PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 92 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
2010 Revista Presei [3]

 

 

 

Revista Presei (3)

 

 

Copiii care nu au fraţi sunt mai mulţumiţi şi mai încrezători

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 15 noiembrie 2010

 

Copiii singuri la părinţi sunt priviţi adesea ca fiind retraşi şi mai ciudaţi decât cei care au fraţi. Un studiu recent făcut de cercetătorii britanici dărâmă însă acest mit, notează „The Daily Mail“.

Potrivit acestuia, copiii singuri la părinţi sunt mai fericiţi decât cei care sunt forţaţi să se lupte cu fraţii lor pentru a câştiga atenţia părinţilor.

Unul dintre motivele pentru care aceşti copii par mai încrezători şi mai mulţumiţi este pur şi simplu faptul că nu au de-a face cu agresivitatea fraţilor sau a surorilor. Cercetătorii au arătat că aproape 33% din copii se plâng că sunt loviţi sau înghiontiţi de fraţi. De asemenea, un sfert dintre ei afirmă că fraţii şi surorile le pun porecle urâte şi le iau jucăriile sau hainele.

Studiul a fost cel mai amplu de acest gen din Marea Britanie, în vederea cercetării fiind analizate vieţile a 100.000 de oameni din 40.000 de familii. Cercetătorii au afirmat că discuţiile dintre fraţi îşi lasă amprenta şi asupra părinţilor.

„Pe măsură ce neînţelegerile se accentuează, părinţii devin tot mai stresaţi, iar la un moment dat renunţă să-i mai despartă sau doar îi atenţionează, lăsând deschis câmpul de bătălie", a declarat profesorul Dieter Wolke de la Universitatea din Warwick, care a coordonat studiului.

Rezultatele vin în contextul în care o cercetare anterioară arăta că fetele şi băieţii singuri la părinţi îşi fac greu prieteni şi sunt mai egoişti.

 

 

 

Dansul îţi dezvăluie personalitatea

 

Mihaela Dima

Adevarul, 15 noiembrie 2010

 

Modul în care dansezi le transmite celorlalţi informaţii despre ce simţi şi cum gândeşti

Oamenii de ştiinţă au arătat că modul în care te mişti pe muzică trădează anumite detalii despre felul tău de-a fi. Participanţii la studiu au fost clasificaţi în cinci tipuri de personalitate: extravertiţi, nevrotici, agreabili, lipsiţi de prejudecăţi şi conştiincioşi.

Cercetătorii spun că ringul de dans este locul perfect pentru începerea unei relaţii, pentru că acolo partenerul îţi poate evalua foarte bine personalitatea, scrie „The Daily Telegraph".

Oamenii de ştiinţă au studiat mişcările a 60 de voluntari, care au fost încadraţi în cinci grupuri - extravertiţi, nevrotici, agreabili, lipsiţi de prejudecăţi şi conştiincioşi, în funcţie de modul în care dansau. Extrovertiţii sunt cei care acoperă cel mai mult ringul de dans, de cele mai multe ori fac mişcări energice şi ample din cap şi din picioare.

Oamenii nevrotici dansează cu mişcări sacadate ale mâinilor şi picioarelor, fiind recunoscuţi uşor de clubberi şi de invitaţii la nunţi drept cei care dansează „târşâind picioarele". Persoanele agreabile au stiluri de dans mai line, folosind ringul de dans pentru a se muta dintr-o parte în alta în timp ce îşi rotesc mâinile.

Cei lipsiţi de prejudecăţi tind să facă mişcări ritmice de sus în jos şi nu se deplasează pe ring atât de mult faţă de ceilalţi. Conştiincioşii sunt cei cărora le place însă să se mişte foarte mult, dar şi să-şi întindă braţele mai mult decât ceilalţi dansatori.

 

Şase genuri de muzică

„Se ştie că muzica evocă emoţii puternice, iar emoţiile pot fi exprimate prin mişcările corpului. Oamenii folosesc aceste mişcări ca indicatori de încredere în evaluarea personalităţii celorlalţi", spune coordonatorul studiului, dr. Geoff Luck, de la Universitatea Jyvaskyla din Finlanda.

Fiecare participant a fost rugat să danseze în mod spontan pe 30 de melodii diferite încadrate în şase genuri de muzică: rock, tehno, latino, jazz, funk şi pop. Rezultatele au arătat că există corelaţii între anumite stiluri de dans şi unele personalităţi.

Muzica rock a scos în evidenţă anumite mişcări ale capului, mai ales la extravertiţi. În cazul nevroticilor, acesta a fost stilul muzical pe care s-au simţit bine. Cei lipsiţi de prejudecăţi au făcut mai multe mişcări caracteristice în timpul muzicii tehno, iar cei agreabili în timpul celei latino.

"Se ştie că muzica evocă emoţii puternice, iar emoţiile pot fi exprimate prin mişcările corpului. " dr. Geoff Luck, cercetător finlandez

 

 

 

Defectele de vorbire afectează personalitatea copilului

 

Claudia Georgevici

Adevarul, 14 noiembrie 2010

 

Şedinţele de logopedie îi implică pe copii în jocuri educative

Tulburările de limbaj trebuie corectate cu ajutorul specialistului logoped. Copiii care nu pot forma propoziţii şi care spun puţine cuvinte la vârsta de trei ani şi jumătate pot fi diagnosticaţi cu întârziere în dezvoltarea limbajului.

Cel mai des întâlnite tulburări de vorbire la copii sunt bâlbâielile, întârzierile în dezvoltarea limbajului şi dislaliile, adică omisiunile, substituirile, inversiunile sau deformările unuia sau mai multor sunete. De cele mai multe ori, cei mici au dificultăţi în a pronunţa corect sunetul „r".

„Copilul îl poate omite, îl poate înlocui cu alt sunet (cel mai frecvent cu «l») sau îl poate pronunţa greşit («r» graseiat)", precizează Ionela Ghizdavu, logoped la cabinetul logopedic „Andu" din Bucureşti. Până la patru ani, pronunţarea greşită a unor sunete este considerată în limitele normalului, din cauza insuficientei maturizări funcţionale a aparatului fonoarticular, însă după această vârstă este nevoie de exerciţii logopedice pentru corectarea lor.

O altă tulburare întâlnită la antepreşcolari este întârzierea apariţiei şi dezvoltării limbajului. Logopedul Ionela Ghizdavu atrage atenţia că un copil care la vârsta de trei ani şi jumătate spune puţine cuvinte şi nu formează propoziţii poate fi diagnosticat cu întârziere în dezvoltarea limbajului.

 

Cum se pot corecta

Tulburările de vorbire se pot trata cu succes cu ajutorul logopediei, prin activităţi amuzante şi educative pentru copii. „O şedinţă logopedică presupune implicarea copilului în diverse activităţi specifice vârstei, ce constau în repetarea unur silabe, cuvinte, propoziţii, jocuri educative, asamblarea de puzzle-uri, rezolvarea unor fişe şi alcătuirea de propoziţii după imagini", spune logopedul Ionela Ghizdavu.
Pentru rezultate satisfăcătoare, o şedinţă individuală nu trebuie să depăşească 40 de minute. Numărul de şedinţe este stabilit în funcţie de tulburarea de limbaj. Astfel, în cazul corectării unui sunet, cu excepţia lui „r", este nevoie de patru-cinci şedinţe. Pentru alte situaţii, precum tulburările din autism sau pentru alalie (lipsa sau slaba dezvoltare a vorbirii), este nevoie de ani de terapie.

 

Bâlbâiala îi poate scădea încrederea în sine

Bâlbâiala, adică repetarea involuntară a sunetelor sau a silabelor, îi poate crea copilului serioase probleme emoţionale şi de comunicare. De obicei, bâlbâiala apare pe la patru ani, când copilul ştie deja să vorbească. De asemenea, balbismul poate apărea după un şoc emoţional, această tulburare afectându-i mai ales pe micuţii introvertiţi sau vulnerabili afectiv. Această problemă poate dispărea de la sine, însă alteori persistă. Este bine ca acest defect să fie corectat înainte ca micuţul să meargă la şcoală. Faptul că nu poate comunica normal cu ceilalţi îi poate scădea copilului încrederea în sine. De aceea, în corectarea bâlbâielii, pe lângă şedinţele de logopedie, poate fi nevoie şi de psihoterapie.

 

 

 

Milioane de femei britanice au depresii din cauza vieţii monotone

 

Oana Racheleanu

Adevarul, 13 noiembrie 2010

 

Femeile din Marea Britanie sunt plictisite de moarte

Milioane de femei britanice sunt plictisite de viaţa lor din cauza "muncii în gospodărie fără sfârşit, lipsa banilor şi o viaţă sexuală plictisitoare".

Şase din zece femei din Marea Britanie sunt dezamăgite de vieţile lor plictisitoare de moarte, potrivit Daily Mail. Din 4000 de femei chestionate, 28 la sută au declarat că simt că vieţile lor sunt mai banale decât acum cinci ani.

diul dezvăluie modul în care "starea generală de rău" afectează modul în care femeile se văd şi se simt, pe ele şi pe cei din jur. Femeile nemulţumite numesc viaţa socială limitată şi lipsa de aventură în dormitor ca motive-cheie pentru stare lor generală de rău. De asemenea, ele au dat vina şi pe lipsa încrederii în sine care le face pe femei să se simtă nesigure referitor la sentimentele şi la gândurile lor.

Un sfert dintre femei recunosc că sentimentul de plictiseală le afectează încrederea şi le face să stagneze în viaţa şi în muncă.

Raportul este concluzionat din cercetările realizate de site-ul de moda very.co.uk.

Stare de rău general a infectat, de asemenea, şi dulapurile femeilor, negrul fiind culoarea cea mai comună în dulapurile a jumătate din femei.

Femeile intervievate au recunoscut că cel mai des poartă blugi şi tricou (37 procente) sau pantaloni de trening cu un un cardigan (35 la suta). Doar una din zece femei poartă în mod regulat ceva luminos şi îndrăzneţ.

Judi James, expertul în comportamente a spus: "Studiul arată cât de uşor este pentru noi să cădem într-o capcană a obişnuitului. Grijile despre locuri de muncă şi bani ne face să ne asumăm riscuri mai puţine, care ne fac să ne simţim obişnuiţi şi au un impact asupra fericirii, încrederii şi stimei de sine."

"Efectuarea unor modificări mici, dar regulate, ca încălcarea obiceiurilor obişnuite, adoptarea unei gândiri mai optimiste şi folosind culori vii în vestimentaţie şi în decorarea casei, pot fi modalităţi uşoare de a creşte nivelul de pozitivitate."

În cadrul studiului, intitulat "Obişnuita Mare Britanie", au fost chestionate femei cu vârstă între 18 şi 65 de ani, întrebările vizând fericirea în diferite aspecte ale vieţii lor.

 

 

 

5 motive pentru care avem eşecuri profesionale

 

Adina Radu

Adevarul, 12 noiembrie 2010

 

Încearcă să te organizezi astfel încât să-ţi atingi obiectivele pas cu pas

Se spune că din greşeli înveţi şi că nimeni nu a atins cu adevărat succesul dacă nu a avut de depăşit obstacole în drumul lui. Pe scurt, reţeta succesului constă în: abilitatea de a te ridica, de a nu te da bătut în faţa provocărilor şi de a conştientiza factorii care duc la nereuşite, astfel încât să-i poţi înlătura.

Orice eşec profesional, fie el minor, fie el major, îşi pune amprenta asupra vieţii oricărei persoane. Iar fiecare individ reacţionează diferit într-o astfel de situaţie: atunci când unul renunţă, altul alege să schimbe direcţia, iar un altul ar putea refuza să accepte eşecul. Nereuşitele apar de obicei atunci când îţi stabileşti obiective care nu sunt în concordanţă cu abilităţile tale, pentru că te estimezi greşit. Soluţia nu este să fugi de eşecuri cu orice preţ, ci să înţelegi implicaţiile şi cauzele lor pentru a nu-ţi repeta greşelile.

 

1.Nu-ţi stabileşti obiective clare

Succesul va fi întotdeauna greu de obţinut pentru cineva care nu ştie cu exactitate ce scop are şi care nu-şi construieşte strategii pentru a atinge acele obiective. Iar urmărirea acestor lucruri trebuie să devină o constantă în evoluţia profesională a fiecăruia. Încearcă să-ţi stabileşti câte un ţel zilnic, care să te apropie încet-încet de rezultatul dorit. De asemenea, acordă-ţi timpul necesar pentru a cerceta cu atenţie toate aspectele obiectivelor tale, astfel încât să iei cele mai bune decizii.

 

2.Autocontrolul nu este punctul tău forte

Furia, frustrarea şi stresul scad capacitatea de concentrare, te secătuiesc de energie şi te pot face să devii mai puţin hotărât în ceea ce priveşte scopurile tale. Iar dacă nu conştientizezi şi nu reacţionezi la aceste situaţii imediat cum apar, te poţi confrunta cu un declin al performanţelor tale profesionale. Astfel, dacă vei reuşi să-ţi controlezi emoţiile, să te autodisciplinezi, vei reuşi să gestionezi mai bine şi situaţiile ce ţin de profesie.

 

3.Ţi-e teamă de schimbări

Există o vorbă: norocul le surâde celor curajoşi. Sigur, nu spune nimeni să te arunci cu capul înainte şi să-ţi asumi riscuri majore, dar este bine să fii deschis şi să încerci să profiţi de oportunităţi pe măsură ce ele apar. Într-adevăr, este comod să îţi desfăşori activitatea într-un mediu cunoscut şi să faci lucrurile la care te pricepi deja, dar nevoia de confort şi teama de schimbare te pot ţine adesea pe loc. Ca să te autodepăşeşti, încearcă să înveţi mereu lucruri noi şi să fii la curent cu noutăţile din domeniul în care lucrezi.

 

4.Renunţi prea uşor

Ai observat că uneori îţi este mult mai uşor să începi un lucru decât să-l finalizezi? Motivaţia şi elanul sunt adesea la cote maxime în faţa unui proiect sau a unei idei noi, dar pe măsură ce trece timpul şi apar diverse obsta­cole, multe persoane îşi pierd concentrarea şi voinţa pe care le aveau iniţial. Nu face şi tu la fel, ci încearcă să nu renunţi atunci când te confrunţi cu greutăţi. Reţine că perseverenţa face diferenţa între un învingător şi un învins!

 

5.Te supraestimezi

Sentimentul de superioritate îţi poate afecta succesul în carieră chiar mai mult decât cel de inferioritate. Desigur, este bine să ai încredere în tine, dar dacă ajungi să consideri că eşti atoateştiutor, nu vei mai învăţa lucruri noi, nu îţi vei recunoaşte greşelile pentru a le putea îndrepta şi nu vei reuşi să iei criticile în mod constructiv. Încearcă să îţi păstrezi o doză de obiectivism în ceea ce te priveşte, astfel încât să asimilezi informaţii­le care ţi se oferă şi să evoluezi în drumul profesional ales.

 

Evită emoţiile negative!

Dacă te confrunţi cu un eşec profesional, nu lăsa emoţiile negative să te copleşească. Încearcă să te linişteşti şi să laşi gândurile negre de-o parte, deoarece poţi lua hotărâri în defavoarea ta. Îţi va fi mult mai uşor să treci peste probleme dacă vei conştientiza cu calm ceea ce se întâmplă, dacă abordezi problema în mod pozitiv şi dacă începi să-ţi trasezi din nou direcţia pe care doreşti să o urmezi.Capacitatea de a te ridica şi de a răspunde provocărilor defineşte cu adevărat un învingător.

 

Statistică: 80 la sută din angajaţi s-au confruntat la un moment dat în cursul vieţii cu un eşec professional

.

Specialistul nostru, Lena Rusti psiholog psihoterapeut

Eşecurile profesionale pot avea multe cauze. Acestea apar de obicei atunci când avem aşteptări prea mari de la noi şi ne luăm responsabilităţi pentru care nu suntem încă pregătiţi, dar nu putem accepta acest lucru. Deşi orice eşec are un impact asupra noastră este important ca acesta să fie constructiv, să înţelegem ce s-a întâmplat şi care au fost cauzele reale şi să învăţăm ceva din asta. Să nu folosim eşecul pentru a ne descuraja, ci pentru a evita să facem aceleaşi greşeli. Să ne acceptăm greşelile cu responsabilitate şi cu umor, pentru a nu ne prăbuşi în ele, ci pentru a le folosi ca treaptă în evoluţia noastră interioară.

 

 

 

Dependenţa psihică de pastile

 

Cristina Lica

Evenimentul Zilei, 1 noiembrie

 

Tratamentul îndelungat şi necontrolat cu anumite medicamente poate provoca dependenţa psihică de ele. Pseudo-bolnavii se pot "dezvăţa" cu multă voinţă.

 

Dependenţa de medicamente descrie nevoia acută de administrare a unor pastile pentru o perioadă lungă de timp. Dependenţa poate fi organică (corpul cere acea substanţă pentru a evita simptomele neplăcute ale sindromului de abstinenţă), dar şi psihică, atunci când creierul transmite senzaţia că fără acel medicament nu poate rezista, caz în care apare şi o puternică stare depresivă.

"În urma unor studii pe mai multe tipuri de medicamente, nu numai cele psihotrope (droguri, în special), s-a constatat că există substanţe care se metabolizează precum apa şi care provoacă dependenţă fizică. Dependenţa psihică, în schimb, e o boală în sine, ca şi cea de alcool, droguri, sex etc. şi are la bază obişnuinţa, ritualul, repetabilitatea acţiunilor, de care bolnavul nu se poate detaşa", explică psihoterapeutul Alina Zevedei.

 

Depresia şi rudele dependente, factori de risc

Nu se poate vorbi despre apetenţa dependenţilor pentru anumite categorii de medicamente. "Există persoane care au un comportament abuziv şi faţă de aspirină, care din punct de vedere chimic nu dă dependenţă", exemplifică psihoterapeutul Zevedei. Dependentul ajunge să creadă că orice stare de disconfort e cauzată de neadministrarea substanţei respective.

Deşi nu se cunosc cauzele clare ale afecţiunii, specialiştii spun că anumiţi factori de risc trebuie luaţi în considerare: istoricul familial de dependenţe, anxietatea, lipsa vieţii sociale, automedicaţia. Acestora li se adaugă reclama exagerată la anumite medicamente.

"Persoanele cu istoric în familie sunt predispuse la dependenţă. Copilul, tânărul, ulterior adultul deprinde obiceiurile părinţilor, calea uşoră de rezolvare a problemelor, pe care o consideră corectă", adaugă psihoterapeutul. "Obsesia" duce în timp la scăderea imunităţii, apariţia dezechilibrelor hormonale, "erodarea" sistemului nervos, declanşarea unor simptome fizice şi psihice, ca hipertensiune, boli hepatice şi hemoragii, precum şi la scăderea puterii de concentrare.

Dependenţii sunt în general caractere aparent puternice, dar în esenţă persoane slabe, înclinate spre singurătate. Au ritualuri adânc încetăţenite, în afara cărora nu concep viaţa. "Prin terapie însă se încearcă supravieţuirea lui în afara acestor ritualuri, conştientizarea că nu există niciun pericol de îndată ce renunţă la medicamente", explică Alina Zevedei.

 

Cum se tratează

Tratamentul diferă de la caz la caz. Dacă dependenţa psihică e însoţită şi de una fizică, iniţial se va trata dependenţa fizică, lucru mai uşor de făcut. Umătorul pas este reperarea cauzei care a declanşat dependenţa psihică.

Odată descoperită, trebuie construite "strategii" care să permită o bună gestionare a impulsurilor. "Învăţul are şi dezvăţ. Prin terapie comportamentală, psihanaliză sau prin reducerea frecvenţei de administrare a medicamentului se încearcă înlăturarea iluziei că substanţa respectivă îl ajută să trăiască. E important ca pacientul să le accepte, să accepte că are o problemă pe care trebuie s-o remedieze", explică Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la UMF "Carol Davila" din Bucureşti.

Există însă şi medicamente care creează de pendenţă în mod obiectiv: antidepresivele, somniferele, practic orice tratament administrat pe termen lung cu care organsimul ajunge să se obişnuiască şi care nu-şi mai fac efectul, caz în care "se impune" creşterea dozei.

"Există persoane care la cea mai simplă răceală iau antibioticele cele mai puternice, îşi scad singuri imunitatea, iar în momentul unei răceli puternice vor avea nevoie de o dozăşoc de antibiotic. În acest caz, suferă ficatul, rinichii etc.", atrage atenţia Radu Braga.

"Există persoane care au un comportament abuziv şi faţă de aspirină, care din punct de vedere chimic nu dă dependenţă.“,

ALINA ZEVEDEI, psihoterapeut

 

UTIL

- Cinci soluţii de prevenire a adicţiei

- Evitaţă să vă trataţi singuri cu medicamente despre care aţi auzit că sunt bune.

- Nu urmaţi un tratament mai mult de zece zile, cu excepţia cazului în care a fost dat de medic.

- Nu renunţaţi brusc la medicamentele pe care le luaţi de multă vreme, ci treptat.

- Citiţi cu atenţie prospectul şi urmaţi întocmai instrucţiunile.

- Evitaţi preparatele care conţin narcoleptice, opiacee, benzodiazepine. Acţionează la nivelul sistemului nervos central şi dau dependenţă.

 

 

 

Portretul-robot al disponibilizatului. Vezi dacă eşti pe lista «neagră»

 

Simona Simionescu

Gandul, 2 noiembrie 2010

 

Principiul "cei mai slabi sunt primii care pleacă" se aplică în continuare, dar ceva mai rafinat decât în 2009. Specialiştii în resurse umane recomandă celor care nu sunt siguri de jobul lor să facă tot ce pot pentru a-şi îmbunătăţi performanţele.

Nu trebuie să întârzii la serviciu, să refuzi să te achiţi de sarcini sau să te cerţi cu şeful ca să fii dat afară, pentru că puţini mai sunt cei care îşi permit să-şi rişte postul pentru motive puerile. Din contră, cel mai probabil, românii care îşi pierd jobul acum sunt cei care nu au reuşit să-şi facă treaba conform criteriilor de performanţă ale companiei, explică specialiştii în resurse umane. "Principiul <cei mai slabi sunt primii care pleacă> se aplică în continuare, dar ceva mai rafinat. După valul de disponibilizări din 2009, când reducerile de personal s-au făcut haotic iar companiile au tăiat, pur şi simplu, patronii au avut timp să implementeze sisteme de evaluare a performanţelor", a declarat pentru Gândul, Corina Diaconu, managing director la compania ABC Human Capital, specializată în servicii de recrutare şi consultanţă pe resurse umane.

Reţetă de urmat: fă-ţi treaba!

S-a ajuns astfel ca în anumite domenii, cum sunt vânzările, candidaţii să afle încă de la interviu ce ţintă de afaceri au de atins în primele luni. În aceste condiţii, cei mai slabi din echipă sunt primii daţi afară. Sunt însă sectoare de activitate în care rezultatele muncii unui angajat sunt mai greu de cuantificat în cifre. Diaconu recomandă celor care nu sunt siguri de jobul lor să facă tot ce pot pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. "Pot chiar să-şi plătească din buzunarul lor un anumit curs, de exemplu, dar să-şi informeze şi şefii. În acest fel, intenţia de îmbunătăţire a cunoştinţelor este vizibilă", explică specialistul în resurse umane. De departe, angajaţii din educaţie, energie, utilităţi şi agricultură sunt cei mai ataşaţi de locul de muncă, după cum arată un studiu al companiei de cercetare GfK România. Astfel, patru din zece români au un nivel ridicat de ataşament faţă de compania pentru care lucrează, iar femeile sunt mai implicate în activitatea organizaţiei decât bărbaţii.

 

Cum îşi reduc firmele cheltuielile

Majoritatea patronilor aleg soluţia disponibilizărilor atunci când trebuie să micşoreze cheltuielile dintr-o companie, cu toate că au de ales, spun avocaţii specializaţi în conflicte de muncă. Firmele pot opta astfel pentru reducerea salariilor şi a timpului de lucru, alături de metoda retrogradării aplicată în cazul ocupanţilor funcţiilor de conducere. În acelaşi timp, şi externalizarea unor activităţi poate duce la scăderea cheltuielilor. "40% dintre clienţii noştri au folosit disponibilizările ca metodă de restructurare. Însă reducerile de personal se văd în reducerea costurilor pe termen lung, pentru că pe termen scurt intră în discuţie şi pachetele de restructurare", a declarat marţi Anca Grigorescu, partener în cadrul casei de avocatură bpv Grigorescu, prezentă la conferinţa "Posibilităţi de reducere a costurilor cu angajaţii - ca soluţie de business", organizată de Ziarul Financiar în parteneriat cu casa de avocatură. Deşi numărul salariaţilor din economie s-a redus cu peste 600.000 în perioada octombrie 2008-august 2010, potrivit datelor oficiale, reducerile de personal sunt departe de a se fi sfârşit şi vor continua şi în 2011. Cei mai mulţi români care vor rămâne fără loc de muncă sunt cei de la stat, după ce mediul privat a făcut restructurări masive odată cu venirea crizei.

 

 

 

Ne certăm, ne împăcăm şi încercăm să continuăm

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 1 noiembrie 2010

 

Certurile frecvente duc la erodarea relaţiei de cuplu, chiar dacă, în final, partenerii se împacă

Unele cupluri nu rezistă nici măcar o săptămână fără să aibă discuţii aprinse, uneori iscate din nimicuri. Chiar şi aşa, nu concep nici în ruptul capului să pună capăt relaţiei. S-au îndrăgostit, au rămas împreună, dar se ceartă des. Cu toate că sunt conştienţi că disputele vor continua, nu renunţă unul la celălalt.

Alice şi Claudiu sunt împreună de aproape cinci ani. Spun că se iubesc şi că nu pot concepe viaţa unul fără celălalt.

uşi, relaţia lor nu stă nicicum pe roze. Se ceartă des. De cele mai multe ori, scandalurile izbucnesc din nimicuri. Dar fiecare recunoaşte că se simte deranjat de câteva trăsături pe care le are celălalt. „Până la urmă, nimeni nu este perfect. Asta e!", se consolează Alice, care mărturiseşte că are un temperament coleric. Ce o scoate din minţi la Claudiu?

„Nu vorbeşte. Nu-mi spune ce are. Şi m-am cam săturat de explicaţia clasică «Aşa sunt eu, introvertit». A fost mai incitant la început, când mă gândeam că eu sunt acea femeie care îl poate face să-şi deschidă sufletul", spune Alice. Când îl vede supărat, îl „pisează" să-i spună ce are pentru că vrea să-l ajute. Iar el nu se lasă convins. Cum vede el situaţia asta?

„Ştiu că o enervez, dar îi tot explic că aşa sunt eu. Nu pot să-mi schimb felul doar pentru că aşa i se pare ei că ar trebui. Aş vrea să fie mai înţelegătoare", spune, la rândul său, Claudiu. Câteodată, fiecare mai încearcă să lase de la el. Uneori le iese, alteori nu. Depinde de cât de stresaţi sunt.

„Când am o groază de treburi pe cap chiar nu-mi vine să mai dau explicaţii şi să fac pe împăciuitorul", spune Claudiu. Iar Alice afirmă că simte acelaşi lucru. Astfel că până la ceartă mai e doar un pas.

 

Învăţaţi cu năbădăile

Ultima oară s-au certat dintr-o prostie. Ea voia să meargă acasă pe jos, el cu autobuzul. Alice s-a enervat atât de tare din cauză că iubitul ei nu vrea să facă „măcar o dată ce vrea ea", încât a plecat direct la mama ei acasă, unde a rămas trei zile. S-a întors abia după ce s-a calmat.

„Eu m-am supărat atât de tare din cauza reacţiei ei, încât nici măcar n-am vrut s-o sun. Şi mi-era dor de ea. Ştiam că se va întoarce. Aşa face mereu", povesteşte Claudiu.

Nu s-au gândit niciodată să meargă la un psihoterapeut specializat în consiliere matrimonială. Ba chiar se declară amuzaţi de această posibilitate. Când se liniştesc, povestesc amuzaţi despre certurile lor. Recunosc că au avut şi motive mai serioase de discuţii. Despre acestea nu vor să vorbească, dar spun că se simt capabili să treacă peste obstacole.

 

Două lumi în aceeaşi casă

Psihologul american Linda Sapadin, care a scris o carte pe tema certurilor din cuplu, afirmă că în perioada de conflict, partenerii îşi văd relaţia în moduri total diferite. Aşa rezultă două lumi care se regăsesc în aceeaşi casă, afirmă autoarea cărţii „Now I Get It! Totally Sensational Advice for Living and Loving" („Acum pricep! Sfaturi senzaţionale pentru a trăi şi a iubi", în trad.).

Femeile sunt primele care devin „vocale" când apar probleme în cuplu, nemulţumite fiind, după cum spun ele, că „relaţia s-a schimbat" sau că „lucrurile nu mai sunt cum au fost". Se simt neînţelese, prea puţin apreciate. Se întreabă de ce relaţia nu merge bine şi, mai ales, de ce el nu pricepe şi nu este mai atent.

De cealaltă parte, bărbaţii nu par la fel de nemulţumiţi ca femeile. Nu caută schimbări majore. Îşi doresc mai degrabă ca ele să nu se mai plângă. Şi, observă psihologul Linda Sapadin, de multe ori chiar nu pricep care este problema.

Iar când ea începe să se plângă, el se apără negând afirmaţia făcută de consoartă sau dând o explicaţie menită să-l scoată din încurcătură. Într-o anumită măsură, afirmă psihologul, în orice relaţie, conflictele sunt fireşti. Depinde însă până unde se ajunge.

 

O graniţă fragilă între iubire şi ură

Oamenii de ştiinţă au demonstrat recent că ura şi iubirea implică acelaşi circuit la nivel cerebral, notează „The Independent". Din această cauză între cele două stări afective există o graniţă fragilă. Iar ambele sentimente pot duce la comportamente extreme. Totuşi, spun cercetătorii de la University College din Londra (Marea Britanie), ura are şi un sâmbure de raţiune.

 

Mesaje ce nu au ca scop despărţirea

Psihoterapeutul Jeni Chiriac afirmă că astfel de conduite pot fi întâlnite în primii ani de căsătorie şi au ca finalitate şlefuirea orgoliilor personale ale celor doi parteneri şi trecerea de la o gândire individualistă la cea de cuplu perfectibil.

Totuşi, certurile prin care partenerii îşi dispută dreptul la supremaţie au şansa să se transforme într-un „sport de familie", antrenând prieteni, rude sau vecini ca arbitri. Dar după astfel de dispute, unii parteneri,
plini de entuziasm, se împacă independent de sfaturile primite de la cei din jur.

„Cei doi aleg să rămână împreună întrucât cearta nu a avut ca scop principal despărţirea definitivă, ci transmiterea unui mesaj clar cu privire la ceea ce se întâmplă", explică, la rândul său, psihoterapeutul Ramona Covrig.

 

Invocă nevoia de iubire

„De regulă, aceste mesaje sunt legate de egalitate, de nevoia de respect reciproc. Există însă şi mesaje care au legătură cu ideea de control, de manipulare emoţională", adaugă aceasta. Dacă mesajul transmis este luat în considerare de partenerul vizat şi lucrurile se îndreaptă, cearta poate să apară din nou, după o perioadă, pentru că a existat deja un beneficiu, spun psihoterapeuţii.

„De multe ori, aceste cupluri invocă drept motiv pentru a rămâne împreună ideea de iubire sau nevoia de apartenenţă şi, implicit, de siguranţă a femeii", afirmă psihoterapeutul Jeni Chiriac.

Totuşi, avertizează psihoterapeutul Ramona Covrig, „cearta nu duce la rezolvarea problemelor, ci, de multe ori, le accentuează şi generează o formă de descurajare la ambii parteneri".

 

Model disfuncţional

Unii parteneri trăiesc cu senzaţia că numai momentele de ură le pot aduce ulterior clipe de pasiune şi le condiţionează în mod eronat pe unele de celelalte. Totuşi, un astfel de model este disfuncţional, consideră psihologul Lena Rusti.

 

Un joc de noroc

O relaţie în care certurile sunt la ordinea zilei are implicaţii pe termen lung nu doar asupra partenerilor. „Când conflictele devin un mod de viaţă, cei care au de suferit sunt adesea copiii care rezultă din astfel de relaţii stabile", afirmă Jeni Chiriac. „Aceştia vor avea dificultăţi de relaţionare şi probleme de acomodare şi de rezistenţă la stresul psihologic. Vor fi, de asemenea, mai vulnerabili în relaţiile intime din perioada maturităţii", adaugă psihoterapeutul.

ologul Lena Rusti spune că fiecare dintre cei doi ajunge să aibă o părere proastă despre sine, fapt ce conduce la dificultatea de a pune bazele unei relaţii normale. Ce şanse au certăreţii să rămână împreună? Psihoterapeutul Ramona Covrig consideră că acestea sunt de 50%.

„Există posibilitatea ca partenerii să fi crescut într-o familie în care părinţii s-au certat des, dar au rămas împreună, astfel că atmosfera le este familiară", spune aceasta. Dar dacă în timpul certurilor partenerii îşi spun vorbe grele şansele unui divorţ cresc.

Pe baza experienţei sale, Ramona Covrig spune că „sunt frecvente cazurile celor care aleg să se separe în urma unui conflict puternic. De regulă, din relaţie pleacă partenerul care simte că nu a câştigat lupta sau cel care nu e dispus la compromisuri".

Psihoterapeutul Jeni Chiriac adaugă că o asemenea relaţie este un „joc" în care, dacă partenerii nu dau dovadă de sinceritate faţă de ei înşişi, dar şi unul faţă de celălalt, se poate ajunge la abuz psihologic sau chiar fizic.

"Partenerii trebuie să găsească soluţii fără a ajunge la conflict, să descopere ce se ascunde în spatele problemei’’, Ramona Covrig, psihoterapeut

 

 

 

Renaşterea psihologiei

 

Lavinia Betea

Jurnalul National, 29 octombrie

 

Promoţiile anului 1990 de liceeni şi absolvenţi de învăţământ superior au fost cele mai norocoase din istoria României. Primilor li s-a dat şansa suplimentării locurilor la admiterea în facultăţi. Iar ceilalţi s-au titularizat în totalitate pe posturi intangibile şefilor de promoţii din deceniul anterior.

 

Atunci şi-au redeschis porţile şi facultăţile de ştiinţe socio-umane din Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, după o întrerupere de aproape un deceniu şi jumătate. Căci nu se ştie cum şi de ce, în 1977, ministerul Învăţământului hotărâse desfiinţarea facultăţilor de psihologie, sociologie, pedagogie, filozofie şi istorie din România. Tinerii care stăruiau în dorinţa de-a studia socio-umanul se orientau către secţiile de filozofie-istorie şi istorie-filozofie. În tautologia specializării, cu toţii erau destinaţi aceleiaşi întrebuinţări sociale: profesori de istorie, filozofie, economie politică şi „socialism ştiinţific"

 

în învăţământul gimnazial şi liceal. În economia planificată a epocii, câte 25 de studenţi erau admişi în fiecare din aceste secţii la Iaşi şi Cluj, iar la Universitatea din Bucureşti câte 50. Din 1981 s-au sistat repartiţiile şi concursurile de titu­larizare pentru cadrele din învăţământul superior, toţi absolvenţii fiind „vărsaţi direct în producţie". S-a blocat şi accesul absolvenţilor de facultăţi în oraşele mari, pe listele guvernamentale de repartiţii nefiind incluse comunităţile mai mari de o sută cincizeci de mii de oameni. Chiar posturile de psihologi şi sociologi au fost şterse din organigramele socia­liste. Însă specializările au supravieţuit camuflat, prin unii studenţi de la filozofie-istorie, calificaţi cu discipline opţionale.

 

Cu profesorul clujean Mircea Miclea, actualul preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România, am rememorat renaşterea psihologiei în tranziţie. Cât timp fusese „ştiinţă moartă" la noi, psihologia evoluase în alte paradigme, ramuri şi specializări. În plan mediatic, a fi psiholog devenise meseria-vedetă. „Dar mi-a plăcut să fiu profesor, aceasta mi-am dorit dintotdeauna, povesteşte profesorul Miclea. La Facultatea de Psihologie a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) am venit în '90, prin concurs, de la Turda. Predasem acolo trei ani toate ştiinţele sociale posibile dar avusesem şi ore de «reabilitare» pentru copii cu deficienţe. S-au titularizat atunci, prin concurs, şi Liviu Matei pentru psihologie socială, şi Ştefan Szamoskozi pe psihodiagnostic.

 

La Cluj rămăseseră câţiva psihologi din vechea generaţie - şeful catedrei de psihologie Ioan Radu, Horia Pitariu, Valer Mare. Se poate spune însă şi că întreruperea psihologiei ne-a oferit oportunitatea de-a rupe cu psihologia clasică de aspiraţie ideologizată. Şi să începem, la scală mică, exact cu ceea ce trebuia. Ne-am oprit la 25 de locuri pentru anul întâi deşi candidaţi erau câte 17 pe un loc. De altfel, până prin anul 2000, nu am trecut de 40 - cifră de şcolarizare. Eu publicasem în facultate două studii de logică simbolică şi asta m-a dus spre computer. Brusc, am putut să mă integrez în psihologia cognitivă. Astfel că, încă din 1990, am construit toată curricula pornind de la cercetările noi prin paradigma cognitivă, am înfiinţat asociaţia şi revista de ştiinţe cognitive. Cei din nucleul cognitivist de la Cluj eram chiar ironizaţi de colegii ieşeni şi bucureşteni că ne robotizăm."

 

Ieşenii, în schimb, prin profesorul Adrian Neculau s-au orientat predilect către psihologia socială. Au respins şi unii şi alţii ofertele de „eficientizare" prin înfiinţarea, în paralel, a unor facultăţi particulare. Zece ani au refuzat să crească efectivele de studenţi pentru că voiau să se concentreze nu pe norme suplimentare ci pe cercetare.

 

După 2000, rezistenţa le-a fost înfrântă de voturile senatelor universitare. De vreo patru-cinci ani, nu se mai ţin examene de admitere: câţi studenţi se înscriu, atâţia sunt admişi, locurile cu taxă fiind practic nelimitate. Astfel că toamna aceasta, doar la UBB Cluj-Napoca s-au înmatriculat peste cincizeci de mii de studenţi, de două ori şi jumătate mai mulţi decât numărul total al studenţilor din România anului 1989. Dintre aceştia, patru sute sunt în primul an de psihologie la UBB. „În momentul de faţă, la nivelul universităţilor se reproduce paradigma societăţii socialiste multilateral dezvoltate: să facem de toate şi mult", conchide profesorul Miclea. Calea nu e bună. Dovadă că nu avem nici o universitate românească în „top 500".

 

Ungaria are, în schimb, trei. Iar una dintre acestea, Universitatea din Szeged a fost fondată în 1928 pe nucleul unor profesori clujeni ce emigraseră în semn de protest după unirea instituţiei maghiare de învăţământ superior cu cea românească în Universitatea Babeş-Bolyai. Şi ungurii, ca şi noi, au parcurs acelaşi tip de regim. Astfel că nu pot fi atribuite trecutului cauzele neîmplinirilor noastre.

 

Psihologii în comunism versus psihologii tranziţiei

Din punctul de vedere al trebuinţelor practice, relaţiile dintre psihologie şi societatea românească au înregistrat mari schimbări. „În urmă cu 20 de ani, spune profesorul Mircea Miclea, erau nevoi mai reduse de psihologie sub raportul sănătăţii mintale a populaţiei.

Societatea nu punea atâta presiune pe individ, iar relaţiile interpersonale erau un factor sanitogen incredibil. Cât de bine ne susţineam unii pe alţii în vremea lui Ceauşescu în cercul de prieteni! Grupurile acestea erau veritabile celule de sănătate mintală. Or, după '90 a început competiţia şi aceste relaţii s-au prăbuşit. A crescut stresul. Acum două decenii, stigma (imaginea negativă) faţă de ce însemna serviciul de psihologie era mare.

Psihologul era de regulă identificat cu psihiatrul. Acum stigma e mult mai redusă iar psihologii de diverse specializări pot ajuta la optimizarea multor lucruri.

 

Societatea are trebuinţe mai mari de psihologi, iar oamenii îşi dau seama de ele.

Nu se justifică însă numărul mult prea mare de studenţi. „Acesta e trand-ul şi o cauză pentru care universităţile româneşti sunt departe de universităţile bune în top-urile internaţionale. Tu, ca profesor, te adresezi unui student modal astfel că, prin creşterea numărului de studenţi, automat scade calitatea procesului de învăţământ. Este o practică aberantă să fii obligat să ai sute de studenţi.

Nu se justifică prin nici un fel de cerere a pieţei de muncă. Facultăţile vând iluzii, nu meserii. Este clar o inflaţie de psihologi acum deşi psihologia nu este într-o stare atât de gravă: sunt facultăţi ce vând iluzii şi mai mari."

 

„Lichelele mai bătrâne au selectat lichelele tinere"

Despre spulberarea iluziilor ce le-a avut acum 20 de ani, profesorul Mircea Miclea se exprimă ca şi cum ar scrie un poem în vers alb, intitulat „Fals":

„Aveam iluzia că voi trăi într-o lume mai bună şi mai dreaptă. Fals.

Aveam iluzia că tot ce ne spun occidentalii despre ei e adevărat. Fals.

Aveam iluzia că ei vor să ne ajute. Fals.

Aveam iluzia că pot fi construite universităţi mai sănătoase decât pe vremea partidului comunist. Fals.

Toate s-au făcut prin clonare: lichelele mai bătrâne au selectat lichelele tinere".

 

Altfel spus de acelaşi interlocutor: „Cred că am ratat o şansă enormă: însănătoşirea universităţilor.

Nu cred că mai avem posibilitate de revenire. Singurele speranţe sunt insulele de excelenţă care există ici-colo prin universităţi datorită unor oameni de vocaţie care au vrut să-şi selecteze colective performante. Dar acestea sunt rezultatele unor eforturi individuale, nu instituţionale".

 

 

 

5 mituri despre somn

 

Oana Antonescu

Adevarul, 29 oct 2010

 

Dacă ai dormit suficient, dar eşti somnolent ziua, ai putea suferi de apnee în somn

Insomniile sau, din contră, somnolenţa sunt uneori consecinţa unor obiceiuri greşite. Cum de odihnă depinde sănătatea întregului organism, este important să desfiinţăm câteva mituri care se învârt în jurul a ceea ce medicii numesc „igiena somnului”.

 

1 «Dacă te trezeşti noaptea şi nu mai poţi adormi, stai întins şi aşteaptă somnul»

Parţial adevărat. Încearcă însă şi o altă strategie. Dacă nu reuşeşti să adormi din nou după 15-20 de minute, ridică-te din pat şi încearcă să faci lucruri relaxante, cum ar fi să asculţi muzică (liniştitoare, nu energică) sau să citeşti. Dacă rămâi întins în pat şi te stresezi că trebuie să adormi ca să fii odihnit a doua zi, nu vei face decât să devii tot mai anxios. Iar anxietatea nu te va ajuta în niciun fel să te cufunzi în vise.

 

2 «Vârstnicii au nevoie de mai puţin somn decât tinerii»

Fals. Nevoia de somn nu scade pe măsură ce înaintăm în vârstă şi, contrar impresiei generale, vârstnicii nu dorm mai puţin. Într-adevăr, numărul de ore de odihnă este mai mic la majoritatea persoanelor de vârsta a treia, dar nu pentru că aşa le impune organismul, ci mai degrabă pentru că bolile de care suferă cei mai mulţi dintre ei îi împiedică să doarmă bine. Din fericire, somnul pierdut se compensează de obicei cu moţăitul din timpul zilei. Prin urmare, nu cantitatea de odihnă se modifică, ci programul de somn. De altfel, oamenii de ştiinţă de la Universitatea „California" din SUA atrag atenţia că somnul suficient este esenţial şi în cazul vârstnicilor.

 

3 «Copiii care dorm puţin noaptea sunt somnolenţi ziua»

Fals. Organismul lor este diferit de cel al adulţilor. El secretă cantităţi mari de adrenalină când orele de somn au fost insuficiente. De aceea, copilul va fi foarte energic, chiar hiperactiv şi poate avea probleme comportamentale şi deficit de atenţie. Prin urmare, părinţii nu ar trebui să „măsoare" oboseala după nivelul de energie. Între 1 şi 3 ani, un copil are nevoie de 10-13 ore de somn, între 3 şi 10 ani trebuie să doarmă 10-12 ore, între 11 şi 12 ani cam 10 ore, iar în adolescenţă, are nevoie de 9 ore de somn.

 

4 «Trezirile repetate noaptea ne vor face să ne simţim obosiţi»

Parţial adevărat. Aceste treziri ar putea avea legătură cu ciclul nostru natural de somn. „Multe animale dorm aşa şi există indicii cum că strămoşii noştri se trezeau des noaptea, probabil pentru a vorbi sau pentru a face sex", spune Thomas Wehr, cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Sănătate Mintală din SUA. Într-unul dintre studiile sale, 15 oameni au trăit fără lumină artifi­cială timp de câteva săptămâni. Ei au dormit noaptea trei-cinci ore, s-au trezit o oră-două şi apoi mai dormeau alte patru ore.

 

5 «Cu cât dorm mai mult, cu atât este mai bine pentru sănătate»

Fals. Mai multe studii au semnalat că persoanele care dorm în mod regulat mai mult de opt ore pe noapte decedează la vârste mai tinere decât cele care se odihnesc între şase şi nouă ore pe noapte. „Nu se ştie însă dacă prea mult somn în sine cauzează probleme de sănătate sau dacă el este, de fapt, simptomul unor boli", spune profesorul de medicină Najib Ayas de la Universitatea „British Columbia". Afecţiunile asociate cu somnul îndelungat sunt apneea în somn, depresia şi diabetul.

 

Programul de odihnă trebuie respectat cu consecvenţă

Organismul nostru are nevoie de somn în mod constant, iar nerespectarea „programului" după care funcţionăm are ca şi consecinţă dereglarea ritmului circadian. Acest lucru te va împiedica să ai un somn odihnitor şi, totodată, să adormi seara la ora la care ar trebui. „Corpul nostru iubeşte consecvenţa", spune Donna Arand, purtătorul de cuvânt al Academiei Americane de Medicina Somnului. Cel mai indicat este să te culci şi să te trezeşti la aceeaşi oră în fiecare zi, inclusiv în weekend.

Reflexele şi luciditatea unei persoane care a stat trează 18 ore sunt aproape la fel de alterate ca acelea aleuneia care a băut alcool.

Neindicat: Un pahar de vin băut seara îţi va face somnul agitat şi neodihnitor.

 

Specialistul nostru

Dr. Luminiţa Anghel medic pneumologsomnolog

Multe persoane consideră că sforăitul nu este un motiv de îngrijorare. El poate ascunde însă probleme serioase de sănătate. Asocierea sforăitului cu opriri ale respiraţiei în timpul somnului (constatate de partener), cu un somn agitat şi neodihnitor, cu micţiuni frecvente noaptea, cu dureri de cap matinale sau cu somnolenţă excesivă ziua necesită un consult şi investigaţii de specialitate. Atunci când sforăitul se asociază cu simptomele de mai sus, există suspiciunea de sindrom de apnee în somn, de tip obstructiv. Netratată la timp, apneea poate favoriza hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac şi accidente vasculare cerebrale.

 

 

 

Cum influenţează meditaţia creierul?

 

Cristina Olivia Moldovan

Evenimentul zilei, 27 octombrie 2010

 

Oamenii sunt capabili să-şi întărească prin meditaţie circuitele din creier asociate cu fericirea şi atitudinea pozitivă, la fel cum îşi pot întări anumiţi muşchi prin sport. Această concluzie este face parte dintr-un studiu american citat într-un articol de pe www.cnn.com.

Prin procedura meditaţiei, circuitele din creier responsabile de menţinerea concentraţiei şi cele de generare a empatiei devin mai puternice, conform cercetării realizate la Universitătatea din Wisconsin, SUA, şi coordonate de profesorul Richard Davidson. El practică meditaţia de 40 de ani, iar de zece ani studiază efectele acesteia asupra creierului. Davidson spune pentru cnn.com că, prin meditaţie constantă, creierul îşi dezvoltă anumite reţele, la fel cum exerciţiile fizice întăresc diverse grupe de muşchi.

 

Meditaţia creşte empatia

Cercetările echipei lui Davidson arată că în timpul practicării Meditaţiei Compasiunii, o veche tehnică budist- tibetană, la meditatorii novici se observă stimularea sistemului limbic, responsabil de emoţii, În cazul meditatorilor cu experienţă, călugări cu peste 10.000 de ore de practică, sistemul limbic este foarte dezvoltat, creierele acestora fiind modificate definitiv spre o mai bună capacitate de empatie.
Datele studiului au fost obţinute de la călugări budişti şi alte persoane ce practică meditaţia şi care au acceptat să participe la procedura de scanare a creierului

 

 

 

De ce nu acceptă bărbaţii refuzul femeilor

 

Sandra Scarlat

Adevarul, 27 octombrie 2010

 

Pentru unii bărbaţi, „nu“ înseamnă „da“

Cercetătorii americani au descoperit de ce uneori intenţiile femeilor sunt înţelese greşit de cei care ar vrea să le cucerească. Când o femeie spune „nu“, chiar acesta este mesajul pe care vrea să-l transmită bărbaţilor, însă nu toţi îl percep ca atare, arată un nou studiu american.

Bărbaţii care adoptă o atitudine sexuală agresivă sunt cei care au mai mari şanse să nu se considere refuzaţi atunci când femeile nu se arată deloc interesate de ei, spre deosebire de cei care nu se dovedesc atât de porniţi în căutare de sex. Un raport realizat în 2002 de Departamentul de Justiţie din SUA arată că 17,6% din femeile americane sunt victime ale violurilor sau tentativelor de viol într-un moment al vieţii. Legătura dintre atitudinea bărbaţilor şi problemele pe care le au în a înţelege intenţiile femeilor nu reprezintă însă o scuză pentru un astfel de comportament, a declarat coordonatorul studiului, psihologul Teresa Treat de la Universitatea din Iowa.

 

Testul fotografiilor

„Dar dacă înţelegem mai bine de ce sunt interpretate greşit aluziile femeilor, vom putea aborda mai uşor problemele pe care le au unii tineri şi care pot duce la astfel de consecinţe negative", a explicat Treat.Echipa psihologului a rugat 232 de studenţi să privească fotografii ale unor femei mai mult sau mai puţin atrăgătoare şi să le interpreteze limbajul corpului. Unele dintre femei îl aveau pe „vino-ncoace", în timp ce altele erau încruntate sau expresia lor indica dezinteresul. Apoi, bărbaţilor le-au fost prezentate imagini ale aceloraşi femei, amestecate însă cu fotografii în care aveau expresii total diferite.

De exemplu, cele care zâmbeau în primele fotografii, aveau acum o expresie de dispreţ pe faţă. Rezultatele studiului au arătat că, în general, participanţii au reţinut destul de bine care dintre fete păreau interesate, în special dintre cele drăguţe şi îmbrăcate provocator.

 

Relaţiile anterioare, un factor important

Cel mai bine au reţinut atitudinea femeilor din fotografiile iniţiale acei bărbaţi care au fost implicaţi frecvent în relaţii serioase, spre deosebire de cei care s-au dovedit agresivi sexual.„A monitoriza şi a reţine emoţiile partenerei ar putea juca un rol important în menţinerea unei relaţii serioase", a explicat Treat.

„De asemenea, interpretarea greşită a interesului sexual al unei femei i-ar putea determina pe unii bărbaţi să le facă avansuri nedorite şi să fie frustraţi când răspunsul potenţialei partenere nu este cel anticipat".Studiul sugerează o legătură între abilităţile bărbaţilor de a-şi aminti interesul manifestat de femei şi experienţa lor sexuală, pe care cercetătorii nu ştiu încă s-o explice.

"Interpretarea greşită a interesului sexual al unei femei i-ar putea determina pe unii bărbaţi să le facă avansuri nedorite şi să fie frustraţi când răspunsul potenţialei partenere nu este cel anticipat."
Teresa Treat, psiholog

 

Continuarea cercetărilor

Cercetătorii americani intenţionează să continue studiul pentru a afla dacă agresivitatea sexuală este cea care le şterge bărbaţilor din memorie ce vor de fapt femeile sau incapacitatea lor de a a „citi" corect intenţiile femeilor îi determină să fie insistenţi. „Va trebui să vedem dacă avem rezultate similare atunci când bărbaţii primesc mai multe informaţii din partea femeilor, video şi audio sau în interacţiuni directe", a explicat coordonatorul cercetării.

 

 

 

De ce suportă femeile sexul de proastă calitate

 

Mihaela Dima

Adevarul, 25 octombrie 2010

 

Lipsa dorinţei este una dintre cele mai grave probleme sexuale la femei

Dorinţa sexuală a doamnelor este subiectivă. De aceea, pentru ele, actul sexual este uneori mai important decât calitatea lui. Modul în care femeile văd relaţia are efecte asupra importanţei pe care o dau ele problemelor sexuale din cuplu, spun specialiştii.

Doar 10% din femei sunt îngrijorate din cauza problemelor sexuale, deşi aproape jumătate dintre ele au raportat existenţa acestora, arată un studiu publicat de LiveScience. Chiar dacă ambele sexe au probleme în pat, în cazul femeilor, acestea sunt mai greu de diagnosticat, pentru că sunt mai subiective. Eşti bărbat şi vrei să faci sex, dar nu poţi menţine erecţia? Este vorba despre o disfuncţie erectilă. Eşti femeie şi îţi lipseşte dorinţa sexuală? Poate fi vorba despre oboseală, stres, o relaţie nepotrivită sau sunt efecte secundare ale unor medicamente.

 

Ce le influenţeză

Pentru femei, dorinţa sexuală este mult mai contextualizată decât în cazul bărbaţilor, spune Leonard Derogatis, directorul unui Centru pentru Medicină Sexuală din SUA. „Ele fac dragoste din multiple motive, numai unul dintre ele fiind pentru că se simt bine, satisfăcute. E drumul spre intimitate, e o cale pentru a‑şi îndeplini rolul de femeie sau de soţie, e o modalitate de a-şi face partenerul fericit şi aşa mai departe", adaugă el.

Împreună cu psihologul Cindy Meston, cercetătorul Kyle Stephenson a studiat însă tocmai acest context. Astfel, 200 de femei heterosexuale au fost rugate să completeze un chestionar cu privire la calitatea relaţiei lor şi la satisfacţia sexuală obţinută. Rezultatele au arătat că modul în care abordează o femeie o relaţie, precum şi nivelul de intimitate la care ajunge cu partenerul influenţează percepţia ei despre cât de grave sunt problemele ei sexuale.

„S-ar putea ca femeile care au probleme în dragoste să fie atât de uşurate că au relaţii sexuale cu partenerul, încât ignoră disfuncţiile existente, de fapt, în pat", spune Stephenson. Pe de altă parte, femeile care sunt sigure pe relaţia lor s-ar putea să considere sexul o prioritate foarte mare în relaţie. Atunci când s-au concentrat doar pe lipsa dorinţei sexuale, cercetătorii au descoperit că a avea relaţii intime oferă într-adevăr un anumit grad de împlinire. Aceasta s‑ar putea datora faptului că, atunci când fac sex, femeile simt apropierea şi din perspective nonsexuale. Cercetătorii continuă studiile pentru a vedea ce efecte au asupra partenerilor problemele sexuale ale femeilor.

 

Probleme

Un sondaj realizat în 2008 pe un eşantion de 31.000 de femei şi publicat în revista „Obstetrică şi ginecologie" arăta că 43% din ele raportau probleme de natură sexuală. Doar un sfert din respondente erau preocupate însă de acest aspect.

 

 

 

Servicii pentru copiii cu autism

 

Oana Crăciun

Evenimentul Zilei, 21 octombrie

 

Legea privind serviciile specializate care vizează sănătatea, educaţia şi integrarea socială a persoanelor cu tulburări din spectrul autist sau de sănătate mintală asociate, aprobată de parlament, va intra în vigoare la 1 ianuarie 2011.

 

Actul normativ, primul care reglementează problematica autismului în România, prevede că până la sfârşitul acestei luni, instituţiile statului vor trebui să stabilească foarte clar în ce centre şi către ce specialişti se pot îndrepta părinţii care vor să afle dacă au un copil cu autism, dar mai ales cei care se află deja în această situaţie şi au nevoie de tratament specializat, autorizat. Tratament pe care până acum îl acordau izolat doar câteva organizaţii neguvernamentale, cu costuri foarte mari.

 

Diagnosticare până la trei ani

Responsabili de aplicarea legii sunt Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea Colegiului Medicilor din România şi a Colegiului Psihologilor din România.

Actul normativ, care a fost adoptat de parlament deşi a primit vot negativ din partea guvernului, vizează înfiinţarea „serviciilor specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, care vizează identificarea precoce, tratamentul, recuperarea şi ameliorarea calităţii vieţii şi funcţionării sociale a persoanelor diagnosticate cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, servicii oferite de echipa multidisciplinară specializată”.

 

Concret, echipa fiecărui serviciu se va ocupa de depistarea activă precoce a autismului, care îi va viza pe copiii de până la trei ani, de stabilirea unui diagnostic clinic psihiatric şi de evaluarea clinică psihologică.

 

În cazul celor depistaţi cu astfel de afecţiuni, ei vor avea „acces liber” la serviciile specializate, publice sau private, unde vor primi tratament psihofarmacologic, intervenţii specializate precoce, psihoterapie cognitiv-comportamentală, iar familia şi părinţii vor avea parte de consiliere, potrivit legii.

 

 

 

Macho de România: sex prost, dar laudă multă

 

Mihaela Dima

Adevarul, 21 oct

 

Mulţi dintre bărbaţii români se cred adevăraţi „artişti“ în pat. Studiile spun însă că de multe ori este doar o impresie. Bărbaţii români se declară în proporţie de 68% adepţii amorului, dar îl fac mai rar decât se laudă.

 

Iulia a fost revoltată când a citit un articol în care un bărbat spunea că este o adevărată provocare să-ţi faci partenera să zică „da", în loc de „mă doare capul", „sunt obosită" sau „am avut o zi îngrozitoare". L-a catalogat imediat pe autor: „un macho care nu vrea decât, aşa cum spune chiar el, «puţină acţiune»".

 

Psihologul Gabriela Niţă spune că bărbaţii români stau prost la capitolul sexualitate. „Atenţie, nu la sex! Fac sex, dar prost! Deşi senzaţia lor e că «ştiu tot», deseori fac educaţie sexuală cu domnii care solicită terapie", spune psihologul, care precizează însă că nu trebuie să se înţeleagă că bărbatul român e impotent.

„Doar se foloseşte de o formă empirică de acuplare. Este o mare surpriză pentru el când află că organul sexual central e creierul şi nu... ceea ce crede el că e", adaugă psihologul.

În timp ce 63% din românce spun că ar alege o îngheţată în locul unei partide de sex, 68% din bărbaţi spun că ar opta pentru sex în locul acestui desert, potrivit unui studiu realizat anul trecut care arată importanţa pe care o dau acestei activităţi reprezentanţii sexului masculin. Faţă de români, aproape jumătate dintre bărbaţii europeni ar prefera un meci de fotbal decât o partidă de sex. Trei spanioli din patru şi-ar lăsa oricând partenera pentru un meci important.

Totuşi, românii nu fac atât de mult sex precum se laudă. Aproape 40% din ei fac dragoste de două ori pe săptămână, iar 30% au parte de sex o dată la şapte zile. O partidă durează, în medie, mai puţin de 10 minute, de zece ori mai puţin decât la germani. Mai mult, precizează studiul european, românii fac sex pe fugă.

 

Sexul şi sportul sunt tot una

Modelele apreciate de românce ar putea fi parte din motivaţia pentru care bărbaţii vor să treacă drept macho. „Avem exemple de macho român, exemple pe care femeile le apreciază, deşi sunt indivizi cu comportamente reprobabile: fantele de la Apaca, băieţelul pe tronul de aur şi masculul feroce care face şpagatul. Primul are două căsătorii la activ, al doilea are una «perfectă», iar cel din urmă trăieşte în concubinaj, actele fiind doar un detaliu. De unde rezultă: căsătoria e doar o formă de ascensiune - voi fi cel mai tare, de autosuficienţă - sunt cel mai tare, sau fără căsătorie - am devenit, sunt şi am să fiu întotdeauna cel mai tare", spune psihologul Gabriela Niţă.

Dacă ar fi să-i facă o structură de personalitate, bărbatul macho român are un temperament coleric, n-are caracter - „deşi e culturalizat, totuşi nu e cult, rasat", iar ca aptitudini are sexul sau sportul, „tot aia pentru el".

 

De ce vor să fie macho

Psihosexologul Jeni Chiriac spune că „suntem încă într-o perioadă de dispută a unei puteri iluzorii în relaţia de cuplu" şi de aceea bărbaţii români îşi doresc să pară macho. Diferenţele dintre ceea ce percep bărbaţii ca fiind macho şi ceea ce cred femeile despre un astfel de bărbat apar atunci când vine vorba de temeri şi de control, spune psihosexologul.

 

„Un bărbat care va regăsi dificil contactul cu emoţionalul din el şi cu o comunicare autentică sub aspectul trăirilor şi sentimentelor sale va fi tributar tiparului macho", explică ea.

 

"Deşi senzaţia lor e că «ştiu tot», deseori fac educaţie sexuală cu domnii care solicită terapie."

Gabriela Niţă, psiholog

 

Hipermasculinii, bărbaţii macho

Un grup de cercetători de la Universitatea Auburn din Australia a realizat în 2004 un studiu despre hipermasculinitate. Aceasta descrie bărbaţii ce privesc în mod exagerat rolul tradiţional al masculului, incluzând caracteristici precum supra-evaluarea competitivităţii şi a activităţii.

Aceştia valorizează însă statutul social şi mândria, încrederea în sine şi neîncrederea în ceilalţi. Violenţa este considerată necesară pentru afişarea masculinităţii, femeile sunt privite predominant ca nişte obiecte sexuale sau care trebuie cucerite, iar căutarea senzaţiilor tari este vitală pentru ei.

De asemenea, aceştia nu îşi afişează de obicei emoţiile, iar când o fac sunt doar sentimente de furie, dezgust şi dispreţ, pentru că cele precum teamă sau dra-goste sunt văzute ca o manifestare a slăbiciunii.

 

Româncele vor bărbaţi cu trăsături fizice feminine

Trăsăturile fizice predominante la bărbaţii macho, precum muşchii puternici, forma proeminentă a bărbiei, sprâncenele groase, pilozitatea corpului şi vocea puternică nu le atrag pe doamnele din România, arată un studiu realizat de cercetătorii din cadrul Universităţii Aberdeen din Scoţia şi publicat de „The Wall Street Journal".

Studiul a demonstrat că femeile din ţările europene cu o populaţie mai sănătoasă, precum Suedia, Danemarca, Finlanda şi Austria, preferă bărbaţii cu trăsături mai feminine. Preferinţe pentru bărbaţii efeminaţi au avut însă şi femeile din România, Grecia şi Noua Zeelandă. Trăsăturile masculine ale bărbaţilor sunt preferate de femeile din ţările unde există probleme de sănătate, iar rata mortalităţii este foarte mare, precum Mexic, Brazilia, Bulgaria şi Argentina.

 

Forma în care bărbaţii îşi fac reclamă

Celor 4.800 de femei care au participat la acest studiu le-au fost prezentate imaginile a doi bărbaţi care păreau gemeni. Imaginile au fost create cu un soft care masculiniza sau feminiza trăsăturile. Doar analizându-le foarte atent îţi dădeai seama că unul dintre ei avea ochii puţin mai rotunzi, bărbia mai scurtă sau buzele mai subţiri. Femeile trebuiau să aleagă imaginea care li se părea mai atractivă.

 

După ce au studiat rezultatele, dar şi alte date despre ţara de origine şi speranţa de viaţă din aceste ţări, cercetătorii au tras concluzia: în ţările în care problemele de sănătate sunt grave, femeile preferă bărbaţii cu trăsături masculine. Legătura dintre masculinitate şi sănătate este dată de testosteron, hormon legat însă şi de fertilitate şi dominanţă, şi, dintr-o astfel de perspectivă, o formă în care bărbatul îşi face reclamă genelor sale bune.

 

Deşi nu îi plac, îi acceptă exact aşa cum sunt

Psihologul Gabriela Niţă spune că, deşi afirmă contrariul, femeile îi văd pe bărbaţii macho ca parteneri pentru relaţiile de lungă durată, pentru că, altfel, nu s-ar mai căsători cu ei. Din experienţa de psihoterapeut şi-a dat însă seama că româncele şi-ar dori mai mult romantism, mai mult preludiu, mai multă apreciere şi valorizare. „Îşi doresc o floare, o plimbare în natură, comunicare şi sex. Îşi doresc familie, copii şi relaţii frumoase - de aceea au prins telenovelele la noi. Cu toate acestea, se căsătoresc cu un macho".

 

Speră că se vor schimba

Psihosexologul Jeni Chiriac spune că acceptarea unui bărbat macho depinde de aşteptările pe care o femeie le are faţă de partenerul ei.

„Depinde de arena unde este plasat în mintea ei «duşmanul» - în plan social, ca model masculin agresiv sau ofensiv, sau în plan intim, prin romantism şi tandreţe".

Totuşi, spune Gabriela Niţă, femeile îi percep pe macho ca parteneri ideali „doar până când îi cunosc în profunzime, până descoperă infidelitatea şi minciuna cu care se înconjoară bărbaţii cu un asemenea profil", spune ea, adăugând că, de obicei, femeile decid să rămână cu ei de frică.

„Ei sunt înconjuraţi de o aură princiară şi le dau femeilor sentimentul că vor fi tratate ca nişte prinţese toată viaţa, deşi nu-şi ţin promisiunile . Este doar o imagine falsă. Cu toate acestea, femeile cred într-o relaţie de lungă durată fiindcă speră că aceştia se vor schimba. Se schimbă, dar nu în bine", explică psihologul.

 

 

 

Mama trebuie să fie o gazdă bună şi să-şi protejeze copilul în perioada intrauterină

 

Ana Jităriţă

Adevarul, 19 octombrie 2010

 

Stilul de viaţă al mamei, responsabilitatea ei, dar şi experienţele prin care trecem în viaţa intrauterină sunt hotărâtoare pentru viitor. Doar jumătate dintre gravidele din România merg cu regularitate la medic pe timpul sarcinii. O asemenea atitudine se repercutează în dezvoltarea copilului şi a viitorului adult.

Neonatologul Silvia Stoicescu are în faţă un caz dificil. Un prematur născut la 29 de săptămâni, cu o greutate de 1.100 de grame. „Mama nu a avut nicio consultaţie în timpul sarcinii şi are o infecţie urâtă, care a ajuns, probabil, şi la copil. Din aceeaşi cauză s-a şi născut înainte de termen. Nu putem estima şansele de supravieţuire ale nou-născutului şi i-am explicat şi mamei acest lucru. Ea ne-a spus că trebuie să ajungă repede acasă, pentru că mai are alţi patru copii de crescut", expune pe scurt medicul unul dintre miile de cazuri cu care s-a întâlnit în cei peste 25 de ani de experienţă. Pe toţi i-a petrecut în prima secţie de terapie intensivă de neonatologie din ţară, deschisă la Spitalul Polizu din Bucureşti.

Copiii care-i trec zilnic prin mâini au diverse probleme, dar toate au aceeaşi cauză: felul în care a fost tratat fătul în cele nouă luni de viaţă în burta mamei.

„Evoluţia unui nou-născut nu depinde numai de prestaţia doctorului, ci de multe alte condiţii, inclusiv de starea de sănătate anterioară a femeii, de cea din timpul sarcinii, de responsabilitatea mamei şi de protecţia pe care i-o acordă copilului. Societatea şi medicii vin abia apoi: trebuie să li se asigure condiţii pe perioada sarcinii, concediu prenatal şi îngrijire din partea unor medici competenţi."

 

O gazdă perfectă

„Nu mai fumezi, nu mai cari, nu mai stai la serviciu 12 ore. Trebuie să fii o gazdă perfectă", explică profesorul Silvia Stoicescu condiţia gravidei. Pentru marea majoritate, momentul naşterii este unul de bucurie. Dar medicul spune că oamenii nu înţeleg nici acum, în anul 2010, că naşterea este o urgenţă medicală care implică o mulţime de riscuri, de lucruri neprevăzute atât pentru mamă cât şi pentru copil.

„Viitorii părinţi trebuie să înţeleagă că, dacă mama suferă, suferă şi fătul. Avem de-a face cu un cuplu care stă împreună din prima zi, de la fecundare, timp de luni de zile. Dacă un membru al cuplului este afectat, suferă şi celălalt. Din nefericire, oamenii nu înţeleg aceste lucruri", spune şefa Secţiei de Neonatologie de la Spitalul Polizu.

În starea de sănătate a micuţilor care „ies" din burta mămicilor se reflectă situaţia materială, dorinţa de a avea copii, condiţia socială, dar şi nivelul de dotare a sistemului. Lipsa banilor este cel mai des invocată atunci când femeile explică de ce nu au ajuns la doctor pe perioada sarcinii, deşi aceste controale sunt gratuite. Conform ultimului studiu făcut de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu" şi UNICEF, 6% din gravide nu au ajuns niciodată la medic în perioada de sarcină, iar peste 8% au mers la consultaţie abia în trimestrul III de sarcină. În medie, o gravidă din România merge la doar patru consultaţii în perioada prenatală. Cel mai greu ajung la doctor femeile din mediul rural şi cele cu educaţie redusă, arată studiul realizat în 2005 pe 1.595 de gravide în luna a 9-a din maternităţile situate în 22 de judeţe ale ţării.

Alexandra Crişan, medic obstetrică-ginecologie la Spitalul Filantropia din Capitală, crede însă că datele sunt şi mai proaste în acest moment: „Cam jumătate dintre mamele care nasc la noi nu au fost niciodată la medic şi nu au făcut nicio analiză în timpul sarcinii. Ne spun că mamele şi soacrele lor au procedat la fel, altele au mai avut copii şi au considerat că au destulă «experienţă»".

Dintre mamele care nasc prematuri, aproximativ 40% nu au dat niciodată pe la medic în perioada prenatală, spune şi neonatologul Silvia Stoicescu. „În ultimii cinci ani, a mai apărut o categorie de mame care neglijează aceste controale şi care ajung să nască prematur. Cele care au joburi foarte bănoase şi care nu se îndură să lipsească de la serviciu."

 

Cu nou-născutul „în teste"

Scorul Apgar este prima notă pe care o ia fiecare dintre noi atunci când „dă cu nasul" de această lume. Reprezintă evaluarea nou-născutului în primele minute după naştere. Prima evaluare a bebeluşului se efectuează la un minut de la naştere, iar a doua la cinci minute şi ambele teste urmăresc cinci elemente importante: respiraţia, culoarea pielii, bătăile inimii, reflexele şi tonusul muscular. Fiecare primeşte o notă de la 0 la 2. Astfel, punctajul maxim obţinut prin însumarea lor este 10.

„Un copil prematur nu poate niciodată să primească mai mult de 7, date fiind particularităţile lui anatomice. Nu se nasc copii de 10, pentru că asta ar însemna că nou-născutul are o coloraţie roz pe toată suprafaţa pielii, chiar şi pe palme. Cum circulaţia periferică nu este foarte bine stabilită, acest lucru nu se poate întâmpla imediat. Eu le spun mamelor: «Vă doriţi 10, pentru că şi la şcoală vreţi să ia nota maximă. Dar ce vă faceţi dacă, deşi este premiant, nu ia la facultate?» Cel mai bine este să cunoşti realitatea şi să întrebi medicul ce înseamnă nota respectivă", explică doctorul Silvia Stoicescu.

 

Monitorizarea sarcinii

-Primul control medical însoţit de ecografie simplă se face la debutul sarcinii, la o săptămână sau la 10 zile de la instalarea amenoreei (absenţa menstruaţiei) la viitoarea mamă, explică doctorul Alexandra Crişan.

-Gravida care nu prezintă riscuri trebuie să fie luată în evidenţă de medicul de familie şi să meargă la medicul specialist în obstetrică-ginecologie în fiecare lună. În ultimul trimestru de sarcină, vizitele la specialist au loc de două ori pe lună.

-O gravidă cu risc trebuie să meargă la consultaţii de câte ori este nevoie, în unele cazuri (dacă are hipertensiune, de exemplu) chiar şi săptămânal.

-Pe parcursul întregii sarcini se recomandă cel puţin trei ecografii de morfologie fetală (3D/4D).

-Prima ecografie de acest gen, ecografia de trimestrul I, trebuie făcută la 11-14 săptămâni, Fundaţia de Medicină Fetală din Londra (FMF - Fetal Medicine Foundation) recomandând‑o la 12 săptămâni fix. Cel mai cunoscut rol al acestei investigaţii este estimarea riscului genetic (a riscului pentru sindromul Down), care include măsurarea translucenţei nucale. Ecografia de trimestru I evidenţiază inclusiv oprirea în evoluţie a sarcinii.

-A doua ecografie de morfologie fetală (de trimestrul al II-lea) se face între 20 şi 22 de săptămâni şi presupune evaluarea detaliată a anatomiei fătului.

-Cea de-a treia ecografie trebuie programată între 33 şi 34 de săptămâni şi are rolul de a evalua starea generală a fătului. Se poate estima greutatea acestuia şi cum se simte el în burtică.

 

"Dacă mama suferă, suferă şi fătul. Avem de-a face cu un cuplu care stă împreună din prima zi, de la fecundare, timp de luni de zile. Dacă un membru al cuplului este afectat, suferă şi celălalt. "

Silvia Stoicescu, şef Secţie Neonatologie Spitalul Polizu

 

"Cam jumătate dintre mamele care nasc la noi nu au fost niciodată la medic şi nu au făcut nicio analiză în timpul sarcinii. Spun că mamele şi soacrele lor au procedat la fel."

Alexandra Crişan, medic ginecolog Spitalul Filantropia

 

De ce se nasc mii de prematuri în România

În România, peste 20.000 de copii se nasc anual prematur şi cu greutate mică (dismaturi), iar îngrijirea lor costă aproximativ 1.000 de euro pe zi, prematuritatea fiind una din principalele cauze de mortalitate neonatală la nivel naţional, conform Mediafax.

Şefa Secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Polizu, medicul primar Silvia Stoicescu, explică pentru „Adevărul“ că există două tipuri de gravide: cele normale, care nu au niciun fel de patologie în timpul sarcinii şi cele cu risc. „Gravidele cu risc sunt acele femei care, pe durata gestaţiei, pot să prezinte o patologie care fie pune viaţa lor în pericol, fie pe cea a fătului. Orice nou-născut care provine de la o gravidă cu risc este în sine un nou-născut cu risc. Acesta este cel care dă cea mai mare morbiditate şi mortalitate, nu numai neonatală, dar şi infantilă sau ulterior poate avea un handicap pe termen lung“, arată neonatologul.

O gravidă cu risc trebuie identificată din timp, pentru ca, atunci când vine să nască în maternitate, medicul să ştie din start la ce să se aştepte şi să intervină rapid. „E un fel de profilaxie a unor complicaţii care pot apărea în cazul copilului nu numai în prima săptămână de viaţă, ci şi după 5, după 15 sau după 20 de ani.“

În cazul unei sarcini cu risc, întâlnirea cu neonatologul, trebuie să aibă loc înainte de naştere. „Din păcate, nu prea se practică în momentul de faţă, din cauză că lumea a rămas la, să-i zicem, medicina tradiţională. În general, gravida ştie că ea va fi asistată de un medic obstetrician şi acesta va face toată treaba“, remarcă Stoicescu.

Cauzele prematurităţii

La rândul lor, prematurii sunt de diverse categorii, chiar dacă, prin definiţie, acesta este orice nou-născut expulzat sau extras prin cezariană înainte de 36 de săptămâni de gestaţie, adică înainte de începutul lunii a 9-a. Chiar dacă apar confuzii privind greutatea, pot exista chiar şi prematuri de până în 36 de săptămâni dar care au greutatea unui făt de 38 de săptămâni. „Ei vor fi tot prematuri. E vorba despre maturare, despre capacitatea lui de a se adapta la viaţa terestră şi nu de greutate. Aceşti copii, cu cât sunt mai mici cu atât sunt mai greu de tratat“, mai spune Stoicescu.

Naşterile premature au cauze diverse. De la vârsta mamei, care poate fi fie foarte tânără (sub 16 ani), fie prea în vârstă (peste 35 de ani), la condiţii socio-economice, ce nu le dau posibilitatea de a-şi suplimenta cu lapte şi brânză dieta zilnică, sau boli fie anterioare sarcinii, fie contactate în timpul celor nouă luni.

 

Intelectul şi temperamentul, modelate în faza de fetus

Specialiştii în medicină fetală susţin că o sumedenie de lucruri mărunte din timpul vieţii intrauterine se văd în dezvoltarea ulterioară a copilului. „Am avut cazuri în care dacă în perioada de sarcină mama a ascultat un anumit cântec de leagăn, mai târziu, copilul adormea pe acele acorduri", spune doctorul Alexandra Crişan. Cercetătorii străini susţin că au deja dovezi care atestă faptul că evenimentele şi experienţele prin care trece mama în timpul sarcinii le influenţează viitorilor copii nu numai starea de sănătate şi predispoziţia la anumite boli, ci şi gradul de inteligenţă sau temperamentul.

 

Şi condiţiile externe contează

De exemplu, ani buni s-a crezut că stresul prin care trece mama în timpul sarcinii este nociv pentru fetus. Noile descoperiri arată că un anumit nivel de stres la care este supusă mama poate tonifica sistemul nervos al fetusului şi‑i poate accelera dezvoltarea motorie. La fel de depăşit pare acum sfatul ca femeile însărcinate să evite exerciţiile fizice.

Noile descoperiri arată mai degrabă că fetusul din uterul unei mame care face uşoare exerciţii de gimnastică are şansa de a avea un sistem cardiovascular bun. În plus, în ciuda faptului că nou-născuţii acestor mame cântăresc mai puţin la naştere, sunt mai inteligenţi deoarece au creierul mai bine dezvoltat.

Şansele ca un copil să dez volte alergii depind de anotimpul în care acesta a fost conceput, astfel 11% din bebeluşii care au stat primele trei luni în pântecele mamei în timpul primăverii sunt predispuşi să fie alergici la ouă sau lapte, potrivit unui studiu recent făcut de experţii finlandezi, citat de publicaţia britanică „The Independent".

Numai 6% din copiii care se dezvoltă în primul trimestru iarna sunt predispuşi la alergii, însă aceştia pot dezvolta infecţii virale şi deficienţă de vitamina D.

 

Tehnofobi din uter

Specialiştii în ştiinţa originilor fetale au ajuns la concluzia că şi tehnofobia se dobândeşte tot din burta mamei. Cercetătorii de la Universitatea din Bath, Anglia, susţin că expunerea în uter la un nivel mic de testosteron a fost asociată de cercetători cu teama de tehnologie, în urma unui studiu realizat pe 150 de subiecţi.

Nivelul de expunere la testosteron a fost calculat în funcţie de diferenţa dintre lungimea degetului inelar şi cea a arătătorului. Aceasta a fost mai mare cu cât expunerea prenatală la testosteron era mai crescută.

 

 

 

Românii înghit umilinţa de la locul de muncă

 

Mariana Bechir

Adevarul, 19 octombrie 2010

 

Aproximativ 8% din angajaţi sunt hărţuiţi psihologic de şefi, iar alţi 41% au şefi care ţipă sau care se poartă urât cu subalternii. Numărul celor care sunt terorizaţi la serviciu este mai mare, deoarece unor intervievaţi le-a fost teamă să spună adevărul, susţin sociologii care au realizat cercetarea.

Analiza Institutului pentru Cercetarea Calităţii Vieţii (ICCV) este prima realizată în România pe hărţuirea psihologică la locul de muncă sau „mobbing", cum este cunoscut fenomenul la nivel internaţional. Sociologul Cristina Tomescu spune că românii nu sunt obişnuiţi cu acest concept:

„Pe de o parte, oamenii nu-şi dau seama că sunt nefireşti astfel de comportamente. Unora li se pare normal să fie trataţi urât. Pe de altă parte, dacă nu s-a vorbit despre aceste lucruri în România, nu le este uşor să recunoască faptul că suportă asemenea tratamente din partea şefilor", explică Tomescu. De aceea, este foarte posibil ca numărul cazurilor de hărţuire sau doar de comportament neadecvat la locul de muncă (ţipete, jigniri) să fie mult mai dese.

 

Jumătate dintre români sunt stresaţi la job

Potrivit studiului, conflictul cu şeful este cel mai întâlnit tip de conflict apărut într-o firmă. Cel mai mare procent al celor care au recunoscut că lucrează într-un mediu tensionat, unde se ţipă şi se insultă, sunt cei din zona Bucureşti - Ilfov.

Studiul a mai surprins şi alte aspecte legate de nivelul de stres la locul de muncă. Astfel, jumătate dintre intervievaţi sunt stresaţi la job, o treime din ei lucrează peste program, iar o cincime sunt copleşiţi de volumul de muncă.

Mobbingul înseamnă o presiune psihologică exercitată de şefi sau chiar de colegi pentru a-l determina pe un salariat să părăsească singur o firmă sau o instituţie. Cristina Tomescu atrage atenţia că nu este vorba neapărat de oameni ineficienţi: „Sunt salariaţi care deranjează, într-un fel sau altul. O persoană poate deranja pentru că este prea bună profesional şi şeful poate reacţiona astfel pentru că se simte ameninţat".

Ca să se încadreze în mobbing, această terorizare psihologică trebuie să se desfăşoare pe o perioadă de mai multe luni. Hărţuirea se concretizează prin mai multe comportamente, explică Tomescu: şeful ţipă la victimă, o jigneşte şi o critică de faţă cu ceilalţi colegi. De asemenea, îi poate da sarcini de serviciu greu de îndeplinit şi îi pune piedici pentru a nu-şi îndeplini misiunea.

 

Şefii, primii factori de stress

Potrivit Monicăi Manu, psiholog specializat pe psihologia muncii şi organizaţională, şefii se înscriu pe primele poziţii într-un top al factorilor de stres la locul de muncă. „Mulţi ridică tonul, cer prea multe şi nu ştiu să explice, nu au atitudini potrivite", spune Manu.

Specialiştii vorbesc de „mobbingul strategic", cel care apare într-o firmă unde chiar managementul pune la cale acţiuni de persecuţie psihologică pentru a-i determina pe oameni să plece de bună voie. Se întâmplă când firmele fac restructurări, când fuzionează, când vine o conducere nouă. Această politică a managementului apare şi în vremuri de criză, când patronii nu doresc să plătească salarii compensatorii.

 

Criza stimulează hărţuirea

Chiar şi fără aceste situaţii premeditate, criza stimulează hărţuirea, întrucât toţi, de la şefi până la angajaţii din josul ierarhiei, se simt nesiguri pe locul lor de muncă. Psihologul Monica Manu spune că totul apare pe fondul unui stres accentuat şi în condiţiile reducerii de personal: „Se încarcă foarte mult volumul de muncă, şefii sunt presaţi de cei de deasupra şi stresul se transmite în jos pe ierarhie, urmând ca ultima verigă, executantul, să fie cea mai afectată de nervozitatea şefilor".

 

Complici prin tăcere

Cel mai adesea, spune Cristina Tomescu, persoana hărţuită cedează şi părăseşte acel loc de muncă fără să se adreseze instanţei: „O face mai repede sau mai târziu, în funcţie de personalitatea lui".

Interesant este, spune Tomescu, şi comportamentul colegilor care asistă la abuzurile unui şef asupra unui subaltern: „Întotdeauna se tem să-i ia apărarea celui hărţuit, pentru a nu ajunge în situaţia acestuia. Toţi ar trebui să ia atitudine când un şef ţipă sau umileşte pe cineva".

 

Efecte pe termen lung

Chiar dacă pleacă din organizaţia respectivă, efectele nu vor dispărea uşor, de obicei fiind nevoie de tratament psihologic. În primul rând, spune Monica Manu, victima îşi pierde încrederea în sine. De asemenea, se ajunge la depresii, manii obsesive şi chiar la somatizarea acestui stres (îmbolnăvire pe fond nervos). În cazuri-limită, unii oameni se pot sinucide, iar alţii se răzbună, cum se întâmplă în unele state occidentale.

 

În Franţa, închisoare

Francezii au introdus încă din 2002, atât în Codul Muncii cât şi în Codul Penal, articole referitoare la hărţuirea psihologică. Ea se pedepseşte cu un an de închisoare şi amendă. În Italia, primul proces anti-mobbing a fost câştigat în justiţie în 1992, iar prima asociaţie împotriva acestui fenomen s-a înfiinţat în 1996.

Ce trebuie să faceţi dacă sunteţi hărţuiţi:

-Strângeţi dovezi

-Căutaţi aliaţi printre colegi

-Păstraţi-vă calmul şi nu vă izolaţi

-Rezistaţi psihic

-Transferaţi-vă la un alt loc de muncă

-Daţi în judecată firma şi şeful hărţuitor.

"Unor salariaţi li se pare firesc să fie trataţi urât de către şefi."

Cristina Tomescu, sociology

Profilul şefului care ţipa

Sociologul Alfred Bulai spune că aceste comportamente şi tipuri de relaţionare ţin de caracterul omului şi de genul său de educaţie. Avem o problemă de relaţionare la nivel general, explică Bulai, fiindcă toată România funcţionează în formule nemodernizate: „Cetăţenii se scaldă într-o cultură informală, fără proceduri clare şi de aceea apar abateri comportamentale de ambele părţi, şi la şefi, şi la subalterni".

Care este profilul unui şef care îşi umileşte subalternii, ţipă la ei şi crede că numai „biciul" creşte eficienţa şi productivitatea? Psihologul Hanibal Dumitraşcu spune că un astfel de om „este nesigur pe capacitatea lui de a rezolva problemele, este autoritar, discreţionar şi încearcă să controleze totul". În plus, şefii de genul acesta au o viziune totalitară asupra unei structuri: „Au o imagine strict piramidală asupra organizaţiei", spune Dumitraşcu.

Criza a dus la înmulţirea acestor cazuri şi, în general, la creşterea agresivităţii în relaţiile profesionale.

Teama de a-şi pierde scaunul

Psihologul Monica Manu crede că nervozitatea şefilor a crescut în ultimul timp, fiindcă şi ei riscă să-şi piardă poziţia şi chiar să rămână fără loc de muncă. „Şi ei sunt stresaţi şi se simt ameninţaţi de pierderea jobului şi atunci cresc presiunea". Asta cu atât mai mult cu cât, în vremuri de criză, angajatorii obişnuiesc să schimbe managementul, pentru a-l adapta noilor situaţii.

 

 

 

Românii, hărţuiţi la serviciu: stau des peste program şi nu-şi permit pauză de masa

 

Diana Marcu

Gandul, 19 octombrie 2010

 

Patru din zece români sunt stresaţi la serviciu: de şef, de colegi ori de volumul de muncă. Cel mai rău stau angajaţii de la privat, iar dacă sunt din Bucureşti, sunt de două ori mai stresaţi decât cei din alte zone ale ţării, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

Stresaţi de job, conflictuali în relaţiile cu colegii, nervoşi, insomniaci, neliniştiţi şi obosiţi - aşa apar angajaţii români, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, ale cărui rezultate au fost anunţate marţi, în cadrul unei conferinţe. Conform studiului, 41% dintre români au relaţii profesionale inadecvate, în care şeful sau colegii ţipă unii la alţii, iar statul peste program este activitatea cu efecte negative cel mai frecvent menţionată.

Astfel, 17% dintre angajaţi se simt copleşiţi de volumul de muncă şi nu-şi pot permite să-şi ia nici pauză de masă. Aproape 11 la sută au declarat că, în acest context, şi-au pierdut concentrarea şi puterea de muncă. Bărbaţii sunt cei lucrează mai des peste program comparativ cu femeile, însă mai multe femei declară că se simt copleşite de volumul de muncă. Aşadar, hărţuiţi psihologic, astfel sunt angajaţii români care simt pe pielea lor efectele mobbingului (adică "hărţuire psihologică"), care afectează, statistic, peste 12 milioane de angajaţi anual la nivelul UE.

Românii îşi soluţionează conflictele amiabil

Potrivit studiului ICCV, peste 40% dintre români au relaţii profesionale inadecvate, în care şeful sau colegii ţipă unii la alţii. Nemulţumiţi de situaţiile conflictuale ivite la job, românii se plâng că organizaţiile nu au proceduri interne pentru rezolvarea acestor situaţii - mai ales firmele mici -, majoritatea conflictelor stingându-se amical. Când firma este mai mare, cresc şi opţiunile pentru soluţionarea conflictelor. Cu alte cuvinte, într-o organizaţie de dimensiuni mai mari, posibilităţile de rezolvare a neînţelegerilor pot fi mai variate. Studiul relevă şi că de regulă conflictele sunt mai frecvente în companiile care au mai mulţi angajaţi. Astfel, în firmele mici, conflictele au o incidenţă mai redusă, 42% dintre respondenţii ce lucrează sau au lucrat în firme cu cel mult 9 angajaţi au declarat că nu au existat conflicte, faţă de 23% dintre respondenţii din firmele cu peste 250 de angajaţi care au declarat acelaşi lucru. Atunci când apar conflictele, ele se gestionează la un nivel minim formal, între cei implicaţi, sau cel mult apelând la şeful direct. Apelarea la o altă instanţă, precum departamentul de resurse umane sau la o autoritate din afara departamentului, este periferică în opţiunile respondenţilor, potrivit cercetării. Pe regiuni, valorile cele mai ridicate pentru rezolvarea amicală a conflictelor se regăsesc în Nord-Vest (65%) şi în Bucureşti-Ilfov (62%).

62% dintre femei stresate la job

Angajaţii din sectorul privat sunt mai afectaţi de mobbing decât cei din sectorul public, numărul persoanelor stresate la slujbă în Bucureşti fiind dublu faţă de alte zone ale ţării, arată cercetarea. În plus, femeile se simt mult mai stresate la locul de muncă decât bărbaţii (62% faţă de 53%) şi acuză dureri de cap (59% faţă de 45%), insomnii (32% faţă de 22%) sau oboseală (56% faţă de 43%). Pe de altă parte, bărbaţii sunt mai predispuşi la a se elibera de stres fumând mai mult (31% faţă de 20%) sau consumând mai multe băuturi alcoolice (17% faţă de 5%). În ciuda acestor aspecte, între 73 şi 93% dintre angajaţii români se simt mulţumiţi de diferite aspecte la locul de muncă, precum condiţiile obiective (echipament, dotare, temperatură), cât şi de potenţialul de creştere profesională (claritatea sarcinilor, coordonarea superiorului, autonomia personală). Cele mai mici procente de mulţumire s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov. Studiul s-a desfăşurat în perioada mai-iunie 2010 şi a vizat incidenţa mobbingului (hărţuire psihologică) la locul de muncă. Cercetarea s-a desfăşurat în cadrul proiectului "Femeia contează!", derulat în parteneriat de Asociaţia Colfasa, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi alte patru organizaţii pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia din patru regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia, Centru şi Nord-Vest. Respondenţii au avut vârste între 18 şi 65 de ani, neinstituţionalizaţi, care au sau au avut experienţa muncii.

 

 

 

Toamna se numără depresiile

 

Cristina Lica

Evenimentul zilei, 19 octombrie 2010

 

Astenia de toamnă provoacă oboseală, fluctuaţii ale apetitului şi schimbări ale stării de spirit. Se tratează cu carbohidraţi "buni", mişcare, iar în cazurile mai grave se adaugă şi psihoterapie.

Depresia sezonieră apare odată cu schimbarea anotimpului. Procesele fiziologice şi psihologice, stilul de viaţă şi ritmul circadian se modifică, iar "readaptarea" poate fi dificilă pentru per soanele hipersensibile. Vinovate pentru depresia de toamnă nu sunt doar temperaturile scăzute, cât mai ales lumina slabă, care scade nivelul serotoninei, "hormonul fericirii".

Zilele "mai scurte", perspectiva unui an până la vacanţă şi senzaţia de veşnicie întregesc tabloul autum nalo-depresiv. Situaţia se poate agrava în cazul bolnavilor psihic.

 

"Toamna e asociată acum cu depresia, în trecut se asocia cu belşugul şi bucuria"

"Odată cu venirea toamnei, ziua se micşorează, apar zile ploioase şi nopţi friguroase. Pentru anumite persoane, toate aceste modificări aduc schimbări ale stării de spirit. Dacă adăugăm şi faptul că începutul toamnei coincide cu încheierea vacanţei de vară, deci a unei perioade de libertate şi relaxare, putem înţelege de ce, în epoca modernă, toamna este asociată mai degrabă cu depresia decât, aşa cum se întâmpla în urmă cu 100 ani - cu bucuria, belşugul şi bogăţia", subliniază psihologul Andreea Dumitrescu.

 

Predispoziţia genetică şi stilul de viaţă sănătos

Simptomele depresiei de toamnă nu diferă prea mult de cele ale depresiei obişnuite: tristeţe, în special la orele dimineţii, oboseală cronică, iritabilitate, di ficultăţi de concentrare, apetit exacerbat sau scăzut, randament scăzut la muncă şi chiar gânduri suicidare, în cazurile severe. Incidenţa este uşor crescută în rândul femeilor.

Deşi medicii vorbesc despre o predispoziţie genetică spre depresie, aceasta poate fi prevenită prin administrarea suplimentelor nutritive, vitamine, minerale, oligoelemente, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos, cu mese regulate, odihnă şi activitate fizică în aer liber.

 

Măriţi consumul de fructe, lactate, paste integrale

Foarte importantă este şi alimentaţia. "În această perioadă, trebuie uşor crescut consumul de carbohidraţi buni, complecşi (fructe, lactate sau batoane de cereale, paste inegrale, orez, cartofi, făinoase)", subliniază Elena Casapu, specialist în nutriţie Maggi.

Totuşi, cei care au un apetit crescut în această perioadă nu trebuie să cadă în patima dulciurilor sau a alcoolului, pentru că aceasta nu este decât o alinare pe termen scurt şi, în plus, deprimă sistemul nervos central.

 

Excesul de cofeină înrăutăţeşte depresia

Pentru a creşte nivelul serotoninei, alegerile optime pentru gustări sunt laptele, puiul sau curcanul, curmalele şi alunele de pădure. Deşi cofeina oferă "senzaţia de bine", excesul produce efectul invers, înrăutăţirea depresiei. Ceaiurile de sunătoare sau ginseng pot înlocui cafeaua, dacă este respectat dozajul recomandat.

Exerciţiile fizice sunt, de asemenea, o sursă de energie în sezonul rece, atât timp cât nu sunt duse la extrem. Depresia de toamnă se poate trata şi prin psihoterapie (psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie de grup sau de familie) şi fototerapie, doar în cazuri rare şi foarte grave se indică antidepresive.

 

 

 

Cercetătorii au decis: dragostea este asemenea unui drog, calmează durerea

 

Gandul, 16 octombrie 2010

 

Sentimentul de iubire activează centrii recompensei din creier. Când aceste zone sunt activate, durerea nu mai este percepută la intensitatea maximă, susţin cercetătorii americani

Dragostea poate bloca durerea fizică într-un mod similar felului în care acţionează calmantele puternice, precum morfina. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford din California, informează cotidianul britanic "The Telegraph".

 

Pentru a ajunge la această concluzie, cercetătorii americani au supus un grup de studenţi unui experiment ce a presupus scanarea creierelor, în timp ce erau supuse durerii şi ţineau poza persoanei iubite în mână. Scanările au arătat că efectul dragostei asupra durerii este atât de puternic încât poate fi asemuit cu cel al morfinei sau al oricărui alt drog menit să amelioreze durerea. În plus, atunci când voluntarii au privit imaginea persoanei iubite, intensitatea durerii a scăzut cu 40 la sută.

 

"Dragostea activează centrii recompensei din creier, iar atunci când aceste zone sunt activate durerea nu mai este percepută la intensitatea maximă, ci este diminuată. La vederea pozelor cu persoanele iubite, nivelul dopaminei şi al serotoninei din creierul voluntarilor participanţi la studiu a fost stimulat, aceştia fiind neurotransmiţători legaţi de senzaţia de fericire, explică dr. Sean Mackey, coordonatorului cercetării.

 

În cadrul experimentului s-a încercat distragerea atenţiei de la durere prin mai multe metode, dar rezultatele au arătat că prezenţa persoanei iubite a fost singura metodă eficientă care a putut bloca durerea. "Concluziile studiului ar putea fi folosite pentru dezvoltarea de noi tratamente pentru pacienţii care suferă de dureri cronice. Ele confirmă teoria conform căreia suferinţa acestor pacienţi ar putea fi uşurată prin implicarea lor în activităţi plăcute", conchide dr. Mackey, coordonatorul cercetării.

 

 

 

Realitatea virtuală, tratament pentru fobii şi trauma

 

Andreea Tudorica

Jurnalul National,14 octombrie 2010

 

Un cercetător român foloseşte tehnologia 3D în România în psihoterapie

Un "bulgăre" de gelatină de aproape 1,4 kg ce conţine o reţea microsco­pică de celule nervoase, ceea ce-l face cel mai complex lucru din întregul univers: creierul uman. Modul în care sfidează de cele mai multe ori aşteptările îl transformă într-un mecanism elaborat şi splendid care provoacă oamenii de ştiinţă.

La Cluj, un cercetător de numai 38 de ani, şeful catedrei de Psihologie a Facultăţii "Babeş Bolyai" şi profesor al Institutului "Albert Ellis" din SUA, încearcă şi mai şi reuşeşte pe deasupra să facă din realitatea virtuală o practică de tratament psihoterapeutic. De la fobii la roboţi care să monitorizeze pacienţii cu tulburări de depresie grave.

Daniel David a stat mai mulţi ani în SUA ca postdoctorand şi apoi consultant la Clinica Mount Sinai School of Medicine din America, unde este profesor şi acum.

"Adevărul este că eu sunt cu un picior aici şi un picior acolo. Două-trei luni pe an eu sunt în America. Deci pot spune că aşa transfer informaţiile dintr-un loc în altul."

Prima posibilitate de a rămâne în SUA a avut în 2001, când a decis să se reîntoarcă în România. A crezut şi crede în continuare că aici poate să facă mult mai multe lucruri cu impact mai mare decât le-ar fi făcut în SUA.

"Pe partea de realitate virtuală erau mai multe laboratoare. Dacă o fac la Cluj beneficiază şi mai mulţi profesionişti şi populaţia. Când am hotărât să mă întorc din America m-am gândit aşa: vin în România şi dacă nu reuşesc să fac ceva măcar la nivelul pe care îl am aici în SUA, o să fiu veşnic nemulţumit şi frustrat. Am vrut să am o contribuţie la cunoaştere, dar nu de la Cluj la Gilău, ci o contribuţie la cunoaştere internaţională."

Cu bani de la Uniunea Europeană, prin granturi propuse a reuşit să creeze ceea ce se cheamă platforma AVALON, o clădire cu design futurist ce ascunde în spatele pereţilor mai multe laboratoare. În AVALON (Advanced Virtual Applications La­boratories of Napocensis) există mai multe laboratoare, la ale căror softuri au lucrat cercetători de la "Babes Boliay", dar şi de la universităţi din străinătate care să trateze mai multe afecţiuni.

"Cubul Matrix" de tip "cave" (peşteră) are patru pereţi pe care sunt proiectate filmuleţe 3D în funcţie de fobia pentru care pacientul vine să se trateze. De exemplu, o persoană care are frică de avion este proiectată în mai multe şedinţe în diferite situaţii, într-o lume virtuală 3D de la intrarea într-un avion gol, până la ultima şedinţă când eşti "proiectat" într-un avion care zboară la mii de metri altitudine.

Din afară n-ai zice că este mare lucru. Dar o dată ce-ţi pui ochelarii 3D pe nas şi "intri" în interiorul cubului totul se schimbă. Cea mai dură experienţă este un "montaigne russe" virtual folosit ca ultimă etapă pentru tratarea celor cu rău de înălţime. Chiar şi virtual "cocoţată" în montaigne russe trebuie să recunosc că mi s-au cam tăiat picioarele.

"Avantajul este că dacă am un pacient cu tulburări de anxietate, dacă îl expun gradat la situaţia care-i produce starea de frică se produce o rupere între stimulul condiţionat şi răspunsul condiţionat la nivelul minţii. Şi dacă folosesc acest «cub», în timp ce sunt cu pacientul acolo eu pot monitoriza reacţiile lui. El îmi spune pe o scară de la 1 la 10 care este nivelul de anxietate pe care îl simte şi, în funcţie de răspunsurile pe care mi le dă, eu pot schimba scenariul şi îl fac mai sever sau mai puţin sever."

Pacientul este filmat, iar la sfârşit psihoterapeutul şi pacientul pot analiza împreună comportamentul. În terapia virtuală lucrurile se pot vedea în timp real.

"Este mai obiectiv şi monitorizează în timp real. Folosim şi teste psihologice, dar şi interviul clinic. Punând cap la cap informaţiile din primele trei şedinţe, aflăm care sunt problemele, de ce au apărut şi ce trebuie făcut.

"Psihoterapia cu ajutorul realităţii virtuale nu este o altfel de psihoterapie. Este doar una dezvoltată tehnologic. "Tu poţi să dezvolţi scenarii în realitatea virtuală care să se potrivească cu problemele pe care le are pacientul; sau cu cercetările pe care vrei să le faci." Ca şi doamna din Australia şi la Cluj sunt destui cei care au venit să se trateze pentru diverse fobii. Spre exemplu cei mai mulţi care au venit până acum sunt cei care au fobia de a vorbi în public sau agorafobie. Tipul acesta de tulburare este deja bine studiat şi atunci se pot face servicii în folosul comunităţii. Iar, aşa cum spune şi profesorul Davis, întreaga platformă este creată 60%-70% pentru cercetare şi restul pentru servicii aduse comunităţii.

Un alt program se referă la stresul postraumatic al celor care se întorc din zonele de conflict. Programul a fost propus Ministerului Apărării Naţionale, care trebuia să stabilească un buget. Dar, pentru că bugetul a fost tăiat, ministerul nu a mai continuat demersurile pentru că nu au mai existat fonduri. "Nu numai că îi tratăm pe cei care se întorc din Irak prin programul Virtual Irak, ci şi pe cei care urmează să plece. Aceştia sunt transpuşi într-o realitate virtuală care simulează situaţii de acolo şi îi pregăteşti pre-combat. Preventiv, militarul este expus la o situaţie gradată, o situaţie mai puţin ameninţătoare apoi din ce în ce mai periculoasă, astfel încât creierul lui să fie pregătit. În stresul post-traumatic apar problemele de panică, deoarece în mintea lui se stabileşte o legătură între un stimul cum ar fi un miros de cauciuc ars sau de praf de puşcă şi reacţiile de panică. Şi atunci el trebuie expus treptat la stimulul care a generat reacţia de panică.

"Daniel David nu este bucuros că are acest laborator, ci mai ales pentru ceea ce poate să realizeze cu el pentru cercetare. "Cercetarea a fost prăbuşită. Suntem pe ultimul loc în Europa la cercetare. Sunt granturi câştigate în anii trecuţi, în România, care au fost blocate din lipsă de bani. Dacă n-ar fi granturile internaţionale, ne-am bloca", spune David cu regret, aducându-şi aminte că a mai avut o tentativă în 2008 de a rămâne în America. "Tot aşa, se tăiaseră fondurile. Era o frustrare." Apoi îşi revine. Mai are multe lucruri de continuat şi finalizat. Două dintre ele sunt obiectivele principale: un program virtual pentru copiii cu autism, program încă în testări la Oxford şi recunoaşterea oficială a profesiei de consilier genetic.

"Am creat un program de master în consiliere genetică în urmă cu doi ani. Au intrat psihologi, medici, asistenţi medicali şi biologi. Un astfel de consilier genetic identifică riscul unei boli pe care ai putea să o dezvolţi şi îţi spune cum trebuie să-ţi modifici stilul de viaţă pentru a preveni. Dar din păcate România are chestia asta de a fi tot timpul cu 40-50 de ani în urmă. Am avut romantismul şi iluminismul la zece ani după ce a fost în Europa. Deci profesia asta de consilier genetic nu există în nomenclator, în timp ce în străinătate este de mult timp. Chiar o colegă de-a mea este la Oxford într-un astfel de laborator de consiliere genetică. Ministerul Sănătăţii trebuia să constate că aceasta este foarte importantă pentru populaţie, să creeze cadrul respectiv şi noi să venim cu expertiza de a pregăti oamenii. Dar, nu. Acum pe lângă cercetare trebuie să fac chestii administrative, să fac demersuri pentru ca această profesie să fie trecută în nomenclator."

 

CLASĂ PENTRU COPIII CU ADHD ŞI SOFT PENTRU CONTROLUL DURERII

Virtual Classroom este un laborator creat pentru copii cu deficienţă de atenţie (ADHD). Copilul este proiectat într-o clasă virtuală şi este testat pentru a vedea cum reacţionează la diverşi stimuli care ar putea să-i distragă atenţia: uşa se tot deschide şi se închide sau zboară avioane de hârtie prin clasă.

"Noi lucrăm acum cu o echipă din Canada şi SUA să-l transformăm, adică de la diagnostic şi evaluare la intervenţie, cu programe care să-i corecteze comportamentul. Speranţa noastră este să dezvoltăm astfel de softuri, care după aceea să fie accesibile măcar instituţiilor mai mari sau cabinetelor individuale. Un astfel de soft ar costa 15.000-20.000 de euro. Dacă s-ar vrea o astfel de investiţie, o şcoală sau maximum două dintr-un judeţ ar putea avea un astfel de sistem. Mai întâi însă trebuie testat foarte bine şi apoi poate deveni un produs", spune profesorul Daniel David.

Softul Pain Control a fost creat pentru pacienţii cu arsuri grave sau pentru amputaţi. "Sistemul este acum la Spitalul de recuperare din Cluj, unde se efectuează o serie de cercetări pentru controlul durerii." Programul constă în diverse sustrageri ale pacientului din lumea reală şi la crearea unei lumi virtuale care să-i creeze confort. De exemplu, în cazul arşilor, atunci când li se schimbă pansamentele, ei intră într-un program în care trebuie să doboare un om de zăpadă cu mai mulţi bulgări. Astfel, creierul percepe o senzaţie de răcoare, de iarnă, şi atunci durerile în timpul schimbării feşelor nu mai sunt atât de mari.

 

 

 

Ce păţeşte copilul tău dacă se uită mai mult de două ore la televizor

 

Diana Marcu

Gandul, 13 octombrie 2010

 

120 de minute petrecute în faţa unui ecran de televizor sau de calculator au efecte dramatice asupra psihicului un copil, avertizează un studiu recent

Calculatorul sau privitul la televizor reprezintă recompensa pe care majoritatea copiilor o primesc din partea adulţilor. Evadarea în lumea de dincolo de ecran are însă efecte nebănuite asupra psihicului unui copil, avertizează specialiştii. Potrivit unui studiu recent, mai mult de 120 de minute petrecute zilnic în faţa monitorului unui computer sau televizorului provoacă copiilor traume psihologice, informează ediţia electronică a publicaţiei britanice Daily Mail. Efectele negative ale privitului excesiv la tv nu pot fi şterse şi nici compensate de exerciţiile fizice, susţin realizatorii studiului.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 1.000 de copii cu vârste între 10 şi 11 ani, arată că un copil ţinut departe de telecomandă este un copil mai fericit decât cel care are televizorul sau calculatorul la discreţie.

Dr. Angie Page de la Centrul de Sport, Nutriţie şi Sănătate al Universităţii din Bristol şi autor al studiului recomandă limitarea timpului petrecut de către un copil în faţa unui monitor sau ecran de televizor la maximum două ore pe zi. Mai mult, cercetătoarea susţine că, indiferent dacă un copil face sau nu mişcare, el este victima calculatorului sau a televizorului, datorită efectelor pe care acestea le au asupra psihicului.

"Am descoperit că un copil poate suferi traume psihice, chiar dacă face mişcare în aer liber. Copiii trebuie încurajaţi să aibă activităţi fizice şi să-şi reducă timpul petrecut în faţa computerului sau a micului ecran". Sigur, este greu să-i spui unui copil: «Ajunge cu televizorul», susţine dr. Page, dar "privitul timp de patru - cinci ore la televizor sau la calculator este nociv". Cercetarea, efectuată pe eşantionul sus-menţionat, a relevat că minorii au la dispoziţie între programul de şcoală şi ora de culcare un timp liber de patru - cinci ore în medie, timp pe care şi-l petrec în faţa unui ecran. În acest caz, "limitarea timpului de vizionare la jumătate nu este de neconceput", susţine dr. Page.

 

Copiii românilor stau 20 de ore pe săptămână în faţa televizorului

Potrivit unui studiu realizat de Educaţia 2000+ şi UNICEF, în România, copiii petrec 20 de ore săptămânal în faţa unui monitor, fie că este de televizor, fie de calculator. Cel mai mult îi ţin lipiţi de ecran desenele animate, eroi precum Dexter, Tom şi Jerry sau Diavolul Tazmanian populându-le universul. E normal, susţin psihologii. Animaţiile reprezintă un stil de viaţă, un model pentru cei mici.

"Sunt puţine desenele animate care educă. De regulă, ele creează o stare de irascibilitate, de nervozitate sau chiar de depresie. Luăm bine-cunoscutele personaje Tom şi Jerry. Sunt copii care se bucură atunci când motanul Tom ia bătaie, dar de cele mai multe ori aceste conflicte între cele două personaje le provoacă celor mici starea de depresie", a declarat pentru gândul Lena Rusti, psihoterapeut

.

Campionii violenţei animate

Potrivit studiului "Măsurarea gradului de violenţă prezent în programele audiovizualului românesc", realizat de Centrul de Studii Media şi Noi Tehnologii de Comunicare (CSMNTC), realizat în ianuarie 2009, violenţa fizică apare frecvent în programele de desene animate. Cercetarea a monitorizat posturile Cartoon Network, Jetix (actual Disney Channel, n.r.) şi Minimax timp de o săptămână (13 - 19 octombrie 2008).

Conform cercetării, Cartoon Network era cel mai violent post de televiziune pentru copii dintre cele trei analizate: Cartoon Network, Jetix şi Minimax. Astfel, în programele Cartoon Network, în perioada monitorizată, s-au înregistrat 673 de acte de violenţă, la Jetix - 533 de acte de violenţă, iar la Minimax - 317. În ceea ce priveşte numărul de acte de violenţă per emisiune, cel mai violent canal era Jetix, urmat de Cartoon Network şi Minimax.

Aceasta se explica, potrivit autorilor studiului, şi prin faptul că Jetix avea cele mai lungi emisiuni (emisiunea medie - de 27 minute, faţă de 18 minute pe Cartoon Network şi 17 minute pe Minimax). Cartoon Network era cel mai violent canal, nu doar prin frecvenţa actelor de violenţă, ci şi prin durata acestora (atât în ceea ce priveşte durata medie a unui act, de 18 secunde, cât şi în ceea ce priveşte cel mai lung act de violenţă), în timp ce Minimax rămânea cel mai puţin violent sub ambele aspecte. La nivel general, predomina violenţa de tip fizic, în peste 50% dintre cazuri.

Singurul canal cu violenţa verbală majoritară a fost Minimax. Tot acesta a fost canalul cu cea mai multă violenţă de tip psihologic. În privinţa violenţei fizice, Cartoon Network se situa pe primul loc, iar Jetix, pe ultimul loc. Cea mai frecventă formă a violenţei fizice pe canalele de desene animate este "bătaia" (29%), urmată de "agresare/ ciocnire" (21%), "rănirea cu obiecte contondente" (10%) şi "rănirea cu arme de foc" (9%).

 

 

 

Prima dragoste ne modelează gusturile

 

Mihaela Dima

Adevarul, 12 oct

 

Odată cu prima relaţie de iubire se construieşte în mintea noastră imaginea partenerului ideal, pe care îl căutăm şi la care ne vom raporta mai apoi tot restul vieţii. Prima dragoste ne rămâne veşnic în amintire pentru că este şi cea în care ne implicăm emoţional mai mult decât o vom face pe viitor.

Raluca Dranca (25 de ani) l-a cunoscut pe soţul ei Cosmin când erau amândoi la liceu, prin intermediul Veronicăi, verişoara lui, care îi era colegă de bancă. Pentru amândoi aceasta a fost prima relaţie de dragoste serioasă. S-au despărţit însă după ceva mai mult de un an, „cuminte, fără tam-tam", pentru că în clasa a XII-a au ales să urmeze studiile în oraşe diferite. După ce a terminat facultatea la Bucureşti şi un master la Madrid, Spania, Raluca s-a întors acasă. A fost invitată de verişoara lui Cosmin la nunta ei şi, cum el era cavaler de onoare, dar nu avea parteneră, Veronica, mireasa, a rugat-o pe ea să-l însoţească.

„Ne-am reîndrăgostit fără să ne dăm seama", povesteşte Raluca. Amândoi au mai avut şi alte relaţii până s-au reîntâlnit, dar nu s-au uitat. „Totul părea extrem de natural, de firesc, lângă el. După nici două zile de când ne revăzusem îmi părea că nu am fost nicicând despărţiţi", spune ea.

Pe forumurile de femei de pe internet, doamnele au păreri diferite despre ceea ce înseamnă prima dragoste. Unele spun că nu se uită, altele că da. Totuşi, chiar şi cele care pretind că nu a avut o mare importanţă, îşi amintesc cum arăta primul bărbat pe care l-au iubit în adolescenţă. „Prima dragoste a mea a fost la 14 ani... nu l-am uitat pe tip, în sensul că mi-a rămas intact în memorie chipul lui... a fost frumos tot ce‑am trăit, dar era ceva pur, ingenuu, ceva ce de multe ori nu poţi descrie în cuvinte...", spune una dintre utilizatoarele roportal.ro.

 

Prima experienţă importantă de viaţă

Psihologul Lena Rusti spune că, de cele mai multe ori, prima dragoste nu se uită. „În general, dintr-un şir de noţiuni similare, le reţinem mai uşor pe prima şi pe ultima. Acesta nu este însă singurul motiv pentru care o reţinem, ci pentru că, de obicei, în prima iubire este investit un cumul de emoţii de o intensitate pe care experienţa noastră de viaţă o mai atenuează", explică ea.Prima iubire reprezintă prima experienţă importantă de viaţă, spune şi psihologul Aniela Minu, convinsă că aceasta are un impact important asupra următoarelor relaţii.

 

„Prima «iubire» reprezintă imaginea mai mult sau mai puţin conştientizată a partenerului pe care ni-l dorim sau care ne atrage. Şansele ca următorii «aleşi» să semene cu «prima iubire» sunt mari, pentru că, de fapt, şi aceştia se «conformează» acelui model mental al partenerului pe care îl dorim. Uneori alegem partenerii ca să evităm anumite traume din trecut, alteori pentru că am învăţat să gândim cumva în legătură cu ceilalţi, cu propria persoană, cu ce considerăm că trebuie sau nu să ni se întâmple."

 

În căutarea viitorului partener

Lena Rusti spune că prima noastră relaţie şi mai ales reuşita sau nereuşita ei ne pot influenţa stima de sine şi încrederea cu care pornim în continuare în căutarea viitorului partener. Totuşi, aceasta nu e o regulă general valabilă. „Chiar dacă prima relaţie a fost un eşec, e posibil să ne ajustăm comportamentul, din dorinţa de a ne proteja şi de a nu mai fi răniţi. În stabilirea acestor reguli contează însă şi experienţele noastre anterioare de viaţă, nu doar cele legate de prima relaţie."

 

"O amintire se fixează în memorie cu atât mai bine cu cât are o mai mare încărcătură emoţională, aşa că putem spune că prima dragoste nu se uită niciodată." Aniela Minu psiholog

 

"Multe persoane păstrează nostalgia primei iubiri, mai ales dacă ulterior nu au reuşit să se regăsească întrutotul într-o altă relaţie." Lena Rusti psiholog

 

"Problemele cu care te confrunţi în dragoste au o mai mare legătură cu prima relaţie sentimentală."

Jennifer Beer cercetătoare

 

Stima de sine depinde de relaţiile din tinereţe

Cercetătoarea Jennifer Beer de la Universitatea California, SUA, spune că experienţele prin care ai trecut prima dată când te-ai îndrăgostit au efecte asupra următoarelor relaţii. „Problemele cu care te confrunţi în dragoste au o mai mare legătură cu prima relaţie sentimentală decât cu părinţii, aşa cum susţineau până acum specialiştii", spune cercetătoarea. Beer a realizat un studiu pe baza primelor poveşti de dragoste trăite de 303 studenţi de la universitatea la care activa.

 

Amintiri detaliate şi puternice

Prin „prima dragoste" ea nu înţelege acele relaţii neîmpărtăşite când un adolescent „crede că s-a îndrăgostit" de un profesor sau de un star de cinema, ci prima relaţie de natură romantică între doi indivizi, de obicei trăită în adolescenţă.

Cei care îşi aduc aminte de această experienţă în termeni pozitivi se vor simţi mai siguri pe relaţia lor. Cercetătoarea vrea să meargă mai departe şi să vadă în ce fel se păstrează aceste detalii în mintea noastră şi în ce mod ne afectează ele imaginea de sine. „Amintirile acestea sunt foarte detaliate şi puternice. De obicei, nu sunt foarte plăcute din cauza despărţirii. Totuşi, orice s-ar fi întâmplat, te fac să te gândeşti: «Aşa sunt eu ca partener într-o relaţie»".

Cei care îşi aduc aminte că prima experienţă romantică a însemnat fericire, emoţii, intensitate, inspiraţie, mândrie şi entuziasm au şanse mai mari ca mai târziu să aibă relaţii stabile, decât cei care evocă ostilitate, frământări, stres, sentimente de vinovăţie, frică sau ruşine. Chiar dacă relaţia s-a terminat, nu înseamnă că va fi percepută negativ. O relaţie este înţeleasă după mai mulţi ani. Una dintre participantele la studiu a spus că a fost foarte supărată atunci când a aflat că fostul ei iubit a ieşit cu altcineva imediat după despărţire. Totuşi, înainte de asta, a perceput relaţia ca pe una pozitivă, din care a avut multe de învăţat. O altă poveste este cea a unei femei care a avut o primă relaţie cu probleme şi care a rămas, în urma acestei experienţe, cu impresia că nu poate avea încredere în niciun bărbat.

 

Patru moduri de a percepe o relaţie

1 Sigură - Sentimente pozitive de ambele părţi

2 Indiferentă - Sentimente pozitive din partea ta, dar nu şi de la partener

3 Acaparatoare - Sentimente pozitive ale partenerului, indiferenţă din partea ta

4 Îngrozitoare - Sentimente negative de ambele părţi

 

Comunicarea cu adolescenţii îndrăgostiţi

Părinţii trebuie să le explice copiilor ce înseamnă dragostea, la fel cum trebuie să le vorbească despre intimitate şi sex. Mai mult decât atât, pentru ca ei să înţeleagă, ar trebui să le povestească propriile experienţe. Astfel, tinerii vor învăţa să fie la fel de deschişi, iar părinţii ar şti de fiecare dată când copiii lor au asemenea sentimente faţă de cineva. Acest lucru îi va ajuta pe părinţi să afle ce se întâmplă în viaţa copilului lor şi chiar să-şi dea seama dacă acesta are unele complexe, spune Stephanie Meiselman, psiholog la Centrul de Psihologie Medicală din Beverly,Massachusetts, SUA. Comunicarea cu adolescenţii este foarte importantă, pentru că aceasta este vârsta la care ei îşi aleg modelul de partener. „Relaţiile din adolescenţă sunt foarte puternice pentru că tinerii sunt la o vârstă la care îşi formează valorile unii alături de ceilalţi", spune psihologul Lena Rusti.

 

 

 

"Băieţii răi" suferă de tulburări psihice

 

Radu Popa

Jurnalul National, 8 octombrie 2010

 

Tinerii care consumă droguri, comit acte an­tisociale şi încalcă legea nu ac­ţionează ast­fel doar pentru a-şi crea o re­putaţie de "bă­ieţi duri". Potrivit unor studii recente des­făşurate la Facultatea de Me­dicină din Co­lo­rado, mulţi dintre ei suferă de tulburări psihice.

 

"AMINTIRI DIN COPILĂRIE". Reacţiile înregistrate la nivel cerebral faţă de o serie de recompense sau pedepse primite de adolescenţi de la părinţi îi determină pe cei dintâi să se conformeze, cu timpul, regulilor de comportament social.

Potrivit lui Thoms Crow­ley, psihiatru în cadrul instituţiei de învăţământ menţionate, în cazul "băieţilor răi" refuzul acestora de a adopta un comportament social demn se datorează unor "defecţiuni" intervenite în funcţionarea creierului.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că respectivele tulburări îi împiedică pe adolescenţii recalcitranţi să se conformeze regulilor de comportament social, determinându-i deseori să se îndrepte spre consumul de droguri şi comiterea unor acte antisociale.

 

JOCURI-TEST. Cercetători de la Universitatea Colorado şi de la Universitatea Maryland au efectuat un studiu asupra unui eşantion format din 20 de tineri, care, în medie, beneficiaseră de eliberarea condiţionată pentru o perioadă de 139 de zile în ultimele şase luni.

Nu mai puţin de 19 dintre subiecţi manifestau tulburări de comportament, în timp ce toţi 20 consumau substanţe interzise. Totuşi, pentru o perioadă de cinci săptămâni, pe întreaga durată desfăşurării studiului, ei au fost convinşi să se abţină.

Comportamentul membrilor grupului respectiv a fost comparat cu cel al altor 20 de tineri care nu comiteau acte antisociale şi nu consumau droguri, dar care aparţineau aceleiaşi categorii de vârstă, erau de aceeaşi naţionalitate şi locuiau în cartiere vecine.

Toţi cei 40 de subiecţi au fost rugaţi să participe la jocuri pe calculator cu un grad sporit de risc ce le dădeau posibilitatea să adopte o atitudine precaută sau una riscantă. Dacă participanţii apăsau butonul din stânga, câştigau întotdeauna un cent. Dacă apăsau butonul din dreapta, puteau câştiga cinci cenţi sau pierde zece cenţi.

Paradoxal, numărul apăsărilor butonului cu grad sporit de risc era egal pentru membrii ambelor grupuri. Potrivit specialiştilor, fenomenul se datorează faptului că jocul respectiv îi obliga pe participanţi să gândească timp de câteva secunde înainte de a apăsa unul dintre butoane.

 

"INSENSIBILITATE". Autorii studiului au remarcat existenţa unor deosebiri esenţiale în activitatea cerebrală a membrilor celor două grupuri. Specialiştii au analizat care regiune cerebrală este cea mai activă în timpul participării la jocuri, utilizând în acest scop o metodă ce avea la bază imagini obţinute pe baza procesului numit Rezonanţă Magnetică Funcţională.

În mod normal, o zonă a creierului numită "Cortex Cingulat Anterior" controlează modificările intervenite în Regiunea "pedepselor şi a recompenselor", expediind informaţiiile primite într-o altă regiune cerebrală, "Cortexul Dorsolateral Prefrontal". Acesta coordonează alegerea de o persoană a unui anumit tip de comportament dintre mai multe alternative.

În procesul adoptării unor decizii, băieţii care manifestă un comportament antisocial prezintă o activitate cerebrală mai slabă decât cea normală în ambele regiuni amintite, dar şi în alte zone implicate în adoptarea deciziilor. Pe de altă parte, "băieţii răi" nu aveau nici o regiune activă.

Potrivit unor studii pe aceeaşi temă, indivizii cu un comportament antisocial suferă de "disforie", afecţiune ce se manifestă printr-o stare avansată de tristeţe şi anxietate. Ei demonstrează o "insensibilitate faţă de recompensă". În timpul jocului, creierul lor înregistra mai puţine reacţii la nivel cerebral decât în cazul băieţilor buni. "Răii" manifestă o "hipersensibilitate faţă de greşeli" ce determină un răspuns mai intens. Acesta se poate manifesta printr-o duritate sporită faţă de cea a invizilor "buni".

 

 

 

Aproape 900.000 de copii au probleme de sănătate mintală

 

Cristina Olivia Moldovan

Evenimentul zilei, 07 Octombrie 2010

 

Organizaţia “Salvaţi Copiii" a lansat astăzi, de Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale, o cercetare calitativă privind serviciile de sănătate mintală pentru copiii din România.

Orientarea excesivă spre tratare în detrimentul prevenţiei, numărul redus de specialişti, ignoranţa şi reticenţa părinţilor, a educatorilor şi profesorilor, precum şi lipsa programelor individuale sunt principalele probleme ce ţin pe loc dezvoltarea acestor copii.

 

Tulburările de anxietate, cele mai frecvente

Datele statistice arată că peste 880.000 de copii din România au probleme şi tulburări de sănătate mintală. Mai mult de jumătate dintre aceştia au tulburări de anxietate, peste 220.000 au ADHD (Tulburare kinetică cu deficit de atenţie), 154.000 suferă de depresii, peste 88.000 au tulburări de conduită şi 44.000 schizofrenie şi tulburări psihotice.

Dincolo de problemele medicale cu care se confruntă copiii, ei sunt obligaţi să facă faţă unor traume suplimentare generate de accesul îngreunat la tratamentul de specialitate potrivit, dificultăţile de adaptare şi integrare.

 

Respingere la grădiniţă şi la şcoală

Proasta organizare, cunoştinţele limitate ale educatorilor şi profesorilor şi stigmatizarea îi fac pe părinţii care au copii cu tulburări medii să fie mereu pe drumuri în căutarea unor grădiniţe şi şcoli în care copiii lor să fie primiţi, ajutaţi şi integraţi. “Locul lor este în grădiniţe şi şcoli normale, unde trebuie să beneficieze de sprijin de specialitate. Părinţii se plâng că educatorii şi profesorii fac presiuni asupra lor să îşi mute copiii la şcoli speciale şi îi poartă de la o instituţie la alta, făcând mai mult rău copilului", spune Diana Stănculeanu, coordonatoarea acestui studiu.

 

 

 

Surpriză: Un nou studiu reduce durata ideală de somn de la şapte la cinci ore

 

Madalina Chitu

Gandul, 5 octombrie 2010

 

Un studiu recent al cercetătorilor de la University of California, San Diego, arată că organismul are nevoie de cinci ore de somn pentru a se odihni. Cercetarea dezminte un studiu realizat anterior de o echipa de la West Virginia University care stabilea durata de odihnă la şapte ore. Potrivit acelei cercetări, persoanele care dormeau mai puţin riscau să se îmbolnăvească de boli cardiace sau chiar să moară prematur, înainte de 65 de ani.

Timp de 14 ani, cercetătorii californieni conduşi de profesorul de psihiatrie Daniel Kripke, nu s-au limitat în studiul lor doar la a le pune întrebări cu privire la obiceiurile nocturne celor 450 de femei, cu vârsta cuprinsă între 50 şi 81 de ani, înscrise voluntar în program, ci le-au monitorizat acestora şi somnul, prin controlul activităţii cardiace la nivelul pulsului. "Surpriza a fost faptul că, graţie unei măsurări obiective a somnului, cea mai ridicată rată a supravieţuirii s-a înregistrat la femeile care obişnuiau să doarmă între 5 şi 6 ore şi jumătate pe noapte", a comentat profesorul Kripke.

El a precizat că la femeile care au dormit mai mult, au înregistrat o scădere semnificativă a duratei de viaţă: pe parcursul celor 14 ani ai derulării studiului 86 de femei au decedat, tocmai dintre cele care petreceau în pat mai puţin sau mai mult de cinci ore.

Astfel că numărul "magic" nu mai este cel de şapte ore de somn, ci cinci, maxim şase ore, concluzionează cercetătorii.

 

 

 

De ce ne simţim din ce în ce mai singuri

 

Mihaela Dima

Adevarul, 4 octombrie 2010

 

Unii oameni vor să fie singuri şi se „refugiază“ în locuri izolate

Există încă multe persoane care acuză lipsa prietenilor, deşi în societatea actuală pare mult mai uşor să socializezi. Psihologii spun că singurătatea poate deveni fenomen social. Singurătatea ţine uneori de propria alegere, alteori de contextul social. Unii trec prin această experienţă chiar dacă sunt înconjuraţi de alte persoane.

„Când stai în camera pustie auzi zgomotul enervant al televizorului sau al radio­ului. Deodată realizezi că eşti îngrozitor de singur. În seara asta, dintr-un motiv necunoscut, acest sentiment de singurătate este profund obsesiv. E deranjant să nu ai pe nimeni cu care să împărtăşeşti oraşul, ploaia, plimbarea, lucrurile pe care ai vrea să le spui. Încep să-mi imaginez câte milioane de oameni se simt în acest moment singuri, profund inutili şi nefericiţi oricât de bogaţi şi de fermecători ar fi pentru că sunt singuri azi aşa cum au fost şi ieri şi cum, poate, vor fi şi mâine", scrie Crina pe un forum dedicat femeilor.

Există multe persoane aşa ca ea care resimt singurătatea, fie pe o perioadă limitată, fie pe termen lung. Psihologul Dorin Victor Vasile spune că este foarte important să se facă distincţia între singurătate şi faptul de a fi singur într-un anumit moment al vieţii. „Se spune că ne naştem singuri şi murim singuri. Aş adăuga că şi principalele momente din viaţa noastră le traversăm tot singuri, în special momentele de tranziţie", spune psihologul de la psihoterapie.net.

 

De trei tipuri

Singurătatea poate fi împărţită în trei tipuri: cea determinată circumstanţial, cea care ţine de dezvoltare şi/sau de preferinţe şi singurătatea „endogenă", internă. „Singurătatea circumstanţială am experimentat-o ocazional cu toţii: ne-am mutat într-un oraş nou şi nu cunoaştem încă pe nimeni sau suntem în faza de «decompresie» după o relaţie sentimentală terminată. Ştim însă că această singurătate este doar o etapă", explică psihologul.

Singurătatea de dezvoltare este asociată adesea cu momentele de tranziţie - personală, profesională - din viaţă. „Aceasta se manifestă ca o dorinţă mai mare pentru intimitate, pentru sfera privată. Este o singurătate care ţine de noi înşine, este asumată şi cultivată. Singurătatea de dezvoltare este singurătatea-alegere, care ţine cel mai clar de preferinţele personale", adaugă psihologul.

Cel de-al treilea tip de singurătate este cea internă, determinată de limitele psihologice ale persoanei. „Depresia, fobia socială, timiditatea, un stil relaţional deficitar pot intra toate în categoria singurătăţii «endogene»", explică Dorin Victor Vasile.

Singurătatea are aproape întotdeauna cauze multiple, spune psihologul. „Este atât alegere (conştientă sau nu), cât şi personalitate, stil relaţional şi context social. Îmi este greu să-mi imaginez că cineva este singur dintr-o cauză unică şi clară. Oamenii sunt singuri pentru că nu-şi doresc prea multă viaţă socială, dar şi din cauză că au un stil relaţional deficitar, din lipsă de ocazii sociale potrivite şi, probabil, pentru toate acestea şi multe alte motive la un loc", spune psihologul.

Indiferent de motiv, singurătatea e un fenomen şi, aşa cum constată psihologii americani, se răspândeşte mult mai rapid în societatea actuală.

 

Puşi la zid

Adeseori, cei singuri sunt stigmatizaţi, spune psihologul Dorin Victor Vasile. „Există chiar şi un termen - «singlism», asemănător cu «rasism» sau «sexism» - care ilustrează punerea la zid, stigmatizarea celor singuri", spune psihologul.

 

Viaţa socială, corelată cu vârsta

Un factor important în dezvoltarea relaţiilor sociale este vârsta. „La tineri, unde capitalul biologic este mare, unde există multă mobilitate, este firesc ca viaţa socială să fie abundentă. Chiar dacă un tânăr are un stil relaţional deficitar, el poate compensa prin mobilitate şi, în final, va avea viaţa socială pe care şi-o doreşte.

Are colegi de muncă pe care îi schimbă frecvent, participă la activităţi unde cunoaşte oameni noi", explică Dorin Victor Vasile. La cei mai în vârstă însă, resursele şi mobilitatea sunt mai puţine şi, în cazul unui stil relaţional deficitar sau a unei proaste gestionări a relaţiilor, se poate ajunge la un deficit de viaţă socială.

„Contează mult abilitatea fiecăruia de a-şi administra acest «capital de viaţă socială» care există la început, dar, ca orice resursă, se diminuează pe parcurs", explică specialistul de la psihoterapie.net.

 

Singur, dar înconjurat de alţi oameni

O comunicare superficială mai degrabă izolează decât apropie

Psihologii au atras atenţia în cadrul unui studiu pe mai mult de 12.000 de persoane că, în ciuda faptului că oamenii încearcă să‑şi restabilească relaţiile sociale, comportamentul lor „caustic" îi îndepărtează pe cei care vor să se apropie, până când relaţia dintre ei dispare de tot.

„Cultura de astăzi este mult mai vulnerabilă în faţa izolării pentru că ne-am obişnuit să amânăm relaţiile familiale, divorţăm mai des, dar şi pentru că trăim mai mult", arată profesorul John Cacioppo de la Universitatea din Chicago, SUA.

 

Conectarea cu ceilalţi

Psihologul Lena Rusti explică de ce unii oameni se simt singuri chiar dacă au relaţii sociale. „Chiar dacă uneori comunicarea socială există, persoana se poate simţi izolată pentru că singurele forme de interacţiune pe care le are sunt unele superficiale - de exemplu, la serviciu -, iar în interiorul lor comunică în legătură cu lucruri neutre şi sarcini ce trebuie efectuate, dar interacţiunea nu are niciun fel de componentă afectivă. Şi atunci degeaba interacţionăm, pentru că nu ne comunicăm pe noi înşine, nu ne conectăm la ceilalţi. Şi, în mod paradoxal, acest tip de comunicare superficială poate mai degrabă să izoleze persoana decât să o integreze", spune ea.

 

Nevoia de intimidate

Psihologul crede, de asemenea, că tot mai multe persoane se însigurează, păstrând doar legăturile cu familia şi cu prietenii foarte apropiaţi. „Nu e suficient să fii alături de ceilalţi, e important să fii şi «văzut» de ei. Dacă interacţionezi, dar cu sentimentul că eşti mereu respins sau că eşti pe o lungime de undă diferită, atunci asta te poate mai degrabă debusola decât încuraja. Pentru că îţi întăreşte sentimentul că eşti altfel şi că îţi e mai bine singur", adaugă ea.

Psihologul mai spune însă că, în ciuda faptului că suntem prin structura noastră fiinţe sociale, uneori avem nevoie de momente de intimitate. „A fi mereu înconjurat de oameni şi a nu avea niciun moment în care să te poţi conştientiza pe tine şi nevoile tale, un moment în care să respiri în spaţiul tău intim, poate fi la fel de deteriorant ca şi singurătatea. Un echilibru între cele două este ideal", spune Lena Rusti.

"Chiar dacă uneori comunicarea socială există, persoana se poate simţi izolată pentru că singurele forme de interacţiune pe care le are sunt unele superficiale." - Lena Rusti , psiholog

"Cultura de astăzi este mult mai vulnerabilă în faţa izolării pentru că ne-am obişnuit să amânăm relaţiile familiale, divorţăm mai des, dar şi pentru că trăim mai mult."John Cacioppo, cercetător

 

Cum poţi schimba situaţia

Dorin Victor Vasile spune că psihoterapia poate ajuta în oricare dintre cele trei forme de singurătate. „În ceea ce priveşte singurătatea circumstanţială, poate ajuta persoana singură să devină proactivă în construirea noilor relaţii pe care şi le doreşte, să grăbească puţin lucrurile în refacerea reţelei sociale.

În cazul singurătăţii de dezvoltare, psihoterapia poate clarifica nevoia reală de singurătate a persoanei şi o poate ajută să-şi accepte această nevoie, să nu se simtă inadecvată şi să respingă eventuala presiune a celor din jur de a fi altfel", explică psihologul. În cazul ultimului tip, psihoterapia ajută persoana să-şi depăşească timiditatea, fobiile, depresia, şi, astfel, să lase în urmă o singurătate pe care „nu o doreşte".

Psihologii americani de la revista „Psychology Today" spun că puteţi scăpa de singurătate urmărind schema DAFS. „D" vine de la „Depăşeşte-ţi limitele", adică încearcă să stabileşti noi relaţii.

„A" vine de la „Aşteaptă‑te la ceea ce e mai bun", adică bucură-te de experienţele pozitive prin care treci. „F" vine de la „Fă-ţi un plan", demonstrează că poţi schimba situaţia în care eşti schimbându-ţi gândurile, aşteptările, compor­tamentul. „S" înseamnă „Selecţie". Soluţia împotriva singurătăţii nu este cantitatea, ci calitatea relaţiilor pe care le ai.

 

8 mituri despre singurătate

Unii dintre cei care s-au obişnuit să fie singuri spun însă că lucrurile nu sunt atât de rele precum par. Psihologul Bella DePaulo, profesor la Universitatea Santa Barbara, a studiat câteva dintre miturile despre singurătate:

 

1. Oamenii singuri sunt mai trişti decât cei căsătoriţi

Asta cred, de obicei, familiile celor singuratici. Căsătoria nu te face mai fericit pentru toată viaţa. E numai ceva de moment.

 

2. Favorizează izolarea

Uneori oameni spun că oamenii singuri sunt izolaţi şi că nu au pe nimeni aproape. Câteva studii au arătat însă că mulţi dintre ei sunt înconjuraţi de oameni care joacă un rol important în viaţa lor. Au şi mulţi prieteni, pentru că au timp să dezvolte acele relaţii, ceea ce nu se poate spune despre cei căsătoriţi.

 

3. Femeile în vârstă trăiesc singure

Femeile de peste 40 de ani care trăiesc singure sunt sunt mereu catalogate ca „fete bătrâne". Un alt studiu arată însă că din 50 de femei singure, 49 au avut prieteni cu care comunicau în fiecare zi. Multe dintre aceste relaţii de prietenie au durat mai mult de 40 de ani.

 

4. Oamenii singuri nu trăiesc la fel de mult ca cei care au un partener

Studiul despre longevitate care se desfăşoară de cel mai mult timp, a început în 1921 şi se bazează pe răspunsurile a mai mult de 1.000 de persoane, începând de la vârsta lor de 11 ani. Oamenii de ştiinţă i-au studiat pe tot parcursul vieţii. Cei care au trăit cel mai mult sunt cei care au fost singuri pe parcursul vieţii şi cei care s-au căsătorit şi au rămas căsătoriţi până la sfârşitul vieţii. Cei care au divorţat şi cei care s-au recăsătorit au trăit mai puţin. Consecvenţa a fost cheia, nu căsătoria.

 

5. Cei singuri sunt egocentrişti

Sondajele arată că oamenii singuri sunt mai dispuşi să-şi viziteze, să-şi ajute, să-şi sfătuiască prietenii decât cei căsătoriţi.

 

6. Copiii părinţilor singuri sunt nefericiţi

În urma unui studiu despre abuzul de droguri la tinerii între 12 şi 17 ani, copiii care au fost crescuţi doar de mamă au avut o rată mai mică, sub 6%. Studiul a demonstrat însă că tinerii care trăiau cu tatăl şi cu o mamă vitregă sunt mai predispuşi spre abuzul de droguri.

 

7. Cei singuri nu sunt la fel de preocupaţi de sănătatea lor

Există mitul că oamenii singuri sunt într-o continuă petrecere şi că preferă mai degrabă să mănânce de la fast-food decât mâncare preparată în casă. Totuşi, studile arată că oamenii singuri sunt mai sănătoşi, iar cei căsătoriţi sunt cei supraponderali.

 

8. Cheltuiesc bani pe lucruri inutile

Mulţi cred că cei singuri îşi fac toate poftele, în timp ce cuplurile economisesc. Nu e deloc aşa. Studiile arată că cei singuri sunt la fel de generoşi ca şi cei căsătoriţi atunci când rudele au nevoie de ajutor. Cu prietenii, cei singuri sunt mai generoşi.

 

 

 

Headhunting sentimental. Cum îşi găseşte corporatistul sufletul pereche

 

Dan Radu

Gandul, 29 septembrie 2010

 

În lumea managerilor de top, curtarea se aseamănă cu headhuntingul

În lumea managerilor de top, şi dragostea se supune unor criterii de eficienţă, viitorul fiind clădit în funcţie de prognozele de performanţă în cuplu stabilite de la bun început

Între douăsprezece ore la muncă, alte câteva la sală şi un teambuilding, corporatistului nu-i mai rămâne timp şi de dragoste. Opţiunile i se limitează şi mai mult când a depăşit vârsta critică de 30 de ani, iar rudele necorporatiste îi dau ghes să intre odată în rândul oamenilor.

În cluburi şi baruri nu are loc de generaţia ceva mai tânără, care oricum este prea boemă pentru gusturile lui. Pe site-urile de socializare curtarea unui potenţial partener durează o veşnicie, iar corporatistul învăţat cu eficienţa şi termenele-limită bate în retragere.

La birou, o faţă nouă (şi atractivă) se iveşte rar, dar şi atunci, cel mai probabil, încercările de apropiere sunt interzise de regulamentul de ordine interioară.

Situaţia nu stă altfel nici în cercul de prieteni, care de la o vârstă încolo devine un cerc închis, iar dacă nu a găsit pe nimeni până acum, sunt slabe şanse că o să o facă de acum înainte.

În Bucureşti, numărul persoanelor necăsătorite cu studii superioare şi câştiguri peste medie este acelaşi cu numărul locuitorilor din Oradea. În România, celibatarii din aceeaşi categorie adunaţi la un loc ar putea umple oraşele Cluj şi Iaşi (ceva mai mulţi de 600.000).

Un potenţial neexploatat de business, s-au gândit cei de la Umbrella for two, o agenţie de matrimoniale orientată spre segmentul corporate.

 

Head and hearthunting

Oana Totora a lucrat mai întâi ca headhunter (vâna creiere pentru corporaţii), dar acum s-a reprofilat în vânătoarea de parteneri pentru corporatiştii care nu mai au nici timp, nici răbdare să o facă pe cont propriu.

Venind din lumea lor, are şi avantajul că le vorbeşte limba. "Cu siguranţă vom vedea un trend crescător al persoanelor care sunt dispuse să apeleze la un profesionist către care să externalizeze căutarea unui partener potrivit pentru o relaţie pe termen lung. Aşa cum, atunci când ne dorim un job, ne îndreptăm spre agenţii de recrutare", spune Oana Totora.

Tocmai obiceiul de a externaliza serviciile le foloseşte clienţilor ei drept scut pentru a trece de jena de a merge la agenţia matrimonială. Sau, mai bine zis, de matchmakeing. "Sunt deja obişnuiţi cu sistemul acesta, mai ales dacă au văzut că are succes şi în alte domenii. Mulţi au călătorit în străinătate, unde domeniul acesta este mult mai bine dezvoltat, şi şi-au dat seama că nu au motive să se ferească. În plus, fiind vorba de un contract pe un an, ştiu că se pot baza pe serviciile noastre şi că au mult mai multe şanse de a-şi atinge scopul".

Odată intrat pe piaţa de dating, matchmakeingul se face în etape riguroase. Corporatistului decis să-şi găsească sufletul pereche i se întocmeşte un test psihologic, după care este invitat să-şi exprime preferinţele, gusturile şi aspiraţiile.

"Vorbim de oameni care ştiu foarte bine ceea ce vor şi au pretenţii foarte clar formulate", povesteşte Oana Totora.

De cele mai multe ori, corporatistul sătul de experienţe eşuate năzuieşte la un suflet pereche cu un venit similar, educaţie similară şi pasiuni similare.

După întocmirea profilului clientului decis să intre în rândul lumii, urmează proba video. Corporatistul discută în faţa aparatului de filmat, în mod informal, despre lucruri generale cu un reprezentant al agenţiei. "Discuţia nu durează mai mult de zece minute. Şi cinci minute ar fi suficient, sunt cele cinci minute în care, în business, îţi formezi o impresie despre partener", specifică Oana Totora.

Baza de date a agenţiei nu este publică, iar clienţii nu au acces la ea. În funcţie de profilul şi preferinţele exprimate de fiecare client, acestuia i se face un pitch, adică i se zice cu cine s-ar potrivi. Din această paletă de opţiuni, clientul face o alegere în funcţie de profilul potenţialului partener, dar mai ales în funcţie de proba video. "Chimia rămâne o probă decisivă", spune Oana Totora. ("Chimia", în limbajul corporatiştilor îndrăgostiţi, se referă la acel proces chimic care te face să ţi se aprindă călcâiele când te uiţi la cineva).

Odată luată o decizie, de ambele părţi, urmează proba de foc - prima întâlnire. "Prima întâlnire este organizată de noi, în locaţia care li se potriveşte ambilor clienţi şi în intervalul de timp în care sunt amândoi liberi", spune Oana Totora.

 

Evaluarea partenerului

Datele de contact dintre cei doi posibili îndrăgostiţi nu se schimbă, însă, decât după evaluarea primei întâlniri de ambele părţi. În cazul în care întâlnirea nu a întrunit criteriile solicitate de ambii parteneri, cei doi rămân nişte străini care nu îşi ştiu nici adresa şi nici numărul de telefon. Căutarea sufletului pereche continuă, însă, conform contractului.

"Dar am avut destule succese. Chiar acum m-au sunat doi clienţi care sunt împreună de două luni şi le merge foarte bine", spune Oana Totora. Chiar şi odată ce relaţia s-a înfiripat între pretenţioşii corporatişti, agenţia de matchmakeing continuă să lucreze cu clientul.

"Nu dăm niciodată sfaturi, pentru că nu este menirea noastră şi este şi o manieră invazivă de a relaţiona cu clientul. În schimb, încercăm să-i învăţăm care sunt paşii unei relaţii, să le furnizăm răspunsuri dacă apar întrebări sau să-i ajutăm să se cunoască mai bine şi să stabilească clar ceea ce vor de la ei înşişi, dacă încă nu şi-au dat seama".

Un contract de matchmakeing poate costa între 250 şi 1.000 de lei pe an.

 

 

 

Studiu: De ce se scuză femeile atât de mult

 

Lidia Ioniţă Năstase

Adevarul, 28 septembrie 2010

 

Bărbaţii ezită să-şi ceară iertare pentru că, de cele mai multe ori, nu se consideră vinovaţi.

Doamnele spun mai des „îmi pare rău“ față de reprezentanţii sexului tare, pentru că sunt mai atente la sentimentele celor din jur. Spre deosebire de femei, bărbaţii nu‑şi cer scuze foarte des întrucât nu consideră că au acţionat greşit nici măcar atunci când alţii spun că au făcut boacăne.

Problema egalităţii dintre sexe este din nou pusă la îndoială. O cercetare recentă a scos la iveală alte diferenţe majore în ceea ce priveşte reacţiile pe care le au oamenii când vine vorba de propriile acţiuni. Cercetătorii canadieni au ajuns la concluzia că femeile îşi cer mai des iertare, în timp ce bărbaţii nu‑şi recunosc greşelile atât de des, nu pentru că ar fi refractari, ci pentru că nu consideră că au vreo vină.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au analizat raportul între numărul scuzelor şi numărul ofenselor percepute de voluntarii implicaţi în proiect.

„Bărbaţii nu sunt atât de activi în a‑şi cere iertare pentru că ar fi de părere că asta îi face să pară slabi sau pentru că nu vor să-şi asume responsabilitatea propriilor acţiuni", declară pentru LiveScience coordonatorul studiilor, Karina Schumann, doctorand în psihologie socială la Universitatea Waterloo din Ontario, Canada. Practic, spune cercetătorul, atunci când aceştia consideră că au făcut ceva greşit, recunosc acest lucru şi îşi cer iertare la fel de frecvent ca femeile. Bărbaţii cred însă că nu fac atât de multe greşeli şi de aici apare diferenţa dintre sexe la acest capitol. Psihologul este de părere că descoperirile studiului pot avea implicaţii asupra modului de comunicare dintre bărbaţi şi femei.

 

Un mit dărâmat

Cum femeile sunt adesea catalogate ca fiind „pline de regrete", deşi există puţine studii care să fundamenteze această afirmaţie,Schumann şi echipa sa au derulat două experimente cu scopul de a elucida această problemă. Primul studiu a implicat 33 de studenţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani. Aceştia au păstrat fiecare timp de 12 zile câte un jurnal online, notând atunci când îşi cereau iertare sau când făceau ceva care să necesite scuze, chiar dacă nu spuneau că le pare rău.

Voluntarii îşi notau, de asemenea, cât de des se simţeau ofensaţi şi dacă pentru aceste jigniri se impuneau scuze. Studiile au scos la iveală că femeile s-au scuzat mai mult decât bărbaţii şi au raportat că au primit mai multe jigniri, însă atât bărbaţii, cât şi femeile şi-au cerut iertare în 81% din cazurile în care au considerat că acţiunile lor sunt supărătoare.

În al doilea studiu, cercetătorii au analizat de ce bărbaţii nu se simt jigniţi atât de des şi de ce e puţin probabil ca aceştia să simtă că greşesc frecvent. Cei 120 de studenţi şi-au imaginat că trezeau un prieten în miez de noapte şi, din cauză că i‑au deranjat somnul, acesta nu s-a descurcat la interviul programat a doua zi. Femeile au spus că gestul este o ofensă majoră şi au recunoscut că prietenul merită scuze.

Experimentele au fost detaliate în revista „Psychological Science" şi au implicat doar studenţi din cadrul universităţii. Prin urmare, avertizează coordonatorii cercetării, concluziile nu pot fi aplicate la modul general bărbaţilor şi femeilor.

 

Comunicarea este de sex feminin

Psihologii sunt de părere că femeile sunt mai dispuse să-şi ceară iertare pentru că sunt mai preocupate de experienţele emoţionale ale celorlalţi şi mai dornice de relaţii armonioase. „Nici bărbaţii, nici femeile nu greşesc atunci când nu sunt de acord cu privire la cât de necesare sunt scuzele în anumite situaţii. Ei au percepţii diferite asupra evenimentelor", explică Schumann. „În loc să presupui că partenerul îţi poate citi gândurile sau emoţiile, ar trebui să comunici cu el în legătură cu ce simţi. Astfel, poate începe procesul împăcării", explică psihologul Karina Schumann.

"Bărbaţii nu-şi cer iertare la fel de des ca femeile întrucât consideră că fac mai puţine greşeli."
Karina Schumann, psiholog

 

 

 

Relaţia bună cu echipa din care faci parte îţi aduce beneficii la locul de muncă

 

Lidia Ioniţă

Adevarul, 26 septembrie 2010

 

A venit toamna şi s-a încheiat şi concediul. E timpul să te afirmi! Mai ales în contextul crizei, ca să-ţi păstrezi locul de muncă trebuie să devii indispensabil. Respectarea sarcinilor, atitudinea flexibilă, relaţiile bune cu echipa, dar şi preluarea unor „greutăţi“ de pe umerii şefilor – asemenea acţiuni creează premisele unui job sigur.

„Singurele lucruri indipensabile pe lumea asta sunt aerul şi apa. Toate celelalte pot fi înlocuite sau putem foarte bine să trăim fără ele", este de părere Eugenia C., brand manager la o companie de bere. Sau, spune ea, citând „din clasici", „cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit".

Aceeaşi opinie o împărtăşeşte şi Mihnea B., angajat în advertising. „Nimeni nu este indispensabil. Din momentul în care ai demisionat sau ai fost dat afară, poate că va fi o perioadă de dezorganizare în departament, însă viaţa merge înainte. Oamenii vin, schimbă lucrurile, pleacă, lasă un gol, dar acesta este înlocuit imediat de altcineva. Acesta este cursul vieţii", spune Mihnea.

În viziunea lui, trebuie să ştii că nu eşti de neînlocuit, dar „să lucrezi ca şi când nimeni nu poate face acel lucru mai bine decât tine". „Asta te ţine cu picioarele pe pământ", punctează el. Unul dintre colegii săi, Mihai M., crede că a te simţi indispensabil în firma la care lucrezi este o condiţie necesară siguranţei angajatului.

„Dacă eşti angajat, vrei să fii de neînlocuit. Dacă eşti acţionar sau proprietar, ar trebui să vrei să te simţi de înlocuit, adică să faci în aşa fel încât să laşi în urmă un sistem bine pus la punct care ar putea funcţiona şi fără tine", explică acesta.

Chiar dacă nimeni nu e de neînlocuit, există câteva căi prin care te poţi face dorit în companie. Specialiştii în reusurse umane spun că a te face indipensabil nu ţine de anumite tactici, ci de intenţii oneste, de devotament şi de nevoile reale pe care le au ceilalţi de la noi.

 

Ca în relaţiile personale

Algoritmul este valabil nu doar la serviciu, ci şi în relaţiile personale. „Observaţi că ne sunt indispensibili prietenii sau partenerii care ne sunt alături, pe care putem conta, cu care ne simţim bine, care ne înţeleg şi ne acceptă aşa cum suntem", spune Iuliana Stan, Business Manager la compania de HR Human Synergistics. Ea crede că la serviciu sunt necesare şi compeţentele pentru care ai fost angajat, dar e de reţinut că „nu te poţi face indispensabil cu forţa sau mimând asta, pentru că aşa ceva se construieşte şi se câştigă în timp".

Prin urmare, dacă un angajat îşi înţelege utilitatea în organizaţia pentru care lucrează are şanse mari să devină indispensabil. Pe de altă parte, în cazul în care asta devine un scop în sine, capătă sens negativ.

„Fac organizaţia dependentă de mine şi de competenţa mea şi, prin urmare, nu-mi ajut colegii ca să fiu doar eu cel care ştie să facă bine lucrurile. Niciun angajator nu-şi va dori aşa ceva, oricât de indispensabil devine cineva", spune Iuliana Stan.

Această atitudine nu va funcţiona pe termen mediu şi lung. La fel se va întâmpla şi cu angajaţii care „pun monopol" pe anumite informaţii din firmă, strategie la care apelează mulţi. „Niciun patron sau acţionar nu-şi doreşte un angajat care să folosească informaţiile împotriva lui", spune Marian Rujoiu, General Manager la compania de resurse umane Extreme Training.

Valoarea adăugată pe care angajatul o aduce în firmă îl face indispensabil. „Dacă găseşti soluţii să creşti profitul companiei, atunci poţi deveni persoană importantă", afirmă Rujoiu. El susţine că, indiferent de poziţia pe care o ocupi sau de domeniul în care activezi, atunci când contribui semnificativ, direct sau indirect, la evoluţia companiei, capeţi „greutate" în organigramă.

"Ne sunt indispensibili prietenii sau partenerii care ne sunt alături, pe care putem conta, cu care ne simţim bine, care ne înţeleg şi ne acceptă aşa cum suntem. " Iuliana Stan, business manager.

 

 

 

Gena prostiei - descoperită de cercetătorii americani

 

Gandul, 25 septembrie 2010

 

Gena prostiei a fost descoperită de cercetătorii americani, informează dailymail.co.uk. Studiul a fost desfăşurat pe şoareci, iar descoperirea a fost botezată "gena Homer Simpson", după faimosul personaj din serialul de televiziune animat.

 

Gena este activă în acea parte a creierului care reglează modul în care animalele acumulează noi cunoştinţe şi îşi creează amintiri.

Odată dezactivată această genă, şoarecii au devenit mai inteligenţi, spun cercetătorii de la şcoala de medicină a Universităţii din Emory, autorii acestui studiu, potrivit Mediafax.

Dezactivarea acestei gene a făcut ca şoarecii incluşi în studiu să devină mai descurcăreţi atunci când au fost aşezaţi într-un labirint, iar memoria lor s-a dezvoltat mai mult.

Cercetătorii ştiau de multă vreme că şi oamenii sunt purtători ai acestei gene, numită RGS14.
"Marea întrebare este de ce noi - sau şoarecii - deţinem o genă care ne face mai puţin deştepţi, o genă Homer Simpson", a spus John Hepler, profesor de farmacologie, autor al acestui studiu. "Cred că nu vedem tabloul complet. RGS14 ar putea fi o genă de control cheie într-o zonă a creierului unde, atunci când este dezactivată, se emit semnale privind capacitatea de învăţare sau de memorare", a mai spus acesta.

Potrivit cercetătorilor, şoarecii cărora li s-a dezactivat această genă nu au părut să sufere, să fie afectaţi.

 

 

 

Românii se tem cel mai mult în trafic de beţivi şi vitezomani

 

Robert Stan

Capital, 25 Septembrie 2010

 

Doar 36% dintre români au condus vreodată o maşină, iar 97% consideră alcoolul o cauză majoră a accidentelor. Acesta şi este domeniul în care autorităţile ar trebui să se implice mai mult.

Eurobarometrul privind siguranţa rutieră, realizat în acest an de Gallup la cererea Directoratului General pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei Europene, arată că, în viziunea cetăţenilor UE, şoferii care conduc sub influenţa alcoolului reprezintă cel mai mare pericol.

Documentul dat publicităţii în această vară a fost realizat pe baza unor interviuri realizate în toate ţările Uniunii Europene. Eşantionul a fost de circa 1.000 de persoane pentru fiecare stat. Eurobarometrul a avut ca teme principale pericolul reprezentat de şoferii care conduc sub influenţa alcoolului, cel reprezentat de vitezomani şi riscul la care se expun cei care nu poartă centură de siguranţă, precum şi cei care vorbesc la telefon în timp ce şofează, fără sau cu hands-free. Interesant este că, întrebaţi dacă au condus vreodată o maşină, doar 36% dintre români au răspuns pozitiv. Acest procentaj ne plasează pe ultimul loc în Europa, după Bulgaria (43%) şi Letonia (46%), în timp ce media europeană este de 69%.

 

Alcoolul, principala problemă

Dacă la numărul de şoferi ne aflăm pe ultimul loc, în privinţa modului cum percep efectele consumului de alcool, românii se dovedesc mult mai implicaţi: 97% dintre conaţionalii noştri consideră că este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere (media europeană fiind de 94%). Şi vitezomanii sunt consideraţi de români un pericol demn de luat în seamă, 87% menţionându-i ca o problemă majoră de securitate rutieră. În privinţa celor care nu poartă centură de siguranţă, 74% dintre românii intervievaţi văd în aceasta o problemă. Două treimi (65%)din subiecţi declară că persoanele care vorbesc la telefonul mobil fără hands-free sunt o sursă majoră de risc, iar 31% îi socotesc la fel şi pe cei care vorbesc la telefoane cu hands-free. Cei mai speriaţi de şoferii care consumă alcool s-au dovedit a fi italienii, spaniolii şi bulgarii (99%), în timp ce viteza la volan a fost cel mai puternic acuzată de ciprioţi (94%) şi de bulgari (92%).

Într-o a doua fază a studiului, după identificarea principalelor probleme, subiecţii au fost întrebaţi în ce domenii ar trebui să se implice mai mult guvernele. Cei mai mulţi, 82%, susţin că autorităţile ar trebui să intervină mai ferm, prin sancţionarea celor care conduc sub influenţa alcoolului. La fel au considerat şi muntenegrenii, şi bulgarii, în timp ce, la celălalt capăt al scalei, doar 52% din portughezi au fost de aceeaşi părere. Un loc fruntaş în solicitările privind implicarea autorităţilor îl ocupăm şi la capitolul vitezomanilor: 73% din subiecţi au menţionat că Guvernul ar trebui să facă mai mult împotriva celor care depăşesc limita de viteză. Bulgarii şi grecii au fost chiar mai severi (74%) decât românii, în timp ce doar 37% din francezi sunt de părere că autorităţile ar trebui să facă mai mult în acest domeniu.

Eurobarometrul a mai evaluat şi măsurile pe care cetăţenii le aşteaptă din partea autorităţilor. Trei din zece europeni consideră că ar trebui, prioritar, îmbunătăţită infrastructura, iar 22% au declarat că prioritatea ar trebui să fie înăsprirea legislaţiei.

Cert este că, preocupaţi sau nu de sigu­ranţa rutieră, românii se află pe un loc deloc măgulitor, penultimul, în statistica privind numărul de accidente cu victime produse în perioada 2001 - 2009. În timp ce la noi acestea au crescut cu 14%, în Letonia, Spania şi Portugalia au scăzut cu mai mult de 50%.

 

Număr de decese în accidente rutiere

Anapoda

Numărul de accidente soldate cu victime pe teritoriul Românei a fost, în 2009, cu 9% mai mic decât în 2008, însă a crescut cu 14% faţă de 2001. La nivelul UE, scăderea a fost de 11% faţă de 2008 şi de 36% faţă de 2001.

 

 

 

De ce bărbaţii devin rebeli şi au dor de ducă la 40 de ani

 

Gandul, 23 septembrie 2010

 

Frica de a-şi pierde masculinitatea şi teama de eşec îi determină pe bărbaţi să renunţe la viaţa de familie şi să trăiască fiecare clipă la maximum, susţin psihologii

Asemeni femeilor, bărbaţii sunt speriaţi de trecerea anilor, sunt de părere specialiştii în psihologie. "În jurul vârstei de 40 - 50 de ani, bărbaţii pot dezvolta un comportament neînţeles de cei din jur. Frica de andropauză şi teama de a nu-şi pierde masculinitatea prezintă motivele din punct de vedere psihologic pentru care bărbaţii îşi schimbă atitudinea şi au dorinţa să trăiască fiecare clipă la maximum", spune psihoterapeutul Lena Rusti. De altfel, şi teama de eşec duce la apariţia crizei vârstei mijlocii, susţin terapeuţii. Bărbaţii învaţă încă de mici că trebuie să reuşească în orice fel pentru a fi acceptaţi şi apreciaţi. Astfel, eşecul devine inacceptabil şi insuportabil în aceste condiţii.

 

Rata divorţurilor este des întâlnită în jurul vârstei de 40 de ani

otrivit specialistului, atunci când ajung la această vârstă, unii bărbaţi consideră că nu şi-au trăit viaţa. "Un bărbat care a muncit toată viaţa, şi-a făcut o familie, are casă şi o sumă frumoasă de bani pusă deoparte ajunge ca la vârsta de 40 de ani să îşi spună că el nu şi-a trăit viaţa. Atunci îşi cumpără o maşină de lux, divorţează, devine rebel şi de gaşcă. Acesta este un exemplu clasic de bărbat care se confruntă cu acest tip de criză", exemplifică psihologul.

 

Comunicarea ajută la depăşirea crizei

Lena Rusti adaugă că în jurul acestei vârste rata divorţurilor este des întâlnită, "cererea de divorţ nu vine neapărat din partea bărbatului, ci poate veni şi din partea femeii, sătulă să suporte aceste modificări de comportament". O altă caracteristică des întâlnită la bărbaţii care trec prin criza vârstei mijlocii este faptul că aceştia nu recunosc că le e frică de andropauză, ci susţin că sunt destul de maturi pentru a face ce vor cu viaţa lor. "Pentru a trece peste această perioadă, recomand ca partenerii de viaţă să discute despre modificările apărute şi să găsească o cale de mijloc, în care ambii să aibă de câştigat. Încorsetarea nu face bine. Bărbatul poate folosi acest lucru drept motiv de a divorţa sau de a ieşi din relaţie, din cauză că nu este înţeles", conchide psihologul Rusti.

 

 

 

Cum câştigi puterea la serviciu

 

Sandra Scarlat

Adevarul, 20 septembrie 2010

 

Învingător în competiţia pentru autoritate la locul de muncă iese cel care-şi cunoaşte sursele puterii şi ştie cum să le folosească

Cea mai onorabilă sursă de putere la locul de muncă este să te pricepi foarte la bine la ceea ce faci. Puterea dă dependenţă, poate fi dificil de obţinut şi foarte uşor de pierdut. Dar ne-o dorim cu toţii, într-un fel sau altul, pentru că ne face să ne simţim mai bine în propria piele.

Nevoia de putere apare cel mai evident la locul de muncă, pentru că acolo tindem să ne petrecem tot mai mult timp şi să ducem şi cele mai multe bătălii pentru „supravieţuire". Este concluzia la care a ajuns autoarea americană Karen Burns, care a schimbat 59 de joburi în peste 40 de ani de muncă.

„Stăm toată ziua la serviciu, muncind pentru tot felul de oameni. Unii dintre ei sunt, în cel mai bun caz, dificili, iar în cel mai rău caz, folosesc greşit puterea pe care o deţin, sau cred că o deţin", declară Karen Burns pentru „Adevărul". „A şti care îţi este propria sursă de putere reprezintă o modalitate de a echilibra balanţa, de a te confrunta cu aceşti oameni problematici zi de zi, dar şi ceva care te face să te simţi mai bine în propria piele."

 

La muncă din copilărie

Karen Burns lucrează de când avea 10 ani. Până la vârsta de 58 de ani a adunat în CV un număr impresionant de joburi: 59 de locuri de muncă, în 22 de oraşe din patru ţări - SUA, Irlanda, Franţa şi fosta Cehoslovacie. A dedicat fiecăruia câte un capitol din cartea sa de sfaturi în carieră „The Amazing Adventures of Working Girl", publicată anul trecut.

Primul ei job a fost să distribuie ziarele în cutiile poştale ale abonaţilor. Apoi a lucrat ca spălător de vase, bonă, a vândut burgeri, ţigări şi gogoşi, a fost contabilă, casieră, secretară, hostess, chelneriţă, profesoară de limba engleză. A avut şi 11 joburi „corporate", dar şi alte 26 de ocupaţii „freelance" - dactilografă, jurnalistă, scriitoare, corectoare şi artistă.

Cel mai aproape de România a ajuns în 1987, când a participat la un program de voluntariat în cadrul căruia a fost trimisă în fosta Cehoslovacie. „Eram aventuroasă pe vremea aceea", povesteşte Burns. „Mi-au oferit mai multe domenii din care aş fi putut selecta; am ales «construcţii», crezând că va fi vorba despre ceva relativ uşor, cum ar fi zugrăvitul pereţilor. ­M-am gândit că totuşi eram voluntari. Dar s-a dovedit că trebuia, de fapt, să sap şanţuri - o muncă mult mai dificilă ­decât mi-aş fi putut imagina. A fost foarte distractiv, totuşi, şi am învăţat mult."

Karen Burns a fost nevoită să înceapă să muncească de tânără, a lucrat în mai multe locuri în acelaşi timp,s-a mutat des şi multe dintre joburile ei au fost contracte pe termen scurt. Dar mai există un motiv pentru care şi-a schimbat atât de des serviciul, spune autoarea în prezentarea cărţii: „Detest rutina şi repetiţia. Odată ce mă «specializam» pe post de casieră sau chelneriţă, de exemplu, mă plictiseam şi căutam altceva. Mă număr printre oamenii care au mereu nevoie de provocări."

 

Plătită să fie americancă

Cel mai mult i-a plăcut să lucreze la Paris, pentru o companie franceză care voia să lase impresia că are angajaţi din străinătate. Principalul ei job era să „fie americancă". Cel mai prost loc de muncă a fost într-o fabrică în care trebuia să sorteze plicuri. Lucra cu o maşină care imprima adresele, iar treaba ei era să verifice plicurile şi să le împacheteze în cutii. „Mă înnebunea", îşi aminteşte Burns.

A ajuns accidental să scrie o carte, job pe care-l poate considera al 60-lea. Făcea un curs de scriitură, iar una dintre teme a fost să descrie un obiect sau o experienţă în trei paragrafe. A ales să scrie despre joburile pe care le-a avut, neobişnuit de multe. S-a distrat atât de tare încât a scris nouă paragrafe în loc de trei. Profesoara a încurajat-o să continue, spunând că şi-ar putea transforma tema într-o carte.

 

Scrie din 2006

Burns a început să lucreze la „The Amazing Adventures of Working Girl" în 2006, iar un an mai târziu şi-a ­creat un blog, ­www.karenburns­workinggirl.com. Din iulie 2008, scrie săptămânal şi pe portalul de informaţii financiare U.S.News.com.

Sursele de putere pe ­care le are orice angajat la locul de muncă reprezintă tema unuia dintre cele mai recente articole ale lui Burns. Autoarea a alcătuit o listă pe baza experienţei personale, dar şi cu o documentare amplă, considerând că a avea putere „contribuie la starea de bine a angajatului, ca să nu mai vorbim despre demnitate şi respect de sine". „Indiferent ce rol ai la serviciu, ai dreptul la porţia ta de putere", spune autoarea.

La fiecare dintre locurile de muncă prin care a trecut, Burns spune că a avut o doză de putere, chiar dacă, în momentul respectiv, nu-şi dădea seama. „Rareori am avut «poziţie» la locul de muncă, contacte sau influenţă, dar mi-a stat mereu în putere să-mi fac treaba decent şi, de cele mai multe ori, ­asta am şi făcut."

 

Surse ale autorităţii

Karen Burns a alcătuit un clasament al modalităţilor prin care orice angajat poate obţine putere la locul de muncă.

1. Pe cine ştii. O sursă de putere este reţeaua de cunoştinţe. Cu cât te pricepi mai bine să o creezi, s-o întreţii şi s-o dezvolţi, cu atât ai mai mult de câştigat. Tu eşti cel care ştie pe cine să prezinte şi cui să prezinte, dar eşti şi o resursă - cei care au nevoie de sfaturi sau de ajutor apelează întâi la tine.

2. Ce ştii. O reţetă garantată pentru a-i câştiga de partea ta pe colegi sau angajaţi este să te dovedeşti expert în ceva: cel care ştie cum funcţionează lucrurile şi cum să rezolve problemele este o persoană foarte puternică. La fel şi una care, prin perseverenţă, respectul cu care-i tratează pe cei din jur, responsabilitatea de care dă dovadă, câştigă admiraţia colegilor care ajung să-l considere un model.

3. Dragoste. Dacă oamenii din jur vor să-ţi fie în preajmă şi să te ajute în ceea ce faci doar pentru că te plac, atunci deţii una dintre cele mai puternice surse de autoritate: „puterea referenţială", denumită astfel de sociologii americani John French şi Bertram Raven. Bazată pe carismă, este o sursă de putere cu care te naşti. Iar dacă o combini cu priceperea, vei ajunge departe.

4. Teamă. Dispui de această sursă de putere numai dacă te afli într-o poziţie care-ţi permite să-i pedepseşti pe alţii dacă nu-şi fac treaba. Dar, atenţie! Puterea bazată pe frica angajaţilor se poate întoarce rapid împotriva ta.

5. Poziţie. Cea mai evidentă sursă: ai autoritate pentru că în denumirea funcţiei tale există cuvântul „manager". Dar chiar dacă vine odată cu funcţia, acest tip de putere se poate pierde foarte uşor dacă nu dovedeşti că o meriţi: angajaţii îşi pierd respectul, iar tu îţi pierzi influenţa.

 

"Puterea este greu de mânuit. Începi să crezi că o deţii pentru că eşti minunat, sclipitor, uimitor. Priorităţile şi perspectivele ţi se pot distorsiona cu uşurinţă." Karen Burns, autoare americană

 

Oportunism bazat pe influenţă sau autoritate din competenţă?

Puterea derivă dintr-un cumul de elemente, explică Monica Dona, de la compania de resurse umane Lugera & Makler. Printre acestea se numără „exemplul personal, implicarea, dedicarea, abilitatea de a fi ferm fără să creezi disconfort, rezultate pe termen lung alături de echipă, implicare în situaţii de criză, ce spui, cum spui, când spui, cât timp acorzi, cum încurajezi şi de ce nu încurajezi, cum te implici în acţiunile extra job."

Mihaela I. (29 de ani), ­care a coordonat mai mulţi ani afaceri ale familie în domeniul alimentar, a constatat că singura sursă de autoritate în faţa angajaţilor a fost puterea exemplului. „N-au dat niciun ban pe mine până când nu am pus mână să muncesc «cot la cot cu ei»", explică ea. Fiind fata patronului, salariaţii au privit-o cu rezerve până când le-a demonstrat că poate face lucrurile mai bine şi mai repede decât ei.

 

Teama, un instrument riscant

Consideră că n-a reuşit niciodată să-i controleze prin frică, pentru că petrecea prea mult timp cu ei şi, automat, devenea una de-a lor. Le reuşea însă părinţilor ei, care păstrau distanţa şi-i speriau pe angajaţi atunci când se enervau.

„Teama este un instrument foarte eficient, dar numai pentru perioade relativ scurte şi cu efecte negative ­care trebuie luate în considerare - poate, de exemplu, îndepărta oameni valoroşi pe termen lung", spune Alexandru Talmazan, managing partener la compania de resurse umane Wrightson România.

La noul loc de muncă al Mihaelei, în domeniul bancar, funcţionează însă destul de bine regula „pe cine ştii": în funcţie de recomandările pe care le ai, ţi se deschid sau nu anumite uşi, colegii sunt sau nu amabili. Dar mai important este „ce ştii", pentru că a constatat că oportunismul nu prea are trecere: nu ajungi în funcţie de conducere dacă nu eşti bun în ceea ce faci.

Este util să cunoşti persoane cu influenţă strategică pentru că „organizaţiile comerciale, mai ales cele multinaţionale, au şi relaţii «politice» în interior", explică Talmazan. Dar, „dacă ştii ceva foarte bine, chiar dacă este într-un domeniu de nişă, poziţia în companie este mult mai stabilă", persoana respectivă este considerată o referinţă şi o sursă de informaţii pentru ceilalţi.

Iar în ceea ce-i priveşte pe manageri, chiar dacă deţin puterea prin faptul că sunt într-o poziţie de conducere, îşi pot face treaba în moduri diferite: prin competenţă - trebuie să ştie ce fac şi angajaţii de sub ei, să le câştige încrederea şi respectul profesional - sau prin mijloace mai puţin benefice - prin teamă, intrigă. „Un şef care bate cu pumnul în masă este un şef slab din punctul meu de vedere", precizează Talmazan.

 

Secretul longevităţii

Oamenii cu adevărat puternici sunt inteligenţi şi modeşti, deci foarte rari. „Majoritatea şefilor dispar odată cu funcţia sau se prăbuşesc în perioade de criză în organizaţii", spune Alexandru Talmazan.

 

 

 

Centrul conştiinţei de sine este localizat în spatele ochilor

 

Gandul, 19 septembrie 2010

 

O zonă specială din creier, situată chiar în spatele ochilor, pare să fie mai dezvoltată în cazul persoanelor ce posedă o capacitate de introspecţie şi o conştiinţă de sine mai mari, arată un studiu britanic publicat în revista americană Science

 

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au supus un grup de 32 de persoane, aflate într-o bună stare de sănătate, unui test conceput cu scopul de a evalua gradul de încredere pe care voluntarii o au în propriile răspunsuri la întrebările primite. Oamenii de ştiinţă au analizat apoi creierele participanţilor cu ajutorul unui sistem de imagistică prin rezonanţă magnetică (RMN).

 

Volumul materiei cenuşii - indicator al capacităţii de reflecţie

Autorii acestui test au ajuns la concluzia potrivit căreia volumul de materie cenuşie din partea anterioară a lobului cerebral frontal este un indicator important al capacităţii de reflecţie şi al conştiinţei de sine ale unei persoane. Această zonă din creier este "sediul general" al multor funcţii cognitive superioare, precum cea a limbajului, a memoriei şi a raţionamentelor. În viitor, această descoperire i-ar putea ajuta pe medicii neurologi să înţeleagă mai bine modul în care anumite traumatisme cerebrale afectează capacitatea unui individ de a reflecta asupra propriilor gânduri şi acţiuni. Medicii speră să pună la punct noi terapii-ţintă, concepute pentru pacienţii care au suferit atacuri cerebrale sau traumatisme cerebrale severe şi care, din această cauză, nu pot să înţeleagă starea în care se află.

 

 

 

Costul iubirii. Când te îndrăgosteşti, pierzi doi prieteni

 

Gandul, 19 septembrie 2010

 

O nouă relaţie amoroasă provoacă, în medie, pierderea a doi dintre prietenii apropiaţi, atât în cazul femeilor, cât şi în cel al bărbaţilor, arată un studiu britanic, citat de AFP

Coordonat de profesorul Robin Dunbar, de la Universitatea Oxford (Marea Britanie), cercetarea a arătat faptul că mai întâi un bun prieten este "sacrificat" pentru a face loc noului partener de viaţă, iar apoi un al doilea prieten este "pierdut", din cauza unei perioade prea lungi de timp în care acesta va fi neglijat. "Când oamenii sunt implicaţi într-o relaţie amoroasă, în loc să păstreze clasicul cerc de cinci prieteni apropiaţi, ei îşi păstrează, în medie, doar patru", a declarat profesorul britanic, cu ocazia British Science Festival din Birmingham, unde acest studiu a fost prezentat.

Fenomenul se explică prin faptul că persoana îndrăgostită îşi petrece majoritatea timpului liber cu noul său partener de viaţă, nemaifiind disponibilă pentru prieteni: "Gradul de intimitate al unei relaţii, angajamentul emoţional din această relaţie sunt strâns corelate cu frecvenţa interacţiunilor", au declarat autorii studiului. La studiu au participat 428 de femei şi 112 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, care au răspuns întrebărilor dintr-un chestionar online referitoare la relaţiile lor intime.

 

 

 

Statul pe scaun e dăunător, chiar dacă faci sport în timpul liber

 

Dan Radu

Gandul, 18 septembrie 2010

 

Chiar dacă o persoană face sport, în momentul în care stă pentru mai multe ore pe scaun, la birou, sau acasă, pe canapea, se supune unor riscuri de îmbolnăvire

Orele petrecute pe scaun, la birou, sau acasă, pe canapea, scurtează viaţa cu ani buni. 123.000 de persoane care nu sufereau de boli cronice au fost monitorizate pe parcursul a 13 ani.

Studiul, efectuat de American Journal of Epidemiology, a arătat că femeile care stau aşezate mai mult de şase ore pe zi au un risc de îmbolnăvire cu 37% mai ridicat decât cele care stau aşezate pentru mai puţin de trei ore pe zi. În cazul bărbaţilor, riscul de îmbolnăvire este cu 18% mai mare, în condiţiile similare. Riscurile au fost aceleaşi şi în cazul persoanelor care făceau mişcare în afara orelor petrecute la locul de muncă sau acasă.

Alt studiu, publicat anul trecut de revista medicală Medicine & Science, are aceeaşi concluzie - riscurile de îmbolnăvire de orice fel sunt mai mari în cazul persoanelor care petrec mult timp aşezate, chiar dacă în afara acestui timp fac sport şi au un stil de viaţă sănătos.

"Constatăm că efectele statului aşezat pe durate mari de timp sunt diferite şi independente de alţi factori de risc", spune profesorul Peter Katzmarzyk, de la Institutul Pennington Biomedical Research, din Baton Rouge. "Asta nu înseamnă că a face mişcare este inutil, dar statul aşezat rămâne un factor de risc, la fel ca fumatul, de exemplu. Fumatul este dăunător atât pentru un obez, cât şi pentru o persoană cu greutate normală. La fel este şi cu statul aşezat", explică profesorul.

 

Ce este dăunător în a sta aşezat

Ce anume este dăunător în a sta aşezat rămâne încă o problemă de dezbătut. Oamenii de ştiinţă cred că de vină ar fi tulburările metabolice care intervin în aceste cazuri. "Mecanismele biologice nu au fost încă înţelese cu precizie, însă colegii mei au descoperit că statul aşezat pe perioade lungi de timp cauzează dereglări ale metabolismului la nivel muscular.

Nivelul hormonilor şi al lipidelor se schimbă chiar şi după o singură zi în care o persoană a stat aşezată pentru mult timp", spune profesorul Katzmarzyk. Alte studii efectuate pe cobai arată că, în perioadele de repaus, lipaza lipoproteică, o enzimă care ajută la arderea grăsimilor, este secretată în cantităţi mult mai mici.

Lipaza lipoproteică este secretată în cantităţi suficiente doar atunci când muşchii corpului sunt flexaţi sau supuşi unei tensiuni. De altfel, s-a constatat că, stând în picioare, fără să facă altă activitate, o persoană arde de două ori mai multe calorii decât atunci când stă aşezată.

Un alt studiu a presupus ca subiecţii să meargă pe jos mult mai puţin decât sunt obişnuiţi şi să stea aşezaţi mai mult. În două săptămâni s-a constatat că aveau probleme în a metaboliza grăsimea şi zahărul. Dimpotrivă, alţi subiecţi au fost puşi să facă pauze mai dese în timpul orelor de muncă (petrecute pe scaun) şi să se plimbe. S-a constatat că organismele lor metabolizau mai bine grăsimea şi zahărul.
"Mesajul este simplu. Ar trebui să încercăm să stăm mai puţin aşezaţi şi să ne ridicăm mai des, să facem mişcări de întindere sau scurte plimbări", spune doctorul Alpa Patel, de la American Cancer Society.

Alpa Patel se numără printre cei care cred că o campanie de informare privind pericolele statului aşezat pe perioade lungi de timp este necesară. "Campaniile publice de informare ar trebui să includă şi expunerea acestor riscuri. Comunitatea medicală are suficiente dovezi pentru a justifica acest lucru", spune Alpa Patel.

 

Cum să stăm mai puţin

Pentru a combate efectele dăunătoare ale statului aşezat, medicii spun că este suficient să ne ridicăm de pe scaun odată la 15 minute şi să facem mişcări de întindere sau pur şi simplu să ne plimbăm timp de un minut. Spaţiul şi obiceiurile de la locul de muncă pot fi şi ele schimbate. Mesajele pentru colegi pot fi transmise direct şi nu prin email (astfel ai ocazia să te ridici şi să te plimbi).

Pauzele pot fi folosite pentru a face mişcare. De asemenea, locul de muncă poate fi organizat în aşa fel încât să nu ai totul la dispoziţie. Imprimantele, depozitele, fântânile cu apă etc pot fi puse la o oarecare distanţă de birou astfel încât să fii nevoit să te ridici şi să te deplasezi până la ele.

 

 

 

Din ce cauze se sinucid elevii şi studenţii din România: Eşecurile sentimentale şi singurătatea

 

Gandul, 11 septembrie 2010

 

Principalele cauze din care se sinucid elevii şi studenţii din România: Eşecurile sentimentale şi singurătatea

 

O cercetare realizată de Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) arată că principalele cauze care determină suicidul în rândul elevilor şi al studenţilor din România sunt eşecurile sentimentale şi singurătatea.

Bogdan Nemeş, membru al Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), a declarat că o treime dintre adolescenţi şi tineri primesc informaţii despre suicid din mass-media, iar de aceea ar trebui ca presa românească să ţină cont de recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind evitarea furnizării detaliilor despre metode de suicid.

publicitate

Preşedintele ARPS, Doina Cosman, a spus că "sinuciderea Mădălinei Manole, prezentată incorect în mass-media", a dus la înregistrarea ulterioară a trei cazuri de suicid în rândul tinerilor, din care unul a avut la bază ingerarea de Furadan. "După sinuciderea Mădălinei Manole, care a fost reflectată incorect în presă, au fost înregistrate trei cazuri de sinucidere în rândul unor tineri din Bucureşti şi Ilfov. În Asia se restricţionează accesul la pesticide pentru a limita sinuciderile şi s-au distribuit sute de mii de cutii de metal cu lacăt unde să se depoziteze pesticidele, mai ales în mediul rural. În România, în schimb, presa a prezentat pe larg efectele Furadanului, despre cât de sigură e această metodă pentru a-ţi lua viaţa. Cred că, în cazul Mădălinei Manole, mass-media a întrecut măsura", a precizat Cosman, citată de Mediafax.

Preşedintele APRS a subliniat că în presă nu ar trebui să se folosească termeni precum "tentativă reuşită/ nereuşită de suicid" sau "victimă a suicidului".

Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) se va adresa Guvernului şi va cere elaborarea unui program naţional şi a unei strategii de prevenire a suicidului, în condiţiile în care România a fost notificată de OMS pentru că nu are o astfel de strategie.

Potrivit OMS, România se află pe locul 24 la nivel european din punctul de vedere al ratei sinuciderilor, cu 12-13 sinucideri la 100.000 de locuitori.

 

 

 

90% dintre CV-urile începătorilor merg direct în coşul de gunoi al angajatorilor

 

Simona Simionescu

Gandul, 10 septembrie 2010

 

Patronii se plâng că reuşesc cu greu să găsească candidaţii ideali în vederea angajării, în ciuda faptului că tot mai mulţi români se află în căutarea unui loc de muncă.

De departe, cel mai dificil este să sortezi începătorii, după cum au recunoscut o treime dintre companiile care au participat la studiul "Bilanţul pieţei de resurse umane din România", realizat de HR Club, asociaţia profesioniştilor în resurse umane din România, în colaborare cu compania de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown.

Astfel, 32,4% dintre angajatorii chestionaţi spun că cel mult 10% dintre CV-urile primite de la candidaţii fără experienţă sunt eligibile.

Asta înseamnă că restul de 90% dintre aplicaţii nu au nicio legătură cu cerinţele postului. "Mulţi dintre începători sunt disperaţi că nu îşi găsesc de muncă şi trimit pur şi simplu, indiferent de job, ca să-şi încerce norocul. Alţii nu sunt atenţi la detaliile anunţului şi aplică fără nicio legătură. Nu în ultimul rând, unii nu au maturitatea necesară", a declarat pentru Gândul Corina Diaconu, managing director la ABC Human Capital, firmă de consultanţă pe resurse umane.

 

Ce greşeli fac candidaţii când trimit CV-uri

Specialiştii pe resurse umane consultaţi recent de Gândul au explicat care sunt cele mai frecvente cinci greşeli pe care le fac candidaţii atunci când vor să se angajeze, indiferent că sunt absolvenţi sau au experienţă. De exemplu, mulţi dintre cei aflaţi în căutarea unui job exagerează cu detaliile despre propria persoană sau din contră, oferă prea puţine detalii în CV-ul trimis potenţialului angajator.

La fel de greşit este şi tonul neutru al prezentării, precum şi al scrisorii de intenţie: acestea trebuie personalizate în funcţie de jobul dorit, explică specialiştii. O altă greşeală frecventă este simpla listare a responsabilităţilor fără să reflecte în descriere paricularităţile companiei, adică "un copy/paste de la un angajator la altul".

Candidaţii sunt depunctaţi şi din cauza modului de organizare a informaţiilor, amestecând trăsăturile de personalitate cu descrierea competenţelor profesionale. La fel de grave sunt şi formulările ezitante şi descrierile haotice. Experţii le recomandă candidaţilor să scoată în evidenţă realizările relevante în fiecare dintre locurile de muncă anterioare.

 

Şi specialiştii pot fi respinşi

Nu în ultimul rând, greşeli fac şi specialiştii, dar şi cei cu experienţă, chiar dacă mai puţine decât începătorii. Astfel, cel mult 30% dintre CV-urile trimise sunt eligibile, după cum au răspuns aproape 31% dintre companiile participante la studiul HR Club, aflate în căutarea specialiştilor. În cazul candidaţilor cu experienţă mai mare de trei ani, un sfert dintre angajatori spun că doar unul din trei candidaţi corespunde criteriilor cerute.

 

 

 

Japonia este pe locul doi la sinucideri în topul ţărilor industrializate

 

Ana-Maria Vieru

Adevarul, 8 septembrie 2010

 

Anul trecut, economia japoneză a pierdut 32 de miliarde de dolari din cauza sinucigaşilor şi a depresivilor. Costurile au fost publicate pentru prima dată în încercarea de a conştientiza publicul de această problemă care afectează societatea japoneză.

Sinuciderile şi depresia în general au costat economia Japoniei circa 2,7 trilioane de yeni (32 de miliarde de dolari) în 2009, a anunţat ieri guvernul de la Tokyo.

Cifra se referă la veniturile care ar fi putut fi câştigate de persoanele de vârstă activă care s-au sinucis, la care se adaugă beneficiile sociale şi costul tratamentelor medicale şi de şomaj suportate de guvern pentru persoanele care suferă de depresie.

„În afară de pierderile umane, vrem să arătăm că pierderile economice care rezultă din sinucideri sunt foarte mari şi grave", a declarat Yukiko Nakatani, un oficial al Ministerului Sănătăţii.

Japonia se confruntă demult cu o rată mare a sinuciderilor. În 2009, 32.845 de oameni şi-au luat viaţa, cifra fiind mai mare de 30.000 pentru al 12-lea an consecutiv. Studiul arată că cei 26.500 de japonezi cu vârste între 15 şi 69 de ani care s-au sinucis în 2009 ar fi câştigat 1,9 trilioane de yeni (22,4 miliarde de dolari) dacă ar fi lucrat până la pensionare.

 

Cea mai populară metodă

Hidrogenul sulfurat, sub formă de gaz, obţinut dintr-un amestec de detergent de rufe şi produse dezinfectante pare a fi cea mai populară metodă de sinucidere în Japonia.

Poliţia japoneză i-a îndemnat pe furnizorii serviciilor de internet să blocheze websiturile care popularizează această metodă şi care chiar dau instrucţiuni pentru obţinerea hidrogenului sulfurat. Alte metode răspândite sunt abuzul de medicamente, săriturile de la etaj, spânzurarea sau aruncarea în faţa trenurilor.

 

Statistici

Rata sinuciderilor - de 36,5 la 100.000 (la bărbaţi) - clasează Japonia pe locul al doilea în grupul G8 al ţărilor celor mai industrializate, după Rusia, care are o rată a sinuciderilor de 70,6 la 100.000, în rândul bărbaţilor. Cifrele aparţin Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pe locul al treilea este Franţa cu o rată de 26,1 la 100.000 de bărbaţi. Rata sinuciderilor în rândul femeilor japoneze este de 14,1 la 100.000, cea mai mare dintre ţările G8.

 

Recesiunea - principalul motiv

Datele poliţiei arată că greutăţile economice, generate mai ales de pierderea joburilor, reprezintă principalul motiv de sinucidere. În Japonia abundă încă o mentalitate patriarhală care pune mari presiuni din partea societăţii şi a familiei asupra fiecărui individ. Recesiunea a accelerat sfârşitul tradiţiei potrivit căreia jobul îl ai pe viaţă şi a creat o lipsă de siguranţă în rândul celor care se confruntă cu stigmatul social al şomajului.

 

 

 

Născuţi leneşi

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 5 septembrie 2010

 

Copiii persoanelor leneşe au toate şansele să devină la fel

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia că persoanele leneşe au părinţi pe măsură, acest comportament fiind dictat genetic. Oamenii de ştiinţă au descoperit că dorinţa de a face mişcare ţine de zestrea genetică. La fel şi lenea, care, în viitor, ar putea fi tratată.

Pornind de la faptul că în societatea occidentală rata de obezitate este la cote alarmante, cercetătorii americani de la Universitatea din California au încercat să înţeleagă de ce unii oameni nu au nici cel mai mic apetit pentru mişcare, în timp ce alţii nu concep viaţa fără acţiune.

Potrivit unui studiu făcut de aceştia, dorinţa de a face mişcare, de a fi mereu în formă, ţine de aspectul genetic. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor caracterizaţi de o lene fără margini. Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au făcut un studiu în laborator pe cobai şi au ajuns la concluzia că nivelul de activitate al acestora este în strânsă legătură cu procesul de înmulţire selectivă a animalelor (creşterea acestora pentru anumite trăsături).

Practic, cercetarea a arătat că şoarecii crescuţi pentru a se bucura că aleargă pe rotiţă fac pui care se dau în vânt, la rândul lor, după această activitate.

Soluţii pentru cei care fug de mişcare

„Descoperirea noastră are implicaţii asupra stării de sănătate a oamenilor", a afirmat biologul Theodore Garland jr, care a coordonat studiul. Cercetarea a început în anul 1993, oamenii de ştiinţă analizând 224 de cobai.

Cercetătorii au împărţit cobaii în opt grupuri, în cazul a jumătate dintre acestea fiind urmărită creşterea şoarecilor în scopul de a alerga pe rotiţă. Ceilalţi au fost folosiţi ca puncte de reper. Specialiştii au calculat care este distanţa pe care şoarecii o parcurg zilnic alergând pe rotiţele plasate în cuştile lor.

Având în vedere concluziile studiului, cercetătorii spun că vestea bună este că, în viitor, persoanele care suferă de lene vor putea fi tratate. „Oamenii care n-au chef să facă mişcare şi care nu pot fi motivaţi vor putea lua medicamente care vor acţiona asupra genelor care răspund de activitate", au afirmat autorii studiului. Potrivit acestora, un asemenea tip de medicaţie ar transforma exerciţiile fizice într-o plăcere chiar şi pentru persoanele leneşe. Mai mult, puturoşii ar putea ajunge să se simtă chiar deranjaţi dacă ar fi puşi în situaţia de a sta prea mult timp fără să facă mişcare.

 

 

 

Cum faci copilul să nu plângă la şcoală sau la grădiniţă

 

Cristina Lica

Evenimentul zilei, 03 Septembrie 2010

 

Fobia copiilor de colectivitate poate fi tratată dacă se descoperă cauza care o generează: colegii răutăcioşi sau mamele posesive sunt motive posibile pentru care micuţii au astfel de tulburări.

Mersul la şcoală sau la grădiniţă este interesant şi distractiv, însă nu pentru toţi copiii: unul din patru refuză din când în când să treacă pragul acestor instituţii, iar problema e serioasă în cel mult cinci la sută din cazuri.

 

Această tulburare poate să debuteze la începutul vieţii de preşcolar sau şcolar, dar poate să apară şi pe parcurs.

Teama de a fi separat de părinţi, frica de educatori şi profesori ori de socializare pot avea repercusiuni pe termen lung asupra performanţelor micuţilor de comunicare.

Psihologii explică cum pot fi ajutaţi micuţii să treacă peste tulburările specifice mai ales în primii ani în care intră în colectivitate.

 

Dureri de cap şi stări de vomă în drum spre şcoală

"Am avut la terapie un băieţel de clasa I care se trezea dimineaţa, se pregătea fără probleme, dar când ajungea la şcoală voma înainte să intre în clasă şi uneori mai voma şi în pauze. Împreună cu mama, care a fost atentă la ce se întâmpla cu copilul, am aflat că de fapt nu îi plăcea să meargă la şcoală pentru că era supraponderal şi erau câţiva colegi care îl ironizau şi care îi puseseră diverse porecle referitoare la greutatea lui. Asta îl făcea să sufere şi să se simtă neputincios, cu toate că rezultatele lui şcolare erau foarte bune", povesteşte Keren Rosner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

 

Manifestările copiilor pot fi variate: plâng în fiecare dimineaţă înainte de a pleca la şcoală sau la grădiniţă, au subit tot felul de simptome fizice, de la dureri de cap şi de stomac până la vomă, tremur, manifestări violente de refuz (fug, se zvârcolesc).

 

Trauma adaptării

Medicii spun că mulţi dintre copiii cu astfel de tulburări au un istoric anterior de anxietate sau depresie.

"Copiii care nu au fost obişnuiţi cu colectivitatea, cei care nu au parcurs etapele pregătirii la grădiniţă, cei care nu au fost iniţiaţi în a depune efort şi care brusc sunt determinaţi săşi schimbe modul de viaţă pot trăi schimbarea ca pe o traumă", adaugă psihoterapeutul Rosner.

 

Alţi factori favorizanţi sunt bolile părinţilor (surprinzător, uneori refuzul şcolar apărea după însănătoşirea părintelui), divorţul părinţilor sau alte conflicte, moartea unei rude cu care copilul era prieten, mutarea într-o altă locuinţă în cursul primului an de şcoală, gelozia pe un frate mai mic rămas acasă sau grija excesivă a părinţilor faţă de copii, care se poate întoarce împotriva micuţilor.

"Copilul este dependent de familie, în special de mamă (dependenţă patologică menţinută de aceasta), de mediul securizant de acasă. Sunt mame care îşi "sufocă" copiii, fiind permanent în compania copilului", avertizează psihoterapeutul Keren Rosner.

 

Soluţii: ascultaţi copilul, rugaţi o rudă să vă ajute

Părinţii sau alte rude ale copilului pot interveni înainte ca această problemă să se agraveze în mai multe moduri. În primul rând, ei trebuie să asculte cu răbdare temerile copilului legate de mersul la şcoală, întrucât unele dintre motive pot fi legate de comportamentul agresiv al altor colegi, teama de eşec şi de concurenţă.

De asemenea, planificarea atentă a orarului copilului astfel încât să nu mai întârzie poate fi o soluţie. Uneori, poate fi nevoie ca altcineva în afară de părinţi să ducă la şcoală copilul.

Părinţii trebuie să-l asigure pe copil că ei vor fi acasă la întoarcerea lui sau că la serviciu vor face numai lucruri plictisitoare cât timp este el plecat. Copilul trebuie să fie luat la timp de la şcoală pentru a nu crede că a fost uitat sau părăsit.

"În cazurile în care refuzul e categoric, părinţii pot apela la metode prin care să scadă avantajele statului acasă, precum limitarea timpului petrecut în faţa calculatorului sau a televizorului, în paralel cu creşterea volumului de teme", sfătuieşte specialistul Rosner.

În ceea ce priveşte terapia medicamentoasă, mai rar sunt prescrise medicamente, de obicei fiind indicate tratamente pentru reducerea anxietăţii, depresiei sau atacurilor de panică trăite acut de copilul cu fobie.

 

NUANŢE

Care sunt diferenţele între fobie şi chiul

Primele semne la care trebuie să fie atenţi părinţii şi apropiaţii: refuzul propriu-zis de a merge la şcoală sau grădiniţă, teama exce sivă de a pierde un părinte, frica de a rămâne singur acasă sau de a merge singur la culcare şi diverse simptome fizice repetate (stări de vomă, dureri de cap).

Refuzul de a merge la şcoală nu trebuie confundat cu chiulul, ce poate fi cauzat de delincvenţă sau tulburării de conduită.

În timp ce elevii chiulangii au tendinţa de a se lăuda în faţa colegilor că lipsesc de la ore, cei care au cu adevărat o problemă psihologică când trebuie să treacă pragul unităţii de învăţământ sunt mai degrabă reţinuţi şi stân jeniţi din cauza acestei probleme.

 

 

 

De ce avem nevoie de minimum şapte ore de somn pe noapte

 

Raluca Ion

Gandul, 2 septembrie 2010

 

Insomnia are efecte mai rele pentru bărbaţi decât pentru femei, spun oamenii de stiinta.

Un studiu care a început în anii '90 a dovedit că bărbaţii care dorm mai puţin de şase ore pe noapte au o speranţă mai scăzută de viaţă decât cei care au parte de un somn cumsecade

Spre deosebire de bărbaţii care riscă să moară mai tineri dacă nu dorm suficient, femeile nu par să aibă această problemă, spune coordonatorul studiului, doctorul Alexandros Vgontzas, de la Penn State College of Medicine din Pennsylvania.

Cercetarea, publicată în revista medicală Sleep, a analizat obiceiurile de somn ale 1000 de femei şi 741 de bărbaţi, care au intrat în programul de studiu în anii '90, scrie The Daily Mail. Fiecare dintre ei au povestit în detaliu cât şi cum dorm, iar somnul le-a fost monitorizat în timpul unei nopţi în laborator. 8 la sută dintre femei şi 4 la sută dintre bărbaţi au fost diagnosticaţi cu insomnie cronică, fiecare dintre ei având parte de mai puţin de şase ore de somn pe noapte. Dar în următorii 14 ani, cercetătorii au văzut că bărbaţii care sufereau de insomnie riscau de patru ori mai mult să moară tineri decât cei care aveau un somn sănătos. Analizând grupul femeilor insomniace, oamenii de ştiinţă au descoperit că acestea nu erau în pericol să moară mai tinere decât cele care obişnuiau să doarmă bine noaptea.

Cercetările au ţinut cont şi de bolile care le provocau bărbaţilor un somn neliniştit, precum diabetul şi hipertensiunea arterială, dar şi de factorii de risc precum fumatul, consumul de alcool şi obezitatea. "Credem că aceste descoperiri o să-i facă pe medici şi pe oamenii de ştiinţă şi mai conştienţi că insomnia trebuie diagnosticată şi tratată din timp", a spus dr. Vgontzas. Experţii consideră că, pentru a-şi păstra sănătatea, adulţii trebuie să doarmă între şapte şi opt ore pe noapte.

 

Adolescenţii care suferă de insomnie mănâncă mai mult junk-food

Adolescenţii care se simt obosiţi mănâncă mai mult junk-food decât cei care se odihnesc bine, iar cele mai expuse tentaţiei sunt fetele.

Cercetătorii americani citaţi de revista medicală Sleep au monitorizat obiceiurile de somn a 240 de băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani şi au descoperit că cei care dormeau mai puţin de opt ore pe noapte mâncau cu 2% mai mult junk-food decât cei care dormeau atât cât trebuie, ceea ce în timp ar putea avea un impact uriaş asupra sănătăţii. Dar acesta nu este singurul neajuns de care au parte adolescenţii pe care nu-i ia somnul.

Tinerii care dorm sub cinci ore pe noapte au cu 71 la sută mai multe şanse să fie deprimaţi decât cei care dorm opt ore pe noapte, sunt de părere cercetătorii de la Centrul Medical din ca­drul Universităţii Columbia din New York. Iar cei care adorm după miezul nopţii au cu 24% mai multe şanse să se deprime decât cei care se bagă în pat înainte de ora 22:00.

Mai mult, cei care suferă de insomnie prezintă cu 20 la sută mai multe riscuri să aibă porniri suicidale, comparativ cu tinerii care se culcă mai devreme, iar cercetătorii spun că riscul creşte cu cât scade numărul orelor de somn.

Potrivit cercetării, fetele sunt mai expuse gândurilor sinucigase şi depresiei decât baieţii.

 

 

 

Vârstnicii adoră să citească ştiri negative despre tineri. Care-i motivul?

 

Diana Marcu

Gandul, 2 septembrie 2010

 

Sătui să audă că-s leneşi şi uituci, bătrânii vor să râdă de alţii n Foto: Mihai Dãscãlescu

Când păcatele tinereţii ajung în presă, respectivele materiale fac deliciul persoanelor în vârstă, potrivit unui studiu recent citat de Reuters

Bătrânilor le place să citească ştiri negative despre tineri pentru că aşa le creşte respectul de sine - aceasta este concluzia unui studiu recent citat de Reuters. Sătui să trăiască într-o cultură centrată pe tineri, sătui să tot fie taxaţi negativ de către societate, care-i consideră leneşi şi uituci, vârstnicii îşi iau revanşa. Citind ştiri negative despre tineri, care sunt văzuţi ca având un statut social mai ridicat, ei îşi cresc respectul de sine, după cum afirmă dr. Silvia Knobloch-Westerwick, de la Universitatea de stat din Ohio.

Împreună cu Matthias Hastall, de la o universitate din Germania, Knobloch-Westerwick a realizat o cercetare pe un eşantion de 276 de germani adulţi, din care 178 cu vârste între 18 şi 30 de ani, iar 98 între 55 şi 60 de ani. Tuturor participanţilor la cercetare li s-a spus că vor studia o nouă versiune a unei reviste online. Li s-a dat o perioadă de timp prestabilită pentru a citi fie versiunea negativă, fie cea pozitivă a celor 10 articole selectate. Fiecare material era ilustrat şi cu o fotografie a unui participant la sondaj.

Vârstnicii nu vor ştiri despre bătrâni

Cercetătorii au aflat că vârstnicii au preferat să citească ştirile negative însoţite de poze cu tineri, şi în cea mai mare parte au ignorat ştirile de orice fel însoţite de poze cu bătrâni. Tinerii au preferat să citească ştiri pozitive despre tineri. Potrivit cercetătoarei Knobloch-Westerwick, preferinţa vârstnicilor pentru ştirile negative despre tineri are o explicaţie care ţine de modul în care bâtrânii sunt valorizaţi de către societate. "Toată lumea îi place pe tineri, aproape automat. Tineretul este considerat important într-o societate", spune ea. După ce au parcurs articolele, participanţii la studiu au completat un chestionar destinat să măsoare nivelul respectului de sine. Spre deosebire de omologii lor mai tineri, stima de sine a vârstnicilor a crescut după ce au citit un articol negativ despre oameni mai tineri.

Deşi studiul a fost făcut în Germania, dr. Knobloch-Westerwick susţine că naţionalitatea şi caracteristicile naţionale nu sunt importante. Cu alte cuvinte, rezultatele studiului sunt universal valabile. "Cred că aceleaşi ar fi rezultatele şi în cazul americanilor" dacă un studiu similar s-ar întreprinde în SUA, a spus ea într-un interviu.

 

 

 

Cum se pot transforma aventurile de o noapte în relaţii serioase

 

Raluca Ion

Gandul, 31 august 2010

 

Relaţiile care încep ca o pasiune de o noapte nu sunt neapărat destinate pieirii, sugerează un studiu realizat la Universitatea din Iowa

Sociologul Anthony Paik, de la Colegiul de Arte şi Ştiinţe Liberale al Universităţii din Iowa, spune că n-a găsit prea multe dovezi în sprijinul faptului că o relaţie care începe ca o aventură de o noapte este mai proastă decât una în care cei doi parteneri au decis că trebuie să aştepte o perioadă înainte să facă sex. "Studiul sugerează că cei care fac sex ceva mai târziu pot să aibă relaţii împlinite. Dar e posibil ca dragostea adevărată să apară şi în cazul relaţiilor care încep ca în «Totul despre sex», când oamenii se întâlnesc întâmplător, fac sex şi abia după aceea încep să construiască o relaţie", a declarat Anthony Paik pentru Science Daily. De aceea, doi oameni care au o aventură de o noapte şi care sunt deschişi la ideea că pot avea o relaţie serioasă sfârşesc prin a fi la fel de fericiţi pe cât sunt aceia care şi-au început iubirea într-un mod mai convenţional.

Totuşi, dacă este să faci o medie, calitatea relaţiilor care încep mai aşezat este mai bună decât cea a relaţiilor care încep ca o pasiune de o noapte. Paik crede însă că nu sexul făcut prea devreme este explicaţia, ci faptul că anumiţi oameni găsesc relaţiile pe termen lung nesatisfăcătoare şi sunt mai predispuşi la a avea aventuri de o noapte. "Întrebarea este dacă felul în care începe o relaţie determină o calitate mai proastă a ei sau dacă problema e de fapt la oameni. Am aflat că e ceva legat de oameni", a spus Paik, citat de Science Daily. Este mai probabil ca persoanele care au avut în trecut un număr mare de parteneri sexuali să prefere aventurile de o noapte şi să spună că relaţiile lungi sunt mai puţin satisfăcătoare, consideră Paik.

 

Oamenii merg la întâlniri şi dacă nu vor o relaţie pe termen lung

Publicat luna aceasta în Social Science Research, studiul a analizat răspunsurile a 642 de adulţi heterosexuali care locuiau în zona oraşului Chicago. Calitatea relaţiilor reieşea din răspunsurile la întrebările legate de cât de mult îşi iubeşte fiecare partenerul, de viitorul relaţiei, de gradul de satisfacţie faţă de viaţa intimă şi de felul în care s-ar schimba vieţile fiecăruia dacă relaţia ar lua sfârşit. Realizatorii studiului i-au întrebat, de asemenea, pe participanţi când au început să facă sex cu partenerii lor. Cercetarea a arătat că foarte mulţi oameni se întâlnesc cu cineva şi dacă nu sunt interesaţi de o relaţie pe termen lung. "Într-o aventură de o noapte care se poate transforma într-o dragoste adevărată, oamenii intră cu aşteptări destul de scăzute. În cazul întâlnirilor însă, unii cred că se îndreaptă înspre o relaţie pe termen lung, în timp ce alţii sunt acolo doar pentru sex. Astfel ajung împreună jucătorii şi non-jucătorii", spune Paik, care crede că întâlnirile nu te ajută prea mult să-ţi dai seama cât de romantici sunt cei doi parteneri.

 

 

 

Tot mai multe firme îşi încurajează angajaţii să tragă un pui de somn la muncă

 

Mihaela Dima

Adevarul, 31 august 2010

 

Un număr tot mai mare de firme îşi încurajează angajaţii să tragă un pui de somn la muncă pentru că asta le creşte productivitatea. Angajatorii și-au amintit de efectele benefice ale somnului, descoperite încă din anii ’80: sporirea vigilenţei şi o memorie mai bună, dar şi diminuarea stresului.

Cum un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Stanford, SUA, a arătat că aproape 20% din americani suferă de insomnie sau dorm mai puţin de şapte ore pe noapte, mai multe companii le-au dat voie angajaţilor să tragă un pui de somn în încercarea de a preveni pierderi de miliarde din cauza scăderii productivităţii.

 

Te revigorează

Potrivit Bloomberg, după ce companiile au amenajat săli de alăptare, săli de sport sau de îngrijire corporală, acum angajaţii încep să beneficieze şi de locuri de somn. Cei de la Nike vor avea de acum „camere de odihnă" care pot fi folosite şi pentru meditaţie.

Google, o companie renumită pentru avantajele suplimentare oferite angajaţilor, a amenajat deja mici locuri de relaxare într-unul din centrele sale din Mountain View, California. Mai multe companii aeriene, printre care Continental şi British Airways, le permit piloţilor să aţipească în timpul călătoriilor internaţionale cu durată lungă. Alte companii au amenajat canapele pe care angajaţii să se poată odihni atunci când se simt copleşiţi. „Dacă ai angajaţi care lucrează peste 16 ore pe zi, trebuie să le oferi această oportunitate", spune Melissa Gierginger, purtător de cuvânt al companiei Jawa.

Alte firme au externalizat acest serviciu. Yelo, un spa în care poţi să te odihneşti, oferă servicii pentru angajaţii Newsweek şi Time Warner. 20 de minute de somn într‑o cameră pusă la dispoziţie de ei, în care îţi poţi aranja lumina, muzica şi aromoterapia, costă 15 dolari (în jur de 80 de lei). „Oamenii s-au axat foarte mult pe dietă şi pe exerciţii fizice, dar au uitat de somn", spune Christopher Lindholst, unul dintre producătorii unui fotoliu relaxant pentru somn numit EnergyPod.

„Câteva momente de somn sunt mai revigorante decât cred oamenii", spune şi Jim Horne, directorul Centrului pentru studiul somnului de la Universitatea Lough­borough din Marea Britanie. „Deşi societatea actuală începe să accepte aceste scurte ore de somn, în unele firme aţipitul este încă un motiv de concediere", precizează Horne.

 

 

 

Cum scapi de obsesia sexuala

 

Buna ziua Iasi, 28 August 2010

 

Sexul ocupa un loc principal în mintea omului. Cei mai multi dintre noi ne gandim de cel putin cateva ori pe zi la sex. Exista însa si persoane, si barbati si femei care se gandesc DOAR la sex. Acest lucru li se poate întampla atat celor care au parteneri, cat si acelora singure. Cum putem scapa de obsesia sexuala, aflati în materialul de mai jos.

In cazul în care aveti o obsesie pentru sex, simptomele ar fi cam urmatoarele: în primul rand te gandesti la sex în continuu, apoi îti plac mult filmele porno, mesajele sexuale de orice tip îti fac genunchii sa tremure, nu vrei sa vorbesti decat despre sex, faci aluzii sexuale tot timpul. In cazul în care nu ai un partener stabil, sa stai doua saptamani fara sex te ucide, iar daca ai un partener vrei sa faceti sex nonstop.

Aceste stari nu sunt daunatoare, decat în exces. Sexul e bun pentru psihic, iar un film porno nu strica din cand în cand. Ce ar trebui sa faceti este sa pastrati echilibrul si sa nu exagerati în aceasta privinta. Lucrul cel mai important este sa întelegeti ca nu cantitatea, ci calitatea sexuala conteaza.Cel mai eficient pas pe care îl puteti face e sa va gasiti un fuck body, adica un prieten/a de sex.

O astfel de persoana este indicata pentru ca aveti încredere unul în celalalt, riscul de aparea complicatii emotionale este redus, la fel si riscul de transmitere a bolilor sexuale. Mai mult, calmeaza mintea si trupul si va ajuta sa va ganditi si la ALTCEVA! Lipsa sexului agraveaza tendinta de a va gandi doar la asta.

O alta modalitate de a domoli dorintele sexuale este confesiunea. Luati-va cel mai bun prieten sau cea mai buna prietena de mana si povestiti-i prin ce treceti, cum nu va ganditi la altceva si de nevoia de a vorbi despre aceasta problema. Aceste discutii va vor elibera si, mai mult, este posibil sa atraga dupa sine cateva sfaturi care va vor fi utile. Aveti grija ca persoana cu care vorbiti sa fie de încredere, pentru ca nu ati vrea ca angoasele dumneavoastra sa devina cunoscute în tot biroul.

Gasiti-va alte pasiuni. Luati un pix si o foaie si faceti o lista cu toate celelalte lucruri care va plac. Straduiti-va sa nu omiteti nimic pentru ca si cele mai mici amanunte placute va pot distrage atentia de la sex. Apoi, încercati pe cat posibil sa va umpleti timpul cu astfel de alte actiuni placute.

 

Iar daca nimic nu functioneaza, vizitati un psiholog!

 

 

 

Ce fac românii când accesează internetul. Două treimi dintre ei stau pe mess

 

Diana Marcu

Gandul, 27 august 2010

 

55% dintre românii de la oraş, trecuţi de 15 ani, folosesc calculatorul cel puţin o dată pe lună şi mai mult de jumătate navighează pe net lunar sau mai des, potrivit unui studiu GfK România

Două treimi dintre internauţii români sunt fani ai mesageriei instant, arată Roper Reports 2010, un studiu internaţional care analizează valorile şi stilul de viaţă ale consumatorilor şi obiceiurile de utilizare a internetului de către români, inclusiv a reţelelor sociale. Potrivit cercetării, românii se bucură de binefacerile internetului în special pentru comunicare.

Pe româneşte, pentru a "sta de vorbă" cu prietenii şi familia şi pentru distracţie. Faţă de internauţii din alte părţi ale lumii, românii de la oraş utilizează mesageria instant într-un procent de 63%, faţă de 32% dintre internauţii din 26 de ţări de pe toate continentele.

În vreme ce străinii preferă să ţină legătura cu prietenii sau familia folosind corespondenţa electronică, respectiv e-mailul (66% fac acest lucru cel puţin lunar), românii sunt adepţii scrisorilor electronice în proporţie de 50%.

 

44% dintre români stau pe net ca să asculte muzică

Când nu e folosit pentru a îndulci distanţele, internetul este pentru români o sursă de divertisment. Potrivit cercetării, la oraş, 44% dintre români îl utilizează pentru a asculta online muzică sau radio, 39% ca să se uite la filmuleţe sau la alte transmisiuni video, 36% ca să descarce fişiere audio, iar 31% ca să dea jos fişiere video. Cu toate că şi consumatorii din alte ţări caută divertismentul online, există câteva diferenţe.

Utilizatorii globali ai internetului urmăresc transmisiuni video în aceeaşi măsură cu cei din oraşele României (40%), însă mai puţini dintre ei descarcă fişiere video (doar 19%). De asemenea, la nivelul celor 26 de ţări analizate, comparativ cu România, o mai mică parte dintre utilizatorii de internet ascultă muzică online (39%) sau o descarcă (31%).

 

Doar 6% dintre orăşeni plătesc facturile online

Dincolo de posibilităţile de comunicare, informare şi distracţie pe care le oferă, internetul este folosit de un număr tot mai mare de utilizatori când vine vorba de cumpărături, plăţi online sau pentru a-şi administra conturile bancare. În cele 26 de ţări analizate în raport, 45% dintre consumatorii care folosesc internetul cumpără online produse sau servicii lunar sau mai des, 43% fac tranzacţii bancare, iar 31% plătesc facturi folosind acest canal. În România însă, tranzacţiile pe internet sunt într-o fază de pionierat. În medie, doar 13% dintre românii de la oraş fac cel puţin lunar cumpărături pe internet, 7% fac tranzacţii bancare şi 6% plătesc facturi.

 

Reţelele sociale - frecventate măcar o dată pe lună

Reţelele sociale şi comunităţile online sunt frecventate de tot mai mulţi oameni. Astfel, 39% din totalul internauţilor cu vârste de peste 15 ani, la nivel mondial, vizitează cel puţin lunar un astfel de site.
În oraşele României, popularitatea reţelelor sociale de tip facebook sau Twitter este mai mică, totuşi 26% dintre cei care folosesc internetul le frecventează măcar o dată pe lună. Motivul? Pentru a comunica despre ei familiei şi prietenilor, dar mai ales pentru a afla ce se întâmplă în vieţile celorlalţi.

Un alt motiv de frecventare a reţelelor sociale online numit de majoritatea utilizatorilor este acela de a cunoaşte şi schimba idei cu persoane care au interese şi pasiuni similare, potrivit studiului. Nu în ultimul rând, cu toate că rolul de liant al relaţiilor profesionale pe care îl au comunităţile online este mai redus, un număr semnificativ de utilizatori urmăresc oportunităţi de afaceri şi de angajare folosind acest canal.

 

 

 

Cum să faci faţă unei concedieri

 

Alina Boghiceanu

Adevarul, 27 august 2010

 

Ultima zi la birou poate fi traumatizantă, dar deschide calea spre noi oportunităţi

Te numeri printre miile de persoane care s-au trezit dintr-odată fără loc de muncă? Înainte de toate trebuie să te linişteştişi să urmezi câţiva paşi esenţiali în astfel de situaţii, care te vor face să treci mai uşor peste acest obstacol.

Inevitabil, pierderea locului de muncă reprezintă un moment traumatizant în viaţa unui om, mai ales atunci când vine pe neaşteptate. Cu toate acestea, specialiştii în dezvoltare personală sunt de părere că nu trebuie să faci din această pierdere o tragedie, ci să foloseşti momentul în avantajul tău.

Mai exact, îţi poţi permite să începi să dedici timp unor lucruri de care, în calitate de angajat, nu te puteai preocupa. În plus, poţi considera concedierea impulsul de care aveai nevoie pentru a-ţi lua avânt într-o altă carieră. Pentru a face faţă cu brio acestei perioade, psihologii te sfătuiesc să încerci pe cât posibil să gândeşti pozitiv şi să faci tot ce-ţi stă în putinţă pentru ca situaţia în care te afli să fie temporară.

 

Detaşează-te de fostul loc de muncă

Cu stres, agitaţie şi cu pierderea controlului nu rezolvi nimic, aşa că primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce ţi s-a adus la cunoştinţă că eşti concediat este să-ţi păstrezi calmul. În acest moment, eşti cel mai vulnerabil şi poţi cădea cu uşurinţă în depresie. Potrivit psihologilor, o astfel de atitudine trebuie evitată, deoarece va accentua şi mai mult problemele care apar odată cu disponibilizarea.

Prin urmare, se recomandă ca cel puţin două săptămâni să te odihneşti şi să rupi orice legătură, cel puţin pentru moment, cu foştii colegi. Această perioadă de odihnă este necesară îndeosebi pentru a te mai linişti şi pentru a te detaşa de fostul mediu de muncă. În plus, este important ca, atunci când începi să-ţi cauţi un alt loc de muncă, să nu te cramponezi de trecut, pentru a putea fi obiectiv în ceea ce priveşte noile oportunităţi.

 

Nu duce grija banilor

Studiile arată că cele mai multe persoane asociază pierderea locului de muncă cu imposibilitatea de a mai putea achita datoriile. Inevitabil, acest lucru aduce cu sine o stare de stres, care, pe termen lung, poate pune sănătatea în pericol. Dacă ai norocul să primeşti salarii compensatorii, atunci cel puţin două luni nu vei duce grija banilor.

Chiar dacă nu primeşti aceşti bani, tot nu trebuie să te îngrijorezi, deoarece, pe fondul crizei economice, unele bănci sunt mai înţelegătoare atunci când vine vorba de plata ratelor. Restul datoriilor le poţi acoperi cu ajutorul de şomaj. Şi oricum, această situaţie nu va dura o veşnicie.

 

Câştigi mai mult timp

Deşi la început pare greu de crezut, concedierea aduce cu sine şi lucruri pozitive. Unul dintre acestea, şi poate cel mai important, este timpul liber din belşug. Psihologii te sfătuiesc să foloseşti acest timp pentru a reflecta asupra a ceea ce doreşti cu adevărat să faci în continuare. Autoanaliza personală şi cea profesională te pot ajuta să-ţi clarifici aşteptările.

În acest sens, fă o listă cu zece lucruri pe care ai dori să le pui în aplicare în acest moment. Gândeşte-te la oportunităţile cărora nu le-ai dat importanţă atunci când erai angajat (de exemplu, un curs de limbi străine sau unul de marketing). De asemenea, gândeşte-te dacă doreşti un job în acelaşi domeniu sau dacă vrei să schimbi macazul.

Dacă ajungi la concluzia că eşti pasionat de o altă meserie decât de cea pe care ai profesat-o până acum, atunci ia măsuri pentru a transforma visul în realitate. Acest vis are şanse mari să se concretizeze într-un astfel de moment.

Din momentul în care ai ales domeniul în care doreşti să-ţi continui activitatea, trimite cât mai multe CV-uri, deoarece, în acest mod, îţi creşti şansele de angajare. Atenţie însă! După ce trimiţi CV-ul, nu pierde timpul aşteptând să te sune angajatorul. În acelaşi timp, fă-ţi cont pe site-urile specializate şi urmăreşte zilnic posturile scoase la concurs în domeniul care te interesează. În fiecare dimineaţă, verifică şi rubrica cu joburi din principalele cotidiene.

 

Nu te izola de ceilalţi!

•Este foarte important ca într-un astfel de moment să vezi partea plină a paharului, spun psihologii. Cu cât te vei mobiliza mai repede, cu atât vei reuşi să te desprinzi mai uşor de trecut şi să priveşti cu încredere către viitor.
•Vizitează-ţi părinţii, deoarece sunt cei mai înflăcăraţi susţinători ai tăi şi îţi vor da impulsul de care ai nevoie pentru a merge înainte. Comunică pe forumuri cu persoane care se află în aceeaşi situaţie ca tine, pentru a-ţi ridica moralul.

Specialistul nostru

Lena Rusti, psiholog psihoterapeut

În funcţie de resursele obiective pe care le avem, o concediere poate fi mai mult sau mai puţin frustrantă. Într-o astfel de situaţie, ai dreptul să fii dezamăgit şi trist, dar cu cât prelungeşti această stare şi te agăţi mai mult de trecut, cu atât îţi vei reveni mai greu.

Este necesar să evaluezi obiectiv situaţia, în sensul să te gândeşti ce ai putea schimba la tine pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii. Aceasta mai ales atunci când concedierea apare nu ca urmare a lipsei de competenţă, ci a problemelor de comunicare. Apoi gândeşte-te care e mediul organizaţional de care ai nevoie şi caută în consecinţă. Această etapă poate implica chiar efortul de a te reorienta profesional.

Concedierea nu trebuie privită ca un eşec în carieră, ci ca o oportunitate într-o nouă carieră.

Recomandare: Porneşte în căutarea unui nou job cu un tonus ridicat şi cu optimism.

 

 

 

Evaluare medicală mai uşoară pentru obţinerea permisului auto, fără examen ORL.

 

Gandul, 27 august 2010

 

Evaluarea medicală pentru obţinerea permisului auto, potrivit directivei UE, va fi mai uşoară, renunţându-se la examenul ORL la şoferii amatori, iar bolnavii cu epilepsie pot conduce maşina în anumite condiţii, în cazul dependenţilor de alcool şi droguri fiind impuse unele restricţii.

 

Ministerul Sănătăţii a organizat, vineri, o dezbatere publică referitoare la Ordinul pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.

Dezbaterea a fost foarte aprinsă, probleme intens discutate fiind obţinerea permisului de către dependenţii de drog şi alcool, cât şi adaptarea actului normativ la problemele reale ale României, şi nu doar copierea unui act numai pentru că este "directivă a Uniunii Europene".

Preşedintele Alianţei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor, Eugen Hristu, a spus că actul normativ în forma propusă va aduce mai mari prejudicii, pentru că dependenţii de alcool şi droguri nu vor mai lua tratament, temându-se că, fiind luaţi în evidenţă, nu vor mai putea obţine permis.

"Cine va evalua dependenţa dacă nu există specialişti. Vă rog să scoateţi termenul de dependenţă, cu consum problematic. În România, sunt două milioane de persoane care consumă problematic alcool şi 500.000 care consumă droguri", a spus Hristu, citat de Mediafax.

Potrivit proiectului, "permisele de conducere nu se eliberează sau nu se reînnoiesc în cazurile persoanelor care sunt dependente de alcool sau sunt incapabile să se abţină de la consumul de alcool atunci când conduc". De asemenea, măsura s-ar aplica, conform proiectului, şi persoanelor dependente de substanţe psihotrope, sub orice formă, care pot limita capacitatea lor de a conduce în siguranţă în cazul în care cantităţile absorbite sunt atât de mari încât au efecte negative asupra conducerii.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au spus că au eliminat din proiect articolul care prevedea că poliţistul poate recomanda control medical candidatului, dacă îl suspectează că ar avea o afecţiune.

Astfel, articolul eliminat prevedea că pentru obţinerea permisului de conducere a vehiculelor prevăzute în grupa 1 (motociclete simple sau cu ataş, scutere, autovehicule, cu şi fără remorcă, a căror masă totală maxim autorizată nu depăşeste 3,5 tone), candidaţii sunt obligaţi să efectueze un examen medical în cazul în care devine evident, la întocmirea formalităţilor necesare sau în timpul probelor de examinare pe care trebuie să le susţină înainte de obţinerea permisului de conducere, că prezintă una sau mai multe din afecţiunile medicale prevăzute în proiectul de act normativ.

Consilierul Ministerului Sănătăţii, Constantina Albu, a precizat că prin acest proiect de act normativ MS speră să fie redus numărul accidentelor rutiere.

"36 la sută dintre români au permis, dar numai 21 la sută dintre aceştia nu îl folosesc. De asemenea, rata mortalităţii la categoria 16-24 ani din cauza accidentelor rutiere este tot mai mare", a precizat Constantina Albu.

Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Medicină Legală, în 2009 au fost înregistrate 3.057 de decese ca urmare a accidentelor de trafic rutier. Din totalul accidentelor, pe primele locuri se situează decesele produse în cursul accidentelor rutiere (28%).

Rata victimelor în accidente rutiere este de 14 la suta de mii de locuitori, judeţele cu o incidenţă mult mai mare faţă de media naţională sunt Ilfov (28), Ialomiţa (27), Constanţa (23), Cluj (21) şi Timiş (20).

De asemenea, proiectul de act normativ prevede că şi candidaţii care vor să obţină un permis de conducere grupa 2, profesionişti (vehicule din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 şi D1E), sunt obligaţi să efectueze examenele medicale înainte de eliberarea iniţială a permisului de conducere. Ulterior, aceşti şoferi vor fi obligaţi să efectueze examinările medicale ori de câte ori îşi reînnoiesc permisul de conducere.

În cazul în care există motive de îndoială cu privire la acuitatea vizuală a candidatului care solicită permis de conducere, acesta este examinat de o unitate de asistenţă medicală autorizată. Nu se emit sau reînnoiesc permise de conducere pentru solicitanţii sau şoferii care prezintă probleme în ceea ce priveşte sensibilitatea la contraste sau care suferă de diplopie (vedere dublă), se mai arată în proiectul de ordin.

Permisele de conducere nu vor fi eliberate sau reînnoite pentru candidaţii sau şoferii care prezintă afecţiuni sau anormalităţi ale aparatului locomotor ce fac periculoasă conducerea unui autovehicul, în cazul celor cu tulburări grave ale ritmului cardiac, cu episoade repetate de hipoglicemie acută sau care nu sunt deplin conştienţi de implicaţiile acesteia, cu afecţiuni neurologice grave, în afara cazurilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat, cu crize de epilepsie, tulburări mentale grave, dar şi pentru persoanele care sunt dependente de alcool sau sunt incapabile să se abţină de la consumul de alcool atunci când conduc, cât şi celor care consumă constant droguri, potrivit proiectului de act normativ.

În schimb, pot obţine permis auto sau îşi pot reînnoi actul şoferii amatori cu insuficienţă renală gravă sau care au suferit un transplant de organe, ori care au un implant artificial care nu afectează capacitatea lor de a conduce. Aceştia trebuie să prezinte un aviz medical autorizat şi, dacă este necesar, să efectueze controale medicale periodice.

În cazul persoanelor cu epilepsie, trebuie să treacă o perioadă de 10 ani fără crize şi fără administrarea unui tratament medicamentos antiepileptic pentru a obţine un permis auto categoria 1.

Potrivit proiectului, există o regulă generală care prevede că permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaţilor sau şoferilor care prezintă afecţiuni ce nu sunt menţionate în aceste norme, dar sunt susceptibile de a constitui sau de a genera o incapacitate funcţională care poate afecta siguranţa rutieră, în afara situaţiilor în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat şi, dacă este necesar, cu condiţia efectuării unor controale medicale periodice.

Examenul pentru obţinerea permisului auto va fi schimbat, proiectul de lege care vizează modificarea normelor de desfăşurare a acestuia fiind supus dezbaterii publice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Conform proiectului de ordin privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi practică vor fi susţinute în zile diferite.

La susţinerea probei teoretice, candidaţii vor avea acces la aplicaţia informatică pe baza unui bon de ordine care va conţine un cod de bare şi pe care îl vor primi la intrarea în sala de examinare, având valabilitate doar în ziua emiterii. Proba practică a examenului va putea fi susţinută atât ziua, cât şi seara, în localităţi sau în afara acestora.

Totodată, proiectul prevede că şoferii sunt obligaţi să verifice starea tehnică a maşinii înainte de a plecat la drum.

 

 

 

Vieţi ruinate de Internet

 

Alina Pistol

Adevarul, 27 august 2010

 

Internetul a schimbat viaţa multora, dar din păcate, nu doar în bine. Există o mulţime de cazuri de familii destrămate, crime pasionale şi divorţuri în cupluri ce păreau perfecte, toate întâmplate din "vina" Internetului.

Internetul a schimbat viaţa a milioane de persoane. Indiferent că au 20, 50 sau 60 de ani, toţi au acum posibilitatea de a comunica cu oricine, din orice colţ al lumii, de a recupera prietenii cu vechi colegi şi amici. Dar, totodată, au crescut şi riscurile pentru relaţiile de cuplu. Nu sunt puţini cei care, după ce au descoperit această lume virtuală, au terminat prin a distruge o relaţie ce părea perfectă.

Site-ul spaniol Stilo a alcătuit o listă, citând un blog american, cu mai multe întâmplări care au dus la divorţuri, despărţiri sau tragedii în toată regula, toate având un punct comun: internetul.

De altfel, în februarie, Huffington Post scria că în 2010 au crescut cu 346% infracţiunile (crime, furturi, etc) în care a fost implicat, într-un fel sau altul, facebook.

 

Bigamul care şi-a "urcat" nunta pe internet

Lynn France s-a gândit într-o zi să caute pe internet informaţii despre soţul său. Surpriza a fost uriaşă când a descoperit, pe o reţea de socializare, că partenerul ei s-a căsătorit în Disney cu o altă femeie, publicând pozele de la nuntă pe Internet. Divorţul a fost intentat de îndată.

 

A încercat să-şi agaţe soţia pe internet, fără să ştie

La cei 40 de ani ai săi, Stephanie Davis a decis să-şi creeze un profil fals pe Facebook, dându-se drept o fată de 21 de ani. Dorea să-l pună la încercare pe soţul ei, cu care era căsătorită de 7 ani. Soţul a fost invitat să-i fie prieten pe reţeaua de socializare, iar bărbatul a căzut în capcană. A flirtat cu presupusa tânără şi i-a sugerat chiar să întreţină relaţii sexuale cu el. Divorţul s-a produs la scurt timp după naşterea primului copil al cuplului.

 

 

 

Noul creier al omenirii

 

Radu Tătaru-Marinescu

Adevarul, 26 august 2010

 

Cum va evolua creierul uman rămâne şi azi, în mijlocul revoluţiei digitale, un domeniu al imaginaţiei.

Era tehnologiei digitale a început deja să schimbe, chiar dramatic, evoluţia creierului uman. Astăzi, întrebarea nu mai este dacă tehnologia ne schimbă creierul, ci cum o va face.

Creierul uman nu a mai fost influenţat atât de repede şi de dramatic de când omul preistoric a descoperit pentru prima oară cum să folosească unelte“, crede neuropsihiatrul Gary Small, profesor al Universităţii din California, Los Angeles (UCLA). „În timp ce creierul evoluează şi se adaptează noilor tehnologii, el se îndepărtează totodată de abilităţile sociale fundamentale“, continuă acelaşi profesor. Explicaţia este oarecum simplă şi ţine de plasticitatea creierului – adică abilitatea sa de a se schimba în funcţie de diverşi stimuli.

Spre exemplu, muzicienii profesionişti au mai multă materie cenuşie în acele regiuni ale creierului responsabile cu planificarea mişcării degetelor. Creierul atleţilor este mai dezvoltat în zonele dedicate coordonării ochi-mână. Cu cât dedicăm mai mult timp unei activităţi specifice, cu atât mai puternice devin legăturile dintre neuronii responsabili pentru acea activitate.

Astfel că oamenii care procesează constant informaţie digitală au mai mulţi neuroni dedicaţi înţelegerii mediului digital şi navigării spaţiului virtual. Pe cale de consecinţă, alte părţi ale creierului – printre care şi acelea responsabile cu abilităţile sociale clasice, cum ar fi socializarea -, devin mai puţin active.

 

Noua generaţie

Copilăria tinerilor de azi este total diferită faţă de cea a tinerilor care şi-au trăit copilăria înaintea revoluţiei tehnologice. Diferenţele dintre generaţii nu se mai rezumă la moravuri, modă sau cultură pop, ci merg din ce în ce mai mult către tehnologie. Copiii nu au fost niciodată mai conectaţi la tehnologie cum sunt azi. Relaţiile lor cu alţii sunt făcute şi desfăcute printr-un SMS, iar informaţiile lor sunt acumulate tot mai mult din mediul online şi spaţiul virtual (jocuri video ş.a.), şi din ce în ce mai puţin din cărţi sau alte medii clasice. Sigur, nu ar trebui să ne mire că „generaţia digitală“ gândeşte diferit.

Dar vestea că această generaţie ar putea să aibă creierul construit diferit faţă de generaţiile precedente e o idee cu totul şi cu totul nouă. Psihologul Adam Cox, un cunoscut autor pe teme de psihologie infantilă, este îngrijorat de efectul pe care acest „bombardament informaţional“ îl are asupra creierului infantil şi în special în cazul băieţilor. Corpul uman, spune Cox, a evoluat într-o lume în care mâncarea se găsea foarte greu (era principalul obiectiv al omului) şi a răspuns la abundenţa bruscă de sare, zahăr şi grăsimi prin obezitate. Similar, creierul uman simte acum nevoia de informaţie „junk-food“.

„Acum cincizeci de ani, plictiseala se instala după două ore fără activitate. Prin contrast, băieţii se pot simţi plictisiţi azi numai după treizeci de secunde de inactivitate“, spune el. Şi asta pentru că într-un joc video iei câte o decizie crucială la fiecare secundă, iar decizia e urmată imediat de o recompensă mentală. Normal că ti­­­­nerii nu mai pot sta cuminţi pe un scaun când creierul lor e obişnuit să conducă armate, fie ele şi virtuale. Nu vă grăbiţi să spuneţi, cu subînţeles, „copiii din ziua de azi…“.

Problema concentrării şi a plictiselii devine tot mai mult şi o problemă a adulţilor, pentru că atenţia nu este un simplu act al disciplinei, ci o abilitate cognitivă cu rădăcini neurobiologice adânci. Iar acum, în era tehnologiei, această capacitate a minţii este brusc subminată de modul în care trăim.

 

Şi problema adulţilor

Cultura adulţilor nu diferă foarte mult de cea a copiilor din ziua de azi. Cu toţii avem o foame incredibilă pentru diverse jucării tehnologice ce livrează distracţii fără limite, chiar dacă mintea noastră nu mai este la fel de influenţabilă ca a unui copil. Întrebarea este nu cum ne schimbă pe noi acţiunile şi teh­­nologiile respective, ci cum se schimbă cre­­­­ie­­­­rul nostru, având în vedere că acesta nu se opreşte niciodată din evoluţie. Astăzi am putea împărţi creierele umane în două extreme: pe de o parte avem „nativii digitali“, cei care nu au cunoscut o lume fără e-mail sau telefoane mobile - şi au creierele dezvoltate pentru decizii rapide, chiar instante, şi jonglează cu multiple surse de stimuli senzoriali ş.a. De cealaltă parte avem „imigranţii digitali“ - cei care erau deja adulţi atunci când revoluţia digitală a cucerit lumea. Ei sunt mai buni la citirea expresiilor faciale decât la navigarea pe internet.

„Creierul tipic al imigrantului digital a fost antrenat în mod complet diferit în modurile sale de socializare şi învăţare, făcând lucrurile pas cu pas“, spune Small. „Imigranţii învaţă mult mai metodic şi tind să execute sarcinile mult mai precis“. Aceste descoperiri nu sunt foarte încurajatoare pentru reprezentanţii vechii generaţii, care se tot chinuie să acopere într-un fel sau altul sincopele pe care le au când vine vorba de înţelegerea ultimelor tehnologii. Până la urmă, creierul lor a fost antrenat să facă cu totul altceva.

Acum, oricât de dur ar suna, rămâne de văzut dacă selecţia naturală va favoriza un anumit tip de creier sau altul. Oricum, nu există (încă) motive să credem că cele două modele se exclud reciproc. Small ne linişteşte spunând că ne putem influenţa evoluţia creierului astfel încât să beneficiem şi de tehnologia modernă şi să ne păstrăm, în acelaşi timp, şi abilităţile sociale, făcându-ne timp pentru amândouă. Dar această libertate de alegere s-ar putea să nu fie disponibilă mereu. Nu putem şti cum jocurile, gadgeturile sau comunităţile online vor evolua în viitor sau dacă vom mai avea nevoie de abilităţile de socializare şi învăţare tradiţionale. Cum va evolua creierul uman rămâne şi azi, în mijlocul revoluţiei digitale, un domeniu al imaginaţiei. Să sperăm că nu vom ajunge ca personajele din filmul Wall-e.

 

 

 

Câte minciuni spunem zilnic şi de ce şefii ne sunt victime sigure

 

Madalina Chitu

Gandul, 25 august 2010

 

Pentru patru din cinci persoane ascunderea adevărului a devenit propria natură, arată o cercetare britanică

Nevinovate sau nu, minciunile fac parte din viaţa noastră. Mai mult chiar, ele devin obiect de studiu pentru cercetătorii care vor să afle ce se ascunde în spatele fiecărei gogoriţe şi ce mecanism ne determină să recurgem la ele.

Potrivit unui studiu realizat de experţi ai unui institut din Marea Britanie şi publicat de Daily Mail, oamenii mint de aproximativ 657 de ori pe an, cam de două ori pe zi. Sondajul, realizat pe un eşantion de 2.000 de persoane, arată că pentru patru din cinci persoane minciuna face parte din viaţă.

 

Cele mai multe minciuni se spun la serviciu

În plus, 41 la sută dintre respondenţi au recunoscut că cel mai adesea mint la locul de muncă şi că cel care se confruntă cu minciuna este superiorul ierarhic. Pentru Gândul, psihoterapeutul Graţiela Albuşor explică de ce alegem să ne minţim şeful.

"Suntem tentaţi să ne minţim şeful deoarece adevărul ar putea deranja, iar atunci încercăm să ne «cosmetizăm» faptele pentru a fi acceptate de către superior. Printre cele mai dese minciuni spuse de către subalterni se află motivarea întârzierilor", susţine specialistul.

Dacă este să facem un top al minciunilor spuse în funcţie de sex atunci bărbaţii îl domină. Ei spun cele mai multe neadevăruri, cel mai des uzitate fiind: "N-am băut aşa de mult", "N-am nimic, mi-e bine", "N-am avut semnal", "N-a fost aşa de scump", "Sunt pe drum", "Sunt blocat în trafic", "Nu, posteriorul tău nu arată mare în ţinuta aia", "Îmi pare rău, n-am auzit apelul", "Ai slăbit", "Este tocmai ceea ce mi-am dorit".

În topul minciunilor spuse de femei prima e "N-am nimic, mi-e bine", urmată de "Nu ştiu unde e, n-am pus mâna pe ea", "N-a fost aşa de scump", "N-am băut aşa de mult", "Mă doare capul", "Era la reduceri", "Ah, o am de secole", "Nu, n-am aruncat-o", "Eşti ceea ce mi-am dorit".

 

Ce recunoaştem uşor

Cercetarea britanică mai arată că aproape jumatate dintre participanţii la sondaj recunosc că au furat un mic obiect dintr-un magazin, că au călătorit cu mijlocul de transport în comun fără a-şi cumpăra sau composta bilet sau că au distrus în mod intenţionat un obiect abia achiziţionat pentru a-şi recupera banii. În acelaşi timp, o persoană din trei a recunoscut că a păstrat banii când a găsit un portofel sau că a solicitat să i se dea banii înapoi pe un articol de îmbrăcăminte pe care l-a purtat. Internetul şi telefonul mobil sunt adesea folosite pentru a ascunde adevărul, spun nouă din zece persoane.

 

Cum depistezi un mincinos

Dacă vrei să prinzi pe cineva cu minciuna, nu trebuie decât să te uiţi cu atenţie la ochii lui. Mincinoşii clipesc diferit în timp ce spun o minciună şi imediat după aceea, arată un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Portsmouth. Potrivit experţilor, persoanele care rostesc un neadevăr clipesc foarte rar în timp ce rostesc minciuna, însă imediat după aceea bătăile din gene se petrec de 8 ori mai rapid decât este normal.
Dr. Sharon Leal, co-autor al studiului, spune că de vină este concentrarea excesivă asupra minciuni în sine şi asupra gesturilor, care face ca în timpul rostirii neadevărului clipitul să se petreacă mai rar, pe când reacţia următoare poate reprezenta o eliberare a tensiunii acumulate atunci când rostim minciuna.

 

 

 

Alcool şi sex, combinaţia fatală pentru fete

 

Adevarul, 24 august 2010

 

La beţie, fetele fac prostii pe care le regretă a doua zi

Probabilitatea de a folosi metode contraceptive de urgenţă este de 1,4 ori mai mare în cazul femeilor tinere din Marea Britanie care beau mai mult de şase beri săptămânal (mai bine de 14 unităţi de alcool), decât în cazul celor care nu consumă ­alcool.

În plus, numărul adolescentelor britanice care au dat vina pe consumul de alcool pentru pierderea virginităţii a crescut de la 2,4%, în anii '40, la 6,4%, în prezent, arată un studiu recent. Efectele devastatoare ale consumului excesiv de alcool asupra femeilor tinere sunt readuse în atenţia publicului printr-o cercetare dată publicităţii în Marea Britanie, citată de „The Daily Telegraph". Conform studiului, petrecăreţele care beau la chefuri au cu 40% mai multe şanse să facă un avort. Astfel, tinerele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice au adesea contacte sexuale cu parteneri necunoscuţi, regretând ulterior aceste ieşiri necontrolate.

 

Tot mai mulţi băutori

Cea mai rapidă creştere a numărului de femei care beau în exces a fost consemnată în Marea Britanie între 1998 şi 2006, când proporţia a crescut de la 8 la 15%. Anul trecut, o cincime dintre britanice declarau că beau mai bine de şase beri săptămânal.

Cifrele publicate sunt alarmante pentru ambele sexe: numărul celor care beau în exces s-a triplat în ultimii zece ani. În acelaşi timp, statisticile oficiale arată că numărul întreruperilor de sarcină a crescut în Marea Britanie. Medicii susţin că tot mai multe adolescente solicită pilula de a doua zi, după ce au făcut sex neprotejat la beţie.

Cercetătorii de la University College din Londra au analizat relaţia dintre consumul de alcool şi activitatea sexuală în cazul a 25.000 de britanici cu vârste între 16 şi 44 de ani, pe o perioadă de 10 ani.

 

 

 

10 secrete despre creierul femeilor

 

Andreea Marin

Adevarul, 24 august 2010

 

De multe ori, ceea ce se petrece în creierul femeilor este pentru bărbaţi o nebuloasă

Specialiştii în neurologie lămuresc ce anume ar trebui să ştie bărbaţii despre modul în care funcţionează mintea doamnelor. Neuropsihiatrul Louann Brizendine de la Universitatea California din San Francisco arată principalele momente din viaţa unei femei care-i afectează atât corpul, cât şi creierul.

Louann Brizendine explică în cartea sa, „Creierul femeilor", citată de LiveScience, cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ştie un bărbat despre o femeie, pentru a-i înţelege comportamentul.

 

Marele dezgheţ sexual

1. Sindromul premenstrual afectează peste 80% din femei. Stările lor de spirit sunt într-o schimbare permanentă din cauza nivelului hormonal fluctuant. La 10 zile de la instalarea menstruaţiei, înainte de ovulaţie, femeile se dichisesc şi caută oportunităţi sexuale, din cauza creşterii nivelului de estrogen şi de testosteron. Cea mai proastă stare de spirit a femeilor survine cu 12-24 de ore înaintea instalării menstruaţiei.

2. Intuiţia feminină este mai degrabă o chestiune biologică decât una mistică. Studiile arată că femeile pot identifica fără greşeală mesajele ascunse în expresiile feţei, în tonalităţile vocii sau în ţinuta corpului. Ele ştiu adesea ce plănuiesc sau gândesc şefii, soţii sau chiar străinii.

3. Femeia urăşte conflictele, dar şi mai mult detestă lipsa de reacţie. Potopul de chimicale ce-i inundă femeii creierul în timpul unui conflict o paralizează. Asta cu atât mai mult cu cât conflictul vizează relaţia cu persoana iubită. Doamnele preferă o reacţie urâtă decât lipsa acesteia.

4. Răspunde diferit la durere şi anxietate. Studiile realizate în ultimii zece ani arată că bărbaţii reacţionează diferit la durere şi frică faţă de femei. Mai mult, creierul femeilor este mai sensibil decât cel al bărbaţilor, acesta fiind afectat de cel mai mic stimul de stres. Aşa se poate explica de ce femeile sunt mai predispuse la depresie şi la tulburări de anxietate.

5. Evită violenţa. În faţa unei ameninţări, bărbaţii reacţionează după principiul „bătaie sau fugă", în timp ce femeile preferă „ofertă sau prietenie". Ele vor mai degrabă alianţe strategice cu posibilii agresori decât să poarte o bătălie fizică.

6. Îi scade rapid libidoul. Anumite zone din creierul unei femei trebuie să intre în repaus pentru ca aceasta să poată avea orgasm. Studiile arată că dorinţa sexuală a unei femei poate dispărea chiar şi pentru că îi este frig la picioare, este nervoasă sau are o stimă scăzută de sine.

7. Maternitatea îi micşorează creierul. În perioada sarcinii, creierul femeilor scade cu circa 4% , potrivit unui studiu din 2002, publicat în „American Journal of Neuroradiology". El revine la dimensiunea normală la şase luni după naştere. Alte studii susţin că, din cauza hormonilor, mămicile au probleme de memorie.

8. Alăptatul, mai tare decât cocaina. O mamă simte nevoia ca totul în jurul ei să fie predictibil. Şi pentru că dezvoltarea sistemului nervos al copilului depinde de modul în care mama răspunde nevoilor sale, femeia îşi găseşte relaxarea în alăptat. Potrivit unui studiu din 2005 publicat în „Journal of Neuroscience", alăptatul relaxează creierul femeii mai bine decât cocaina.

9. Trăieşte adolescenţa de două ori. Pe la 43 de ani, femeia retrăieşte stările schimbătoare din adolescenţă, din cauza schimbărilor hormonale bruşte. Perioada se numeşte „perimenopauză" şi durează între doi şi nouă ani. Punctul culminant al acesteia se instalează în jurul vârstei de 47-48 de ani, cea de-a doua adolescenţă fiind depăşită până la vârsta de 52 de ani.

10. Iubeşte riscul la bătrâneţe. După 50 de ani, apetitul femeii pentru aventură creşte. În timp ce la această vârstă bărbaţii caută socializarea, doamnele se avântă în conflicte, se implică în problemele comunităţii sau găsesc noi activităţi care să le facă plăcere.

 

 

 

Mituri despre români şi România demontate

 

Dan Radu

Gandul, 23 august 2010

 

România a fost grânarul Europei, dar numai un an şi asta în detrimentul românilor care, în 1938, au rămas fără pâine n Foto: Valeriu Tanasoff

România a fost grânarul Europei, românii s-au născut poeţi, iar poporul nostru debordează de inteligenţă. Business Magazin analizează toate aceste afirmaţii în ediţia de azi, trăgând concluzia că de multe ori aveam de-a face cu mituri.

Business Magazin analizează în numărul de azi şapte dintre cele mai cunoscute mituri despre români şi România. Apelând la specialişti şi sociologi, publicaţia arată că, de cele mai multe ori, avem o părere prea bună despre noi.

Renumele de "grânar al Europei" pe care ţara noastră îl are se trage de la o întâmplare excepţională petrecută în 1938. Profesorul Ioan Nicolae Alecu, de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, povesteşte că în acel an s-a produs o criză mondială a grâului, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. România a exportat atunci trei milioane de tone de grâu, însă cu costuri mari pentru români. "Problema e că a fost exportat aproape tot grâul, iar ţara s-a confruntat cu o criză a pâinii", spune Alecu.

Nici măcar acest efort nu poate fi suficient pentru a sta la baza mitului de "grânar al Europei", pentru că în 1938 producţia medie la hectar a fost de 700 kg de grâu, iar vecinii bulgari au obţinut o cantitate dublă (1.440 kg). "Ei au fost însă mai raţionali şi nu şi-au exportat toată pâinea", spune profesorul, adăugând că nici până în 1938 şi nici după aceea România nu s-a putut mândri cu o producţie însemnată de grâu.

Românul s-a născut poet. Este afirmaţia lui Vasile Alecsandri şi marchează apariţia unor generaţii de scriitori care au construit literatura românească. Directorul Centrului Naţional al Cărţii, instituţie care se ocupă cu popularizarea şi cu traducerile scriitorilor români în străinătate, crede că ar fi vorba de fudulie.

"Poate că din fudulie sau, mai curând, din autoironie, ca o consolare pentru faptul că suntem lipsiţi, în general, de seriozitate, de acribie, de mândria lucrului bine făcut, sau dintr-o profundă frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama căreia românul tinde să-şi pună eşecurile". Scriitorul Horia Gârbea crede că românii au mulţi poeţi, însă la "categoria amatori". "Românii sunt poate mai înclinaţi să scrie ca amatori, aşa cum italienii să cânte ca amatori. Dar profesioniştii se aleg, după ce au talent, în măsura în care au cultură, tenacitate, inteligenţă".

Mituri despre români

Românii sunt inteligenţi, este un alt mit care, cel puţin statistic, se confirmă. 97,6% dintre românii adulţi sunt alfabetizaţi şi participăm anual la cel puţin 15 concursuri internaţionale pe discipline, atât la seniori, cât şi la juniori, cu loturi care însumează 90-100 de elevi. 90% dintre aceştia se întorc acasă cu medalii. Partea mai puţin bună este că tot mai mulţi români pleacă la studii în străinătate şi nu se mai întorc în ţară. Mai mult decât atât, nici angajatorii români nu sunt foarte activi în a-i atrage înapoi acasă, în condiţiile în care toţi spun că îi interesează mai degrabă experienţa practică decât pregătirea teoretică temeinică.

Româncele sunt cele mai frumoase femei din lume, dar, potrivit cercetărilor, nu şi cele mai îngrijite. Româncele se află pe penultimul loc într-un studiu realizat în 13 ţări din Europa de Sud-Est, în funcţie de câţi bani sunt cheltuiţi anual pe produse cosmetice şi de îngrijire personală.

Astfel, româncele alocă 32 de euro anual pentru cosmetice, adică mai puţin de trei euro pe lună, potrivit unor date furnizate de compania L'Oréal. Cât priveşte frumuseţea "naturală", sociologul Alfred Bulai crede că reputaţia frumuseţii româncelor se poate explica şi prin patriotismul local. "E un comportament sociologic numit etnocentrism. Până şi beduinul zice că femeia din tribul lui este cea mai frumoasă". Românul este ospitalier, dar degeaba, având în vedere că este ocolit de turişti.

Pentru că ţara noastră nu atrage foarte mulţi oaspeţi, iar românii preferă să plece în străinătate în vacanţe, în clasamentele internaţionale românii sunt devansaţi la capitolul "ospitalitate" de portughezi, elveţieni, idieni sau suedezi - naţii considerate printre cele mai primitoare din lume.

România a fost considerată în 2004 drept "croitorul Europei", multe dintre hainele marilor companii de modă fiind făcute la noi, exporturile însumând 10 miliarde de euro anual. Industria a intrat în declin odată cu criza modială. În 2008, producţia a scăzut cu 30%, iar în 2009, cu alte 13 procente.

 

 

 

Soluţii ca să te laşi de fumat. Gândeşte-te la ţigări, spun cercetătorii

 

Diana Marcu

Gandul, 20 august 2010

 

Gândul că ai renunţat la nicotină are efect pe termen scurt, dar în timp duce la o creştere şi mai mare a nevoii de a fuma, scrie dailymail.co.uk, citând un studiu al cercetătorilor britanici.

Persoanele care vor să renunţe la fumat nu trebuie să evite să se gândească la ţigări, deoarece suprimarea acestor gânduri are efect doar pe termen scurt, informează sursa citată, preluată de Mediafax. Cercetătorii britanicii spun că blocarea gâdurilor provoacă ulterior o creştere şi mai mare a nevoii de a fuma.

James Erskine, unul dintre autorii studiului, susţine că descoperirea are implicaţii majore pentru persoanele care încearcă să renunţe şi la alte obiceiuri considerate "dăunătoare", precum supraalimentaţia, consumul excesiv de alcool, dependenţa de sex şi alte comportamente de acest tip.

 

Dependenţii au un recul comportamental

Medicul a vrut să afle dacă fumătorii experimentează "un recul comportamental" - fenomenul caracterizat prin blocarea gândurilor despre un anumit lucru care cauzează ulterior o intensificare a comportamentului respectiv.

Studiile anterioare efectuate în domeniul tulburărilor de alimentaţie au arătat că persoanele care încercau să nu se mai gândească la ciocolată ajungeau în cele din urmă să consume mai multă decât cei care se gândeau în mod deliberat la acest produs alimentar. Însă vechile cercetări au analizat reculul comportamental doar pentru o scurtă perioadă de timp, de ordinul minutelor.

 

Cine nu se gândeşte la nicotină scapă de viciu

Pentru noul studiu, cei 85 de voluntari, care fumau cel puţin 10 ţigări pe zi, au fost împărţiţi în trei grupuri, iar numărul de ţigări pe care aceştia l-au fumat a fost atent monitorizat de-a lungul a trei săptămâni. Toate grupurile au fost rugate să se comporte normal în prima şi în a treia săptămână. În a doua săptămână, primul grup, din care făceau parte 30 de voluntari, a fost rugat să nu se mai gândească la ţigări, iar al doilea grup, format din 29 de voluntari, a fost rugat să se gândească în mod deliberat la fumat şi la ţigări.

Al treilea grup, considerat grupul de control, alcătuit din 26 de voluntari, a fost rugat să nu schimbe nimic în comportamentul zilnic. Cercetătorii britanici au descoperit la finalul studiului că voluntarii din "grupul de supresie" au fumat de trei ori mai puţine ţigări în a doua săptămână, comparativ cu prima săptămână, şi de trei ori mai multe ţigări în a treia săptămână, comparativ cu prima săptămână. Numărul de ţigarete fumate în fiecare zi de voluntarii din celelalte două grupuri a rămas constant.

 

 

 

Stăm de trei ori mai mult pe Internet decât pe telefon

 

Lorena Papamanci

Evenimentul zilei, 18 august 2010

 

Din ce în ce mai mulţi utilizatori de telefonie mobilă optează pentru servicii de internet şi broadband mobil, lăsând pe plan secundar funcţia principală a telefonului, de trafic de voce. Traficul mobil de date din lume s-a triplat într-un singur an, deşi doar 10% din cei care au telefon mobil folosesc şi această funcţie.

Internetul pe mobil câştigă teren în faţa apelurilor propriu zise. Cu un ritm de creştere de zece ori mai mare decât cel de voce, traficul mobil de date la nivel mondial este aproape triplu faţă de nivelul înregistrat anul trecut.

Asta după ce, în luna decembrie 2009, traficul mobil de date îl depăşea pentru prima dată pe cel de voce. Măsurătorile din ultima vreme efectuate de compania Ericsson arată că, deşi reprezintă doar 10% din numărul total de abonamente mobile, serviciile de broadband mobil generează cea mai mare parte din traficul mondial de date, cu un ritm de cr Comentând rezultatele, specialiştii consideră că ritmul de adopţie a internetului mobil în bandă largă devine mai rapid datorită implementării reţelelor de mare performanţă. Conform statisticilor Ericsson, în al doilea trimestru al acestui an traficul mobil de date măsurat la nivel mondial a fost de aproximativ 225.000 terabyti (TB) pe lună.

 

Evoluţia în următorii ani

În prezent, statisticile relevă că dintre cei 5 miliarde de utilizatori de telefonie mobilă, doar 400 de milioane, deci mai puţin de 10%, folosesc servicii de transfer mobil de date. Cei mai mari promotori ai broadbandului mobil sunt siteurile de socializare, care promovează produse destinate cu precădere utilizatorilor de astfel de servicii. Astfel, peste 100 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă îşi accesează conturile de Facebook prin telefon.

Aceleaşi măsurători Ericsson estimează un număr total de 50 de miliarde de dispozitive conectate până la sfârşitul acestei decade, având în vedere ritmul de creştere mult mai susţinut al traficului de date faţă de cel de voce din ultimii ani.

 

Avantajele broadbandului mobil

"Atât dezvoltarea tehnologiei de broadband mobil, cât şi beneficiile aduse de aceasta sunt de netăgăduit”, a spus Håkan Eriksson, vicepreşedinte şi director al departamentului tehnic din cadrul Ericsson şi preşedinte al Ericsson Silicon Valley. Un avantaj evident pentru operatori îl presupune diferenţierea de concurenţă prin utilizarea acestor servicii de broadband mobil, iar modelul de business care foloseşte astfel de aplicaţii poate spori şi nivelul profitabilităţii clienţilor.

„Operatorii se concentrează pe dezvoltarea de reţele IP end-to-end, această orientare fiind esenţială pentru a răspunde creşterii masive a traficului, precum şi pentru a reduce costurile şi a îmbunătăţi experienţa utilizatorului final. Pentru consumatori, tehnologia de broadband mobil transformă modul în care comunicăm şi ne dezvoltăm ca societate”, a adăugat Hakan Eriksson.

 

 

 

Dislexia, boala celor deştepţi

 

Cristina Lica

Evenimentul zilei, 16 August 2010

 

Persoanele dislexice învaţă greu să citească sau să scrie şi nu pronunţă corect cuvintele. Bolnavii au însă o inteligenţă peste medie, iar dacă sunt depistaţi din timp au şanse să se recupereze.

Dislexicii asimilează rapid orice alte cunoştinţe în afară de citit. Deşi nu există cauze concrete, copiii cu istoric familial sau cei care au suferit leziuni neurologice au un risc mai mare să dezvolte afecţiunea. Dislexia poate fi depăşită prin psihoterapie, dar nu eliminată.

 

Semne vizibile de la grădiniţă

Simptomele predispoziţiei spre dislexie pot fi observate încă din perioada preşcolară.

"Dacă copilul vorbeşte mai târziu în comparaţie cu ceilalţi, pronunţă cu dificultate unele cuvinte alăturate, reţine mai greu enumerările, confundă cuvinte sau inversează litere şi citeşte într-un ritm mai lent, părinţii trebuie să apeleze la un psiholog/pedagog care va indica mijloace educaţionale de a creşte capacitatea copilului de citi şi a scrie", este sfatul Cameliei Karen Roshner, psihoterapeut la Cabinetul Mentarex Consult, din Bucureşti.

De asemenea, atât părinţii, cât şi educatorii trebuie să fie atenţi dacă şcolarul învaţă greu alfabetul, desparte incorect cuvintele în silabe, evită citirea cu voce tare, scrie ilizibil sau stochează greu informaţiile citite.

Deşi simptomele apar în primul an de grădiniţă, de obicei copilul e diagnosticat după începerea şcolii. "Dacă e foarte inteligent, copilul poate funcţiona în acest ritm până în clasa a III-a/a IV-a, greşelile atribuindu-se neatenţiei. E etichetat ca fiind leneş, delăsător, încet", adaugă psihoterapeutul.

Fără tratament, la adulţi se păstrează simptomele din copilărie. Ei se bazează pe memorie şi devin competitivi în limbaj oral, dar au o lectură defectuoasă.

 

A învăţat să scrie asociind literele cu obiecte

Istrate Robert Marian are 21 de ani şi a fost diagnosticat cu dislexie în clasa a II-a. Toate încercările de a învăţa să scrie şi să citească mecanic s-au dovedit inutile, astfel că a ajuns să asocieze literele cu diverse obiecte.

"E foarte important ca obiectul la care te gândeşti să fie cât mai detaliat posibil şi să aibă o semnificaţie afec tivă. Ne e foarte greu să reţinem lucruri fără importanţă pentru noi", spune Robert.

Relaţiile cu profesorii au fost tensionate deoarece obişnuia să lipsească de la şcoală. "În liceu eram considerat un băiat inteligent, dar cam golan, pentru că nu prea mergeam la şcoală. Am preferat să mă considere golan decât să le spun că am o problemă", îşi aminteşte Robert.

În prezent, studiază ştiinţele politice la Facultatea "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti. Se consideră un om normal, dar "altfel".

Diagnosticul de dislexie se pune în urma unor teste standard contra cronometru, iar terapia e de lungă durată şi de multe ori nu se rezumă doar la dezvoltarea abilităţilor scris-citit. Poate fi nevoie şi de consiliere psihologică sau psihoterapie.

"Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine scăzută, complexe de inferioritate, abandon şcolar şi ati tudine critică şi punitivă din partea părinţilor şi pedagogilor. Psihoterapia care se impune este una de susţinere, de creştere a stimei de sine, de întărire a eului şi de corectare a comportamentului", detaliază psihoterapeutul Camelia Karen.

Mai mult, părinţii trebuie să se implice activ şi să empatizeze cu copilul, fără a-l învinovăţi. În mod normal, în şcolile/ grădiniţele unde sunt copii depis taţi cu dislexie trebuie să existe şi psihologi şcolari sau educatori pentru micuţi cu nevoi speciale.

"Terapia pentru dislexie constă în jocuri şi exerciţii care îmbină culori, grafică şi sunet. Este de l ungă durată şi se poate întinde pe mulţi ani. Însă, cu cât se începe mai devreme, cu atât cresc şansele de recuperare." BETI-ANA CIOACĂ, logoped

 

DISLEXICI CELEBRI

Da Vinci, Edison, Picasso, Einstein, Ford

Inventatorul Thomas Edison, pictorul Leonardo Da Vinci, Pablo Picasso, Alexander Graham Bell, Albert Einstein, George Washington, Thomas Jefferson, Winston Churchill sunt doar o parte dintre geniile care au suferit de dislexie şi pe care boala nu i-a împiedicat să rămână în istorie.

Printre dislexicii ajunşi foarte bogaţi se numără Ted Turner, fondatorul CNN, Richard Branson, fondatorul Virgin Group, sau Henry Ford, cel care a pus pe picioare grupul auto cu acelaşi nume. De dislexie au suferit şi scriitorii Hans Christian Andersen, Agatha Christie şi Gustave Flaubert.

Actori cunoscuţi cu aceeaşi boală sunt Tom Cruise, Whoopi Goldberg, Keanu Reeves sau Robin Williams.

 

 

 

Internetul la domiciliu creşte şansele de a-ţi găsi perechea

 

Gandul, 16 august 2010

 

Adulţii cu conexiune la net îşi descoperă sufletul geamăn mult mai uşor decât cei condamnaţi să-şi caute jumătatea departe de mediul virtual, relevă un studiu publicat luni în Statele Unite ale Americii, potrivit AFP, preluat de Mediafax

Internetul acasă măreşte şansele oricărui navigator online de a fi fericit în cuplu. Asta este concluzia unui studiu prezentat în cadrul conferinţei anuale a Asociaţiei de sociologie americane, citat de AFP. Potrivit acestuia, puţin peste 82% dintre adulţii care beneficiază de o conexiune la internet la domiciliu sunt căsătoriţi sau trăiesc în cuplu, în timp ce, în cazul celor care nu au conexiune la internet acasă, doar 63% sunt căsătoriţi sau trăiesc în cuplu. «Cercetările noastre au relevat faptul că accesul la internet deţine un rol important şi îi ajută pe americani să îşi găsească partenerul de viaţă», a declarat Michael Rosenfeld, profesor de sociologie la Universitatea Stanford, principalul autor al studiului.

 

Netul, agenţia matrimonială a homosexualilor

În paralel, cercetătorii au descoperit faptul că internetul a devenit tot mai mult un spaţiu unde oamenii îşi pot găsi un partener sexual, mai ales în cazul relaţiilor între persoane de acelaşi sex. «Este posibil ca, în anii viitori, internetul să înlocuiască prietenii, devenind cea mai eficientă metodă de a stabili o întâlnire amoroasă - alungând prietenii de pe prima poziţie, pentru prima oară de după anii 1940», a adăugat Michael Rosenfeld. În cazul cuplurilor care s-au cunoscut online, 61% sunt persoane de acelaşi sex. «Cuplurile care se întâlnesc online au şanse mai mari de a fi formate din parteneri de acelaşi sex şi probabilităţi mai mici de a fi de confesiuni religioase diferite. Internetul nu este doar o metodă nouă, ci şi una mai eficientă de a păstra legătura cu reţeaua de prieteni. Internetul este o formă nouă de intermediere socială, care poate să redeseneze tipul de parteneriat şi de relaţii pe care îl avem», a concluzionat profesorul Rosenfeld, autorul studiului realizat pe un eşantion de 4.000 de adulţi. ( D.M.)

 

 

 

Drumul de la sef important la somer alcoolic

 

Amalia Dascalu

Ziarul de Iasi, 14 august 2010

 

Pe fondul problemelor financiare provocate de criza, numarul iesenilor care ajung la psihiatru a crescut ingrijorator. Medicii spun ca, mai nou, ajung la ei chiar si sefi cu multi oameni "pe mina". Cum a ajuns sa faca depresie si sa devina dependent de alcool un astfel de sef? Ce spun medicii despre aceste cazuri? Cum sa facem fata greutatilor, mai ales in situatia in care avem responsabilitati peste medie la serviciu? Medicii se asteapta la un nou val al depresiilor: in rindul bugetarilor.

 

Depresia de criza incepe sa loveasca si la virf. Un barbat de 56 de ani, sef de ani buni intr-o firma importanta, a ajuns la psihiatru dupa ce a ramas fara loc de munca.

 

Medicii spun ca depresia este cea mai intilnita problema a iesenilor in ultima perioada. Lipsa banilor, stresul de la locul de munca sau lipsa acestui loc de munca, grija zilei de miine, faptul ca salariul nu ajunge de la o luna la alta si ca se micsoreaza parca in fiecare zi, toate acestea sint lucruri care deja trimit din ce in ce mai multi oameni la psihiatru. Unii reusesc sa faca fata problemelor si se confrunta doar cu perioade scurte de tristete, altii insa renunta sa mai lupte si de multe ori cad prada unor vicii in incercarea de a iesi din situatiile de criza.

Barbatul de 56 de ani s-a refugiat in alcool dupa ce a fost pus sa aleaga intre a se muta cu serviciul in alt oras si a fi disponibilizat. Fara sprijinul familiei, careia i-a ascuns grijile sale, barbatul a vazut in alcool singura sa scapare. Intilnirile cu medicul psihiatru au reusit sa il aduca insa pe drumul cel bun.

 

Prima faza: indecizia

Perspectiva schimbarii domiciliului pentru a-si pastra locul de munca sau a concedierii l-au determinat pe Silviu, barbatul de 56 de ani in cauza, sa apeleze la alcool. L-a vazut ca pe o ultima solutie. Inainte de a-si da seama ca are o problema, depresia in fata schimbarilor care il asteptau l-a facut pe Silviu sa se abandoneze cu totul viciului. Cite putin in fiecare zi, de la un pahar de bautura a ajuns la sticle, pina nu a mai stiut de el si a ajuns la dependenta. Firma la care lucra, una puternic lovita de recesiune, era in plin proces de restructurare si multi dintre angajati au fost pusi pe lista de disponibilizari.

 

Barbatul, aflat intr-un post de conducere, cu un numar important de subordonati, a fost pus in situatia de a alege intre a se muta in alt oras, departe de familie, si a renunta la locul de munca, pentru ca postul sau intra la restructurari. "Incet-incet, pentru ca masurile de reorganizare trebuiau implementate pe o perioada de mai bine de doua luni de cind a aflat vestea, barbatul a inceput sa apeleze la alcool. Nu se putea hotari pentru nici una din variante. Avea 56 de ani, copii mari, toata viata lui era construita aici, unde avea familie, avea casa. Nu vroia sa plece, dar nici nu vroia sa ramina fara loc de munca. S-a dus o lupta cumplita in psihicul sau. Fara rezultat, insa. Dupa o perioada de timp, au aparut complicatiile: insomnii matinale, stres, situatii pentru care iar nu avea solutii. Alcoolul i s-a parut atunci potrivit pentru diminuarea tensiunii prin care trecea", a declarat dr. Serban Turliuc, director medical al Spitalului de Psihiatrie "Socola".

In momentul in care barbatul si-a dat seama ca alcoolul nu-l mai ajuta sa se relaxeze, indiferent de cantitatea pe care o consuma, a apelat la ajutorul unui prieten. Acesta l-a indrumat, intr-un final, la un medic psihiatru.

 

I-a fost rusine ca din sef a ajuns somer

Medicul spune ca barbatul dezvoltase o tulburare mixta depresiva. Pe fondul etilismului, luase decizia de a nu se muta in alt oras, fapt ce a dus la pierderea locului de munca. "Acesta a fost momentul in care si-a dat seama ca are o problema pentru rezolvarea careia are nevoie de ajutor. In anumite etape ale depresiei poate functiona doar psihoterapia, la debut sau la sfirsitul episodului. Starea in care era acest pacient a impus insa si un tratament medicamentos", a mai spus dr. Turliuc.

 

Familia pacientului a aflat destul de tirziu de problemele acestuia, pentru ca el ascunsese tot, de rusine ca din sef a ajuns somer. Din fericire, sotia sa are un loc de munca, astfel ca n-au disparut toate veniturile din casa. "Avea un post de conducere, ceea ce insemna un venit destul de consistent la care a fost nevoit sa renunte si fara de care familia se descurca acum mai greu", a precizat medicul care l-a tratat. Tratamentul prescris de psihiatru a inceput sa functioneze insa, si la control situatia s-a prezentat mai bine, iar barbatul a renuntat deja la alcool. De asemenea, simptomele depresiei s-au mai diminuat, iar barbatul deja s-a apucat de cautarea unui alt loc de munca.

 

"Alcoolul e cea mai la indemina solutie vazuta de persoanele depresive, il gasesc peste tot si la orice preturi. Efectul lui energizant si euforizant pina la o anumita cantitate stinge o parte din simptomele negative. Trebuie gasite insa alte solutii pentru a nu se ajunge la o dependenta din care sa nu se mai poata iesi", a adaugat dr. Turliuc.

 

Un hobby, mici placeri personale, grija de sine pot ajuta la depasirea depresiei

Medicii spun ca depresiile pot fi prevenite, sau chiar combatute, chiar prin anumite reguli de igiena mentala. Fiecare trebuie sa-si organizeze in asa fel timpul incit sa nu-si iroseasca energia si sa se odihneasca corespunzator. Daca s-au pierdut ore de somn din cauza activitatii zilnice, atunci acestea trebuie recuperate in limita a o saptamina sau zece zile, altfel "datoriile" de somn risca sa nu mai poata fi recuperate in totalitate. De asemenea, comunicarea cu cei dragi, cu familia, poate ajuta foarte mult in combaterea depresiei.

 

Pacientul cu depresie are nevoie de o retea de suport formata din familie si prieteni, oameni cu care sa poata vorbi si care sa-l poata ajuta sa treaca peste momentele mai dificile din aceasta perioada. "Cu cit esti mai singur, cu atit resursele tale sint mai reduse si esti mai putin rezistent la situatii de impact. In teorie e foarte simplu sa combati depresia, in practica e insa mult mai greu", a spus un alt medic psihiatru.

 

Printre sfaturile specialistilor se numara si limitarea orelor petrecute la serviciu la opt in fiecare zi. "Trebuie sa te gindesti ca e doar un serviciu si atita tot, nu insasi esenta existentei tale. Viata personala trebuie sa existe, si distractia la fel, iar perioada de concediu trebuie respectata cu sfintenie", a adaugat medicul.

 

Foarte necesar este si un hobby, ceva ce faci doar pentru placerea personala. "Oamenii trebuie sa invete sa aprinda luminari parfumate, sa doarma in lenjerie fina, sa se imbrace frumos, nu sa pastreze aceste lucruri pentru ocazii deosebite. Acum sint ocaziile deosebite. Acum e momentul sa ma imbrac fistichiu, nu cind voi avea 60 de ani. Sint lucruri, gesturi mici care pot ajuta foarte mult. E bine sa plingi cu un prieten, e mai bine decit sa plingi singur. Minuni se intimpla la fiecare pas, insa trebuie sa fii dispus sa le vezi", mai spune medicul.

 

Bugetarii, cei mai expusi la depresii in perioada ce vine

Situatia economica din aceasta perioada este vazuta de medicii psihiatri ca un semn ca spitalele si cabinetele de psihiatrie se vor umple de pacienti. Desi toata lumea e afectata intr-o anumita masura de reducerile salariale si cresterile impozitelor, medicii spun ca acum cei mai expusi in fata depresiei sint bugetarii. "E greu sa te relaxezi cind stii ca urmeaza prinzul si tu nu ai ce pune pe masa. Lumea e evident stresata, toti tipa la toti, nimeni nu e dispus sa lase de la el si peste tot e isterie. Primul lucru pe care il putem face e sa ne impotrivim acestui lucru si sa nu ne lasam prada acestui joc", mai spune dr. Turliuc.

 

Simptomele care anunta depresia

Pentru a putea determina daca o persoana sufera de depresie, Organizatia Mondiala a Sanatatii a decis ca prezenta pe o perioada de cel putin 15 zile a cinci din urmatoarele simptome indica instalarea acestei boli:

- senzatie de tristete in cea mai mare parte a zilei, aproape in fiecare zi; plingeti cu usurinta;

- pierderea interesului in activitatile cotidiene in cea mai mare parte din zi, aproape in fiecare zi;

- modificarea apetitului, urmata de cresterea sau scaderea greutatii corporale;

- insomnie sau somnolenta excesiva;

- senzatie de oboseala aproape in fiecare zi;

- senzatie de agitatie, perceputa si de cei din jur;

- dificultati de gindire sau de concentrare, referitor la sarcini sau decizii simple, aproape in fiecare zi;

- senzatie de inutilitate sau vinovatie aproape in fiecare zi;

- stare tensionata;

- ginduri despre moarte sau sinucidere;

- lipsa de manifestare a afectiunii si lipsa libidoului;

- lipsa de incredere in propria persoana si evitarea celor din jur;

- iritabilitate;

- senzatie de inutilitate, neajutorare si lipsa de speranta.

 

 

 

O nouă metodă de diagnosticare a autismului

 

Evenimentul zilei, 12 august 2010

 

Cercetătorii britanici au descoperit o nouă metodă de diagnosticare a autismului. Prin intermediul rezonanţei magnetice a creierului, medicii află în 15 minute dacă pacientul suferă de autism.

La studiu au participat 40 de persoane, dintre care 20 sănătoase şi 20 cu tulburări de spectru autist, anunţă BBC.

O imagine tridimensională a creierului a fost realizată pe baza tomografiilor, iar cu ajutorul calculatorului s-a realizat o analiză amănunţită a imaginilor, pentru a sublinia diferenţele dintre imaginile unui creier sănătos şi cel afectat de autism.

Datele au fost folosite la realizarea unui program care poate interpreta diferenţele insesizabile cu ochiul liber. Astfel, s-a pus la punct o metodă care poate descoperi autismul cu o precizie de peste 90%.

 

O diagnosticare rapidă a autismului

Cercetătorii de la Kings College din Londra sunt de părere că rezultatele studiului lor va fi extrem de folositor în diagnosticarea mai rapidă şi mai eficientă a autismului, care să completeze metodele tradiţionale de diagnosticare.

Despre autism, o tulburare a creierului care conduce la tulburări de comportament, se cunosc puţine lucruri. Pacienţii au dificultăţi în abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Diagnosticarea după metode tradiţionale se realizează cu dificultate şi, de multe ori, există riscul unui diagnostic greşit. Cauzele producerii sale nu sunt cunoscute. Se presupune că este un coctail de gene defecte.

Cei mai afectaţi sunt băieţii, iar simptomele se observă deja pe la vârsta de trei ani. Cei bolnavi de autism au dificultăţi cognitive, emoţionale şi de comunicare. Intensitatea acestor simptome sunt diferite de la un caz la altul, spun specialiştii. Tocmai de aceea este şi dificilă diagnosticarea, iar rezultatul nu este dat de un singur medic. Se consultă psihiatri, psihologi, neurologi, specialişti pe probleme de educaţie, iar concluziile acestora pot spune dacă un copil suferă sau nu de autism.

Cu noua metodă de diagnosticare, acest proces dificil şi care solicită timp şi efort din partea mai multor specialişti poate fi evitat, graţie metodei stabilită de cercetătorii de la Kings College din Londra.

 

 

 

De ce e bine să spunem „NU“

 

Andreea Romanovschi

Adevarul, 9 august 2010

 

Oamenii care nu ştiu să refuze au o stimă scăzută faţă de ei înşişi

Persoanele care caută mereu să le fie pe plac celor din jur şi se tem de eventuale neplăceri în cazul în care le-ar refuza cererea de a le veni în ajutor riscă să cadă în depresie. Le e teamă să nu rănească sentimentele celor din jur sau să nu aibă de suferit repercusiuni. Ca urmare, nu reuşesc să spună „Nu“.

Incapacitatea de a refuza o rugăminte venită din partea unei persoane din anturajul personal sau de la serviciu poate duce la o supraîncărcare emoţională sau profesională care, în timp, îşi va spune cuvântul.

Alina M., în vârstă de 33 de ani, a trecut prin asta şi ştie foarte bine ce înseamnă. „Eu am învăţat de mic copil că trebuie să-i ajut pe cei din jur dacă pot. Părinţii mei sunt nişte oameni săritori, care, de multe ori, nici nu aşteaptă să vină cineva să le ceară ceva. Dacă ei văd că un om are nevoie de ajutor, se oferă singuri", spune Alina. „M-au crescut în acelaşi spirit, iar mie mi s-a părut cum nu se poate mai normal să mă comport mereu aşa", adaugă femeia. Treptat, au început să apară mici probleme, după cum le cataloghează Alina.

„Nu ştiu dacă este o chestiune care ţine strict de modul în care sunt educaţi românii, poate sunt şi alte popoare la fel, dar când lumea vede că eşti un om care se implică şi care vrea să-i ajute pe cei din jur, profită", spune Alina cu amărăciune.

 

De la prieteni până la colegi

Din cauza atitudinii sale a avut de suferit atât în plan personal, cât şi în plan profesional. „Pentru că n-am vrut niciodată să supăr pe cineva, am fost, să spunem, maleabilă. Până şi prietenii mei au profitat de faptul
că-mi vine greu să spun «Nu»", afirmă femeia.

Îşi aminteşte că atunci când îşi făcea concediile împreună cu amicii, părerea ei nu conta niciodată. „La început, îmi propuneau câteva variante şi eu spuneam, de teamă să nu-i supăr, că fac aşa cum doresc ei. Apoi, văzând că eu nu opun rezistenţă, mă puneau în faţa faptului împlinit, chiar dacă ştiau că mie nu-mi place sau că aş vrea altceva", spune Alina.

La serviciu a trecut prin aceeaşi poveste. „Dacă venea un coleg şi mă ruga să-l ajut cu un raport sau să termin ceva de făcut în locul lui, nu refuzam. Consideram că dacă are nevoie de ajutor, trebuie să fiu acolo. Aşa e frumos", adaugă Alina. Numai că, pe măsură ce trecea timpul, tot mai mulţi colegi ajungeau să-i paseze sarcinile lor, convinşi că femeia va accepta. Rezultatul? „Eu munceam de dimineaţa până seara, eram stresată, iar ei găseau mereu câte o scuză", povesteşte ea.

 

Trezirea la realitate

La un moment dat, când era îngropată în dosare, şeful i-a atras atenţia că nu este normal să ia asupra sa atât de multe sarcini. I-a explicat că se aglomerează, că se vede că este stresată şi că dorinţa ei de a-i ajuta pe cei din jur şi, totodată, incapacitatea ei de a refuza o solicitare din partea celor din jur îi vor aduce numai necazuri. „Atunci m-am trezit la realitate.

Mi-am dat seama că dacă nu învăţ să spun «Nu» voi avea de suferit, iar cei din jur vor profita mereu de mine", afirmă Alina. „Asta nu înseamnă că m-am întors la 180 de grade şi că nu mai ajut pe nimeni. Înseamnă doar că sunt mai «selectivă» şi că, adesea, mă pun pe mine pe primul plan, ceea ce nu cred că este o dovadă de egoism, ci de maturitate", conchide Alina.

Alexandru, în vârstă de 38 de ani, a trecut şi el printr-o experienţă asemănătoare la locul de muncă. Văzând că se descurcă bine, şeful său îi dădea mai multe sarcini decât colegilor săi. „Eu nu ştiam să spun «Nu». În primă fază, m-am gândit că e bine să muncesc mult. Dar, apoi, am avut o surpriză neplăcută. Eram pus să fac şi lucruri cu care nu eram de acord din punct de vedere profesional, dar, din nou, nu puteam să refuz. Pur şi simplu nu-mi stă în caracter", povesteşte el. „Am început timid să spun «Nu» abia când s-a umplut paharul. Şi, neaşteptat pentru mine, chiar am fost luat în seamă. Se pare că acest cuvânt chiar funcţionează", spune acum Alexandru.

 

Vina trebuie eliminată

A accepta o sarcină motivând obligaţii morale sau pentru a înlătura un sentiment de vină este departe de a fi o soluţie.Psihologii afirmă că implicarea într-o activitate pornind de la aceste raţiuni duce la creşterea nivelui de stres şi de frustrare.

 

Trei motive pentru care un refuz poate fi bine-venit

Psihologii afirmă că mulţi dintre cei în al căror vocabular nu există cuvântul „Nu" consideră că ar da dovadă de egoism dacă ar refuza o solicitare venită din partea cuiva, aşa că preferă să-şi sacrifice propriile dorinţe pentru a nu fi consideraţi lipsiţi de bun simţ şi pentru a primi aprobarea celor din jur.

Numai că, susţin specialiştii în comportament uman, există cel puţin trei motive pentru care, în anumite cazuri, se impune un refuz.

1 Nu este obligatoriu o dovadă de egoism. În momentul în care refuzaţi un nou angajament, le respectaţi, de fapt, pe cele luate deja şi vă asiguraţi că nu le veţi pune în pericol calitatea.

2 Veţi avea timp să faceţi lucruri noi. Dacă aţi fost mereu alături de prieteni sau de colegi când v-au invitat sau v-au rugat să participaţi la o anumită activitate, nu înseamnă că nu aveţi dreptul să refuzaţi să participaţi din nou, mai ales dacă v-aţi plictisit. Dacă vă eschivaţi, puteţi încerca lucruri noi, pentru care nu aţi avut suficient timp până acum.

3 A răspunde mereu pozitiv solicitărilor nu e tocmai sănătos. Când incapacitatea de a spune „Nu" vă aglomerează programul la serviciu sau în viaţa personală, se instalează stresul. Aveţi toate şansele să cedaţi psihic, iar medicii avertizează că până la o boală psiho-somatică, cum ar fi ulcerul, mai este doar un pas.

„Pe lângă epuizarea la nivel fizic, se poate ajunge şi la depresie, având în vedere că orice şi oricât ai face tot nu te vei simţi bine. Iar dacă vei lua prea multe asupra ta, la un moment dat, nu te vei descurca şi, chiar dacă nu vrei, vei ajunge să-i dezamăgeşti pe cei din jur", explică psihologul Lena Rusti.

 

Puncte forte, puncte slabe

Când cineva ne invită să facem ceva sau ne cere ajutorul, se impune o scurtă evaluare a situaţiei. Specialiştii americani în dezvoltare personală spun că, înainte de toate, trebuie să ne gândim dacă rugămintea căreia îi dăm curs ne va implica într-un fel sau altul pe termen scurt sau lung. În cazul în care timpul nu ne permite, putem ajuta o persoană şi în alte moduri decât cel în care suntem solicitaţi. Obiectivele personale sunt, în cele din urmă, cele mai importante, aşa că dacă noua activitate ne-ar răpi prea mult timp nu ar trebui să ezităm să o refuzăm.

 

Căutăm aprobarea celor din jur

Psihologul Lena Rusti afirmă că persoanele care nu ştiu să refuze au, în general, o stimă scăzută faţă de ele însele. „În spatele lipsei de asertivitate, adică a incapacităţii de a exprima o stare de fapt ce poate presupune refuzul, se ascunde încercarea oamenilor de a se face plăcuţi de cei din jur", afirmă specialistul. Cei care spun că aşa au fost învăţaţi de mici adoptă o atitudine extremă. „Când te plângi că profită alţii de pe urma incapacităţii tale de a refuza, e clar că tu ai o problemă şi, într-un fel, vrei să fii victimă", mai spune Lena Rusti.

 

Te poţi sustrage elegant

Persoanele care nu ştiu să spună „Nu" pot să înveţe să refuze o invitaţie sau o solicitare fără să pară arogante sau lipsite de bun simţ, afirmă psihologii. Există însă câteva secrete ce le pot înlătura sentimentul de vină generat de respingerea cererii de ajutor venite din partea unei persoane aflate la nevoie. „Înainte de toate, aceşti oameni trebuie să conştientizeze faptul că «Nu» este un cuvânt ce are putere şi poate fi folosit ca atare. Afirmaţii de genul «Nu sunt sigur», «Nu cred că pot» vor lăsa impresia că persoana solicitată are nevoie de un timp de gândire, dar poate accepta", arată site-ul mayoclinic.com.

De asemenea, un refuz trebuie justificat, însă pe scurt. Explicaţiile lungi nu-şi au rostul. Nici minciunile nu-şi au locul în justificări. Unul dintre cele mai importante aspecte ţine de modul în care o persoană refuză ceva. „Persoanele care nu sunt asertive, altfel spus cele care nu ştiu să facă o afirmaţie ce trebuie luată din start ca atare, şi, implicit, nu ştiu să spună «Nu», se confruntă cu o problemă. Când îşi iau inima în dinţi şi refuză ceva, folosesc un ton agresiv. Ca atare, stârnesc reacţii pe măsură", afirmă Lena Rusti. Psihologii spun că atâta vreme cât refuzul este enunţat într-un mod respectuos există şanse foarte mari ca atitudinea respectivei persoane să fie respectată.

„Dincolo de schimbările de suprafaţă - cele care ţin de aspectul comportamental, cei care nu ştiu să refuze, dar vor să înveţe, trebuie să înţeleagă că este necesar să-şi schimbe şi convingerile legate de viaţă şi să înţeleagă că indiferent ce ar face nu vor fi niciodată pe placul tuturor", conchide psihologul Lena Rusti.

 

 
Psihologie