PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 60 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Rolul victimei infractiunii in cercetarea la fata locului

 

 

 

Rolul victimei infracţiunii în cercetarea la faţa locului


Marcel Cernovschi


Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile ce contribuie în mod esenţial la realizarea scopului procesului penal. În accepţiunea legii penale, cercetarea la faţa locului constituie un procedeu probatoriu care serveşte la administrarea sau la aflarea unor mijloace de probă. Dar, cu tot caracterul, aşa zis auxiliar, acestei activităţi i se atribuie o semnificaţie deosebită, de ea depinzând direct aflarea adevărului cu privire la faptele si împrejurările cauzei inclusiv cu privire la persoana făptuitorului. Cunoaşterea faptelor şi împrejurărilor de fapt, urmarea produsă, autorului faptei, are o deosebită importanţă pentru soluţionarea legală şi temeinică a cauzelor penale deoarece, ne indică tot ce trebuie dovedit, îndrumând organul judiciar pentru lămurirea prin probe a tuturor aspectelor care interesează cauza, dar, totodată, impiedicându-le să-şi irosească timpul cu dovedirea unor faptei şi împrejurări care nu prezintă nici o importanţă pentru cauză.

Pentru organul judiciar, primele informaţii sunt deosebit de utile, sursele de informaţii fiind victimele infracţiunii, rudele acestora, martorii oculari, organele de poliţie sosite primele la faţa locului şi chiar făptuitorul.

Ascultarea de îndată a victimei este impusă de considerente de ordin tactic, dictate de operativitatea cu care trebuie efectuate anumite activităţi (de exemplu urmărirea pe urmele * calde * a faptuitorului), precum şi starea de sănătate, împrejurarea ca, între timp aceasta se poate agrava, cu riscul de a nu putea fi valorificate informaţiile utile pe care le-ar putea furniza.

În literatura de specialitate sunt consemnate, practic, informaţiile cu privire la unele împrejurări ale săvârşirii infracţiunii, furnizate de către victimă, cum ar fi :

- semnalmentele făptuitorului ;

- categoria de persoane din rândul cărora se poate recruta făptuitorul ;

- direcţia în care s-a deplasat după părăsirea locului faptei;

- starea iniţială a locului dinaintea săvârşirii faptei;

- existenţa unor urme care să demonstreze că s-a săvârşit o faptă penală;

- căile folosite de făptuitori pentru a pătrunde în locul faptei;

- activităţile desfăşurate de făptuitori la locul faptei;

- instrumentele folosite la comiterea faptei;

- locurile pe unde s-au deplasat infractorii în câmpul crimei, numărul făptuitorilor;

- bunurile şi valorile ce lipsesc de la locul faptei;

- existenţa aşa numitor * împrejurări negative*;

- persoanele care au perceput, în tot sau în parte, sau puteau să perceapă fapta şi împrejurările săvârşirii acesteia;

- modificările intervenite în câmpul faptei, persoanele care le-au făcut şi scopul acestora;

- cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat săvârşirea faptei şi măsurile de prevenire ce trebuie luate în viitor e.t.c.

În faza premergătoare a cercetării propriu-zise, practicienii recomandă ca organul de urmărire penala să pună întrebări legate de viaţa particulară a victimei, de relaţiile de prietenie ale acesteia, rudele apropiate cu care întreţine legături şi cu care nu întreţinea legături sentimentale, raporturile de duşmănie, modul de a se comporta al victimei în diferite împrejurări, situaţia materială a victimei, dacă suferea de o boală, ce planuri de viitor avea etc.

Din varietatea datelor de interes pentru cunoaşterea victimelor, apreciate ca având o semnificaţie deosebită în procesul identificării autorilor infracţiunilor enumerăm:

- datele referitoare la determinarea naturii juridice a cazului pentru a stabili dacă în speţă este vorba de omor, sinucidere ori moarte accidentală;

- datele privind stabilirea celui mai plauzibil mobil al săvârşirii infracţiunii;

- datele relative la precizarea circumstanţelor esenţiale ale evenimentului (de loc, timp, mod de comitere, surprinderea victimei ori acceptarea pătrunderii autorilor în locuinţă), alte împrejurări semnificative (tentative de alarmare sau de apărare a victimelor);

- datele care definesc personalitatea victimei, în principal, cele privind concepţia şi modul de viaţă, materializarea la nivelul de cultură şi educaţie, atitudini, calităţi temperamentale şi caracteriale, credinţe şi obiceiuri, anumite tabieturi, dorinţe nesatisfăcute, starea deechilibru psihic ori manifestarea unor tendinţe spre agresivitate, izolare socială ori depresiune, anumite tere sau vicii ascunse (jocuri de noroc, consum excesiv de alcool, relaţii extraconjugale ori de inversiune sau perversiune sexuală);

- cercul de relaţii al victimei (de familie, rudenie, vecinătate, de serviciu, de distracţie) mediile şi locurile sau localurile publice frecventate. De o importanţă deosebită în acest sens sunt precizarea relaţiilkor victimei (de amiciţie, duşmănie, indiferenţă) şi, mai ales, identificarea şi conturarea tuturor stărilor tensionale ori conflictuale mai vechi apărute recent (neînţelegeri familiale, conflicte pentru moştenire, motive de răzbunare sau gelozie etc.), precum şi a celor care privesc legături cu persoane bănuite de comiterea faptei sau cu cercuri afaceriste ori de infractori, care ar putea sugera preocuparea victimei pentru obţinerea unor venituri pe căi ilicite;

- informaţii privind mişcarea în timp şi spaţiu a victimei cu accent deosebit pe perioada imediată evenimentului care pot avea relevanţă deosebită;

- date privind bunurile deţinute de victimă, mai ales a celor de valoare şi cele privind dispariţia unora dintre acestea sau a unor documente;

- informaţii privind antecedentele morale, medicale, penale şi contravenţionale ale victimei.

Fără a ierarhiza ori generaliza diferitele împrejurări relevante în geneza actului infracţional, victima oscilează întotdeauna între a crea condiţiile favorizante sau a fi ea însăşi cauza determinantă, mai ales că, sub aspectul cauzalităţii, raportul atitudinal infractor-infracţiune-victimă înclină de cele mai multe ori în defavoarea acesteia, unii autori considerând că, chiar dacă există şi cazuri în care între infractor şi victimă nu a existat nici un fel de legătură anterioară, privind din perspectivă strict psihologică, nici o victimă nu poate fi absolvită integral de o anumită răspundere legată de actul infracţional (ca exemplu: poştaşul cu bani mulţi asupra sa nu se asigură deloc şi este atacat în scop de jaf).

În cazul în care, între victimă şi infractor există anumite legături anterioare, plecându-se de la cunoaşterea victimei se poate *reconstitui* fizionomia particulară a relaţionării interpersonale infractor-victimă şi, în felul acesta, se poate identifica cel ce a comis fapta criminală, modul de reacţie al victimei, psihologia ei informâd asupra unor caracteristici psihice şi comportamentale ale infractorului. Desigur există foarte multe variante posibile ale relaţiei infractor-victimă, în special în cazul infracţiunilor cu violenţă. Având în vedere poziţia şi situaţia victimei după comiterea infracţiunii, putem diferenţia mai multe variante posibile, precum:

- victime dispărute, sesizarea fiind făcută de persoane cunoscute şi, nu de puţine ori, chiar de către infractor, cum ar fi cazul soţului ucigaş;

- victime ce nu supravieţuiesc agresiunii (decedate) care oferă, în principal, informaţii asupra infractorului, plecând de la modul cum a reacţionat acesta ( în ce loc, cu cruzime sau fără, încercând sau nu să acopere urmele, jefuind sau nu victima, etc);

- victime ce supravieţuiesc agresiunii, dar nu pot identifica infractorul din motive obiective (fapta s-a comis pe întuneric, infractorul era mascat, victima a fost mai înainte legată la ochi, prin surprindere, etc). Îin asemenea cazuri, victima poate oferi informaţii în legătură cu unele caracteristici fizice sau psihice ale infractorului (eventual vocea, aspecte vestimentare – haină aspră sau lucioasă, nervozitate, precipitare etc);

- victime ce supravieţuiesc agresiunii şi care cunosc infractorul, însă nu-l denunţă din motive ce ţin de teama de răzbunare a acestuia (de exemplu: victima cunoaşte ameninţarea infractorului că, în cazul în care va fi denunţat se va răzbuna pe copii);

- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar pe care însă nu-l denunţă din motive ce ţin de viaţa lor particulară (deexemplu: agresorul este concubinul victimei căsătorite);

- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, dar care, în loc să-l denunţe, încearcă să ofere alte explicaţii, inclusiv autoacuzându-se , protejându-l deliberat pe infractor (este cazul, desigur mai rar, a victimei care, în acest fel, consideră că oferă *dovezi de dragoste* infractorului pe care-l iubeşte);

- victime care supravieţuiesc agresiunii şi care, deşi cunosc infractorul adevărat, acuză o altă persoană pe care vrea să se răzbune;

- victime care supravieţuiesc agresiunii, care cunosc infractorul, însă, profitând de situaţie, încearcă să pună pe seama altuia şi fapte pe care nu le-a comis (de exemplu: reclamă dispariţia unor lucruri de valoare sau bani pe care în mod real infractorul – care s-a rezumat numai la violarea ei – nu şi le-a însuşit);

- care profită de o anumită situaţie, reclamând o infracţiune comisă asupra sa cu intenţia de a sancţiona o persoană sau de a profita de pe urma ei (de exemplu: simularea voluntară şi regizarea corespunzătoare pentru a transforma o relaţie sexulă în viol).

Stabilirea poziţiei victimei în *scenariul infracţiunii* ori indicarea autorului de către aceasta constituie premise ale soluţionării juste a cauzei penale doar coroborate şi susţinute de celelalte probe şi mijloace materiale de probă obţinute pe parcursul cercetării la faţa locului sau administrate în cauză, în timpul sau ca rezultat a desfăşurării altor activităţi tactice ori procedurale.

Un alt aspect relevat de literatura de specialitate este reţinerea victimei de a reclama sau colabora cu organele judiciare, în cazurile de viol şi tentativă de viol, contenţia rezidând în :

- dificultatea unor victime de a evalua tentativa de viol de intromisiune, ce defineşte actul sexual consumat ;

- jena şi pudoarea publică faţă de publicizarea actului, mai ales din partea femeilor fără viaţă sexuală ;

- reţinerea victimelor faţă de stresul interogatoriilor şi expertizelor medico-legale;

- neîncrederea faţă de soluţionarea judiciară a cazurilor, cât timp în unele societăţi, justiţia este reprezentată cu precădere de bărbaţi. Atitudinea dubitativă a juriştilor şi experţilor este percepută de victimă ca o nouă agresiune, ca un fel de *viol judiciar*, fapt ce îi exacerbează sentimentele de culpabilitate, o determină la o supravictimizare şi o inhibă de a face sau de a continua o reclamaţie judiciară.

Numărul mare de victime, practic greu de identificat, reacţia diferită a victimelor la anumite fapte(spre exemplu la viol, înşelăciuni, mită, trafic de influenţă), modicitatea prejudiciilor cauzate prin unele fapte, lipsa încrederii în organele de descoperire (cele de cercetare penală), tendinţa unor victime de a evita publicitatea, etc, fac ca un număr mare de fapte penale să nu fie nu numai descoperite, dar nici măcar reclamate.

Se constată existenţa unei tendinţe spre victimizare în mai multe sectoare de activitate a populaţiei, aceasta manifestându-se prin reacţii din ce în ce mai paradoxale : apatie, indiferenţă, retragere, autoapărare sau chiar provocare, însuşi procesul de *victimizare* (de alegere a victimei de către infractor sau de cădere a unei persoane în această postură) nu este, de cele mai multe ori, o pură întâmplare, ci un proces complex, victima având şi un rol cauzal sau favorizant în săvârşirea infracţiunii. Cunoaşterea modului cum s-a comportat victima în perioada preinfracţională şi infracţională, cât şi felul cum se manifestă în timpul desfăşurării anchetei judiciare contribuie, într-o măsură însemnată, uneori decisivă, la rezolvarea corectă a cauzei judiciare şi la fundamentarea unor recomandări preventive şi autoprotectoare în raport cu pericolul unei victimizări viitoare.

Departe de a reuşi încadrarea într-un stereotip a contribuţiei victimei în derularea unei infracţiuni ori a atitudinii acesteia în toate fazele procesului infracţional sau a cercetărilor, prin indiciile şi informaţiile ce la oferă organului judiciar, victima îşi are rolul ei, uneori prestabilit, după tipul infracţiunii consumate şi importanţa particulară în soluţionarea cauzei, în condiţii de legalitate.


Bibliografie:

1. V.Dongoroz ş.a.- Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală roman, vol.I partea generala, Ed.Academiei Romane, Bucuresti,1975, cit.pag.169

2. E.Stancu-Investigarea stiinţifică a infracţiunilor,Curs de criminalistică, Univ. Bucuresti,Fac.de Drept,Bucuresti, 2002, cit.pag.325

3. Gr.Theodoru, T.Plăeşu – Drept de procedură penală, partea generală, vol.I, Universitatea ,,A.I.Cuza ,, Iaşi, 1987, cit.pag.206

4. A.Ciopraga – Criminalistica.Tratat de tactică.Ed.Gama.Iasi,1992, cit.pag.56

5. T.Bogdan – Probleme de psihologie judiciară, Ed.Ştiinţifică, Bucuresti, 1973, cit.pag.155-159

6. M.Cernovschi – Cercetarea la fata locului , Ed.Restituţio, Iasi, 2006, cit.pag.60

7. I.T.Butoi, T.Butoi – Psihologie judiciară, Ed. Fundaţiei României de Mâine,Bucuresti, 2004, cit.pag.69-70

8. I.T.Butoi, T.Butoi – Tratat universitar de psihologie judiciară - teorie şi practică-, Ed.Phobos, Bucuresti, 2003, cit.pag.66

9. N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi – Psihologie judiciară, Ed.Şansa, Bucuresti, 1994, cit.pag.102-103

10. A.Garcia-Pablos – Criminologia, una introduccion a sus fundamentos teoricos, editia a 4 a, Ed. Tirant Lo Blanch, Valencia, 2001, pag.103-105

11. Ghe. Scripcaru, C.Scripcaru – Medicina legală pentru jurişti, Ed.Cugetarea, Iaşi, 1999, cit.pag.159-160

12. Al. Ungureanu – Prelegeri de criminologie, Ed. Cugetarea, Iasi, 1999, cit.pag.133

13. N.Giurgiu – Elemente de criminologie, Ed.Fundaţiei Chemarea, Iasi, 1992, cit.pag.254

14. N.Mitrofan, V.Zdrenghea, T.Butoi – Psihologie judiciară, Ed.Şansa, Bucuresti, 1992, cit.pag.58

 

 

Articolul poate fi descarcat in format pdf la rubrica Articole – Psihologie juridica

 

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie