PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 60 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Razboiul timbrelor 1

 

 

 

 

 

Războiul timbrelor

Episodul [ 1 ]

 

 

Dacă unele ţări au avut parte de războiul rozelor, cel de 100 de ani, al opiului sau chiar al stelelor, noi, mai mioritici de felul nostru, şi în bun spirit caragialesc avem un război al … timbrelor. Timbrele cu pricina sînt introduse de o dispoziţie a Colegiului Psihologilor şi au declanşat o adevărată revoltă la nivelul psihologilor. Drept urmare am decis, dată fiind dimensiunea conflictului, să îl transformăm într-un serial. Începem aşadar cu Dispoziţia care a declanşat conflictul, urmînd să prezentăm reacţiilor tuturor părţillor aflate în conflict

Evident că vom şi comenta cele ce se întîmplă, dar mai întîi, să vedem de la ce a pornit totul.

 

Notă:

Comentariile, numerotarea şi sublinierile din textele de mai jos ne aparţin. Comentariile au fost scrise cu roşu pentru diferenţiere.

 

 

1.1.

COMUNICAT

privind evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practică

 

Prin prezenta va ducem la cunostinta faptul ca in data de 6 februarie 2012 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Dispozitia presedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania nr. 1/2012 privind evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica, act administrativ cu caracter normativ adoptat in regim de urgent in vederea securizarii actelor profesionale ale psihologilor romani.

 

Astfel, securizarea actelor profesionale reprezinta o noua etapa in organizarea exercitarii profesiei de psiholog in Romania, necesara pentru evidenta profesionala a psihologilor si pentru cresterea gradului de incredere a populatiei/beneficiarilor in serviciile psihologice prestate de catre profesionisti, dar si pentru realizarea primului sistem de evidenta a actelor profesionale.

 

Securizarea actelor profesionale se realizeaza prin utilizarea registrelor profesionale si a timbrelor profesionale.

 

Hmmm…să zicem că în acelaşi timp notariatele din România folosesc pentru asta timbrul sec, o metodă mult mai simplă şi evident mai ieftină, dacă nu se folosesc timbrele autocolante. O astfel de metodă se foloseste de ceva ani de zile in reteaua laboratoarelor psihologice ale Ministerului Transporturilor … deci solutii exista ...

 

Registrele profesionale sunt unice la nivel national, putand fi tiparite la unitatile de papetarie, imprimerii/tipografii, recomandabil in format A4 (landscape), tip carnet, care urmeaza sa fie numerotate si stampilate pentru conformitate de catre psihologii cu drept de libera practica.

 

Timbrele profesionale sunt realizate de catre Fabrica de Timbre din cadrul Companiei Nationale Posta Romana S.A., acestea sunt unice, fara valoare si au caracter profesional, servind in mod exclusiv pentru securizarea actelor profesionale ale psihologilor.

 

Timbrele profesionale se achizitioneaza doar de catre psihologii care isi exercita profesia prin formele specifice, numai de la oficiile postale ale Companiei Nationale Posta Romana S.A., potrivit unei repartizari anterioare, conform listei anexate.

 

Costul de achizitie al unui timbru profesional este de 1 leu, cost unic la nivel national.

 

Or fi timbrele astea „fără valoare” dar se pare că totuşi costă ceva … aparent puţin, dar daca emiţi citeva sute de avize într-o lună, atunci nu mai e aşa de puţin.

 

Timbrele profesionale se aplica prin lipire in partea dreapta a actului profesional (aviz psihologic, raport de evaluare psihologica, raport de expertiza psihologica, proces-verbal de finalizare a sedintei de consiliere/psihoterapie, etc.) emis de catre psiholog, dupa care se stampileaza/parafeaza, dupa caz.

 

Dacă există un timbru unic, securizat bla, bla bla…care se  ştie şi cui a fost vîndut, de ce mai am nevoie de parafă si semnătură. Iar dacă am parafă şi semnătură, de ce aş mai avea nevoie de un timbru unic … Şi cum se face că medicii, deşi fac şi examinări şi au şi colegiul, nu au timbre .... de securitate Laughing

 

Psihologii angajati in institutiile publice (spitale, policlinici, centre de recuperare, centre de asistenta sociala, etc.), care realizeaza activitatea profesionala in vederea sustinerii actului medical de specialitate/actului terapeutic medical/altei interventii  specifice si a caror acte profesionale sunt utilizate doar in interiorul institutiei angajatoare, fara a fi emis pentru utilizare in exteriorul acesteia, nu au obligatia aplicarii timbrelor profesionale. Totodata, acestia au obligatia realizarii si completarii registrelor privind evidenta actelor profesionale, inclusiv in format electronic. Avizele psihologice necesare pentru activitatea de sanatate si securitate in munca, siguranta circulatiei si navigatiei, precum si cele privind evaluarea psihologica specifica sistemului national de asigurari sociale de sanatate sunt supuse in mod obligatoriu sistemului de timbrare profesionala, indiferent de forma de exercitare a profesiei si indiferent de modul de utilizare a avizului psihologic.

 

Orice act profesional care serveste/este utilizat in mod direct de catre beneficiarii serviciilor psihologice se certifica de catre psihologi prin timbrare si se inregistreaza in registrul de evidenta al actelor profesionale.

 

Cheltuielile privind achizitia timbrelor profesionale reprezinta cheltuieli deductibile ale formei de exercitare a profesiei/cheltuieli profesionale, dupa caz, in conditiile legii.

 

Cu siguranţă că sunt cheltuieli deductibile, problema e alta însă … trebuie să ai din ce să le deduci, adică să ai venituri …

 

Din data de 1 martie 2012 actele profesionale ale psihologilor romani sunt certificate in mod obligatoriu prin timbrul profesional, care contine o serie si un numar unic. Timbrele profesionale vor putea fi achizitionate dupa data de 20 februarie 2012.

 

Nota: Precizari suplimentare legate de regimul juridic al registrelor sau timbrelor profesionale puteti solicita la adresa de e-mail Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

Şi acum întrebarea prostului … se mai aplică sistemul asta în vreo ţară ? Şi daca DA, în ce condiţii, unde, cum …

 

 

EXPUNERE DE MOTIVE

pentru aprobarea Dispozitiei presedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania privind evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica

 

 

Dispozitia presedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania privind evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica a fost emisa in vederea protejarii intereselor psihologilor romani, pentru securizarea si certificarea actelor profesionale ale acestora.

 

Dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 213/2004, Colegiul Psihologilor din Romania a primit mai multe sesizari privind practicarea ilegala a profesiei, emiterea avizelor psihologice de catre institutii care nu au calitatea de furnizori de servicii psihologice, precum si eliberarea avizelor psihologice fara a exista o corelatie intre timpul de munca si numarul acestora. In realitate, in prezent, cu toate ca exista un cadru normativ specific privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, institutiile si autoritatile publice ignora in foarte multe cazuri legislatia privind furnizarea serviciilor psihologice si emit acte administrative prin care dau posibilitatea si altor entitati sa furnizeze servicii psihologice, fara ca acestea sa detina atributii in emiterea actelor administrative pentru punerea in aplicare si detalierea dispozitiilor Legii nr. 213/2004 si a HG nr. 788/2005. In acest sens, in ultima perioada Colegiul Psihologilor din Romania se confrunta cu mai multe probleme legate de emiterea unor acte administrative cu caracter normativ care incalca dispozitiile Legii nr. 213/2004 si a HG nr. 788/2005.

 

Singurul care ignoră în mod constant legile în vigoare si produce interpretări aberante şi abuzive ale acestora este chiar … Colegiul Psihologilor, care încă de la înfiinţare s-a străduit din răsputeri să instituie un monopol şi o dictatură a unor băieţi deştepţi asupra psihologiei româneşti. Din fericire nu a reuşit în mod absolut, dar a fost enorm de mult ajutat în această muncă de incompetenţa şi prostia numeroşilor jurişti de 2 bani de prin ministere şi instituţii publice, care nu au făcut decît să aprobe orice act scos de Colegiu, fără să citească măcar legislaţie.

Ca să revenim puţin la lege, cea cu numărul 213/2004 specifică următoarele:

„Art. 6. - Exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară:

a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de liberă practică, potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale altor reglementări şi acte normative în vigoare;

b) în sectorul public, în care psihologii au, după caz, statutul de funcţionar public, cadru didactic şi alte funcţii, potrivit prevederilor legilor speciale şi regulamentelor sau statutelor instituţiei respective.”

Asta înseamnă că în afară de psihologii cu liberă practică mai există şi alţii care pot practica această profesie, în alte condiţii. Iar aceştia nu se supun normelor Colegiului.

 

Totodata, au fost inregistrate cazuri in care avizele psihologice erau falsificate sau emise fara respectarea cerintelor legale in vigoare. Astfel, in piata serviciilor psihologice au aparut furnizori de servicii psihologice falsi, care creaza o situatie neconcurentiala, in defavoarea psihologilor cu drept de libera practica atestati.

 

Pai cred ca ar trebui să se specifice clar care sunt acei furnizori „falşi”. De asemenea falsificarea avizelor intră sub incidenţa penalului, iar cei afectaţi ar trebui în mod normal să se adreseze Procuraturii şi Poliţiei.

 

Prin evidenta profesionala realizata sunt protejate actelor profesionale emise de catre psihologi, astfel incat sa fie reduse riscurile de falsificare sau practica ilegala a profesiei de psiholog, prin nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 213/2004.

 

Prin masurile adoptate sunt protejate resursele financiare ale psihologilor romani, care vor avea acces liber si neconditionat la piata serviciilor psihologice, pe o piata concurentiala, putand fi eliminate in acest mod practicile anticoncurentiale si ilegale din sfera emiterii avizelor psihologice.

 

E interesat conceptul asta prin care se „protejează resursele financiare ale psihologilor” punîndu-i să cheltuie nişte bani în plus pe acele timbre. Evident că preţul serviciilor psihologice va rămîne acelaşi (nu poţi scumpi examinarea cu 1 leu), drept urmare banii se vor scădea chiar din buzunarul psihologilor …

Acces liber şi necondiţionat la piaţa serviciilor au şi acum doar că nu-i bagă nimeni în seamă. Adică, de exemplu, dacă eşti o firma mare, şi ai peste 1000 de angajaţi, chiar ai contracta evaluarea psihologică periodică cu un cabinet individual ? Conform noii dispoziţii, un astfel de cabinet ar trebui să facă ceva gen maxim 250 evaluări pe lună. Deci evaluarea psihologică periodică a întregului personal ar dura cam 4 luni. Şi pe urmă chiar ai da cîteva sute de milioane de lei unui cabinet care are un birou şi un scaun …. Categoric NU. Firmele mari, lucrează cu firme asemenea lor, care prezintă încredere şi pot efectua serviciile cerute in mod optim. Aşa că, oricîte timbre ar inventa Colegiul, marile contracte vor rămîne innacesibile cabinetelor individuale. Despre asta am mai discutat cîndva, acum vreo 3 ani:

www.psihologiaonline.ro/forum-mainmenu-69.html?func=view&id=61&catid=21

Evident că pentru o firmă mare ar mai fi soluţia să contracteze acel serviciu cu mai multe cabinete … dar de ce şi-ar bate capul cu mai multe contracte, şi cu toate problemele care derivă de aici …

 

Timbrele profesionale nu pot fi achizitionate decat de catre psihologii cu drept de libera practica care isi exercita profesia prin formele prevazute de lege, inclusiv in structurile de psihologie avizate de catre Colegiul Psihologilor din Romania.

 

Prin evidenta profesionala, psihologii si beneficiarii serviciilor psihologice vor cunoaste provenienta actelor profesionale si vor fi securizati cu privire la valoarea profesionala a acestora. De asemenea, institutiile publice vor fi informate cu privire la noile conditii profesionale privind emiterea actelor de catre psihologii romani.

 

Nu pricep neam cum timbrul ala mă securizează cu privire la valoarea profesională a serviciilor. Să înţeleg că dacă pun un timbru, dintr-o dată evaluarea respectivă a devenit mai buna, mai profesionistă ? De asemenea nu pricep cum adică „psihologii şi beneficiarii serviciilor psihologice vor cunoaşte provenienţa actelor profesionale”. Păi se presupune că psihologul emite acel act, deci provine de la el. Să înţeleg că fără timbru psihologul nu ştia că el emite de fapt acel act … Pe de altă parte beneficiarul cam ştie de unde îşi ia avizul, adică ştie de la ce psiholog l-a obţinut. În plus era o semnătură şi o parafă care certifica asta. Ce îmi aduce în plus timbrul …

 

Dupa implementarea masurilor adoptate apreciem ca va creste gradul de profesionalizare al serviciilor psihologice in Romania, precum si gradul de incredere a populatiei in calitatea serviciilor psihologice realizate de catre profesionisti, fiind eliminate treptat practicile anticoncurentiale si practicile ilegale din activitatea psihologica.

 

Pai dacă timbrele cresc gradul de profesionalizare a serviciilor psihologice propun Colegiului să se renunţe la cursuri de formare, mastere etc etc … e suficient să lipim timbre pe avize ca să devenim profesionişti. Gradul de încredere a populaţiei în serviciile psihologice va creşte în momentul în care ele vor fi profesionist făcute şi nu la normă. Atîta timp cît se impun evaluări de dragul evaluării (cum sunt cele periodice la 1 an, pentru toţi angajaţii) ele sunt doar pierdere de vreme şi sunt tratate ca atare…

 

Timbrele profesionale contin elemente de siguranta unice, neputand fi copiate sau falsificate. Hartia utilizata la fabricarea timbrelor profesionale contine diferite insertii pentru identificare, precum si marca Fabricii de Timbre.

 

Timbrele profesionale se achizitioneaza in sistem securizat de la oficiile postale, acestea neputand fi comercializate catre persoane neautorizate.

 

(fără dată)

 

Sursa:

www.copsi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1845:dispozitia-presedintelui-comitetului-director-al-colegiului-psihologilor-din-romania-nr-12012-privind-evidenta-profesionala-a-psihologilor-cu-drept-de-libera-practica&catid=31:precizari-juridice--comunicate&Itemid=200040

 

 

 

 

1.2

 

 

COMUNICAT

privind punerea in aplicare a prevederilor Dispozitiei Presedintelui Comitetului director al Colegiului Psihologilor din Romania nr. 1/2012 privind evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica

 

 

Avand in vedere stadiul implementarii programului de evidenta informatica realizat de catre Compania Nationala Posta Romana SA, termenul stabilit pentru intrarea in vigoare a obligatiei privind utilizarea timbrelor profesionale se modifica, obligatia prevazuta de dispozitiile art. 8 alin. (1) din actul administrativ cu caracter normativ citat mai sus fiind aplicabila incepand cu data de 1 aprilie 2012.

 

In acest sens, in data de 1 martie 2012 se aproba o dispozitie de preschimbare a termenului de intrare in vigoare a obligatiei privind utilizarea timbrelor profesionale.

 

De asemenea, pana la data de 2 martie 2012 vor fi elaborate norme de aplicare ale actului administrativ cu caracter normativ mai-sus citat.

 

Pentru lamuriri suplimentare va stam la dispozitie la adresa de e-mail: Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza .

 

De aici inteleg doar ca emiterea de timbre va fi strict controlata si se va putea stabili exact cine si ce timbru a cumparat. Şi o primă amînare, aparent pe motive tehnice.

 

(fără dată)

 

Sursa:

www.copsi.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1854&catid=31&Itemid=200040

 

 

 

Va urma ….

 

 

Lucian Andries

 

30 martie 2012

 

 

 

 

Războiul timbrelor. Episodul 2

 

Războiul timbrelor. Episodul 3

 

Războiul timbrelor. Episodul 4

 

Războiul timbrelor. Episodul 5

 

Războiul timbrelor. Episodul 6

 

Războiul timbrelor. Episodul 7

 

Războiul timbrelor. Episodul 8

 

Războiul timbrelor. Episodul 9

 

 

….

 

 

 

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie