PARTENERI

Revista Stiinta si Tehnica
cabinet psihologic sinziana burcea autism
blog autism sinziana burcea
Orange pen

Cine e Online

Avem 83 vizitatori online

Login Portal



Sondaj de opinie

Credeti ca Legea 213 din 2004 trebuie modificata ?
 
Vizite din Mai 2008
Web Counter
Website Hit Counter
PageRank
Clasificarea universitatilor

 

 

 

 

 

Clasificarea universităţilor

 

 

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă clasificarea universităţilor în conformitate cu prevederile art. 193 alin. (3) şi art. 193 alin. (6) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Este datoria noastră să le spunem celor care au luat bacalaureatul, părinţilor lor, angajatorilor, la ce pot să se aştepte de la universităţile României. Mulţumesc partenerilor noştri, cea mai credibilă voce la nivelul UE în ceea ce priveşte evaluarea universităţilor, Asociaţia Universităţilor Europene, pentru munca şi expertiza depuse în acest demers. Cred că astfel facem un mare pas înainte pentru recredibilizarea universităţilor din România în faţa partenerilor din Uniunea Europeană. Aş mai avea un cuvânt despre transparenţa procesului. Toate datele raportate de universităţi sunt publice şi pot fi accesate la http://chestionar.uefiscdi.ro/ şi mulţumesc universităţilor pentru efortul făcut. Este în interesul lor direct şi ministerul sprijină misiunea proprie a fiecărei universităţi", declară Daniel Petru Funeriu.

 

Universităţi de cercetare avansată şi educaţie

(pot organiza studii de licenţă, masterat şi doctorat - n.n. )

- Universitatea din Bucureşti

- Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

- Academia de Studii Economice din Bucureşti

- Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca

- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti

- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi

- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca

- Universitatea Politehnică din Bucureşti

- Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

- Universitatea „Politehnica” din Timişoara

 

Universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică

(pot organiza studii de licenţă şi masterat - n.n. )

- Universitatea de Vest din Timişoara

- Universitatea din Craiova

- Universitatea „Transilvania" din Braşov

- Universitatea „Ovidius" din Constanţa

- Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

- Universitatea „Lucian Blaga" din Sibiu

- Universitatea din Oradea

- Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti

- Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi

- Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti

- Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara

- Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş" din Timişoara

- Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova

- Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti

- Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş

- Academia Tehnică Militară din Bucureşti

- Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă" din Braşov

- Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" din Bucureşti

- Universitatea Naţională de Apărare „Carol I" din Bucureşti

- Academia Navală „Mircea Cel Bătrân" din Constanţa

- Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul" din Bucureşti

- Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu" din Sibiu

 

Universităţi de educaţie şi creaţie artistică

(pot organiza studii de licenţă şi masterat - n.n. )

- Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti

- Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" din Bucureşti

- Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale" din Bucureşti

- Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi

- Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti

- Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca

- Academia de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca

- Universitatea de Arte din Târgu Mureş

 

Universităţi centrate pe educaţie

( pot organiza studii de licenţă – n.n. )

- Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad

- Universitatea „Ştefan Cel Mare" din Suceava

- Universitatea „Valahia" din Târgovişte

- Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti

- Universitatea Maritimă din Constanţa

- Universitatea „1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

- Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti

- Universitatea Romano-Americană din Bucureşti

- Universitatea „Vasile Alecsandri" din Bacău

- Universitatea din Piteşti

- Universitatea „Eftimie Murgu" din Reşiţa

- Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti

- Universitatea „Constantin Brancuşi" din Târgu Jiu

- Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti

- Universitatea de Nord Baia Mare

- Universitatea Ecologică din Bucureşti

- Universitatea din Petroşani

- Universitatea de Vest „Vasile Goldiş" din Arad

- Universitatea Creştină Partium din Oradea

- Universitatea Emanuel din Oradea

- Universitatea „Apollonia" din Iaşi

- Universitatea Spiru Haret din Bucureşti

- Universitatea Hyperion din Bucureşti

- Universitatea „Petru Maior" din Târgu Mureş

- Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu Mureş

- Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea"

- Universitatea „Tibiscus" din Timişoara

- Universitatea Româno-Germană din Sibiu

- Universitatea Andrei Şaguna Constanţa

- Universitatea „Mihail Kogălniceanu" din Iaşi

- Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca

- Institutul Teologic Penticostal din Municipiul Bucureşti

- Institutul Teologic Baptist Bucureşti

- Universitatea ARTIFEX din Bucureşti

- Universitatea „Danubius" din Galaţi

- Universitatea „Constantin Brâncoveanu" din Piteşti

- Universitatea „Petre Andrei" din Iaşi

- Universitatea „Avram Iancu" din Cluj-Napoca

- Universitatea „Bogdan Vodă" din Cluj-Napoca

- Universitatea „Nicolae Titulescu" din Bucureşti

- Universitatea „George Bacovia" din Bacău

- Universitatea „Athenaeum" din Bucureşti

- Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj

- Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti

- Universitatea „Mihai Eminescu" din Timişoara

- Universitatea Financiar - Bancară Bucureşti

- Universitatea George Bariţiu din Braşov

- Universitatea Bioterra din Bucureşti

 

 

Sursa:

- Comunicatul de presa al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

www.edu.ro/index.php/pressrel/16071

- Notele ne apartin.

 

 

 

 

Clasificarea universităţilor

 

 

Raul FLOREA

Gandul, 6 septembrie 2011

 

 

Doar douăsprezece universităţi româneşti îndeplinesc standardele pentru organizarea studiilor doctorale, în timp ce alte cinsprezece instituţii de învăţământ superior au un nivel mediu de cercetare ştiinţifică.

 

Potrivit clasificării universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei în această vară, nici o universitate privată din România nu se înscrie în rândul instituţiilor dedicate cercetării, toate fiind înscrise în nivelul inferior din punct de vedere calitativ.

 

Conform noii legi a Educaţiei clasificarea universităţilor presupune trei grupe:

1. universităţi de cercetare avansată şi educaţie - care vor organiza studii de licenţă, masterat şi doctorat

2. universităţi de educaţie şi cercetare ştiinţifică - care vor organiza studii de licenţă şi masterat

3. universităţi centrate pe educaţie - care vor organiza studii de licenţă

 

Peste jumătate dintre universităţi nu au reuşit să se înscrie în primele două categorii, aflându-se practic în vizorul comasării preconizate de legea învăţământului adoptată în acest an. Cu toate acestea şi rectoratele care nu se regăsesc în primele două categorii au o portiţă pentru continuarea anumitor programe de master şi doctorat, ministrul Daniel Funeriu declarând că finanţarea de la stat poate fi îndreptată "punctual" către programele de master foarte bune:

"O universitate de stat, care este o universitate centrată pe educaţie, va primi finanţare de la stat pentru programe de licenţă, iar dacă are programe de master de calitate înaltă şi aceste programe vor putea să fie finanţate de la stat. De ce am încorseta o universitate în limitarea de a organiza doar programe de licenţă dacă punctual, într-un anumit domeniu, poate să organizeze un program de master foarte bun. Pe de altă parte, de ce am deschide uşa acelei universităţi la organizarea altor programe de master neperfomante, dacă are un anumit număr de programe de master bune. Deci, finanţarea va merge strict acolo unde se află calitatea. Aşadar, universităţile centrate pe educaţie vor primi locuri bugetate la licenţă şi, în cazul în care au programe de master de calitate, un anumit număr de locuri pentru master, dar direcţionate strict către programele de master de calitate, nu şi către cele slabe. Nu cred că vreun cetăţean român vrea să finanţeze din banii lui fabrici de masteranzi în universităţi care nu pot să ofere calitate".

 

[ … ]

 

Conform ministrului, prima consecinţă a clasificării constă în repartizarea locurilor de care dispun în această toamnă rectoratele. Astfel, universităţile axate pe cercetare au primit un număr de locuri la master şi doctorat mai mare cu 20%, universităţile de educaţie şi cercetare au o cifră de şcolarizare egală cu cea de anul trecut, în privinţa masteratului şi diminuată în ceea ce priveşte doctoratul, în timp ce universităţile de educaţie au alocat un număr diminuat de locuri la master, având totodată o cifră de şcolarizare la doctorat redusă la minimum. Mai exact, doar 1,6% din locurile la doctorat finanţate anul acesta de stat sunt repartizate universităţilor din grupa a treia.

 

Clasificarea universităţilor a fost realizată în baza autoevaluării transmisă de către rectorate, iar rezultatul acesteia a fost supervizat de Asociaţia Eropeană a Universităţilor.

 

Sursa:

www.gandul.info/news/clasificarea-universitatilor-vezi-aici-ce-universitati-vor-fi-axate-pe-licenta-masterat-si-doctorat-8704540

 

 

 


Comentarii (0)Add Comment

Scrie comentariu
Trebuie sa fii logat ca sa poti posta comentarii. Daca nu ai inca un cont, inregistreaza-te!

busy
 
Psihologie