PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 78 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Dezvoltare Eu Biografic

 

 

 

 


DEZVOLTAREA EULUI BIOGRAFIC LA COPIL: “CINE SUNT?”

 

Valentina Golumbeanu


Eul biografic reprezinta memoria “de viata” a individului, in care sunt engramate toate experientele sale, precum si “datele de indetificare” ( cine este, cum il cheama, cine sunt parintii, ce varsta are, etc), momentele marcante ale existentei, eventualele traume, tot ceea ce tine de memoria afectiva si de experienta subiectiva a persoanei. Eul biografic se cladeste in permanenta, este un gen de “arhiva” unde se scriu paginile vietii fiecarui individ si unde sunt inregistrate toate amintirile despre noi insine, precum si toate cele pe care le-am stiut, dar acum le-am uitat, sau cele pe care le stim despre noi, dar la care nu ne gandim in clipa aceasta. Exista chiar teorii care sustin ca, de fiecare data cand ne trezim din somn eul biografic se activeaza si, in interval de milisecunde, se realizeaza o trecere in revista a intregii istorii de viata a individului, din momentul nasterii, pana in momentul actual (acestea fiind procese care, in mod evident, scapa constiintei), ceea ce vine in sustinerea unui alt fenoment psihologic controversat, si anume – viziunea retrospectiva (se pare ca, cel putin o parte dintre noi, inainte de a muri, ne revedem “prin fata ochilor” intreaga existenta). Eul biografic al unui copil (cel putin partea constienta a sa, deoarece astazi sunt din ce in ce mai multe teorii si din ce in ce mai multi autori care considera o realitate vie, palpabila, faptul ca memoria omului se dezvolta din primele luni de viata intrauterina) ia nastere si se dezvotla o data cu primele sale amintiri. Momentul cheie, al nasterii sale “oficiale” este acela in care copilul isi invata numele si devine constient de el – in mod normal, in jurul varstei de 3 ani, cand e intrebat “Cum te cheama?”, copilul trebuie sa raspunda cu numele intreg (numele si prenumele), chiar daca nu il pronunta corect. Daca copilul nu poate raspunde, sau raspunde doar cu prenumele, suspectam deja o intarziere in dezvoltarea psihica (aceasta dupa ce ne-am asigurat ca incapacitatea lui de a-si spune numele s-a manifestat in variate contexte, si nu se datoreaza timidatii; de asemenea, trebuie sa facem diferenta intre urmatoarele situatii: 1) copilul nu a fost invatat de catre familie numele intreg, familia neacordand atentie acestui aspect; 2) copilul, desi a fost invatat, nu poate tine minte; 3) desi tine minte, nu face asocierea intre el si sine insusi). Demersul de investigare presupune verificarea si altor simptome asociate acestui aspect, cum ar fi recunoasterea in oglinda, folosirea pronumelor personale (eu, mine) si a gesturilor ce indica propria persoana.

Varsta de 3 ani, dupa cum puteti observa, este un moment crucial in dezvoltarea copilului – la aceasta varsta, in cursul unei dezvoltari normale, are loc definitivarea constientizarii schemei corporale si recunoasterea in oglinda, cand copilul incepe sa foloseasca pronumele personale (eu, mine) si de posesie (a mea, al meu etc), isi spune integral numele si varsta si, tot in acest moment de rascruce, apare prima mare criza afeciva din cursul existentei sale, caracterizata prin opozitionism, accese de independenta si folosirea excesiva a negatiei (“NU”), cand copilul invata sensul si puterea lui NU. Conceptul “NU” este practic primul concept abstract pe care il invata copilul, iar el incepe sa fie utilizat inca din luna a 15-a a dezvoltarii sale, cand el dobandeste o oarecare independenta prin mersul de-a busilea. Insa folosirea lui incepe sa se intensifice o data cu declansarea acestei prime mari crize afective dintre toate cele care-i vor marca evolutia.

Parintii nu trebuie sa se ingrijoreze in fata acestei atitudini a copilului (este o etapa de dezvoltare perfect normala), nu trebuie sa sanctioneze prea dur copilul si nici sa-l constranga. In mod normal, copilul va uza de puterea lui NU doar la nivel declarativ si parintii sunt adesea amuzati sa constate cum copilul, desi il repeta pe “nu” intr-una, continua sa faca activitatea pe care el, la nivel verbal, de fapt, o refuza. In cazul in care copilul chiar refuza sa faca un anumit lucru, este bine sa nu fie fortat sau pedepsit ci, pur si simplu sa i se atraga atentia spre altceva. Ulterior, se poate reveni la activitatea refuzata initial – de cele mai multe ori copilul nu persista in a refuza ceva anume, deoarece el nu respinge activitatile sau obiectele in sine, ci, pur si simplu, isi exrseaza si exercita “dreptul de veto”. Daca observam totusi ca acesta refuza in mod frecvent ceva anume, inseamna ca respectivul lucru ii creeaza realeente disconfort. Invatarea lui NU este deosebit de importanta, reprezentand un salt calitativ important la nivelul gandirii, care se realizeaza, ca proces psihologic, prin introiectarea atitudinii adultului care, foarte adesea, ii restrictioneaza actiunile, intentiile, perimetrul de desfasurare etc. Acest moment este unul destul de delicat din punct de vedere educativ si pedagogic. Copilul care este bruscat adesea, care este sanctionat, constrans si restrictionat se va transforma fie intr-un adolescent rebel, fie intr-un adolescent (si apoi, intr-un adult) lipsit de initiativa si spontaneitate, mai conformist decat este nevoie sau decat ar fi de dorit. Va avea mereu teama de a experimenta lucruri noi, de a se exprima si va avea o teama excesiva de consecinte (chiar si atunci cand acestea nu sunt iminente). Copilul mic opozitionist care este “educat” cu brutalitate de catre parinti lipsiti de simt psihologic, sufera de fapt, metaforic vorbind, un fel de operatie de amputare sau ablatiune a centrului vointei si initiativei. Constrangand peste masura copilul, limitandu-i dreptul la miscare si la actiune, nu reusim decat sa-i “ucidem” spiritul, mai degraba decat a “ucide demonii” din el. Multi parinti au o teama reala ca aceste manifestari timpurii ale copilului - de lipsa de subordonare si obedienta, sunt, de fapt, semnele precoce ale unei personalitati sau ale unei firi nestapanite, rebele si deja vad in copilul lor samanta neascultarii si a razvratirii. A, si inca un sfat: parinti, nu luati acest comportament ca pe ceva personal! Si nu il luati nici mai in serios decat este cazul! Este prematur si mult prea fortat sa afirmam, de la aceasta varsta, cum ca copilul ar fi nerespectuos, obraznic, impertinet, etc. Dreptul de a refuza este la fel de important pentru viitoarea dezovoltare armonioasa a copilului ca si atitudinea complianta fata de adulti si fata de excigentele, solicitarile acestora.

Poate va intrebati, intr-o maniera intemeiata, desigur, de ce ne-am oprit asupra acestui aspect al dezvoltarii copilului si ce legatura are el cu dezvoltarea EULui biografic. Ne-am oprit asupa lui “NU” deoarece, nu numai ca este un aspect deosebit de important in devoltarea fiintei umane ca fiinta constienta, autonoma, diferita de ceilalti si dotata cu vointa si initiativa, ci si pentru ca, sub multe aspecte, aceasta etapa poate coinicide cu “nasterea oficiala” a EULui biografic. Spuneam mai devreme ca eul biografic incepe sa se consolideze o data cu primele amintiri. Ei bine, primele amintiri, in general, dateaza cam de la aceasta varsta (3 – 4 ani) si este bine ca cele mai timpurii amintiri ale copilului care deja a crescut, sa nu fie unele de oprimare din partea adultilor din jurul sau. Acum sa nu credeti ca sfatuiesc parintii sa dea ii copilului libertate totala, pentru ca si ea ii poate dauna in egala masura in care ii dauneaza si constrangerea. Propun doar, ca in aceasta etapa de dezvoltare sa tratam copilul cu aceeasi candoare si tandrete ca si pana acum – el este, sa nu uitam, acelasi copil care a fost si pana acum (nu ne putem imagina ca a suferit vreo mutatie sau vreo transformare spectaculoasa si dramatica si ca va dezvolta o personalitate tiranica de tip hitlerist, doar pentru ca l-a invatat pe “nu”!). Si, in plus, nu ar fi rau ca si noi, adultii, sa invatam valentele lui “nu” – ne-am obisnuit atat de mult ca copiii sa-l invete pe “nu” la diateza pasiva (cand noi interzicem si copilul se supune), incat ne miram foarte revoltati atunci cand ei il folosesc la diateza activa!

Oricum, in aceasta etapa de dezvoltare este extrem de important cum gestionam relatia cu copilul si cum reusim totusi sa mentinem normele de comportament si interdictiile care au fost introduse pana in acest moment. Nu este o strategie fericita nici sa lasam “garda jos” si sa “dam mana libera copilului”, sa faca tot ceea ce vrea (“E copil, lasa-l!”, “Daca el nu vrea, eu ce sa-i fac?”) pentru ca, in acest fel, nu vom reusi decat sa ne lasam manipulati de catre copil si abia acum il vom transofrma intr-un mic tiran, manipulator si oportunist. Copilul care invata inca de la varstele mici ca ii poate controla pe adulti prin plans, tipat, crize - va folosi acest pattern de conduita pe tot parcursul dezvoltarii sale (pentru ca, mai repede decat va imaginati, copilul mic va invata ca manipularea este un instrument foarte puternic si, cel mai important lucru pentru el, ca este cea mai scurta cale de la dorinta la satisfacerea ei) si nu va mai renunta la el la fel de usor pe cat l-a dobandit.

De fapt, crizele de opozitionism, cu marcante note isterice, pot deveni o reala problema si genereaza o ampla paleta de ingrijorari din partea familiei, fata de copilul mare care “tine la respect” pe toata lumea. In acest moment multi dintre ei apeleaza la serviciile unui psiholog si astfel se demareaza un amplu demers (mai degraba, travaliu!) de reeducare comportamentala a copilului, care este invatat sa-si satisfaca nevoile si dorinele intr-o maniera adecvata si dezirabila social, invata sa astepte si sa suporte amanarea satisfacerii dorintelor si mai invata ca lucrurile nu sunt mereu asa cum le dorim noi si ca, uneori, dorintele noastre nu pot fi indeplinite. In cazul in care familia nu poate gestiona singura aceste manifestari ale copilului si nici nu solicita asistenta psihologica (sau ea nu da rezultatele dorite) atunci este posibil, ca, peste cativa ani, sa avem in fata un adult dificil, cu o personalitate accentuata, in care componenta isterica sa fie elementul de baza al disfunctiei EULui.

Daca perioada lui NU a fost strabatuta si depasita cu succes, vom vedea cum copilul renunta la opozitionism si incapatanare, iar evolutia isi urmeaza, singura, cursul firesc. Copilul care l-a invatat pe NU si care a invatat ca a uza de refuz este un fapt normal si firesc, va fi mai stapan pe sine si mai autonom, va fi un copil liber echilibrat, adaptat si dezvoltat armonios. In plus, “NU” ajuta in mai mare masura decat ne-am inchipui multi dintre noi, la consolidarea si intarirea EULui si a granitelor acestuia – folosindu-se de dreptul de a refuza, eul copilului isi delimiteaza granitele si isi stabileste nivelul de anduranta, de permeabilitate si de toleranta fata de multitudinea si vastitatea, multicolora si uneori stridenta si ametitoare a stimulilor lumii moderne. Copilul care stie sa-l spuna pe “NU” va fi mai greu de manipulat de catre ceilalti copii si de catre adultii rau-voitori, va sti cand sa opreasca lucrurile care-i dauneaza (se vor evita astfel conduite de genul “Trebuie sa mananc totul din farfurie, altfel gazda se va supara”, sau “Trebuie sa mananc, chiar daca nu-mi place, nu e frumos sa refuzi”, etc) si va cadea mai greu victima agresorilor straini. In schimb, copilul care nu a invatat cum sa refuze se va constitui, in scurt timp, in reprezentatul tipic al victimei, care accepta totul doar pentru a fi si el, la randul sau, acceptat. Unii dintre noi, adulti fiind, ajungem sa ne straduim ca abia la maturitate sa invatam sa refuzam.

Dupa aceasta etapa a lui NU, lucrurile vor continua sa decurga in mod normal, eul biografic va acumula din ce in ce mai mult “material”, amintirile vor fi stocate in baza de date si se vor sedimenta, treptat, treptat, in ceea ce noi numim istoria de viata a individului. Bineinteles, in baza EULui biografic si a istoriei de viata vor fi elaborate, destul de timpuriu, fantasmele inconstiente ale scenariilor de viata - dar aceasta este deja, o alta poveste…

 

 

Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole – Psihologia copilului

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie