PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 30 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Despre manipularea relationala

 

 

 

 

Despre manipularea relaţională


Marcel Cremene

Sl.dr.ing., Universitatea Tehnica

din Cluj-Napoca

25.05.2009

 

De ce ne interesează manipularea relaţională?

Iată cel puţin două motive pentru a fi interesaţi de acest subiect. Primul ar fi că atitudinea manipulativă este prezentă aproape peste tot: în familie, la slujbă, în politică etc. Al doilea motiv este că victimele manipulării pot avea parte de mari suferinţe, boli grave cauzate de stress. După părerea unor psihologi, doar 10% dintre noi posedăm „anticorpi” naturali la manipulare.

Informaţiile prezentate în acest articol provin în principal din cartea „Manipulatorii sunt printre noi”, autor Isabelle Nazare-Aga. De asemenea, pentru o mai bună înţelegere a modului în care „toată lumea manipulează pe toată lumea” recomandăm cărţile lui Alain Cardon: „Jocurile manipulării” şi „Analiza tranzacţională”.

Există manipulatori profesionişti (de ex. unii politicieni, vânzătorii, spionii etc.) dar aceştia ne interesează mai puţin aici. Ne interesează în schimb manipulatorii din jurul nostru deoarece aceştia ne influenţează direct, mai puţin evident, dar nu neapărat şi într-un mod mai puţin dăunător.

 

Cine sunt manipulatorii? Cum pot fi aceştia descoperiţi?

De fapt, problema nu este atât cine sunt manipulatorii. A pune astfel problema este similar cu a vrea să împărţim oamenii în buni şi răi, lucru absurd din principiu. În schimb, considerăm mai potrivit să încercăm să descoperim atitudinile de tip manipulativ. Orice persoană poate juca, la un anumit moment dat, faţă de anumite persoane, un rol de manipulator. De aceea, când vorbim despre „manipulator”, ne referim la o atitudine, un rol şi nu la o persoană, chiar dacă suntem tentaţi să o facem.

În cartea [„Manipulatorii sunt printre noi”, Isabelle Nazare-Aga], sunt indicate 30 de caracteristici ale manipulatorului. Conform recomandărilor autoarei, pentru a decide dacă este vorba despre manipulare, trebuie să identificăm cel puţin 10 din aceste caracteristici, citate mai jos.

Ce anume face manipulatorul? Iată aceste criterii expuse în carte:

„1. Îi culpabilizează pe ceilalţi în numele relaţiilor de familie, prieteniei, dragostei, conştiinţei profesionale, etc.”

„2. Evită să-şi asume responsabilităţi sau le transmite altora.”

„3. Nu-şi exprimă niciodată clar dorinţele, sentimentele, necesităţile sau opiniile.”

„4. Răspunde adesea evaziv sau ambiguu.”

„5. Îşi schimbă opiniile, comportamentul şi sentimentele în funcţie de persoane şi situaţii.”

„6. Invocă raţiuni logice pentru a-şi ascunde obiectivele sale egocentrice.”

„7. Îi face pe ceilalţi să creadă că trebuie să fie perfecţi, consecvenţi, să ştie cât mai multe şi să răspundă prompt întrebărilor şi solicitărilor.”

„8. Se îndoieşte de calităţile, competenţa, caracterul celorlalţi: nu critică pe faţă, devalorizează şi emite judecăţi.”

„9. Se foloseşte de intermediari (preferă să vorbească la telefon decât faţă în faţă, lasă note scrise, etc.), pentru a-şi face cunoscute mesajele.”

„10. Învrăjbeşte şi creează suspiciune, dezbină pentru a stăpâni mai uşor şi de multe ori poate provoca ruptura unui cuplu.”

„11. Ştie foarte bine să pozeze în victimă pentru a fi compătimit (îşi exagerează o boală, se plânge de volumul mare de muncă la serviciu, de anturajul „dificil” în care trăieşte etc.)”

„12. Ignoră ceea ce i se cere să facă (chiar dacă pretinde că tocmai atunci se ocupă de problema respectivă).”

„13. Se foloseşte de principiile adoptate de ceilalţi (umanitate, caritate, rasism, „binele” şi „răul”, sentimentele materne etc.) pentru a-şi satisface necesităţile personale.”

„14. Ameninţă sub o formă deghizată sau foloseşte şantajul pe faţă.”

„15. Schimbă fără menajamente subiectul în timpul unei conversaţii.”

„16. Evită sau se sustrage de la întâlniri oficiale sau şedinţe.”

„17. Mizează pe ignoranţa celorlalţi pentru a se plasa în poziţii superioare.”

„18. Minte.”

„19. Se foloseşte de minciună pentru a afla adevărul, deformează şi interpretează, denaturând întotdeauna adevărul.”

„20. Este egocentric.”

„21. Este gelos în toate relaţiile sale.”

„22. Nu suportă să fie criticat şi neagă tot ce este evident.”

„23. Nu ţine seama de drepturile, de dorinţele sau de necesităţile celorlalţi.”

„24. Aşteaptă de multe ori ultimul moment pentru a da ordine, dispoziţii, obligându-i pe ceilalţi să le execute.”

„25. Ceea ce spune pare logic şi coerent, contrar atitudinilor, acţiunilor sau modului său de viaţă, care se desfăşoară după o schemă opusă.”

„26. Flatează, oferă daruri şi face mici servicii ştiind să fie pe plac şi dând impresia că-l preocupă problemele celorlalţi.”

„27. Provoacă o stare de proastă dispoziţie şi un sentiment opresiv de pierdere a libertăţii (victima se simte prinsă într-o cursă din care nu ştie cum să scape).”

„28. Acţiunile sale sunt deosebit de eficace în atingerea obiectivelor personale, dar în defavoarea celorlalţi.”

„29. Ne sugerează să facem lucruri pe care altfel nu le-am fi făcut niciodată din proprie iniţiativă.”

„30. Este mereu subiect de discuţie pentru ceilalţi, chiar când nu este de faţă.”

Aceste criterii sunt, evident, departe de a fi perfecte. Unele sună poate prea categoric (de ex. „denaturând întotdeauna adevărul” sau „neagă tot ce este evident”) sau sunt prea vagi. Totuşi, după părerea autoarei cărţii, aceste criterii pot constitui un bun reper în încercarea de a analiza (inclusiv a auto-analiza!) comportamentul manipulativ. Manipularea poate fi conştientă sau inconştientă. Există unele persoane care se folosesc sistematic de manipulare, altele numai uneori.

 

Care sunt mecanismele manipulării? Cum se manifestă manipularea?

În aceiaşi carte, [„Manipulatorii sunt printre noi”, Isabelle Nazare-Aga], sunt prezentate câteva dintre mecanismele manipulării. Iată câteva dintre acestea:

- Mimetismul. Manipulatorul foloseşte măşti pentru a-şi înşela victima. De exemplu, poate apărea ca o persoană simpatică, altruistă, generoasă. Poate „semăna” deliberat cu cineva care prezintă încredere.

- Exploatarea convingerilor tradiţionale. Manipulatorul îl face pe celălalt să creadă că el însuşi aderă la principii (de altfel absolutiste şi iraţionale) general acceptate, cum ar fi: „trebuie să ştii totul”, „nu trebuie să te înşeli”, „nu trebuie niciodată să te arăţi ignorant”, „trebuie să fi perfect în toate circumstanţele”, „trebuie să-ţi respecţi întotdeauna promisiunile”, „dacă ţi se dă ceva trebuie să dai neapărat ceva în schimb” etc.

- Seducţia şi fascinaţia. Manipulatorul este capabil de seducţie, el poate exercita o adevărată fascinaţie asupra victimei, pe care o impresionează şi o subjugă emoţional.

- Atitudine superioară. Manipulatorul se foloseşte de ignoranţa celorlalţi pentru a poza într-o postură de superioritate intelectuală, făcându-i pe ceilalţi să se simtă inferiori şi să permită astfel să fie abuzaţi.

- Flatarea. Aproape orice persoană este sensibilă la laude. Astfel, manipulatorul poate obţine ceea ce vrea mult mai uşor dacă ne flatează. Acest aspect are legătură şi cu auto-manipularea. Credem ceea ce ne face plăcere să credem. Este deci suficient să ni se spună ceea ce ne place să auzim.

- Principiul reciprocităţii. Manipulatorul îţi poate oferi ceva fără să îi ceri pentru ca, la un moment decis de el, să îţi ceară un contra-serviciu. Îşi îndatorează victima şi apoi abuzează de principiul reciprocităţii, aplicat în mod asimetric.

- Prejudecata faţă de autoritate. Manipulatorul se foloseşte de faptul că este greu în general să critici o autoritate. Experienţa profesorului Milgram este extrem de interesantă în acest sens. Subiecţii experimentului aplică şocuri electrice de intensitate crescătoare unui elev dacă acesta răspunde greşit la nişte întrebări. Deşi elevul se contorsionează de durere şi strigă, este suficient ca o „autoritate” reprezentată de un instructor să îi ceară să facă asta. Peste 90% dintre subiecţii testaţi s-au supus total instructorului şi au ajuns la pragul maxim al intensităţii şocurilor electrice în ciuda a ceea ce vedeau şi auzeau de la elev.

Aceiaşi carte ne mai dezvăluie şi câteva tipuri de comportamente non-verbale ale manipulatorului, cum ar fi:

- Privirea este fie instabilă (evită contactul vizual direct) fie dominatoare (fixează insistent cu privirea).

- Practică ascultarea aversivă: manipulatorul nu-şi priveşte interlocutorul care îi vorbeşte, având aerul că e preocupat de cu totul altceva, sau chiar face altceva. Nu ridică sau nu înclină capul în semn de salut la apariţia unei persoane în faţa lui. Acest comportament este un tip de agresiune pasivă şi induce interlocutorului impresia de inoportunitate şi penibilitate, destabilizând-ul.

- Volumul vocii manipulatorului este fie prea slab fie prea puternic. Poate adopta un ton puternic pentru a intimida sau, dimpotrivă, un ton scăzut, pentru a crea o atmosferă de intimitate şi de complicitate.

- Gestica şi mimica manipulatorului sunt fie exagerate fie insignifiante. De exemplu, poate fi singurul care are o atitudine total relaxată şi dezinvoltă (dar cumva ostentativă) într-un grup în care convenţiile sociale cer o altfel de atitudine. Gesturile adoptate pot crea fie un fals sentiment de securitate fie dimpotrivă, pot fi exagerate. De exemplu, loveşte cu pumnul în masă urmărind să intimideze. În general manipulatorul îşi stăpâneşte bine propriile emoţii şi le poate disimula.

 

Cum gestionăm situaţiile în care suntem manipulaţi?

În [„Manipulatorii sunt printre noi”, Isabelle Nazare-Aga] sunt prezentate câteva soluţii pe care le avem la dispoziţie pentru a face faţă manipulării. Iată câteva dintre acestea.

Contra-manipularea este o strategie de luptă împotriva manipulării, bazată în principal pe două tehnici: a răspunde cu aceiaşi monedă şi a păstra o aparentă indiferenţă. Prima tehnică se referă la a utiliza o formă de comunicare echivocă şi superficială, aşa cum face manipulatorul însuşi. Aceasta poate fi dublată tratarea mai puţin serioasă şi ironizarea manipulatorului.

A doua tehnică porneşte de la observarea comportamentului persoanelor (cam 10%) care posedă arme native contra manipulării. S-a observat că unele dintre aceste persoane rămân cumva indiferente. Acest lucru îndepărtează manipulatorul deoarece el nu reuşeşte să destabilizeze persoana respectivă (care nu reacţionează la „provocări”).

În condiţiile muncii în echipă, pentru a evita abuzurile şi manipularea, se recomandă specificarea de contracte clare, aspect tratat şi în cartea [„Communication ou manipulation”, societatea SIRIC, dir. Marcel Cornelis].

S-a observat că persoanele care ajung mai frecvent victimele manipulării sunt cele pasive, care au o slabă încredere în sine, care nu s-au afirmat în viaţă. Este vorba despre persoanele care fac totul pentru a lăsa altora o impresie bună, care nu ştiu să refuze. Incapacitatea de a refuza este un handicap, ca şi timiditatea de altfel. În acest caz trebuie lucrat (de ex. cu ajutorul unui psiholog) pentru a atinge un nivel mai ridicat de încredere în sine şi de a adopta o atitudine „afirmată” (asertivă) în interacţiunea cu ceilalţi.

O altă observaţie importantă, este aceea că mecanismele manipulării sunt mai degrabă de natură emoţională decât raţională. Pentru a rezista la manipulare, se recomandă mai puţină sensibilitate dar mai multă raţiune. Există o metodă numită „strategia raţională emotivă (S.R.E)” propusă de A. Ellis, care ne ajută să ne confruntăm gândurile şi convingerile cu realitatea. În cartea [„Communication ou manipulation”, societatea SIRIC, dir. Marcel Cornelis] se explică cum trebuie să reflectăm fără a amesteca faptele „brute” cu emoţiile, supoziţiile, utopiile etc.

Totuşi, nu este suficient însă să fim raţionali. Mai este necesar şi să fim conştienţi de faptul că, de obicei, ceea ce vedem şi judecăm la un moment dat, este doar o mică părticică din realitate. Un manipulator poate prezenta îngroşat numai partea din realitate care îi convine lui şi lăsa total pe dinafară alte aspecte ale realităţii (care nu îi convin). Această limitare a raţiunii se poate corecta prin tehnici cum ar fi: formularea de întrebări, căutarea deliberată de perspective cât mai diferite asupra unui aceluiaşi fapt, gândirea laterală şi altele.

 

În încheiere.

Dintr-un anumit punct de vedere, comunicarea este manipulare. În lipsa unei abordări raţionale dar care admite existenţa a mai multor puncte de vedere simultan corecte asupra unui aceluiaşi fapt; în condiţiile amestecului ambiguu dintre emoţional şi raţional; în condiţiile în care se induce impresia unei logici aparent corecte (de exemplu bazate pe prejudecăţi) dar false în fond; comunicarea (verbală şi non-verbală) poate fi un bun instrument de manipulare. De acea, este bine să fim conştienţi de acest lucru, mai ales într-o lume în care informaţia, care ne bombardează tot timpul din diferite direcţii, ocupă un loc tot mai important.

 

 

Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole – Psihologie sociala

 

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie