta atunci când îi dai o sarcină că o va duce la îndeplinire şi va încerca tot ce se poate pentru ca lucrurile să fie făcute la standarde înalte. El va vedea detalii peste care altcineva ar trece uşor cu vederea.

 

Cum văd cercetătorii britanici căsnicia perfectă în 10 paşi

Mădălina CHIŢU

Gandul, 7 martie

Cercetătorii au analizat satisfacţia vieţii de cuplu la peste 4.000 de persoane

Cuplurile se bucură de cea mai bună perioadă sexuală la doi ani şi patru luni după căsătorie. Aceasta este concluzia unui studiu britanic realizat online de site-ul confetti.co.uk. Cercetătorii britanici le-au cerut celor 4.000 de participanţi să indice nivelul de satisfacţie pentru 11 aspecte care ţin de viaţa conjugală şi au calculat pe baza răspunsurilor primite momentul maxim de fericire din viaţa de cuplu, când toate elementele par să se îmbine într-un tablou armonios.

Cu puţin înainte de împlinirea a trei ani de la căsătorie, partenerii de viaţă se simt perfect confortabil unul cu celălalt, inclusiv cu proastele lor obiceiuri, şi chiar îşi fac planuri de viitor. Mai mult, specialiştii au alcătuit şi un clasament al celor mai utile zece sfaturi pentru a avea o căsnicie fericită. În primul rând se recomandă, în fiecare zi, o oră şi 15 minute doar pentru persoana dumneavoastră. După aceea, este indicat să spuneţi "mulţumesc" de fiecare dată când partenerul vă ajută la treburile casnice.

În al treilea rând se recomandă plimbările în natură cel puţin o dată pe săptămână. Specialiştii recomandă prepararea unei ceşti de cafea sau ceai pentru partenerul de viaţă cel puţin o dată pe zi. În al cincilea rând este indicat ca partenerii să poarte o discuţie intimă cel puţin 24 de minute pe zi înainte de a merge la culcare. În acelaşi timp, după fiecare ceartă sau discuţie mai aprinsă se recomandă un sărut, iar acest lucru trebuie făcut înainte de sfârşitul zilei, pentru ca lucrurile să revină la normal. Se mai recomandă cinci îmbrăţişări pe zi şi cel puţin o dată pe zi ca partenerii să-şi spună "Te iubesc".

Specialiştii spun că sunt utile patru SMS-uri, apeluri telefonice sau e-mail-uri pe zi, în timp ce vă aflaţi la birou. În al nouălea rând este indicat ca partenerii să îşi petreacă trei nopţi pe canapea, în fiecare săptămână, în timp ce se uită la un film sau un meci de fotbal. Ultima condiţie presupune ca soţul să îşi complimenteze soţia de cel puţin două ori pe zi.

 

Efectele pozitive ale stresului: accelerează gândirea şi întăreşte inima

Madalina Chitu

Gandul, 8 martie

STIMUL l Micile lucruri care te consumă pot fi considerate "tonicul cerebral" perfect, susţin psihologii

Stresul este inamicul numărul 1 al omului secolului XXI, dar specialiştii site-ului howstuffworks.com spun că absenţa unor perioade stresante din cotidian are efect negativ asupra sănătăţii. Stresul este un răspuns al presiunii psihologice exercitate atât de un eveniment negativ, cât şi de unul pozitiv. Tocmai de aceea există şi cazuri în care stresul este benefic, pentru că adrenalina eliberată în organism poate avea influenţe pozitive asupra întregului corp, de la sistemul digestiv şi cardiovascular până la cel pulmonar şi afectiv.

Dacă acţiunea factorilor externi persistă însă pentru perioade îndelungate, stresul se transformă într-un duşman de temut, iar efectele pot fi extrem de grave, atrag atenţia specialiştii în psihologie. Printre efectele negative ale stresului se numără stările de anxietate sau depresie, ulcer, deshidratare şi chiar slăbirea generală a organismului.

De cealaltă parte, lipsa unui stimul exterior care să solicite întregul organism, de la partea afectivă până la cea organică, va încetini reacţia organismului în perioadele aglomerate, iar corpul îşi va pierde capacitatea de a face faţă unor perioade stresante. Astfel, micile reprize de stres pot fi considerate un antrenament afectiv eficient pentru preîntâmpinarea unor perioade iminente de tensiuni susţinute.

În acelaşi timp, micile lucruri stresante au ca efect îmbunătăţirea abilităţii organismului de a fi eficient şi de a funcţiona la capacitate maximă. Memoria se exersează foarte bine în micile perioade de stres, iar specialiştii sunt de părere că lipsa acestor stimuli poate fi calea cea mai sigură pentru apariţia Alzheimerului sau a altor forme de demenţă. Mai mult, micile lucruri care te consumă pot fi considerate "tonicul cerebral" perfect, completează psihologii.

Potrivit sursei citate, nivelul de stres perceput este diferit de la o persoană la alta. Tocmai de aceea, fiecare îşi cunoaşte limitele stresului şi le poate controla când acestea sunt puternice şi pot deveni incontrolabile. Astfel, specialiştii spun că persoanele care îşi doresc o viaţă lipsită de stres ar fi bine să se gândească de două ori înainte de a lua această hotărâre.

 

Mic îndreptar contra stresului pentru şoferi

Ramona Dragomir

Evenimentul Zilei, 8 Martie

TRUCURI. Poziţia relaxată la volan, folosirea luminilor de întâlnire şi panourile info-trafic sunt câteva soluţii care ar putea relaxa conducătorii auto în lupta cu traficul aglomerat.

Nivelul de stres din trafic poate fi controlat prin metode care nu sunt deloc complicate. Nivelul de stres depinde de mai mulţi factori. Primul şi cel mai important se referă la cât timp conduci, la care se adaugă cum conduci, cât de bun eşti la asta (un şofer începător e mult mai stresat decât unul cu experienţă), unde conduci (stresul pe o autostradă cu multe benzi aglomerate este mai mare decât de pe un drum secundar liber), ce conduci (cât de bună este maşina) şi de ce conduci (necesitate sau moft).

 

Experţii în psihiatrie au câteva recomandări antistres pentru şoferi.

1. Poziţia corectă şi luminile de întâlnire relaxează

Pentru a elimina din stresul pe care îl resimţiţi în trafic, e bine să aveţi o poziţie cât mai relaxată. „Staţi lejer, nici prea aproape, nici prea departe de volan. La extreme e tânărul care se crede Schumacher şi stă foarte departe de volan, în comparaţie cu vârstnicul care stă înfundat în bord ca să vadă «botul maşinii»”, spune Gabriel Diaconu, medic psihiatru la Spitalul „Alexandru Obregia”, din Bucureşti.

Mai mult, luminile de avertizare aprinse pe timp de zi dau şoferilor senzaţia de siguranţă, făcându- i mai „vizibili”.

 

2. Evitaţia zonele aglomerate şi calculaţi timpul de mers

Aglomeraţia şi presiunea timpului sunt motivele principale care generează stresul la volan. „Încercaţi să vă calculaţi timpul pe care îl aveţi de parcurs pentru a nu fi presaţi de lipsa lui. Luaţi-vă marje de eroare”, mai recomandă medicul Gabriel Diaconu. S-a constatat, de exemplu, că mersul cu o viteză mică, dar constantă, comparat cu mersul cu diferenţe de viteză e mai puţin stresant.

„Chiar dacă prin ambele metode ajungi în acelaşi timp la destinaţie, prima variantă nu-ţi distruge creierul”, adaugă specialistul.

 

3. Evitaţi şofatul noaptea

Chiar dacă noaptea traficul „e mai liber”, pe cât posibil e bine să încercaţi să conduceţi cât mai puţin pe timpul nopţii. „Noaptea hormonii gestionează diferit răspunsul la stres. Modelul diurn de secreţie al hormonilor ne conferă o eficienţă crescută la primele ore ale dimineţii, până în prânz, dar minimă seara către miezul nopţii”, mai explică psihiatrul.

Noaptea, nici vederea nu e la fel de bună ca ziua, iar reacţia la stimuli este mai lentă. În acelaşi timp, percepţia între un pericol imediat şi unul îndepărtat este diferită. Pe de altă parte, tot ce înseamnă factori de protecţie, de la apropierea ajutorului în caz de accident, la şansa reală de a evita un accident, sunt în defavoarea şoferului care conduce noaptea.

 

4. Panourile info-trafic relaxează creierul. Citiţi-le

Ambuteiajul e o sursa de nervozitate. Avertismente privind motivele, durata, cât mai e până la prima destinaţie uşor de recunoscut, la prima ieşire de pe autostradă, care sunt ieşirile alternative, info-traficul funcţional pe radioul maşinii ajută la relaxarea psihicului celui afalt la volan.

„În situaţii stresante, panourile informative îi relaxează pe şoferi. Astfel, ei recapătă controlul şi se simt mai siguri că ajung la destinaţie în timp util făcându-şi o «teorie a minţii» despre ce se petrece”, mai explică psihiatrul Gabriel Diaconu.

 

RISCURI

Şoferii de profesie, diabetici şi obezi

Şoferii profesionişti sunt cei mai expuşi atât riscurilor accidentelor din trafic, cât şi bolilor. O bună parte din ei au tensiune arterială crescută, suferă de dependenţe, în special de fumat şi alcool, tulburări de somn, ajung să facă diabet şi să devină obezi.

„Profesioniştii şofatului se confruntă cu un alcoolism aparte, denumit «beţia la final de cursă»”, afirmă specialistul în psihiatrie Gabriel Diaconu, de la Spi talul „Alexandru Obregia”, din Bucureşti. În plus, la aceste afecţiuni se adaugă şi problemele în familie, cauzate în mare parte de un comportament impulsiv al acestora.

 

Colegii râd de tine la birou? Eşti o victimă a „mobbingului“

Alina BĂDĂLAN TURCITU

Gandul, 8 martie

Colegii râd de tine la birou? Eşti o victimă a „mobbingului“

Pe româneşte, mobbingul este hărţuirea psihologică la birou. Studiile arată că cele mai expuse sunt femeile tinere din marile companii. Poate da depresii şi atacuri de panică.

În Europa, fenomenul e vechi; românii de abia acum îl descoperă

Lucrezi într-o companie, eşti femeie şi ai atâta putere de muncă, încât reuşeşti să lucrezi într-o zi cât colegii tăi în două. Din cauza asta nu ai prea mult timp să stai la taclale cu ei. Eşti într-o continuă alergătură. În fiecare zi rămâi câte două ore peste program şi chiar îţi place asta! Hainele tale nu sunt la fel de elegante ca ale colegilor, pielea ta e mai închisă la culoare. Colegele tale se vopsesc, părul tău e natural. Ele poartă bijuterii, tu nu.

Dar pentru şeful tău toate astea nu au nici o importanţă; în scurt timp ajunge să te laude în şedinţe că ai devenit unul dintre cei mai buni. Ba chiar primeşti şi o primă. De la o vreme, colegii de abia îţi mai răspund la salut. Ei merg la masă împreună, tu - singură. Într-o zi, o colegă face o glumă nesărată pe seama ta. N-ai timp să înţelegi ce se întâmplă, căci vreo zece colegi încep să râdă în hohote. Ai vrea să te faci mică, mică, ai putea chiar să le răspunzi printr-o glumă la fel de acidă, dar n-ai timp de prostii. Tocmai lucrai la un proiect important şi într-o jumătate de oră trebuie să umpli cu cifre o pagină întreagă. A doua zi îţi găseşti scaunul ud, a treia zi cineva îţi varsă cerneală în poală şi nu se scuză. A patra zi colegul de alături împarte pe furiş bileţele cu epigrame în care tu eşti subiectul principal.

Apoi, timp de o săptămână, un coleg îţi pune piedică în fiecare zi. De fiecare dată te împiedici rău, iar de vreo două ori chiar cazi pe burtă. Mai trece o săptămână, dar colegii tăi continuă şicanele zilnic. Pe zi ce trece, sunt tot mai serioase, tot mai dure. Începi să ai coşmaruri cu colegii bătându-şi joc de tine. În orele tale libere te gândeşti numai la asta, parcă ţi-e şi groază să mai mergi la serviciu. Îţi trece prin cap să mergi la un psiholog, dar n-ai timp, căci ai prea mult de muncă la serviciu. Te gândeşti să-ţi dai demisia.

 

Europenii au legi pentru mobbing, noi încă nu

Eşti sigură că e vina ta, nu a colegilor; poate nu eşti potrivită pentru acest colectiv. Oricum, nu înţelegi care-i problema. Te simţi ca şi când ai fi hărţuită, dar nu ştii dacă chiar eşti. Europenii numesc toate astea "mobbing", iar unii au şi legi care te-ar proteja, dar tu încă nu ştii nimic despre toate astea. La români, termenul de "mobbing" e nou apărut; până acum i se spunea simplu hărţuire psihologică.

"Mobbingul este o formă de hărţuire psihologică sistematică la locul de muncă, atunci când un salariat este atacat şi stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare şi izolare, punându-se în pericol atât starea emoţională, cât şi abilităţile profesionale ale victimei", spun reprezentanţii asociaţiei COLFASA. Ieri, asociaţia a lansat proiectul "Femeia contează", împreună cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) şi mai multe ONG-uri româneşti. Proiectul este cofinanţat din fonduri europene şi intenţionează să combată violenţele fizice sau psihologice exercitate asupra femeilor, la serviciu.

"Fenomenul de mobbing există în România de mult timp, dar până acum nu s-a discutat despre el, sau cel puţin nu sub acest nume. Urmează ca noi să facem o cercetare printre români, prin 5.000 de chestionare", a spus Cristina Tomescu, cercetător ICCV. Deocamdată nu avem nici cifre oficiale şi nici o lege specială privind acest fenomen, însă poate intra sub incidenţa normelor legale privind discriminarea.

În Europa, însă, mobbingul este un adevărat fenomen: în 2001, circa 8% dintre angajaţii europeni erau victime ale mobbingului, potrivit studiilor irlandeze. Majoritatea victimelor sunt femei. "Iar datele acestea sunt subestimate, căci victimele nu realizează mereu ce li se întâmplă, sau nu spun nimic căci se tem de concedieri", explică psihologul Paola Mencarelli, reprezentant în proiectul "Femeia contează".

Un alt sondaj arată că, în anul 2006, 5% dintre angajaţii europeni au fost victime ale mobbingului. "În nordul Europei, fenomenul este mai accentuat: în Olanda 10%, în Franţa, Marea Britanie şi Irlanda, între 8% şi 9%, iar în Bulgaria sau Italia, 2%. Diferenţa de procente de la un stat la altul provine din gradul de cunoaştere a acestui fenomen", a mai explicat psihologul. Ea mai spune că cele mai afectate de mobbing sunt femeile tinere angajate în marile întreprinderi sau în industria hotelieră.

"Pentru ca nişte acţiuni să poată fi considerate mobbing, ele trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să fie frecvente, constante (să se întindă peste şase luni), să aibă intenţii negative, ca excluderea din activitate, iar victima să fie în incapacitate de a se apăra.

Studiile arată că orice angajat poate deveni victimă, chiar dacă unele persoane sunt mai expuse. Victimele pot fi diferite: foarte implicate în munca de serviciu, sau nu foarte apte la birou, imigranţi, angajaţi cu orientare sexuală diferită sau chiar şi oameni care nu doresc să se implice în practicile ilicite ale colegilor. Consecinţe personale: pot fi atacuri de panică, depresii, probleme psiho-somatice, diminuarea respectului de sine sau a eficacităţii la job. Consecinţe sociale: costuri ale angajatorului din cauza absenţei persoanei respective la serviciu, dacă s-a îmbolnăvit, plata despăguburilor, dacă persoana apelează la autorităţi sau costuri medicale, dacă victima ajunge în situaţii grave", mai explică Paola Mencarelli.

 

Ce poţi face dacă eşti victimă?

Să conştientizezi ce ţi se întâmplă, să te documentezi, să nu te enervezi, să strângi dovezi scrise, să ceri ajutorul şefului sau departamentului de resurse umane şi să comunici foarte mult. "Poţi comunica în scris cu colegii sau chiar cu agresorii, important este să păstrezi deschise toate canalele, căci asta i-ar putea dezarma pe agresori. Intenţia lor este de a izola victima în mediul de muncă. În 2001, ţările UE au adoptat şi o rezoluţie numită "Mobbingul la locul de muncă".

 

Secretul intuitiei feminine

Buna ziua Iasi, 9 Martie

Renumita "intuitie feminina" este cat se poate de adevarata si functioneaza in baza unor procese neurologice foarte precise. Faptul ca femeile sunt mai empatice decat barbatii nu mai este demult un mister. Dar ca ele reusesc sa detecteze o eroare in doar 200 milisecunde este o descoperire de ultima ora a cercetatorilor italieni de la Universitatea Biccoca din Milano. Secretul? Neuronii-oglinda, capabili sa recunoasca actiuni eronate intr-un timp foarte scurt, si care fac acest lucru intrucat functioneaza permitand o comunicare non-lingvistica intre creiere. Potrivit cercetatorilor, deciziile pe care le luam nu se bazeaza doar pe ratiune, ci in anumite cazuri depind de procesele neuronale care se activeaza in momentul in care observam o actiune gresita, facandu-ne, de exemplu, sa n-o imitam.

Pentru a intelege capacitatea femeilor de a identifica inaintea barbatilor o greseala, grupul de cercetare condus de Alice Mado Proverbio de la Universitatea Milano-Bicocca, alaturi de Federica Riva si Alberto Zani de la Intitutul de bioimagini si fiziologie moleculara, a inregistrat potentialele bioelectrice cerebrale la fiintele umane in cautarea neuronilor-oglinda, deja identificati la maimuta. In cadrul experimentului, realizat pe un esantion alcatuit din 23 studenti universitari, barbati si femei, s-a constatat ca recunoasterea automata a imaginilor dotate cu un scop si diferentierea de cele incorecte are loc in 170-200 de milisecunde post-stimul, mai ales in creierul feminin, capabil de o elaborare mai rapida. "Dupa circa 450-600 milisecunde s-a observat un varf al reactiei negative la gesturile improbabile si deplasate, cu o caracteristica a acestei reactii mai afectiva la femei si mai rationala la barbati", a explicat Mado Proverbio. Este cunoscut, a mai adaugat cercetatorul, ca actiunile cu un scop precis, cum ar fi de exemplu aceea de a culege un fruct pentru a-l manca, activeaza sistemul fronto-parietal de neuroni-oglinda intr-o masura mai mare decat actiunile nefinalizate, cum ar fi sa ajungi la un fruct, dar sa nu-l culegi sau sa-l culegi si apoi sa-l arunci. Pare asadar, ca exista populatii neurale pre-motorii si somato-senzoriale implicate atat in observarea actiunilor finalizate facute de altii, cat si in cele de imitare si invatare.

 

Românii stau la calculator peste 3 ore pe zi

Gandul, 10 martie

O treime dintre români are laptop şi circa jumătate are un calculator de birou, conform studiului "Go DigITal" realizat de APDETIC, prin care s-a vrut identificarea scopurilor în care sunt folosite echipamentele IT. În ceea ce privește timpul petrecut în fața computerului, 80 % petrec peste 3 ore zilnic la calculator, 18% alocă acestei activități între o oră și trei ore pe zi şi doar 3% mai puțin de o oră. Scopurile în care sunt utilizate calculatorul şi conexiunea la Internet variază și ele, procentele înregistrate fiind următoarele: descărcare fișiere (jocuri, filme, muzică) - 61%, educațional - 78%, divertisment -79%, informare - 80%, comunicare - 89%. Peste 87% dintre respondenți au achiziționat produse prin intermediul Internetului, dar majoritatea utilizează ca şi metodă de decontare "plata ramburs" - 60% în timp ce 20% realizează doar plăţi electronice, restul utilizând ambele variante. Această utilizare intensivă a comenzilor electronice de către tineri dovedeşte adaptabilitatea acestora la nou, însă modalitatea de decontare a comenzii prin <<plata ramburs>> într-o proporţie majoritară denotă neîncrederea utilizatorilor în platformele de comenzi online din România. Cel mai comandat tip de produse prin această metodă sunt echipamentele electronice cu 45%, urmate de cărţi şi produse de îngrijire personală. În ce priveşte gradul de utilizare a dispozitivelor portabile, majoritatea dispun de telefoane mobile (94%), în timp ce 76% dispun de stickuri de memorie. Dintre respondenţi, doar 8% dispun de console de jocuri. Realizat în mediul online în perioada 15 februarie - 5 martie 2010, studiul a înregistrat 10 010 respondenți, dintre care 61% femei și 39% bărbati. (E.H.)

 

Ziaristul fără conştiinţă

Dan Stancu

Evenimentul Zilei, 11 Martie

INTELIGENŢĂ ARTIFICIALĂ. Un soft pus la punct de doi profesori americani scrie ştiri sportive în stilul celor transmise de agenţia Associated Press.

Stats Monkey, programul dezvoltat de profesorii americani Larry Birnbaum şi Kristian Hammond, ar putea deveni, într-o bună zi, coşmarul jurnaliştilor din întreaga lume. După ce, în ultimele decenii, tot mai mulţi muncitori s-au văzut înlocuiţi de roboţi, acum a venit şi rândul ziariştilor să se teamă că şi-ar putea pierde locul de muncă.

Asta pentru că Stats Monkey, „ascuns” în reţeaua de calculatoare din laboratorul de informatică al Universităţii Northwestern (din Evanston, statul Illinois), este deja capabil să scrie cronica unui meci de baseball, fără greşeli gramaticale. Şi nu se va opri aici. Softul urmează să fie adaptat pentru a acoperi sporturi precum fotbalul american şi baschetul, dar şi domeniul economic, scrie cotidianul francez „Le Monde”.

Cum ia naştere un articol pentru pagina de sport

Stats Monkey începe să lucreze imediat după ce este setat să urmărească un anumit meci. În primă fază, începe să descarce datele brute disponibile pe siteurile de profil: evoluţia scorului, acţiunile individuale ale jucătorilor, incidentele din timpul partidei etc. Apoi sortează acest volum de informaţii şi „reconstruieşte” desfăşurarea meciului în limbaj informatic.

La final, Stats Monkey îşi încarcă vocabularul dintr-o bază de date care conţine lista expresiilor-standard, cuvintelor-cheie şi figurilor de stil specifice presei sportive şi redactează articolul.

Materialele sunt semnate „The Machine” şi seamănă cu cele de pe fluxul agenţiei de presă Associated Press, spune Nick Allen, un informatician care a contribuit şi el la dezvoltarea softului.

Interes la „Chicago Tribune”

Directorul departamentului on-line al publicaţiei „Chicago Tribune”, Bill Adee, s-a aflat recent la Evanston pentru a analiza o portunitatea unei colaborări cu profesorii Birnbaum şi Hammond.

„Provocarea constă în integrarea valorilor clasice ale jurnalismului în aceste noi instrumente de lucru”, spune Adee, referindu-se la Stats Monkey.

 

Droguri la clasa a sasea

Loredana OPREA

Ziarul de Iasi, 12 martie

Atentie, parinti: un grav fenomen risca sa scape de sub control. Psihologii de la Centrul Antidrog avertizeaza ca cei mai mici elevi ieseni care se drogheaza au nu mai mult de 11 ani. Avintul mare pe care l-a luat consumul de droguri in rindul minorilor s-ar datora, potrivit specialistilor, legalizarii temporare a comercializarii ierburilor halucinogene. Fenomenul a luat o asa amploare incit numai in doua luni din acest an 23 de tineri s-au adresat Centrului pentru ajutor.

Consumul de droguri a inceput sa ia amploare in rindul adolescentilor si studentilor, ba chiar sa fie experimentat de la virste tot mai fragede. Numai in acest an, 23 de tineri drogodependenti au cerut ajutorul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi.

Tendinta de a experimenta, inclusiv in rindul minorilor, a fost incurajata de comercializarea temporara a etnobotanicelor in mod legal. Pentru ca au putut consuma droguri "usoare" din curiozitate, unii dintre ei simt acum nevoia psihica sa incerce si droguri puternice.

 

Liber la alcool si tutun inca din clasa a IV-a

Elevii ieseni incep sa experimenteze consumul de susbstante etnobotanice chiar de la virsta de 11-12 ani, iar consumul de alcool si tutun chiar si din clasa a IV-a. "In cadrul activitatilor de prevenire derulate in scoli am observat impreuna cu colega mea, care este medic, elevi de clasa a VI-a si a VII-a aflati la ore sub influenta consumului de etnobotanice. Nu spun ca le-au consumat in scoala, e posibil sa le fi consumat in drum spre scoala, insa ne-am dat seama imediat despre ce este vorba cind i-am vazut", a mentionat Irina Hazincop, psiholog al CPECA Iasi.

Specialistii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi (CPECA) spun ca virsta de debut in ceea ce priveste consumul de droguri a scazut indeosebi din cauza aparitiei weed-shop-urilor, care riscau sa vinda substante etnobotanice si minorilor, lucru ilegal. "In momentul in care s-a pus la nivel national problema inchiderii weed-shop-urilor, am surprins pe forumuri discutii in care tinerii se incurajau unii pe altii sa ascunda faptul ca luau substante etnobotanice. Ei faceau lobby ca sa nu se inchida weed-shop-urile, sustinind ideea ca fructul oprit va creste consumul", a precizat Irina Hazincop.

 

De la etnobotanice direct la cocaina

Desi elevii au impresia ca etnobotanicele nu au efecte considerabile asupra sanatatii lor fizice si psihice, specialistii atentioneaza ca efectele se resimt pe termen lung. "Efectele sint foarte puternice si incontrolabile chiar si dupa 6 luni de la incetarea consumului ocazional, de exemplu o data pe saptamina, in weekend. Pentru ca multe dintre ele contin si substante modificate, nu trebuie subevaluate efectele. In afara de starea euforica, halucinatii, palpitatii, tremuraturi, transpiratie, anxietate, ele pot duce si la depresie, iar in cazuri de consum excesiv la stop cardiac. De asemenea, creeaza repede dependenta psihica", a spus Irina Hazincop.

Consumul de etnobotanice i-a condus pe unii tineri ieseni direct la consumul de cocaina. "Etnobotanicele dau stari de excitare a creierului la fel ca ecstasy, insa pe o durata mai scurta de timp. De aceea, unii au trecut direct la cocaina, pentru ca este un puternic excitant al sistemului nervos, si de durata", a atras atentia Irina Hazincop.

Psihopedagogii din scoli sint resursele-cheie pentru identificarea elevilor care consuma droguri. "Ei ne pot ajuta sa ii identificam pe elevii care consuma droguri, pentru a le oferi sprijin, fiindca ei ii pot consilia doar partial. E nevoie de interventia specialistilor pentru a evalua toti factorii de risc si pentru a vedea ce servicii le pot fi oferite. Psihopedagogii reprezinta insa un sprijin important prin activitatile de informare pe care le desfasoara in scoli", a spus Irina Hazincop.

 

"Cazurile pe care le stim sint doar virful aisbergului"

Fenomenul consumului de droguri a luat amploare si in rindul studentilor. Potrivit unei cercetari pe care CPECA Iasi a demarat-o impreuna cu Politia de Proximitate si cu Universitatea "Al.I Cuza", 25% dintre studentii cazati in camine au consumat cel putin o data droguri.

Fenomenul este ingrijorator la nivelul intregii comunitati iesene, desi cele mai multe cazuri au fost semnalate in rindul tinerilor, indiferent daca sint incadrati sau nu intr-o forma de invatamint. In primele doua luni ale anului, 18 persoane au ajuns la Spitalul de Urgente "Sf. Ioan" cu intoxicatii grave, in urma consumului de etnobotanice.

 

Anul trecut, 85 de persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale la acelasi spital din cauza consumului de etnobotanice.

Irina Hazincop atrage atentia asupra faptului ca fenomenul consumului de droguri ilegale, printre care se numara acum si etnobotanicele, este mult mai de amploare. "Cresterea am estimat-o din ceea ce am observat direct, pentru ca a crescut numarul celor care au solicitat asistenta medicala, psihologica si sociala. Cazurile pe care le stim sint doar virful aisbergului, cei aflati in situatii disperate, pe care ii apuca frica si nu stiu ce sa mai faca. Cine stie citi mai sint in subteran", a semnalat ea.

Irina Hazincop sustine ca, pentru a diminua consumul de droguri, avem nevoie de o legislatie mai ferma. "O legislatie mai buna in ceea ce priveste comercializarea si consumul de droguri ar reprezenta un factor de protectie. In plus, e necesar ca tinerii sa cunoasca, pe de o parte, riscurile la care se expun prin consumul de droguri, iar pe de alta parte, serviciile pe care le pot solicita pentru a reusi sa renunte", a precizat Irina Hazincop, psiholog al CPECA Iasi.

Tinerii se pot adresa pentru informatii in scopul prevenirii, dar si asistenta psihologica si sociala in situatiile in care au inceput sa consume droguri, Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Iasi, Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Minorului, Centrului Judetean de Asistenta Psihopedagogica si Spitalului de Psihiatrie Socola.

 

Calatorie inedita in abisurile mintii. Reportaj pe masa de hipnoza

Nicoleta BUNDUC

Ziarul de Iasi, 15 martie

Reporterii "Ziarului de Iasi" au verificat pe pielea lor, la putinii specialisti de profil din Iasi, cit adevar si cit mit este in toate cele care se spun ori se scriu despre aceasta bizara si putin cunoscuta tehnica care este hipnoza. Ne-am pus noi insine pe "masa" de hipnoza, dar am si asistat la sedinte veritabile, in care subiectii erau pacienti cu diverse probleme care de care mai delicate si mai complexe. Experientele prin care am trecut in timpul documentarii au fost, intr-adevar, uluitoare.

Dr. Serban Turliuc, directorul medical al Spitalului Socola

"Va rog sa lasati agenda si pixul. Sa va ridicati si sa va miscati. Va rog sa va dezmortiti un pic, sa scapati de subiectul anterior, dupa care sa va asezati comod, unde doriti. Si am sa va rog sa incepeti sa va priviti miinile ca si cum ar urma sa va duceti la manichiura. Da? Deci, cu viu interes. Asa! Ok. Acum am sa va rog sa le apropiati, sa va coincrucisati intr-o maniera lejera degetele, lasind indecsii, degetele aratatoare, intr-o pozitie paralela. Si acum am sa va rog din nou sa va uitati la cele doua degete, la indecsi. Lasati mintea sa se goleasca de alte ginduri. Si incepeti sa va focalizati atentia asupra celor doua degete".

Vocea medicului a devenit din acel moment din ce in ce mai calma, mai calda. Cuvintele pe care le-a adresat de aici incolo au fost tot mai rar pronuntate, si mai alungite. Tonul pe care l-a folosit si-a pierdut din intensitate, pina cind vocea lui s-a transformat in soapta.

Si in aceasta maniera, ca naratorul dintr-o poveste, doctorul a continuat. "Si pe masura ce va concentrati asupra lor, am sa va rog sa va imaginati din ce in ce mai clar ca cele doua degete paralele sint doi magneti de poli opusi. Sa va imaginati ca cele doua degete sint doi magneti de poli opusi. Goliti mintea de alte ginduri, concentrati-va asupra degetelor, si imaginati-va din ce in ce mai clar ca cele doua degete sint doi magneti de poli opusi. Doi magneti de poli opusi. Ok."

Si m-am oprit. Am fost curioasa sa vad cum functioneaza. Daca tot ce s-a spus pina acum despre aceasta tehnica a fost sau nu adevarat. Am incercat sa imi pastrez calmul si controlul asupra propriilor degete. Cu tot efortul, atentia s-a concentrat asupra vocii calde care imi repeta ca degetele mele sint doi magneti de poli opusi. Si au inceput sa se apropie din ce in ce mai mult, pe masura ce repetitia continua.

M-am straduit sa analizez, ca si cum as putea sa ma detasez si sa privesc din exterior. In final, surpriza totala: s-au lipit. "De aici incolo este hipnoza, fara nici un fel de problema. Nu este ceva fantastic, si nici nu am eu o putere nemarginita de sugestie. Nu. Poate sa o faca oricine, pentru ca pleaca de la o stare fiziologica a constiintei noastre. Starea fiziologica a degetelor noastre nu este directitudinea, ci pozitia curbata, semiflectata. Si atunci, indiferent de ce spun eu, mai tirziu degetele dumneavoastra s-ar curba, asa e pozitia lor. Mintea dumneavostra contribuie, in schimb, la toata treaba aceasta cu impresia ca ele se atrag", a incheiat sedinta demonstrativa dr. Serban Turliuc, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie "Socola" si unul din putinii specialisti care folosesc hipnoza ca tehnica de tratament. Sa vedem insa, mai departe, cit mit si cit adevar este in ceea ce se spune indeobste despre hipnoza!

-------

Hipnoza reuseste sa inlature "cerberul, mintea noastra rationala"

Medicii sustin ca hipnoza reprezinta aprofundarea starii de transa, popular spus, de stat pe ginduri. Mintea este compusa dintr-un creier rational si unul emotional, explica doctorii. Creierul emotional este cel responsabil pentru comportamentele semi-automate, dar si pentru evenimentele traumatizante.Tot el poate renaste reactiile neplacute atunci cind elementele din jur ne amintesc de eveniment.

"Se pot genera tulburarile post-traumatice de stress. Hipnoza reuseste in plus fata de alte tehnici, pornind de la transa, sa inlature cerberul, mintea noastra rationala. Intr-o astfel de situatie hipnoza permite accesul catre creierului nostru emotional si lucrul pe acele segmente care trebuie reconstruite intr-un fel sau altul", a declarat dr. Serban Turliuc, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie "Socola". Pentru acest lucru nu este nevoie insa ca tot corpul sa participe, explica specialistii.

Medicii pot stabili impreuna cu pacientii modalitati de comunicare in timpul transei. "Comunicarea verbala e diminuata, dar poate sa comunice prin ridicarea degetului aratator, prin levitatia bratului, prin miscari ale capului care sa indice «da» sau «nu». Sau ii putem sugera ca numai capul lui sa iasa din transa, ceea ce sa ne permita o comunicare mai facila, in timp ce restul corpului traieste transa. Se vorbeste uneori chiar de o transa a terapeutului, pentru ca el trebuie sa intre in rezonanta cu pacientul pentru a sti ce trebuie sa faci mai departe", a precizat dr. Roxana Brinzei, psihoterapeut in cadrul Spitalului "Socola".

De asemenea, doctorii au specificat ca in hipnoza nu exista limite. Atunci cind relaxarea este una extrem de profunda, tot ce i se poate intimpla pacientului este sa adoarma, sustin medicii. Nu in ultimul rind, pacientul isi poate aminti tot ce s-a intimplat pe parcursul sedintei, daca medicul ii sugereaza acest lucru.

Hipnoza nu este metoda sigura spre vindecare

Doctorii au afirmat ca in hipnoza vocea medicului este, practic, ghidul pacientului. El se relaxeaza cu ajutorul terapeutului, intra intr-o stare de bine, dupa care recreeaza evenimentul neplacut si care l-a marcat.

Doctorul ii sugereaza pe parcursul sedintei cum ar trebui sa reconstruiasca momentul si ce ar trebui sa simta dupa ce se incheie hipnoza. Pentru ca evenimentul este retrait la dimensiuni reale, este obligatoriu ca cel hipnotizat sa fie asistat de un specialist in domeniu. El va trece, cu ajutorul lui, peste eveniment, in loc sa il intareasca.

De asemenea, exista sugestii care sa il readuca pe pacient la starea lui normala. Daca terapeutul uita, de exemplu, sa ii spuna ca muschii lui sint relaxati, pacientul s-ar putea plinge in urmatoarele zile de o senzatie de greutate in corp. Medicii au precizat ca hipnoza nu reprezinta insa metoda sigura spre vindecare. "Hipnoza este o tehnica psihoterapica utila, dar nu este un panaceu, nu rezolva absolut orice. Eram foarte entuziasmat la inceput de tehnica, iti da impresia ca, «oau, ce putere nemarginita ai». Nu e nici o putere nemarginita, oamenii sint hipnotizabili, daca nu printr-o tehnica, prin alta. Ea este indicata, in general, in cazul intimplarilor traumatizante in viata, pentru ca permite regresia in timp si reconstruirea. Poate fi utilizata pentru a crea o repulsie fata de anumite substante toxice, prin intermediul unei asocieri dintre consum si o senzatie neplacuta. Mai poate fi folosita in terapia durerii in starile acute. Spre exemplu, se poate obtine anestezie cu ajutorul hipnozei inainte de interventiile chirurgicale, stomatologice cel mai frecvent. E o chestie destul de raspindita, atunci cind nu se pot folosi anestezice, nu atit la noi, cit in unele tari din strainatate. Mai poate fi utilizata in terapia durerilor cronice si a hemoragiei", a detaliat dr. Serban Turliuc.

O femeie a cerut hipnoza ca sa-si aduca aminte unde a pus cerceii

Medicii sustin ca, uneori, pacientii nu inteleg ca hipnoza nu face minuni si ca exista riscul ca ei sa ramina dezamagiti, daca nu au asteptari reale de la terapie. Totodata, doctorii specifica faptul ca hipnoza devine terapie doar cind este utilizata in scopuri medicale, si nu in satisfacerea curiozitatilor.

"De majoritatea oamenilor este inteleasa gresit. Noi lucram cu starea modificata a constiintei, transa, acel cuvint care sperie pacientul. Transele sint de diferite tipuri si in terapie nu e nevoie de profunzime extrema. La circ da, ii sugerezi sa culeaga flori, sa prinda fluturi, e spectaculos. Dar cel mai eficient pentru pacient e cind el constientizeaza ce face in timpul sedintei", a mentionat dr. Octavian Bivol, din cadrul cabinetului de psihiatrie Optima.

Doctorii au adaugat ca au avut pacienti cu cereri speciale, de-a lungul anilor. "Sint si cazuri foarte nostime, am avut o persoana de sex feminin care a venit si m-a rugat sa o hipnotizez ca sa isi aduca aminte unde si-a uitat cerceii.« Doamna, imi pare rau, dar din astea de circ nu fac, nu vad unde e valoarea terapeutica», i-am spus", a exemplificat dr. Serban Turliuc.

De asemenea, exista pacienti carora le este frica sa nu isi piarda controlul pe parcursul terapiei sau sa nu divulge secrete. "Mi s-a solicitat in citeva cazuri sa asiste si alte persoane pe linga noi doi la sedinta. Din teama de a nu avea control la continutul manifestarii hipnotice, sau de a nu spune lucruri pe care ulterior sa nu si le aminteasca. Am fost de acord si cred ca a fost chiar benefic atit pentru pacient cit si pentru mine. Am insa si pacienti care sint atit de motivati sa intre in transa si sa o controleze, incit ei nu isi pot permite sa traiasca efectiv transa. Ei vor sa fie constienti de acest proces care, in esenta, este inconstient si automat", a incheiat dr. Roxana Brinzei.

-------

Frica de avion vindecata prin hipnoza

Ana este introdusa de catre medicul Octavian Bivol intr-o stare perfecta pentru o calatorie intr-un spatiu si timp in care se simte fericita. Urmeaza incercarea de a o scapa de frica de avion

Ana are 45 de ani. A zburat ultima data cu avionul in urma cu 20 de ani, cu un avion rusesc si vechi. "Era un jaf de avion si initial am zis cu totii ca noi in asta nu ne urcam. Ne-am urcat. Nu am mai avut alt zbor dupa, dar nici nu mai avusesem pina atunci aceasta stare de anxietate. De exemplu, imi face placere in ultimul timp sa merg sa imi conduc prietenii pe aeroport. Imi place atmosfera de acolo, sa stau in sala, sa ma uit cum decoleaza avioanele. Dar cind ma gindesc sa fiu eu in avion si sa mai fie si ceva turbulente, niciodata!", a explicat Ana.

Ii este frica sa zboare cu avionul. Peste doua luni va trebui sa plece in doua tari. Distantele sint mari, iar timpul pe care il are la dispozitie este unul scurt. Avionul reprezinta pentru ea singura solutie. Dar Ana nu suporta nici macar gindul ca ar putea fi unul dintre pasageri. Cel mai mult ii este frica de turbulente. Si incep apoi sa apara senzatiile: un pumn in stomac, o durere tot mai mare. Gura i se usuca si fruntea ii transpira. Apoi ameteste. A decis sa ceara ajutorul unui psiholog. A ajuns la dr. Octavian Bivol, medic in cadrul cabinetului de psihologie si medicina complementara Optima Iasi.

"Un loc unde te simti foarte bine si unde ai vrea sa fii acum" pentru relaxare

M-am asezat cuminte pe scaunul din colt ca un supraveghetor. Ana era in fata mea, pe un fotoliu relaxant, special creat pentru ceea ce avea sa urmeze. Doctorul, in dreapta noastra la inceput, s-a plimbat apoi in jurul ei cite putin. Atit cit i-a permis spatiul sa isi practice tehnicile. Era o muzica placuta pe fundal. Ana s-a intins pe scaun, dupa cum i-a spus, si asa a inceput totul.

"Asculti muzica. Iti imaginezi un loc unde te simti foarte bine si unde ai vrea sa fii acum. Urmareste atent imaginile vizuale. Te proiectezi in acea imagine si observi cum linistea si curatarea treptat iti cuprind corpul. Observi cum relaxarea iti cuprinde capul si miinile", au fost primele cuvinte pe care i le-a spus medicul.

Ana si-a inchis ochii, iar doctorul i-a atins usor timplele, ca si cum ar fi vrut sa ii induca ideea de relaxare. A inceput apoi sa ii spun ca relaxarea i-a cuprins tot corpul, pina la nivelul muschilor. I-a sugerat ca toata greutatea din corp a disparut. Si apoi, pornind de la ceafa, spre piept, abdomen, miini si picioare, toate erau relaxate, chiar si organele interne. I-a indicat sa isi calmeze respiratia si sa lase pina si celulele sa fie cuprinse de relaxare.

Zece pasi pina la hipnoza

Ana respira din ce in ce mai rar si corpul ei se cufundase in fotoliu. Doctorul o sfatuise sa isi goleasca mintea de ginduri si sa simta doar o liniste profunda. Sugestiile lui au inceput de aici sa fie tot mai multe. De citeva ori miinile lui s-au rotit deasupra ei, la distanta de corp. Ca si cum ar fi vrut sa alunge energia negativa. Muzica se auzea de acum in surdina.

"Iar eu voi numara pina la zece. Cit timp voi numara eu, linistea si relaxarea vor deveni tot mai profunde. Numarul unu va induce starea modificata a constiintei, o stare foarte placuta, cind corpul este absolut relaxat si parca doarme. Sistemul nervos este linistit, echilibrat, iar constientul ramine treaz si pastreaza controlul perfect asupra situatiei. Zece: esti linistita, noua: toti muschii sint relaxati. Opt: toate gindurile s-au dizolvat. Sapte: corpul devine mai usor. Sase: respiratia este mai potolita. Cinci: liniste in pace si in corp. Patru: liniste si pace in cap. Trei: treptat te scufunzi intr-o somnolenta placuta. Doi: treptat somnolenta se transforma intr-un somn usor. Unu: si acum abia ai atins starea modificata a constiintei", a incheiat doctorul numaratoarea.

I-a spus Anei sa asculte muzica, sa isi detaseze constientul de senzatiile corporale. Sa pluteasca parca deasupra pamintului. Ana parea din ce in ce mai relaxata. "Mai adinca se face linistea, mai clara usurinta, mai profunda starea de modificare a constiintei. In aceasta stare treptat te transformi intr-o constiinta limpede si libera care usor pluteste in spatiu si timp. In aceasta stare deja te-ai transformat intr-o constiinta linistita si limpede care pluteste prin spatiu si timp, tot mai departe si mai departe. Si in aceasta stare eu iti propun o calatorie in acel spatiu si timp unde esti cea mai fericita, cea mai implinita, cea mai echilibrata, cea mai puternica", a continuat medicul.

"Imagineaza-ti parca zbori, plutesti deasupra anilor, in trecut"

Pacienta are miinile pregatite sa se atinga, semn ca medicul a ajutat-o sa identifice frica. Sentimentul a fost anihilat, iar Ana poate zbura din nou cu avionul

Imaginea putea sa fie din trecut sau viitor, subconstientul stia exact unde o poate gasi. Si cind imaginea devenea din ce in ce mai clara, Ana trebuia sa se identifice cu ea. "Si acum iti propun sa creezi din aceasta energie un glob pe care il vei pastra in mina. In palma dreapta creste o sfera din aceasta energie puternica, echilibrata. Simti foarte clar aceasta sfera, vizualizezi foarte clar marimea ei. Si tinind aceasta sfera in palma dreapta iti propun acum o calatorie. Imagineaza-ti parca zbori, plutesti deasupra anilor, in trecut. Roaga subconstientul tau sa te ajute sa patrunzi in acea perioada din trecut, in acel an din trecut, cind ai simtit prima data frica fata de zborul cu avionul, acea senzatie neplacuta din stomac. Si cind te vei simti proiectata in trecut, in acel an, iti propun ca acea greutate din stomac sa o iei in palma ta stinga. Si cind vei simti aceasta greutate in palma ta stinga, unesti palmele, si aceasta senzatie neplacuta se dizolva printr-o energie puternica", i-a sugerat medicul.

Ana nu s-a miscat pina acum. Ochii i-au ramas inchisi de la primele cuvinte ale doctorului, iar corpul din ce in ce mai relaxat. Respira adinc si rar, parea ca doarme, ca e lipsita de reactii. Dar corpul ei a inceput apoi sa raspunda parca celor spuse de medic. Mina dreapta a Anei se arcuise, parea ca tine o minge si timp de citeva minute a ramas asa.

Cum se dizolva frica

A inceput apoi si mina stinga sa se miste, iar acum cele doua palme stateau paralele, deasupra stomacului ei. "Si dupa aceea treci cu un an mai aproape, iar daca observi aceeasi greutate, o aduni in palma stinga si o unesti cu cea dreapta, dizolvind senzatia neplacuta. Energia puternica te cuprinde. Si pas cu pas, an cu an, ajungi in prezent, dizolvind senzatiile neplacute, frica. Implinesti acesti ani din trecut cu o stare de liniste, echilibru si siguranta. Tii palmele pe abdomen si simti cum aceasta energie puternica si echilibrata o introduci in stomac si orice senzatie neplacuta care va aparea in corp va fi indeparatata de energia puternica si echilibrata, lasind numai liniste si siguranta", a continuat medicul.

Palmele Anei se unisera incet. Dupa citeva minute, degetele s-au incrucisat si au apasat apoi usor pe abdomen. Medicul a asteptat ca Ana sa dizolve energia negativa despre care ii vorbise. Planul parea indeplinit. "Iar acum eu voi numara de la unu la trei. Pe timpul numaratului, treptat vei reveni din stare de veghe la numarul trei. Unu: treptat apar senzatiile clare in corp, liniste si siguranta. Doi: capul este limpede si usor, relaxezi miinile, picioarele, intregul corp. Simti cum intregul corp este implinit cu senzatii de putere si siguranta. Trei: deschide ochii", a incheiat doctorul sedinta de hipnoza.

"Am simtit cum creste o sfera in palma, o senzatie fierbinte"

Ana a deschis ochii. Ar fi preferat sa mai stea relaxata. A fost de acord sa imi povesteasca ce a simtit pe parcursul sedintei. Desi era extrem de convinsa inainte de a se lasa hipnotizata ca totul va decurge bine, a sesizat, dupa, ca i-a fost frica. Cel mai repede i-a disparut senzatia de greutate din miini si din picioare, apoi capul ii era tot mai usor.

"Imi mai aduc aminte senzatia de zbor, parca pluteam. Chiar ma gindeam: «oare nu ma ridic?» Cind a numarat de la zece la unu am simtit ca mi-e frica si a aparut o caldura foarte mare in tot corpul.. Dupa aceea, tot imi venea in minte o imagine ca din trecut, din Egipt. Am simtit cum creste o sfera in palma, o senzatie fierbinte. Apoi a fost o senzatia de durere in abdomen si m-am fixat foarte mult pe ea. Mi-am amintit ca trebuie sa o dizolv. Am simtit incet cum se incalzeste, se linisteste si dispare durerea", a explicat Ana.

Muzica ajuta la relaxare

Doctorul sustine ca a ales aceasta metoda in cazul ei pentru ca femeia nu stia exact daca zborul de acum 20 de ani a fost sau nu cel care i-a cauzat frica. "Cam asa se desfasoara aceasta sedinta. Nu este hipnoza aceea clasica cu ceasul. O astfel de stare hipnotica din cazul ei este preferabila, pentru ca pacienta constientizeaza ca este aici, in cadrul sedintei. Si in acelasi timp se vede si intr-o alta realitate. A fost si o sedinta de integrare, la un moment dat ati vazut niste pase, acelea erau de echilibrare energetica. Fiindca atunci cind se simte echilibrata in interior o ajuta sa atinga acea stare de liniste. Alt element a fost cind starea de bine este integrata in prezent si in niste situatii ale trecutului. Acele situatii neplacute din trecut se dizolva in starea de bine, asa cum era frica", a detaliat dr. Octavian Bivol.

Medicul sustine ca in cazul Anei ar mai fi nevoie de aproximativ trei sedinte de terapie. Ar urma sa ii prezinte diferite situatii de zbor in care ea sa se regaseasca. Frica ar fi invinsa, astfel, prin aprofundarea problemei. Medicul a adaugat ca muzica utilizata in cadrul sedintei de acest gen ajuta pacientii sa se incadreze mai repede intr-o anumita situatie sau imagine. In final, pentru a verifica daca terapia a avut succes, Ana va trebui sa zboare cu avionul.

------

Ticuri vindecate prin hipnoza

Prof. dr. Ion Dafinoiu, decan al Facultatii de Psihologie din cadrul Universitatii "Cuza" si presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana

Prof. dr. Ion Dafinoiu, decanul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei din cadrul Universitatii "Al.I. Cuza", cunoscut ca un specialist al hipnozei, sustine ca aceasta poate fi utilizata in foarte multe terapii cu scop medical. Pentru a pune in evidenta acest lucru, a ales trei exemple din rindul pacientilor pe care i-a tratat de-a lungul anilor.

Primul caz este cel al unei tinere de 27 de ani care suferea de bruxism, altfel spus, scrisnitul dintilor. Pentru ca boala se manifesta in timpul somnului, femeia nu a realizat ca sufera de o afectiune. Sotul ei, in schimb, s-a trezit de citeva ori din cauza zgomotului si a sfatuit-o sa mearga la un medic.

"Bruxismul este considerat o exprimare a unei agresivitati reprimate la care se adauga rolul inconstient al stresului. Hipnoza a fost o tehnica foarte utila, a indus relaxarea rapida si profunda si a permis actiunea asupra unor procese inconstiente relationate cu bruxismul. In timpul sedintei am purtat o discutie in care ea dovedea ca poseda resursele de control, si i-am sugerat transferul resurselor pentru rezolvarea problemei. Mi s-a confirmat vindecarea ei chiar si la sase luni de la sedinta", a declarat prof. dr. Dafinoiu.

Intors 7 ani in trecut pentru a-l scapa de bilbiiala

Daca tinara a fost vindecata intr-o singura sedinta de hipnoza, pentru un baiat de 18 ani a fost nevoie de 35 de sedinte de terapie in total, printre care si hipnoza. Baiatul se bilbiia si mama lui i-a spus doctorului ca afectiunea a aparut in clasa a I-a, dar se invinovatea pentru boala baiatului. Medicul a decis sa il duca in timpul transei inapoi in timp, la virsta de sapte ani.

"In prima sedinta de hipnoza am procedat la o regresie de virsta cu scopul de a clarifica imprejurarile in care a aparut simptomul. In urma regresiei, am identificat, de fapt, un alt eveniment care ii provocase bilbiiala, pentru care nu era mama lui de vina. Invatatoarea il certase pentru ca se batuse cu un alt coleg in pauza. Din momentul sedintei relatia lor s-a schimbat si acest ciclul al schimbarilor a condus, pe durata terapiei, la disparitia simptomului", a continuat prof. dr. Dafinoiu.

Tot de o regresie in timp a avut nevoie si cel de-al treilea pacient ales, un barbat de 30 de ani care suferea de un tic: ii clipeau ochii foarte des. De la virsta de 30 de ani a fost adus la stadiul de gradinita. "El atribuia fenomenul undeva la nivelul gradinitei, cind a mers la stomatolog si a rezultat o reactie de frica insotita de clipitul ochilor. Si, pentru a-l ajuta, am facut recent regresia la momentul respectiv tot prin hipnoza", a incheiat prof. dr. Ion Dafinoiu. El este si presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza Clinica, Relaxare si Terapie Ericksoniana, in cadrul careia sint inscrisi peste 500 de membri din intreaga tara.

------

Trei mituri despre hipnoza

Specialistii sustin ca exista o serie de mituri care au circulat de-a lungul anilor cu privire la tehnica hipnozei. Primul dintre ele ar fi acela al controlului total, conform caruia terapeutul detine control total asupra pacientului hipnotizat. "Este complet fals, nici o persoana nu poate fi hipnotizata fara propria vointa si poate iesi din transa si singura, daca nu i se mai administreaza nici o sugestie timp de 20 de minute. Daca pacientul trece printr-o experienta in dezacord cu valorile lui, va iesi automat. Ori iese singura, ori intra intr-un somn natural din care se va trezi mai tirziu absolut normal", a explicat prof. dr. Ioan Dafinoiu.

Medicii sustin, astfel, ca nimeni nu poate sa il transforme pe pacient intr-un zombi si sa ii ordoneze ce sa faca, mai ales atunci cind principiile lui sint total opuse. Nici un om nu ar putea, de exemplu, sa omoare pe cineva in urma unei sedinte de acest gen, doar pentru ca asa i-a spus medicul, decit in cazul in care el chiar isi doreste acest lucru, sustin specialistii.

Al doilea mit despre care vorbesc specialistii se refera la faptul ca o persoana ar putea sa isi depaseasca limitele naturale in timpul transei ca in timpul transei. "De exemplu, ca poate scana corpul cuiva sau sa receptioneze stimuli, perceptii extrasenzoriale. Adevarul demonstrat este ca in transa o persoana poate sa valorifice la maxim resursele de care dispune, dar nu poate sa isi depaseasca limitele naturale", a continuat prof. dr. Dafinoiu.

Cel de-al treilea mit arata ca oamenii pot accesa vietile lor anterioare in timpul hipnozei. Medicii explica faptul ca aceste vieti anterioare nu exista, de fapt, decit in imaginatia pacientilor. "Am avut cereri de acest gen si le-am onorat, dar ele, in fond, sint constructii psihologice care pot avea un rol important in echilibrul persoanei. Ea inventeaza un trecut pentru a privi altfel prezentul, isi dezvaluie o noua poveste despre viata ei care sa o sustina pentru viata din prezent si cea din viitor. Aceste constructii ale vietilor anterioare sint subconstiente, iar sarcina mea este sa le utilizez, nu sa le combat", a incheiat prof. dr. Dafinoiu.

Astfel, accesul la vietile anteriorare este, de fapt, o strategie terapeutica, o modalitate de a lucra cu resursele pacientului pentru a se vindeca mai usor.

 

Atractia sexuala dureaza cel mult doi ani

Buna ziua Iasi, 20 Martie

Cercetatorii italieni au descoperit ca atractia sexuala dureaza cel mult doi ani, timp dupa care intervin alte sentimente, precum dorinta de stabilitate. Atunci cand cuplurile intra într-o faza stabila a relatiei, spun oamenii de stiinta, hormonii care determina dorinta sexuala se diminueaza, fiind înlocuinti cu un alt tip de hormoni. Cercetatorii italieni au analizat nivelul hormonilor denumiti "neutrophin" din sangele pacientilor implicati într-o relatie amoroasa pasionala si al celor care au relatii stabile. In urma analizelor, s-a descoperit ca nivelul acestor hormoni era mult mai mare în cazul persoanelor ale caror relatii erau în stadiu incipient. Psihologii spun, însa, ca acest proces este perfect normal si ca nu trebuie perceput ca fiind ceva negativ. "Ceea ce se petrece într-o relatie dupa aceasta perioada nu este mai putin important decat pasiunea", a declarat Petra Boynton. "Oamenii îsi jura dragoste vesnica, însa hormonii spun o cu totul alta poveste", este de parere cercetatoarea Donatella Marazziti, citata de BBC News.

 

Bărbaţii au coşmaruri violente, în timp ce femeile visează hărţuiri sexuale

Mădălina CHIŢU

Gandul, 23 martie

Una din zece persoane are vise înfricoşătoare de mai multe ori pe an, iar una din 20 s-a trezit o dată la două săptămâni speriată, relevă o cercetare

Îţi pierzi persoana iubită, eşti urmărit de un monstru sau alergi ca un nebun să ajungi la o întâlnire importantă sunt cele mai frecvente coşmaruri. Pe mulţi, aceste probleme nici nu-i lasă să închidă ochii. Alţii spun că nu au astfel de vise.

Oamenii de ştiinţă consideră că visele urâte ar putea să nu corespundă în mod direct cu realitatea, ar putea să reflecte emoţiile şi grijile unei persoane.

Un grup de cercetători de la Asociaţia Internaţională de Studiere a Viselor din Germania au realizat un studiu, pe un eşantion de 2.000 de persoane, jumătate femei şi jumătate bărbaţi, despre cele mai des întâlnite coşmaruri. Subiecţii au fost rugaţi să completeze un chestionar despre cele mai înfricoşătoare vise şi frecvenţa lor. Astfel, clasamentul arată că pe primul loc se află căderea în gol, urmată de urmărire, senzaţia de paralizare, întârziatul şi moartea unei persoane iubite.

Mai mult, căderea părului sau pierderea dinţilor sunt de asemenea teme comune, chiar şi pentru aceia care sunt prea tineri să chelească. "Subiecte precum căderea, urmărirea sau paralizia nu au corespondenţă în viaţa reală. Un monstru care te urmăreşte poate reflecta o teamă din timpul zilei de a te apuca de o treabă pe care ai vrea să o eviţi", spune dr. Michael Schredl, coordonatorul cercetării. Vise despre pierderea părului sau a dinţilor sunt frecvente la femei şi cel mai probabil semnalează neliniştea că nu vor mai arăta bine.

Oamenii de ştiinţă au constatat că bărbaţii sunt predispuşi la coşmaruri violente, în timp ce femeile au adesea coşmaruri despre pierderi şi hărţuiri sexuale.

Cercetarea mai arată că una din zece persoane chestionate a avut vise înfricoşătoare de mai multe ori pe an şi una din 20 s-a trezit o dată la două săptămâni speriată.

Potrivit specialiştilor, coşmarurile sunt răspunsurile pentru ceva ce nu ai rezolvat. În plus, visele negative pot fi influenţate de stres. Studiul a fost citat de cotidianul britanic Daily Mail.

 

Aventurile virtuale nu diferă de cele reale

Oana Antonescu

Adevarul, 26 martie

Relaţiile virtuale pot deveni mai intime cu ajutorul camerelor web

Aventurile amoroase în spaţiul virtual au devenit, în zilele noastre, cea mai comună formă de infidelitate. Iar aceste flirturi aparent nevinovate pot să pună capăt chiar şi celor mai solide relaţii din lumea reală.

O femeie din Marea Britanie a intentat divorţ după ce a descoperit că soţul ei avea o aventură virtuală cu o femeie din SUA, în cadrul unui joc online. Ceea ce a stârnit nemulţumirea soţiei a fost că avatarul bărbatului conversa cam mult cu cel al unei domnişoare de pe continentul american.

„Poate că a început virtual, dar afecţiunea a fost reală şi doare la fel de mult", declara ea pentru cotidianul britanic „The Guardian". Iată cum o conversaţie aparent nevinovată poate destrăma un cuplu.

O altă formă de adulter

Totul începe cu un salut, cu o conversaţie banală şi ajungi să descoperi că, dincolo de monitorul calculatorului, se ascunde un om interesant. Curiozitatea de a-l descoperi te împinge spre noi discuţii, tot mai aprinse şi mai intime.

Ceea ce a început ca o conversaţie nevinovată se transformă într-o relaţie virtuală, în care îţi permiţi să îţi împărtăşeşti trăirile. Se poate compara o relaţie pe Internet cu o aventură reală? Deşi cei mai mulţi dintre cei care vorbesc pe Internet cu persoane de sex opus şi care au un partener în viaţa reală nu văd o problemă în această activitate, din perspectivă psihologică, ea este o altă formă de adulter.

Nu există sentimentul de vinovăţie

Deseori, rutina din relaţie este motivul pentru care multe persoane ajung în spaţiul virtual, dornice de prietenii. Alteori, oamenii leagă prietenii pe Internet cu persoane de sex opus pentru a evada dintr-o relaţie care le aduce frustrări, care nu-i mai mulţumeşte şi în care se simt singuri. În spaţiul virtual, ei pot găsi uşor o persoană dispusă la a-i asculta fără să-i judece şi să-i înţeleagă mult mai mult decât cea de acasă.

Anonimatul pe care îl asigură Internetul le permite să-şi exprime fanteziile reprimate în viaţa reală. Dar, cel mai important motiv: pentru că nu intră în contact direct cu persoana din spaţiul virtual, mulţi consideră că relaţia lor nu poate fi considerată un adulter. Acest lucru nu face decât să înlăture acel sentiment de vinovăţie care împiedică multe persoane să se implice într-o relaţie extraconjugală. Totuşi, o urmă de vinovăţie există, dacă ne gândim că relaţiile virtuale sunt întotdeauna ţinute în secret de partener.

Comod: Relaţiile virtuale se înfiripă şi se întreţin mult mai uşor decât cele reale.

Partenerii se vor simţi trădaţi

Deşi pot părea inofensive, aventurile virtuale afectează în mod real relaţia cu partenerul „palpabil". Dacă acesta descoperă discuţiile online, se va simţi la fel ca în cazul unei infidelităţi reale: trădat, respins şi umilit. Aceasta deoarece infidelitatea emoţională, în care nu au existat relaţii intime, este mai dureroasă, pentru că implică sentimente reale şi dorinţa partenerului de a petrece mult timp cu cealaltă persoană.

În mintea partenerului trădat se înfiripă totodată teama că infidelitatea ar fi putut avea o dimensiune sexuală nedeclarată de cel care a înfăptuit adulterul virtual, ceea ce zdruncină încrederea pe care i-a acordat-o până atunci acestuia.

83 la sută din persoanele căsătorite care flirtează pe chat consideră că nu sunt infidele, arată un sondaj american.

Relaţia reală îşi pierde atuurile

Aventura amoroasă virtuală afectează relaţia de cuplu chiar dacă ea nu este descoperită de partener. Cel care înşală îşi va schimba comportamentul în relaţia reală: petrece mai puţin timp cu partenerul pentru că este absorbit de spaţiul virtual şi devine mai distant şi mai puţin comunicativ. Toate acestea sunt consecinţa faptului că depreciază relaţia reală în favoarea celeilalte, în care partenerul pare a fi înzestrat cu mai multe calităţi, chiar dacă ele sunt construite doar din cuvinte.

Fiecare persoană percepe în felul său o aventură, indiferent dacă este reală sau virtuală. Faptul că ea este virtuală poate ajuta persoana să se simtă mai puţin culpabilă, însă implicarea este de obicei de acelaşi tip.

Emoţional vorbind, atât timp cât se creează o legătură bazată pe comunicare şi pe atracţie sexuală, virtualul poate deveni la fel de periculos, mai ales că modul de comunicare permite celor doi să îşi creeze o altfel de identitate. Dacă cei doi vor să treacă la nivelul următor, adică la ieşirea din virtual, este foarte posibil ca asta să ducă la destrămarea cuplurilor din care vin cei doi. (Lena Rusti, psiholog psihoterapeut)

 

Concubinajul n-are viaţă lungă, dar căsătoria – da. Vezi motivele

Mădălina CHIŢU

Gandul, 27 martie

Tendinţa cuplurilor este să amâne oficializarea relaţiei până în momentul în care îşi termină studiile şi au venituri mai mari

Cuplurile care trăiesc în concubinaj sunt de două ori mai predispuse să se despartă, comparativ cu persoanele căsătorite. Acesta este concluzia unui sondaj realizat de Institutul Naţional de Statistică din Marea Britanie, citat de cotidianul "Daily Mail". "Cercetarea arată că persoanele căsătorite au şi o slujbă stabilă, comparativ cu persoanele care trăiesc împreună, dar care nu şi-au oficializat relaţia", spune Jill Kirby, reprezentant al Centrului pentru Studierea Politici.

Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 750.000 de cupluri, care au fost monitorizate pe o perioadă de 10 ani.

Mai mult, potrivit studiului, în cazul cuplurilor căsătorite, 4 din 5 rămân încă împreună după 10 ani, indiferent de vârstă, starea de sănătate, situaţie materială, educaţie, dacă au sau nu un loc de muncă sau dacă în viaţa celor doi au apărut moştenitori. Astfel că 18 la sută dintre persoanele căsătorite care au fost monitorizate s-au despărţit după 10 ani de convieţuire, comparativ cu 39 la sută dintre cei necăsătoriţi, dar care locuiau împreună.

 

În acelaşi timp, una din zece persoane căsătorite îşi găsise alt partener de viaţă, în perioada monitorizării, comparativ cu unul din cinci subiecţi care nu îşi oficializase relaţia. Mai mult, doar 39 la sută dintre persoanele care trăiau în concubinaj s-au căsătorit în timpul celor zece ani de monitorizare, iar 22 la sută din acestă categorie de voluntari au locuit împreună pe tot parcursul cercetării.

O altă concluzie a cercetării arată că tendinţa cuplurilor este să amâne oficializarea relaţiei până în momentul în care îşi termină studiile şi au venituri mai mari.

 

Românii ar vota, în majoritate, pentru pedeapsa cu moartea, pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă sau pentru retragerea cetăţeniei romilor infractori

Gandul, 29 martie

Românii ar vota, în majoritate, pentru pedeapsa cu moartea, pentru pedepsirea penală a celor care critică religia ortodoxă sau pentru retragerea cetăţeniei romilor infractori şi a cetăţenilor care cer autonomia ţinutului secuiesc, relevă un studiu al Asociaţiei ProDemocraţia (APD)

68% dintre respondenţi vor referendum pentru retragerea cetăţeniei romilor infractori

- 68% dintre respondenţi la studiu au susţinut organizarea unui referendum privind retragerea cetăţeniei ţiganilor infractori (termenul de ţigan aparţine autorilor sondajului, n. r.), 27% s-au opus, iar 6% nu ştiu sau nu au răspuns.

Jumătate dintre români vor referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea

- La întrebarea privind oportunitatea unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea, 50% dintre răspunsuri au fost favorabile, iar 44% negative.

- Mai echilibrat a fost scorul la referitor la plebiscitul privind pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe, 47% exprimându-se pentru o asemenea consultare populară şi 46% contra, dar şi în cazul celui privind retragerea cetăţeniei celor care cer autonomia Ţinutului Secuiesc, 44% pentru sancţionarea respectivilor şi 45% contra.

- 88% dintre cei care îşi doresc referendum vor pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe

Celor care susţin organizarea acestor consultări populare, li s-a adresat o întrebare suplimentară privind intenţia lor de vot.

- 94% dintre aceştia susţin ca ţiganilor care comit infracţiuni să li se retragă cetăţenia.

- 91% susţin reintroducerea pedepsei cu moartea,

- 88% dintre cei care îşi doresc un referendum pe această temă se pronunţă pentru pedepsirea penală a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe

- 89% dintre cei care vor o consultare populară pe marginea retragerii cetăţeniei celor care vor cer autonomia Ţinutului Secuiesc şi-ar dori ca acest lucru să primească validarea populară.

- Din totalul celor chestionaţi, 14% nu ar vota "pentru" la niciun referendum dintre cele patru supuse sondării, 23% ar spune "da" la unul dintre ele, 27% ar vota favorabil la două referendumuri. La trei din cele patru consultări populare, ar vota pentru 25% dintre cei chestionaţi, în timp ce procentajul celor care ar vota "da" la toate se ridică la 12.

"Patimile justiţiare" duc la punerea sub semnul întrebării a unui valori fundamentale ale democraţiei - susţin autorii sondajului

Autorii sondajului de opinie susţin că există "patimi justiţiare" care fac ca o mare parte a electoratului să susţină organizarea unor referendumuri care să pună în discuţie respectarea unor valori fundamentale ale democraţiei. "Propunerea de teme ce contravin valorilor majorităţii (ortodocşi, români) stârneşte patimi justiţiare în rândul acestora şi predispune la luarea de decizii ce pot încălca drepturile omului (libertatea de expresie, dreptul la cetăţenie)", se arată în concluziile sondajului CCSB.

Studiul APD a avut drept scop aflarea modului în care votul la un referendum ar putea fi influenţat de o retorică justiţiară şi ar putea genera, în final, efecte nedemocratice în societate, prin luarea unor decizii care să încalce drepturile omului.

"Propunerea de teme ce contravin valorilor majorităţii - români, ortodocşi - stârneşte patimi justiţiare în rândul acestora şi predispune la luarea de decizii ce pot încălca drepturi ale omului, precum acela la liberă exprimare, de exemplu", a spus liderul APD, Cristian Pârvulescu, în deschiderea unei dezbateri pe tema reformei sistemului constituţional prin mijloace precum referendumurile la nivel naţional.

Studiul prezentat luni a fost realizat de CCSB, la cererea APD. Metoda de sondare folosită a fost aceea a interviurilor telefonice, care s-au desfăşurat în perioada 24-27 martie 2010.

Eşantionul folosit, cuprinzând 1.060 de persoane, a fost unul reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată a României. Studiul are un grad maxim de eroare de plus sau minus 3,1 la sută.

 

Intelectualii nu se mulţumesc doar cu facultatea

Alina Vătăman

Evenimentul Zilei, 29 martie

Absolvenţii de liceu participă într-o măsură mai mică la cursuri de dezvoltare profesională decât cei cu studii universitare, este concluzia unui studiu GfK desfăşurat în această lună în România.

Rezultatele cercetării arată că puţin peste o treime dintre tinerii care termină o facultate îşi continuă studiile, cea mai la îndemână formă educaţională pentru aprofundarea acestora într-un anumit domeniu fiind masterul, accesibil pentru un sfert dintre absolvenţii de facultate.

La pol opus, cea mai greu accesibilă formă de studii aprofundate este cursul MBA, urmat de numai 2% dintre românii cu diplomă universitară. Marea majoritate îşi continuă studiile în maximum primii 3 ani după facultate şi aproape jumătate dintre ei fac mai mult de o şcoală suplimentară - a doua facultate, cursuri postuniversitare sau master.

Tinerii supra-şcoliţi se aleg cu locuri de muncă bine plătite şi cu alte facilităţi în companii private care au mai mult de 50 de angajaţi.

Motivaţia – pasiunea şi banii

Pasiunea pentru un domeniu şi dorinţa de a deveni un profesionist mai bun sunt principalele motive care îi determină pe tinerii universitari să îşi continue studiile după absolvirea primei facultăţi. Pentru un sfert dintre cei care şi-au aprofundat pregătirea, factorul hotărâtor a fost obţinerea unui job mai bine plătit.

Însă, jumătate dintre tinerii chestionaţi nu au participat la niciun curs de pregătire profesională sau personală în 2009.

Altfel, uitându-ne în rândul celor care au participat la astfel de cursuri, putem spune ca cea profesională deţine supremaţia - 40% din repondenţi.

Perfecţionări pe banii altora

Tinerii caută întotdeauna surse de finanţare a cursurilor de dezvoltare profesională. O treime au făcut aceste cursuri gratis, iar o altă treime a beneficiat de acestea prin intermediul companiilor pentru care lucrează. Un sfert dintre ei şi-au plătit singuri cursurile.

În plină criză, investiţiile companiile pentru dezvoltarea profesională a angajaţilor au scăzut considerabil, astfel că, anul trecut, tinerii care au fost interesaţi de de dezvoltarea personală fie şi-au plătit singuri taxele, fie au aplicat la cursuri care le erau oferite gratis. Cele mai căutate de către aceştia sunt cursurile de comunicare.

Atunci când tinerii care au absolvit cel puţin un liceu se gândesc să investească personal în formarea lor, aleg cursurile în principal după tematică şi certificarea obţinută la sfârşit, iar patronii sunt cei mai sensibili la preţ.

Studiul GfK a fost realizat pe un eşantion de 600 de respondenţi între 18 şi 44 ani din mediul urban care au absolvit un liceu sau o formă de învăţământ superior. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia ţintă, cu o eroare maximă de 4%.

 

Oamenii care te prind cu minciuna

Andreea Romanovschi

Adevarul, 30 martie

Pe baza diagramelor obţinute la testare, experţii stabilesc dacă suspectul minte sau nu

Cu ajutorul poligrafului, experţii pot stabili, pornind de la un set de întrebări bine gândite, dacă o persoană suspectată că ar fi comis o infracţiune spune sau nu adevărul. Minte sau nu? Fiecărui om i se întâmplă să se întrebe uneori dacă interlocutorul său e sincer, mai ales dacă îl suspectează de ceva.

Întrebările se înmulţesc atunci când persoana a cărei sinceritate este pusă la îndoială ar putea avea ceva de ascuns sau are o reputaţie îndoielnică, mai ales dacă este concretizată printr-un cazier judiciar.

Criminaliştii care încearcă să facă lumină într-un caz vor să afle acelaşi lucru. Minte sau nu suspectul? Pe lângă fler, experţii au la îndemână un aparat ce înregistrează şi măsoară o serie de parametri fiziologici, iar apoi interpretează rezultatele (ce se prezintă sub forma unor diagrame) pentru a spune dacă persoana respectivă minte sau nu.

Este vorba despre poligraf, denumit în mod curent detector de minciuni. Acesta înregistrează modificările de tensiune arterială, puls şi respiraţie. Specialiştii spun că există mai multe modele de aparate, în funcţie de producător, dar există două mari categorii de aparate poligraf: unul electromecanic în care înregistrarea se face pe hârtie specială cu peniţe şi cerneală şi altul complet computerizat.

Cel din urmă este dotat cu un soft dedicat, ce înregistrează în format digital reacţiile psihofiziologice ale organismului uman la întrebările din chestionarul utilizat. „Avantajele oferite de metoda computerizată constau în modul de înregistrare şi de organizare a datelor obţinute pe parcursul examinării, dar din punct de vedere calitativ, nu există diferenţe între cele două tipuri de aparate", explică directorul Institutului de Criminalistică, Gabriel Ţîru.

Nu se pot ascunde

„Infractorii îşi dedică viaţa actoriei. Mizează totul pe o carte, ca un jucător de pocher, iar testul la poligraf este, pentru mulţi dintre ei, această ultimă carte", spune specialistul în testări poligraf Ciprian Negru de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. Psihologul spune că în zece ani, a testat peste 4.000 de persoane - criminali, violatori, hoţi, dar şi oameni nevinovaţi.

Din experienţă, specialistul spune că, din 35-40 de persoane testate pe lună, 7-8 îşi recunosc fapta, în jur de 20 sunt sincere, iar restul încearcă să înşele aparatul. Expertul stabileşte întrebările în funcţie de caz, după o analiză detaliată a dosarului, şi după ce se consultă cu poliţiştii sau cu procurorii. Există însă şi persoane care pot păcăli poligraful. „Trebuie să ai o pregătire specială. În general, cei din rândul serviciilor secrete pot face asta", punctează Ciprian Negru. (A contribuit Ioana Oros)

Primul poligraf

Prima încercare de a folosi un instrument ştiinţific în scopul de a detecta minciuna a avut loc în 1895, când Cesare Lombroso a încercat să stabilească dacă suspecţii sunt sinceri sau nu urmărindu-le tensiunea arterială şi pulsul în cursul interogatoriilor. El folosea un aparat construit în scopuri medicale, prevăzut cu o cuvă umplută cu apă în care era pusă mâna individului.

Un palmares de invidiat

În România, testările poligraf au început la sfârşitul anilor '70. La Institutul de Criminalistică a fost înfiinţat un laborator de profil, conducerea acestuia fiindu-i încredinţată psihologului Tudorel Butoi (foto). Expertul are un palmares impresionant, fiind recunoscut ca o somitate în domeniu. Spune că a anchetat 35.000 de oameni - victime, martori, învinuiţi -, din toate categoriile sociale.

Pe baza investigaţiilor poligraf, care l-au consacrat, au fost prinşi 117 criminali şi 11 criminali în serie. Când se referă la tehnica poligraf, Tudorel Butoi obişnuieşte să spună că „omul se poate ascunde de oricine, numai de sine nu".

„Cel mai greu este să dovedeşti nevinovăţia"

Psihologul Liviu Chesnoiu de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa spune că experienţa l-a învăţat că, de cele mai multe ori, oamenii recunosc mai uşor o crimă decât o găinărie. Totuşi, afirmă el, „cel mai greu este să dovedeşti nevinovăţia". Potrivit lui, oamenii acuzaţi pe nedrept sunt speriaţi, nemâncaţi, nedormiţi. În urmă cu câţiva ani s-a confruntat cu un caz pe care nu-l poate uita.

Un bărbat din Năvodari era acuzat de soţia sa că şi-a violat fiica. Într-un final, copila a recunoscut că a fost învăţată de mama ei să mintă. Femeia recursese la această tactică întrucât intenţiona să divorţeze.

Bărbatul a fost salvat. În aproape 20 de ani de activitate, Liviu Chesnoiu a făcut peste 10.000 de testări. Acesta spune că în cazurile complicate testul la poligraf este coroborat cu psihanaliza

Rezultate neaşteptate

Specialistul Adrian Vlăduţ de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi spune că testarea cu poligraful este „mult mai palpitantă decât orice altă muncă, pentru că este foarte interesant să intri în sufletul şi în mintea omului". Rezultatele pot fi neaşteptate. Îşi aminteşte că, la un moment dat, în urma unui furt de bijuterii, a fost adusă o femeie la testare. „Lucrase câţiva ani în casa prădată şi o credeam sinceră, încă din momentul în care a intrat", spune Vlăduţ.

„Aparatul mi-a dovedit însă că mă înşelam şi că ea furase bunurile din domiciliul celor care o angajaseră", conchide acesta. Experţii în tehnica poligraf atrag atenţia că examinarea la detectorul de minciuni este benevolă şi se realizează numai cu acordul scris al persoanei examinate, iar refuzul nu are efecte juridice. Nu se testează femeile însărcinate, minorii, cei care suferă de alcoolism cronic sau persoanele cu probleme psihice. (Au contribuit Mariana Iancu şi Liviu Ghinea)

Viaţa de criminalist nu e mereu ca-n filme

Ce concluzii se pot trage după zece episoade în care am vorbit despre viaţa criminaliştilor? Experţii care lucrează în domeniul testării poligraf spun că savurează într-o anumită măsură serialele poliţiste gen CSI (Crime Scene Investigation). Apreciază documentarele difuzate de Discovery, mai apropiate de realitate. Cei care fac cercetare la faţa locului (CFL) spun că se regăsesc în mică măsură în CSI.

„Nu se-ntâmplă totul în 45 de minute. Şi nici nu ai revelaţii din prima", spune ofiţerul Valentin Epure de la Institutul de Criminalistică. La fel cred şi cei de la genetică judiciară. Şi pentru experţii care realizează portrete-robot serialul CSI este adesea o sursă de amuzament.

Specialistul în reconstrucţie facială Horaţiu Dinu-Drăgănescu, singurul expert de profil din România, afirmă că „CSI este real în proporţie de 50-60%". Experţii care lucrează în laboratorul de expertiză grafică afirmă că, adesea, activitatea lor decurge întocmai ca în serial, doar că analizele durează ceva mult mai mult.

Pentru cei de la chimie judiciară, astfel de seriale sunt „normale". „Facem acelaşi lucru", afirmă comisarul Georgeta Andreescu. La fel spun şi cei care administrează bazele de date (amprente şi imagini), precum şi specialiştii în balistică.

 

Junk-food de două ori periculoasă: îngraşă şi creează dependenţă

Magda Marincovici

Jurnalul National, 31 martie

Potrivit cercetătorilor americani, consumul de junk-food sau supraalimentarea provoacă în timp scurt dependenţă, similar celei induse de consumul de droguri.

Studiul, coordonat de doi cercetători de la Institutul de Cercetări Scripps Jupiter din Florida, are ca scop demonstrarea modului de instalare a dependenţei de mâncarea junk-food. Definiţia din DEX a junk-food este mâncare de tip fast-food, deşeuri alimentare nehrănitoare, dar cu mare surplus de calorii.

Studiul a fost publicat recent pe site-ul revistei britanice Nature Neuroscience. Autorii acestui studiu au reuşit să pună în evidenţă faptul că, în cazul unei persoane, care mănâncă în mod constant junk-food, alimentaţie cu conţinut foarte mare de calorii, declanşează în creier mecanisme similare celor declanşate la dependenţii de droguri.

Să precizăm că aceste experimente s-au dovedit la animale de laborator. În timpul experimentelor, rozătoarele au beneficiat de supralimentaţie, respectiv de o cantitate nelimitată de mâncare comună şi omului, hipercalorică.

În aproximativ cinci zile, rozătoarele obeze devin dependente de junk-food. În cadrul altor experimente, rozătoarele au primit stimuli electrici "plăcute" atunci când alergau.

Rozătoarele "drogate cu junk-food" alergau mai mult timp comparativ cu celelalte rozătoare, comportament care dovedeşte nevoia din ce în ce mai mare de stimulare pentru a se simţi bine.

Aceste rozătoare trebuie să mănânce mai mult decât celelalte pentru a obţine satisfacţie.

Astfel, chiar atunci când cercetătorii au folosit şocuri electrice - neplăcute, de această dată - în timp ce rozătoarele mâncau junk-food, totuşi acestea au continuat să se hrănească. În schimb, celelalte rozătoare au înţeles rapid să se orienteze spre o alimentaţie sănătoasă, deoarece aceasta nu era asociată cu o "pedeapsă."

Cercetătorii au mai remarcat că mecanismele declanşate de consumul excesiv de junk-food este comparabil celui care apare la dependenţii de heroină sau de cocaină. Nivelul receptorilor de dopamină scade la rozătoarele obeze şi chiar dacă rezultatele unui asemenea experiment la oameni nu este sigur că vor fi aceleaşi, totuşi se poate pune în relaţie faptul că la toxicomani, acest nivel al receptorilor de dopamină este scăzut.

 

Fiţă de milionar: nu se spune afemeiat, ci „dependent sexual”

Cătălin Alistari

Evenimentul Zilei, 10 aprilie

Majoritatea bărbaţilor şi-ar dori să cucerească un număr cât mai mare de femei, însă, în cazul tipilor de succes, aceste apucături sunt considerate o boală, dându-i şi un nume: „dependenţă sexuală”.

Pe vremuri li se spunea „afemeiaţi” şi erau beneficiarii simpatiei publice. Astăzi li se spune „dependenţi de sex”, toată lumea arătându-i cu degetul. Se estimează că doar în SUA există în jur de 14 milioane de „bolnavi de sex”, iar cifra la nivel mondial ar putea fi uriaşă. Majoritatea cazurilor sunt anonime, sunt aşa-zişi „obsedaţi sexual” din preajma dumneavoastră.

Problema ajunge în atenţia opiniei publice doar când vreo celebritate se internează pentru a-şi trata boala respectivă. Ultimul de pe o listă lungă, care îi cuprinde pe actorii Michael Douglas, David Duchovny sau Billy Bob Thornton, este superstarul Tiger Woods.

Cazul jucătorului de golf a redeschis o discuţie mai veche cu privire la diagnosticul de „dependenţă sexuală”. Cât de medicală este o „boală” de care par a „suferi” natural majoritatea bărbaţilor?

Cuceritorii

Până în ultimele două decenii, virilitatea masculină era mai degrabă o calitate şi exprima, printre altele, un anumit standard de viaţă. Exemplele din istorie sunt nenumărate. Ştefan cel Mare erau un „iubăreţ” notoriu. Potrivit legendei, avea metrese şi bastarzi în fiecare sat al Moldovei, iar acest lucru nu l-a împiedicat să intre în iconoclast.

Carol al II-lea a fost şi el celebru pentru iubirile sale, fiind unul dintre clienţii fideli de la Crucea de Piatră. Mai încoace, Nicu Ceauşescu se spune că a avut şi el câteva mii de femei. „Boala” a făcut ravagii şi în rândul vedetelor internaţionale. Despre actorul Warren Beatty, biograful său oficial scrie că ar fi avut 13.000 de femei. Asta înseamnă câte o femeie nouă în fiecare zi timp de 36 de ani.

De altfel, revistele „de specialitate” au întocmit de-a lungul anilor topuri ale cuceritorilor. Pe locuri fruntaşe sunt actorul Charlie Sheen, cu 5.000 de „bucăţi”, cântăreţul Julio Iglesias - 3.000, sau tenismenul Ilie Năstase, cu 2.500 de cuceriri despre care el personal nu comentează. Foarte interesant, pe liste apare şi un anume Umberto Billo, portar la un hotel din Veneţia, care ar fi avut parte de 8.000 de romanţe.

Pasiunea pentru femei se tratează

Aproape toţi marii cuceritori ai lumii sunt bogaţi şi celebri. Tiger Woods profita din plin de situaţie, majoritatea „succeselor” sale în domeniu fiind prostituate sau fane declarate. Michael Douglas, în anii săi de glorie, înainte de căsătoria cu Catherine Zeta-Jones, nu rata nicio persoană de sex feminin din cercul său de prieteni sau cunoştinţe.

Faţă de „cuceritorii” menţionaţi, aceştia din urmă au o problemă, sunt căsătoriţi. De fapt, familia este cea care face diferenţa. Afemeiaţii căsătoriţi sunt discreţi cu privire la pasiunea lor şi nu recunosc, din motive evidente, faptul că au o problemă. „Când trăieşti o viaţă în care minţi tot timpul, viaţa nu este frumoasă. Şi asta am făcut eu”, recunoştea Woods într-una din rarele sale ieşiri publice din timpul scandalului. Iar atunci când nevestele află de hobby-ul soţilor, nu mai există cale de reconciliere, îşi iau copiii şi pleacă.

Aici apare, se pare, „dependenţa sexuală” medicală, iar „infectaţii” se internează în clinici de specialitate şi încep tratamentul medicamentos. Nu poţi condamna un bolnav de cancer, de exemplu, pentru boala sa. Tot aşa, celebrităţile prinse în flagrant speră să scape de oprobiul public pozând în victime ale bolii.

O boală care nu e boală

Dependenţa sexuală nu este în mod oficial recunoscută ca diagnostic medical în manualele de specialitate, iar termenul este controversat în comunitatea psihiatrilor şi psihologilor. „Cu siguranţă mulţi doctori cred că există un fenomen clinic ce afectează oamenii, care le produce o grămadă de probleme din cauză că fac prea mult sex”, spune dr. Dan Zucker, de la Universitatea din Toronto, citat de Reuters.

Acesta adaugă că probabil termenul ştiinţific ar putea fi „hipersexualitate disfuncţională”. Nu toată lumea este de acord. „Un tip care înşală constant se poate ascunde în spatele termenului de dependenţă sexuală”, declară dr. Craig Fabrikant, psiholog de la o universitate din New Jersey.

În principiu, dependenţa sexuală este asemănată cu dependenţa de droguri sau cu gamblingul şi este tratată aproape identic, cu medicamente împotriva anxietăţii. Tiger Woods s-a internat într-o clinică specializată, unde a petrecut 45 de zile, iar acum spune că e „pe calea cea dreaptă” şi că se simte mai bine. Sună cel puţin ironic, comentează presa americană. „Trebuie să te întrebi dacă acesta este comportamentul unui dependent, sau este doar comportamentul tipic al unui om foarte bogat, puternic, celebru, căruia i s-au oferit o mulţime de oportunităţi?”, spune expertul sexual Judy Kuriansky.

Pentru adulterini, clamarea bolii este o scuză perfectă şi îi poate exonera de consecinţe. David Duchovny s-a împăcat cu soţia sa, actriţa Tea Leoni, după ce s-a internat de bunăvoie la o clinică în 2008. În cazul lui Woods, aşa-zisa boală ar putea să-l scape de despăgubirile cerute de soţie şi de unele dintre femeile cu care a avut relaţii, adică multe milioane de dolari. Strategia n-a mers pentru Billy Bob Thornton, pe care l-a părăsit fără să se uite în urmă una dintre cele mai frumoase femei din lume, Angelina Jolie.

"Bărbaţii bine care-şi permit un anumit standard de viaţă trăiesc în felul acesta: gambling, mâncare şi, bineînţeles, femei.” RICHARD LUSTBERG, psihologul mai multor celebrităţi de la Hollywood

Frustrările lui Woods din patul conjugal

O posibilă explicaţie pentru comportamentul bărbaţilor care-şi înşală soţiile în mod constant este acela că aşa pot avea parte de anumite experienţe sexuale pe care nu le pot cere de la partenerele lor.

Lui Tiger Woods, de exemplu, îi place sexul „dur”. Una dintre fostele sale amante povesteşte că îl excita să o pălmuiască şi să o tragă de păr în timpul actului sexual.

 

Şase motive ştiinţifice pentru care conducem agresiv

Elena HÎRŢAN

Gandul, 12 aprilie

Stilul de viaţă modern, simţul olfactiv sau unele probleme neurologice minore pot avea efecte în trafic

Jocurile video, mirosurile din interior sau dotările maşinii pot fi cauze ale unui comportament agresiv în trafic. Analiştii cracked.com au contabilizat toate explicaţiile date de diverse grupuri de cercetători şi psihologi privind şofatul agresiv şi au ajuns la concluzia că elementele din stilul de viaţă modern provoacă reacţii violente la volan. Astfel, jocurile video, mai ales cele cu întreceri de maşini şi diferite curse virtuale de autovehicule se impregnează în conştiinţa utilizatorului, care, o dată ajuns la volan, se comportă ca în joc: şofează haotic, intră în depăşiri periculoase, schimbă banda de mers fără să semnalizeze.

Mirosul neplăcut din maşină provoacă stres

Cercetătorii americani citaţi de sursa menţionată spun că pentru şofatul virtual nu e nevoie de abilităţi speciale şi jocurile nu au reguli de comportament corect şi prudent în trafic, astfel încât cei care joacă zilnic ajung să transpună în realitate cursa din calculator şi devin violenţi, nu doar în stilul de conducere, ci şi în limbaj. Mirosurile neplăcute din maşină sunt o altă cauză determinată de cercetători că ar provoca nervi şi stres la volan. Tapiseria necurăţată, interiorul nearisit şi filtrele de aer necurăţate creează nervozitate şi anxietate, astfel încât şoferul devine ostil şi agitat. Se pare că dacă simţul olfactiv este afectat de mirosurile neplăcute duce la blocarea unor funcţii din creier responsabile cu coordonarea şi concentrarea, de aceea şoferii ajung să se comporte ca maniacii.

"Furios şi iute" - un film care a crescut numărul curselor ilegale de maşini

O altă cauză a agresivităţii poate fi explicată genetic. Mai exact, dacă organismul acelui şofer nu are o proteină responsabilă de menţinerea sănătăţii sinapselor, efectele se vor vedea şi în stilul de conducere, nebunesc şi iresponsabil. Lipsa acestei proteine nu permite regenerarea celulelor nervoase şi şoferul nu mai poate fi atent şi nu mai poate lua decizii rapide în trafic. Cercetătorii spun că modul de viaţă şi cultura modernă ne afectează mai mult decât credem. Astfel, cei care au urmărit de prea multe ori "The Fast an the Furious", popularul film cu şi despre curse de maşini, ajung să creadă că multe dintre cascadoriile de pe marele ecran pot fi executate cu uşurinţă şi în realitate, deşi producătorii avertizează că sunt extrem de riscante, cele din film fiind făcute de profesionişti, cu asistenţă de specialitate. De altfel, psihologii americani spun că seria "The Fast an the Furious" a dus la creşterea numărului de curse ilegale de maşini în rândul şoferilor foarte tineri, care cred că este "cool" să încalci limita de viteză, să fugi de echipajele de poliţie sau chiar să te tamponezi intenţionat.

Şoferii cu maşini dotate îşi asumă mai multe riscuri

În plus, cercetătorii cred că o maşină cu prea multe echipamente de siguranţă îi poate induce şoferului senzaţia de intangibilitate, astfel încât devine neatent în trafic. "Cu cât se simt mai în siguranţă cu atât şofează mai prost" este concluzia unui grup de psihologi americani. Aceştia spun că şoferii cu maşini foarte bine dotate îşi asumă riscuri mai mari decât oricare alţii: depăşesc mereu limita de viteză, se apropie foarte mult de maşina din faţă înainte de a intra în depăşire, frânează brusc şi taie calea altor maşini aflate în trafic. În cele din urmă, sursa citată menţionează o concluzie a unui grup de neurologi care pun şofatul agresiv pe seama unei afecţiuni botezate efectul Dunning- Kruger şi caracterizată prin neatenţia şi lipsa oricăror abilităţi de concentrare şi manevrabilitate. Problema este că tipul acesta de şofer se crede unul foarte talentat şi cu reale abilităţi în trafic, deşi încurcă circulaţia mereu. Culmea, aceştia spun că vina este a celorlalţi din trafic, faţă de care devin violenţi, fie în limbaj, fie fizic. Se pare că aproximativ jumătate dintre şoferi ar suferi de această afecţiune fără să ştie şi fără să fie diagnosticată de un specialist.

 

Bărbatul ideal, un puzzle cu foarte multe piese

Mihaela Dima

Adevarul, 13 aprilie

Bărbatul perfect nu este un model bun pentru toate femeile

Bărbatul perfect nu este un model bun pentru toate femeile, ci o sumă de trăsături pe care fiecare dintre ele le aşază în ordine în funcţie de necesităţi. Unele femei îl caută toată viaţa. Altele înţeleg din primele relaţii ceea ce vor şi îl găsesc imediat, pentru că ştiu foarte bine cum arată şi-l recunosc dintr-o mie.

Bărbatul ideal trăieşte în mintea fiecărei femei, construit pe baza unei imagini primare căreia i se adaugă trăsăturile dorite sau i se înlătură cele neplăcute.

Psihologul Paula Irimia spune că femeile au tot timpul în minte un model al idealului masculin şi identifică la partenerii pe care îi întâlnesc de-a lungul vieţii trăsături ce corespund acestui tipar masculin. „Fiecare femeie poartă în inconştient o imagine a ei masculină, «animus», iar aceasta îi influenţează alegerile", spune psihologul.

Imaginea bărbatului ideal se formează în timp, având la bază figurile masculine cu care femeia intră în contact. „În funcţie de relaţia pe care a avut-o cu tatăl sau cu persoana care a substituit rolul tatălui, femeia îşi formează o imagine primară a unui bărbat.

Dacă relaţia cu tatăl a fost bună şi îi preţuieşte anumite calităţi, tentaţia va fi de a alege ca partener un bărbat care îi seamănă. Mai apoi, investeşte şi alţi bărbaţi cu autoritate şi cu forţa unor modele în viaţa ei (profesori, actori, cântăreţi)", adaugă psihologul.

Fidel, responsabil, altruist şi sincer

Andreea Grecu (20 de ani) spune că şi-a dat seama ce caută la bărbatul ideal analizând defectele celor pe care i-a întâlnit până acum. „Nu am avut un model de la care am preluat trăsăturile, ele sunt rezultatul mai multor factori: te uiţi la filme, trăieşti anumite experienţe, cunoşti oameni. Îţi creezi în minte un model, aşa cum l-am creat şi eu din mai multe situaţii prin care am trecut", spune ea.

Printre trăsăturile importante se numără inteligenţa, pentru că vrea „să aibă ce discuta cu persoana respectivă", simţul responsabilităţii, pentru că „ai nevoie de cineva pe care să te poţi baza când ai o problemă" şi umorul.

Practic, trăsăturile identificate de Andreea sunt printre cele mai căutate de femei. Un studiu „Men's Health", realizat online, pe un eşantion de 1.000 de femei între 21 şi 54 de ani, arată care sunt trăsăturile de caracter şi cele de personalitate pe care femeile le apreciază la bărbatul ideal.

Astfel, 84% din femei au declarat că bărbatul ideal trebuie să fie fidel, tendinţă oarecum biologică, iar 75% că trebuie să fie responsabil. Acestor trăsături li se adaugă altruismul (67%), sinceritatea (66%) şi potenţialul de a deveni un tată bun (51%). Dintre trăsăturile de personalitate s-au detaşat simţul umorului şi inteligenţa. Totuşi, bărbatul ideal trebuie să fie şi pasional, sigur pe el şi dornic de a asculta.

Dorinţele se schimbă în timp

Diana M. (26 de ani) s-a căsătorit anul trecut. Totuşi, spune că nu există bărbatul care să o satisfacă din toate punctele de vedere. Îşi iubeşte soţul, dar nu-l consideră bărbatul ideal. Are multe dintre calităţile pe care le aşteaptă de la partenerul ei - e independent, descurcăreţ, ştie să se distreze, acceptă egalitatea dintre un bărbat şi o femeie, recunoaşte atunci când greşeşte, dar are şi minusuri.

„Dacă la 18 ani voiam doar să fiu iubită, acum vreau mult mai mult. Chiar şi din punct de vedere fizic. Înainte puneam mult accent pe studii, dar acum cred că trebuie să fie independent, descurcăreţ şi respectuos", spune ea. Vârsta nu contează foarte mult, având în vedere că soţul ei este cu un an mai mic decât ea.

Datele din sondajul „Men's Health" arată că aspectul fizic este şi el important pentru femei, mai ales pentru cele mai tinere. Pentru această categorie contează foarte mult ca partenerul să fie stilat, să aibă o faţă drăguţă şi un corp frumos, să fie mai înalt decât ele. Totuşi, un alt sondaj, publicat de cotidianul britanic „The Daily Mail", arată că femeile sunt atrase de bărbaţii cu o imagine „imperfectă", care poartă ochelari sau au un pic de barbă, precum fotbalistul David Beckham.

Când spui că l-ai găsit

Rozica D. (72 de ani) şi-a cunoscut soţul la 17 ani, când era la liceu, şi s-au căsătorit după cinci ani. Ţine şi astăzi minte primul film la care au fost împreună, prima piesă de teatru şi primul spectacol de operă. A căutat la bărbatul de lângă ea „să fie un om bun, cu suflet mare, ataşat". Iar după 55 de ani sunt încă împreună.

„Pe măsură ce înaintează în vârstă, femeile preţuiesc mai puţin imaginea fizică şi mai mult calităţile sufleteşti şi bărbatul care le împlineşte psihologic", crede psihologul Paula Irimia. Specialistul spune că am găsit bărbatul ideal atunci când avem sentimentul că îl cunoaştem dintotdeauna şi când există o compatibilitate nu doar sexuală, ci şi mentală, emoţională şi spirituală.

Animus, partea masculină a femeii

Pentru a fi completă, femeia trebuie să-şi exprime partea masculină a individualităţii sale. Animus este un arhetip fundamental care se proiectează sub diferite figuri, în funcţie de cele patru stadii de evoluţie.

Primul stadiu îl reprezintă bărbatul-mascul: atletul, omul puternic. Al doilea stadiu este omul de acţiune: aventurierul, soldatul, cântăreţul, poetul, muzicianul. Al treilea stadiu, omul de cuvânt: profesorul, predicatorul, scriitorul, oratorul. Al patrulea, gânditorul: filosofi, scriitori sau ghizi spirituali.

Ce vor femeile din ziua de azi

Doamnele caută un tată bun pentru copiii lor

Potrivit unui articol din revista „Men's Health", femeile caută anumite trăsături la un bărbat: masculinitatea şi atractivitatea fizică indică nişte gene bune, inteligenţa şi căldura sufletească sugerează un viitor tată foarte bun.

„Femeile tind să penduleze între mai multe tipuri de bărbaţi. Evaluează diferitele calităţi ale partenerului în funcţie de ceea ce le spune corpul sau mintea în momentul în care sunt întrebate", explică Elizabeth Pillsworth, de la centrul de studiu al femeii de la Universitatea California, din Statele Unite.

Ce tipuri de bărbaţi caută femeile din ziua de azi

1 Geniul liniştit. Pentru femei, inteligenţa nu se negociază. Într-un studiu realizat în 2002, câţiva cercetători de la Universitatea din Arizona le-au dat femeilor 20 de dolari cu care „să cumpere" trăsăturile bărbatului perfect dintr-o listă de zece opţiuni. Femeile au cheltuit cel mai mult pe inteligenţă - de două ori mai mult decât au dat pe aspectul fizic. Inteligenţa sugerează o capacitate rapidă de rezolvare a problemelor, o creativitate mare, un statut social foarte bun şi multe posibilităţi de a câştiga bani.

2 Supereroul. Deşi spun că vor un bărbat sensibil, uneori, femeile preferă masculii virili. „Femeile caută bărbaţii care au influenţă socială şi trăsături masculine. Aceste trăsături însoţesc un nivel crescut de testosteron, cheia unei înzestrări genetice foarte bune", spune Daniel Kruger, psiholog la Şcoala de sănătate publică din cadrul Universităţii Michigan.

3 Generosul. Femeile caută bărbaţi amabili şi generoşi. Altruismul e un semn al inteligenţei şi al unui caracter descurcăreţ.

4 Spiritualul. Femeile nu vor să râdă cu orice ocazie, dar un bărbat cu simţul umorului dezvoltat va şti să depăşească situaţiile neplăcute sau stresante. De asemenea, umorul ajută în relaţia de cuplu, precizează un studiu realizat în 2008 şi publicat în „Journal of Psychology".

Ce cred bărbaţii că-şi doresc femeile?

Dacă bărbaţii sunt mai pragmatici şi caută la femeia ideală câteva trăsături, femeile vor mult mai multe de la un bărbat. „Cred că fiecare femeie vrea altceva. Dacă ar fi să generalizez, înţelegere, empatie, să aibă un element provocator, să fie cât de cât pe picioarele lui, să fie adult - responsabil, matur emoţional şi profesional", crede Marian Popescu, în vârstă de 25 de ani.

George Turcu (29 de ani) spune că bărbatul ideal e cel care o face veselă şi să se simtă iubită. „Nu trebuie să fie neapărat Don Juan, dar trebuie să pară măcar că oferă siguranţă", adaugă el. Alin Boeru (23 de ani) subliniază doar trăsăturile generale. „Probabil că femeile vor sinceritate, fidelitate, încredere, siguranţă."

 

Gelozia orbeşte. S-a demonstrat pe femei

Mădălina CHIŢU

Gandul, 16 aprilie

STUDIU Emoţiile puternice afectează sănătatea psihică şi mentală a oamenilor, susţin oamenii de ştiinţă americani

Femeile nu mai văd bine atunci când atenţia le este distrasă de gelozie. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea din Delaware din Statele Unite ale Amercii.

Pentru a ajunge la acestă concluzie, Steven Most şi Jean-Philippe Laurenceau, coordonatorii cercetării, împreună cu echipa lor, au rugat mai multe cupluri să participe la un test ce presupunea vizualizarea unor fotografii. Femeile au fost puse să identifice imaginile unor peisaje din natura, dintr-un număr de fotografii afişate într-un ritm alert pe ecranul computerului.

Înainte să înceapă experimentul, oamenii de ştiinţă le-au spus că partenerii lor, aflaţi la un computer alăturat, trebuie să examineze fotografiile altor femei şi să le dea note, în funcţie de cât de atrăgătoare le găsesc. După ce au auzit acest lucru, femeile geloase nu s-au mai putut concentra şi nu au reuşit să vadă imaginile căutate. Cu cât erau mai geloase, cu atât mai puţine imagini reuşeau să identifice, spun psihologii, precizând că această legătură a fost observată numai atunci când intervenea sentimentul de gelozie.

Oamenii de ştiinţă spun că astfel de emoţii afectează sănătatea psihică şi mentală a oamenilor, iar acest experiment a putut demonstra mitul că gelozia te orbeşte.

Cercetatorii americani au studiat, până în prezent, doar comportamentul femeilor, iar acum vor să vadă dacă acest sentiment de nesiguranţă are acelaşi efect şi asupra bărbaţilor.

 

12% dintre români ar face sex pentru un salariu mai mare

Gandul, 19 aprilie

Peste 30 la sută dintre români au întreţinut relaţii sexuale la birou, iar 12 la sută afirmă că ar fi dispuşi să facă acest lucru pentru un salariu mai mare, rezultă dintr-un sondaj de opinie, realizat în perioada 11 - 18 aprilie de site-ul Jobsinro.ro

Potrivit sondajului de opinie "Sexul la birou", cele mai vizate beneficii pentru care 28 la sută dintre români ar apela la sex sunt: un salariu mai bun (11,7 la sută), avansarea (10 la sută), păstrarea jobului (3,2 la sută). La întrebarea "Ai făcut sex la birou?", 30,8 la sută dintre respondenţi au răspuns afirmativ şi 69,2 la sută negativ, scrie Mediafax. De asemenea, 26,7 la sută dintre persoanele chestionate au afirmat că şi-au găsit jumătatea la serviciu, iar 25,1 la sută susţin că au fost hărţuite sexual la birou.

Peste jumătate dintre persoanele care au completat chestionarul cred despre colegii lor că au folosit sexul pentru avansare, dar 72,2 la sută dintre cei chestionaţi susţin că nu ar face niciodată asta pentru a obţine avantaje la serviciu.

"Doar 30 la sută şi-au găsit jumătatea la locul de muncă şi cam tot atâţia s-au căsătorit cu colegi. Şefii au stresat sexual doar 25 dintre respondenţi. Nu ştim care este repartiţia pe sexe şi nici câte cazuri au mers în instanţă sau au fost muşamalizate", precizează iniţiatorii sondajului.

La sondajul de opinie iniţiat de Jobsinro.ro au răspuns 1.835 de vizitatori ai site-ului.

 

Ce e în capul adolescentului român: să fie ascultat şi să aibă bani

Diana MARCU

Gandul, 20 aprilie

Adolescentele - îndrăzneţe şi exuberante, vorbesc uşor despre orice, susţin psihologii n Foto: Publimedia/Cristina Nichitus

Părinţi stresaţi, tineri neînţeleşi. Şcoală şi materii a căror utilitate nu o văd şi găşti în care e greu să relaţionezi. Acestea sunt câteva dintre problemele liceenilor români, aşa cum sunt ele relevate de un studiu făcut de asociaţia Ordes şi explicate de psihologi

O persoană care vrea să fie ascultată, care să deprindă şcoala vieţii, dar care e încrezătoare în forţele proprii, aşa este liceanul român, spune psihologul Cristina Lazăr pentru Gândul. "E clar un optimist, care susţine că deţine calităţile necesare pentru a răzbate, pentru a fi un câştigător", completează specialistul potretul robot al românului între 15 şi 17 ani, elev la orice liceu din Bucureşti.

Realizat pe un eşantion de 300 de tineri, studiul relevă că aceştia sunt interesaţi de dezvoltarea personală, de relaţia pe care o au cu părinţii, de asigurarea confortului financiar, dar şi de profesori.

Aşadar, familie, prieteni, studiu şi preocupări psihologice şi filosofice - toate aceste noţiuni populează universul adolescentului român. E normal, susţin psihologii, bazându-se pe cifre potrivit cărora 49 la sută dintre liceeni sunt preocupaţi de dezvoltare personală, 31 la sută de relaţia cu părinţii, şi, pentru mai târziu, de confortul material, într-un procent de 20 la sută. Mulţi adolescenţi tind să-şi dezvolte imaginea de sine în baza unor aptitudini sau abilităţi, prin comparaţie cu ceilalţi sau cu o imagine idealizată despre ceea ce ei ar trebui să fie. Din această cauză, ei pot ajunge să se considere lipsiţi de valoare, deoarece nu excelează în anumite domenii sau nu relaţionează.

De altfel, potrivit studiului Ordes, 42 % dintre respondenţi declară că au o încredere scăzută în ei, iar 58 % că au o stimă de sine crescută pentru că sunt acceptaţi de gaşcă, dar şi pentru că sunt mulţumiţi de aspectul lor fizic.

Gaşca şi relaţionarea

"În adolescenţă colegii şi prietenii au o influenţă primordială. Prietenii adevăraţi sunt condiţia necesară "împlinirii" unui adolescent", reiese din studiu.

Cu toate acestea, adolescenţii au mai multe valori şi atitudini comune cu părinţii decât au cu prietenii. Chiar dacă îşi consultă prietenii de aceeaşi vârstă referitor la diferite domenii ale culturii adolescentine, cum ar fi vestimentaţia, preferinţele muzicale, ei continuă să ceară sfatul părinţiilor în probleme importante.

"Din cauza unui părinte mai puţin prezent în viaţa adolescentului, acesta simte nevoia de apropiere, de afecţiune şi merge către părinte pentru a discuta cu el tot ceea ce ţine de şcoală şi de relaţionare", susţine Cristina Lazăr.

Părinţi stresaţi, tineri neînţeleşi. Şcoală şi materii a căror utilitate nu o văd şi găşti în care e greu să relaţionezi. Acestea sunt câteva dintre problemele liceenilor români, aşa cum sunt ele relevate de un studiu făcut de asociaţia Ordes şi explicate de psihologi

Chiar dacă, spune specialistul, "nu întotdeauna părintele are o rezolvare ideală a problemelor care ţin de şcoală, ori de abordarea relaţiei elev-profesor". Psihologul susţine că 228 dintre elevii chestionaţi au declarat că se înţeleg cu părinţii foarte bine şi asta pentru că adesea aceştia vin la şcoală pentru a le lua apărarea copiilor, pentru a-i disculpa pe aceştia.

Învaţă ce nu le place şi nu li se explică utilitatea unor materii

De altfel, şcoala este un punct sensibil în cercetare. Potrivit concluziilor, majoritatea tinerilor conştientizează valoarea cunoştinţelor acumulate în şcoală, însă nu consideră că sistemul actual de învăţământ răspunde cererilor lor. "Îşi pun întrebări referitoare la motivele pentru care învaţă, la efectele acestei învăţări. Adolescentul trăieşte senzaţia că «trebuie să înveţe ce nu-i place», în cele mai multe dintre cazuri această neplăcere fiind consecinţa impunerii, a unei mize prea mari puse pe materia respectivă, fără însă a-i fi explicată şi utilitatea acelei materii", spune Cristina Lazăr. Deşi acordă educaţiei o mare importanţă în formarea lor, adolescenţii consideră că «experienţa de viaţă» excede şcolii.

Fetele vor Jurnalism, băieţii - Politehnică

Pentru unii dintre ei, viitorul profesional este un subiect central, clar. Astfel, 65 la sută din elevi acordă un interes deosebit materiilor şcolare corelate cu viitoarea profesie, în vreme ce există şi adolescenţi care nu au fixată o profesie anume sau sunt influenţaţi de părinţi şi apropiaţi (trei la sută).

"Modelele profesionale sunt oferite de mediul social, de «moda» referitoare la anumite profesii mai căutate în momentul acesta", spune Cristina Lazăr, amintind de profesiile la modă în acest moment - Jurnalism şi Comunicare - pentru fete, şi Politehnică şi ASE, în cazul adolescenţilor băieţi.

Majoritatea ştie că diploma contează, chiar dacă adesea are valoare de accesoriu, aşa că îşi doresc să urmeze o formă de învăţământ superior, mai zice psihologul. Din rezultatele studiului, rezultă că profesorul nu mai este perceput ca un model dacă nu tratează cu interes activitatea în care este implicat. "Comunicarea disfuncţională, mentalităţile învechite şi inflexibile de care dau dovadă unele cadre didactice îndepărtează elevul, îl determină să îşi piardă încredera în capacitatea şcolii de a genera ceva prolific pentru el", susţin iniţiatorii studiului.

La rândul ei, Daniela Gheorghe, psiholog, spune ca, din păcate, în România nimeni nu e preocupat în mod real de problemele adolescentului. "Tinerii nu au deprinderi de viaţă, nu sunt consultaţi când se realizează programa şcoalară şi nici nu sunt implicaţi în consiliile de specialitate. Mai mult, nu li se face în mod real o orientare şcoalră în ciclul gimnazial , şi nicio informare vocaţională în liceu".

 

Semne clare că vă îndreptaţi către o despărţire

Adevarul, 23 aprilie

Certurile continue vă pot epuiza într-atât, încât puteţi ajunge să nu vă mai pese unul de altul

Tu spui că-i albă, partenerul spune că e neagră şi parcă sunteţi într-o spirală nesfârşită a disputelor? Dacă da, linia în care impasul putea fi depăşit probabil că a fost trecută de mult. Fie că sunteţi căsătoriţi, fie că nu, acestea sunt semnele clare ale unei despărţiri.

În doi, depăşiţi mai uşor eşecurile

Atunci când faci parte dintr-un cuplu armonios, atât tu, cât şi partenerul tău sunteţi atenţi la nevoile şi la dorinţele celuilalt, oferind şi primind în acelaşi timp afecţiune şi înţelegere.

Dacă însă aceste valori se pierd, în timp relaţia devine disfuncţională şi se instalează o stare de tensiune ce cu greu poate fi aplanată. Aceste indicii pot prevesti sfârşitul relaţiei voastre. Tocmai de aceea, este bine să le recunoşti din timp, în eventualitatea că mai poate fi salvat ceva.

Aţi încetat să mai evoluaţi ca şi cuplu

În primele luni ale unei relaţii, fiecare dintre parteneri îşi doreşte să petreacă timp în compania celuilat, îşi dă silinţa să îi facă pe plac şi să îl cucerească. În acel stadiu, amândoi „puneţi umărul" la construcţia relaţiei. Apoi, la un moment dat, încetaţi să mai faceţi acest lucru şi apar ciocnirile.

Elementele esenţiale ale relaţiei se deteriorează. Poate aţi încetat să vă mai sărutaţi sau să mai vorbiţi în timpul zilei. În loc să mai faceţi acele lucruri care vă întăresc relaţia, precum clipele petrecute împreună şi planurile de viitor, începeţi să vă respingeţi şi să aveţi tot mai multe interese individuale. Acesta este un semn clar că ceva nu merge bine.

Începeţi să vă pedepsiţi reciproc

Atunci când ajungeţi în punctul în care nu vă mai înţelegeţi unul pe celălalt, în timp, resentimentele se adună, tensiunea dintre voi se accentuează, iar sentimentele parcă pălesc tot mai mult. Inconştient, începeţi să vă pedepsiţi reciproc, iar o atitudine de genul: „Dacă el nu a făcut asta pentru mine, nu am de gând să fac eu ceva pentru el" devine tot mai familiară. Cu cât veţi adopta mai frecvent acest gen de atitudine, cu atât vă veţi îndepărta mai mult unul de celălalt şi cu atât este mai puţin probabil să reveniţi la sentimente mai bune.

Nu reuşiţi să vă mai înţelegeţi

Certurile escaladează într-un punct în care pur şi simplu simţi că nu-ţi mai înţelegi partenerul? Intimitatea fizică a dispărut, comunicarea nu mai există şi trăiţi ca doi colegi de apartament?

Într-o astfel de situaţie, vă aflaţi în acel punct al relaţiei în care oricât aţi încerca să-l înţelegeţi pe celălalt, nu mai reuşiţi şi devine frustrant.

Vă certaţi mai puţin

Deşi pare un paradox, atunci când vă apropiaţi de momentul despărţirii, ajungeţi să vă certaţi mai puţin. Iar acest lucru se întâmplă deoarece fiecare dintre voi începe să se detaşeze de cealaltă persoană şi nu vă mai pasă atât de mult. Iar în momentul în care aveţi viziuni total diferite în privinţa unei situaţii şi aţi renunţat să mai luptaţi pentru voi, simţiţi nevoia să vă retrageţi. Pur şi simplu aţi ajuns la concluzia că relaţia nu mai merge.

Vă gândiţi tot mai des la o separare

În momentul în care ajungi să te gândeşti tot mai des la despărţire, este bine să spui cu sinceritate partenerului că simţi distanţa care s-a instalat între voi. Dacă nu eşti sigur că relaţia voastră a eşuat, poţi lua în considerare şi varianta de a sta separaţi o săptămână pentru a găsi un răspuns şi pentru a lua o decizie. Aceasta deoarece atunci când eşti în mijlocul problemelor, rareori pare că acestea ar mai avea vreo rezolvare.

Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Într-un cuplu care se îndreaptă către despărţire, cei doi nu mai comunică. În loc să îşi exprime frustrările, se resemnează în a le accepta sau se refugiază în activităţi făcute în afara relaţiei. Atunci când apare un conflict, cei doi nu mai sunt dispuşi să negocieze, dispare preocuparea pentru celălalt.

Alteori certurile izbucnesc din orice şi sunt duse până la epuizare. Totuşi, chiar dacă nu au făcut-o până acum, cei doi ar putea învăţa să comunice, să îl vadă şi pe celălalt şi să încerce să caute o soluţie.

 

Stresul trimite tot mai mulţi români la psiholog

Gabriela Antoniu

Jurnalul National, 29 aprilie

Sfat de la psihologi: când sunteţi stresaţi, încercaţi să luaţi o pauză la fiecare două ore

Numărul persoanelor care necesită terapie din cauza stresului este în creştere, unii ajungând să facă şi atacuri de panică din această cauză, a declarat ieri psihologul Bogdana Bursuc, la un seminar organizat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti.

Psihologul susţine că majoritatea celor care vin la terapie acuză stări de irascibilitate, că se enervează mult mai uşor sau plâng din senin. Totodată, persoanele stresate au dificultăţi atunci când încearcă să adoarmă, pentru că nu-şi pot opri mintea să nu se mai gândească la ce s-a întâmplat peste zi sau la ce urmează să se întâmple ziua următoare. "Unii, din cauza surescitării, ajung la atacuri de panică. Aceste atacuri, netratate, se pot complica, persoanele ajungând să nu mai suporte mersul cu mijloace de transport în comun sau să stea în spaţii deschise şi aglomerate", a spus psihologul, citat de Mediafax.

Bogdana Bursuc a precizat că o altă problemă a persoanelor stresate constă în dureri de cap, stomac sau spate, fără a exista o cauzalitate, analizele de laborator neindicând vreo afecţiune. "De multe ori, aceste dureri sunt pe fond de stres. Puţini sunt însă cei care îşi dau seama de acest lucru", a explicat specialistul. Ea a mai precizat că în cazul oamenilor stresaţi scade randamentul la muncă, acest lucru întâmplându-se într-un interval destul de scurt de timp, respectiv una-două luni. "Aceşti oameni nu se mai concentrează. Sunt doar o prezenţă şi atât", a explicat psihologul.

Bogdana Bursuc a mai spus că cele mai afectate sunt persoanele care au între 30 şi 40 de ani, pentru că acestea au, de obicei, şi familie, presiunea exercitată asupra lor fiind dublă. Psihologul recomandă persoanelor stresate să nu pună presiune asupra lor, să prioritizeze lucrurile care trebuie făcute, să nu pună presiune nici pe ceilalţi şi să nu aibă aşteptări mari de la ei, să ia o pauză la fiecare două ore, dar nu pentru ţigară.

Specialistul mai recomandă ca oamenii stresaţi să încerce să facă zilnic ceva pentru confortul personal, să accepte şi să aibă curajul să-şi exprime limitele şi, foarte important, să înveţe să spună "nu" atunci când se simt depăşiţi de situaţie.

 

Reprezentantul Inspecţiei Muncii, Dantes Barbu, prezent la seminar, a spus însă că legislaţia românească nu prevede stresul ca fiind factor de risc, astfel că acesta nu poate fi cuantificat la locul de muncă, iar angajatorul nu poate fi sancţionat. "Stresul nu e declarat risc profesional în România şi din această cauză nici nu există statistici, nefiind un risc declarat oficial. Ştim că există, dar nu putem lua măsuri pentru asta", a adăugat Dantes Bratu.

 

Râsul are aceleaşi efecte asupra organismului ca şi sportul

Mădălina CHIŢU

Gandul, 2 mai

O repriză de râs cu poftă aduce tot atât oxigen în corp cât o sedinţă de o oră jumătate de aerobic, fitness, jogging sau tenis.

Râsul poate face la fel de multe pentru organism ca şi exerciţiile fizice. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Loma Linda din California, relatează cotidianul britanic "The Telegraph".

Pentru a ajunge la acestă concluzie, cercetătorii americani i-au pus pe voluntari să privească timp de 20 de minute o comedie, timp în care subiecţii au fost conectaţi la un scaner pentru a vedea ce efecte are râsul asupra organismului. Astfel, s-a constatat că, în scenele amuzante, cei 14 subiecţi aveau un nivel mai scăzut al hormonilor de stres în organism. În plus, atunci când râdeau, nivelul tensiunii arteriale şi cel al colesterolului au scăzut.

Oamenii de ştiinţă susţin că râsul repetitiv are un efect similar exerciţiului repetitiv. "Starea pe care o avem după o repriză de râs este aceeaşi cu cea după câteva minute de exerciţiu fizic. Am constatat că organismul participanţilor la studiu era inundat de endorfine, hormoni prezenţi în corp în timpul mişcării intense", explică dr. Lee Berk, coordonatorul studiului, care studiază efectele râsului de mai bine de două decenii. Cercetătorul adaugă că râsul poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului şi ajută la reglarea funcţiilor vitale. "Este metoda ideală de a scăpa de stresul acumulat peste zi", precizează dr. Berk.

Râsul măreşte numărul de anticorpi

Potrivit experţilor, în timpul râsului, faţa, gâtul, pieptul, abdomenul, braţele şi chiar picioarele se destind, stresul fiind astfel eliminat. Râsul provoacă o stare de bine, uneori foarte apropiată de extaz, susţin cercetătorii. Mai mult, sub efectul râsului, muşchiul diafragmei se destinde, participând la ameliorarea procesului de oxigenare a plămânilor.

Specialiştii au observat că doar câteva activităţti sportive contribuie la fel de bine ca râsul la eliminarea dioxidului de carbon din plămâni. Astfel, o repriză de râs cu poftă aduce tot atât oxigen în organism cât o sedinţă de o oră jumătate de aerobic, fitness, jogging sau tenis.

O cercetare realizată de acelaşi autor, în anii '90, a arătat că râsul măreşe numărul de anticorpi în cazul pacienţilor bolnavi de cancer. În plus, un alt studiu, realizat în 1997 pe pacienţi cardiaci şi persoane care sufereau de diabet, a arătat că după un an de vizionat comedii, în fiecare zi, voluntarii au avut nevoie de mai puţine medicamente. Doar 8 la sută dintre cei care priviseră comedii au avut o criza de inimă, comparativ cu 42 la sută din grupul celor care nu priviseră comedii, în perioada monitorizării.

 

Motivarea angajaţilor: Patronii nu mai dau prime şi încearcă să fie drăguţi

Simona SIMIONESCU

Gandul, 4 mai

În lipsa banilor pentru bonusuri, şefii încearcă să compenseze cu latura afectivă

Primele generoase şi team-buildingurile exclusiviste au fost înlocuite cu cuvinte de apreciere şi ieşiri la masă cu colegii. Patronii sunt conştienţi că angajaţii preferă să fie motivaţi cu bani

Muncesc mai mult decât înainte de criză, pe salarii mai mici, şi au ajuns să fie mulţumiţi pur şi simplu pentru că au un loc de muncă. În această situaţie sunt mulţi români care înainte nici nu concepeau să facă ore suplimentare fără să primească o bonificaţie. "Majoritatea companiilor caută diverse metode de motivare şi de păstrare a oamenilor, fără a fi nevoie să apeleze la resurse financiare suplimentare", a declarat pentru Gândul Corina Diaconu, directorul general al companiei ABC Human Capital.

Dacă bani nu sunt, există soluţii care nu costă nimic: premieri simbolice, mese cu colegii sau cuvinte de apreciere, recomandă specialiştii în resurse umane contactaţi de Gândul. În practică, însă, lucrurile stau diferit, spun patronii, care fac eforturi să-şi păstreze angajaţii.

"Mi-aş dori să fie un mediu economic de aşa natură încât să-i pot motiva cum trebuie pe angajaţi. Ca patron ştiu că motivaţia cea mai importantă este cea pecuniară", a declarat pentru Gândul Iulian Gropoşilă, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), care are o afacere în construcţii.

Oferta specialiştilor: petreceri şi cuvinte de apreciere

Problema de fond însă rămâne, pentru că un loc de muncă trebuie să ofere şi alte motivaţii decât cea pecuniară, susţine Sorin Faur, director de resurse umane în cadrul companiei de audit şi consultanţă BDO România şi membru al HR Club.

Printre mijloacele "low-cost" practicate se numără aniversarea zilelor colegilor, micile petreceri, premierile simbolice, întâlnirile informale dar şi păstrarea jobului.

"Paradoxal, poate tocmai în condiţii de criză, oamenii sunt motivaţi să reuşească, deoarece este vorba de propria supravieţuire", ne-a declarat Faur. De asemenea, un impact semnificativ îl reprezintă cuvintele de apreciere şi recunoştinţă exprimate de superiori în mod direct, poate chiar în faţa altor colegi, ne spune Aurora Pătrăşcoiu, senior consultant Trainart şi membru al HR Club. Ea spune că unele companii apelează şi la alte beneficii, cum ar fi identificarea hobby-urilor angajaţilor şi satisfacerea acestor preocupări.

Pe cine motivează patronii

Iulian Gropoşilă avertizează că o asemenea "abordare virtuală" nu dă rezultate în orice condiţii. "Toate aceste metode sunt adjuvante care creează unitate în echipă, dar funcţionează numai pe termen scurt, pentru că nu ţin de foame. Oamenii au credite iar lucrurile pot să degenereze", explică el.

Până una-alta, indiferent de soluţiile pe care le au în vedere, patronii ar trebui să-i motiveze pe toţi angajaţii care au rezultate şi îşi realizează atribuţiile în mod eficient, consideră Corina Diaconu, directorul general al companiei ABC Human Capital.

 

Cum să ţii în frâu „fiara“ din tine

Andreea Marin

Adevarul, 5 mai

Cu toţii avem momente de furie în care simţim că suntem pe punctul de a o lua razna

Cu toţii avem momente de furie în care simţim că suntem pe punctul de a o lua razna. Cum ne-am putea controla emoţiile pentru a nu regreta apoi? Vorbe usturătoare, ţipete, obiecte aruncate la întâmplare sau pur şi simplu lovituri aplicate celor care ne scot din sărite. Toate sunt reacţiile „nebuniei oarbe“.

În urmă cu mai puţin de o lună, un tânăr de 32 de ani din Bacău şi-a decapitat tatăl într-un acces de furie. Bărbatul şi-a surprins iubita sărutându-se cu părintele său şi i s-a făcut negru în faţa ochilor. S-a năpustit asupra ei cu un cuţit, dar pentru că tatăl i-a sărit femeii în apărare, tânărul a ajuns să-l omoare pe cel care i-a dat viaţă, relatau televiziunile de ştiri.

Un alt băiat de 15 ani din Moreni, judeţul Dâmboviţa, şi-a ucis mama adoptivă, la începutul anului, pentru că nu achitase factura pentru internet. Adolescentul obişnuia să petreacă nopţi întregi în faţa computerului, iar pentru că femeia a refuzat să-i mai plătească abonamentul, a reacţionat sub imperiul furiei de moment.

Mânia nu cunoaşte diferenţe de clasă

Tot din cauza furiei a ajuns şi celebrul model Naomi Campbell să plângă în emisiunea de lunea trecută a lui Oprah Winfrey. Implicată în nenumărate scandaluri de agresiune împotriva şoferilor, a unor membri din echipajul de bord al British Airways, dar şi împotriva menajerelor ei, Naomi (39 de ani) a explicat că temperamentul ei agresiv vine dintr-o furie acumulată încă din copilărie.

Moderatoarea Oprah Winfrey nu a menajat-o deloc pe vedetă, întrebând-o la un moment dat dacă este doar o divă bosumflată. Campbell a recunoscut că, atunci când nu primeşte ceea ce vrea, vede pur şi simplu roşu în faţa ochilor. După fiecare acces de furie, însă, modelul regretă comportamentul agresiv. „Mi-e ruşine şi-mi pare rău", a spus Campbell, citată de „The Daily Mail".

Rădăcinile furiei se trag din traume de familie

Cauza temperamentului irascibil al vedetei a fost explicată chiar de mama ei, Valerie Morris, care se afla în public împreună cu iubitul modelului, magnatul rus Vladimir Doronin.

„Naomi a spus că s-a simţit abandonată când era mică. E adevărat, la fel simt şi eu, că am abandonat-o. Aveam 19 ani când am născut-o şi eram singură. Pentru a-i oferi o viaţă mai bună, şansa la o educaţie bună, am ignorat-o pentru muncă. Dar acum realizez că bunurile materiale nu sunt singurul lucru de care are nevoie un copil", au fost vorbele care au făcut-o pe Naomi să izbucnească în plâns.

În spatele unor reacţii agresive ce pot avea consecinţe dintre cele mai diverse, de la jignirea persoanelor din jur prin adresarea unor cuvinte urâte până la acţiuni violente, uneori ireversibile, se află de cele mai multe ori un model de gândire sau de comportament învăţat în familie sau în grupul de prieteni.

Limita dintre furie şi nebunie

„Furia este o emoţie negativă, de intensitate mare, care se descarcă violent, pe termen scurt, dar care odată descărcată, se presupune că reglează echilibrul emoţional. Însă cu o singură condiţie: descărcarea să fie conştientă şi să se facă cu un scop bine definit, astfel încât individul să reuşească să anticipeze consecinţele actului de descărcare a furiei", explică psihologul Georgeta Ghinea.

Tocmai de aceea, unii psihoterapeuţi organizează şi dirijează şedinţe de descărcare a furiei, pentru ca, într-un cadru organizat, efectele negative să fie cât mai puţin simţite.

„Am auzit cu toţii de camerele speciale unde «pacienţii» lovesc perne, sparg farfurii, pahare. Mai grav este atunci când persoanele care nu se cunosc pe sine - doar pentru că nu le preocupă acest demers - produc descărcări ale furiei în mod inconştient: acte de violenţă grave, fără a anticipa consecinţele, care pot fi uneori ireversibile", spune psihologul.

„Cei care nu suferă de boli mintale sau nu prezintă leziuni la nivelul lobului frontal au anumite mecanisme de control ce îi împiedică să reacţioneze impulsiv, sub imperiul furiei. Totuşi, aceste mecanisme pot fi inhibate în cazul consumului de substanţe halucinogene şi de alcool. În condiţii de oboseală, pe fondul unor stimuli negativi, intervine surescitarea care face ca în organism să fie pompată o cantitate mai mare de adrenalină. De aici şi ieşirile violente", explică psihiatrul Florin Tudose condiţiile în care un om normal ajunge să reacţioneze sub impulsul furiei.

Furia oarbă

Actele de violenţă se explică prin diminuarea pe moment a funcţiei raţionale ce provoacă un dezechilibru emoţional, explică psihologul Georgeta Ghinea. Oamenii posedă furia ca emoţie negativă la nivel instinctual. Ca fiinţe sociale, trebuie să ne controlăm această emoţie.

Graniţele fragile ale normalităţii

Atât psihologii, cât şi sociologii indică adolescenţii şi tinerii ca fiind cea mai vulnerabilă categorie. De altfel, un studiu recent relevă că studenţii din România prezintă un risc crescut în ceea ce priveşte comportamentele deviante.

Potrivit cercetătorilor de la „Journal of Medical and Life" care au analizat comportamentul a 500 de studenţi din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", al Universităţii Politehnice Bucureşti şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, peste 71% din participanţii la studiu au prezentat un nivel ridicat de frustrare, iar mai bine de jumătate dintre ei se confruntă cu stresul cauzat de lipsa timpului necesar pentru parcurgerea programei şcolare.

Autorii studiului au evidenţiat un anumit tip de personalitate (A) în care au încadrat studenţii cu un spirit competiţional foarte dezvoltat, pe cei irascibili, agresivi, ostili, răzbunători şi care se simt presaţi de timp, caracteristici întâlnite la 30% din studenţii de la Medicină şi Politehnică.

Predispuşi la „nebunia oarbă"

„În afara indivizilor care se încadrează în tipul de personalitate A, adică cei nemulţumiţi de munca lor, care au nevoie de laude şi un simţ acut de competiţie, colericii, depresivii şi indivizii care au tendinţa de a se răni pe sine sunt predispuşi către astfel de «nebunii trecătoare»", explică Adrian Lală, unul dintre autorii studiului.

El adaugă că, mulţumită unor filtre ale conştientului, mânia nu-i împinge pe indivizii fără probleme mintale să-şi piardă raţiunea, fie şi pentru câteva momente.

„Un exemplu de filtru permanent este nuditatea. Indiferent cât de furioşi am fi, nu vom merge pe stradă fără haine pentru că vom conştientiza că astfel ne expunem. Un filtru la care putem renunţa cu ajutorul alcoolului, de pildă, este cel al sincerităţii. Dar pentru a renunţa la filtrul agresivităţii trebuie să avem un anumit bagaj de cunoştinţe sau mai bine zis, de lipsă de cunoştinţe, dobândit din mediul în care am crescut", mai spune Lală.

Teoria sa este susţinută şi de sociologul Alfred Bulai,care consideră că factorii determinanţi ai comportamentelor deviante constau în exemplele din proximitate: „Un puşti din Dragalina va fura un pui de găină pentru că taică-său a furat o găină. Un primar nou va deveni corupt pentru că şi cel vechi a fost aşa şi a scăpat cu bine".

Bulai arată că „agresivitatea românilor porneşte din frustrare, din decalajul dintre aşteptările pe care le au de la viaţă şi ceea ce le rezervă de fapt realitatea, din condiţiile de trai pe care nu reuşesc să le schimbe".

Furia şi etapele ei

„Furia este o emoţie prost înţeleasă", spune Howard Kassinove, expert în managementul furiei şi profesor al Universităţii Hofstra din New York. Kassinove susţine că furia apare, cel mai adesea, dintr-un eveniment negativ asociat cu nedreptatea. Psihologul mai spune că avantajul acestei emoţii este că le putem semnala celorlalţi ce anume nu ne place. Kassinove împarte furia în episoade cu cinci etape. În prima, se produce declicul, adică intervine ceva care te face să te simţi ignorat, respins, insultat.

În cea de-a doua fază, interpretăm stimulii negativi ca fiind inacceptabili, de nesuportat şi, astfel, evenimentul ajunge să ne inflameze şi mai tare. În a treia etapă a furiei continuăm să ne gândim la cât de nervoşi suntem şi să ne simţim cu adevărat rău. Uneori nu numai psihic, ci şi fizic: pot apărea tulburări ale ritmului cardiac sau chiar atacuri de cord.

În cea de-a patra fază, experienţa internă, privată, ajunge publică prin violenţă verbală sau fizică. În ultima fază intervin efectele pe termen lung ale furiei: certuri între soţi, părinţi, fraţi, prieteni, colegi etc.

Cum să reacţionăm

Doctorul psihiatru Florin Tudose spune că, în eventualitatea unei întâlniri pe stradă, pe şosea sau când ne aflăm în apropierea unei persoane care tocmai ce are un acces de furie, cel mai bine ar fi să o evităm.

„Chiar dacă observăm că se automutilează, nu trebuie să intervenim. Gândurile ce-i pot trece unui individ prin minte sunt dintre cele mai ciudate. Poate că individul aude o voce care-i spune «omoară-l, îţi vrea răul». Cel mai bine este să apelăm la ajutor specializat, şi anume să sunăm la 112", avertizează psihiatrul.

"Să încerci să potoleşti un om furios nu este o dovadă de simţ civic. Soluţia este să ceri ajutor specializat."

Florin Tudose, Psihiatru


 

Cercetătorii explică cum şi de ce căsătoria ţine la distanţă diferite boli

Mădălina CHIŢU

Gandul, 27 februarie

Viaţa de cuplu oferă echilibru cel puţin în rândul bărbaţilor, aceasta este concluzia a trei studii. În ceea ce priveşte sexul slab, una din cinci femei se îngraşă cu până la 9,5 kilograme după primul an de mariaj

Cercetătorii explică cum şi de ce căsătoria ţine la distanţă diferite boli

Bărbaţii necăsătoriţi sau cei care sunt nefericiţi alături de consoartă prezintă un risc de 64 la sută de a suferi un atac cerebral sau de a se îmbolnăvi de boli de inimă. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Tel Aviv, din Israel, care au monitorizat 10.000 de bărbaţi pe o perioadă de peste 30 de ani. Mai mult, pe parcursul supravegherii, oamenii de ştiinţă au constatat că aproximativ 9 la sută dintre participanţii la studiu care erau burlaci au murit din cauza acestor afecţiuni, comparativ cu 7 la sută dintre bărbaţii care erau însuraţi, dar a căror relaţie nu era una strălucită.

Subiecţii au fost puşi să îşi evalueze propriile mariaje. De cealaltă parte, burlacii trebuiau să examineze dacă statutul de necăsătoriţi le aduce vreun beneficiu.

Rezultatele monitorizării au arătat că bărbaţii necăsătoriţi, inclusiv cei care aveau o relaţie, dar care nu era oficializată, se îmbolnăveau mai des, iar oamenii de ştiinţă spun că acest lucru se întâmpla de cele mai multe ori din cauza unui stil de viaţă dezorganizat, de la nopţi nedormite şi până la dezechilibrul alimentar.

Viaţa de cuplu te fereşte de Alzheimer

O altă cercetare a suedezilor arată că burlăcia creşte riscul de Alzheimer cu 50 la sută. Studiul a fost realizat pe un grup de aproape 1.500 de bărbaţi a căror căsnicie a fost monitorizată pe o perioadă de 20 de ani.

Oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele aflate la vârsta a doua şi necăsătorite prezentau forme de demenţă. "Viaţa de cuplu este cea mai intesă formă de interacţiune socială şi stimulare intelectuală", a declarat dr. Krister Hakansson, autoarea studiului. Cercetătorii susţin că persoanele care rămân văduve de la o vârstă foarte tânără prezintă un risc de şase ori mai mare de a dezvolta diferite forme de demenţă, dacă aleg să nu îşi mai refacă viaţa.

Bărbaţii căsătoriţi îşi găsesc mai uşor un loc de muncă

Un studiu al Centrului Naţional de Statistică din Marea Britanie arată că bărbaţii căsătoriţi îşi găsesc mult mai uşor un loc de muncă, comparativ cu bărbaţi celibatari. Pentru a ajunge la această concluzie, specialişti britanici au analizat datele de angajare a 2.368 de bărbaţi, din perioada 1991 şi 2006. Psihologii spun că cei care sunt căsătoriţi sunt mai motivaţi în găsirea unui loc de muncă, deoarece au o familie de întreţinut.

De cealaltă parte, angajatorii consideră că un bărbat însurat reprezintă mai multă stabilitate şi încredere, comparativ cu un celibatar. Concluziile studiului arată că un bărbat şomer, dar care este căsătorit, are cu 33 la sută mai multe şanse să îşi găsească un loc de muncă, în timp ce persoanele de sex masculin cu studii superioare, dar celibatare, au cu 22 la sută mai multe şanse de angajare, iar un credit ipotecar le-ar creşte şansele cu 27 la sută. În acelaşi timp, alte cercetări au arătat că oamenii căsătoriţi sunt mai bogaţi şi mai sănătoşi decât cei singuri sau divorţaţi

Femeile se îngrasă după marele "DA"

Femeile nu mai sunt preocupate de silueta lor după primul an de căsătorie, relevă un studiu britanic. Creşterea în greutate începe chiar în prima lună de mariaj, iar după un an de căsătorie una din cinci femei ajunge să se îngraşe cu până la 9,5 kilograme. Cercetătorii au intervievat 3.000 de femei măritate despre felul în care le-a schimbat căsătoria mentalitatea sau felul de a fi. Rezultatele au arătat că femeile măritate nu mai sunt preocupate de felul în care arată, iar luarea în greutate după puţin timp de la căsătorie nu pare să fie o problemă.

În plus, 42 la sută dintre participantele la studiu au răspuns că, după ce au făcut marele pas, se simt mult mai relaxate faţă de soţ, şi nu refuză să mănânce ori de câte ori au ocazia. În acelaşi timp, 22 la sută dintre voluntare au răspuns că după ce relaţia lor a devenit oficială nu au mai simţit nevoia să îşi impresioneze partenerul de viaţă. Plictiseala şi stresul reprezintă principalul motiv pentru care 36% dintre femei s-au îngrăşat după ce şi-au pus verigheta pe deget, iar mâncarea devine astfel un mod de exprimare a frustrărilor şi de auto-consolare.

 


Profesorii fac coada la cabinetele de psihiatrie

Magda Olteanu

Buna ziua Iasi, 26 Februarie

Speriati ca vor fi disponibilizati si nu vor mai avea astfel posibilitatea sa-si achite creditele catre banci, multi profesori au cerut ajutorul medicului psihiatru. Acestia au atacuri de panica si vin la psihiatru in speranta ca vor gasi o solutie pentru a depasi situatia.O alta categorie de persoane care se prezinta la psihiatru sunt angajatii din banci, dar si din companiile farmaceutice

Din ce in ce mai multi profesori din invatamantul preuniversitar se prezinta la cabinetele private ale medicilor psihiatri. Acestia sunt speriati de faptul ca nu reusesc sa-si achite datoriile catre banci si nu au siguranta locului de munca, avand in vedere disponibilizarile care vor avea loc la inceputul anului scolar viitor. De asemenea, o alta categorie de persoane care apeleaza la ajutorul psihiatrilor sunt angajatii din banci, disperati ca vor fi disponibilizati si nu isi vor mai putea achita creditele. "Cred ca de vreo doua luni de zile am constatat ca multe cadre didactice, dar si angajati ai bancilor se adreseaza medicului psihiatru pentru ca traiesc cu frica sa nu isi piarda locul de munca si astfel sa nu isi poata achita creditele pe care le au la banci. Aceste persoane au atacuri de panica si nu sunt cu probleme psihice. Ei vin la cabinetul medicului psihiatru pentru a discuta cu acesta si pentru a cere un sfat, cum sa faca pentru a depasi o anumita situatie. S-a discutat in ultima vreme despre disponibilizari si oamenii isi fac griji in privinta locului de munca", a declarat medicul psihiatru Serban Turliuc. De asemenea, la cabinetul medicului psihiatru apeleaza si angajati din companiile farmaceutice. Acestia au inceput sa aiba tulburari de somn tot din cauza nesigurantei locului de munca. "Am inceput sa am la cabinet si persoane care lucreaza in companiile farmaceutice. Acestea au tulburari de somn pe fondul pierderii locului de munca. Nu se plang in privinta salariului, ci a faptului ca ar putea sa fie disponibilizati. Din aceasta cauza nu mai pot dormi si vin la cabinet pentru discutii, tratament. De cand s-a anuntat ca in Romania sunt foarte multe persoane pensionate pe caz de boala, vin foarte multi pensionari sa-si revizuiasca dosarul medical, speriati ca vor ramane fara pensia de boala. Acesti pensionari sunt speriati si traiesc cu spaima ca ar putea ramane fara pensie", a declarat medicul psihiatru Serban Turliuc.

 


Marea problemă a patronilor în 2010: moralul angajaţilor

Simona Simionescu

Gandul, 26 februarie

Chiar dacă au în continuare un loc de muncă, angajaţii din companiile private nu se simt confortabil la gândul că şi ei ar putea fi daţi afară, sau că salariile nu vor mai creşte în următoarea perioadă

Specialiştii în resurse umane spun că patronii ar trebui să se preocupe şi de moralul angajaţilor care au scăpat de disponibilizări, chiar dacă unii dintre ei s-au bucurat de uşoare creşteri salariale în 2009. "Există oameni care au supravieţuit valului de concedieri, al căror moral nu este extraordinar şi cu care sperăm să repornim afacerea", a declarat Ruxandra Stoian, partener în cadrul departamentului de servicii de consultanţă resurse umane al PricewaterhouseCoopers (PwC), cu ocazia unui seminar pe tema pieţei forţei de muncă. Este de aşteptat astfel ca în 2010, companiile să acorde o importanţă mai mare stării de spirit a angajaţilor, spune ea, într-o perioadă în care situaţia continuă să fie incertă pe piaţa muncii. Majoritatea experţilor în resurse umane recomandă patronilor renunţarea la angajaţii mai puţin performanţi scăderii salariilor tuturor.

Salarii mai mari, după merit

Stoian spune că şi în 2010 mediul privat va acorda majorări salariale - ce-i drept, sub nivelul de anul trecut - şi în special celor care merită. În medie, oamenii vor primi un plus de 6% la leafă, comparativ cu creşterea de 7,5% de la nivelul anului trecut. "Renunţăm la creşteri salariale în masă şi dăm salarii mărite numai celor care aduc plus valoare în firmă, pentru că există joburi mai dinamice, care merită", explică specialistul. Cel mai probabil, numai jumătate dintre companii vor creşte lefurile tuturor angajaţilor, însă în mod diferenţiat, faţă de 70%, în 2009.

Pe sectoare de activitate, companiile din industrie au anunţat cele mai mari majorări, de 7,1%, cele mai mici creşteri fiind aşteptate pe segmentul bunurilor de larg consum, respectiv 4,6%, potrivit studiului PayWell 2009, realizat în decembrie anul trecut de către PwC. La începutul anului trecut, tot industria se anunţa cea mai generoasă, însă în realitate de cele mai mari plusuri salariale au beneficiat angajaţii din sectorul farmaceutic (9,3%), în timp ce serviciile financiare au înregistrat cele mai mici creşteri (5,3%).

Şomajul tehnic, preferat concedierilor în 2010

Specialiştii spun că tot mai multe companii îşi vor trimite angajaţii în şomaj tehnic şi în concedii fără plată, pentru a evita concedierea angajaţilor. Asta după ce în 2009, numai 16% dintre firmele private au apelat la şomaj tehnic, pe o perioadă de până la trei luni, şi 8% la concediu fără plată, potrivit studiului PwC. "Companiile nu au fost interesate de şomajul tehnic, pentru că este greu să delimitezi exact cine pleacă şi cine rămâne, însă au existat diferenţe pe diferite sectoare", a explicat Ruxandra Stoian.

De departe, producţia a fost "campioană" în acest caz, pentru că este obişnuită şi pentru că şomajul tehnic este uşor de aplicat: atunci când nu există cerere se poate opri activitatea. În schimb, lucrurile sunt mai dificile pe partea de servicii, unde ar trebui restructurată întreaga activitate. În cazul şomajului tehnic, angajatorii şi salariaţii nu plătesc contribuţii de asigurări sociale şi impozit pe venit. Foarte important este că angajatul îşi păstrează slujba şi primeşte şi 75% din salariul de bază. În plus, statul pierde mai puţin prin neîncasarea acestor contribuţii decât în cazul şomajului permanent.

 


Meditaţia Zen reduce intensitatea durerii cu 18%

Mădălina CHIŢU

Gadul, 26 februarie

Studiu. Această disciplină seculară are capacitatea de a stimula zona centrală din creier care regularizează durerea

Un grup de cercetători de la Universitatea din Montreal susţine că meditaţia Zen contribuie la creşterea în volum a cortexului cerebral, adică a materiei cenuşii, şi la reducerea sensibilităţii faţă de durere. În plus, cercetătorii canadieni au constatat o scădere, în medie, cu 18 la sută a intensităţii durerii la adepţii meditaţiei Zen. Oamenii de ştiinţă au comparat grosimea cortexului la persoanele adepte ale acestui tip de meditaţie, dar şi la unele care nu o practică, şi au descoperit că această disciplină seculară are capacitatea de a stimula zona centrală din creier care regularizează durerea. Acest rezultat confirmă concluziile unui studiu anterior, efectuat de cercetătorii aceleiaşi universităţi canadiene.

Oamenii de ştiinţă au recrutat 17 adepţi ai meditaţiei Zen şi alţi 18 voluntari neiniţiaţi în această practică şi au măsurat sensibilitatea lor faţă de durere, prin aplicarea unei plăci încălzite pe picioarele acestora, înregistrând în acelaşi timp structurile lor cerebrale cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică (IMR).

Potrivit rezultatelor IMR, regiunile centrale din creier care regularizează fluxul emoţiilor şi durerea aveau o grosime considerabil mai mare la adepţii meditaţiei decât la persoanele neiniţiate.

În ceea ce priveşte toleranţa la durere, în cursul studiului precedent, mai mulţi adepţi ai meditaţiei au tolerat temperatura maximă indusă în acea placă, respectiv 53 de grade Celsius. Niciunul dintre voluntarii aparţinând grupului de neiniţiaţi nu a putut să reziste până la această temperatură maximă.

Cercetătorii atribuie diminuarea durerii unei respiraţii mai lente, de 12 respiraţii pe minut, la adepţii meditaţiei Zen, comparativ cu 15 respiraţii pe minut pentru voluntarii din celălalt grup.

Cercetarea canadienilor a fost publicată în revista Emotion, editată de American Psychological Association.

 


In scolile din Iasi, fericirea in dragoste incepe de la 13 ani

Loredana Oprea

Ziarul de Iasi, 25 februarie

In timp ce in scoli educatia sexuala ramine un tabu, iar parintii nu se pricep sa isi educe copiii sau abandoneaza din pudoare, elevii devin autodidacti. Principalele surse de informare sint televizorul, revistele sau prietenii mai mari. Principala grija a parintilor este sa nu ii faca de ris. Profesorii recunosc ca au doar "cunostinte invechite".

Discutiile despre sexualitate intre elevi si profesori continua sa fie un subiect, daca nu tabu, cel putin sensibil. Dascalii se pling ca nu pot face fata avalansei de informatii pe care elevii o primesc in afara scolii. "Probabil ca ceea ce le spunem noi sint lucruri invechite, ca si cum le-am spune povesti, lucruri de pe alta lume, pentru ca e o contradictie intre ceea ce ii invatam noi si ceea ce vad ca se intimpla in jurul lor, traim intr-o lume invadata de sex", s-a aratat ingrijorata Cristina Laptes, profesor de informatica si diriginta la Liceul "Garabet Ibraileanu". De cealalta parte, elevii sustin ca profesorii evita sa vorbeasca despre sex si importanta educatiei sexuale direct si intr-o maniera care sa nu jeneze pe nimeni. "La noi profesorii sint mai in virsta, nu sint deschisi sa vorbeasca despre asemenea lucruri. Sintem doar atentionati sa avem grija cu cine ne imprietenim. Se evita discutiile despre inceperea primului contact sexual si despre metodele de contraceptie, cu toate ca am avut si avem si acum in scoala eleve care au ramas insarcinate", atrage atentia Mihaela S., eleva in clasa a XII-a la Grupul Scolar Vladeni. Barierele de comunicare dintre acestia ar fi mai usor de inlaturat, daca ar exista o ora de educatie sexuala saptaminal, sustinuta de un profesor specializat. "Eu zic ca ar trebui sa se vorbeasca mai mult in scoala, e nevoie obligatoriu de o ora, pentru ca multi elevi incep devreme viata sexuala fara sa stie exact ce transformari si riscuri implica", e de parere Vlad Z., elev in clasa a X-a la Colegiul "Garabet Ibraileanu".

Andrei N., elev in clasa a X-a la Colegiul Garabet Ibraileanu, a fost pus in tema cu primele notiuni de sex in clasa a III-a. "Mi-au aratat baietii de la bloc o poza cu o femeie goala si au ris de mine ca nu am stiut sa spun ce are intre picioare", isi aminteste el. Crede ca acum cei mici sint cu atit mai putin feriti de imagini si cuvinte vulgare. "Toate injuraturile pe care le auzi pe strada, in curtea scolii sau pe terenul de fotbal sint cu conotatie sexuala. Acum, copiii afla de la virste destul de mici despre relatiile sexuale, plus ca mai vorbesc ei intre ei", crede el.

Elevii primesc din afara scolii suficient de multe informatii despre sex si educatie sexuala, astfel incit, informatiile care vin de la catedra nu par sa mai reprezinte o noutate. "Afli direct o groaza de lucruri din afara, nu stiu ce ar putea sa iti mai spuna in plus la scoala", e de parere Matei M., coleg cu Andrei. Pentru el, primele informatii despre organele genitale, igiena si contact sexual nu l-au dat atit de tare peste cap, intrucit asista de pe la 11 ani la taifasul fetelor de la bloc, care erau mai mari decit el cu cinci-sase ani. "Le auzeam pe ele povestind in scara blocului, nu se mai sinchiseau de mine, pentru ca stateam destul de mult cu ele. Apoi, mai surprindeam discutii la verisorii mei mai mari cind mergeam in vacanta la bunci", povesteste el.

Pentru Vlad Z. , de asemenea elev in clasa a X-a la Liceul "Garabet Ibraileanu", prima discutie despre relatiile sexuale a avut loc mai tirziu, dar a fost memorabila. "Tata e foarte deschis si mi-a spus, cred ca aveam vreo 14 ani, ca sa am grija ca atunci cind imi voi incepe viata sexuala sa nu las vreo fata insarcinata ca sa devina din senin bunic", a spus el.

Daca atunci cind erau mai mici parintii erau mai dispusi sa le dea sfaturi despre inceperea vietii sexuale, acum au prea putin timp pentru asta. "Mama e mai deschisa, fiindca lucreaza si ea cu copii, insa tata nu are deloc timp, vine mereu tirziu acasa de la serviciu. Iar de vorbit e mai usor pentru mine sa vorbesc cu tata", sustine Matei M.

Colegul lui, Andrei N., nu crede ca parintii sint cei mai indicati pentru a-i explica eventuale nedumeriri. "Pina la urma, sint chestiuni intime, pe care trebuie sa le discuti cu partenera si cu cei de virsta ta. Asa e cel mai bine", crede el.

Cezara B., eleva in clasa a IX-a la Colegiul "Octav Bancila" e de parere ca scoala ar trebui sa isi asume un rol in educarea elevilor despre sexualitate. "Tin minte ca in clasa a VII-a ni s-a vorbit la ora de dirigentie despre relatiile intime, insa din perspectiva lui Cupidon. La biologie am facut toate partile corpului, mai putin despre organele genitale, probabil ca nu a mai fost timp disponibil pentru asta. Eu cred ca ar trebui sa fie obligatorie o ora de educatie sexuala pe saptamina pentru clasele VII-XII, fiindca elevii au multe nedumeriri si curiozitati, mai ales la virsta asta", a precizat ea.

Colega ei, Roxana I. crede ca educatia sexuala nu isi are locul in scoala, intrucit cei interesati, au alte surse de unde sa se informeze. "Cred ca e mai bine sa te duci sa vorbesti cu o prietena sau sa te informezi citind de pe Internet sau din reviste, decit sa vorbesti cu un profesor", sustine ea.

Televizorul, principalul profesor de sex

Profesorii de gimnaziu, dar mai ales profesorii de liceu, au dificultati in a tine pasul cu elevii in ceea ce priveste informatiile despre sexualitate. "Afla atit de multe de la televizor, de pe Internet, din discutiile cu prietenii ori colegii, incit nici nu mai stiu cui sa-i dea dreptate. Probabil ca lucrurile pe care i le spunem noi in scoala sint percepute ca plictisitoare, mai ales ca la dirigentie nu ai cum sa le vorbesti mai mult de doua ore pe semestru, iar la biologie, cind ajung la capitolul despre functia de reproducere e totul stiintific si nu prezinta prea mult interes", a spus Cristina Laptes, profesor de informatica si diriginte la o clasa de a X-a de la Liceul "Garabet Ibraileanu". Ea considera ca elevii nici nu au nevoie de ore speciale pentru educatie sexuala, pentru ca apoi si tentatiile ar fi mai mari. "Daca le vorbesti prea mult despre relatiile sexuale incepi sa le dai idei", a atras ea atentia.

Gheorghe Moga, directorul Scolii Liteni, atrage atentia asupra faptului ca discutiile la clasa despre sexualitate nu pot fi evitate, tocmai pentru ca tentatiile sint mari si interesul maxim. "Oricum afla inainte de a le explica tu la scoala, dar este necesar sa primeasca informatiile si intr-un cadru organizat si cu cit mai multa sinceritate. In ciuda chicotelilor de prin banci, de altfel inerente virstei, interesul este insa maxim, mai ales la clasele a VII-a si a VIII-a", a spus el.

Adriana Grigoras, directoarea Scolii Minjesti din comuna Mogosesti, considera ca nu este suficienta doar educarea pentru viata sexuala a elevilor si ca este nevoie chiar de o educare a parintilor. "Deja de prin clasa a VII-a au un prieten sau viseaza la unul si trebuie sa stii cum sa ii vorbesti despre relatiile sentimentale si cele sexuale. Parintii evita sa discute cu propriii copii despre aceste lucruri, cred ca e nevoie si de o educare a lor, in sensul sa fie incurajati sa poarte cu ei astfel de discutii", a atras ea atentia.

"I-am spus cum stau lucrurile inca de la 12 ani"

In timp ce profesorii considera ca sint mai mult sau mai putin responsabili de educarea elevilor pentru viata sexuala, parintii cred ca profesorii ar fi cei mai in masura sa faca acest lucru.

Mariana Soimu e din Vladeni si are deja doua fete, una in clasa a XII-a si alta la facultate, dar spune ca nu a avut curajul sa le vorbeasca deschis despre relatiile sexuale. "Eu i-am explicat, dar nu pe indelete, mai pe ocolite, cum ca nu trebuie sa umble prin baruri sa stea prin sat cind se insereaza, fiindca aici, daca se intimpla vreo belea, te stie tot satul", a marturisit ea.

Sfaturile despre masurile de protejare si contraceptie le primeste insa de la sora mai mare. "Cu sora ei, care are 21 de ani, vorbeste mai degraba, atunci cind vine acasa, cu mine nu prea. Probabil din cauza ca mama a fost mai distanta cu mine si oricum era rusinos atunci sa vorbesti despre astfel de lucruri", a spus ea.

Crede ca scoala ar putea compensa barierele de comunicare dintre parinti si copii. "La scoala, fiind impreuna cu alti copii de virsta ei, nu s-ar mai jena, plus ca i-ar intra mai bine in cap", crede ea.

Cristina Balan, mama unui baiat de clasa a XI-a de la un colegiu iesean, sustine ca parintii nu sint inca pregatiti sa discute cit mai deschis cu propriii copii despre problema educatiei sexuale. "Si eu, si tatal lui i-am explicat cum stau lucrurile atit din perspectiva baiatului, cit si din perspectiva fetei, de la virsta de 12 ani, fiindca era destul de dezvoltat. Consider insa ca noi nu sintem suficient de dezinhibati incit sa discutam cu ei asa cum ar trebui. Probabil ca s-ar impune o ora de discutii la scoala cu profesorii. Este necesar sa fie pregatiti cit mai devreme, pentru a evita neplacerile", a spus ea.

O ingrijoreaza faptul ca in prezent copiii sint preocupati din ce in ce mai mult de aspectele sexuale si de la virste cit mai mici. "Eu am 40 de ani si imi amintesc ca in adolescenta mea nu auzeam si vedeam atit de multe lucruri cu conotatie sexuala. Acum, acestea sint supralicitate, plus ca exista si un stres privind rapiditatea cu care sa se desfasoare lucrurile. A incepe viata sexuala la o virsta mai frageda a inceput sa devina, intr-un fel, o forma de a se integra intr-un grup si chiar in societate", se arata ea alarmata.

"Imi spun ca sint dezamagite ca baietii vor doar sex"

Psihologii ieseni spun ca virsta de incepere a educatiei sexuale coboara in scolile iesene la 13 ani. "De pe la 13-14 ani elevele imi spun ca sint presate de parteneri sa inceapa viata sexuala. Tentatiile sint mari, au informatii multe din anturaj si vin la noi sa le verifice", spune Claudia Rusu, psiholog la Colegiul Economic si de Turism. Ea a adaugat ca a avut si eleve mai mici de 13 ani care au adresat intrebari la cabinet despre „ce este sarutul" sau "ce implica atingerea". "Celor care imi spun ca nu mai pot face presiunii partenerilor le sugerez sa isi intrebe parintii cind au inceput viata sexuala. Dar fetele imi spun ca nu reusesc sa comunice cu parintii. Singura lor grija este sa nu vina acasa cu burta la gura", a afirmat Claudia Matei.

Aura Tabara, psihopedagog la Liceul "Garabet Ibraileanu", sustine ca in special fetele sint mai deschise sa vorbeasca despre relatiile intime. "Vin la mine la cabinet, dar mai ales cu probleme de dragoste. Imi spun ca sint dezamagite ca baietii vor doar sex, dar incerc sa le explic ca nu e chiar asa. Se uita la filme in care un cuplu ajunge in pat dupa prima intilnire si ajung sa creada unele dintre ele ca asa se intimpla si in realitate", a povestit ea.

Aura Tabara e de parere ca elevilor nu le lipsesc informatiile legate de educatia sexuala, dar ca se produce o ruptura atunci cind e vorba de folosirea lor. "Fetele care mai ramin insarcinate nu ramin pentru ca nu stiu ca trebuie sa se protejeze, ci pentru ca se intimpla sa se lase furate de moment si sa nu mai constientizeze consecintele", a precizat ea.

Cristina Laptes considera ca entuziasmul virstei le determina pe unele dintre ele sa nu ia in calcul riscurile. "Sint la o virsta frageda, cind exista tot felul de atractii si distractii si ajung sa puna problema astfel: «de ce mi s-ar intimpla tocmai mie»?", a atras ea atentia.

Psihopedagogul Aura Tabara spune ca in principal societatea si mass-media ii deruteaza pe elevi prin modelele pe care le promoveaza. "Pai la televizor ce femei sint promovate? Cele care apar cit mai dezbracate. Pe copertile revistelor sint promovate tot femei dezbarcate. Ii deruteaza ceea ce vad", a semnalat ea. Deruta se instaleaza si pentru ca o o contradictie intre ceea ce afla de la psiholog si ceea ce stiu de la prieteni.

"Vin la mine cei mai mici, de clasa a VII-a sau a VIII-a sa ma intrebe la ce virsta e bine sa isi inceapa viata sexuala. Eu le spun ca e bine cit mai tirziu, cind devin adulti, fiindca se produc niste transformari fizice, psihice si emotionale importante. Dar tot ei imi povestesc despre experientele unor prieteni, cum ca au inceput deja si ca se simt fericiti si devine foarte greu sa ii convingi ca este bine sa mai astepte", a mentionat ea.

Manuela Vlasie, psiholog al Scolii "Bogdan Petriceicu Hasdeu" sustine ca nu s-a confruntat cu situatii in care elevii sa o consulte in privinta transformarilor care au loc odata cu inceperea vietii sexuale. Considera insa ca e indicat ca elevii sa faca acest pas cit mai aproape de virsta majoratului. "E bine sa-si inceapa viata sexuala la virsta la care se maturizeaza emotional si cognitiv, pentru a intelege responsabilitatile si implicarea pe care o presupun relatiile intime. Cei care au primul contact sexual mai devreme, se intimpla sa aiba dezamagiri tocmai pentru ca nu sint suficient de maturi emotional, de aceea apar tensiuni si se nasc drame", a precizat ea.

Manuela Vlasie vede ca necesara introducerea unei ore de educatie sexuala la scoala, insa nu la intimplare. "Este binevenita o astfel de ora, mai ales din cauza conduitei pudibonde pe care o au de regula parintii. Insa trebuie sa fim atenti ca ea sa nu se desfasoare oricum si cu oricine, ci intr-un cadru bine conceput pentru fiecare nivel de virsta si sa fie o echipa care sa participe la educarea sexuala a elevului. Inclusiv parintii vor sa stie ce, cum si cu cine se discuta astfel de probleme", a atras ea atentia.

Claudia Rusu, psiholog la Colegiul Economic si de Turism, crede ca educatia sexuala ar trebui sa se faca in scoala, sub forma unei ore periodice de discutii la care sa fie invitati si parintii.

 


Britanicii navighează pe net şi când sunt în pat cu partenera

Gandul, 25 februarie

Aproape 40% dintre tinerii englezi folosesc internetul pe laptop şi când se află în pat alături de persoana iubită, ceea ce indică că sunt dependenţi de tehnologie, informează blogul PDA al The Guardian, citat de Mediafax

Aproape toţi bărbaţii tineri folosesc zilnic internetul, aceasta fiind tehnologia de care depind cel mai mult, este concluzia unui studiu realizat în Marea Britanie, de Sparkler, pentru Microsoft Advertising. Cercetarea a relevat că 99% dintre bărbaţii tineri accesează internetul zilnic sau aproape zilnic, jumătate dintre ei utilizându-şi telefonul mobil în acest scop. În plus, 80% dintre ei spun că s-ar simţi pierduţi fără net. Internetul este tehnologia despre care 57% dintre bărbaţii cu vârste de 18-44 sunt cei mai ataşaţi, pe locurile următoare în topul preferinţelor lor aflându-se telefoanele mobile (49%) şi televizoarele (46%).

25% dintre tinerii englezi îşi verifică email-ul dimineaţa

De altfel, studiul relevă dependenţa britanicilor tineri de internet, acesta fiind primul lucru la care ei se gândesc când se trezesc. Astfel, primul lucru pe care îl fac englezii este să îşi verifice e-mail-ul (25%) şi să acceseze, de pe telefonul mobil, site-urile de socializare (18%), înainte de a se da jos din pat. Pe de altă parte, 94% folosesc e-mail-ul cel puţin o dată pe zi, faţă de 60% care utilizează reţele de socializare precum Facebook. Navigatul pe net a luat faţa televiziunii, mai arată studiul. Circa 73% dintre britanicii cu vârste de 18-44 de ani urmăresc conţinuturi video la cerere cel puţin o dată pe săptămână, aproape jumătate urmărind programe TV. Peste un sfert dintre bărbaţii britanici care locuiesc împreună cu un partener urmăresc programele de televiziune pe computer, în camera de zi, în timp ce celălalt membru al cuplului urmăreşte emisiuni la televizorul clasic. În plus, 38% dintre participanţii la studiu au declarat că accesează internetul chiar şi atunci când sunt în pat cu partenerul.

 


Copilărie pierdută: Un elev de 10 ani învaţă 14 ore pe zi

Andreea Archip

Evenimentul Zilei, 23 Februarie

Şcolarii au o „agendă” mai încărcată decât părinţii lor. Pe lângă programul de la şcoală şi teme, copiii uită de joacă în favoarea orelor de pregătire pentru olimpiade şi concursuri. Una dintre prevederile ce ar trebui adăugate în noua lege a educaţiei ar trebui să fie „prelungirea” celor 24 de ore ale unei zile. Ceea ce ministrul Daniel Funeriu numeşte plastic „desţelenirea programei” ar putea însemna o gură de aer pentru micuţii care lasă săritul coardei pentru răsfoitul unei enciclopedii.

„Schimbarea programei şcolare este prioritatea numărul unu în mandatul meu. După un studiu fundamentat care va fi gata în martie, vom elabora un nou curriculum care sper că va fi implementat din anul şcolar 2011-2012”, este promisiunea acestuia în ceea ce priveşte reforma educaţiei.

Mingea, înlocuită de pian

Şi totuşi, până atunci, elevii reuşesc să se descurce cu toate îndatoririle, chiar dacă pentru joc le mai rămân doar câteva picături, între două cărţi şi în pauzele dintre exerciţiile de matematică.

Orele de la şcoală, timpul pentru temele de acasă, pregătirea pentru concursuri şi olimpiade, cursurile de pian, lectura particulară, documentarea pe internet, realizarea de proiecte, muncă ce ajunge în anumite cazuri şi la 14 ore pe zi, reprezintă un program normal pentru prichindeii zilelor noastre care nu ştiu ce este zburdatul în faţa blocului. Năucirea vecinilor cu bătutul mingii de peretele din sufragerie s-a transformat în zgomotul pianului, „clămpănit” duminica.

Psihologii avertizează: nu toţi copiii ţin pasul cu avalanşa de cerinţe şi din ce în ce mai mulţi ajung la psiholog, cu probleme mintale. În acelaşi timp, specialiştii cred că părinţii au cea mai mare responsabilitate, înaintea cadrelor didactice.

„Părinţii au intrat în nevroza şcolară, tolerează presiunea socială, iar copiii au de suferit. Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unuia sănătos”, explică psihologul Andreea Dumitrescu.

Performanţa, şcoala şi apoi joaca

Psihologii susţin nevoie de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.

Şcoala 81 din Capitală, situată într-o zonă centrală, adună copii a căror părinţi ştiu de la început că vor performanţă. Dacă sunt în căutarea unei „învăţătoare mamă”, specifică acest lucru de la început şi directoarea Gheorghiţa Badea ştie ce fel de clasă este mai potrivită pentru ţâncul care trebuie să înveţe alfabetul.

Unitatea pe care o conduce este genul de şcoală în care dascălii nu mai vor să iasă la pensie, atât de bine funcţionează „triunghiul Bermudelor”. „Aşa numesc eu trio părinte-copil-profesor. Muncim în echipă, altfel nu se poate”, explică Mihaela Donciu, învăţătoare cu 33 de ani experienţă.

Profesorii au grijă să treacă în palmares, lună de lună, alte şi alte rezultate foarte bune la concursuri şcolare şi olimpiade. Dacă performanţa este o preocupare permanentă, nici clasele cu elevii „de nivel mediu” nu scapă de activităţi extracurriculare. Dascălii îi implică în diverse proiecte, astfel că timpul le este ocupat creativ. Copiii au mai multe preocupări decât părinţii lor şi le împacă pe toate.

Învăţatul ca joacă

„Nu prea mă joc”. Sinceritatea Oanei Xenia Cojocariu, o fetiţă de zece ani, cu ochi mari şi serioşi, ar putea părea dureroasă. Eleva de clasa a IV-a trece cu uşurinţă peste asta şi povesteşte despre adevărata ei joacă: „Dimineaţa mai învăţ dacă mi-a mai rămas de seara. Încep la ora 11.00 orele, după care merg acasă, îmi fac temele şi învăţ până pe la 7,30, apoi citesc cărţi, enciclopedii. Îmi plac mai ales cărţile de aventură, Jules Verne”, povesteşte Oana Xenia.

Învăţătoarea Donciu o ajută: „pictează icoane acasă şi la şcoală, participă cu succes la concursuri de matematică şi română, a luat premiul I pe municipiu”. Plus că luni la 7,15 mai are şi lecţii de pian. „Dacă mai am timp, mă uit şi la televizor, la desene”, încheie lista „îndatoririlor” fetiţa.

La un calcul aproximativ, până în zece ore pe zi le consumă pentru dezvoltarea personală. În jur de trei, patru exerciţii la română, alte cinci la matematică, o fişă de completat, o lecţie, două de învăţat, din asta se compun temele unui copil de zece ani.

Colegul ei de clasă, Mihai Savastre, este un pasionat de istorie şi de cărţi „un pic fantastice”. Programul lui e la fel de încărcat, dar îşi mai face timp şi de câteva jocuri de strategie sau acţiune pe calculator. Foloseşte Internetul mai mult pentru documentare, că tot nu-i dă pace curiozitatea pentru „Evul mediu”.

„Participăm la concursuri de română, de matematică – Năstăsescu, Lumina Math, Kangaroo”, enumeră băieţelul toate concursurile bifate în portofoliu. Are şi motive întemeiate pentru care frecventează toate concursurile. „Ca să câştig experienţă, ca să învăţ să-mi dozez timpul”, spune cu gravitatea unui om mare băieţelul.

Ăsta e doar începutul. Copiii de clasa a V-a şi a VI-a plusează cu câteva ore pe zi pentru pregătirea lor şi bineînţeles, şi orarul de la şcoală e mai încărcat.

Teme, documentare, lectură

Andrei Hortopan şi-a organizat timpul într-o agendă nescrisă, dar pe care o are în minte toată ziua. „După şcoală, mă întorc acasă. Eu personal mănânc, mai stau un sfert de oră, îmi încarc bateriile şi dup-aia îmi fac temele. Apoi, când vin părinţii de la serviciu mai stau o oră cu ei, mai vorbim ce-am mai făcut în ziua respectivă, şi apoi mă duc să citesc. Dacă îmi mai rămâne ceva, mă trezesc dimineaţa şi citesc”, şi ziua o ia de la capăt pentru Andrei. Nu are voie la calculator în timpul săptămâni, iar jocurile pe care le alege trebuie neapărat „să nu aibă împuşcături”.

„În timpul săptămânii am voie la calculator doar 10-15 minute, dacă am de documentat ceva”. „Trişezi vreodată?”. „Nu!!!”, nu se lasă deconspirat copilul.

Colegul lui de clasă, Alexandru Dascălu, se trezeşte la ora şapte dimineaţa, aşa s-a obişnuit. Nu contează că începe orele la 11.00 în fiecare zi: o oră se pregăteşte pentru şcoală, apoi îşi face ghiozdanul, merge la şcoală, se întoarce pe la 3-4 acasă, face o pauză de jumătate de oră, apoi începe temele şi dacă-i mai rămâne ceva timp, mai face un popas în faţa televizorului. O zi de muncă pentru cei doi se ridică la 11-12 ore.

„Nu-mi place învăţatul dup-amiaza. Aşa ţi se taie ziua în două şi nu înţelegi nimic. Când învăţam dimineaţa era mai convenabil, ieşeai pe lumină de la şcoală, aveai mai mult timp”, este singura plângere pe care o are Zeno Dinca, elev în clasa a VI-a la Şcoala 81.

Colega lui de clasă, Ioana Cheşcheş, care-i atrage atenţia şi că au test la română, prezintă programul lor: şase ore pe zi la şcoală, mai puţin lunea, când are doar cinci, plus temele, la care se adună pregătirea pentru concursuri, cercul de geografie, karate, dans, pian, gimnastică, lectura particulară. Ore cărora nu le mai ţin şirul, dar care sunt alternate şi cu activităţi recreative.

„Bugetul de timp este în balanţă. Avem zile cu multe teme, alte zile cu teme mai puţine şi se creează un echilibru”, dă asigurări Zeno, înainte de a pleca la ore.

Să-i învăţăm cum să înveţe

„Eu sunt profesoară de română şi încerc să nu-i aglomerez. Dau şi teme suplimentare care nu sunt obligatorii, sunt doar pentru cei care vor şi le place să facă mai mult. Îmi dau seama că adunate temele de la mai multe materii, e destul de multă muncă. Dar în momentul în care copilul se simte supraaglomerat, din experienţă pot garanta că se protejează singur. Nu poţi însă să faci performanţă fără muncă”, explică directoarea Badea.

Nu i se pare însă că volumul de muncă este mai mare în prezent, faţă de când era ea elevă. „Învăţam cinci-şase ore pe zi, dar învăţam şi sâmbăta. Nu aveam calculator, nici televizor, erau două ore de program seara şi zece minute de desene cu Mihaela sâmbăta. Învăţam serios, citeam foarte mult. Şi îmi amintesc că ne adunam mai mulţi copii – stăteam la curte - şi jucam şotron, volei. Acum au dispărut jocurile colective, copiii stau mai mult la calculator, ies în faţa blocului doar însoţiţi de părinţi”, mai spune dascălul. Avea şi ea teme, poate la fel de multe, mai ales că atunci se punea accent pe învăţatul „pe de rost”: „Metodele alternative pe care le folosim noi acum sunt o plăcere, noi atunci buchiseam cu cartea în mână. Acum se pune accent pe creativitate”.

Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.

„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.

În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.

Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă. Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi.

Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.

Manuale prea stufoase

Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.

"Părintele trebuie să scape de fantasma copilului performer în favoarea realităţii unui copil sănătos.“ ANDREEA DUMITRESCU, psiholog

AGLOMERARE

Copiii de clasa a IV-a din Iaşi sunt şi mai stresaţi. Motivul: pentru a prinde un loc la gimnaziu într-un liceu bun trebuie să treacă printr-un examen de plasare

Sorin Semeniuc

Georgeta Petrovici

În jur de 250 de copii ajung în fiecare an la psihologul Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi pentru că nu mai fac faţă ritmului de învăţare impus de şcoală şi de părinţi. Cel mai nou stres care-i aduce pe copiii ieşenilor în faţa medicului pentru terapie este examenul, din această perioadă, la care sunt supuşi elevii de clasa a IV-a pentru a prinde un loc în clasa următoare la un liceu bun.

Concursurile constau în două probe, în general, la română şi matematică. În funcţie de specificul liceului însă, probele pot varia. Pentru aceste locuri pot concura atât elevii care urmează cursurile liceului organizator, cât şi cei de la celelalte şcoli din oraş.

„După ce ies de la şcoală, fie la 12.00, fie la 13.00, ajung acasă, mânânc, iar pe la ora 14.00 mă apuc de exerciţii şi compuneri. Termin seara, pe la ora 8.00”, povesteşte Călin. „E un pic prea mult pentru ei, iar cei responsabili nu vin cu soluţii constructive. Există teama de cla care, iar eu încerc să compensez acordându-i atenţie. Când am timp să merg la pescuit, îl iau cu mine”, completează tatăl său.

La 10 ani, a ajuns la psiholog de frica Bacalaureatului

O fetiţă de 10 ani care are nevoie de psihoterapie este exemplul cel mai bun pentru a arăta cât de puternic poate fi stresul învăţării. Teama de eşec de care suferea copilul i-a îngrijorat pe părinţi care au decis să o ducă la psiholog. Timp de două luni a fost tratată de specialist înaintea testării din clasa a IV-a.

„S-a descurcat foarte bine, dar surpinzător a revenit cu aceleaşi probleme, în scurt timp. Am întrebat-o de ce mai este supărată şi ea mi-a spus: «Păi, vine Bacalaureatul!»”, arată psihologul Mihaela Ghircoiaş.

Nici liceele vocaţionale nu sunt mai uşoare

Covârşiţi „de atâta carte” sunt şi elevii timişoreni. Dacă vor să aibă timp să iasă cu prietenii, elevii de la şcolile timişorene trebuie să renunţe la învăţat. Sau invers, dacă vor să aibă note bune, renunţă la întâlnirile cu amicii. Soluţie de compromis nu există.

O elevă de clasa a VI-a, la un liceu vocaţional, are zilnic şase ore numai la şcoală, cu excepţia celor de specialitate. „La ora 18.00 închei cursu rile, durează circa o oră să a jung acasă şi mă apuc de teme. Dacă vrei să înveţi bine, să te ţii de carte, pierzi cam trei ore, zilnic: temele sunt multe. În total învăţ cam 12-13 ore pe zi”, povesteşte Linda.

"L-am găsit într-o zi cu capul pe masă. Adormise. Ne-am dat seama că undeva greşim şi am vorbit cu diriginta lui să vedem cum îl putem ajuta.” MAMA UNUI ELEV DE 12 ANI

PROGRAM LA LIMITĂ. O pauză ar putea fi plimbarea de la şcoală acasă

PĂREREA SPECIALISTULUI

Să-i învăţăm cum să înveţe

Psihologii susţin nevoia de a scăpa de prostul obicei al temelor la kilogram, dar recunosc şi că „epoca vitezei” îi face pe copii să fie mai ocupaţi decât părinţii lor.

„Dacă la şcoală ar trebui schimbat ceva, acest ceva n-ar trebui să fie neapărat numărul de ore pe care micuţii îl petrec la clase, ci volumul de teme pe care îl au pentru acasă. Am avut recent un caz: un copil de zece ani care a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit, nu mai dădea randament, iar părinţii nu se mai puteau înţelege cu el. Avea zilnic doar zece minute de timp liber”, povesteşte psihologul Andreea Dumitrescu.

În ceea ce priveşte vina, părinţii sunt cei care ar trebui să hotărască ce vor de fapt de la copiii lor. „Nu generalizez, copiii sunt diferiţi, unii sunt mai ambiţioşi, alţii rezistă mai bine la un astfel de program. Părinţii trebuie să hotărască dacă raportează asupra copiilor propriile dorinţe pe care nu le-au putut împlini când erau mici”, crede specialistul.

Părerea îi este împărtăşită şi de psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. „Boala se transmite de la adulţi care sunt atât de solicitaţi că nu mai au timp să trăiască pentru ei. În alte ţări, când vin de la şcoală, copiii au şi temele făcute. La fel se întâmplă şi în cazul învăţământului alternativ, gen Waldorf, unde se pune accentul pe altceva decât pe competiţie sau performanţă.

Suprasolicitarea nu poate duce decât la depresii”, este de părerea psihoterapeutul Cristiana Leviţchi. Aşa că, în opinia sa, prima lecţie pe care trebuie s-o primească puştii la şcoală este „să înveţe cum să înveţe”.

Manuale prea stufoase

Nu toţi părinţii sunt de acord cu ceea ce susţin specialiştii. „Copii lucrează de cele mai multe ori atâta cât le cer profesorii. Fetiţa mea este în clasa a VIII-a. Începe programul zilnic la ora 6.30 şi termină pe la 22.30. Ce-i drept, face sport de performanţă, dar mă sperie faptul că munceşte mai mult decât mine. Este foarte multă materie, manualele sunt foarte stufoase, iar dascălii le dau foarte multe teme pentru acasă. Parcă, atunci când eram eu la şcoală, materia era organizată mai bine”, se plânge Iuliana Nicola.

"Un copil de zece ani a ajuns la mine din cauza supraaglomerării. Era foarte obosit şi nu mai dădea randament. Avea zilnic doar zece minute de timp liber” ANDREEA DUMITRESCU, psiholog

 


Generaţia crizei. Unul din zece elevi merge la psiholog din cauza depresiei sau violenţei

Raul Florea, Adrian Popescu

Gandul, 15 februarie

În timp ce numărul elevilor care apelează la psihologul şcolar este în continuă creştere, Ministerul Educaţiei aşteaptă. Aşteaptă noua lege a învăţământului ce prevede instituirea unor centre de consiliere special destinate problemelor cu care se confruntă elevii

Generaţia crizei. Unul din zece elevi merge la psiholog din cauza depresiei sau violenţei

Nopţile petrecute în faţa calculatorului, oboseala accentuată, violenţa verbală şi fizică faţă de colegi şi profesori, epuizarea din cauza temelor de acasă sau pur şi simplu sentimentul de debusolare şi negăsirea locului în societate fac ca unul din zece elevi să ajungă în cabinetul psihologului pentru consiliere de specialitate. Aproape 25000 de şcolari bucureşteni, reprezentând 12% din numărul total de elevi care învaţă în şcolile Capitalei au apelat, anul trecut, la psihologul şcolar.

O situaţie aproape identică a fost raportată şi în judeţul Braşov, unde, în decurs de un an, numărul elevilor care au solicitat consiliere psihologică a crescut cu o treime. Practic, peste 9000 de elevi, reprezentând 15% din totalul şcolarilor braşoveni au petrecut, în anul 2009, cel puţin o oră în biroul psihologului.

Din calculele Gândul reiese că numărul elevilor români care solicită, anual, consiliere psihologică ar putea fi de peste 300.000, având în vedere păstrarea proporţiei de 10% din numărul total de 3,3 milioane de elevi. Aceasta în condiţiile în care numărul specialiştilor din domeniu este de două ori mai mic decât normele legale, fapt ce demonstrează o situaţie care este confirmată tacit de autorităţi: cifra ce reprezintă elevii cu probleme de comportament este mult mai mare. Cât de mare, nimeni nu pare să ştie încă, Ministerul Educaţiei neavând un răspuns în acest sens.

De ce merg elevii la psiholog?

În funcţie de diagnostic, situaţia raportată de Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională din Bucureşti arată în felul următor: cele mai multe probleme întâlnite (8259) sunt cele care privesc dificultăţile de a alege un drum în viaţă, elevii, mai ales cei ajunşi în clasa a VIII-a nefiind capabili să se hotărască pe cont propriu ce specializare să urmeze. În top urmează şcolarii pentru care adaptarea la cadrul organizat impus de şcoală reprezintă un calvar. 4193 de elevi de şcoală primară au avut nevoie de consultanţă psihologică pentru a înţelege că, în timpul orei, nu trebuie să vorbească neîntrebaţi, să se plimbe prin clasă sau să mănânce.

Alţi 3529 de elevi bucureşteni nu au fost capabili să comunice cu profesorii, cu colegii, sau chiar cu părinţii, în timp ce 3237 au apelat la consilier din cauza agresivităţii fizice şi verbale de care au dat dovadă. O altă problemă îngrijorătoare este stilul de viaţă nesănătos (alimentaţia precară, orele pierdute în faţa calculatorului şi timpul dedicat pregătirii pentru examene) ce a dus la epuizarea elevilor. 2427 de şcolari, majoritatea liceeni, au povestit psihologilor respectivele dificultăţi.

Culmea şi elevii care îşi dau silinţa sunt loviţi de depresii, 1804 şcolari ajungând la consiliere deoarece nu au reuşit să înţeleagă cum trebuie să înveţe, sau nu au găsit un rost materiilor pe care s-au văzut nevoiţi să le parcurgă. Nu în ultimul rând, psihologii s-au confruntat cu absenteismul şi abandonul şcolar, 1337 de elevi fiind îndrumaţi pentru a se reintegra în mediul şcolar.

"Apelează la consilierul psihologic cei care au comportament inadecvat la şcoală. De regulă cei care vin au mai multe probleme. Ei vin cu o problemă şi în urma discuţiei cu psihlogul descoperă şi că au şi altele. În funcţie de gravitatea problemei pot parcurge una, două, trei sau zece şedinţe a câte 50 de minute. Există o creştere a numărului de elevi care solicită consiliere, însă nu putem spune exact care este aceasta", a explicat pentru Gândul Aura Stănculescu, directorul Centrului de Resurse şi Asistenţă Educaţională din Bucureşti.

Numărul de consilieri şcolari, de două ori mai mic decât prevăd normele

Directorii şi demnitarii din Ministerul Educaţiei care ar fi putut răspunde la întrebarea câţi elevi au solicitat consiliere psihologică nu au dorit să facă nici un comentariu. Singurele cifre de care dispune MECTS sunt cele referitoare la numărul de consilieri psihologici. Iar datele sunt cel puţin îngrijorătoare. În timp ce nomele stabilite de minister spun că în sistem ar trebui să existe un consilier la cel mult opt sute de elevi, realitatea din teritoriu arată că numărul specialiştilor este de două ori mai mic decât cel cerut prin reglementările în vigoare, un psiholog acoperind în medie 1573 de şcolari.

Ce face ministerul pentru a acoperi acest deficit? Deocamdată nimic, purtătorul de cuvânt, Melania Vergu, explicându-ne că MECTS aşteaptă intrarea în vigoare a noii legi a Educaţiei, urmând ca apoi să fie pregătit şi bugetul pentru sporirea numărului de psihologi: "Nu ştiu dacă există un document care să se cheme chiar strategie, dar există preocuparea să fie încadraţi şi să se recomande implicarea consilierilor şcolari la liceu şi şcoala generală, iar prin viitoarea lege se propun centre de consiliere. Dacă vom institui prin lege aceste centre de consiliere evident că ele vor dispune de un număr mai mare de consilieri. Deocamdată, să am legea votată şi apoi vom avea şi proiectul de buget. Până atunci funcţionăm aşa cum existăm. Avem diriginţii care au în sarcina lor să facă activitate de consiliere şcolară. Lecţiile de dirigenţie asta ar trebui să aibă principal obiectiv: să susţină elevul şi să fie un cadru în care elevul să poată rezolva probleme de consiliere şcolară.

 


Dependenta de Internet - comportament patologic

Buna ziua Iasi, 13 Februarie

A cincea editie a "Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders" sau DSM 5 clasifica dependenta de Internet, sindromul pre-menstrual sau fanteziile sexuale frecvente la barbati în categoria comportamentelor patologice, informeaza The Independent. Lucrarea de referinta în domeniul psihiatric a fost criticata pentru ca ar introduce la categoria comportamente clinice activitati din viata zilnica a oamenilor. Astfel, potrivit Manualului de Diagnoza si Statistica a Afectiunilor Mentale, barbatii care se gandesc la sex o data la 20 de minute sufera de "sindromul hipersexualitatii". De asemenea, femeile care se resimt comportamental într-o anumita perioada a lunii sunt incluse la "sindromul disforic pre-menstrual". Manualul, editie revizuita, a fost lansat de Asociatia Psihiatrilor din America saptamana aceasta dar este considerat un reper si pentru literatura de specialitate din Europa. Criticii se tem ca taxonomiile recent introduse ar putea creste numarul celor diagnosticati cu boli mentale si carora li se vor administra tratamente medicale. Alte comportamente introduse în zona patologiei sunt "dependenta de jocuri de noroc", "dependenta de Internet". O alta modificare controversata a fost extinderea unor diagnostice de adulti la copii, cum ar fi "sindromul predispozitiei la psihoze".

 


Italienii au descoperit cauzele retardului mental

Sanda Uţă

Adevarul, 12 Februarie

Numărul sinapselor care trimit informaţii la creier este important

Cercetările referitoare la cauzele acestei boli au făcut un pas înainte: a fost descoperită o genă legată de cromozomul X, într-o fomă greu detectabilă.

Studiul a fost publicat în "American Journal of Human Genetics", de Patrizia D'Adamo, cercetătoare la Institutul "Telethon Dulbecco" de pe lângă Fundaţia "San Raffaele del Monte Tabor" din Milano.

Una dintre anomaliile legate de cromozomul X generează cele mai frecvente handicapuri printre copii şi adolescenţi, iar în 25-50% din cazuri cauza este un defect într-o genă. Aceasta este o boala deosebit de dificilă. Exisă până în prezent mai mult de 200 de tipuri diferite de retard mintal datorat cromozomului X şi mai mult de 80 de gene care, atunci când sunt alterate generează de asemenea retardul.

Cercetătorii au mai descoperit că atunci când o genă este afectată din cromozomul X, majoritatea bolnavilor sunt de sex masculin. Femeile sunt mai norocoase din punctul acesta de vedere, pentru că ele pot compensa defectul genetic, dat fiind faptul că ele posedă a dublură a cromozomului. Cercetând arborele genealogic al familiilor în care există pacienţi care suferă de această boală, s-ar putea merge pe urmele genelor responsabile de defectul genetic.

De fapt, grupul de cercetători condus de Patrizia D'Adamo a făcut exact în acest fel: în colaborare cu centrele de cercetare internaţionale, au analizat ADN-ul de la masculi diferiţi care sufereau de retard mental. Prin compararea patrimoniului genetic al pacienţilor, cercetătorii au descoperit că, în două cazuri, defecţiunea a fost din cauza lipsei unei gene care în mod normal, conţine informaţii pentru o proteină numită RAB39B, celulele nervoase specifice.

Patrimoniul genetic are o importanţă majoră

În mod special s-a constatat că lipsa acestei proteine reduce contactul între celulele nervoase. De fapt, proteina RAB39B ar putea juca un rol important în formarea şi întreţinerea corespunzătoare a numărului sinapselor implicate în transmiterea de informaţii între neuroni. Ce s-ar putea întampla în creierul persoanelor cu mutaţii în această genă ar fi scăderea nivelului de comunicare neuronală, cu o recidivă pe cunoaştere şi care afectează capacităţile cognitive la nivelul limbajului şi a relaţiilor sociale.

Specialiştii sunt îngrijoraţi de o descoperire majoră: odată cu trecerea mai multor generaţii în care există retard mental, este posibil ca starea viitorilor bolnavi să fie din ce în ce mai gravă. Motivele sunt încă neclare.

Următorul pas, după cum prevăd cercetatorii, este acela de a pătrunde mai adânc în mecanismele moleculare care modifică numărul sinapselor şi afecteăză comunicarea între neuroni. În acest mod se va putea căuta o posibilă ţintă terapeutică pentru viitor.

 


Unul din patru copii britanici se uită la materiale pornografice pe internet, conform unui studiu

Alexandra Bureţea

4 februarie

62% dintre copiii din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, îşi mint părinţii atunci când sunt întrebaţi la ce anume se uită pe internet. Mai mult de jumătate dintre aceştia şterg arhiva din browserul de internet.

Cercetătorii britanici au realizat un studiu pentru a afla în ce măsură au acces copiii la materiale cu caracter pornografic, atunci când navighează pe internet. Rezultatul i-a uimit până şi pe aceştia, informează telegraph.co.uk.

62% dintre copiii britanici îşi mint părinţii atunci când sunt întrebaţi la ce anume se uită pe internet şi unul din patru au primit sau au trimis mesaje cu caracter pornografic. Totodată, cercetătorii au descoperit că unul din 20 de copiii, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani comunică pe internet, prin intermediul webcam-ului, cu străini.

Dintre cei 500 de copii care au participat la studiu, majoritatea au împrumutat modul de exprimare din mediul online şi în viaţa de zi cu zi.

Potrivit specialiştilor, vina aparţine în totalitate părinţilor care ar trebui să înţeleagă şi să gestioneze mai bine timpul pe care micuţii lor îl petrec pe internet.

 


Economia comportamentală: cum explică psihologia criza financiară

Ioana Calen

Capital, 4 Februarie 2010

Criza financiară s-a întâmplat pentru că sistemul economic a fost construit pe o premisă greşită, susţin reprezentanţii unei ramuri emergente a economiei, cea comportamantală. Economia clasică porneşte de la premisa că indivizii sunt capabili de calcule economice exacte şi pot lua cele mai raţionale decizii când vine vorba de banii lor. Realitatea este că oamenii iau adesea decizii proaste, repetă aceleaşi greşeli la infinit, nu ştiu să calculeze riscurile şi fac operaţii economice motivaţi emoţional.

Sistemul nostru economic a fost clădit în jurul premisei că oamenii sunt finţe raţionale, capabile să ia decizii economice conform unor calcule simple. „Homo economicus” instaurat de Adam Smith s-a dovedit însă a fi doar o construcţie teoretică. Oamenii de rând sunt iraţionali, auto-distructivi, incapabili să evalueze riscurile, manipulabili sau pur şi simplu proşti, iar dovada este chiar situaţia economică actuală. O latură emergentă a economiei încearcă să integreze cele mai recente progrese în psihologie într-o explicaţie mai flexibilă şi mai realistă a comportamentului economic uman. Economia comportamentală ia în calcul toate fluctuaţiile raţionalităţii umane, fie că este perturbată de emoţii, efectul de turmă, tehnici de marketing sau pur şi simplu incapacitatea lor de a face calcule economice.

Oamenii au capacitatea de a crede în propriile minciuni

„Economia comportamentală încearcă să explice de ce oamenii acţionează într-un mod auto-distructiv. Oamenii nu sunt computere. Dacă vrem să credem ceva, avem o capacitate uriaşă de a ne convinge de acest lucru. Oamenii au crezut că preţurile la case vor creşte la infinit. Este incredibil, pentru că în anii 1990 am avut un boom pe piaţa de capital şi în acea perioadă analiştii avertizau că vechile modele se vor prăbuşi. La mai puţin de zece ani distanţă, oamenii au crezut din nou, de data aceasta că preţurile din imobiliare vor creşte la nesfârşit, şi din nou analiştii au avertizat că această regulă nu mai e valabilă. Exemplul ilustrează incapacitatea oamenilor de a face generalizări”, explică economistul George Loewnstein în ultimul număr Discover Magazine.

Primii economişti care au vorbit constant despre iraţionalitate, ca Irving Fisher sau Herbert Simon, nu au fost luaţi în serios până la începutul anilor '60, când cercetările din domeniul neuroştiinţelor au arătat că creierul uman nu este doar un procesor de informaţii, ci şi un respondent fin la stimuli.

În 1988, economiştii Hersh Sheffrin şi Richard Thaller au arătat că oamenii nu sunt interesaţi de bunăstarea lor pe termen lung, ci sunt mai degrabă obsedaţi să-şi procure recompense imediate. „Previzibil iraţionali: forţele ascunse care ne influenţează deciziile” este o carte publicatăde economistul Dan Ariely la sfârşitul lui 2008, care care arată câteva dintre cele mai frecvente forme de iraţionalitate umană.

Iraţionali într-un mod predictibil

Ariely susţine că interpretăm lucrurile din jur în relaţie cu alţii şi nu avem automonie în gândire; avem reacţii necontrolate la anumiţi stimuli precum „gratis” sau „zero”; avem dificultăţi să luăm decizii raţionale când ne confruntăm cu situaţii care cer respectarea unor combinaţii de norme sociale (cereri prieteneşti, favoruri, afecţiune) şi norme economice (care se exprimă plin plăţi, facturi, preţuri etc); starea de excitare sexuală are efect deviant asupra gândiţii şi puterii de calcul, erotismul fiind cea mai bună unealtă de marketing din toate timpurile; „Oamenii nu ştiu nici măcar ce îşi dopresc până nu văd lucrul respectiv într-un context. Nu ştii că vrei o bicicletă de curse până nu vezi una la Tour de France, nu ştim de sistem de speaker dorim până nu vedem unul mai bun decât al nostru la urechea altcuiva, nici măcar nu ştim ce vrem să face cu propriile noastre vieţi până nu găsim o rudă sau un prieten care să facă ceva ce credem că ni s-ar potrivi”, scrie autorul.

Deşi creierul nostru este făcut să găsească soluţii bune pe termen scurt, calculele pe termen lung ne ies prost. „Studiile clinice în care am scanat creierele subiecţilor au indicat regiuni ale creierului în care se formează o senzaţie asemănătoare cu durerea de fiecare dată când simt că trebuie să plătească un preţ prea mare pentru ceva. Cărţile de credit anesteziază durerea plăţii pentru că îşi lasă senzaţia că ai cheltuit bani, ci că ai împrumutat nişte bani”, explică profesorul Loewnstein pentru „Discovery Magazine”.

Hipermotivaţia scade calitatea producţiei

Comportamentul uman nu se manifestă raţional nici în domeniul producţiei. Excesul de motivaţie promovat în toate companiile a dus la o cultură a lăcomiei şi excesului, condusă după imperativul „trebuie să ajungi cât mai sus cât mai rapid”, munca fiind percepută doar ca un mijloc de a produce bani. Studiile arată că în domeniile care presupun creativitate şi discernământ, cu cât motivaţia financiară este mai puternică, cu atât performanţele sunt mai slabe. Cu alte cuvinte, oamenii muncesc mecanic cu gândul la recompensa din ziua de salariu şi nu mai au timp să se bucure şi să se implice interesat în procesul de producţie. „Vedem lăcomia ca pe o formă de disperare. Noi am numit-o hipermotivaţie. Lăcomia este de fapt în antiteză cu propriul interes, pentru că te străduieşti să atingi un scop în detrimentul unor lucruri mai importante pentru tine, valori pe care le preţuieşti pe termen lung”, a completat Loewnstein.

În ultimii ani, economia comportamentală oferă soluţii pentru o varietate de probleme de zi cu zi, de la obezitate şi diferite forme de dependenţă, incapacitatea de a urma cu rigoare un tratament medical sau chiar încălzirea globală. Soluţiile pe care le propun însă în sfera economiei ar funcţiona doar dacă întregul mecanism s-ar mişca brusc în sens invers. „De exemplu, când ceri un meniu de la McDonalds, acesta include şi o băutură carbogazoasă. Am făcut cercetări de teren care au demonstrat că dacă faci opţiunile sănătoase de completare a meniului puţin mai convenabile - să le faci mai vizibile în meniu - îi poţi face pe oameni să mănânce mai sănătos. Te poţi folosi de lenea lor ca să îi ajuţi”, este de părere Loewnstein. Dar asta ar însemna ca restaurantele de tip McDonalds să îşi schimbe întregul model de business. Însă faptul că s-au pus bazele teoretice ale comportamentului iraţional şi indivizii devin conştienţi de mecanismele prin care le este deviată gândirea.

 


Dependenţa de internet şi depresia merg mână-n mână

Iris Mateescu

Cotidianul, 03 Februarie

Navigatul pe internet poate scoate la suprafaţă latura negativă din fiecare, dependenţii de internet sunt astfel mai predispuşi depresiilor, susţin psihologii. Cu cât petrec mai mult timp pe internet, cu atât utilizatorii sunt mai nefericiţi. Cei mai afectaţi sunt cei care sunt şi depresivi şi dependenţi cea mai posibilă cauză fiind înlocuirea activităţilor sociale normale cu navigatul pe internet.

Coordonatorul studiului, Dr. Catriona Morrison din cadrul Universităţii Leeds susţine că: „Internetul joacă un rol important în viaţa modernă şi are multe beneficii dar din păcate există şi reversul medaliei. Dependenţa oamenilor de internet are legătură directă cu starea lor de spirit.”

Cercetătorii au intervievat 1,319 de oameni cu vârste cuprinse între 16 şi 51 de ani pentru a observa nivelul de utilizare al internetului şi cel al depresiei. În general cu cât oamenii petrec mai mult timp pe internet cu atât riscă mai mult să devină depresivi, conform publicaţiei Psygopathology.

Studiul a arătat că mulţi tineri de 18 ani petrec foarte mult timp pe internet, aceştia au fost clasaţi ca „dependenţi de internet”.

Nivelul normal de deprimare este la aceştia de până la cinci ori mai ridicat decât cel al altor utilizatori care petrec mult mai puţin timp pe internet.

Dependenţii de net petrec mult mai mult timp navigînd pe site-uri de pornografie, jocuri şi reţele de socializare.

De asemenea aceştia sunt de obicei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani.

„ Din cercetarea noastră a rezultat că utilizarea excesivă a internetului conduce către depresii, dar nu suntem siguri în ce ordine se întâmplă aceasta- utilizarea excesivă a netului conduce către depresii sau oamenii care suferă de depresii îşi găsesc refugiul pe internet?”, declară Dr. Catriona Morrison pentru publicaţia Daily Mail.

 


Timpul petrecut navigand pe Internet te arunca in depresie

Sorin Filimon

7est, 3 februarie

Cu cat petreci mai mult timp navigand pe Internet, cu atat risti mai mult sa fii deprimat, avertizeaza psihologii britanici.

Dependentii de Internet sunt mai deprimati decat cei care sufera de alte tipuri de dependete, mai spun cercetatorii de la Universitatea Leeds, citati de Daily Mail.

Concluzia a reiesit dupa ce au fost chestionate, in cadrul unui studiu, 1.319 de persoane cu varsta cuprinsa intre 16 si 51 de ani. S-a descoperit ca exista o relatie directa intre perioada de timp petrecuta online si gradul de deprimare, se arata in raportul publicat in jurnalul Psychopathology.

Raportul mai mentioneaza ca nivelul mediu al depresiei dependentilor de Internet este de cinci ori mai mare decat al celor care nu sunt dependenti de mediul online.

Cei mai multi dependenti de lumea virtuala intra pe siteuri pornografice, pe siteuri cu jocuri si sunt activi in comunitatile online. Marea majoritate sunt tineri, varsta medie fiind de 21 de ani.

 


De ce râdem?

Ecaterina Procopov

Adevarul, 3 februarie

Râsul

Râsul urmat de contorsionarea întregului corp este parte din vocabularul universal al oamenilor, dar se manifestă în situaţii diferite, în funcţie de cultură. Fie că este o formă a limbajului nonverbal sau o manieră de exprimare a emoţiilor, specialiştii explică faptul că acest comportament rămâne o mare enigmă pentru ştiinţă.

Imaginaţi-vă că staţi în faţa unui prieten şi deodată faţa începe să i se convulsioneze involuntar. Muşchii faciali, în special cei ai buzelor, i se extind, iar în ochii lui vezi o anumită expresie... Glasul său vibrează şi se aude o serie de sunete expiratorii consecutive şi cadenţate.

În mod ciudat, nimeni din jurul vostru nu-şi întoarce privirea la prietenul respectiv, chiar dacă ar părea că se sufocă, în timp ce umerii lui tremură şi întregul corp i se contorsionează. Nu e un motiv de panică, asta se-ntâmplă când persoana de lângă tine râde cu poftă.

Motivele unui asemenea comportament sunt variate, dar mecanismul râsului este întotdeauna acelaşi: inspiraţie adâncă şi scurte contracţii spasmodice ale toracelui, în special ale diafragmei. De aici şi vorba: „râd de se ţin cu mâinile de burtă".

Cercetătorii spun că râsul se produce frecvent la om şi că, cel mai probabil, este cauzat de un lucru auzit la un moment dat, în conversaţie, indiferent dacă emiţătorului i s-a părut sau nu amuzant. În funcţie de educaţia şi de cultura fiecărui om, interpretarea realităţii, în general, şi conexiunile pe care le facem, în particular, explică de ce nu râdem toţi la aceeaşi glumă sau în aceleaşi situaţii.

Un mister pentru cercetători

„Trăim într-o lume în care cercetarea a atins un nivel de vârf. Cu toate acestea, râsul rămâne o enigmă, fiind unul dintre cele mai puţin cunoscute comportamente umane. Se ştiu foarte puţine lucruri despre mecanismele aparte ce se produc în creierul nostru înainte şi în momentul în care râdem. Un singur lucru este cert: faptul că râsul are la bază subconştientul şi foarte multe senzaţii şi asocieri de imagini reprezentative pentru propria noastră realitate", spune Robert Provine, un cunoscut profesor de psihologie şi neuroştiinţe din SUA.

El adaugă faptul că relaţia dintre râs şi umor sau dintre râs şi voioşie rămâne un mister la nivel ştiinţific, deşi există o legătură reciprocă evidentă între acestea.Cercetările profesorului american Provine mai arată că atunci când râdem, de obicei, transmitem existenţa unor intenţii jucăuşe. Asta înseamnă că glumele au de-a face şi cu apartenenţa indivizilor la un grup. „Asemenea cântecului unei păsări, râsul funcţionează ca un semnal social, fiind o formă de comunicare", mai spune Provine.

Mai rar apare râsul printre solitari

Alte studii au demonstrat faptul că în interiorul unui grup social, probabilitatea ca oamenii să râdă este de 30 de ori mai mare decât în cazul în care aceştia ar fi singuri şi nu s-ar afla sub influenţa unor stimuli pseudosociali precum televizorul. Chiar şi gazul ilariant (protoxidul de azot) îşi pierde mult din efect atunci când este încercat în solitudine, potrivit cercetărilor psihologului german Willibald Ruch.

Râsul este unul dintre indicatorii funcţionalităţii unui grup. „Există o mare diferenţă între a râde de cineva şi a râde cu cineva. Atunci când oamenii «fac mişto» de o anumită persoană, e posibil ca ei să încerce, de fapt, să se conformeze sau să se îndepărteze de valorile unui grup social", susţine Robert Provine.

Cunoscutul naturalist britanic Charles Dawin spunea că râsul pare să constituie, în primul rând, expresia simplei bucurii sau fericiri. În încercarea de a analiza caracterul înnăscut al râsului, cercetătorul a adus în discuţie cazul Laurei Bridgman, care după ce a orbit şi a surzit nu a mai putut dobândi vreo expresie prin imitare. Totuşi, atunci când i s-a comunicat prin limbajul gesturilor un mesaj de la un prieten iubit a râs şi a bătut din palme, iar obrajii au căpătat deodată culoare.

Comportament social

Râsul poate exprima o formă de simpatie, înţelegere reciprocă sau o atenuare a conflictelor, necesare unei bune convieţuiri. Unii cercetători consideră râsul ca o formă de comunicare între oameni care a existat înaintea apariţiei vorbirii.

Hohotele de râs isteric şi zgomotos

Un grup de persoane rămâne unit atunci când se râde la acelaşi tip de glume

Râsul forţat poate fi un semn destul de clar al poziţiei vulnerabile pe care o persoană o are într-un grup social. Pufnitul într-un râs isteric şi zgomotos înseamnă în multe cazuri eliberarea dintr-o inhibiţie anterioară. Specialiştii spun că râsul adolescenţilor în spatele profesorului, de exemplu, denotă vulnerabilitatea lor în faţa unei autorităţi care îi domină pe cei mai slabi.

Pentru că în mod normal sunt puşi la respect, tinerii izbucnesc în râs doar în spatele profesorului, potrivit cercetărilor sociologice, ei simţindu-se mai puternici şi reuşind să elibereze astfel o mare parte din tensiunea acumulată până în acel moment.

O perspectivă evoluţionistă

Multă vreme s-a crezut că plâng şi animalele, dar că râsul este specific omului. Totuşi, cercetările au arătat că râsul poate fi întâlnit şi la primate. Potrivit ipotezei lui J.A.R.A.M. van Hooff, râsul a derivat din comportamentul de „arătare a dinţilor", care constituie un semnal social primitiv. Dacă gâdilăm un cimpanzeu sau o gorilă, nu vom auzi un „ha, ha, ha" de la acestea, dar cu siguranţă vor scoate nişte sunete atipice pentru comportamentul lor de zi cu zi.

Maimuţele râd în aceleaşi circumstanţe ca oamenii, mai ales atunci când se produc mici lucruri neaşteptate în timp ce se joacă, precum căderi, bufnituri sau ciufuliri. Alte animale, cum sunt şobolanii, de exemplu, vocalizează în timpul jocurilor, dar sunetele sunt atât de diferite încât e foarte dificil să le asociezi râsului.

„La om, rânjetul tăcut şi gura deschisă relaxată par să fi convers pentru a forma doi poli într-o serie nouă, gradată, mergând de la un răspuns prietenos general - zâmbetul - la joc - râsul", spune americanul Edward O. Wilson, cercetător în sociobiologie.

Umorul este caracteristic fiecărei culturi

Valorile culturale pe care le împărtăşesc membrii unei anumite comunităţi sociale ne impun când şi în legătură cu ce ne este permis să râdem sau să zâmbim. Cercetătorul român în neuroştiinţe Radu Braga ne-a spus că educaţia românilor, de exemplu, este diferită de cea a japonezilor. Prin urmare, este normal ca o realitate interpretată în moduri diferite să genereze deosebiri între caracteristicile umorului.

Într-una dintre cărţile sale, specialistul în comunicare Septimiu Chelcea arată că limba română are peste 325 de epitete care redau particularităţile psihice ale persoanei care râde. Pentru a-l sancţiona pe cel care nu are dreptul să râdă de alţii, la români există zicala „Râde ciob de oală spartă".

„Foarte probabil că şi la alte popoare există proverbe care reglementează acest comportament complex ce exprimă o mulţime de sentimente, stări psihice normale şi patologice. Normele referitoare la râs variază de la o cultură la alta şi de la o epocă la alta, dar totdeauna râsul funcţionează ca un «gardian al ordinii publice»", scrie Chelcea în „Comunicarea nonverbală: gesturile şi postura". În acest sens, romanii spuneau „Ridendo castigat mores" (Prin râs se îndreaptă moravurile).

Râsul pe post de medicament

Ştiinţa confirmă că veselia poate fi un leac la orice vârstă

Pentru dicţionar, râsul este manifestarea unui sentiment de veselie printr-o mişcare a buzelor şi a gurii acompaniate de aspiraţii sacadate mai mult sau mai puţin zgomotoase, traduse deseori în texte prin onomatopeele „Ha!Ha!Ha!" sau „Hi!Hi!Hi!". În opinia unui umorist, râsul este pentru om ceea ce este presiunea pentru bere. Iar pentru medic, râsul este un medicament capabil să prevină şi să vindece numeroase boli.

Încă din antichitate, înţelepciunea populară a asociat mereu râsul, veselia şi buna dispoziţie cu sănătatea, starea de bine şi longevitatea. Abia de curând însă s-a demonstrat că această constatare empirică poate fi considerată o informaţie medicală confirmată în urma cercetărilor ştiinţifice. Studiile doctorului Henri Rubinstein, neurologul care a asociat profesia cu natura sa jovială, au condus la concluziile din cartea sa, „Psihosomatica râsului", unde explică acţiunea pozitivă a râsului asupra sănătăţii. Potrivit specialistului, râsul este un fenomen uman complet care joacă un rol fundamental la intersecţia manifestărilor musculare, respiratorii, nervoase şi psihice ale individului.

Un exemplu celebru în ceea ce priveşte puterea râsului este cel al lui Norman Cousins, editorialist la celebra revistă americană „Saturday Review". Cousins a fost atins de o boală misterioasă a colagenului, medicii din SUA considerând-o ireversibilă.

S-a amuzat şi a scăpat de moarte

Jurnalistul a decis să se îngrijească singur, după propriile sale principii. Drept urmare, el s-a închis într-o cameră liniştită de hotel, iar pe post de medicamente a folosit casete video umoristice pe care le viziona în doze extrem de ridicate. S-a hrănit cu toate mâncărurile care îi plăceau şi care conţineau multă vitamina C, iar singurii săi „medici" erau oamenii care îi povesteau istorii amuzante.

În doar câteva luni, Cousins era complet vindecat, fenomen controlat şi confirmat medical.

 


Femeile au la fel de multe vise erotice ca şi bărbaţii

Mădălina CHIŢU

Gandul, 01 februarie

Ele se visează cu actuali sau foşti, iar ei se visează cu două femei

Bărbaţii ar putea petrece mai mult timp decât femeile gândindu-se la sex, dar cercetătorii americani au constatat că femeile au vise erotice la fel de des ca şi bărbaţii. Aceasta este concluzia cercetătorilor de la Universitatea din Montreal, din Canada, care contrazice rezultatele sondajelor realizate până acum, potrivit cărora, doar 10 la sută dintre femei au vise fierbinţi. "Toate femeile au astfel de vise. În fiecare noapte visăm, dar problema este că a doua zi nu ne aducem aminte toate visele sau faptul că am visat", spune psihologul Antonio Zadra, autorul cercetării.

În această perioadă de monitorizare, specialiştii au constatat că o persoană are, în medie, 3.500 de vise, dintre care opt la sută au fost vise erotice.

Mai mult, cercetarea mai arată că participantele la studiu au adesea vise erotice cu personalităţi din viaţa politică, actori sau cântăreţi. În acelaşi timp, în 20 la sută dintre visele erotice, femeile sunt alături de actualul iubit, iar în 15 la sută dintre cazuri acestea întreţin raporturi intime cu fostul partener. În plus, studiul mai arată faptul că foarte puţine femei visează la necunoscuţi, iar un procent şi mai mic se imaginează făcând sex împotriva voinţei lor. Nici sexul în grup nu apare frecvent în visele femeilor.

Bărbaţii au vise fierbinţi cu două femei

De partea cealaltă, bărbaţii se "întâlnesc" cu partenerele în doar 14 la sută dintre visele lor erotice. Cel mai des întâlnite vise fierbinţi ale bărbaţilor, respectiv 90 la sută dintre ele, conţin scene de sex în care apar cel puţin două partenere.

Mai mult, în 70 la sută din visele bărbaţilor, femeile sunt cele care îi incită, iar aceştia nu trebuie să facă nimic pentru a atrage atenţia sexului frumos.

În plus, patru la sută din subiecţi au reuşit să aibă orgasm în timpul unui vis erotic. "Atât femeile, cât şi bărbaţii au vise erotice cu poziţii sexuale neîncercate în viaţa reală, cu sex în locuri publice sau cu partide de amor interzise", spune psihologul Zadra. Specialistul completează că aceste vise nu reprezintă deviaţii ale comportamentului, ci sunt pur şi simplu reacţii fizice normale, atâta timp cât nu sunt transpuse de fiecare dată în realitate, deoarece există vise care prezintă scene violente sau viol. "De cele mai multe ori, în visele erotice adoptăm un comportament diferit faţă de cel de zi cu zi. Bărbaţii sunt râvniţi de toate femeile din jur, în timp ce reprezentantele sexului frumos visează că ele sunt în centrul atenţiei", explică psihologul Zadra.

 


Cum au ajuns cercetătorii britanici la concluzia că femeile inteligente au parte de sex de calitate

Mădălina CHIŢU

Gandul, 30 ianuarie

O femeie cu un IQ ridicat va şti exact ce trebuie să facă pentru a atinge orgasmul şi în acelaşi timp să îşi satisfacă partenerul, potrivit cercetătorilor de la Colegiul King

O echipă de cercetători de la Colegiul King, din Londra susţine că între inteligenţă şi satisfacţia sexuală există o strânsă legătură, mai ales în cazul femeilor. Astfel, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de 2.000 de femei cu vârste între 18 şi 83 de ani, nu e de ajuns ca o femeie să fie frumoasă pentru a atrage în pat pe cine doreşte. Cercetarea mai arată că femeile inteligente au o viaţă sexuală împlinită şi trăiesc intens o partidă de amor. Tim Spector, autorul cercetării, spune că femeile deştepte au parte de un număr dublu de orgasme, motivând că inteligenţa este cheia succesului pentru o viaţă sexuală plină de satisfacţii.

Inteligenţa - cheia orgasmului

Participantele la studiu au fost rugate să noteze, pe o scară cu şapte trepte, cât de des ajung la orgasm. Extremele erau "niciodata" şi "întotdeauna". Subiecţii erau împărţiţi în două două categorii: femei cu un coeficient scăzut de inteligenţă şi femei cu un coeficient peste media de inteligenţă. Rezultatele sondajului au arătat că doar 40 la sută dintre femeile cu un IQ scăzut atingeau orgasmul, iar acest lucru se întâmpla ocazional. În plus, 30 la sută din acestă categorie de subiecţi atingeau destul de greu punctul culminat sau chiar niciodată.

De partea cealaltă, 85 la sută dintre participantele cu un coeficient ridicat de inteligenţă au răspuns că au orgasm de fiecare dată, iar 50 la sută dintre aceste femei au completat că există dăţi când au cel puţin două orgasme într-o singură noapte.

Mai mult, femeile inteligente au completat că îşi surprind de cele mai multe ori partenerul şi vin cu tot felul de poveşti pentru a stârni interesul bărbatului, înainte de a întreţine raporturi intime cu el. Femeile cu un coeficient scăzut de inteligenţă au răspuns că de partea cu fateziile erotice se ocupă mai mult partenerul, iar ele se lasă "purtate de val". "Inteligenţa în cazul unei femei pare să aibă un impact direct asupra funcţiilor sexuale. Acestă aptitudine le ajută pe femei să aibă fantezii, ceea ce face ca trăirile să fie mai intense", completează psihologul Andrea Burri, coordonator al studiului.

 


Cele mai eficiente somnifere naturale

Mădălina CHIŢU

Gandul, 26 ianuarie

Cafeaua, alcoolul şi nicotina se evită înainte de culcare, deoarece sunt stimuli ai sistemului nervos, atenţionează psihoterapeuţii

Peste 35 la sută dintre adulţi au probleme cu somnul, relevă un studiu al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Rochester din New York. Potrivit acestora, persoanele care suferă de insomnii prezintă un risc de şase ori mai mare de a suferi de depresie.Psihologii însă dau vina pe insomniaci.

Diana Tudose spune că aceste tulburări apar în lipsa unui program de odihnă clar stabilit sau sunt simtome ale unei afecţiuni psihice. "Depresiile sau, în cele mai grave cazuri, stările de anxietate generalizată sunt cele mai dese afecţiuni care se ascund în spatele unei insomnii", spune expertul Tudose.

Ceaiul de muşeţel şi valeriană creează starea de moleşeală

Specialiştii recomandă câteva trucuri pentru a avea parte de un somn liniştitor. Astfel, este indicat să evităm cofeina, alcoolul şi nicotina, deoarece acestea sunt stimuli ai sistemului nervos, iar tot cea ce vom face toată noaptea este să ne foim de pe o parte pe alta. Mai mult, supraalimentaţia, mai ales seara, obiceiul de a mânca repede, precum şi mâncărurile grase, faina albă şi alimentele potenţial alergene sunt alte cauze ce pot afecta un somn odihnitor. În plus, un efect excitant asupra sistemului nervos îl au atât condimentele, cât şi produsele rafinate din zahăr, acestea din urmă declanşând insomnii prin creşterea concentraţiei a zahărului în sânge.

Specialiştii spun că cina trebuie să includă proteine şi glucide complexe, pentru că acestea ne ajută să ne relaxăm şi să avem un somn liniştit. Astfel, lactatele sunt alimente bogate în triptofan, o substanţă care ajută la instalarea stării de somnolenţă. În plus, carnea de pasăre, bananele, ovăzul şi mierea sunt şi ele alimente care conţin triptofan. Este indicat ca înainte de culcare să mâncăm doar porţii mici, deoarece o masă consistentă ne va umple sistemul digestiv şi ne va afecta confortul necesar somnului. În acelaşi timp, se recomandă să bem ceaiuri care au efect de relaxare, precum cel de muşeţel sau valeriană, plante cu efect sedativ, calmează sistemul nervos şi echilibrează stările sufleteşti. Alte plante cu efect de calmare sunt levănţica, hameiul şi talpa gâştei.

Evitaţi somnul de după masă

Psihologii spun că mediul în care se doarme este foarte important pentru un somn odihnitor. Astfel, dormitorul trebuie să fie răcoros, întunecat şi liniştit. Mai mult, micile detalii care creează o atmosferă plăcută în cameră, ca de exemplu o melodie cu ritm lent ascultată în surdină înainte de a adormi sau decorarea camerei în culori calde pot fi de ajutor.

Specialiştii recomandă să evităm somnul de la prânz, deoarece acesta afectează somnul nocturn. Dacă oboseala este accentuată, atunci este indicat să dormim doar 30 de minute, însă niciodată după ora 15.

 


Libera alegere provoacă depresie

Irina Cristea

Jurnalul National, 21 ianuarie

De la ce punem în farfurie la emisiunile TV pe care le urmărim, oportunităţile de carieră ce ne stau la dispoziţie (mai puţin în vremuri de criză, e drept) sau şcolile la care alegem să ne înscriem copiii, parcă traiul modern n-a fost nicicând atât de încărcat de variante. Lucru care ar trebui să fie "de bine". Însă, dacă e să le dăm crezare cercetătorilor britanici, situaţia e exact pe dos - prea multă libertate de alegere duce la depresie. Concluzia le aparţine experţilor de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Stanford, autori ai studiului "Does Choice Mean Freedom and Well Being?"

Puşi faţă-n faţă cu atât de multe opţiuni, oamenii se blochează, nu mai ştiu ce decizie să ia şi, când sfârşesc prin a face o alegere, se prăbuşesc psihic la gândul că sigur au greşit şi că oricare altă variantă ar fi fost mai bună, apreciază studiul citat de Daily Mail. "Oare am luat decizia corectă?" este genul de întrebare retorică ce poate toca mărunt buna dispoziţie, tonusul şi cheful de viaţă.

Mai mult, spun cercetătorii, o paletă atât de largă de opţiuni care pleacă de la cele mai nesemnificative aspecte ale vieţii de zi cu zi dă apă la moară egoismului şi lipsei de empatie a individului. Prinşi în tăvălugul alegerii între tocăniţă încălzită pe aragaz sau la microunde, între păr întins cu peria sau cu placa, între iPhone sau Blackberry, oamenii devin preocupaţi numai de propriile probleme şi ajung să uite de cei din jur.

 


Excesul de internet, un drog mortal la copii

Olivia Tulbure, Andreea Ofiţeru

Adevarul, 21 ianuarie

În lipsa părinţilor, copiii stau ore în şir în faţa calculatorului

Părinţii se află în faţa a două pericole majore: prea mult internet le dăunează copiilor, iar interzicerea lui îi face pe cei mici agresivi. Un copil de 13 ani din Timiş s-a sinucis şi un băiat de 15 ani din Dâmboviţa şi-a omorât mama. Tinerii au recurs la agresiuni extreme după ce părinţii nu le-au mai dat voie pe internet.

Dorin Crişan de numai 13 ani, din comuna Izvin, judeţul Timiş, şi-a pus ieri capăt zilelor după ce părinţii l-au certat pentru notele mici de la şcoală. Drept pedeapsă i-au tăiat conexiunea la internet şi i-au confiscat telefonul mobil.

Ucigaşul de mamă, campion la cuţit pe net

Băiatul şi-a pus ştreangul de gât chiar în atelierul din curtea casei părinteşti. Dorin Crişan era cunoscut în Şcoala generală din Izvin ca fiind un elev inteligent. „Era o fire mai închisă, dar avea prieteni. Nu umbla în anturaje dubioase şi notele lui nu erau foarte mari, dar nici corijent nu era", a spus Nicolae Laitin, profesorul de matematică al elevului.

Potrivit Anei Perianu, 42 de ani, mătuşa lui Dorin, copilul era nefericit pentru că părinţii îl certau şi îl pedepseau mereu.

Dependenţa nu apare brusc

Pe 15 ianuarie, Ionuţ Savin, un alt adolescent, din Moreni, Dâmboviţa, şi-a înjunghiat mama adoptivă. Motivul: femeia nu mai plătise factura de internet, iar băiatul era dependent de calculator.

De mai mult timp se izolase în casă, nu mai ieşea cu prietenii, iar la şcoală acumulase peste 200 de absenţe. Primul semn al dependenţei de calculator este pierderea dorinţei de socializare, avertizează psihologii. Copiii se rup de lumea reală şi devin zombi în cea virtuală.

Dependenţa copiilor de calculator a atins cote alarmante în România, avertizează specialiştii. Medicii de la Spitalul de psihiatrie „Alexandru Obregia" din Bucureşti au propus chiar înfiinţarea unor centre speciale de tratament, asemănătoare celor în care sunt internate persoanele pentru dezalcoolizare.

Ionuţ Savin şi-a omorât mama pentru că nu i-a plătit internetul

Psihologii atrag atenţia că dependenţa de calculator nu apare dintr-odată, ci este un rezultat al abandonării copilului de părinţi în faţa calculatorului. „E mai uşor pentru părinte să-l trimită la calculator. Copilul devine cuminte şi nu-l mai bate la cap. Altfel, e gălăgios şi trebuie să ai resursele sufleteşti să-i faci faţă", a declarat Anca Rădulescu, psiholog la Institutul pentru Dezvoltarea Copilului.

Părinţii greşesc şi prin faptul că nu ştiu să-şi gestioneze relaţiile cu propriii copii şi îi pun în situaţii de inferioritate. „Faci aşa pentru că aşa spune eu, este un argument des întâlnit la părinţii din România. Copilul se simte rănit şi vrea să se răzbune pe părinţi făcându-l să sufere. Suicidul este o metodă de răzbunare", a explicat psihologul Lena Rusti.

Ea a adăugat că astfel de argumente ar trebui înlocuite cu un plan de viaţă care să includă drepturi şi responsabilităţi pentru toată lumea. „Copilul trebuie făcut să înţeleagă că nu poate cere mereu fără să dea nimic în schimb. El trebuie să ştie că are nişte sarcini bine stabilite în familie; că trebuie să-şi facă temele, curat în cameră sau alte lucruri. În acest fel, pentru internet nu va mai rămâne mult timp. Interacţiunea virtual nu trebuie să fie mai mare decât cea reală", a explicat psihologul.

De altfel, copiii de clasele I-IV nu ar trebui să stea la calculator mai mult de o jumătate de oră pe zi, cei de gimnaziu o oră, iar adolescenţii maximum două ore.

Psihologii recomandă ca în acele două ore adolescenţii să caute şi informaţiile necesare pentru şcoală, nu numai să se joace pe calculator.

Semnale de alarmă: nu se mai joacă şi minte

Primul semn al dependenţei de calculator este lipsa dorinţei de socializare. „Când părintele vede că tânărul în loc să iasă afară la joacă stă în faţa computerului trebuie să ia primele măsuri", a declarat psihologul Lena Rusti. Copiii încep să mintă, lipsesc de la şcoală şi se retrag din viaţa de familie.

În acest moment trebuie să înceapă discuţiile cu copilul şi stabilirea de comun acord a unor reguli pe care ambele părţi să le respecte. În cazul în care dependenţa s-a instalat, părintele trebuie să apeleze la ajutorul unui specialist. „Dependenţa duce la agresivitate. Dacă părintele îi taie copilului internetul şi calculatorul dintr-o dată apare dorinţa de răzbunare. Luarea drogului implică o perioadă de sevraj, iar părintele trebuie să-i fie alături copilului", a spus specialistul.

Potrivit unui studiu realizat în 2009 de Unesco şi compania de software Intuitext şi intitulat „Copiii şi internetul", arată că 63,5% din copiii sub 14 ani accesează zilnic calculatorul, iar 59% din ei intră în fiecare zi pe internet.

Cu toate că peste 90% din părinţi cred că există pericole pentru copiii lor în mediul virtual, aproape 50% nu-şi supraveghează decât ocazional copiii atunci când navighează pe internet. Realizatorii cercetării au recomandat introducerea unor programe de control parental, care să le confere părinţilor posibilitatea de a le bloca copiilor anumite site-uri.

Cercetarea arată că 40% din copii intră pe internet pentru a se juca. Studiul citat s-a desfăşurat în luna februarie sub forma unui chestionar online la care au răspuns 3.559 de părinţi.

Recomandare

Copiii de clasele I-IV nu ar trebui să stea la calculator mai mult de o jumătate de oră pe zi, cei de gimnaziu o oră, iar adolescenţii maximum două ore. Psihologii recomandă ca în acele două ore adolescenţii să caute şi informaţiile necesare pentru şcoală, nu numai să se joace pe calculator.

Soluţii antidependenţă

- Stabilirea unor reguli şi responsabilităţi pentru cei mici de genul: trebuie să-ţi faci temele, trebuie să faci curat în cameră.

- Înscrierea la un club sportiv a copilului.

- Program fix la calculator.

- Instalarea unor programe de control parental pentru a bloca accesul copilului către anumite site-uri.

- Stabilirea unor proiecte comune de familie în care fiecare să aibă un rol bine definit.

- Terapie cu ajutorul psihologului atât pentru copii, cât şi pentru părinţi.

- Mutarea computerului din camera copilului.

- Supravegherea copilului când navighează pe internet.

Pro computer

- Copilul are o sursă bogată de informaţii pe care le poate folosi la elaborarea referatelor pentru şcoală.

- Posibilitatea de a comunica cu prietenii sau cu familia.

- Jocuri interactive care stimulează inteligenţa şi diverse abilităţi.

Contra computer

- Orele nesfârşite petrecute în faţa calculatorului pot genera probleme cu ochii, coloana vertebrală, ameţeli. Nopţile pierdute în faţa computerului creează anxietate şi depresie.

- Dependenţă

- Agresivitate

- Pierderea dorinţei de socializarea în favoarea prieteniilor virtuale

- Pierderea simţului realităţii

- Copilul creşte în relaţie cu obiectele şi nu mai poate stabili relaţii cu alţi copii sau adulţi, nu mai pot exprima ceea ce simt.

 


Blondele au o fire mai agresiva decat brunetele

Ziua, 18 ianuarie

Blondele sunt mai competitive, mai agresive si mai determinate decat roscatele sau brunetele, conform oamenilor de stiinta de la Universitatea din California, scrie, luni, news.bbc.co.uk. Blondele, chiar daca sunt naturale sau nu, se bat intotdeauna pentru a-si sustine punctul de vedere, sustin specialistii. Ei au precizat ca acesta este motivul pentru care femeile care ajung sa fie sefi au, de regula, o nuanta deschisa a parului.

Cercetatorii au studiat circa 160 de femei. Ei au concluzionat ca blondele atrag atentia mai repede si sunt tratate mai bine decat brunetele. Specialistii au declarat ca acest lucru le face pe femei sa capete curaj si sa se implice in diverse probleme. Cu cat se simte mai speciala, cu atat o femeie are tendinta de a deveni mai agresiva pentru a incerca sa atinga un anumit tel social. Chiar si femeile care isi vopsesc parul in blond au acelasi comportament.

Expertii au spus ca blondele sunt tratate, de regula, ca "printesele", fara ca ele sa-si dea seama. "Blondele traiesc ca intr-un balon unde sunt tratate mai bine de toata lumea de atat de mult timp ca nu realizeaza ca barbatii se comporta altfel cu ele decat cu celelalte femei", a spus unul dintre cercetatori. Acesta a mai precizat ca barbatii sunt atrasi in mod natural de femeile cu par deschis la culoare. Inca din vremurile antice se credea ca femeile cu par blond sunt mai fertile si au un nivel mai ridicat de estrogen.

 


Criminalul minor, „educat“ de calculator

George Enache, Sorin Florea

Adevarul, 15 ianuarie

Ionuţ Savin (15 ani) şi-a înjunghiat de 17 ori mama adoptivă, nervos că nu-i plătise factura la internet. Femeia a fost găsită fără suflare în apartamentul din localitatea dâmboviţeană Moreni chiar de soţul ei, care se întorcea de la serviciu pregătit să sărbătorească 16 ani de căsnicie.

„Singura soluţie pentru ca Ionuţ să nu-şi mai petreacă atâta timp în faţa calculatorului este să nu-i mai plătesc internetul", s-a gândit, potrivit apropiaţilor, mătuşa adolescentului din Moreni. Nu a crezut însă că băiatul care îi este nepot, dar pe care l-a crescut, după moartea surorii ei, ca pe un fiu o va ucide pentru decizia ei.

Tragedia s-a întâmplat în urmă cu două zile, în jurul orei 7.00. La doar trei ore după ce i-a împuns trupul mamei adoptive de 17 ori, Ionuţ a fost văzut la internet-cafe-ul preferat. A jucat timp de patru ore „Counter Strike" în reţea, un joc în care ieşi învingător doar dacă ai omorât suficienţi duşmani virtuali.

Poliţiştii au descoperit că puştiul a luat şi toţi banii pe care i-a găsit în casă, 350 de euro şi 100 de lei, şi a fugit.

Trupul neînsufleţit al femeii a fost găsit de soţul acesteia, care s-a întors joi seară de la serviciu. Venise bucuros acasă, mai ales că împlineau 16 ani de căsătorie. Distrus, acesta a sunat imediat la poliţie, unde fiul lui deja intrase.

„Cred că eu sunt cel pe care îl căutaţi", le-a spus foarte calm Ionuţ omenilor legii.

„Nu comunica cu ceilalţi, nu râdea"

Băiatul era dependent de calculator şi internet. Mama lui a fost plecată doi ani în Italia şi se întorsese în decembrie ca să stea cu el de Revelion. De mai mult timp se izolase în casă şi nu mai ieşea cu prietenii. La şcoală nu se mai ducea şi a strâns peste 200 de absenţe. „Am fost şocaţi cu toţii, nu ne venea să credem! Că ar putea ucide este ultimul lucru pe care l-aş fi gândit despre Ionuţ Savin. Era foarte liniştit şi nu ne-a indicat în niciun moment că ar fi în stare de aşa ceva", a spus ieri, pentru „Adevărul de Seară", Daniel Duţu, dirigintele ucigaşului.

El a adăugat că totuşi Ionuţ nu era un elev model. „Eu pornesc de la premisa că omul este bun şi că nu oricine petrece mult timp în faţa calculatorului e un criminal. Dar îmi amintesc de faptul că discutam despre absenţe cu părinţii săi, care erau şi ei ocupaţi cu serviciul, iar băiatul nu reacţiona deloc la îngrijorările noastre", a mai spus Daniel Duţu. De asemenea, şi vecinii spun că adolescentul nu răspundea niciodată la eventualele sfaturi pe care i le dădeau, pentru că era închis în el, nu comunica cu ceilalţi, nu râdea.

„Am aflat şi eu aseară de nenorocirea asta, nu am putut să închid un ochi toată noaptea. Ieri a venit aici (la internet-cafe - n.r.) de dimineaţă, în jur de ora 10.00, şi a stat până la 14.00, dar nu am observat nimic schimbat la el", a spus ieri, pentru „Adevărul de Seară", supraveghetoarea de sală din internet-cafe-ul unde Ionuţ obişnuia să se joace.

Fata a adăugat că tânărul client venea mai mereu la acea sală şi că se juca pe calculator, stătea singur, cu gluga pe cap, şi se juca liniştit. „Nu scotea o vorbă, nu înjura ca ceilalţi atunci când nu câştiga. Unii se mai enervează, însă el juca mereu în linişte şi nu se exterioriza sub nicio formă. Nu vorbea decât dacă îl întrebam eu câte ceva.

Oricum, era pasionat de jocurile cu maşini şi de «shootere», «Counter Strike» în special", a explicat angajata internet-cafe-ului din Moreni.

Profesoara de română a lui Ionuţ este şi ea uimită de fapta elevului ei. „Era un elev poate prea liniştit, introvertit. Chiar dacă avea absenţe foarte multe, nicio clipă nu m-am gândit la aşa ceva", a povestit Raluca Milea.

Băiat „de nota 20", abătut, cu gluga pe cap

Crima este comentată şi analizată „la sânge" în cartier. Vecinii nu pot însă să-şi dea seama cum de s-a ajuns la o asemenea tragedie. „Era un băiat de nota 20. Era el mai retras, dar saluta când ne întâlneam. Calculatorul ăsta l-a distrus de tot, l-a adus într-o stare jalnică. Mergea singur pe stradă, abătut, cu gluga în cap. Nu ştiu ce să mai spun, că am rămas fără cuvinte. Familia în care trăia era extraordinară", a spus Valentin Dumitrache, vecin de scară cu familia Savin.

Ieri, echipaje de jandarmi, pompieri şi poliţişti au mers la groapa de gunoi de la Aninoasa, din apropierea Târgoviştei, pentru a căuta arma crimei. Aceasta a fost aruncată de autorul crimei la containerul de gunoi, care a fost descărcat în timpul nopţii la Aninoasa.

Ionuţ Savin este în prezent internat sub pază într-o clinică de psihiatrie.

Comentariu

Florin Tudose Prof. univ. dr în psihologie

Dependenţa de calculator poate fi şi criminogenă

Datele problemei duc spre concluzia că acest băiat a dat dovadă de o totală lipsă de afectivitate faţă de mătuşa care îl crescuse de la câteva luni, ori, acest comportament este un simptom al schizofreniei, boală care, adesea, debutează în adolescenţă.

Chiar şi lipsa lui de comunicare cu colegii şi vecinii, faptul că nu obişnuia să râdă, este tot un indiciu al lipsei de afecţiune, tipic acestei boli care se caracterizează prin faptul că bolnavii trăiesc într-o lume a lor, paralelă cu existenţa obişnuită.

Faptul că a lovit de 17 ori cu cuţitul în femeia care l-a crescut, fără a avea niciun pic de milă, demonstrează clar prezenţa afecţiunii psihice.

Pe de altă parte, dependenţa de calculator poate fi, într-adevăr, şi criminogenă, atunci când persoana este lipsită de posibilitatea de a utiliza calculatorul. Dar această dependenţă nu se manifestă prin lipsa afectivităţii, a sentimentelor, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Ionuţ Silviu Savin.

 


Terapie pentru sclavii jocului

Nicoleta BUNDUC

Ziarul de Iasi, 15 ianuarie

Sint ieseni care au ajuns in pragul sinuciderii din cauza jocurilor de noroc. Dependenta de aparatele "mincatoare" de bani ii desparte de viata reala, de familie sau prieteni. Ajung sa dea si ultimul leu din buzunar, in incercarea de a recupera ce au pierdut. Psihiatrii spun ca vointa este rareori de-ajuns pentru a scapa de acest "drog".

Hipnotizati de sunetul aparatelor, obsedati de ideea de a cistiga cit mai multi bani, unii oameni au schimbat lumea reala pe una imaginara. Jocurile de noroc si cele video i-au transformat in pioni pe tabla disperarii. Si-au pierdut ani din viata, toti banii agonisiti sau chiar imprumutati, au furat si ultimul strop de incredere al celor din jur si s-au distrus. Nu doar financiar, ci si social. Au ramas fara familie, fara casa, unii au incercat chiar sa se spinzure. Dupa ce au epuizat orice posibilitate de a mai ramine macar cinci minute in fata masinilor de colectat bani, au strigat dupa ajutor.

Gabriel este un tinar de 21 de ani si reprezinta imaginea oricarui jucator patologic. Portretul sau ascunde drama dependentei si reda o imagine care te infioara. "Am vazut oameni seriosi, respectabili, care odata cuprinsi de microbul acesta al jocurilor au ajuns sa dea in cap, sa fure. Eram pe marginea prapastiei, si cind sa cad, mi-am revenit", a povestit tinarul.

Ionut traieste intr-o lume virtuala. Spre deosebire de Gabriel, care numeste acum agentiile de jocuri de noroc "o casa parasita", Ionut este clientul fidel al salilor de jocuri. Are 19 ani si ultimii zece i-a trait in umbra strategiei. Calculatorul este pentru el poarta spre socializare, desi sta izolat mai bine de cinci ore zilnic intr-un compartiment al salii. "Sint dependent. As juca cinci ore pe zi, dar cind vin stau mai mult, cred ca cinci ore le stau acasa, de fapt. Pina acum doi ani eram in stare sa joc nonstop, abandonam orice pentru joc", a spus tinarul. Ei sint doar doi dintre cei asupra carora obsesia jocurilor si-a pus amprenta. Saptaminal, cel putin patru copii ajung la un psihiatru in spital, iar din grupul "Jucatorul de noroc anonim" fac parte deja zece persoane. Grupul infiintat in primavara anului trecut, preluat dupa modelul Alcoolici Anonimi, incearca sa le dea o noua sansa la viata celor care au jucat-o prost.

Primul joc, inceputul dependentei

Gabriel are aproape 21 de ani si, la o virsta destul de frageda, a invatat ca jocurile de noroc pot fura identitati. Face parte din grupul "Jucatorul de Noroc Anonim", iar peste doua zile va sarbatori trei luni de abstinenta. Trei luni de cind nu a mai intrat intr-o sala de joc, nu a mai pierdut bani si nu a mai avut nopti nedormite din cauza reprosurilor.

Povestea lui a inceput pe vremea cind avea 16 ani si era elev in clasa a IX-a la liceu. In seara in care tinerii mergeau la bal, el a intrat prima data intr-o sala de jocuri. Ghidat de doi prieteni care au mai jucat, baiatul a simtit gustul cistigului. Avea sa fie pentru prima si ultima data cind a jucat la aparate suma pe care si-a propus-o.

"Mai aveam jumatate de ora la dispozitie pina incepea balul. Am jucat cite 10 lei si am scos 30 fiecare. Erau multi bani pentru noi. Am plecat bucurosi, dar asa a inceput totul. A doua zi m-am intors si am pierdut. Am inceput sa joc la pariuri sportive saptaminal, poker pe internet, si din ce in ce mai mult la aparate", a povestit Gabriel.

Baiatul sustine ca dorinta lui de a juca s-a amplificat in timp si, dupa trei ani de joc, si-a pierdut controlul. A inceput sa joace poker pe internet. "Prima suma foarte mare pe care am pierdut-o a fost 500 de euro. Imi trimisese sora mea din strainatate bani pe card. Erau pentru curatenie in casa. Am inceput sa pun cite 30 de lei si am tot jucat pina cind nici nu am mai stiut citi bani mai am. Mi-am dat seama ca i-am pierdut. Am reusit atunci sa recuperez jumatate din ei, tot prin joc, dar dura o saptamina pina cind ii primeam", a continuat baiatul.

"Toti banii pe care ii cistigam ii pierdeam la jocuri"

Gabriel a fost nevoit atunci sa le spuna parintilor ca are o problema. Dezamagiti, dar hotariti sa il ajute, parintii tinarului au trecut cu vederea incidentul si l-au incurajat. "M-am angajat apoi. Am lucrat toata vara si toti banii pe care ii cistigam ii pierdeam la jocuri. Imi propuneam o suma, dar niciodata nu reuseam sa ma opresc. Au urmat alte doua pierderi importante, bani trimisi tot de sora mea. A doua suma mare a fost de 800 de lei, acum jumatate de an, iar a treia de 1.000 de lei, acum vreo trei luni. Trebuia sa platesc facturi, ieseam de la facultate si nu ma puteam abtine sa nu intru in agentie. Am pierdut, am recuperat un pic, dupa care am jucat pina cind am iesit fara nici un ban de acolo", a spus Gabriel despre cum pierdea banii la "pacanele".

Tinarul a realizat abia dupa ce a iesit din agentie ca a incalcat promisiunea pe care le-o facuse parintilor. Urma sa ii anunte ca i-a dezamagit din nou. Initial, a vrut sa plece de acasa. Incepuse deja sa se gindeasca la bagaje. Apoi, a hotarit sa ceara ajutor. "Mai discutasem in casa de ajutorul unui psihiatru, dar a ramas doar o discutie. In Romania terapia nu e vazuta cu ochi buni, probabil ca nici eu, nici familia, nu am avut destul curaj. Am decis apoi singur ca trebuie sa existe o forma de ajutor, am cautat pe internet si am gasit grupul «Jucatorul de Noroc Anonim». Am scris un mail, nu am dormit toata noaptea, nu le-am spus parintilor. Era vineri a doua zi cind am primit raspunsul ca pot merge la sedinte incepind de duminica", a marturisit Gabriel.

Sala de jocuri a devenit "casa parasita"

Tinarul i-a povestit doctorului psihiatru care coordoneaza grupul ca este dependent de jocuri. "La facultate nu imi luam un covrig daca imi era foame, dar la aparate pierdeam zeci de lei. Jucam pina la ultimul banut din buzunar. Era atit de straniu. Ma asezam si nu mai stiam nimic de mine pina cind nu mai aveam bani, efectiv nu mai aveam control asupra mea. De cind intram si pina ieseam se rupea firul. Constientizam apoi ca am gresit, si intram mai tirziu ca sa recuperez. Luam bani de la familie, de la prieteni, imprumutam si faceam datorii din ce in ce mai mari. Era ca un drog: la inceput fumezi, apoi iti injectezi. S-a intimplat chiar sa astept sa se deschida agentia. Mi-a fost frica de cum as putea ajunge in viitor", a spus tinarul.

Gabriel a afirmat ca in agentie toti erau cunoscuti. Erau perioade de trei saptamini in care aparatele nu le ofereau nimic jucatorilor. Atunci cind cineva cistiga, ceilalti se bucurau si jucau si mai mult, in ideea ca vor primi si ei bani. Daca cineva pierdea, atunci logica jucatorilor de alaturi era ca vor recupera ei banii din aparat. Ajungeau astfel sa piarda inca trei sau patru persoane. Dupa ce a aflat ca baiatul a pierdut banii familiei, doctorul l-a incurajat pe baiat sa le spuna parintilor adevarul.

Dupa ce le-a marturisit ca a pierdut din nou banii, Gabriel a continuat sa mearga saptaminal la sedinte si sa ceara ajutorul doctorului. "Povestea fiecarui om din grup este, practic, povestea mea. Cind am avut primii bani in buzunar pe care nu i-am bagat in aparate si puteam sa ii cheltui cum vreau eu, am simtit un gol in stomac. Am mers la discoteca si m-am distrat asa cum fac toti cei de virsta mea. Am continuat sa merg la sedinte, iar acum trec pe linga agentie ca pe linga o casa parasita. Nu doresc nimanui sa treaca prin drama aceasta. Din omul care platea intretinerea, facturile, orice, ajunsesem sa nu am pe mina mea nici banii de piine. Prietena voia sa ma lase, ai mei deja nu mai aveau incredere in mine. Acum am inceput deja sa imi ajut prietenii care au aceasta problema, si am reusit sa ii fac sa nu mai joace deloc", a adaugat tinarul.

S-a vazut, din exterior, captiv in joc

Baiatul spune ca in cei cinci ani pe care i-a pierdut in salile de joc a cheltuit aproape 5.000 de euro, bani care i-ar fi ajuns pentru o masina second hand. A muncit si a inapoiat banii pe care i-a imprumutat pentru jocuri, iar acum si-a propus ca prin Liga de la facultate sa realizeze o campanie impotriva jocurilor de noroc.

Tinarul povesteste ca a realizat in urma unui accident care era imaginea lui de jucator de noroc. "Am trecut prin fata agentiei unde obisnuiam sa joc. A cazut o femeie de la primul etaj si, ranita, a intrat in sala sa ceara ajutor. L-a prins de mina pe cel care era la aparate, disperata. Barbatul a impins-o, nici macar nu s-a uitat la ea si a continuat sa joace. Plina de singe, femeia a fost ajutata de alti oameni, dupa care a venit politia. In tot timpul acesta, barbatul nici macar nu si-a luat privirea din aparat, era complet absorbit de joc. Asa eram si eu", a incheiat Gabriel trist.

---------

Jucatorii "au impresia ca sint «cineva» si au un statut aparte"

Sociologii sustin ca aceasta obsesie a jocurilor de noroc intervine ca urmare a unor esecuri. "Jocurile de noroc reprezinta o forma de compensare a unor neimpliniri si proiecte ratate. Este cunoscuta imaginea jucatorului cu bani, putere, cind, de fapt, este o modalitate de a trai prin transfer. Cei care joaca isi asuma astfel un statut superior, au impresia ca sint «cineva» si au un statut aparte", a declarat sociologul Nicu Gavriluta, decanul Facultatii de Filosofie din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza".

Specialistii afirma ca in spatele jocurilor de noroc se afla si talentul profund de a risipi banii, in special al jucatorului roman. "Jocurile video creeaza si ele o dependenta teribila, atit in rindul adultilor, cit si al copiilor. Tehnica este inventata pentru a fi folosita, dar in cadrul unui program foarte bine stabilit, de o ora, sa spunem. Copiii sint uitati in fata calculatoarelor de catre parinti si ajung sa adopte subconstient un comportament agresiv si un comportament straniu", a adaugat sociologul Gavriluta.

Nu in ultimul rind, moartea unui personaj din jocurile video ar putea crea o reala depresie, asa cum si un personaj aventurier ar putea fi urmat ca model de viata. Practic, jucatorii isi transfera viata in cea a unui personaj din joc. "Aceste jocuri afecteaza foarte mult relatia cu cei din jur pentru ca nu se mai realizeaza comunicarea fata in fata, ci mediatizat, prin intermediul unui personaj. Unii se izoleaza chiar, si nu mai sint intr-o capacitate normala de a comunica. Exista aspecte defectuoase ale integrarii sociale. De exemplu, se poate ajunge si la crime precum cea comisa de copilul Teodosian care si-a ucis mama, si, din cite stiu, isi inspirase si el actiunile din jocuri violente", a incheiat sociologul Gavriluta.

In SUA, un procent din populatie este dependenta de jocuri de noroc

In Romania, singurul grup care ii ajuta pe cei dependenti de jocuri de noroc este cel coordonat de dr. Ovidiu Driga. Nu exista o evidenta a numarului de jucatori sau o analiza a fenomenului in plan national.

Conform datelor disponibile pe site-ul Consiliului National care se ocupa de Problema Jocurilor in Statele Unite (National Council on Problem Gambling), aproximativ 85% de adulti din populatia SUA au jucat cel putin o data in viata, spre deosebire de 60% citi se inregistrasera anul trecut.

Anumite forme ale jocurilor de noroc legalizate sint disponibile in peste 48 de state si in Columbia. Doar in Hawaii si Utah nu au fost legalizate jocurile de noroc. De asemenea, doua milioane de persoane din populatia Statelor Unite (1%) pot fi considerate jucatori de noroc patologici in decursul unui an. Alte patru-sase milioane (2-3%) pot fi considerate jucatori de noroc, dar nu intrunesc toate conditiile pentru a fi declarati patologici.

---------

De zece ani este blocat in lumea virtuala a jocurilor pe computer

Din cercul celor depedenti de jocuri face parte si Ionut, un baiat de 19 ani. Ultimii 10 ani din viata i-a impartit cu un calculator. La virsta de doar noua ani a mers impreuna cu un var la o sala de jocuri care abia se deschisese. De atunci nu a mai trecut o zi in care sa nu fie unul din clienti. "La inceput fugeam de acasa, ma furisam noaptea, minteam. Nu ma intelegeau parintii, faceam totul prost sau repede ca sa ajung la jocuri. De la Counter Strike am ajuns la strategie. Din 2005 joc in fiecare zi Worker si World of Worcraft. Era o obsesie, nu pot spune ca nu sint dependent. Acum am inceput sa mai fac si alte activitati, as numi ocupatia un hobby. Dar tot stau aici in afara celor citeva ore cit le stau la facultate sau cu prietena", a povestit Ionut.

Baiatul este student in primul an de facultate si sustine ca sala de jocuri este mediu in care interactioneaza cu ceilalti. "Am internet si acasa, dar dupa citeva ore de joc ma dor ochii, mi-e somn. Aici mai joc in retea cu prietenii pe care mi i-am facut, mai tipa unul, e alta atmosfera. Vezi mereu cam aceiasi oameni, daca merg in alta sala ma simt ca un strain", a adaugat baiatul.

Ionut crede ca poate renunta la pasiunea sa, asa cum o numeste, daca isi doreste acest lucru. Asemeni celor dependenti, el nu vede in orele petrecute in sala si in atitia ani pierduti o problema. "Cred ca pot sa ma las, daca am ceva de facut, ma duc si fac. Deocamdata vreau sa mai joc, ma mentin pe strategie pina apare un Counter Strike in combinatie cu World of Workraft", a incheiat Ionut.

Patronul salii de jocuri: "Ne-am fidelizat foarte mult clientela"

In sala in care isi petrece el timpul, alti aproximativ 70 de tineri ii tin companie. Toti sint absorbiti de lumea virtuala si, in semiintuneric, isi doresc doar sa ajunga la urmatorul nivel. Sa termine jocul, sa-si elimine adversarul, sa socializeze, spun ei, intr-o lume izolata. Pentru cei ca Ionut, patronii salilor de joc au pregatit programe de fidelizare. Incintati de afacerea prospera, si fara sa admita faptul ca acesti tineri isi creeaza o alta lume, sefii salilor de joc fac orice ca sa ii atraga.

"Aici gasesc cea mai moderna sala de internet. Cu doar 10 lei se pot distra o seara sau o zi intreaga. Avem cele mai noi jocuri si ne-am fidelizat foarte mult clientela printr-un program pe care nu il are nici o alta sala din lume: salvarile nu se pierd. Fiecare client are cont, user si parola, stocat pe un server. In functie de timpul petrecut la calculator le dam premii, clientii fideli au reduceri de pina la 30%, iar elevii si studentii pachete promotionale, pot juca o ora cu doi lei", a declarat Cezar Toader, patronul salii Starnet.

Daca cineva incearca sa ii impiedice, devin agresivi

Gabriel si Ionut reprezinta doar exemple, portretul robot al tinerilor prinsi in plasa jocurilor, numite, paradoxal, de noroc. In fiecare saptamina ajung cel putin patru copii la Spitalul "Sf. Maria", dupa ce parintii lor constata ca ceva nu este in regula cu ei.

"De obicei ajung la noi din cauza lipsei de somn, a organismului slabit, au tulburari digestive pentru ca nu mai maninca. Unii nici nu se spala, renunta la orice fel de activitate, neglijeaza orice alt aspect al vietii lor. Medicii isi dau seama ca ei au o problema si ii trimit la mine. Aici aflu ca stau ore in sir in fata calculatorului si joaca. Daca cineva incearca sa ii impiedice, devin agresivi, unii chiar si asupra parintilor. Ajung intr-un stadiu in care nimic nu ii mai poate opri. Am copii de la noua ani si ajung pina la tineri de peste 20 care traiesc intr-o alta lume", a explicat Mihaela Ghircoias, psiholog in cadrul Spitalului de Copii.

Medicii le recomanda parintilor sa isi reeduce copiii, acolo unde se mai poate, iar pe cei dependenti ii trimit la Spitalul de Psihiatrie „Socola". Tot acolo au ajuns pentru tratament si patru adulti in ultimii cinci ani, trei barbati si o femeie. "Am avut un barbat de 42 de ani, in urma cu patru ani a venit la mine, a urmat un tratament in ambulator un an si jumatate. A cerut ajutor dupa ce a pierdut o suma enorma de bani, zeci de mii de euro la casino, la ruleta. Era disperat. Dupa tratament nu a mai venit, ceea ce inseamna, in principiu, ca este bine", a precizat dr. Virginia Marinescu, purtator de cuvint al Spitalului de Psihiatrie "Socola".

---------

Cum decurg sedintele de terapie la "Jucatorul de Noroc Anonim"

Psihiatrii explica faptul ca acesti oameni sint bolnavi si ca au nevoie de ajutor pentru a depasi obsesia lor pentru jocuri. Din grupul "Jucatorul de Noroc Anonim" fac parte acum 10 ieseni care incearca sa renunte la patima lor. Ei se intilnesc in fiecare duminica si discuta impreuna cu psihiatrul nivelul la care au ajuns in drumul lor spre vindecare.

"Ne intilnim, iar daca cineva are o recadere, o raporteaza. Se mai intimpla sa fie si scapari, mai ales in cazul celor care joaca de ani de zile. Dupa, povestim fiecare ce am facut in saptamina care a trecut, luam cuvintul pe rind. Exista si o tema de discutie si dezbatem pe marginea ei. La sfirsit ne prindem de miini toti si spunem o rugaciune. Cam asa decurge o sedinta, si eu am resimtit ajutorul. Am incredere in mine acum si nu mai simt absolut deloc necesitatea de a mai intra intr-o sala de jocuri", a povestit Gabriel.

Grupul din care face parte baiatul a fost infiintat in primavara anului trecut de catre dr. Ovidiu Driga, specialist in psihiatrie. Dupa ce a coordonat mai bine de 15 ani grupul Alcoolicilor Anonimi, doctorul Driga a hotarit ca este nevoie de inca un grup pentru cei care au cazut in patima jocurilor de noroc. Dupa modelul adoptat de catre Statele Unite ale Americii, medicul incearca sa ii vindece pe cei dependenti.

"Acest grup de intr-ajutorare se ghideaza dupa metoda celor 12 pasi de terapie. Persoana ajunge de la stadiul de negare a realitatii si ignorarea problemei la ultimul pas, in care este perfect inarmata pentru o viata de abstinenta de la jocuri. Devine un furnizor de ajutor pentru ceilalti nou-veniti si are sanse extrem de mari in acest fel sa nu recada", a precizat dr. Ovidiu Driga, coordonatorul grupului "Jucatorul de Noroc Anonim".

12 pasi spre vindecare

Specialistul sustine ca forma cea mai raspindita a jocurilor este cea la aparate, pentru ca da cel mai usor dependenta. "Se sutine ca in cadrul jocului la aparate se instaureaza o stare de tip hipnotic, favorizata de stimulii vizuali si auditivi pe care ii emit aparatele. Se constata ca fiecare jucator are o forma preferata, iar dupa aparate se situeaza ruleta, bingo, carti in format electronic sau fizic, poker si pariuri", a spus dr. Driga.

Doctorul spune ca acesti oameni ajung foarte greu la spital sau in cadrul grupului pe care il coordoneaza. Ei isi neaga conditia si lupta succesiv in ideea ca vointa lor este de ajuns pentru a se vindeca. "Vin si singuri, dar in general ajung in situatia in care familia ii santajeaza. Nu le mai dau bani, nu le mai platesc datoriile, si sint nevoiti sa vina la terapie. Eu am avut constant noua sau zece persoane. Unii au mai venit, altii au plecat. Nu le-am facut prezenta, pentru ca nu ii constring, asa ca nu am o evidenta clara", a mentionat dr. Driga.

Odata ajunsi la terapie, cei dependenti afla ca au de urmat 12 pasi pentru a fi vindecati. Primii doi pasi se adreseaza negarii si trebuie sa ii faca pe participanti sa constientizeze ca au o problema si sa o accepte. Urmeaza apoi pasul prin care lor li se explica faptul ca numai cu ajutor pot depasi dependenta, iar apoi ei trebuie sa intocmeasca o lista cu defecte de caracter, tocmai pentru ca tratamentul presupune schimbarea mediului si a intregii personalitati. Un alt pas este identificarea persoanelor carora dependentul le-a facut rau si repararea situatiei, acolo unde mai este posibil. In final, pasul 12 este cel in care mesajul de vindecare este dus mai departe in rindul celor care au nevoie de el.

Coordonatorul grupului "Jucatorul de Noroc Anonim" a relatat ca aceasta dependenta a prins contur in plan mondial si ca deja au inceput sa apara primele scoli de atragere a dependentilor. "Exista o facultate de jocuri de noroc in Las Vegas, in care studentii sint instruiti cum sa isi amplifice cistigurile ca proprietar de casino, sint invatati tehnici si tactici pentru obtinerea profiturilor in detrimentul jucatorilor. Parerea mea este ca daunele pentru statul care cistiga si el din aceste afaceri este mai mare decit foloasele aduse prin taxe si accize", a incheiat dr. Driga.

Ofiteri de Politie si Armata, jucatori inraiti

Medicul spune ca boala acestor oameni este supranumita si "dependenta ascunsa", astfel ca cei din jurul lor aproape ca nu stiu niciodata ca el are o problema, decit atunci cind decade financiar. "Este o boala comportamentala, a impulsurilor. Ei resimt nestapinirea de a juca, asemeni celor care se drogheaza sau beau. Ei nu stiu ca au o problema psihica sau medicala, ei cred ca este doar un impas financiar. Au impresia ca vointa lor este de ajuns pentru a se lasa de jocuri, dar nu se pot opri. Chiar daca obtin un cistig relativ modest de la aparate, nu se pot ridica si pleca cu el. Joaca pina cind pariaza toti banii", a explicat dr. Driga.

Medicul sustine ca aceasta dependenta nu tine cont de sex, virsta sau patura sociala. Desi imaginea tipica a jucatorului este cea masculina, cu virsta intre 20 si 30 de ani, exista jucatori patologici de la adolescenti pina la pensionari. "Am studenti, am pensionari care joaca de peste 15 ani. Exista oameni din fortele armate, ca si angajati ai politiei, ingineri sau persoane respectabile despre care nu ai putea spune ca sint dependenti de jocuri, daca nu ai sti", a adaugat dr. Driga.

Medicul sustine ca jumatate dintre pacienti cocheteaza cu ideea sinuciderii, iar unii dintre ei chiar au incercat. "Am un pacient in virsta care a incercat sa se sinucida. Ideea suicidului vine ca o consecinta a pierderilor foarte mari si a situatiilor de neimaginat unde ajung. Ne putem imagina cu totii nenorocirea familiilor lor, pentru ca acesti oameni sint reali. De multe ori ajung in incapacitate sa munceasca pentru ca au dosare penale, fura bani ca sa joace, si chiar dau in cap. Ajung in penal sau detentie. De divorturi nu mai spun. Daca femeile isi mai tolereaza sotul dependent, barbatii nu accepta ca femeile sa joace, divorteaza fara ezitare", a continuat dr. Driga.

----------

Test: Sint un jucator de noroc patologic si trebuie sa cer ajutor?

1. S-a intimplat in mod repetat sa jucati mai mult timp decit intentionaseti la inceput?

2. S-a intimplat in mod repetat sa jucati pina ce ati pierdut si ultimii bani?

3. S-a intimplat sa nu puteti dormi gindindu-va la jocul de noroc?

4. Ati folosit pentru joc venitul sau economiile in timp ce facturile ramineau neplatite?

5. Ati facut incercari nereusite repetate de a renunta la jocul de noroc?

6. Ati incalcat legea sau v-ati gindit sa o incalcati pentru a va finanta jocul de noroc?

7. Ati luat bani cu imprumut pentru a va finanta jocul de noroc?

8. Ati fost deprimat sau chiar v-ati gindit la sinucidere din cauza pierderilor la joc?

9. V-au chinuit remuscarile dupa joc?

10. Ati jucat ca sa cistigati bani pentru a va achita obligatiile financiare?

Daca raspunsul este DA la oricare dintre intrebari, aveti o problema de joc de noroc patologic (gambling) si aveti nevoie de ajutor profesional.

 


Secretul relaţiei de succes: împărţirea sarcinilor creşte libidoul

Mădălina CHIŢU

Gandul, 15 ianuarie

Partenerii care îşi împart treburile casnice se declară pe deplin fericiţi, iar calitatea vieţii intime este aceeaşi ca la începutul relaţiei, aceasta este concluzia unui studiu canadian

Cuplurile care îşi împart treburile casnice sunt mai fericite decât cele în care doar unul dintre parteneri se ocupă de menaj. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Western Ontario din Canada.

Oamenii de ştiinţă susţin că împărţirea treburilor casnice ajută la creşterea libidoului în cuplu.

În plus, potrivit canadienilor, niciunul dintre parteneri nu trebuie să facă singur mai mult de 60 la sută din treburile casnice, chiar dacă asta presupune să dea cu aspiratorul sau cu mopul, să pregătească mâncarea sau să îngrijească copiii.

"Familia tradiţională, în care bărbatul se duce la muncă, iar femeia stă acasă şi, în lipsă de serviciu, are grijă de casă şi copii, nu reprezintă cheia unei relaţii de succes", spune Rod Beaujot, coordonatorul cercetării. Specialistul adaugă că în astfel de situaţii ambii parteneri se vor simţi neîmpliniţi unul alături de celălalt. "Femeia se va simţi neîmplinită, iar bărbatul va avea senzaţia că nu este util", explică Beaujot.

Datul cu mopul poate trezi o fantezie sexuală

Specialiştii spun că succesul în relaţia de cuplu nu apare în cazul în care rolurile se inversează, respectiv bărbatul stă acasă, iar femeia se duce la serviciu. "Bărbatul va fi nefericit. Datoria lui este să aducă bani în casă, chiar dacă salariul lui este mai mic decât al femeii. De partea cealaltă, partenera va fi mereu obosită şi foarte stresată, iar numărul actelor sexuale dintre cei doi parteneri va scădea dramatic", spune Rod Beaujot. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă au monitorizat 50.000 de persoane, pe o perioadă de trei ani. Subiecţii au fost rugaţi ca la o anumită perioadă de timp să vină la discuţii cu psihologi pentru a răspunde la diferite întrebări legate de obiceiurile familiale, iar apoi să discute cele mai des întâlnite probleme în cuplu. Rezultatele studiului au arătat că partenerii care îşi împărţeau treburile casnice se declarau pe deplin fericiţi, iar calitatea vieţii intime era aceeaşi ca şi la începutul relaţiei. În acelaşi timp, experţii spun că împărţirea treburilor casnice stimulează creativitatea în materie de sex, fapt ce duce la îmbunătăţirea vieţii intime.

INFO PLUS

Discuţiile despre bani - mărul discordiei în cuplu

Un studiu realizat de Comisia Financiară din Marea Britanie arată că discuţiile legate de bani sunt un subiect mult mai delicat de dezbătut în cuplu, în comparaţie cu sexul. Mai mult, cercetarea relevă că cele mai multe certuri între parteneri sunt provocate de discuţiile despre bani.

O altă concluzie a studiului reiterează ideea că majoritatea îşi mint partenerii când este vorba de suma pe care o cheltuiesc. Specialiştii în psihologie spun că problemele financiare cauzează un stres în plus în cuplu.

 


Culoarea maşinii dezvăluie caracterul şoferului

Elena HÎRŢAN

Gandul, 15 ianuarie

Alb şi negru sunt primele două nuanţe în topul preferinţelor europenilor şi americanilor. Albul arată un şofer extrovertit, negrul dezvăluie un şofer serios şi sobru

Roşu este pentru joviali, galben este pentru imaturi şi negru este pentru stabili, conform interpretărilor date de specialişti pe baza alegerilor cromatice pe care le facem. Un studiu al Şcolii de psihologie din cadrul Universităţii Carlos III din Madrid spune că nuanţa caroseriei maşinii dezvăluie de fapt personalitatea şoferului şi comportamentul acestuia la volan.

Specialiştii au ajuns la concluzia că alegerea unei maşini de o anumită culoare are conotaţii psihologice la fel de importante cum are şi alegerea culorii vestimentaţiei sau a decoraţiunilor pentru camera personală. Teoria culorilor, folosită în multe alte domenii, cum ar fi marketingul sau moda, se aplică la fel de bine şi în domeniul auto pentru că trezeşte anumite stări emoţionale şi este unul dintre principalele criterii pe care ne bazăm atunci când alegem o maşină.

Istericii aleg verde, gentilii aleg roz

Astfel, galbenul, deşi este asociat cu o personalitate imatură, exprimă tinereţe, romantism, plăcere şi poftă de viaţă. Negrul, albastrul şi argintiul denotă seriozitate şi sobrietate, explicându-se astfel de ce sunt nuanţele folosite pentru flota auto de către companii şi majoritatea instituţiilor. În plus, maşinile albastre sunt alese de persoanele cu înclinaţii spre analize psihologice şi reprezintă un şofer foarte atent, în timp ce maşinile gri sunt conduse se persoane calme şi dedicate muncii.

Culoarea verde la maşini este preferată de cei care au tendinţe de isterie, în timp ce maşinile roşii denotă o personalitate plină de vervă, energie în gândire şi condus, rapiditatea şi diversitatea manevrelor efectuate în trafic. Conform studiului, deşi sunt puţine, maşinile roz sunt conduse de şoferi gentili şi afectuoşi, iar cele de culoare albă sunt pentru extrovertiţi, însă arată un şofer indecis, care nu ştie ce altă nuanţă îl reprezintă.

Specialiştii spun că teoria culorilor stă la baza strategiilor de marketing ale celor mai multe companii. De exemplu, verde şi maro, culori ale naturii, sunt alese de cele mai multe branduri care au maşini de teren sau special pentru off-road

Totodată, combinarea unor nuanţe poate naşte alte interpretări psihologice. Specialiştii iberici spun că nuanţele de roşu, galben şi verde, albastru asociate jocului şi distracţiei au fost folosite în trecut la lansarea unor modele noi, cum ar fi Renault Twigo sau Kia Picanto. Alb împreună cu albastru este opţiunea celor care vând maşini hibrid sau care folosesc combustibil alternativ, iar culorile perlate şi sidefate sunt preferate pentru expoziţii şi saloane auto.

Alb şi negru, cele mai căutate culori

Conform statisticilor albul este prima opţiune de culoare a şoferilor atunci când îşi aleg o maşină nouă, pentru a doua oară consecutiv. Locul secund este ocupat de culoarea neagră, aceste opţiuni fiind observate la europeni şi americani.

Acum câţiva ani a fost demarat un proiect de cercetare prin care să se găsească legătura dintre culoarea maşinii şi numărul de acidente. Singura conexiune pe care au facut-o experţii a fost în privinţa vizibilităţii autoturismului în trafic . Culorile calde: roşu, galben sau alb, sunt mai vizibile, iar negru sau albastru sunt mai puţin vizibile, aşa că primele sunt mai sigure. În ceea ce priveşte recuperarea daunei de la asiguratori, culoarea maşinii influenţează modul de rezolvare a problemei doar prin faptul că alegerea unei culori mai neobişnuite va fi mai costisitoare.

INFO Cum păstrezi culoarea maşinii?

Culorile metalice îşi pierd strălucirea mai repede decât cele normale, însă acestea sunt mai greu de întreţinut pentru că orice zgârietură este vizibilă şi greu de retuşat. Menţinerea culorii maşinii este influenţată de praf, soare, insecte şi păsări. Autotursimul trebuie spălat regulat cu săpun special pentru caroserie, care să nu atace stratul protector al vopselei. Regulat, se recomandă un luciu special ai cărui compuşi intră în textura vopselei şi o protejează mai bine.

 


Stresul poate duce la cancer

Ziua, 14 ianuarie

Stresul cotidian este un factor important in dezvoltarea tumorilor canceroase, scrie, joi, telegraph.co.uk. Oamenii de stiinta de la Universitatea Yale au declarat ca orice tip de trauma, emotionala sau psihica, poate provoca mutatii canceroase. Totodata, specialistii au explicat ca tumorile maligne sunt in stransa legatura cu stresul de la munca sau din familie. "Reducerea sau evitarea stresului este intotdeauna un sfat intelept", a declarat prof. Tian Xu, coordonatorul cercetarii.

Pana in prezent, oamenii de stiinta au crezut ca mutatiile cauzatoare de cancer trebuie sa apara intr-o singura celula, pentru a provoca maladia. Profesorul Xu a explicat ca echipa sa a descoperit ca stresul deschide "cai" mutatiilor situate in celule diferite, fapt care duce la dezvoltarea si raspandirea cancerului in organism. "Vestea proasta este ca este mult mai usor pentru un tesut sa acumuleze mutatii in celule diferite decat in aceeasi celula", a declarat cercetatorul.

 


Angajaţii care spun ce gândesc sunt mai sănătoşi

Evenimentul Zilei, 13 Ianuarie

Angajaţii care le spun patronilor lor ceea ce cred despre ei sunt mai sănătoşi, iar sinceritatea lor le permite superiorilor să îşi îmbunătăţească stilul de lucru şi să evolueze pe plan profesional, se spune într-un studiu prezentat, azi, într-o conferinţă a British Psychological Society.

Potrivit studiului, prezentat într-o conferinţă care a avut loc la Brighton şi ale cărui concluzii au fost publicate de AFP, companiile ar trebui încurajate să le ofere angajaţilor lor posibilitatea de a-şi evalua superiorii cu regularitate, cu scopul de "a avea angajaţi fericiţi, cu o bună stare de sănătate şi fără să fie stresaţi".

Conducătorii criticaţi sunt mai eficienţi

Studiul a fost realizat cu ajutorul unui experiment la care au participat 150 de cadre de conducere. Managerii au fost împărţiţi în două grupuri: unul a beneficiat de o formare profesională şi a primit comentariile angajaţilor referitoare la autoritatea lor, spre deosebire de cel de-al doilea grup, care nu a beneficiat de aceste avantaje.

"Atunci când cadrele de conducere primesc comentariile angajaţilor, sunt mai dispuse să îşi modifice stilul de lucru şi sunt astfel percepute ca fiind conducători mai eficienţi", au declarat autorii studiului.

Libertatea de opinie reduce stresul

Angajaţii care au posibilitatea de a fi sinceri cu şefii lor elimină în acest fel stresul, a explicat Emma Donaldson-Feilder, unul dintre experţii care au realizat acest studiu. "Consecinţele stresului sunt omniprezente: simptome de natură psihologică, precum anxietate şi depresie, dar şi simptome fiziologice, precum palpitaţii şi hipertensiune", a declarat ea.

Stresul este, totodată, "o cauză semnificativă pentru creşterea numărului de concedii medicale solicitate de angajaţi, iar acest aspect creşte presiunea asupra acelora care rămân la birou pentru a gestiona afacerile, fiind astfel dăunător atât pentru angajaţi, cât şi pentru companie".

 


Depresia la copii, tot mai întâlnită

Oana Antonescu

Adevarul, 13 ianuarie

Copiii depresivi pot avea gânduri de sinucidere

Părinţii trebuie să se alarmeze atunci când copilul lor este trist de cel puţin două săptămâni, nu are chef de joacă şi nu poate fi înveselit. Grijile şi stresul părinţilor, precum şi absenţa acestora din viaţa copiilor au făcut ca numărul micuţilor diagnosticaţi cu depresie să fie tot mai mare în ultimii ani.

Tristeţea este firească şi poate apărea în egală măsură la părinţi şi la copii. „Însă când tristeţea durează cel puţin două săptămâni, avem de-a face cu o depresie", potrivit psihologului Lena Rusti de la Clinica Mentarex Consult din Bucureşti.

Nu este strict o problemă a adulţilor

Depresia este privită de obicei ca o problemă a adulţilor. Din păcate, acest lucru face ca părinţii să ignore stările depresive ale copilului lor. „Adulţii nu doar că nu reuşesc să observe depresia la copil, dar uneori o şi agravează atunci când îl încarcă pe acesta cu problemele lor sau când îl fac martor la disputele din familie", atrage atenţia psihologul.

Cauzele depresiei la cei mici sunt la fel de numeroase ca în cazul adulţilor, iar frecvenţa ei la copii a crescut în ultimii ani proporţional cu cea întâlnită la persoanele mature. Copilul depresiv fie fuge de ceva (de problemele de la şcoală, de cele din familie, de respingerea prietenilor şi colegilor, de ridiculizarea acestora), fie îşi doreşte ceva (să beneficieze de mai multă atenţie din partea părinţilor).

Evenimentele majore, precum decesul unei persoane dragi, divorţul părinţilor sau plecarea acestora în străinătate pot, de asemenea, să declanşeze stările depresive.

Depresia este mai periculoasă la copii decât la adulţi, pentru că cei mici nu îşi pot exprima tristeţea, aşa cum o fac adulţii. Cel mult, se pot declara plictisiţi. Rolul părinţilor este foarte important în depistarea depresiei. Ei trebuie să urmărească în permanenţă stările copilului lor. Cel mai important simptom al depresiei este lipsa chefului de joacă.

Copilul se declară plictisit şi nicio jucărie sau activitate recreativă propusă de părinţi nu îl înveseleşte. El se izolează, devine irascibil, iar părinţii nu reuşesc să le intre în voie. În timp, copilul se poate confrunta cu probleme grave de comunicare şi de integrare.

Are apetit scăzut şi dureri de cap

Copilul depresiv are o memorie şi o putere de concentrare scăzute, iar acest lucru se vede în performanţele şcolare. El mai poate avea şi simptome fizice: apetit scăzut (care poate duce la anemie şi la o scădere în greutate), crampe abdominale, migrene, insomnii sau, din contră, somn îndelungat. Toate acestea sunt cauzate de emoţiile pe care copilul le transformă în anxietate.

 


Cine se uită mult la televizor moare mai repede

Alina Vătăman

Evenimentul Zilei, 12 Ianuarie

Persoanele care stau în faţa televizorului mai mult de patru ore pe zi au o speranţă de viaţă mai mică decât aceia care se uită la TV o perioadă mai mică de timp, se precizează în cadrul unui studiu australian citat de AFP.

„Comparativ cu aceia care se uită la televizor mai puţin de două ore pe zi, persoanele care petrec mai mult de patru ore urmărind programele TV sunt cu 46% mai mult supuşi riscului de a muri din cauza diferitelor boli”, spune cercetătorul David Dunstan, de la Institutul de diabet şi boli cardiovasculare din Melbourne.

Cel mai mare risc este reprezentat de bolile cardiovasculare. 80% dintre fanii televizorului ajung ca, în timp, să dezvolte o boală de inimă, mai spun specialiştii.

În ceea ce priveşte cauzele pentru care televizorul este un real pericol pentru sănătatea celor care abuzează, australienii spun că nu programele în sine sunt sursa îmbolnăvirilor, ci lungile perioade de sedentarism pe care le presupune statul în faţa televizorului. Astfel, muşchii rămân imobilizaţi un timp îndelungat, iar absorbţiile de grăsimi şi zahăr de către organism se fac cu mare dificultate.

Studiul a fost efectuat în Australia, timp de şase ani în care au fost analizate obiceiurile de a privi la televizor a 8.800 de persoane.

Efecte şi asupra psihicului

Există însă şi studii care demonstrează că televizor nu mai este de mult hrană spirituală, mai ales pentru cei mici. Aproximativ jumătate dintre copiii „moderni” îşi iau informaţiile pe cale vizuală. Situaţia a fost speculată imediat de către realizatorii de programe TV care au venit pe piaţa media cu ofertă deosebit de bogată de emisiuni şi filme pentru copii.

Nu toate au însă rol educativ. Monştri, violenţă, obiceiuri nesănătoase, toate sunt promovate de aşa-zisele programe pentru copii.

Un raport al Consiliului Naţional al Audiovizualului, dat publicităţii în urmă cu un an, arată că, în timp ce la televiziunile generaliste primează violenţa verbală, posturile TV pentru copii stau sub stigmatul violenţei fizice.

Nici Tom şi Jerry nu este un desen care trebuie lăsat nediscutat. Copilul trebuie să înveţe că, în realitate, "se întâmplă ceva grav atunci când unul îi dă altcuiva cu tigaia în cap". De altfel, pe marginea acestui desen, în Statele Unite anilor '60 a avut loc o amplă dezbatere.

"Îmi aduc aminte de când eram mică că se spune că televizorul şi casetofonul o să ne tâmpească. Aşa li s-a spus şi bunicilor, când a apărut magnetofonul. Dar uite că nu ne-am tâmpit. Acesta este mersul lumii, iar copilul se uită la desene, pentru că, dacă nu ar face-o, ar fi exclus din multe conversaţii între colegi" - Marcela Ciortea, cadru didactic şi mama unui băiat

 


Viaţa privată, dizolvată pe internet?

Marinela Raţă

Evenimentul Zilei, 12 Ianuarie

Reţelele sociale pot fi amuzante, dar şi riscante. O fotografie indecentă sau o postare excentrică pe Facebook, Twitter, Hi5 sau MySpace îţi poate atrage oprobriul.

Exemplul recent este cel al unei fotografii cu Ana Geoană, fiica preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, în costum de baie, afişată pe Facebook. Poza tinerei, de altfel minoră, a făcut ocolul presei în ultimele două zile, în articole dezaprobatoare. Cazul redeschide dezbaterea: unde începe şi unde se termină viaţa privată într-o reţea socială?

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, anunţa, săptămâna trecută, într-o conferinţă la San Francisco, "moartea" vieţii private pentru utilizatorii platformei de socializare.

"Menţinerea confidenţialităţii datelor nu mai reprezintă "o normă socială". Oamenii s-au obişnuit nu doar să ofere informaţii mai multe şi mai diverse, ci şi să fie mai deschişi cu un număr mai mare de oameni. Acea normă socială este ceva care a evoluat odată cu trecerea timpului", a spus Mark Zuckerberg, citat de The Telegraph.

Declaraţia lui Zuckerberg este însă surprinzătoare, având în vedere că nu mai departe de luna decembrie 2009, Facebook, principala reţea de socializare online din lume, şi-a actualizat politica de confidenţialitate a datelor. În urma mai multor reclamaţii, platforma cuprinde acum mai multe opţiuni pe care utilizatorii le pot folosi ca să decidă cine şi ce informaţii poate accesa pe profilurile lor.

Opţiunile permit utilizatorilor atât să ascundă anumite informaţii de persoane "neprietenoase", cât şi să publice datele online pentru o audienţă mult mai mare.

Jumătate de milion de români au cont pe Facebook

Potrivit site-ului jurnalismonline.ro, în România, numărul utilizatorilor de Facebook este în creştere. Dacă în octombrie 2009, reţeaua de socializare avea 382.800 de români înscrişi, în 10 ianurie 2010, cifrele arătau o creştere cu peste 100.000, la 522.220. Comparativ cu alte ţări din regiune, am putea spune că românii nu sunt atât de sociabili pe cât am crede.

Cifrele din această lună arată că Serbia de exemplu are 1.509.560 de utilizatori Facebook, Slovacia, 1.069.180, iar Turcia a ajuns la numărul de 17.371.400. Vecinii noştri din Ugaria au 627.760 de cetăţeni care folosesc Facebook. La nivel mondial, această reţea socială are peste 300 de milioane de utilizatori.

În februarie 2009, Comisia europeană pentru societatea informaţională şi media a intermediat un acord între 17 mari societăţi care deţin reţele sociale. Acestea se obligau să întărească protecţia vieţii private, în special în cazul minorilor. În acelaşi timp, societăţile semnatare ale acordului se angajau să le permită utilizatorilor şi să îi încurajeze pe aceştia să fie precauţi în ceea ce priveşte informaţiile cu caracter personal şi viaţa privată publicate. Dar câţi dintre utilizatori se gândesc că datele, fotografiile sau videoclipurile afişate pe platformele de socializare le pot face şi rău?

 


Efectul "Avatar": Cei care au vazut filmul 3D s-au imbolnavit de depresie.

Ziua, 12 ianuarie

Fiecare dintre noi se poate refugia in realitatea pe care filmele o ofera ca alternativa vietilor noastre. Numai ca fanilor filmului 3D, al lui James Cameron, "Avatar", li se pare greu sa separe realitatea de fictiune. Si asta intrucat, potrivit "Daily Mail", forumurile de pe Internet au fost invadate de mesaje ale celor care au vizionat pelicula. Pana aici, nimic neobisnuit, numai ca postarile acestora dezvaluie faptul ca sunt deprimati si chiar au ganduri de sinucidere. Motivul? Faptul ca nu pot sa viziteze lumea extraterestra inventata de Cameron, Pandora.

Conform CNN, "Avatar Forums" a strans 1000 de mesaje sub categoria "Modalitati de a te descurca cu depresia cauzata de faptul ca visul de a ajunge pe Pandora este irealizabil".

"Eu insumi am fost deprimat. De fapt, filmul m-a facut fericit. Dar pot sa inteleg de ce i-a deprimat pe oameni. Filmul a fost foarte frumos si a aratat ceva ce noi nu avem pe Pamant. Cred ca oamenii si-au dat seama ca am putea trai intr-o lume complet diferita si asta i-a facut sa se deprime", a declarat administratorul forumului, Philippe Baghdassarian.

Totodata, unul dintre fani, cu pseudonimul "okoi", a scris ca dupa ce a vazut "Avatar", l-a cuprins depresia, intrucat "s-a trezit" inapoi in aceasta lume. Drept urmare, forumistul a mers la cinema sa vada filmul pentru a doua oara, in ideea ca isi va ameliora starea. "De cand am fost sa vad "Avatar", sunt deprimat. Vazand lumea minunata a Pandorei si pe toti Na'vi m-a facut sa imi doresc sa fiu unul dintre ei. Nu pot sa nu ma gandesc la lucrurile care s-au intamplat in film si toate lacrimile si fiorii pe care mi i-a dat. Chiar am cochetat cu ideea sinuciderii, gandindu-ma ca daca fac acest lucru, voi renaste intr-o lume asemanatoare Pandorei", a scris Mike, un alt fan al peliculei.

Psihiatrul Stephan Quentzel a declarat ca lumea virtuala nu este reala si nu va fi niciodata, dar este punctul culminant a ceea ce se poate construi pana acum in acest domeniu. "A fost nevoie de cea mai buna tehnologie a noastra pentru a crea aceasta lume virtuala si viata reala nu va fi niciodata la fel de utopica precum cea de pe ecran. Lumea virtuala face ca cea reala sa para mult mai imperfecta", a mai adaugat Quentzel, conform sursei citate.

 


Cum citesc românii

Sandra Scarlat

Adevarul, 11 ianuarie

Doi din trei români nu au cumpărat cărţi anul trecut, dar la fel de mulţi au citit cel puţin un volum, arată un studiu realizat la sfârşitul lui 2009. Statisticile spun că românii citesc puţin şi dau rar bani pe cărţi. E firesc, spun criticii, pentru că întotdeauna românul de rând a consumat literatură doar la ocazii speciale.

Georgiana (25 de ani) a intrat într-o librărie din centrul Capitalei, săptămâna trecută, pentru a cumpăra un cadou pentru prietenul ei: „Istoria urâtului" de Umberto Eco, pentru că a terminat, ca şi ea, facultatea de design.

Anul trecut şi-a cumpărat şi pentru ea cărţi de artă, din colecţia „Pictori de geniu" de la „Adevărul", dar a neglijat beletristica, gen pe care spune că-l preferă. A citit puţin în 2009, poate trei-patru cărţi, nu-şi aminteşte exact, pentru că a cam abandonat lectura după ce a terminat liceul.

În anul recent încheiat, unul din trei români a cumpărat cărţi, în special tinerii cu vârste între 15 şi 29 de ani, care locuiesc în oraşe medii şi mari, sunt educaţi şi au venituri personale lunare peste 1.000 de lei, arată un studiu al obiceiurile de citire şi cumpărare a cărţilor, realizat de GfK România la finalul lui 2009.

Bibliografia şcolară

„Nu este nici mult nici puţin pentru eşantionul de vârstă ales, dacă ţinem seama că aceştia sunt şi cei care frecventează asiduu internetul", explică profesorul universitar Nicolae Constantinescu, doctor în filologie, specializat în etnologie şi antropologie culturală.

„Cei între 15 şi 18 ani sunt elevi, deci citesc şi din obligaţie, poate chiar cumpără cărţi, dintre cele indicate în bibliografia şcolară, dar şi altele". Tot ei alcătuiesc şi mare parte din publicul târgurilor de carte care iese cu sacoşele pline în fiecare an, adaugă specialistul.

Cel mai puţin citesc persoanele cu vârste între 40 şi 49 de ani, care au un nivel scăzut de educaţie (absolvenţi de şcoală profesională, cel mult de liceu), sunt căsătoriţi şi au venituri personale lunare de maximum 400 de lei.

Dragoş Riti (43 de ani) se încadrează în această categorie de vârstă, dar nu şi în caracteristicile definite de studiu. A cumpărat săptămâna trecută mai multe cărţi, printre care „Moby Dick" şi „Winnetou": „literatură pe care am citit-o când eram copil, pe care vreau să i-o dau copilului meu s-o citească".

Vrea să cumpere şi colecţia Jules Verne ale cărei volume vor fi distribuite împreună cu ziarul „Adevărul" din 13 ianuarie. Anul trecut a cumpărat în jur de 20-30 de cărţi, dar a citit mai puţin de jumătate dintre ele.

Un român din trei nu citeşte

O treime din români citesc cărţi cel puţin o dată pe lună. Cel mai mult citesc bucureştenii, locuitorii din Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania (de patru-cinci ori pe lună), iar cel mai puţin, cei din Oltenia şi Dobrogea (o dată sau de două ori pe lună). O altă treime din români citesc doar de câteva ori pe an sau chiar mai rar şi tot aproximativ 30% nu citesc deloc cărţi.

În mediul rural însă, ponderea celor care nu citesc ajunge la 50%, iar unul dintre motive e distribuirea defectuoasă a cărţilor în aceste zone, potrivit profesorului Constantinescu. „Câte dintre buticurile răsărite ca ciupercile după ploaie în toate satele şi cătunele comandă şi o carte-două pentru vânzare? Sunt astfel de localităţi în care nu se comercializează nici măcar ziare", explică specialistul.

Barometrul de Consum Cultural pe anul trecut, o cercetare realizată de Centrul de Studii şi Cercetări în Domeniul Culturii, are şi alte concluzii: 51% dintre români nu au cumpărat cărţi în 2009, mai mulţi decât în 2008, când ponderea celor care nu au cumpărat cărţi a fost de 46%. Profesorul Constantinescu spune că scăderea nu este de neglijat, dar că e normal ca într-o perioadă de criză priorităţile să fie altele. „Între cărţi, alimente, comodităţi, ţigări şi bere, românul le va alege pe ultimele, lăsând pe planul doi cartea."

Cartea, mai puţin lovită de criză

Totuşi, dintre bunurile culturale, cartea a fost cel mai puţin afectată de criză. Numărul celor care nu au cumpărat filme a crescut brusc, de la 53% în 2008 la 71% în 2009, la fel şi cel al românilor care nu au cumpărat muzică, de la 30% la 63%.

„Cartea rămâne iubirea cea mai ieftină", spune criticul literar Dan C. Mihăilescu. Preţul mediu al unei cărţi este de 20-30 de lei, pe când CD-urile şi DVD-urile pornesc de la 50 de lei şi ajung şi până la 200 de lei. „Şi, desigur, descărcarea de muzică şi filme de pe internet a ajuns demult un lucru extrem de obişnuit în lumea pasionaţilor."

33% din români au cumpărat cărţi în anul 2009, iar 66% au citit cel puţin un volum anul trecut, arată un studiu GfK România.

50% din americani au citit literatură în anul 2008, mai mulţi decât în 2002, când ponderea celor care citeau era de 46,7%, potrivit unui raport al organizaţiei National Endowment for the Arts.

69% din francezi au citit cărţi în 2009 și cei mai mulţi, 34%, au citit între una și cinci cărţi, arată un studiu realizat de institutul de sondaje TNS Sofres.

Titluri mai multe, tiraje mai mici

În 1991 se publicau 2.914 titluri de cărţi și broșuri, iar în 2007 s-au publicat de patru ori mai multe, adică 12.378, potrivit Institutului Naţional de Statistică ce folosește evidenţa cărţilor publicate în ţară ţinută în Depozitului Legal al Bibliotecii Naţionale.

Tirajele însă au scăzut cu mai bine de 80 la sută, de la 57.727.000 de exemplare existente pe piaţă în 1991, la 8.751.000 în 2007. Explicaţia ţine de „euforia" editorială de la începutul anilor '90, potolită de creşterea preţului hârtiei şi, implicit, al cărţilor, potrivit lui Nicolae Manolescu.

Cifrele sunt însă relative, pentru că unele edituri depun, târziu sau deloc, evidenţa cărţile publicate, explică reprezentanţii serviciului Depozitul Legal al Bibliotecii Naţionale.

Literatura rămâne cea mai populară

În topul preferinţelor românilor rămân cărţile de beletristică, urmate de cele de specialitate sau de hobby. Potrivit studiului GfK, cărţile SF, cele de psihologie, de auto-educare şi volumele de memorii, jurnale şi biografii stârnesc un interes moderat. „Literatura a fost, este şi va fi mereu cea mai general admirată, din pricina fanteziei, misterului, evadării verticale, a gustului de libertate şi reverie compensatorie", explică Dan C. Mihăilescu.

Vedetele vând cel mai bine

Totuşi, în topul vânzărilor celor mai mari edituri din ţară conduc două volume cu tentă autobiografică. Cartea „Jurnal" a Oanei Pellea şi „Nişte răspunsuri", a vedetei de televiziune Mihaela Rădulescu, sunt cele mai cumpărate în 2009, de la editurile Humanitas, respectiv Polirom.

Volumul Oanei Pellea se află pe primul loc şi în topul vânzărilor de la librăriile Cărtureşti, urmat de cartea lui Dan Puric, „Despre omul frumos", două volume ale Hertei Müller, „Animalul inimii" şi „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul", şi de „Confesiunile unui cafegiu" de Gheorghe Florescu.

Cu totul alte preferinţe au avut cumpărătorii lanţului de magazine Diverta. În topul vânzărilor din 2009 domină autoarea Stephenie Meyer, cu trei cărţi dintr-o serie de poveşti cu vampiri, „Lună nouă", „Eclipsa" şi „Amurg" (editura Rao).

În topul editurilor conduce Rao, urmată de Trei, Corint, Polirom, Litera Internaţional, Humanitas şi All.

Ieftin e cel mai bun

Cărţile cu preţ redus se vând cel mai bine, demonstrează studiul, pentru că mai mult de jumătate dintre cumpărătorii de carte au dat pe ultimul volum maximum 20 de lei. „Chilipirul e la loc de cinste indiferent de epocă", explică Dan C. Mihăilescu.

„Cu totul nou la noi în ultimii ani a fost acest extraordinar fenomen al cărţii vândute odată cu ziarele, «Adevărul», «Cotidianul», «Jurnalul Naţional», care au readus preţul cărţii la proporţii inadmisibile pentru lumea editorială, dar paradisiace pentru publicul larg."

Piaţa de carte a scăzut anul trecut, pe fondul crizei economice. În lanţul Diverta s-au vândut cu 23% mai puţine cărţi decât în urmă cu doi ani.

Şi librăriile Cărtureşti au înregistrat scăderi, dar, potrivit Anei Niculescu, PR& Events Coordinator, criza a avut un dublu efect: românii au devenit mai atenţi şi mai selectivi la cumpărături, dar au redescoperit lectura, un mod plăcut şi ieftin de petrecere a timpului liber.

 


Asa sa fie? Femeile care beau bere la prima intalnire, preferatele barbatilor!

Ziua, 9 ianuarie

Vremurile in care reprezentantele sexului frumos aveau emotii peste emotii legat de comportamentul lor cat mai feminin la prima intalnire, par sa fi apus. O grija in minus, daca este sa ne luam dupa un studiu recent al unei companii britanice producatoare de alcool, care spune ca femeile isi pot comanda linistite o bere la cea dintai iesire in oras cu un barbat. Nu da deloc rau, ba dimpotriva, ii si cucereste pe domni.

Conform studiului respectiv, barbatii sunt de-a dreptul incantati de dezinvoltura unei femei care alege sa comande o bere, in locul clasicului pahar de apa plata cu lamaie, sau a unui suc. Mai exact, 25 % dintre repondentii de sex masculin au spus ca le pare "cuceritor" gestul unei femei de a comanda bere chiar in timpul primei intalniri.

E drept ca acelasi studiu dezvaluie faptul ca doar o zecime dintre femeile chestionate ar alege berea ca bautura comandata la o astfel de ocazie, de teama sa nu isi strice imaginea in ochii posibilului viitor partener.

 


A intrat din greseala in transa dupa ce a exersat arta hipnozei in fata oglinzii

Alina OLTEANU

Ziua, 6 ianuarie

Un barbat de 27 de ani din Londra care a invatat arta hipnozei pentru a putea inghiti cu mai multa usurinta sabii in cadrul unui spectacol de circ, a intrat accidental in transa dupa ce a exersat in fata unei oglinzi. Dupa cinci ore, Helmut Kichmeier a fost gasit de sotia lui, care, vazand ca barbatul avea pupilele miscorate si era incapabil sa-i raspunda la intrebari, l-a sunat pe doctorul care il invatase sa practice hipnoza. In urma acestei patanii, Kichmeier a fost de acord ca sotia sa sa asiste de fiecare data la exercitiile sale, ea avand posibilitatea sa-l scoata din transa cu ajutorul unui cuvant cheie, relateaza "The Telegraph" in editia electronica.

Dupa cum a povestit doamna Kichmeier, in momentul in care l-a gasit pe sotul ei in stare de transa profunda, "el se holba la propria imagine din oglinda, avand pupilele miscorate, ceea ce stiu ca reprezinta un semn ca o persoana se afla sub hipnoza". "Am incercat sa-l intreb ce este in neregula, dar el nu mi-a raspuns si atunci m-am uitat la canapeaua din spatele lui si am vazut o carte intitulata Hipnoza, medicina mintii. Era deschisa la pagina 45, la un capitol numit anestezia hipnotica, si am realizat ca ceva este in neregula. La inceput m-am panicat si am incercat sa vorbesc cu Helmut, dar el nu mi-a raspuns. Abia apoi am observat o scrisoare aflata langa carte si care era scrisa de mentorul sau, doctorul Roberts, iar atunci am stiut ce am de facut", a povestit femeia. Sotia lui Kichmeier l-a sunat repede pe doctor si, dupa ce acesta i-a vorbit lui Helmut, el a iesit treptat din transa, fara sa stie prea multe despre cele petrecute in ultimele cinci ore. O persoana hipnotizata, explica "The Telegraph", raspunde numai unei voci care inspira autoritate si, din moment ce doctorul Roberts il initiase pe Kichmeier in arta hipnozei, el a fost si cea mai potrivita persoana pentru a-l scoate din starea de transa pe care barbatul si-a indus-o din greseala.

 


Adolescenţii care se culcă târziu se confruntă cu un risc mai mare de depresie

Cotidianul, 3 ianuarie

Adolescenţii care se culcă târziu sau nu dorm destul se confruntă cu un risc mai mare de depresie, potrivit unui studiu realizat de Columbia University Medical Center din New York, în rândul a 15.500 de tineri cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, informează BBC News Online.

Unul la 15 adolescenţi dintre cei studiaţi de Columbia University Medical Center în anii '90 suferea de depresie.

Rezultatele studiului, publicat în Sleep, au arătat existenţa unui risc cu 24% mai mare de depresie la adolescenţii care se culcă după miezul nopţii, faţă de de cei care se culcă înainte de ora 22.00. Totodată, cei care dorm mai puţin de cinci ore pe noapte se confruntă cu un risc de depresie cu 71% mai mare faţă de cei care dorm opt ore.

Acelaşi studiu a arătat că adolescenţii care merg la culcare mai târziu de miezul nopţii se confruntă cu un risc cu 20% mai mare de a se gândi la sinucidere , faţă de cei care se culcă înainte de ora 22.00.

Publicitate

Riscul este cu 48% mai mare la cei care dorm mai puţin de cinci ore pe noapte, faţă de cei care dorm opt.

Printre adolescenţii care au răspuns că "de obicei dorm destul", probabilitatea de a suferi de depresie scădea cu 65%. În medie, tinerii studiaţi dormeau şapte ore şi 53 de minute pe noapte, timpul recomandat de somn la aceste vârste fiind însă de nouă ore pe noapte. Sursa: Mediafax

 


Copiii care se uita prea mult la TV au dificultati de vorbire

Ziua, 4 ianuarie

Mii de copii nu reusesc sa comunice desi au implinit trei ani pentru ca stau prea mult in fata televizorului, scrie, luni, dailymail.co.uk.

Oamenii de stiinta au descoperit ca un sfert dintre baieti si una din sapte fetite de aproximativ trei ani nu stiu sa vorbeasca. Motivul: zgomotul de fundal de la televizor ii face pe copii sa inteleaga cu greutate anumite cuvinte.

Studiul, coordonat de cercetatorul britanic Jean Gross, avertizeaza ca circa trei la suta dintre copii au probleme grave de comunicare. Chiar daca micutii nu sunt atenti la programele TV, Gross a declarat ca inteleg gresit pronuntia cuvintelor din cauza ca televizorul este de obicei pornit atunci cand parintii li se adreseaza.

La cercetare au participat circa 1.000 de familii. Un sfert dintre familii au recunoscut ca au televizorul pornit apoape tot timpul zilei. Gross a concluzionat ca 23% dintre baietei si 13% dintre fetite au dificultati in a se exprima si a-i intelege pe cei din jur.

 


Delfinii, aproape la fel de inteligenti ca oamenii

Ziua, 31 decembrie

Delfinii sunt atat de inteligenti incat ar trebui tratati la fel ca oamenii, sustin oamenii de stiinta, scrie, luni, dailymail.co.uk. Aceste mamifere marine sunt cele mai inteligente fiinte dupa oameni, cimpanzeii coborand astfel pe locul al treilea in clasament.

Potrivit oamenilor de stiinta, delfinii ar trebui tratati cu mai mult respect pentru ca, oricat de inteligenti ar fi, ei sunt tinuti in parcuri de distractii sau omorati pentru a fi mancati. In jur de 300.000 de balene si delfini mor anual in acest fel.

Cercetarea a fost condusa de Lori Marino, un zoologist de la Universitatea Emory din Atlanta. El a comparat creierul delfinilor cu cel al primatelor, ajungand la concluzia ca cei dintai sunt mai inteligenti.

Pana acum s-a crezut ca cimpanzeii sunt cele mai inteligente animale, acestia aflandu-se la nivelul unui copil de trei ani. Oamenii de stiinta au declarat ca, de fapt, cimpanzeii au creierul dezvoltat ca un copil de doi ani si ca delfinii au personalitati distincte, un puternic simt al propriei persoane si chiar se gandesc la viitor. De asemenea, ei pot sa imprumute un comportament de la alte exemplare, au capacitatea de a se recunoaste in oglinda si chiar o folosesc pentru a-si examina diferite parti ale corpului. Delfinii pot chiar sa invete un limbaj bazat pe simboluri.

Prof. Marino va przenta rezultatele cercetarii sale luna viitoare, intr-o conferinta din San Diego.

 


R.Moldova: Petrecerea Revelionului in centrul Chisinaului va fi permisa doar cu acordul... psihologului

Ziua, 31 decembrie

Cei care vor dori sa intampine Anul Nou in Piata Marii Adunari Nationale din centrul Chisinaului vor trebui sa aiba permisiunea psihologului, potrivit sefului Directiei de Ordine Publica a Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Cibotaru, citat de Agerpres.

Accesul in Piata va fi restrictionat in noaptea de Revelion. "Accesul in PMAN va avea loc doar prin trei cai de intrare. Curios este ca la punctele de trecere oamenii vor avea nevoie de permisiunea detectoarelor de metal si a... psihologilor", scrie si Jurnal.md.

Mihai Cibotaru a mai precizat ca nu se va permite accesul in Piata cu obiecte din sticla si cu arme, astfel ca cei care vor dori sa serveasca sampanie in centrul Chisinaului vor trebui s-o aduca in recipiente de plastic. Incepand cu ora 15.00, bulevardul Stefan cel Mare, principala artera rutiera din Chisinau, va fi blocat in perimetrul PMAN.

De Revelion, zeci de mii de oameni se aduna in Piata Marii Adunari Nationale pentru a intampina Anul Nou.

 
Psihologie