PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 72 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Alegeri Copsi 2013 [4] Plan managerial – Doru Dima

 

 

 

Alegeri Copsi 2013 [ 4 ]

Plan managerial – Doru Dima

 

 

 

A venit si rindul domnului Dima al carui proiect managerial il gasiti aici: http://dorudima.wordpress.com/

 

Intrucit textul domnului Dima este prezentat sub forma de tabel, a trebuit sa refac aranjarea pentru ca respectiva modalitate nu e cea mai fericita pentru prezentarea pe pagina web a site-ului. Pina una alta sa mentionam ca pina acum este singurul plan managerial care se apropie de adevar cu obiective, termene etc.

Textul original este trecut cu caractere bold.

Comentariile sint scrise cu caractere normale, pentru a usura distinctia intre ele.

 

Deoarece Planul managerial al domnului Dima este destul de vast, am renuntat la partea care prezinta concluziile studiului APIO. Pentru cine doreste sa citeasca materialul integral, la sfirsitul articolului gasiti link-ul de download.

 

Ca o prima observatie - antetul documentului contine urmatorul text: „Dr.psih.Doru Dima – Candidat LEGAL la Preşedinţia Colegiului Psihologilor din Romania”. Acuma ce sa intelegem, ca ceilalti ar fi candidati ilegali sau ce ? Ma rog, trecem peste ...

 

 

 

PLAN MANAGERIAL

 

Preambul:

Psihologul cu drept de liberă practică îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului independenţei profesionale, care îi conferă dreptul de iniţiativă şi decizie în exercitarea actului profesional, cu asumarea deplină a răspunderii pentru calitatea acestuia (Legea 213 din 2004, art. 4)

Psihologul cu drept de liberă practică se supune, în exercitarea profesiei, prevederilor legislaţiei naţionale, europene şi internaţionale, referitoare la drepturile fundamentale ale omului. (Legea

213 din 2004, art. 3)

Elaborarea acestui Plan Managerial a plecat de la o analiză a situaţiei reale în care se află astăzi Colegiul Psihologilor din România, pe bază de documente publice de referinţă precum şi în urma discuţiilor cu Preşedinţi de Filiale locale, membrii în Comisiile Aplicative precum şi cu psihologi fără funcţii în Colegiu.

Analiza realizată a scos în evidenţă paşii făcuţi de psihologia românească în ultimii 4 ani dar şi problemele structurale nerezolvate în aceşti ani de către Colegiul Psihologilor din România.

Elaborarea unui Plan Managerial care să definească principalele direcţii de dezvoltare ale Colegiului Psihologilor din România trebuie să ţină seama de contextul extern, de contextul intern precum şi de oportunităţile şi ameninţările la adresa psihologului cu drept de liberă practica.

Aceste oportunităţi şi ameninţări au fost identificate prin analiza contextului legislativ european şi naţional, a contextului legislativ instituţional (Legea 213 din 2004), a rolului şi locului psihologului în societatea românească aşa cum este văzut de Mediul Economic, Consilii, Agenţii Guvernamentale, Ministere.

Toate acestea au contribuit la identificarea unor propuneri de valorificare a oportunităţilor pe care le au psihologii cu drept de liberă practică precum şi de diminuare a efectelor unor ameninţări, prin intermediul acestui Plan Managerial.

CONTEXTUL ACTUAL

În contextul actual al dezvoltării societăţii româneşti psihologul se regăseşte aproape în toate activităţile ce presupun utilizarea forţei de muncă şi aproape în toate activităţile desfăşurate de individ atât în familie cât si la locul de muncă.

Caracteristicile definitorii pentru contextul actual sunt:

Concurenţa neloială. Psihologul cu drept de liberă practică este concurat în mod neloial de alţi psihologi care desfăşoară activităţi asemănătoare fără să fie înregistraţi, care practică preţuri mult sub cele reale şi care nu respectă standardele minime solicitate de Colegiul Psihologilor.

 

Pai domnul Dima, daca tot ati inceput Planul cu niste articole din Legea 213, poate era bine sa mai dati vreo citeva ca citat. Ca de exemplu:

„Art. 6. - Exercitarea profesiei de psiholog se desfăşoară:

a) în sectorul privat, în regim salarial, sau independent cu drept de liberă practică, potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi ale altor reglementări şi acte normative în vigoare;

b) în sectorul public, în care psihologii au, după caz, statutul de funcţionar public, cadru didactic şi alte funcţii, potrivit prevederilor legilor speciale şi regulamentelor sau statutelor instituţiei respective.”

Dupa cum rezulta de mai sus, psihologii angajati la privat sau la stat lucreaza perfect legal fara sa aiba libera practica, si logic, examinarile pe care le fac sint la fel de legale. Asa ca chestia cu concurenta neloiala e pentru fraierii care pun botu’. Daca tot ati citat mai jos din concluziile studiului APIO vedeti ce spun cei de acolo despre apartenenta la Copsi.

 

Preţuri derizorii. Astăzi, preţurile practicate pe piaţă nu acoperă costurile reale ale serviciilor psihologice (2-10 lei pentru un aviz psihologic), pe de altă parte costurile formării psihologului depăşesc cu mult posibilităţile reale ale acestuia.

 

Pai piata stabileste preturile alea. Dumneavoastra ce doriti, sa impuneti niste preturi ? Pe de alta parte sinteti sigur ca nu acopera costurile ? Pentru ca in multe cazuri costurile inseamna hirtia pentru aviz plus tonnerul aferent.

 

Lipsa de independenţă faţă de angajator. Psihologul este expus abuzurilor în contextul în care lucrează ca angajat în Clinicile private sau în Şcolile de Şoferi în care noţiunea de ştiinţă nu are nici o valoare.

 

Sa inteleg ca psihologul care are cabinet propriu nu este expus acelorasi presiuni ? Pai daca Scoala cu care are contract pentru examinari il reziliaza... cam cit de independent e respectivul. Asta e alta vrajeala promovata de conducerea actuala a Copsi ca sa justifice ca psihologii ar trebui toti sa aiba cabinet individual. Evident ca e stupid ... si apropo ... dumneavostra aveti cabinet individual cum  zice Colegiul ?

 

Lipsa recunoaşterii serviciilor psihologice de către sistemul de sănătate. In ciuda faptului că psihologul contribuie la sănătatea mentală a populaţiei, serviciile acestuia nu sunt recunoscute ca atare. Drept urmare, o colaborare cu Casa de Asigurări de Sănătate nu a putut fi demarată.

 

Pai serviciile psihologice nu sint recunoscute ca servicii de sanatate din cauza Legii sanatatii. Buba e mai veche si ar fi trebuit ca cei care conduceau APR sa se ocupe de asta. Dar pe ei i-a durut la basca iar acum e mult mai complicat. Iar CNAS nu poate defini serviciile altfel decit spune legea.

 

Lipsa de perspectivă pentru a avea psihologia ca singură profesie. Psihologii din România îşi desfăşoară activitatea atât în cabinete autorizate cât şi ca angajaţi în aceste cabinete. In ultimii 4 ani, numărul psihologilor cu drept de liberă practică a crescut de la aproximativ 11.000 la peste 13.000. Din nefericire constatăm faptul că psihologii care trăiesc efectiv din activitatea de liberă practică reprezintă sub 50% din totalul acestora. Lipsa unei iniţiative de dezvoltare a psihologiei ca şi activitate asociată dezvoltării unei cariere va face ca psihologia să nu mai reprezinte pentru tineri o soluţie de viitor.

 

Sinteti intr-o grava eroare. Conform datelor din Registrul Unic al Psihologilor, in noiembrie 2011 s-a eliberat parafa cu numarul 12.000, iar in decembrie 2012 cea cu numarul 13.800. Asta inseamna ca doar intr-un AN avem 1800 de noi psihologi cu libera practica (nu 2000 in 4 ani). Asa ca in lumina acestor date eu zic sa va ginditi mai bine de unde provine acea concurenta de care se plinge toata lumea. Asta avind in vedere ca e criza, iar piata serviciilor psihologice a ramas normal la aceeasi valoare, in timp ce numarul psihologilor cu libera practica a crescut cam cu 15 % intr-un an. Si inca nu am inclus in calcul psihologii care s-au angajat in perioada asta si presteaza servicii chiar daca nu au libera practica. Pentru ca legea cererii si a ofertei e simpla si banala, si in calitatea dumneavoastra de manager de succes ar trebui sa o cunasteti. Daca cererea de servicii psihologice e relativ constanta, iar oferta de presatri e in crestere rapida, e clar ca scand preturile prestatiilor. Asa ca poate ar fi mai corect sa incetam cu timpeniile cu concurenta neloiala si alte prostii si sa ne uitam putin si in curtea Colegiului. Iar problema reala este ca an de an sint tot mai multi psihologi, si toti doresc sa cistige din profesia asta, deci concurenta e in crestere.

 

Dispariţia presiunii legale pentru avizele psihologice. În context european, România este singura ţară în care se solicită avizul psihologic pentru cei ce doresc să obţină permisul auto. În foarte scurt timp această activitate va dispărea şi de la noi, fiind prezentă doar pentru şoferii profesionişti sau cei care transportă mărfuri periculoase. Acelaşi lucru se va întâmpla şi legat de avizul psihologic la angajare. În mai puţin de 2 ani acesta nu va mai fi cerut în mod obligatoriu ci doar la solicitarea angajatorului. Ca urmare, peste 2.000 de cabinete individuale îşi vor pierde obiectul principal de activitate.

 

Pai sa vedem putin cum sta treaba. Romania e campioana europeana la accidente rutiere, dar toti soferii care fac accidente au aviz psihologic ... Personal nu prea am auzit de inapti pentru soferi amatori. Daca cineva ia totusi inapt pentru asta la un cabinet, se duce la alt cabinet unde obtine apt fara probleme. Deci, intr-un sistem in care toti cei care doresc iau in final APT, evaluarea nu se justifica.

De ce ar fi nevoie de aviz psihologic la angajare pentru toata lumea ? Care e justificarea ca o femeie de serviciu sau functionar de birou sa aiba un astfel de aviz ? Vreme de decenii astfel de avize nu au fost necesare si totul a functionat fara probleme, iar acum vin unii si ne spun ce drama ar fi daca s-ar renunta. Oare asa sa fie ? Pina la urma pretul care se plateste pe niste servicii inutile reflecta valoarea lor.

 

Lipsa de viziune pentru anumite zone, din partea COPSI. În domeniul consilierii şcolare şi profesionale nu există nici un sprijin metodologic sau legislativ promovate de către Colegiul Psihologilor. Prin urmare aceşti specialişti nu sunt încurajaţi să se înscrie în Colegiul Psihologilor, motiv pentru care activitatea acestora poate fi oricând contestată, fără să aibă posibilitatea de apărare. Acelaşi lucru se întâmplă cu alte ramuri ale psihologiei precum sportul, psihologia juridică, alte forme de terapie decât cele reglementate de Asociaţiile de profil.

 

Activitatea respectivilor poate fi contestata intotdeauna pe motiv de neprofesionalism. Iar asta se poate intimpla si daca sint membri in Copsi. Daca nu sint in Colegiu este pentru ca Legea o permite si asa e normal sa fie, atita timp cit esti angajat si nu cu libera practica.

 

[ Urmeaza concluziile studiului efectuat de Asociatia de psihologie Industriala si organizationala ( www.apio.ro ) pe care nu il mai reproducem aici, si care poate fi descarcat de la adresa: http://www.apio.ro/upload/apio_starea_pmo_2013.pdf ]

 

Pina acum nu putem decit sa constatam ca desi se vrea o radiografie a realitatii psihologiei romanesti, in realitate pleaca de la premise false, demagogie si toate legendele urbane sustinute de ani de zile de Copsi pentru a-si promova propriul interes, lucruri care nu au nimic de-a face cu legalitatea. Din punctul asta de vedere, putin probabil sa vedem in domnul Dima un reformator, in conditiile in care ca mod de gindire demonstreaza ca e in aceeasi barca cu actualii si fostii conducatori.

 

 

OBIECTIVE STRATEGICE ŞI MĂSURI DE REALIZARE

Cele 7 obiective strategice propuse şi măsurile de realizare pornesc de la dorinţa de a continua şi dezvolta ceea ce este valoros, bun şi util în Colegiul Psihologilor şi de a reduce neajunsurile şi deficienţele cu care ne confruntăm având în vedere competenţele Preşedintelui Colegiului Psihologilor şi ale Colegiului ca instituţie ce reglementează munca practicianului în psihologie.

 

Pai asa, pentru cultura noastra generala.... „ce este valoros, bun si util in Colegiul Psihologilor”. Sediul si mobilierul nu se pun la socoteala.

 

 

O1. Promovarea unei structuri, a unei forme de organizare, precum şi a unui sistem de alocare a resurselor care să contribuie la dezvoltarea armonioasă a Colegiului.


Beneficii:

- descentralizarea colectării banilor din cotizaţii şi alte taxe;

Descentralizarea e OK, toti candidatii o promit, asteptam sa o vedem transpusa in practica.

- cofinanţarea funcţionării unui centru admnistrativ al Filialei Locale

- susţinerea financiară pentru organizarea de cursuri de formare profesională gratuite pentru psihologii cu drept de liberă practică;

Este de dorit ca psihologii sa beneficieze si de cursuri gratuite, sustinute financiar de Copsi. Ramine de vazut cit de utile vor fi ele, adica cine va alege tematica, cine le va sustine, si cit de deschis va fi procesul de selectie pentru ca altfel se pot transforma intr-o alta mini afacere - daca esti bine “infipt” unde trebuie, te plateste Copsi sa tii cursuri prin tara.

- realizarea unei biblioteci cu cărţi din domeniul psihologiei la dispoziţia tuturor psihologilor precum şi a studenţilor ce doresc să studieze psihologia;

Constituirea bibliotecilor ar fi idee buna, dar presupune ca filialele sa aiba niste spatii corespunzatoare, inclusiv pentru depozitarea acelor carti. Pe de alta parte nu ar trebui ca asta sa devina un scop in sine. Exista totusi biblioteci publice sau universitare si acolo in general se gasesc si carti de psihologie. Poate ca ar fi mai bine ca astfel de eforturi sa fie concentrate in centrele unde activitatea asta este deficitara, iar in celelalte centre sa se concentreze pe lucrarile utile, dar care nu se prea gasesc in bibliotecile publice. Asta daca vrem sa facem ceva cu adevarat util, pentru ca altfel e destul de ursor de umplut niste rafturi cu titlurile nevindute ale editurilor, luate la pret de nimic.

- implementarea votului electronic pentru toti membrii Colegiului pentru ca acestia sa-si poată exprima opinia cu referire la diversele probleme de funcționare ale Colegiului precum si pentru operativitate în luarea deciziilor;

Votul electronic este o necesitate la Colegiu, actualele alegeri din filiale aratind ca actualul sistem este greoi si presupune o multime de timp pierdut cu votul si centralizarea rezultatelor. Un sistem electronic ar elimina aceste neajunsuri, plus ca ar duce probabil la o participarte la vot sporita.

- stabilirea clara a rolului Colegiului, acela de a reglementa si certifica;

- delegarea activităților de Cercetare si Inovare precum si organizării Conferintelor către APR.

Rolul Copsi este stabilit prin lege, ca si multe altele, deci daca se vrea sa se faca ceva trebuie inceput prin modificarea legii.

 

 

Modalitati de indeplinire:

- alocarea anuală a unui buget pentru APR, stabilit ca procent din contributia psihologilor cu drept de liberă practică (10%);

De ce alocarea unui buget pentru APR ? A aloca acesti bani discretionar unei asociatii inseamna practic ca orice membru Copsi devine automat si membru APR.

Problema a mai fost discutata si in 2010 la Adunarea Generala APR, si concluziile nu au fost favorabile acestei solutii. Detalii aici:

http://www.psihologiaonline.ro/noutati-mainmenu-50/545.html?task=view

Una peste alta asta ar presupune ca APR este bagata pe git cu forta membrilor Copsi, fara ai lasa pe acestia sa opteze in cunostinta de cauza. Pina la urma aderarea la o asociatie trebuie sa se faca prin vointa libera nu cu japca. In plus APR nu mai este demult reprezentativa, in 2010 mai avea vreo 85 de membri platitori, si singura activitate era sponsorizarea (din ce bani ?) Conferintei Nationale de psihologie. Inainte de a da bani unei astfel de asociatii ar trebui lamurite lucrurile acolo.

 

- achizitionarea de cărti pentru filialele locale, minim 100 volume pentru fiecare specialitate;

Dupa cum spuneam mai sus poate ca ar fi mai important sa vedem ce titluri sint necesare, sa fie carti de care psihologii chiar au nevoie, si mai putin sa avem la numar.

 

- realizarea unei licitatii nationale pentru achizitia de semnatura electronica pentru toti psihologii cu drept de liberă practică.

Nu imi este clar de ce au nevoie psihologii de semnatura electronica. Li se pregateste ceva ? E legat de votul ala electronic ? Ar fi cam stupid ca pentru un vot la 4 ani sa faci ditai investitia...din banii psihologilor evident. Un certificat digital/semnatura electronica costa la achizitionare cam 60 euro (pret care include si TVA), dupa care anual se reinoieste la un pret de aproape 40 euro (TVA inclus). O investitie cam mare doar ca sa votezi odata la 4 ani ... Chiar si negociata la nivel de tara, cu preturi ceva mai mici, tot mi se pare ca inca o metoda de a mai scoate ceva bani din buzunarul psihologilor. In schimb ar fi o buna afacere pentru firma care ar vinde asa ceva, in conditiile in care sint vreo 3-4 firme care pot face asta in Romania. Eventual o buna afacere si pentru cei care ar semna contractul, un mic comision colea nu strica. Pina la urma vreo 14000 de senaturi digitale inmultit cu cel putin 30 euro (in ipoteza ca s-ar negocia pretul la jumatate) tot inseamna ceva banuti ... lipsa din buzunarele destul de goale ale psihologilor.

Actualmente medicii au semnatura electronica – o folosesc la raportarile online catre CNAS si eliberarea retetelor electronice; contabilii au si ei ca sa poata depune diversele rapoarte la ANAF. Totusi repet - psihologii de ce ar avea nevoie de asa ceva ?

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, APR, universităţi,

Departamentul Juridic

Termen de realizare: Anul 2013

Cam scurt termenul

 

 

 

O2. Promovarea unui climat favorabil de colaborare între toţi psihologii cu drept de liberă practică şi nu numai.


Beneficii:

- Realizarea unei Case a Psihologului, la nivel local, în care să se desfăşoare activităţi informale de schimb de informaţii cu privire la cercetarea ştiinţifică în toate domeniile psihologiei;

Ar trebui detaliata chestia asta cu Casa Psihologului. Cum ar arata de facto ? Se mai inchiriaza un sediu la nivel local sau cum ? Asa ca intentie suna bine, dar sint si solutii mai simple. La Constanta, la initiativa lui Cristian Opariuc, psihologii care doresc se intilnesc in cite o cafenea sa discute informal despre problemele care-i preocupa etc. Mi se pare mai simplu si mai ieftin.

- Promovarea psihologiei în rândul liceenilor pentru ca aceştia să aleagă psihologia ca o cale de urmat în carieră;

Sincer nu mi se pare ca facultatile de psihologie duc lipsa de candidati. Poate ca liceenii ar trebui informati cam ce inseamna profesia dupa ce termini, ce sanse ai sa practici, cam care sint conditiile, cistigurile si salariile...in felul asta poate unii s-ar gindi de doua ori inainte de a face pasul.

- Realizarea unei Conferinţe  locale/regionale pe an, cu sprijinul financiar al Colegiului Psihologilor;

Conferinte de psihologie sint destule in Romania, nu cred ca niste conferinte regionale/locale ar aduce ceva in plus. Doar ar mai cheltui niste bani.

- Realizarea a cel puţin 2 cursuri anuale de dezvoltare a competenţelor psihologilor cu finanţarea Colegiului.

 

 

Modalitati de indeplinire:

- Sustinerea financiară a sediiilor filialelor locale de către COPSI, cost închiriere, salariu secretară, costuri administrative;

Din cite stiu si acuma filialele locale au un buget propriu din care pot cheltui pentru sediu, secretara etc. Ca altfel de unde ar avea ei bani ca sa functioneze. Deci nimic nou.

- Sprijinirea psihologilor scolari cu metodologii de consiliere scolară si profesională;

De ce doar a psihologilor scolari ? Ceilalti nu au nevoie ?

- Realizarea Conferintelor în cooperare cu Universităti, alte forme de formare profesională etc;

Dupa cunostintele mele, majoritatea daca nu toate conferintele de psihologie din Romania sint organizate in colaborare cu universitati. Deci ce facem, reinventam roata, sau doar mai trecem inca un punct in planul managerial ca sa fie acolo. Pe de alta parte asocierea cu o universitate nu garanteaza nimic. Sa nu uitam ca acelasi Colegiu neaga practic formarea obtinuta in universitate, in momentul in care impune un examen pentru candidatii la libera practica.

- Realizarea unui studiu la nivel national pentru identificarea prioritătilor în dezvoltarea competentelor psihologilor;

- Identificarea de specialisti interni si externi care să contribuie în mod decisiv la dezvoltarea competentelor psihologilor din România cu costurile suportate de Colegiu.

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, Universități

Termen de realizare: 2013

 

 


O3. Susţinerea activităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare


Beneficii:

- Alocarea unui buget anual pentru activitatea de cercetare în toate domeniile psihologiei;

- Asigurarea logisticii necesare desfăşurării studiilor şi cercetărilor la nivel national;

- Acordarea de burse si premii pentru cercetare în domeniul psihologiei;

- Acordarea unui premiu anual pentru psihologul cu cea mai bună activitate recunoscută la nivel National si International;

- Revigorarea Asociatiei Psihologilor din România pentru ca aceasta să preia activitătile de cercetare precum si realizarea de conferinte nationale anuale.

E bine sa incurajezi cercetarea in psihologie. Problema e in ce mod se vor distribui banii pentru cercetare ?

Nu prea inteleg care e treaba cu APR, de este mereu bagata in fata. De ce sa li se dea pur si simplu bani avind ca singur criteriu „Fost-am Doamne cine-am fost”. Cum incurajeaza asta transparenta etc. De ce sa nu se dea banii sub forma de granturi, iar cine are proiecte bune sa aplice. Asta ar crea un mediu competitional.

 

Modalitati de indeplinire:

- Alocarea a minim 3% din cotizatia fiecărui membru al Colegiului pentru studii si cercetări;

- Acordarea unui premiu pentru cea mai bună cercetare cu rezultate aplicative în mediul socio-economic, în valuare de 5000Euro;

- Înfiintarea unui birou a APR în cladirea Colegiului Psihologilor si asigurarea costurilor administrative anuale.

Dar alte asociatii de psihologi de ce sa nu primeasca si ei cite un birou la Copsi ... tot asa pe degeaba. Ce are APR in plus ... au mai multe oua sau ce ? Reprezentativa nu mai e demult, e egala cu zero ca si activitate, iar baietii destepti care au dus-o de ripa si-au creat Colegiul Psihologilor ca sa mai mulga o vaca mult mai bogata ... Deci ... care e motivul pentru care sa se duca atitia bani si avantaje acolo ?

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI

Termen de realizare: 2013

Cam scurt termenul ...

 

 

 

O4. Dezvoltarea unei relaţii de parteneriat activ cu toţi psihologii din România, cu psihologii de peste hotare precum şi la nivel Instituţional cu organismele locale şi internaţionale


Beneficii:

- Sprijinirea Universităţilor în realizarea de studii şi cercetări cu caracter aplicativ la nivel naţional prin alocarea de fonduri;

Pai parca banii de cercetare se duceau la APR, acum se duc si la Universitati ?

- Înregistrarea Colegiului Psihologilor din România în Asociaţiile Europene şi Mondiale cu activităţi în domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării;

- Sprijinirea Conferinţelor Naţionale, organizate de Asociaţiile de specialitate;

Din cite stiu si pina acuma Colegiul a sprijinit financiar o serie de Conferinte de psihologie.

- Sprijinirea iniţiativelor locale;

Banuiesc ca e vorba de initiative organizate de filialele locale. Ar trebui precizat mai clar oricum.

- Aderarea Colegiului Psihologilor la EFPA (European Federation Of Psychology Associations);

Aderarea la EFPA presupune o cotizatie, care nu e chiar mica.

- Sprijinirea aderării Asociatiei Psihologilor din România la organismele internationale specifice.

 

 

Modalitati de indeplinire:

- Stabilirea unui buget votat in Consiliul Director pentru studii si cercetari – minim 25.000Euro/an;

Bugetul in sine alocat cercetarii nu cred ca e problema principala, ci modul in care se va cheltui, cit de transparent se va face asta si cu ce rezultate.

- Identificarea Asociatiilor profesionale Internaționale si a beneficiilor participării ca membrii cu drepturi depline;

Ar fi de dorit afilierea nu doar la acele asociatii, ci si la practicile lor in domeniu. Am subliniat asociatii pentru ca asta e forma normala de organizare profesionala, nu un organism artificial instituit printr-o lege timpita = Colegiul.

- Identificarea de tematici specifice noilor tendințe în psihologie si sprijinirea Asociatiilor profesionale Nationale care le promovează prin cofinantarea participarii psihologilor în cuantum de maxim 20% din cotizatia anuală plătită de psiholog. Practic, 50RON se întorc psihologului participant la astfel de manifestări;

Ar trebui putin detaliat cum se va face cofinantarea asta – se vor sponsoriza manifestarile sau psihologii ?

- Participarea membrilor COPSI la activitățile cu caracter stiintific realizate de filialele locale.

Sa inteleg ca participarea va fi un fel de obligatie ? Ca asa pare sa sune ?

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, Filialele Locale

Termen de realizare: 2013-2014

 

 


O5. Dezvoltarea unei relaţii cu mediul socio-economic, cu Instituţiile Statului, cu universităţile precum şi cu celelalte forme de organizare ale formării psihologului în România


Beneficii:

- Promovarea rolului şi locului psihologului în organizaţii;

Cea mai buna promovare se face cu psihologi profesionisti care isi fac treaba acolo unde sint

- Colaborarea cu Universităţile în vederea adaptării programelor universitare la solicitările actuale ale mediului economic;

- Dezvoltarea în parteneriat cu Universităţile a unor seturi de competenţe de dezvoltat în regim postuniversitar;

- Realizarea unui parteneriat Colegiu – Universitate - Alte forme de pregătire profesională, în vederea armonizării formării iniţiale şi continue;

- Realizarea unui parteneriat funcţional cu Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei;

Nu imi este clar la ce folosesc parteneriatele Cu Ministerul Afacerilor Externe si cu cel al Economiei. Poate ar trebui explicat ca sa priceapa si altii. Lipsesc in schimb Ministerul Transporturilor si cel al Sanatatii. Sa inteleg ca in astea doua cazuri exista deja parteneriate functionale ?

- Promovarea Colegiului Psihologilor în toate Parteneriatele de Dialog Social.

Dupa principiul „Partidul e in toate” sa fie si Colegiul peste tot. Problema e daca chiar e necesar si isi are locul acolo. Altfel s-ar putea sa dea impresia ca se baga ca musca-n curu’ calului...

 

Modalitati de indeplinire:

- Realizarea de intîlniri cu mediul de afaceri și promovarea rolului și locului psihologului în organizații;

Da...cred ca abia asteapta mediul de afaceri sa se intilneasca cu psihologii ... asta e problema lor principala

- Stabilirea unei întâlniri anuale cu Universitătile care formează psihologi la invitatia Colegiului pentru armonizarea programelor de formare universitară cu nevoile specifice ale COPSI, corelate cu cele ale psihologului practician;

„nevoile specifice ale Copsi” ... eu credeam ca ar trebui sa fie vorba de nevoile pietei muncii sau ale psihologilor. Ca sincer nu as merge pina acolo incit sa cred ca in scurt timp Copsi se va identifica atiti de bine cu nevoile psihologilor.

- Implicarea membrilor COPSI în parteneriatele de dialog social la nivel de Ministere si participarea la sedințele acestora.

Ca sa participi la sedintele alea ... iti cam trebuie invitatie. De implicat s-au mai implicat si pina acuma, dar rezultatele au fost zero ... in celelalte situatii au creat mai mult haos decit sa imbunatateasca lucrurile

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, Filialele Locale

Termen de realizare: 2013-2014

 

 


O6. Utilizarea eficientă a bazei materiale, a resurselor financiare precum şi a resursei umane

 

Beneficii:

- Stabilirea unui raport corect şi transparent între venituri şi cheltuieli;

- Dezvoltarea bazei materiale a Colegiului prin participarea în proiecte cu finanţare Europeană;

- Constituirea Departamentului de Proiecte cu Finanţare Europeană;

- Presupune identificarea unui grup de mentori printre psihologii cu experienţă, membrii ai Colegiului Psihologilor, care să asigure în mod coordonat şi unitar activitatea de supervizare, la solicitarea psihologilor, a Colegiului sau chiar a psihologilor supervizori;

Adica o sa existe un fel de supervizori ai supervizorilor ? Se va da examen, pentru a intra in corpul asta sau vor fi alte critertii de selectie. Pina una alta pare ca se mai creeaza inca o treapta/categorie de psihologi care sa mai ia si ei un ban. Despre folosul lor am mari indoilei.

- Realizarea unui corp de experţi care să facă parte din Consiliile de Administraţie ale Regiilor Autonome, companiilor, Agenţiilor Locale şi care să sprijine în mod direct activitatea psihologului în aceste instituţii.

Sa inteleg ca in consiliile astea de administratie intra cine are chef ? Ca din cite stiam eu respectivele institutii functioneaza dupa legi/alte acte normative speciale, care stabilesc inclusiv componenta acelor consilii de administratie. Deci nu vine acolo nici unu care se crede expert sau l-a desemnat Colegiul in felul asta, ca sa se bage in seama pe la sedinte. Oricum la momentul actual ar insemna modificarea tuturor actelor normative de care spuneam ca sa se prevada includerea acelor „experti”. Dat fiind ca frizeaza absurdul o trec la capitolul propuneri „la misto” pentru fraierii care pun botu’ si se viseaza experti acolo ca sa ia bani pentru stat degeaba.

 

Modalitati de indeplinire:

- Publicarea pe copsi.ro a bilantului contabil, a datelor financiare referitoare la venituri si cheltuieli, pe capitole bugetare;

- Scrierea anuală a minim 1-2 proiecte cu cofinanţare europeană;

- Elaborarea unor criterii de identificare a adevăraţilor specialişti în psihologie şi implicarea acestora în livrarea de exemple de bune practici.


Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, Filialele Locale

Termen de realizare: 2013-2017

 

 


O7. Promovarea noilor direcţii de dezvoltare ale psihologului în concordanţă cu tendinţele mondiale


Beneficii:

- Sprijinirea dezvoltării noilor tendinţe în psihologie;

- Realizarea unei reviste trimestriale sau bianuale indexată ISI Web of Science;

De realizat reviste e simplu, cu indexarea ISI e mai complicat. Dar e bine ca intentie.

- Identificarea de noi tendinţe şi direcţii ale psihologiei;

Credeam ca dupa  identificare vine sprijinirea dezvoltarii noilor tendinte. Aici vad cea e invers.

- Crearea unui Departament de cercetare-dezvoltare pentru sisteme şi soluţii de asistenţă, diagnoză, consiliere psihologică.

Pina acuma am vazut ca banii de cercetare se duc ori la APR ori la universitati. Acum se duc la Departamentul de cercetare-dezvoltare ? Parca pe la inceput era vorba ca APR sa se ocupe de partea de cercetare (vezi Obiectivele 1 si 3) iar Colegiul cu reglementarile in domeniu. Deci pina la urma cum ramine, cine si ce face ? Ati uitat chiar asa repede ce propuneati la obiectivele anterioare ?

 

Modalitati de indeplinire:

- Asistenţă acordată tuturor acelor psihologi care vor să intre în legătură cu specialişti recunoscuţi la nivel mondial;

Pai psihologii aia cred ca pot lua legatura si singuri cu respectivii nu trebuie sa se bage Colegiul in asta, si nu cred ca asta e rolul Copsi.

- Publicarea în revista Psihologul  a cercetărilor noi în domeniul psihologiei precum şi a ideilor inovative ale tinerilor psihologi.

Pai revista Psihologul a publicat un singur numar in 2010, asa ca ar trebui in primul rind ca ea sa apara din nou.

 

Foruri implicate:

Preşedinte, COPSI, Filialele Locale

Termen de realizare: 2013-2017

 

 


ACŢIUNI DE REALIZAT PE TERMEN SCURT (1-2 ANI)


- Decontarea serviciilor psihologice (clinică si psihoterpie) de către Casa de Sănătate;

Vesnicul motto al celor care candideaza la Copsi. Sin curios citi din ei stiu cu ce se maninca sistemul de decontari CNAS etc. In rest de promis e usor...

- Descentralizarea COPSI, ducerea deciziilor primare la nivel local;

Trebuie schimbata Legea 213.

- Formări gratuite sau reduse cu minim 50%;

- Metodologii de lucru clare pentru Comisia de Muncă, Transporturi si Servicii;

- Aderarea la European Federation of Psychologists' Associations, pentru facilitarea obţinerii certificatelor de liberă practică europeană;

- Realizarea interviurilor de acces în profesie la nivelul Filialelor;

De vreme ce toti candidatii trec aceste interviuri, care mai este rostul lor ?

- Implicarea COPSI în minim 1-2 programe cu finanţare europeană;

- Acordarea a minim 2 burse de studiu tinerilor psihologi cu activitate deosebită în cercetarea ştiinţifică;

- Realizarea revistei bianuale "Psihologul", editată de Colegiul Psihologilor cu ajutorul Asociaţiei Psihologilor din România;

- Crearea corpului de experţi la dispoziţia psihologilor din Filiale;

- Crearea Departamentului de proiecte Europene;

- Susţinerea Asociaţiilor Profesionale pentru participarea în proiectele Europene, prin participare la cofinanţare;

Pina la sustinerea altor asociatii ar trebui ca mai intii Colegiul sa depuna astfel de proiecte

- Implementarea votului electronic pentru psihologi;

- Resuscitarea APR prin stabilirea unui buget anual pentru funcţionare;

Care este motivul pentru care ar trebui resuscitata ? Pe psihologi i-ati intrebat ? Pina la urma degeaba bagati bani in APR daca psihologii nu vor sa fie membri. Sau ii inscrieti cu forta ?

- Realizarea de cursuri de formare gratuite la nivel naţional, minim 1-2 pe regiune;

Ati mai scris odata asta putin mai sus. Nu e prima data cind se intimpla, incep sa trag alte concluzii

- Acordarea de reduceri la participarea la conferinţele naţionale, pentru psihologii cu cotizaţia plătită la zi;

- Reducerea mandatului Presedintelui Colegiului Psihologilor la 2 ani si maxim două mandate consecutive;

Cu siguranta presupune modificarea Legii 213. Dar pina una alta, in cazul in care cistigati alegerile, aveti curajul sa va asumati aceasta actiune si sa fiti primul presedinte Copsi cu un mandat de 2 ani ?

- Acordarea unui loc în Consiliul Director al Colegiului Psihologilor, Presedintelui Asociaţiei Psihologilor din România.

De ce pentru APR care nu mai reprezinta nimic ? De ce nu pentru alte asociatii care chiar fac ceva ? Care e motivatia ?

 

 

Concluzii:

Dupa cum am vazut in premise avem multa demagogie si vorbe goale, obisnuita prosteala pe care o auzim si de la actuala conducere si de la alti candidati. Ca si cum nu ar fi fost destul ca acum citeva luni a fost campanie electorala in Romania si a trebuit sa ascultam toate gogosile turnate de politicieni.

Ca o evaluare de ansamblu putem spune ca exista o serie de propuneri interesante, chiar necesare. In acelasi timp sint si unele care nu sint chiar OK si ar putea da nastere la tot felul de abuzuri/mici afaceri. O alta constatare este ca se cam repeta unele teme la diverse obiective, adica se cam bate apa-n piua (bani pentru cercetare, descentralizare etc). Pe de alta parte asta inseamna ca obiectivele nu au fost stabilite cum trebuie. Adica in loc sa vorbesc despre incurajarea cercetarii in cadrul citorva obiective, normal ar fi fost sa am un obiectiv dedicat pentru asta.

Per ansamblu as zice ca unele beneficii/modalitati au fost puse acolo de umplutura, sa fie mult, pentru ca nu coreleaza foarte bine cu obiectivele, iar uneori nici cu realitatea, se mai si repeta din cind in cind. As zice ca e facut cumva la repezeala, ca sa fie si un plan managerial, nu doar o candidatura.

In acelasi timp Doru Dima are o problema. Regulile alegerilor stabilite de Copsi, il clasifica ca incompatibil. El a contestat asta printr-un avocat, si se pare ca Colegiul a avut doar o reactie tirzie. Experienta ne arata ca in Romania, cei care obtin functii de decizie nu reusesc sa se detaseze asa cum ar trebui de afacerile proprii si le cam amesteca … in folosul propriu bineinteles. Din punctul asta de vedere, acel regulament al Colegiului nu e chiar lipsit de sens, chiar daca pare antidemocratic. Oricum, om trai si om vedea.

Oricum  mai remarcam un fapt ... cam toate termenele sint pentru 2013, ceea ce inseamna ca ar trebui realizate in 8 luni maxim (mai – decembrie), ceea ce mi se pare cam scurt si prea ambitios, ca sa nu mai zic imposibil, daca se are in vedere procedura legala, adica aprobarile Consiliului Director etc...

 

 

Pentru cei ce vor sa descarce direct, documentele originale se gasesc si aici:

 

Plan managerial Doru Dima

 

Plan managerial Doru Dima – Actiuni si masuri

 

 

 

Lucian Andries

27 martie 2013


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie