PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 76 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Psihoterapia karmica in lume

 

 

 

 

PSIHOTERAPIA KARMICĂ ÎN LUME

 

Psihoterapia despre care vreau să vă vorbesc aparţine mai ales viitorului. În prezent, ea funcţionează în cercuri restrânse. Are o fundamentare ştiinţifică în paradigma conştiinţei (sau paradigma spirituală), care a apărut în lumea occidentală de câteva decenii, inspirată de progresele fizicii cuantice, ca şi de apropierea culturală de spiritualitatea orientală.

Foarte pe scurt, paradigma spirituală postulează următoarele:

- La baza psihicului uman stă Spiritul sau Conştiinţa. Ea este independentă de materie (respectiv creier), dar interacţionează cu aceasta într-un mod foarte complex.

- Spiritul nu moare odată cu creierul, ci perpetuează personalitatea omului.

 

Dintre orientările psihologice, una dintre cele mai tinere şi dinamice este psihologia transpersonală, o extensie şi dezvoltare a psihologiei umaniste. Ea se fundamentează pe paradigma conştiinţei. În cadrul ei au fost şi sunt studiate experienţele „paranormale”, pe subiecţi sănătoşi, care le trăiesc în mod spontan sau le sunt provocate de diverse substanţe chimice ori tehnici psihofiziologice. Psihologia transpersonală încurajează şi o terapie neconvenţională în tratarea fobiilor, anxietăţilor şi altor probleme psihice, care s-ar putea numi „terapia karmică”.

Psihoterapia karmică are două variante: una „dură” şi alta „blândă”.

Varianta „dură” se referă la tehnicile de regresie hipnotică a subiecţilor într-una din vieţile anterioare trăite de Spiritul lor, pentru a găsi sursa traumatică ce provoacă în prezent fobii, anxietăţi, stări rebele la orice altă psihoterapie sau medicaţie. Varianta „blândă” se referă la metodele unor iniţiaţi, care reuşesc printr-un har special să „citească” vieţile anterioare ale clienţilor, fără nici o contribuţie din partea acestora din urmă.

Desigur că varianta „dură” solicită un efort intens din partea pacientului, aflat în transă hipnotică şi condus de vocea terapeutului către locurile şi timpurile cu potenţial psihopatic. Retrăirea unor stări neplăcute provoacă aceleaşi emoţii intense ca în trecut, care trebuie corect gestionate de terapeut, pentru a evita agravarea simptomelor sau dobândirea altora.

Prin contrast, varianta „blândă” nu cere nici un efort din partea clientului, căci toată munca este realizată de specialistul clarvăzător. Singura cerinţă din partea clientului este să accepte mental existenţa vieţilor anterioare ale Spiritului său, precum şi să asimileze inteligent ceea ce descoperă terapeutul în trecutul spiritual.

S-a constatat că, în ambele variante, revelarea unei legături dintre viaţa actuală şi evenimentele vieţilor anterioare poate vindeca acele dereglări psihice cauzate de trecutul karmic. Se pare că simpla conştientizare este suficientă, dublată desigur de un efort ulterior de a integra noile informaţii în sistemul personal de gândire şi simţire.

Deşi „karma” este o noţiune antică orientală, ea este perenă şi la fel de valabilă astăzi, având legătură cu ştiinţa conştiinţei. Nu vom face aici un studiu al conceptului şi implicaţiilor sale filosofice, lăsând aceasta pentru alte prilejuri şi încurajând lectura individuală. Din nenumăratele cărţi de popularizare ale acestei problematici, am ales câteva publicate în limba română, care se referă la unele persoane respectabile şi bine cunoscute la nivel internaţional, ce pun în aplicare terapia karmică.

Iată deci o scurtă trecere în revistă a câtorva nume prestigioase şi a relatărilor lor, care au propulsat psihoterapia karmică în atenţia publicului şi a specialiştilor de pretutindeni.

Vom începe cu dr. Brian L. Weiss, psihiatru american de renume, care s-a lovit, din întâmplare şi fără a o dori, de dovada pregnantă a existenţei reîncarnării Spiritului. Cartea sa (Multe vieţi, mulţi maeştri - Ed. For You, 2007) ne arată că terapia karmică nu se bazează pe credinţa religioasă, ci dimpotrivă, solicită o minte deschisă din partea celor formaţi în paradigma de gândire materialist-reducţionistă. Să lăsăm cuvintele sale să ne introducă în subiect. Dr. Weiss:

Hipnoza este un instrument excelent pentru a ajuta pacientul să îşi amintească incidente uitate demult. Nu e nimic misterios în asta. La instrucţiunile unui hipnoterapeut pregătit, corpul pacientului se relaxează, lăsând astfel memoria să se ascută. Hipnotizasem sute de pacienţi şi găsisem această metodă utilă pentru reducerea anxietăţii, eliminarea fobiilor, modificarea obiceiurilor proaste şi readucerea la suprafaţa a unor amintiri reprimate. Ocazional, reuşisem să regresez pacienţii până în perioada timpurie a copilăriei lor, eliberând astfel amintirile unor traumatisme de mult uitate, care le tulburau viaţa.” [p.17]

Doctorul Weiss nu era pregătit pentru ceea ce avea să urmeze cu pacienta Catherine. Dintr-o dată, ea începu să relateze amănunte dintr-o viaţă care evident nu îi aparţinea, căci se petrecea în alt timp, alt spaţiu, având alt sex şi altă vârstă. Acest lucru s-a repetat şi în următoarele şedinţe, cu alte vieţi, după care: „Catherine era practic vindecată. Fobiile şi atacurile de panică aproape îi dispăruseră. Nu-i mai era frică de moarte sau că o să moară. Nu-i mai era frică să piardă controlul.

Hipnotizând-o pe Catherine şi ducând-o într-o stare de transă profundă, m-am gândit cât era de remarcabil şi de minunat că, în decurs de câteva săptămâni, fără a folosi medicamente, terapie tradiţională sau terapie de grup, era aproape vindecată. ... Iar ea era strălucitoare, senină şi fericită.” [p.69]

Între şedinţe, Catherine a descoperit că i se dezvoltă capacităţile extrasenzoriale. Odată, la cursele de cai, ea a ghicit câştigătorii tuturor curselor, dar banii astfel câştigaţi i-a dăruit imediat unui cerşetor, simţind că nu trebuie să îi păstreze.

De-a lungul anilor, am tratat sute – poate chiar mii – de pacienţi de psihiatrie, care au reflectat întregul spectru de tulburări emoţionale. Am condus secţii spitaliceşti a patru mari universităţi de medicină. Am petrecut ani de zile în sala de urgenţe la psihiatrie, în clinici ambulatorii... Catherine nu suferea de nici o psihoză, nu pierduse contactul cu realitatea şi nu avusese niciodată halucinaţii sau iluzii. Nu folosise droguri şi nu avea trăsături sociopate. Nu avea o personalitate isterică şi nici nu avea tendinţe disociative... Avea cunoştinţe la care nu avusese acces şi pe care nu le acumulase niciodată în viaţa ei prezentă... Ca psihiatru, ca om de ştiinţă, eram sigur că materialul provenea dintr-o parte a minţii ei inconştiente. Era real.” [p.76]

Într-una dintre transele hipnotice, ea începu să-i dezvăluie doctorului unele secrete de-ale lui, pe care numai el le ştia. „Personal, scepticismul îmi fusese erodat de dovezile care ieşeau de pe buzele Catherinei, în fiecare săptămână.” [p.98]

La două luni după ultima şedinţă de terapie, Catherine a fost să o vadă pe o clarvăzătoare faimoasă, Iris Saltzman, specializată în vieţile anterioare. Ea căuta confirmări la ceea ce i se întâmplase. Intrând într-o stare de conştiinţă modificată, Iris validă mare parte din ceea ce Catherine descoperise sub hipnoză.” [p.150]

După Catherine, am făcut regresii detaliate în vieţile anterioare pentru doisprezece pacienţi. Nici unul dintre aceştia nu avea tulburări mentale, halucinaţii sau personalităţi multiple. Şi cu toţii s-au făcut bine, uluitor de repede.” [p.162]

Dr. Brian Weiss încheie cartea sa astfel: „Nu este nevoie ca toată lumea să facă terapie prin regresie, sau să viziteze clarvăzători, ori să mediteze. Cei care au simptome handicapante sau deranjante pot să o facă. Cât despre restul, cea mai importantă sarcină este să îşi păstreze o minte deschisă. Să-şi dea seama că viaţa este mai mult decât ceea ce se vede. Sarcina noastră este să învăţăm, să devenim asemenea lui Dumnezeu, prin cunoaştere.” [p.163]

Daniel Meurois-Givaudan are peste 25 de ani de experienţă în citirea aurei persoanelor.

El poate vizualiza toate cele trei tipuri de aură (eterică, astrală şi mentală) şi diagnostica diferitele suferinţe fizice sau psihice. În cartea sa, „Bolile karmice”, Editura For-You, 2007, francezul abordează al patrulea strat auric - aura cauzală - care reprezintă „banca noastră centrală de date, emanaţia memoriei profunde, care ne urmează de la o viaţă la alta şi care, uneori, ne condiţionează”. Ea se extinde până la circa 3 metri în jurul corpului. Iată o scurtă descriere a metodei sale de diagnosticare karmică:

Cu ajutorul unui variator de lumină, am creat penumbră în încăpere şi pacienta s-a aşezat în faţa mea, cu spatele rezemată de un perete alb. După câteva minute consacrate percepţiei şi studierii primelor radiaţii sau manifestări luminoase ale corpului său (cele trei aure - n.n.)... silueta ei s-a şters din câmpul meu vizual. Un văl de lumină albă, ca un ecran lăptos, i-a luat locul dintr-o dată, estompând ambianţa camerei mele de lucru. Aproape imediat, pe acel ecran lăptos a apărut o scenă în mişcare, în culori, cu sunete, cu reliefuri. Întreaga mea fiinţă era proiectată nu doar într-un simplu decor, ci într-o acţiune.” [p.10] În acest timp, terapeutul redă verbal toate experienţele pe care le observă, aparţinând memoriei spirituale a pacientului, care ascultă atent.

Ce dificultăţi întâmpină terapeutul în a recurge sistematic la citirea karmei pentru a învinge nişte tulburări persistente sau inexplicabile, sau măcar pentru a înţelege anumite probleme de sănătate sau de comportament?

Deşi demersul pacientului este categoric voluntar, totuşi spaima inconştientă poate cenzura apariţia sau continuarea «filmului». A ridica un văl de pe propriul trecut înseamnă a risca un anume disconfort, a deveni mai matur, şi nu oricine are această tărie, chiar dacă aparent o doreşte. Alteori, poate că nu este momentul potrivit pentru a lăsa să iasă la suprafaţă lucruri prea delicate, care ar împiedica evoluţia normală a personalităţii reîncarnate. Nu există nici un fel de reţetă strict infailibilă prin care să obligăm o memorie karmică să ne vorbească – întotdeauna fiinţa profundă decide dacă ne acordă permisiunea de a explora acest teritoriu necunoscut.” [p.18]

Foarte rar se întâmplă să descoperim vieţi princiare sau de mari artişti. Cel mai adesea urcă la suprafaţă vieţi banale, chiar mediocre, micime a sufletului, violenţă, ranchiună, spaime, refulări şi decepţii. Şocul pe care îl poate provoca egoului este preţul ce se plăteşte pentru o eventuală vindecare sau, cel puţin, pentru o împăcare cu sine.” [p.20]

La citirea aurei pacienţilor, autorul a constatat deseori o tendinţă de fugă, un gest emoţional abia schiţat, slabe mişcări ale corpului, sugerând vădite neplăceri, dureri sufleteşti sau chiar spaime. Metaforic vorbind, terapeutul incizează un abces emoţional ascuns, lăsând uneori să curgă lacrimi nestăpânite, care îl surprind chiar şi pe client.

Nu ar trebui să se pornească o cercetare cauzală asupra unei persoane care suferă de un dezechilibru psihic. Cuvintele de ordine trebuie să fie şi aici, ca în orice demers medical: respectul, grija, compasiunea.

În privinţa suferinţelor corporale, ele pot fi nişte semnale de alarmă faţă de nişte erori ale trecutului îndepărtat. Iar după revelarea cauzelor din viaţa anterioară „e nevoie de timp (săptămâni, luni) ca trupul să îşi uite schemele, născute din vechi sentimente. Înţelegerea trebuie integrată cărnii, adică celulele să se debaraseze de vechea «programare».” [p.28]

Uneori, descoperirea cauzelor karmice nu poate schimba datele realităţii (cum ar fi, de exemplu, un corp cu o constituţie filiformă). Numai iubirea de sine poate reconcilia şi şterge suferinţa. „Să privim corpul cu iubire tandră, cu consideraţie pentru conştiinţa celulelor vii din care suntem constituiţi, acceptându-ne aşa cum suntem, cu bolile şi handicapurile noastre!” [p.63]

Dar cum de anumite stări ne amprentează atât de puternic, iar altele nu? Daniel Meurois crede că: „Noi, oamenii ne concentrăm mult mai mult asupra nefericirii decât asupra fericirii. De aceea, nefericirea provoacă răni greu de vindecat. De îndată ce trăim ceva dificil, o parte din noi are tendinţa să se ancoreze acolo, ca şi cum ar fi un fel de programare ancestrală. O singură viaţă este prea puţin, pentru că nu avem curajul să ne înfruntăm spaimele sau dezamăgirile..” [p.31]

Cele mai frecvente şi dificile emoţii negative transmise peste veacuri sunt: frica, furia, răzbunarea (încrâncenarea, ranchiuna, ura), culpabilitatea. Nici nu ar trebui să ne mai mire faptul că avem nevoie de atâtea vieţi pentru a reuşi să le depăşim şi să scoatem la ivelală ceea ce este mai bun în noi!

De multe ori, pe parcursul unei existenţe, sau de la o viaţă la alta, ne găsim în împrejurări asemănătoare, până ajungem să înţelegem cu adevărat lecţia şi să ne schimbăm atitudinea. Un obstacol pe care nu l-am putut depăşi reapare cândva, inevitabil, cu scopul de a ne sensibiliza conştiinţa.” [p.33]

Scânteia divină din noi nu ne scuteşte de nimic. Nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură. Orice rană trebuie să fie recunoscută în totalitate şi apoi vindecată...Chiar dacă am vrea, nu am putea să uităm. Suntem nişte memorii totale. Nu trebuie să uităm, ci să depăşim, să sublimăm.” [p.39]

Timpul nu se grăbeşte. Lucruri pe care credem că le putem evita, din lipsă de curaj sau pentru că ne credem mai şmecheri sau mai puternici, ne vor ajunge, fără îndoială, din urmă în una dintre existenţele noastre.” [p.57]

Metoda citirii aurei este un demers „la rece”, în opoziţie cu retrăirile regresive. Este o metodă blândă, care îi permite persoanei în cauză să-şi păstreze întreaga autonomie şi responsabilitate. Enunţarea originii problemei va juca rolul unui declic, este firul pe care trebuie mers, încetişor, pentru a descâlci ghemul tensiunilor interne. Uneori se întâmplă că „amintirea” respectivă nu îi spune nimic persoanei. Dar ceva în inima sa recunoaşte întotdeauna ceea ce o afectează.

Informaţiile cauzale sunt un instrument, nu un medicament miraculos. Sunt ca o oglindă care înlătură obişnuinţa pasivităţii şi victimizării. Suntem autorii a ceea ce ni se întâmplă. Nu contractăm o boală, ci ţesem condiţiile care duc la instalarea dezordinii în noi, fie în existenţa aceasta, fie într-o alta. Aceasta viziune ne obligă să fim mai conştienţi, ne maturizează, deci nu se adresează oricui. Este nevoie de curaj când te îndrepţi spre luciditate şi adevăr. Iar atitudinea cea mai importantă faţă de orice informaţie profundă care duce la conştientizare este COMPASIUNEA, căci toate fiinţele vii sunt supuse aceluiaşi efort evolutiv, ce trece inevitabil prin stadii dureroase.

Dr. Hiroshi Motoyama este un om neobişnuit de cultivat şi de înzestrat, fiind deopotrivă: preot shintoist, filosof, yoghin, psihofiziolog, specialist în computere, cercetător al medicinii orientale, parapsiholog, inginer în electricitate, vindecător spiritual şi clarvăzător. Dr. Motoyama a fondat, în 1960, Insitutul de Psihologie Religioasă, lângă Tokyo. La începutul anilor 1970, a inventat Aparatul pentru Măsurarea Funcţionării Meridianelor Energetice şi, în 1974, Instrumentul pentru Testarea Chakrelor. A condus cercetări de pionierat în domeniul studiului câmpului bioenergetic uman, care i-au adus o largă recunoaştere internaţională şi un premiu UNESCO. În 1992 a înfiinţat Institutul Californian de Studii asupra Omului, acreditat, care oferă programe de Masterat şi Doctorat.

Pe parcursul a peste 50 de ani, dr. Motoyama a oferit peste 40.000 de consultaţii spirituale. Printr-o disciplină spirituală îndelungată, el a dobândit capacitatea de a transcende limitele spaţio-temporale într-o stare de conştiinţă extinsă şi unificată (samadhi), percepând direct şi clar trecutul, viitorul şi dimensiunile non-fizice ale existenţei care sunt conectate cu tărâmul fizic. Concluzia principală a domnului Motoyama este că scopul existenţei stă în evoluţia spirituală a individului, iar o înţelegere a karmei şi reîncarnării este crucială pentru această evoluţie. (din Cuvântul editorului, volumul „Karma şi Reîncarnarea”, Ed. Excalibur, 2007)

„Într-o «consultaţie spirituală» comunic direct cu Fiinţa Supremă referitor la o problemă specifică a enoriaşilor. Prin rugăciune şi meditaţie, văd informaţii detaliate referitoare la cauza problemei şi la felul în care persoana o poate depăşi.” [p.21] Scopul este de a învăţa persoana în cauză care sunt modalităţile necesare dizolvării karmei specifice, ce a luat forma actualelor probleme.” [p.27]

Există unele limite, dictate de chiar persoana în cauză. Dacă o fiinţă nu vine la mine cu deschidere şi onestitate, nu mă pot conecta în mod eficace cu fiinţa ei.” [p.43] În plus, recomandările includ modificarea comportamentului, rugăciunea şi meditaţia, exerciţii care par a fi foarte dificile, pentru că au de-a face cu dizolvarea directă a karmei.

Dr. Motoyama ne oferă un sfat general plin de bun-simţ şi înţelepciune, dobândită după zeci de ani de observaţii şi comunicări cu tărâmul spiritual: „Dacă omul trăieşte, pur şi simplu, manifestarea karmei fără ataşament sau repulsie, depunând eforturi sincere pentru alţii, pentru societate, în orice poziţie s-ar găsi el, karma manifestată, în cele din urmă, se va dizolva, va dispărea.” [p.134]

Domnia sa a descoperit că noi suntem, mai mult sau mai puţin, influenţaţi de cinci categorii de karmă: personală, familială, locală, naţională şi globală. Opinia sa ne trezeşte ca un duş rece: „Cineva nu este responsabil doar de propria sa karma personală, ci şi de karma naţională şi globală. Dacă fiecare parte nu este purificată, întregul nu poate deveni pur.” [p.29]

Privirea sa clarvăzătoare asupra lumii i-a arătat că, în prezent, karma naţională este foarte puternică, dar, odată cu fenomenul globalizării, karma mondială devine mai activă. Naţiunile vor evolua, într-un timp mai lung, către o politică de adevărată armonie. În acelaşi timp, se va dezvolta un sistem religios şi filosofic cu valenţe universale, care va fi susţinut atât de cercetarea ştiinţifică, cât şi de principiile spirituale transcendente. Acest sistem va accepta karma şi reîncarnarea ca un fapt sigur, ele fiind principiile organizatoare ale existenţei.

Pe măsură ce ştiinţa va recunoaşte din ce în ce mai mult baza non-fizică a realităţii fizice, separarea de veacuri dintre cunoaşterea ştiinţifică (dihotomia subiect-obiect) şi cunoaşterea spirituală (unitatea dintre subiect şi obiect) va dispărea, în sfârşit.” [p.188]

Dr. Michael Newton, hipnoterapeut cu experienţă de peste 30 de ani, a dezvoltat o tehnică proprie de regresie temporală pentru a ajunge la amintirile ascunse ale subiecţilor săi despre viaţa de dincolo de moarte. El deţine un doctorat în consiliere, are masteratul ca hipnoterapeut şi îşi dedică munca modificărilor comportamentale şi ajutorării oamenilor întru accederea la nivelul lor spiritual superior (al sinelui superior).

La începutul practicii sale, dr. Newton folosea hipnoza şi tehnicile de regresie temporală pentru a determina originea amintirilor neplăcute şi traumelor din copilărie, simţind că orice încercare de a ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost nedeontologică şi nemedicală. Totuşi, încurajat de unii pacienţi, a început să-i trimită şi mai înapoi în timp, chiar dincolo de ultima naştere pe Pământ. A ajuns să înţeleagă cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi întâmplările vieţilor noastre anterioare.

Apoi, dr. Newton a descoperit un lucru de o importanţă covârşitoare: că era posibil să privească în lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect aflat sub hipnoză, care îi relata despre viaţa dintre vieţile sale pământeşti. La acea dată existau multe cărţi despre vieţile anterioare, dar el nu a găsit nici una care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile pur spirituale ale oamenilor. Astfel, dr. Newton a început el însuşi o cercetare cu ajutorul subiecţilor săi, descrisă în cartea „Călătoria sufletelor”, Ed. Cartea Daath, 2005. El subliniază că „găsirea locului lor în lumea spirituală are o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ.” [p.16]

Cum este posibil să ajungi la suflet prin hipnoză? Dr. Newton numeşte sufletul „supraconştientul” nostru; el găzduieşte identitatea noastră reală. „Supraconştientul reprezintă centrul cel mai înalt de înţelepciune şi perspectivă. Toate informaţiile mele despre viaţa de după moarte provin din această sursă de energie inteligentă.” [p.16]

Subiecţii în stare de supraconştienţă nu sunt în mod special motivaţi să ofere voluntar informaţii despre viaţa sufletului în lumea spiritelor. „Trebuie să ai setul corect de chei pentru fiecare uşă. În cele din urmă, am reuşit să-mi pun la punct o metodă de accesare a memoriei, cunoscând ce uşă să deschid la momentul potrivit în timpul şedinţei de terapie.” [p.17]

Interesul foarte mare al publicului şi al colegilor, suscitat de experienţele sale, l-au determinat pe dr. Newton să fondeze, în 2002, Societatea de Regresie Spirituală, unde perfecţionează hipnoterapeuţi atestaţi în practica de regresionare a clienţilor în perioada petrecută în lumea spiritelor, între vieţile lor pământeşti.

Consider că este o mare răsplată să văd expresia de mirare pe faţa clientului când şedinţa s-a terminat şi îi înmânez caseta cu înregistrarea şedinţei.Pentru aceia dintre noi care chiar au avut şansa să-şi vadă nemurirea, iese la iveală o nouă profunzime a înţelegerii de sine şi de creştere a puterii. Înainte de a-mi trezi subiecţii, deseori le implantez amintiri post-sugestionale adecvate. Cunoaşterea conştientă a vieţii sufletului propriu în lumea spiritelor le oferă acestor persoane un simţ mai puternic al sensului existenţei şi energie pentru viaţa aceasta.” [p.20]

Cât de valabilă este hipnoza în dezvăluirea adevărului? Persoanele aflate sub hipnoză nu visează, pentru că noi nu visăm în secvenţe cronologice. Când subiecţii sunt puşi în stare de transă, creierul lor oscilează încet de la starea de veghe Beta, coborând sub stadiul meditativ Alfa până la diversele nivele din cadrul gamei Theta. Theta înseamnă hipnoză, nu somn, iar acum putem recepţiona şi trimite mesaje cu toate canalele memoriei deschise.

În starea Theta, răspunzând la întrebări, subiecţii nu pot minţi, dar ar putea interpreta greşit ceea ce au văzut, aşa cum facem şi noi în starea de conştienţă. În această stare, oamenii se raportează dificil la orice lucru pe care ei îl consideră neadevărat, făcând nesustenabilă ipoteza halucinaţiei.

Criticii hipnozei cred că subiectul în transă îşi va fabrica amintiri conform sugestiilor hipnotizatorului. Iată răspunsul dr. Newton: „Dacă un subiect ar fi într-un fel capabil să-şi construiască conştient o fantezie despre lumea spiritelor, aceste răspunsuri ar deveni curând incompatibile cu celelalte studii de caz ale mele. Am învăţat valoarea examinării încrucişate încă de la începutul carierei mele şi nu am găsit nici o dovadă că cineva şi-ar falsifica experienţele spirituale pentru a-mi face mie plăcere. De fapt, subiecţii în stare de hipnoză nu ezită să-mi corecteze interpretările greşite.” [p.17]

În privinţa performanţelor şi probităţii sale profesionale, vom menţiona că, în 1998, dr. Michael Newton a primit recunoaşterea Asociaţiei Americane a Hipnoterapeuţilor Transpersonali prin acordarea „Premiului pentru cea mai deosebită contribuţie adusă de un hipnoterapeut”.

 

Petre Răzvan Alexandru,

Student anul II zi - Psihologie,

Universitatea „Spiru Haret”, Braşov

petrerazvan@yahoo.com

 

Publicat 30.12.2008

 

Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole – Eseu

 


 

 

 

Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie